În cartea Nevoi esențiale ale copiilor, T. Barry Brazelton (pediatru) și Stanley I. Greenspan (psihiatru pediatru) au identificat șapte nevoi esențiale ale copiilor mici și ale familiilor lor și spun despre ele că asigură baza pentru capacitățile emoționale, intelectuale și sociale ale viitorului adult. Îmi place Brazelton, cartea lui, Puncte de cotitură de la 0 la 3 ani a fost singura de puericultură pe care-am citit-o după ce-am născut și mi s-a părut de mult bun simț (spre deosebire de Spock, de exemplu). Am conspectat pentru voi ideile principale, e lung, dar lucrurile pe care le-am notat mi s-au părut interesante, poate vă vor ajuta să vă confirmați lucruri, vă vor răspunde la întrebări, vă vor pune pe gânduri sau nimic din cele de mai sus. 🙂
1. Nevoia de îngrijire permanentă cu iubire
Pentru a parcurge cu succes etapele copilăriei timpurii, copiii au nevoie de mai mult decât de împlinirea nevoilor de bază: au nevoie de îngrijire sensibilă, iubitoare, pentru a deveni copii și apoi adulți empatici, sensibili, responsabili, independenți. Lipsa îngrijirii cu iubire duce la apariția deficiențelor în dezvoltare. Stresul emoțional e asociat cu modificări ale fiziologiei creierului. În general, există o interacțiune între tendințele genetice și experiența oferită de mediu. Experiența e cea care adaptează biologia copilului la mediul său. Relațiile emoționale de îngrijire sunt fundamentul primar cel mai important pentru dezvoltarea intelectuală și socială.
Putem simți empatie doar dacă cineva a fost iubitor și empatic cu noi.
Relația afectivă a părintelui cu bebelușul este primul pas în dezvoltare. Trebuie să te bucuri de copil, să găsești delectare în el, să te simți parte din el, să reacționezi cu el în mod reciproc. respectarea inițiativei și particularităților bebelușului e o sarcină grea, nu o poți face pe fugă. Cel puțin jumătate din timpul în care copilul e treaz trebuie petrecut în interacțiune cu părintele său iubitor (nu e neapărat contactul vizual permanent, copilul ne simte prezența și în lipsa lui).
Cel mai grav lucru pentru un bebeluș este ca în viața lui să nu existe o persoană iubitoare. Se va agăța chiar și de un părinte ocazional agresiv, din nevoia de atașament. Cea mai mare teamă a unui copil este pierderea relației de iubire cu persoana care îl îngrijește. Important e ca iubirea să fie acolo și când copilul e supărat, nervos, dificil. Astfel învață că în iubire, orice emoție e acceptată.
Dacă părinții au opțiuni, cel mai bine pentru copil e ca în primii doi ani de viață, copilul să nu fie dat la creșă sau la grădiniță. Calitatea interacțiunii între ingrijitori și copii nu e optimă (prea mulți copii, îngrijitori blazați, obosiți, care-și schimbă des jobul în căutarea unui salariu mai bun). Brazelton povestește că a observat în mai multe creșe cum copiii cu vârste de sub 1 an se strâng imediat în jurul oricărui adult care intră în cameră. Sunt avizi după afecțiune și clar îngrijitorii nu le pot oferi tuturor toată afecțiunea de care au nevoie.
Chiar și trei copii la un îngrijitor e mult, cum putem ști că îngrijitorul îi place pe toți la fel și le oferă aceeași iubire necondiționată? Uneori, nici părinții copilului nu pot face asta. Ideal ar fi ca persoana de îngrijire secundară (bona, educatoarea) să rămână aceeași măcar 3 ani.
Televizorul și timpul de unul singur
Prea mult timp petrecut de copil singur în primii trei ani și jumătate nu reprezintă modul optim de a avea grijă de un copil. Cel mult o treime din timpul în care copilul e treaz trebuie să fie petrecut de acesta în mod complet independent, în reprize de maximum 15 minute. Până la vârsta de 3 ani, copiii nu ar trebui să petreacă mai mult de 30 de minute (adunate) în fața televizorului, laptopului sau tabletei. Mulți părinți aleg să se anunțe disponibili doar dacă cel mic îi solicită, sfârșind prin a lăsa copilul singur la TV prea mult timp.
2. Nevoia de protecție fizică, siguranță și ordine
Aceasta e pusă în pericol mai întâi de consumul de alcool, droguri, tutun de către mamă cât e însărcinată. În 1983, Greta Fein de la Merill Palmer Institute din Detroit a demonstrat că DDT pulverizat pe iarba pe care o pasc vacile și laptele pe care îl beau de la aceste vaci mamele însărcinate afectează semmnificativ coeficientul de inteligență al copiilor la vârsta preșcolară (Fein, GG, PM Schwartz, Environmental Toxins and behavioral development, American Psychologist 38).
Expunerea la erbicide, pesticide, consum de alimente injectate, ingerarea de solvenți în primii ani de viață, toate pot afecta dezvoltarea sistemului nervos central.
Un mediu de creștere haotic poate afecta și el dezvoltarea sistemului nervos central. Expunerea la TV și calculator trebuie redusă.
Pericolele din casă trebuie îndepărtate. La fel și excesul de medicamente, care e foarte periculos.
3. Nevoia de experiențe adaptate diferențelor individuale
Gradul în care reușim să ne adaptăm așteptările și experiențele pe care le oferim copilului la calitățile lui unice crește probabilitatea ca acel copil să se dezvolte sănătos fizic, intelectual, emoțional și social.
La nivel istoric, așteptările părinților și societății variază. În anii 1940, de exemplu, copiii erau hrăniți după program fix, iar asta dădea rezultate cu unii copii. În anii 60, diferențele individuale ale copiilor au devenit mai cunoscute.
Educația, interacțiunile pe care le oferim copiiilor noștri colaborează cu natura cam în același fel cum face o cheie într-un lacăt. Experiențele potrivite pot să deschidă lacătul naturii și să ajute copiii să-și realizeze potențialul.
În perioada preșcolară, în cazul copiilor de 2 ani, am putea avea cel mult patru copii la fiecare persoană de îngrijire, în cazul copiilor de 3 ani, am putea să ajungem la cinci copii, iar în anul următor, la șase copii de adult. În al șaselea an, la grădiniță am putea avea 7 copii de adult sau pînă la 14 copii cu 2 adulți.
În clasa I aș menține efectivul clasei la 15 copii sau mai puțini și aș păstra acest număr pînă la liceu.
Majoritatea copiilor au nevoie de mult mai multă activitate 1 la 1 pentru a fi educați cu adevărat. Dacă vorbim despre sprijinirea dezvoltării intelectuale și suntem serioși cu privire la educație, trebuie să facem schimbări în sistem. Învățarea are loc prin intermediul relațiilor și interacțiunilor. A încerca să faci ca tehnologia sau mai multe ore de studiu să ia locul învățării interactive a rezolvării de probleme pur și simplu nu merge prea bine. Liantul care face minunea să se dezvolte este interacțiunea umană. Dacă încerci să înlocuiești factorul uman cu tehonlogie, copiii noștri nu vor fi niște oameni educați.
4. Nevoia de experiențe adecvate din punct de vedere al dezvoltării
Pe măsură ce cresc, copiii stăpînesc diferite etape de dezvoltare. Fiecare dintre aceste etape oferă componente fundamentale pentru inteligență, moralitate, sănătate emoționale și abilități școlare. De exemplu, în timpul unei etape copiii învață să relaționeze cu alții cu empatie, în timpul altei etape ei învață să descifreze indiciile sociale, iar în alta, să gândească imaginativ și logic. În fiecare etapă îi sunt necesare anumite experiențe. Pentru a învăța empatia, e nevoie să interacționeze cu persoane de îngrijire empatică. Descifrarea indiciilor sociale se învață prin joc interactiv și negocieri. Gândirea creativă și logică necesită ca persoanele de îngrijire să devină parteneri în jocul simbolic, în discuții centrate pe opinii și dezbateri.
Când un copil parcurge o nouă etapă de dezvoltare, el continuă să aibă nevoie de tipurile de interacțiune asociate cu etapele anterioare. La vremea cînd copilul ajunge la vârsta școlară, există o varietate de experiențe esențiale de care el are nevoie în dezvoltare. Mulți părinți sesizează intuitiv care sunt acestea, la fel cum simt și care sunt cele care necesită mai mult exercițiu. Unii copii, de exemplu, au nevoie de mai mult exercițiu pentru a deprinde să relaționeze cu încredere.
Prin experiențe, copilul trebuie să învețe:
– siguranța și capacitatea de a privi, a asculta și a fi liniștiți, interesați de mediul înconjurător
– relaționarea, capacitatea de a se simți afectuos față de alții
– comunicarea bidirecțională non-verbală (se bazează pe cele două de mai sus, deja la 18 luni majoritatea copiiilor o stăpînesc foarte bine)
– rezolvarea de probleme și formarea unui sentiment al sinelui
– ideile emoționale (idei despre dorințele, nevoile și emoșiile lor, încep să și le exprime în cuvinte și nu doar prin acțiuni, ceea ce înseamnă că încep să stăpînească simbolurile)
– gândirea emoțională (depășirea simplei etichetări a unui sentiment, capacitatea de a gândi cu imagini). Între 2,5 și 3,5 ani, copiii iau ideile emoționale de mai sus și fac legături între diverse categorii de idei și sentimente. Sunt supărat azi pentru că iar nu ai avut timp să te joci cu mine.
– gîndirea triangulară, vârsta fantasmelor și omnipotenței (în prima etapă din anii de școală, copiii își dezvoltă și mai mult abilitățile de a relaționa, a comunica, a-și imagina și a gîndi. Acum, între 4.5 și 7 ani, copiii sunt curioși, sunt mereu uimiți de lume, sunt siguri pe ei. Sunt cel mai bun! Această perioadă poate fi și una a marilor temeri. Sentimentul de grandoare și viața plină de fantezie e o sabie cu două tăișuri: copiii se sperie ușor de propria lor putere. Vor da fuga în patul părinților pentru a fi protejați.
– vîrsta prietenilor de-o seamă cu ei și a intrigilor
– sentimentul interior al sinelui (de pe la 10-12 ani, copiii încep să dobîndească un înțeles mai substanțial cu privire la cine sînt ei)
Atenție la timpul liber al copilului! Nu programați mereu cîte ceva, lăsați măcar o oră pe zi copilului să aleagă el ce vrea să facă. Nu-l lăsați singur la televizor, faceți împreună ce dorește el să facă.
Limite la TV și jocuri pe computer
Principala grijă pe care și-o fac părinții în ceea ce privește televizorul este conținutul programelor, când de fapt problema cea mai mare e pasivitatea. Copiii care stau mult la TV de mici nu beneficiază de interacțiunea reciprocă de care au nevoie și care mobilizează sistemul nervos central în căile integrate de conducere a impulsului nervos care duce la dezvoltare.
Când această privare e combinată cu violența la TV, ai parte de două rele foarte periculoase. Ai niște oameni într-o stare aproape hipnotică, asaltați de imagini negative la TV. Când copiii sînt afară și se joacă hoții și vardiștii, asta e în regulă, deoarece ei singuri rezolvă situația dintre băieții buni și cei răi, se gândesc la dreptate și injustiție, lucrează la temele vieții.
Am studiat ce se întâmplă cu copii de 3 ani când stau în fața televizorului și am observat că sunt atît de epuizați emoțional încât după 30 de minute de uitat la TV sunt epuizați. Le-am făcut copiilor teste de puls și respirație, teste care au demonstrat efectul televizorului asupra cortexului. La început copilul e stimulat, apoi intervine obișnuirea. După ce oprești procesul de obișnuire, copilul explodează, intră într-o stare de descărcare prin activitate motorie și autonomă. Obișnuirea este modul în care creierul îl protejează pe copil de stimularea excesivă.
Encefalogramele pe care le-am făcut copiilor în timp ce se uitau la TV arătau o linie dreaptă. Cînd erau luați de la TV, totul o lua razna. Pînă la 5 ani, copilul nu trebuie lăsat mai mult de 30 de minute pe zi la TV.
Recomadări:
1. Familia. Experiențele familiale ar trebui să asigure gama completă de experiențe de dezvoltare în primii ani de viață. Două treimi din timpul petrecut de copil treaz trebuie petrecut cu familia, restul singur sau cu copii de vărsta lui.
2. Joaca alături de copii de vârsta lui (liberă, fără reguli)
3. Teme pentru acasă
4. Înțelegerea etapelor de dezvoltare și adaptarea la ele (la fel cum urmărim creșterea în greutate, trebuie să fim atenți și la cea intelectuală și emoțională).
5. Nevoia de stabilire a limitelor, de structură și de așteptări
Limitele și ordinea încep cu îngrijirea și educarea deoarece 90% din sarcina de a-i învăța pe copii să internalizeze limitele se bazează pe dorința copiilor de a-i mulțumi pe cei din preajmă. De asemenea, copiii învață imitând. Moralitatea se dezvoltă din încercarea de a deveni la fel ca un adult pe care îl admiră.
6. Nevoia de comunități stabile și de continuitate culturală
Sprijinul comunității la nivel de cartier include familiaritatea cu vecinii, petrecerile de cartier, supravegherea spațiilor comune pe rând, prin rotație.
Bisericile, școlile, gruurile de părinți sînt importante pentru copii.
7. Protejarea viitorului
O planetă sigură.
O filosofie etică mondială care sprijină relațiile umane permanente ce susțin familia și comunitățile.
Familii, școli și comunități care ajută copiii să devină membri buni ai societății.
Ajutor de la stat pentru familiile care nu au posibilitatea de a îndeplini nevoile de bază ale copiilor.
[…] Nevoile esențiale ale copiilor mici […]
[…] Nevoile esențiale ale copiilor mici […]
Wow, Ioana! ce articol complet si util, frumos sa impartasesti! multumim!
Multumim! Nu-mi doresc nimic mai mult decat sa-l pot creste bine.
Ioana, vad ca esti foarte impotriva TV-ului. Nu ma intelege gresit, si eu sunt Dar am o intrebare: nu crezi ca in loc sa interzici TV-ul sau sa il restrictionezi ar trebui sa faci asta prin puterea exemplului? De exemplu, eu am scos cablul. Am TV-ul, aduca aparatul dar nu am cablu. De vreo 3 luni si nici nu intentionez sa ma reconectez.
Rezultatul: copilul l-a uitat. Si eu l-am uitat, telecomanda este folosita pe post de telefon, o pune la ureche si zice „alo”.
Mi se pare nefezabil sa restrictionezi, cu atat mai imposibil sa interzici un lucru pe care tu il folosesti. Este ca si mancarea: nu poti sa te asezi la masa in familie, adultii sa manance aripioare KFC cu cartofi prajiti si copilul sa manance supa de brocoli.
Ca o adaugare la ce ai scris tu, desi oate ai spus dar mi-a scapat mie: puterea exemplului este esentiala!
Noi nu ne uitam la TV cit Sofia e treaza. Dar ne mai uitam seara dupa ce ea se culca la vreun serial sau documentar. Nu vreau sa renunt de tot la cablu, cind vine maica-mea, de exemplu, la ea in camera merge TV-ul non stop, e dependenta, m-a si anuntat ca daca renunt la cablu nu mai vine deloc. In plus, cind sint evenimente majore mai deschidem pe o stire (nu cu Sofia in preajma). Da, scrie si in textul asta, am mai scris si in altele despre puterea exemplului, la noi chiar e evident cit e de important, cam in toate obiceiurile, de la somn la mincat si la activitati preferate, gen citit, stat de vorba etc.
Pt ca e vorba si despre televizor si efectele lui asupra copilului si nu numai, cartea asta spune multe despre cum ne afecteaza, de fapt, micul ecran:
http://www.librariasophia.ro/carti-efectele-televiziunii-asupra-mintii-umane-gheorghe-virgiliu–so-439.html
Eu acuma daca as vrea sa fiu rea (dar nu vreau 🙂 ), apropo de cele discutate mai sus despre TV, ma intreb cum o sa procedati cind Sofia creste si o sa-i permiteti TV si desene, poate jocuri pe tableta etc. dar Micul Print va fi prea mic pentru ele. Sint sigura ca n-o sa fie usor, dar imi imaginez ca o sa gasiti solutii. Eu, discutind cu prietenii si vazindu-le copiii, am ajuns la concluzia ca din pacate la bebe nr 2 se fac mult mai multe concesii decit la nr 1, tocmai datorita diferentei de virsta (ma rog poate si a rabdarii limitate a parintilor).
Da, ma gindesc si eu des la asta, dar totusi, cind va fi Baietel mic, si Sofia va fi mica, asa ca tot n-o s-o las nici atunci (ma gindesc la primul an), apoi cind sofia va avea 4 ani si el 2, ea se va putea uita la desene cit el doarme, de exemplu (desi daca ar fi dupa mine, nici atunci n-as lasa-o nici pe ea). Chiar cred ca se poate trai si fara TV pina la virste mai inaintate, nu vad de ce nu s-ar putea.
Se poate. De 3 luni zace neatins si n-am murit. Si nota bene: ma uitam la TV si pe vremea lui ceasca, la emisiunile gen „slava tarii conducatorului iubit” sau alea cu productia la hectar,etc. Sunt nascuta-crescuta cu TV dar am renuntat la el in totalitate si sunt in viata si mai bine decat oricand: dorm mai mult si mai bine, nu mai pierd noaptea cu ochii in cutiuta colorata, citesc mai mult, am timp sa meditez. Se poate trai si fara TV, abia acum am inteles cat de putina valoare adaugata are acesta, cat timp manca si cat de tare ma enerva.
Foarte „misto” articolul, pacat insa ca pare o utopie in realitatea tarii noastre. La punctul 1- iubeste-ti copilul, bucura-te de el, traieste si respira cu el, petrece-ti timpul cu el- mi se pare foarte normal si de bun simt (ca si celelalte puncte, de altfel) insa e greu pentru ca inseamna sa stai acasa 3 ani (asa mi se pare mie ideal) si foarte putini parinti isi permit asta. La punctele urmatoare unde presupunem un mediu sanatos pentru copil (si nu numai), o alimentatie sanatoasa, un cerc de cunostinte si prieteni normali, o societate care te ajuta si care iti ofera circumstante civilizate de dezvoltare, stam putin mai rau… la noi este foarte greu sa iti gasesti o bona de incredere si educata si cu drag de copii, o educatoare impartiala, un loc de joaca civilizat, siguranta in cercurile in care se invart copiii, nu mai zic de exemple personale demne de luat in seama. Si, ca sa fie tortul motat, se pune mai pune si cireasa televizorului care mi se pare cea mai proasta inventie a omului. De 6 ani nu mai am televizor si cand ma nimeresc prin preajma unuia, ma ia durerea de cap. Daca eu, ca adult, nu am ce invata de acolo, ce ar putea sa inteleaga un copil si sa ii fie si de folos? Apropos, documentare si stiri gasesti si pe net, daca vrei neaparat. Ce mi se pare mie fain este ca la noi se promoveaza cititul peste tot, acum s-a ajuns la comercializarea revistelor sau a ziarelor la pachet cu carticele, pacat insa ca cei care si le cumpara nu prea le citesc dar le au in biblioteca potrivite dupa culori (probabil au auzit pe undeva ca „da bine” sa ai biblioteca mare si cat mai viu colorata). Ca sa nu ma mai lungesc, ca si-asa ar trebui sa muncesc (:P), ce solutii am avea in aceasta tara in care promovam prostia si furtisagul pentru a ne creste copiii frumos si corect, asa cum spune Printesa la cele 7 puncte? Cum am putea proteja planeta? Cum faci daca reusesti sa iti cresti copilul frumos si corect, sa nu fie detronat si batjocorit de cei care sunt crescuti altfel?
In primul rind, trebuie sa nu ne abandonam principiile doar pentru ca altii nu le au. Sintem datori sa incercam our best, in speranta ca, copiii nostri vor fi inconjurati de altii ca ei sau de altii care vor invata de la ei (asta se poate face si prin, dar fara a se rezuma la, selectia pe care o fac parintii in ceea ce priveste bona, gradinita, scoala, alte grupuri frecventate in timpul liber). Tentatia de a imita obiceiuri proaste va aparea la tot pasul, dar daca principiile sint acolo, baza e acolo, copilul tot acasa vine seara, tot de la noi isi trage puterea si convingerile, din modelul nostru invata la mult, daca ce simt si inteleg de acasa e ok, eu cred ca sint sanse mari sa creasca adulti frumosi, corecti, liberi, care la rtindul lor pot face o schimbare mai mare in societate decit am putut noi, care-am fost prea ocupati sa ne vindecam sechele.
Multumesc 🙂
Ai dreptate, bineinteles, faci tot posibilul si dai tot ce-i mai bun din tine pentru ei, copiii. Asta e, cred, cea mai buna lectie de stiut si aplicat.
Si apoi… hope and pray for the best. Clar e si chestiune de noroc, dar startul bun e esential, cred eu. Ramine sa vedem impreuna peste 30 de ani daca am avut dreptate…
Foarte interesant! Si cred ca in loc sa gasim motive pentru care NU putem face lucrurile astea, ar trebui sa gasim SOLUTII pentru a le putea face. Cu toate ca e mai simplu sa zici ” Neah, aici n-ai cum!” Multumesc de info, viitorii mei copii vor aprecia 🙂 Zi frumoasa!
Multumesc Ioana pentru articol!
Poate ca deja ai vazut stirea, pe 13 mai Urania Cremene tine o conferinta despre gestionarea conflictelor intre frati. Poate ne intalnim acolo 🙂
Salut, nu vazusem, o sa caut info, ms!
F frumos…sustin ideile din articol, sunt educatoare in UK, se aplica intocmai ideile referitoare la atentia acordata fiecarui individ pentru sustinerea dezvoltarii armonioase a fizicului si emotional. In Romania, dragii mei, cel putin da statul ala saracu’ niste bani pentru ca mama sa stea acasa cu copilul ei timp de 2 ani. in UK, ai 36 de saptamani, ante si post natal, depinde cum alegi tu, in care ti se plateste £125/ saptamana, bani care abia iti ajung pentru mancare. chiria este min £1000/ luna, gunoiul cam £100/ luna, internet, electric si gaz cam £200….sa prezint o idee cam ce inseamna £ 125/ saptamana platiti de guvern. plus, abonament numai pt bus este £20/ saptamana, daca ai nevoie pt tren se mai mareste cu cel putin £10. anyway, voiam doar sa compar cu ce se intampla in tara…si sa nu credeti ca aici fug cainii cu covrigi in coada. este bine in uk -perioade cand nu ai bani sa acoperi chiria, primesti ajutor, cat sa nu intri in disperare. dar daca ai imprumut la banca pentru achizitionarea casei, pierzi totul in momentul in care nu ai salariu sa acoperi rata lunara, care poate ajunge la valoare unei chirii lunare.
nu prea sunt cazuri ca unul din parinti sa stea acasa, decat ultra religiosii care nu vor influente externe in educarea copiilor si bogatii, adica cu un salariu de min £4000 / luna.
Multa sanatate si bucurati-va de timpul petrecut alaturi de copii…
Te referi la ceva anume cand vorbesti despre lipsa de bun simt la Spock sau este o apreciere generala?
Au fost niste chestii dubioase la Spock, imi pare rau ca nu mai retin exact, cert e ca eram foarte entuziasmata cind am primit-o si dupa ce-am rasfoit-o mi s-a parut ultra evident ca nu e ce-mi trebuie mie.
confirm faptul ca se poate trai bine-merci si fara televizor. ba chiar muult mai bine. mai am mai putin de o saptamana si implinesc un an fara televizor. am reziliat contractul pt cablu si la un moment dat l-am pus pe un raft in debara. nu mi-a fost greu absolut deloc, vreo 2-3 ani inainte de asta, maximul de ore petrecut in fata televizorului era de 4-5 ore pe saptamana (dar erau muuulte saptamani cand nu ajungeam la atat). singurele momente cand mi-a lipsit televizorul a fost in timpul campionatelor de patinaj artistic si in timpul olimpiadei, la probele de patinaj.
recunosc, mai vad cateva seriale pe net, dar doar in week-end si in general nu mai mult de 3 episoane pe zi (deci un maxim de 2,5 ore/zi). nu-mi intra mai multe. n-am facut niciodata maratoane de un sezon/zi (noapte). aveam senzatia ca nu inteleg nimic. am nevoie de timp si spatiu sa asimilez, sa ma gandesc, sa savurez ceea ce vad.
pana si maica-mea s-a obisnuit. prima oara cand a venit in vizita dupa ziua x a facut ca trenul. intre timp s-a obisnuit si acum citeste. cate 1-2 carti in cele 2-3-4 zile de vizita. mama, care in mod normal citeste maxim o carte pe an.
aaaaaaaaaa, ca chestie, la noi in casa (indiferent cand si/sau cu cine am locuit, de la casa parinteasca, pana la apartamentele pe care le-am impartit cu prietenii in stil studentesc sau la casa mea, in care locuiesc eu cu mine) nu a functionat niciodata televizorul doar asa, ca sa se auda zgomot, cat noi faceam orice altceva. (muzica la radio, net, cd/casete da, televizorul nu). voiam sa urmarim ceva, deschideam televizorul si ne uitam, nu voiam sa urmarim niciun program, il inchideam. si basta.
multi zic ca il deschid ca sa auda pe cineva cand sunt singuri acasa. e asa bine sa auzi doar linistea……… sau copii jucandu-se in fata blocului (vara e un zgomot absolut minunat).
da, si pe mine ma scoate din minti televizorul care merge incontinuu, imi da o stare de nervi ceva de speriat. si la noi se aud pasari, căței, rareori cîte-o ambulanță, și e foarte bine așa.
Salut,
Mereu am avut o problema cu aplicarea practica a acestor concepte si inca ma tem ca, desi ma documentez, nu reusesc sa transpun in relatia cu copilul decat o mica parte din informatii.
Cum as putea sa stiu, de exemplu, care sunt experiențele adecvate din punct de vedere al dezvoltării copilului? Cartea lui Barry Brazelton cuprinde si exemple concrete de situatii si raspunsuri empatice si educative din partea parintilor?(ex: cum sa inlocuiesti pedeapsa si recompensa, care sunt indiciile dezvoltarii emotionale a copilului, cum gestionezi situatiile interzise unui copil…)
Sau cunosti, printesa, vreuna de genul asta?
Multumesc!
Salut, Rodica,
Cartea asta nu oferă exemple concrete, dar găsești idei de rezolvare în Brazelton, puncte de cotitură, Alfie Cohn, Parenting necondiționat, Larry Cohen Rețete de jocuri, toate merg pe ideea de empatie, dragoste, fără pedepse, fără recompense.
Uite ce dilema am eu. Fetița mea are patru luni jumate si stau cu ea cand este treaza sa ii vorbesc, sa ii cant, fac rebusuri si spun cu voce tare răspunsurile, si daca ma plictisesc sa ma aud vorbind, stau langa ea si tac. Nu ca nu as avea si alte treburi. Dimpotriva. Insa am o reținere , mi-e teama ca daca nu ma vede sau aude ,e posibil sa se simta singura sau neiubita. Oate e bine sa stau non stop langa ea vand este treaza? Adica cam toată ziua, exceptând doua ore cumulat cat doarme ziua
Scuze de greșeli. Acum le-am vazut :d
De cand s-a nascut mostenitoarea (acus’ 3 luni) nu am vazut televizorul decat in treacat (in drum spre balcon, cand aduc rufele uscate). Nici pe comp nu apuc sa vad niciun episod de ceva, desi eram destul de mare consumatoare de seriale in perioada pre-dojo jr. Sincer nu-mi lipsesc in mod deosebit, am acum spectacolul asta mic la care sa ma uit si nu ma plictisesc.
Cand doarme, apuc sa mai lucrez ceva pentru clientii mei pe web design, de scris pe blog .. cam greu. Mi-am propus sa incerc sa ii fiu alaturi cat mai mult posibil, mai ales daca avem norocul sa lucram amandoi de acasa. Sta foarte putin fara mine (cand sunt la buda sau ii incalzesc laptele) si o vad cat se bucura de prezenta noastra.
Acum are nevoie sa fie ingrijita si sa ne aiba alaturi. Mi-ar fi mai usor sa o ignor (as apuca si eu sa mai respir), dar o vad mica si neajutorata si ma gandesc ca probabil nu-i este usor. Cam de asta le-am buzarit si pe doamnele de la neonatologie, cat am fost in clinica in care am nascut, ca nu mi-am dorit sa fie acolo printre straini, iar ma-sa sa stea bine merci la cativa metri de ea.
Dragostea e ingredientul magic, vad ca nu o prea intereseaza nimic din ce consideram noi, astia mari, important. Are haine frumoase si noi, e curat in casa etc. Dar cel mai important pentru ea este ca, atunci cand deschide ochii, ne vede pe noi, ca ii zambim, vorbim cu ea si o tinem curata si bine hranita. Si pupata din cap pana in picioare 😉
Mi-a placut asa mult cum ai descris cartea, incat cand am trecut pe la Carturesti si am vazut cartile Editurii Trei nu m-am putut abtine sa nu o cumpar. 🙂
Am citit partial cealalta carte a lui Brazelton, am varianta in engleza (Touchpoints), primita de la o prietena, si mi-a placut mult, mi se pare ca se potriveste cu felul cum inteleg eu cresterea unui bebelus. Spun ca am citit-o doar partial, pentru ca vreau sa citesc pe rand despre fiecare etapa de dezvoltare, pe masura ce creste bebe, ca sa am informatia proaspata in minte. Mi se pare mai usor asa, desi acum am vreo trei carti pe care le citesc in paralel, pe etape.
Imi plac conceptele descrise de tine si astept cu nerabdare sa am putin timp liber sa pot citi pe indelete cartea.
dupa ce am citit acest rezumat la carte chiar vreau sa citesc aceasta carte zilele astea, mi se pare interesanta si utila.
[…] Un articol minunat care cuprinde ideile principale puteti citi pe blogul Ioanei, aici. […]