Mi-e dor să scriu

Să SCRIU. Să-mi curgă cuvintele din cap pe ecran ca apa din ciuperca de duș, să mă eliberez de ele, să mă facă fericită cînd îmi văd mintea și sufletul descrise perfect în cinci rînduri scrise dintr-o suflare.

În ultima vreme am povestit doar. E bine și-așa, că am ce, că am chef, că am cui. Dar eu nu de asta scriu, ca să avem prilej să ne adunăm la gura sobei. Scriu ca să rezolv ceva, în mine întîi și-apoi și-n cei care poate au nevoie de-o rezolvare de la un străin. Și de ceva vreme n-am mai rezolvat nimic și asta nu-mi place.

Ca să pot scrie, am nevoie măcar de cîteva minute de liniște. Nu-mi trebuie ore să pun aici douăzeci de paragrafe, de cele mai multe ori îmi ajung 10 minute, vin cuvintele singure unele după altele fără pauză si fără nevoie de corectură. Dar în ultima vreme, cred că s-au făcut niște luni deja, n-am mai avut minutele mele de liniște. Nici nu le-am căutat, e drept, dar nu mi-au mai fost la îndemînă. Alerg tot timpul, cu mintea, cu sufletul, cu burta, înainte și-napoi, mă gîndesc la ce-o să fie (aglomerat), la cum a fost (nesperat de frumos), la cum e (perfect), la decizii importante pe care le-am luat într-o secundă, la mîine, la vară, la anul. Și numai liniște nu e acolo, nici mîine, nici la vară, nici la anul.

Vreau să fiu tot eu, și deja cînd am scris asta, sînt eu mai puțin. Lucrurile pe care înainte le scriam aici și care mă vindecau, pe mine și pe alții, acum le trăiesc pur și simplu, fără să mai simt nevoia să le pun afară din mine, în vorbe publicate sau în ciorne care vor rămîne ascunse. Acum mă uit la Sofia și ea se uită la mine și știu că asta a fost, în clipa aia s-a mai închis o rană veche sau nouă, m-am mai împăcat cu un viitor incert, m-am mai iertat o dată pentru ceva de neiertat.

Tot ce-mi doresc e să nu mor curînd, să apuc să mă bucur de zile dintr-astea pline, obositoare, vii, măcar încă niște zeci de ani. Nu știu dacă și cît o să mai scriu despre ei, despre anii care vin. Știu că voiam să scriu o carte, acum îmi dau seama că n-aș avea liniște și timp nici să-i scriu titlul. Cînd viața mea era așa… un fel de serial cu episoade independente, îmi doream mult să scriu și să fiu citită. Acum, cînd viața mea e un ghem care se țese atît de strîns în jurul meu, cu mînuțe de copil care mă trag mereu de haine să mă aducă mai aproape, cu alte mînuțe care mă ating pe dinăuntru să se asigure că sînt în continuare de jur împrejur, cu om care e aici, într-un fel departe de tot ce mi se întîmplă, pentru că nu i se întîmplă lui, dar care e aici orice-ar fi, acum, cu toată viața asta în care n-am și nici nu-mi doresc să am nici un pic de spațiu și de timp, nu mai pot scrie.

Nu-s tristă, sînt doar nostalgică și puțin înciudată pe mine că nu m-am apucat de cartea aia cînd a fost vremea ei.

Pe de altă parte, hm, am scris postul ăsta în șapte minute, sau poate chiar șase, deși am un buric de deget copt după ce-am pipăit pe dinăuntru cuptorul încins.

Poate doar am nevoie de-o vacanță pe care n-o vreau. 🙂

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

24 comentarii

  1. Vezi, tocmai ce ti-ai pacalit dorul de scris 🙂
    Pentru posturi ca asta, cred eu, tot revin 🙂 nu ca nu ar fi minunat ce scrii in rest, doar ca, atunci cand citesc randuri din astea, stiu ca esti acolo, asa cum erai acum 4 ani, doar ca acum esti fericita.
    Ca sa zic asa, nu au murit in tine dorintele, ceea ce e frumos si te face completa.

  4. Draga mea, eu incep fiecare comentariu (doar cîteva, e drept) cu draga mea. Şi nu e din politeţe sau de forma. E foarte sincer, chiar dacă e de la distanţă.
    Cartea la care visezi să apari pe copertă ca autor va veni cînd o să fie timpul ei. Pînă atunci, vei aduna experienţele de viaţă care o vor face să fie şi mai interesantă pentru cei care o aşteaptă.
    Mulţumesc pentru bucuria de a trăi pe care o transmiţi în cele 6-7 minute rupte din timpul tău pretios de mămică.
    Îţi doresc să fii sănătoasă şi puternică pentru cei doi copilaşi ai voştri.

  5. Cand ai scris „Copii la tinerețe”, am adus exact acest argument: rezolvati-va problemele, si realizati-va visurile inainte de a face copii. Spuneam ca e bine sa avem si alte scopuri in afara de copii, este o chestie benefica pentru noi ca oameni. Din pacate multe persoane au interpretat gresit, si s-au simtit ofensate ca am indraznit sa spun ca nu mi se pare o chestie buna sa ai copii cand esti tanar.

    Cresterea copiilor ocupa o buna bucata din viata noastra. Este posibil sa nu mai avem energie, si sa nu mai fim inconjurati de aceleasi persoane dupa ce copii sunt mari, si sa fie mai greu sa ne realizam visele. Copii aduc fericire, este adevarat, dar si implinirea viselor aduce un alt fel de implinire personala. Asa ca iti doresc sa ai puterea de a termina cartea pe care o doresti, chiar daca va fi mai dificil cu 2 copii.

  7. Cred ca vei scrie cartea la timpul ei,zic si eu ca cineva mai devreme,poate mai trebuie sa mai aduni experienta-informatie pt acea carte,cand o vei scrie vei sti.
    Din experienta mea,atunci cand esti fericit,cand te simti bine,dar chiar asa,bine :)- nu ai chef,inspiratie,nu poti sa scrii.Desi poate duci dorul cumva,dar nu-ti pare chiar atat de rau,ca ai alte impliniri,mai multe.
    Apoi,cand vor pleca copiii de acasa,peste vreo 20 de ani,ce-o sa faci,o sa poti scrie romane! :)))
    Enjoy!

    • Si eu 🙂 Dar printesa, te rog, nu rari postarile pe blog daca asta incerci sa transmiti. Fa-ti timp MEREU uite si cate 6-7 min de-astea de scris pt noi. Nu concep sa te opresti vreodata din a scrie aici pe blog. Se pune ca sunt dintr-aceia care te citesc de pe vremea bomboanelor ambalate in cutia de televizor? 😉

  10. Charles Bukovski a publicat prima carte pe la 50 de ani, Henry Miller tot dupa 40, Proust cred ca dupa 35. Si ei n-au amanat scrisul pe motiv de crescut pui de om 🙂 Cartea va fi scrisa la vremea ei, cand te va lua un dor asa mare de scris ca va trebui sa gasesti timp pentru ea. Hugs!

  12. Pentru mine e groaznica situatia chiar, ca fara scris sunt aproape ca fara aer. Si mai am si prostul obicei sa ma bag in tot felul de proiecte, discutii, idei, si uite asa….cred ca sare inima din piept intr-o zi de la cate am pe cap si totusi nu am timp de ele asa cum era timpul ala special, de dinainte de copil.

  13. In jumatate din postarea ta ma regasesc. In cateva vorbe care trec de fapt dincolo de cuvinte…
    Un singur lucru vreau sa-ti spun Ioana – lasa, nu-ti fa ganduri pentru cartea aia. Nu se stie cand si cum si poate….
    Pana atunci mai scrie. Scrie atunci cand ai timp, scrie cand ai chef, cand simti sau cand esti nervoasa. E prea multa lume care se regaseste in tine chiar si atunci cand….simte sau traieste altfel. Iar tu esti buna, implinita si diferita fata de cum te-am perceput initial. Esti controversata. Minunat de controversata.
    Just write….

  15. Poate nu mai timp sa scrii asa cum o faceai, dar mai ai timp sa povestesti. Atunci cand esti implinita si cand problemele se rezolva inainte sa ajunga vorbe pe hartie, e timp de stat la gura sobei. De impartasit si bucurat cu oameni care ti-au stat alaturi (mai noi sau mai vechi), caci chiar si povestitul vindeca. Nu pe tine, ci pe altii.

    Iti impartasesc sentimentele. Acum, cand o am pe Eva, toate ranile se inchid. Ramane totusi o nostalgie si putina ciuda pentru lipsa de apreciere a timpului de dinainte, invariabil, pe alocuri, putin pierdut. Si da, imi doresc ani multi sa ma bucur de cat de norocoasa sunt. Te inteleg perfect si-ti sunt alaturi.

  18. Draga Printesa, iti multumesc ca imi dai ocazia sa scriu acest post pt dragostea vietii mele. Pupici, N.

    I love to breathe the air you breathe,
    Cause then I get to feel the thrills,
    That air’s the one my lungs desire,
    Anything else lacks all required.
    Your fiery lips give me the honey
    The smothering I crave so badly
    A million kisses are not enough
    Let’s sew our lips…
    I want that kiss to everlast…

    Designed to hold you, my arms lust,
    And time and space turn into dust,
    Cause holding you takes me to Heaven,
    And hugging you it’s flying in a spin,
    You fit me better than my skin.
    Please let your angel wings unfold
    And fly me to places we told

    I am for you down on my knees,
    But I’d rather get onto one knee,
    I’d love to settle down with you,
    My love for you is blazing true
    Our souls fit like hand to glove
    I’d shove the mountains for this love

    I envy the wind playing with your hair
    I miss your smile when I’m not there
    I let my heart laying at your feet
    I miss when our bodies do not meet

    Your dazzling beauty strikes me every time
    Being away hurts and tastes like a lime
    Your gorgeous lines they make me melt
    I’m like an icecream left into the sun
    You stun me, honeybun!

    Prowling the dreams for your enclasp
    I truly feel happy when our hands grasp
    That’s when my soul sighs with caress
    Cause I’m her lion, she’s my lioness

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare