Raftul lui e viu și-așa rămîne

M-am trezit la 9 azi în cîntecelele fetiței, după ce înainte m-am trezit la 7 că-mi făcea Băiețel șpagatul pe cei doi rinichi și apoi la 8 că același Băiețel mă verifica la ficat cu dinții (cred). Cert e că m-am ridicat din pat odihnită și-am făcut ce face tot omul la prima oră, și anume am deschis Facebookul. Primul status citit: a murit Garcia Marquez. Și s-a stricat toată ziua. Ba n-a murit, uite, cărțile lui sînt vii aici sub ochii mei! Ia uite cîte inimi de-ale lui bat pe rafturile mele!

Nu e doar pentru că dacă nu era Dragoste în vremea holerei, care mi-a căzut în cap din mîna doamnei care o citea în metrou nu mi-aș fi cunoscut omul și n-aș fi avut-o pe Sofia și nici pe Băiețel. E și pentru c-am petrecut multe, multe zile și nopți din studenție și pînă acum citindu-i poveștile încîlcite, cu jdemii de personaje înrudite, ciudate, murdare sau dimpotrivă, toate mereu îndrăgostite, frazele kilometrice, peisajele prăfoase, drumurile lungi, promisiunile deșarte. Cred c-am citit tot ce s-a tradus în română, e drept că ultimele romane nu mi-au plăcut la fel de mult ca primele, dar cu siguranță Marquez mi-a influențat dorința de citit și stilul de scris. Să-i fie țărîna ușoară. Raftul nostru din bibliotecă plin cu cărțile lui e viu și colorat și-așa o să rămînă.

Noi ne retragem la noi acasă de Sărbători, văd și-un curcubeu aici la capătul cartierului, deci poate că tot răul e spre bine. Vă doresc liniște și dragoste împărtășită, să ne auzim cu bine după Înviere.