L-am cunoscut în mov. M-am măritat în alb. Am născut în roz. Pisica mea e ciocolatie.
Nu am memoria detaliilor pe care o au majoritatea femeilor, dar rețin în ce eram îmbrăcată în momentele care mi-au schimbat viața. Cînd am avut accidentul în club, purtam jeanși și un tricou simplu albastru. Cînd l-am revăzut pe tata după 15 ani, purtam o bluză maro cu buline albe. La examenul de licență am purtat o cămașă albă. Cînd am făcut interviu cu Dani Klein, purtam un pulover moviu.
Cînd am făcut testul de sarcină care-a ieșit pozitiv, acum cinci luni, purtam un trening gri moale. În singura zi pe care-am petrecut-o la Londra am purtat o geacă de fîș cu dungă roșie. În ziua în care-am intrat în Gemeni la New York purtam un maiou cu flori mici albe. Prima oară cînd am ajuns la Versailles, purtam cercei roșii din scoică.
Primele autografe pe care le-am semnat pe cartea în care mi s-a publicat prima povestire s-au întîmplat sub o pălărie roz.
De la Lisabona mi-am cumpărat cu 8 euro o pălărie neagră pe care încă o port cu euforia de-atunci, din vacanța aceea grozavă.
Îmi fac așa, niște poze mentale în care-asociez emoția pe care-am simțit-o în clipa aia și lucrurile pe care le purtam, de parcă ele au avut vreo importanță… sau poate au avut. Poate culorile pe care le purtăm chiar ne schimbă traseul, starea, cheful de viață. Un studiu recent realizat de Dove la nivel internațional a arătat ca femeile se simt frumoase cînd poartă culorile preferate, pentru că ele le influențează în mod pozitiv starea de spirit. De aceea, Dove a lansat gama de antiperspirante Dove Invisible Dry, singura gamă testată pe 100 de culori, care te lasă să te bucuri de frumusetea culorilor, fără grija urmelor de pe hainele preferate. Și da, cred că avem nevoie de mai multă culoare pe stradă, în dulap și-n suflet. Mai multă culoare ca la evenimentul despre care vă povestesc mai jos nu cred că există (Dove Invisible Dry e sponsor al evenimentului, știți că sînt abmasadoare Dove Deo vara asta și-am promis să vă țin la curent cu agenda brandului).
Pe 26 aprilie, în Parcul Tineretului din București are loc The Color Run powered by Dero, un maraton necronometrat de 5 km care se mai numește și Cei mai fericiți 5 km. Toți participanții iau startul îmbrăcați în alb, apoi merg la pas sau aleargă cei cinci km, iar din kilometru în kilometru sunt stropiți din cap pînă-n picioare cu culori vii (netoxice și ușor de spălat după), astfel că la final vom arăta cu toții ca niște curcubee pe picioare! Seara se lasă cu petrecere, DJ, dans, încă niște băi de culoare, o să fie mare nebunie! Eu n-o să alerg că doar nu-s nebună, la plimbare voi merge, că visez să mă colorez la acest eveniment încă de-acum doi ani, de cînd am aflat de el. Mă gîndesc s-o iau și pe Sofia, cred c-o să-i placă baia de culoare! Taxa de participare e de 95 de lei persoană, vă puteți înscrie pînă pe 20 aprilie aici. Eu am de dat o invitație la eveniment unei cititoare care-mi povestește ceva frumos despre un moment special din viața ei și culoarea pe care o purta atunci. Joi o să anunț cîștigătoarea, să aveți timp de-aduceri aminte.
Dacă aveți și poze, cu atît mai bine, le punem aici, să ne vedem cît sîntem de frumoase colorate! Și chiar dacă nu puteți ajunge la maratonul colorat, tot m-aș bucura să povestim despre culori și momente speciale.
Un moment frumos despre care imi aduc aminte cum am fost imbracata, a fost cand l-am vazut prima oara pe sotul meu live. Noi vorbeam deja de o luna pe net, si am decis sa ne vedem la metrou la Romana. eu purtam blue jeans, un pulover caramiziu, si o haina Maronie, iar el era cam tot in negru/bleu marin. Stiu ca a intarziat vreo 3 minute si eram deja cu gura pe el sa il cert :))) Eram amandoi destul de emotionati, eu un pic cam expansiva si vorbeam mult, voiam sa il duc la un film frantuzesc ca era festivalul de film francez, bineinteles ca nu mai erau bilete, apoi ne-am dus la pizza hut, unde el si-a comandat o pizza care continea si Vita si eu nu am putut sa gust ca nu imi place vita . Nu o sa uit asta :))) Cu toate ca deja vorbisem foarte mult pe mess, mi s-a parut foarte frumoasa intalnirea, ne-am plimbat f mult, si este una din putinele dati cand retin in ce am fost imbracata ( ma refer la momente neimortalizate in fotografii)
Eu ca eu, imi aduc aminte, dar cum e cand retine si el ce haine purtam in anumite moment speciale ? Cum ar fi bluza neagra cu fundita alba desenata, pe care am purtat-o la prima noastra intalnire, cu niste blugi crem, o geaca aviator (era a doua zi de Craciun) si niste ghete galben mustar cu tocuri inaaalte, dar cu care tot a trebuit sa ma ridic pe varfuri sa ajung sa il sarut pe obraz la sfarsitul serii. Sau paltonul rosu (cu gluga deScufita Rosie), cand am intrat in masina lui, pregatita (sau nu, daca luam in calcul emotiile) pentru a doua intalnire, m-am bagat cu spatele la geam si cu cel mai mare zambet l-am intrebat « ce faci ? », de parca i-as fi dezvaluit cea mai mare nazdravanie. Mi-a zis mai apoi ca in acel moment s-a convins ca « o sa-i mananc sufletul ». Poate camasa bordeaux pe care o purtam la Luna cafe, cu pianul cantand in surdina, cand (mi-a marturisit mai tarziu, si a fost cel mai ireal-de-frumos lucru pe care l-am auzit) n-a fost atent vreun minut la ce ii spuneam, ca se tot gandea cat de frumoasa sunt. Am sarit peste intalnirea cu numarul 3, nu stiu daca e potrivit sa mentionez si asta (o fac totusi), dar atunci cand am purtat blugii skinny albastru deschis cu un top alb, a fost prima oara cand a indraznit sa isi astearna privirea… hm… asupra mea cand m-am scuzat si m-am intors spre « camera de pudrat nasul »- la fel, marturisire ulterioara din partea lui, ceea ce vine doar sa confirme ca momentele speciale i s-au intiparit cu totul in memorie, chiar daca memoria asta nu e punctul lui forte. Zile colorate va doresc !
Un tricou alb, cu dungi late. Albastre, verzi, galbene, roșii.
Dungi care au fluturat în aer, la 4.000 de metri. Pe care mi le amintesc și acum, după ce s-a deschis parașuta și m-am uitat la puricele de jos, care sărea și mă striga entuziasmat. Puricele era mama. Și țipa: Ioooooo! Și țipam și eu: Kikiiiiiii, uite, dansez în aer!
-Unde mergi asa, Elena? Ai pus toate culorile pe tine!
-Mda, nu ma mai intorc acum, ma grabesc.
Purtam o pereche de colanti in toate culorile pamantului (portocaliu, rosu, albastru), plus o rochita portocalie. Aveam si niste cizme mov, oribile (a se citi cu botul foarte ascutit) care imi placeau la nebunie. Cu tinuta aceasta isterica mergeam la un picnic la ceas de seara in campusul Politehnicii cu iubirea vietii mele. Dupa o seara de baut sampanie pentru copii (ca deh, eram cuminti si asa am ramas), trecand prin dreptul bisericii Sfantul Cinci, m-am oprit si, mai in gluma mai in serios, l-am cerut in casatorie. A spus: glumesti, nu? Si asa a ramas. Trei ani mai tarziu ma cerea el in casatorie. Mi se mai rafinasera gusturile in materie de culori: purtam jeansi bleu, camasa roz si pulover verde. Si pe deasupra purtam o tona de emotii si lacrimi in ochi. Lacrimi de fericire.
Ce fain! Imi si imaginez deja nori sau balti de culoare, hehe 😀
..desi nu sunt neaparat fana a blondului, tie iti sta foarte fain blonda!
In general nu ma simt bine in hainele mele, desi toate sunt alese de mine si ma fac sa ma simt prezentabila. Dar am avut un moment… Era Sambata Mare anul trecut si purtam prima oara rochita pe anul acela, una crem cu floricele, preferata mea din toate punctele de vedere. Ma intalneam cu cel ce e acum fostul la Cora Pantelimon. M-a sunat sa imi zica la ce intrare sa ma duc si am observat cu mirare ca ma vazuse de la vreo 200m distanta printre masini si oameni, desi era prima oara cand ma vedea in rochie si eram foarte schimbata fata de cum era obisnuit.
M-ai pus pe ganduri cu ce ai scris azi 🙂
Cand am venit la interviu la compania care mi-a permis sa raman in Bucuresti si unde mi-am cunoscut iubitul eram imbracata intr-o fustita plisata albastru inchis si o camasa roza.
Cand l-am vazut prima oara eram intr-o rochita roza cu floricele albastre.
Cand m-a sarutat prima oara eram in negru din cap pana-n picioare.
Cand mi-a zis sa ne mutam impreuna, eram in haine de casa. Nici nu mai tin minte culorile.
Cand mi-a spus prima oara ca ma iubeste, eram imbracata in nimic.
Am vorbit de momentele cu el pt ca desi poate hainele mele nu au fost foarte colorate in aceste momente, le-am tinut bine minte, ca mi-au umplut viata de culoare.
Of, acum ca am fost cheesy, ma intorc la munca 😛
În mod ciudat, desi nu pun mare pret pe haine la modul ca imi cumpar cand trebuie si uneori spontan daca vad ceva ce chiar imi place, am tot asa, asociatii foarte puternice cu ele. De aceea fiecare despartire de un iubit a fost insotita de pierderea a jumatate de dulap de haine:))) uneori si bijuterii si parfumuri. Prietenele s-au bucurat mereu 😀 Am daruit mereu orice imi amintea de cineva, nu cu ciuda sau ceva, dar pur si simplu nu le-am mai putut purta. Si tot din acest motiv pastrez haine pe care nu le prea port, dar care imi amintesc de o stare de bine, primul sarut etc 🙂 Hm, dar oare cum eram imbracata cand te-am cunoscut? Stiu ca era la o ceainarie… Iar tu purtai ceva, vag imi amintesc ca un top, foarte frumos, oare blugi si tenisi rosii?..in fine, nu mai stiu :)) pup!
Mulţumesc pentru informaţie, o să fiu prezent! Bine, nu o să alerg nici nu o să stau la stropit, doar o să fac galerie 🙂
In poza in care ai sapca semeni cu Phoebe Buffay 😀
Ha, fix asta văd și eu de fiecare dată când văd poza! 🙂
Colanti negri , pluover rosu , cizme roz tip UGG si o geaca bufanta roz pal . Pletele-n vantul de ianuarie de la 2 a.m . Contractii la 2 min … ma duceam sa nasc ..nu foarte convinsa ca eu chiar nasc , deh , termenul era abia peste o saptamana … si eram cam ferm convinsa ca fix atunci vine si bebe , si il auzeam pe doctor : azi , maine , intr-o saptamana , de nascut tot tre sa nasti , deci du-te la maternitate .
Si purtam acelasi pluover rosu largutz cu gluga de firma englezeasca pe care mi l-am cumparta pt ca mi-l doream foarte mult si am pus toti banii primiti de la rude de ziua mea …pe care l-am purtat can dam implinit17 ani , acelasi pluover pe care –l purtam cand am dat examenul la statistica a cincea ora si musai trebuia sa-l iau , acelasi pluover purtat prima data cand am fost la munte cu el , the one and only … acelasi pluover care-l trag pe mine cand vreau sa ma simt bine si sa-mi amintesc magia lui si a rosului , acelasi pluover purtat acum in parc cu o mogaldeata mica si scumpa in brate . E rosu si magic si are 12 ani ( wow ) … sper sa ma insoteasca si in alte aventuri , evenimente , clipe , povesti minunate .
Daaaa, da, subscriu pt blond!
In general momentele frumoase m-au prins pe nepregatite din punct de vedere vestimentar.
Cand m-a cerut in casatorie eram in excursie la Cascada Niagara, pe 30 Octombrie 2011, un frig ingrozitor. Cel mai colorat accesoriu de pe mine era nasul cel rosu de la frig si o esarfa roz, in rest blugi negri + geaca bleumarin. Nu se vede in poze dar pe dedesubt aveam un pulovaras crem. Esarfa am pus-o in speranta inveselirii. Daca stiam ca acolo urma si cererea poate alegerile vestimenatre ar fi fost altfel, induram si frigul pentru o rochita draguta! Insa tin minte de unde am luat fiecare dintre piesele de imbracaminte de pe mine din acea zi – esarfa roz era de la Lisabona, 2 Euro de la o taraba turceasca.
Mie imi vin in minte doua tinute din momente importante,care m-au marcat mai mult prin lipsa de interes pentru alegerea lor.Prima oara,la prima intalnire cu el, m-am imbracat mai rau decat as sta acum imbracata in casa.Am tras pe mine o pereche de blugi ponisiti,un hanorac rosu total neinspirat,pantofi sport si un rucsac maro (care de 2 zile zace in cuierul nostru din hol,pentru ca am vrut sa-l dau dar nu ma indur) + o geaca de iarna. Abia acum dupa 6 ani si ceva am realizat cat de penibila trebuie sa-i fi parut,dar eu in seara aceea,cand am plecat de acasa,n-am avut nici o asteptare,ma duceam la un simplu ceai,sa mai pierdem vremea (desi el isi dorea clar mai mult) si n-aveam de gand sa ma stresez cu ce ma imbrac,ca doar nu doream sa impresionez pe nimeni :)).Am gresit..a fost intalnirea care mi-a schimbat viata!
6 luni mai tarziu de la intamplarea asta,ma duceam sa dau prima proba la Bac.Habar n-aveam ce urma sa port exact,nu era timp de pierdut cu ganduri din astea.Asa ca de dimineata am aruncat pe mine o rochie bleu cu floricele mici turcoaz (era o caldura infernala,trebuia ceva lejer),la care am pus in talie o curea rosie (ca eram prea slaba de stres sa mai stea ceva cum trebuie pe mine) si pentru ca rosul trebuia sa mearga la ceva..m-am incaltat cu balerini la fel,geanta tot rosie.La final am realizat ca imi iesise o tinuta chiar draguta,ca ma simteam bine in pielea mea,ca eram increzatoare in mine si ca urma sa ma duc sa-mi revendic 10-le :))).Anul trecut am regasit rochita si am asortat-o cu o pereche de balerini verde-turcoaz de piele intoarsa din h&m..am simtit ca am dat lovitura din nou :))))
Va multumesc mult pentru comentarii si povesti! Pentru ca nu am putut alege cea mai faina poveste (ca toate-s faine), am tras la sorti. Elena a avut noroc! Felicitari!
Multumesc mult, Ioana! Am aflat de cateva minute si inca topai de bucurie. 🙂 Pe curand!
Yuhuuu! 🙂
🙂 🙂 🙂