Ieri m-a anunțat omul că pentru acest al doilea copil al nostru, compania lui nu mai oferă cele 10 zile lucrătoare suplimentare de concediu după naștere cu atestat de puericultură. Adică o să stea cu noi doar o săptămînă. Adică la două zile după externarea din spital, mama, adică eu, o să rămînă singură acasă cu nou născut și copil de 2 ani și-un pic, că na, e logic ca doar la primul copil să primească mama ajutor de la tată niște zile în plus. La a doua naștere nici nu mai e lăuză, nedormită, flămîndă, tăiată și cusută, bașca îl mai are și pe primul copil de îngrijit, care va fi și el bietul bulversat de noua apariție, un haos ultra drăguț în care nu-i așa, tatăl n-ar fi făcut decît să disturbe în plus. Așa că el să se care la job, s-o descurca ea mama cumva, că pînă acum nu s-au înregistrat decese pe motiv de prea mulți copii mici pe cap de părinte.
Și am avut pe loc o fantezie în care mama pleacă la job și tatăl rămîne acasă în concediu de creștere a copilului. Doar un copil, pentru doi nu mă duce imaginația.
Așadar, sîntem în prima zi din concediul de creștere a copilului luat de către tată. Mama se pregătește să plece la serviciu. Tatăl se învîrte prin casă ca un leu, încercînd să păstreze aparența de calm. Zîmbește cu toți dinții:
– Du-te liniștită, o să fie bine. O să ne distrăm eu și iepurică. Haha, ce-o să ne mai distrăm.
Peste o secundă:
– Deci stai așa, se trezește și ce fac???
– Intri în cameră, vorbești cu el, îl schimbi, îi dai să mănînce, te joci cu el, îl plimbi, îl adormi. Repeți de patru ori, apoi vin eu acasă.
– Stai stai deci ia-mă încet. Intru în cameră. Cum intru? Încet?
– Intri oricum, nu spargi ușa dar nici pe vîrfuri, am stabilit că s-a trezit deja.
– Stai să-mi notez aici: intru oricum, nu sparg ușaaa….
– Îi vorbești încetișor, cu calm și…
– Da, îi vorbesc. Stai așa, ce să-i spun?
– Orice.
– Pot să îi dau definiția hidroponiei?
– Orice, numai să te audă și să te recunoască. O să-l calmeze vocea ta.
Tatăl notează asiduu: vocea mea calmează beeebeee…
– Buuun, apoi ce fac?
– Îl schimbi.
– Cu ce?
– De scutec.
– Aha. Păi o să miroasă.
– Dacă nu-l schimbi o să miroasă și mai rău.
– La naiba, de ce am decis să iau eu concediu? Nu mai poți sta tu acasă măcar o zi, să mă obișnuiesc și eu cu toate astea?
– Așa spui de două luni, gata, azi e prima mea zi la job, trebuie să te descurci, milioane de mame din toată lumea pot, o să poți și tu. Chiar dacă ești tată.
– E prea greu, nu vreau, nu pot, nu știu.
– Fii bărbat. E doar un bebeluș de 4 kile.
– Da, dar ce plămîni are… și ce bombe atomice dă-n scutec… și cum se zvîrcolește el în loc să doarmă… și cum tre să fac exact ce vrea el cînd vrea el, și el nici nu știe ce vrea… (apoi printre dinți) cam ca tine așa.
– Hai c-am plecat, bafta.
– Stai așa, si dacă plînge?
– Îl iei în brațe, te uiți bine la el și cauți să afli ce are.
– Nu mai bine stai tu acasă, te uiți la el, afli ce are și-mi spui după aia și mie?
– Pa, amore, baftă! (în gînd își face cruce și se roagă să-i găsească întregi cînd revine)
– Și în caz de urgență extremă ce fac? Dacă îi curge sînge din nas? Dacă are o migrenă? Dacă se constipă? Dacă nu-i place masa de prînz? Dacă vrea să se uite la desene și eu vreau să mă uit la meci? Iubito?
Pe parcursul zilei, 70 de telefoane, toate variațiuni pe tema: Plînge, CE FAAAC? și Cînd vii?
Seara cînd revine acasă, tatăl doarme la televizor. E îmbrăcat tot în pijamalele de dimineață. Chelia îi strălucește a transpirație. Prin toată casa, șervețele umede, șervețele uscate, ciorapi de bebeluș, farfurii cu mîncare, biberoane pe jumătate pline. Copilul nu e la el în pătuț. Panică. La o privire mai atentă, bebelușul e și el pe canapea la televizor, proptit între perne. Respiră! Ba chiar doarme liniștit. Mama își scoate în liniște pantofii și se trîntește și ea pe canapea. Hai că se poate, nu-i neapărat un model de parenting, dar barem respiră. Amîndoi.
M-am distrat copios….dar parca nu e doar de ras.
Ar fi de ras a doua parte daca n-ar fi de plans prima. Hai, Printeso, c-o sa fie bine! Doar ne ai pe noi, cititorii tai fideli care te sustin si te incurajeaza. :hug:
Multumesc, multumesc! Vă aștept și la fața locului, cu un sprijin mai consistent în formă de brațe de lucru. 😀
Eu nu (mai) sunt la capitala dar, daca e cazul, pot sa vin la un facut de curatenie in iulie. Cine mai doreste, cine mai pofteste? 😀
La mine in familie tati se descurca cel mai bine si cu schimbatul si cu datul de mancare si cu adormitul. Eu sunt mai panicoasa din fire si imi si frica sa pun mana pe cel mic, ca parea atat de fragil ca imi era frica sa nu ii fac rau. Tati face baita, tanti il culca, tati ii da de mancare ca se mai inneca si mie imi e frica si paralizez cu copilul in brate, tati il ia si il zgaltie sa isi revina. Deci sunt si tatici care se descurca instictiv.
Norocoase nevestele lor!
poti alapta pentru a scapa de fobii. Cum ai reusit sa ai grija de bb 9 luni sunt sigura ca ai putea si dupa…
Cuvântul/ cuvintele cheie ale articolului mi-au plăcut cel mai mult! :))
Altfel, e un scenariu destul de realist, din păcate, multe mame fac exact așa cum ai zis tu că ar face un tată… și sunt tați care chiar pot și știu… 🙂
Ha ha ha, ce bine ai descris situatia! Cam asa se intampla!
Povestea aceasta este proprie? Banuiesc ca nu, dar sa stii ca nu sunt chiar toti tatii asa. Unii considera ca se descurca mai bine decat mama copilului. Sotul meu face parte din aceasta categorie 😀
Cum adică dacă e proprie? E o fantezie, adica ceva inventat de mine ca să facem haz de necaz. Sigur ca sînt și tați care se descurcă de minune. Ce bine de mame că se pot duce liniștite unde doresc…
Scuze, am vazut acum. Sarisem peste fraza cu fantezia. 🙂
O sa fie bine. Sofia te va ajuta mai mult decat iti imaginezi.
Prietenele care sunt in aceeasi situatie ca si tine mi-au confirmat.
Cam asa e..bine spus…unii tati, se descurca totusi de minune cu piticii lor… eu sunt o norocoasa pentru ca sotul meu are o rabdare de fier…si stim doar noi de cate ori a baut ceai cu papusile fetitei sau si-a pus baticuri in cap…sau, de cate ori am adormit cu masinile fiului in pat, ca acolo era garajul…daca intri in lumea lor, a copiilor totul devine mai simplu…de ex ai mei faceau mutre la masa cand eram eu de fata, dar cu sotul nu faceau…om fi noi exceptia?
Nu cred. 🙂
=)) cam la fel si al meu, cu nepotelul nostru pe-atunci in varsta de 3 luni, cu care am stat noi cateva ore cand au avut parintii ceva treaba.
Eu ma duc la bucatarie sa trebaluiesc ceva, omul ramane in sufragerie cu bebe. Pe care bebe il aud plangand, ma gandesc ca o face omul ceva, bebe continua sa planga tot mai tare. Ma duc sa vad. Copilul plangea in patut, omul aplecat deasupra patutului, panicat.
– De ce plange?
Il verific, scutecul era uscat, de satul stiam ca e satul, il hranise maica-sa cu jumatate de ora mai devreme, inainte sa plece.
Il iau in brate, ii vorbesc, il legan. Se linisteste si atipeste la loc. Omul se uita stupefiat.
– De ce la tine s-a oprit din plans?!
– Trebuia sa-l iei in brate, se oprea si la tine. O fi visat ceva, s-o fi speriat, zic.
Ochi cascati laaaarg.
– Cum sa-l iau in brate?!!!
Decat atat! :)))
Of, cam asa era si la noi cand era bebe copilasul nsotru. Doar ca in momentele acelea nu nici haz nu puteam sa fac, ma enervam ca sotul meu era asa de panicos…nici in brate nu-l lua de teama ca…nu stiu ce…Cand plangea, hop si el: „plange copilul, du-te la el, fa-i ceva…”. Am plecat prima oara de acasa sa-mi iau rochie pt botez…of, nu mi-a priit deloc. Dar nici cand a crescut mai maricel la vreo 2 ani, daca plecam de acasa la cumparaturi (ceea ce rar se intampla) si evident nu ma abtineam nici eu sa nu dau telefon, auzeam „hai acasa, ca te vrea pe tine”. Mi-ar fi placut sa fie mai descurcaret in privinta copilului, dar nu e… In schimb le are pe altele care compenseaza…gandesc optimist. 🙂
Fi la fel de haioasa …Pupicei si … va fi bine
Cred ca al meu este cel descris in povestea de mai sus 🙂 Cu exceptia ca al meu nu ar suna sa intrebe sau sa recunoasca in vreun fel ca nu se descurca. Dar in mod sigur l-as gasi pe copil cu scutecul ud, oparit la fund (ca „l-am schimbat acum 6 ore, doar nu vrei sa il schimb de cate ori face un amarat de pish”), hranit cu ce vrea el (vreo 3 oua fierte la mic dejun, la pranz omleta si seara mamaliga cu branza, meniu care s-ar repeta zilnic, iar intre mese gustari gen cozonac, biscuiti si din cand in cand cine stie prin ce noroc vreo banana), cu ochii cat cepele dupa vreo cateva ore de uitat la laptop la desene animate, plimbat pe-afara cum vrea el ce daca bate vantul si e frig, daca tac-su n-a purtat caciula in viata lui iar bluze cu maneca lunga nici nu are in garderoba atunci si fi-su tot in tricou trebuie sa iasa afara in martie si tot fara caciula.
Iar daca are ghinionul sa faca ceva mai consistent si mai „parfumat” in scutec cu vreo 2 ore inainte sa vin eu: „nu l-am mai schimbat ca uite ce frumos se juca cu fundul in apa pe care a varsat-o din canuta pe jos, nu am avut inima sa il deranjez ca statea cuminte si oricum veneai tu.”
Ultima oara cand am avut si eu curaj sa il las cu tac-su singur si sa plec cateva ore la intoarcere pe langa ca iesise pipi si prin scutec si prin haine si ca era manjit de ciocolata si in urechi se juca cu un patent si o surubelnita…. copilul nu taica-su:D
:)) realitatea bate fantezia!
Haha, am ras putin in dimineata asta, saracul tata. In Cehia, tatal are 1 zi libera cand se naste copilul, in Franta 2 saptamani, in Suedia…. nu stim, ca inca nu s-a intors respectivul la munca desi a trecut un an. Cand tatal este acasa, impartim in mod egal sarcinile legate de cresterea copilului adica ii da de mancare piureul, biberonul, ii face baita, il schimba, ii canta, se joaca impreuna eu pot sa iau o mica pauza sau cel mai adesea sa ma ocup de curatenie si mancare. Si cam asa a fost de la inceput, sotul meu a vrut sa se implice, sa faca cel mic pipi pe el cand il schimba. Cand plec pentru cateva ore si ii las singuri, stiu ca se vor descurca si totusi eu sunt un pic nervoasa. Nu am face schimb, adica eu sa ma duc la munca, pentru ca salariul sotului este mai mare si el este chiar pasionat de ceea ce face.
Ce fain ar fi 🙂 si dupa ce are grija de bebe sa spele si vase, sa faca si cina, sa stearga si praful, sa puna si rufe la spalat. Aaaa, si apoi sa faca dus, sa se parfumeze si sa ne astepte vioi si bine dispus cu o floare in mana :))
Asta da fantezie :)))))))
Eu trebuie sa recunosc ca la noi n-a fost deloc asa, sotzu’ era cel putin la fel de eficient ca mine cand copilu’ era mic. De fapt, noaptea era mult mai eficient, ca eu sunt foarte matinala de felul meu, dar peste noapte am un somn din ala greu si profund….nu ma trezeam decat daca era revolutie in toata regula, plus ca imi lua ceva vreme sa ma dezmeticesc. In schimb sotzu’ doarme usor, asa ca peste noapte cam el era de serviciu, inclusiv la cotrobait prin sutienu’ meu ca sa ajute copilu sa se conecteze, eu nici macar nu ma trezeam la faza aia….
Ca sa nu mai zic de taica-meu, care a fost bona noastra ideala si favorita, l-am lasat pe bebe cu taica-meu, cu inima usoara vreo 2 ore, la o saptamana dupa ce am nascut, ca simteam ca explodez daca nu ies la o plimbare mai lunga, asa…
hehe! la noi chiar Tati e acasa pt 2 ani 🙂 eu m-am intors dupa cele 126 de zile… dar se descurca, mai spala si un vas, mai pune o painica la facut… si da, exista si astefel de barbati 🙂 Fata chiar papa mai bine de la el :))
M-am distrat 🙂 Ce bine ca al meu sot nu seamana cu cel din fantezia ta 🙂
Printeso, trecand peste partea comica a povestirii tale (am ras in hohote), sunt convinsa ca va fi bine, ca o aveti si pe Ioana (bona), iar Sofia va fi bucuroasa sa te ajute..?!
Desi nu neg existenta acestui gen de barbati, observ in ultima vreme ca tot mai multi tati sunt la fel de priceputi in a avea grija de un copil la fel ca o mama. Cel mai bun exemplu il am acasa: sotul a stat doi ani in concediul de crestere a copilului si s-a descurcat de minune. Singurul lucru pe care eu il faceam in plus era sa alaptez, in rest, ne descurcam amandoi la fel. Asa ca a schimbat scutece, a diversificat (inclusiv mancarea o prepara, eu ii spuneam doar ce), a plimbat, distrat, scos in parc si adormit copilul fara probleme. Curatenia in casa si gatitul pentru noi erau tot in sarcina lui, ca eu sa pot sa stau cat mai mult cu piticul cand veneam de la serviciu. Nu exista pe lume alt om in care sa am mai multa incredere cand vine vorba de copil. Noi asa consideram ca este normal, copilul are in egala masura mama si tata si amandoi ar trebui sa se priceapa sa aiba grija de el la fel de bine.
Da, e de folos un tatic la casa omului… daca nu e panicos, desigur. Mama mea povesteste senina ca atunci cand l-a nascut pe fratele meu, in anul 1990, tata nu a avut nicio zi de concediu. E drept ca ea a nascut natural, fara taieturi, cusaturi. Si atunci externarea avea loc la o saptamana dupa nastere, deci mama era cat de cat intremata. Dar mi se face rau cand o aud cum a iesit ea singura din spital, cu bebele intr-o mana si cu bagajul in cealalta, pana la statia de taxi. Ajunsa acasa, a pus copilul in pat, adormit si a plecat la cumparaturi (fratele meu a ramas singur in casa, deci). In continuare a gatit, sa isi astepte sotul cu mancare calda. La o saptamana dupa nastere…
Asta nu e cam..aaaa…neglijent si imprudent? 🙁 Eu nu mi-as lasa copilul singur in casa ca sa merg la cumparaturi.
Pe vremuri nu era atata informare, nici nu se mediatizau in forta atatea si atatea scenarii si accidente pricinuite de lasarea copiilor nesupravegheati.
Tu ti-ai lasa copilul cu cheia de gat singur acasa la varsta de 6 ani? Ca eu asta am primit cadou la aniversarea de 6 ani: o cheie 😀 si stateam singurica acasa, incuiam, descuiam, imi puneam singura sa mananc si bateam maidanul toata ziua. Acum, in zilele noastre, suntem mai constienti de ce se poate intampla, eu nu l-as lasa singur acasa mai devreme de 12 ani si in niciun caz pentru o zi intreaga. Nici nu vreau sa ma gandesc cum umblam la aragazul ala sa imi incalzesc mancarea. Repetam ca papagalul:” deschide butelia, aprinde focul, pune ciorba, ai grija sa nu te frigi, inchide aragazul si nu uita sa inchizi butelia.” Halal cand o mai face careva treaba asta acum cu un copil de 6 ani!!! Asa am fost crescuti multi.
Sau alta intrebare, gandeste-te la un copil de 11 ani din cunostintele tale si pune-ti intrebarea: as pleca la serviciu si mi-as lasa copilul de sub 1 an cu cel de 11? Ca maica-mea asa facea. Si il schimbam pe frate-miu care era inca bebelus, il hraneam (i-am dat de nu stiu cate ori ceai de leustean pentru ca aveam dificultati in a-l deosebi de menta, erau in saculeti la fel si eu nu distingeam mirosurile), ii mestecam mancarea ca pe vremea aia nu era blender :D, aoleo cand ma gandesc cum il manipulam ma apuca groaza, pe fie-miu n-am curaj sa il manevrez asa.
La patru zile de la cezariana mi-am dus singura copilul din maternitate la masina (sotu’ cara alte bulendre), i-am facut baie, i-am pregatit patul etc. Nu am condus masina,ca nu aveam treaba in oras, peste 3 zile insa am facut-o si pe asta. Nu-i dracu’ atat de negru, depinde cum te refaci de repede 😀
Eu abia la 6 luni dupa cezariana am putut conduce. Abia dupa 4 luni durerile au devenit suportabile. In primele saptamani am lesinat de durere, nu ma ajutau nici calmantele. Desi nu alaptam imi era frica sa iau doze de soc ca sa nu cad naibii lata cu copilul in brate. Pentru mine primele saptamani (cam 3-4) au fost la limita tavalitului pe jos, dupa aceea dureri de-mi dadeau lacrimile s=dar macar ma puteam ridica din pat in 2 minute nu in 10 ca inainte. Dracu este foarte negru daca nu te refaci repede.
Pfuai, adevar graiesti! Si eu am fost dintre cele care au suferit cumplit dupa cezariana … cand aud ca se poata sa nu doara deloc mi se pare ceva ireal. Eu am plans in ziua in care am venit acasa de groaza ca nu voi putea sa ma ridic din pat odata asezata.
Definiţia hidroponiei? 😀
Am văzut într-un comentariu mai sus, fii atentă, dacă ai nevoie de mână de lucru îmi place să fac piaţa şi să dau cu aspiratorul, iar la cerere fac nişte supe de legume buneeee (probat, parol)! 😀
hahahahahahaaha!!!!!
Minunat! Ce bine ca respira amandoi in final! :-)))
Asta e scenariul extrem, caci tatii in ziua de azi cam stiu ce trebuie sa faca! Al meu sot l-a schimbat pe Victor din prima zi si s-a descurcat de minune, de parca ar fi schimbat zeci de copii pana atunci! Si de multe ori a adormit la el in brate cand avea colici 🙂
Barbatii…trebuie sa ii ajutam, dar de multe ori ei sunt mai calmi decat noi, mamele si salveaza situatia 🙂
Ioana, asta e legea; nu e vina companiei sotului tau. Asa e si in compania sotului meu pentru ca e vorba de lege… de acord ca foarte ilogica aceasta lege.
N-am spus ca e vina cuiva, desi daca e sa fim corecti, E vina companiei, statul nu spune ca cele 10 zile nu se mai acorda, ci doar ca nu mai e obligatoriu sa se acorde, asadar compania decide daca le acorda sau nu, deci daca nu le acordă, eu pot sa ma supar pe companie, ca ma priveaza de un beneficiu pe care mi l-ar putea acorda, dar refuza s-o faca.
E posibil sa ai dreptate, eu am gasit asta Internet (se poate sa fie o lege mai noua):
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/hg244-2000.pdf
ART. 6
(1) Tatăl copilului nou-născut, care participă efectiv la îngrijirea acestuia, are dreptul la un concediu paternal plătit de 15 zile lucrătoare, prin majorarea duratei concediului paternal de 5 zile lucrătoare cu încă 10 zile lucrătoare, dacă a obtinut atestatul de absolvire a unui curs de puericultură.
(2) Dreptul la majorarea duratei concediului paternal în conditiile alin. (1) se acordă numai o singură dată, indiferent de numărul copiilor titularului.
Posibil sa existe un amendament mai recent, nu stiu care e, dar stiu sigur ca unele companii sint generoase si ofera dreptul de mai multe ori. 😀
Da, eu știam de la început că e așa și teoretic are sens pentru că înveți niște deprinderi care se aplică apoi la toți copiii 🙂
„15 zile lucrătoare, prin majorarea duratei concediului paternal de 5 zile lucrătoare cu încă 10 zile lucrătoare, dacă a obtinut atestatul de absolvire a unui curs de puericultură.”
Ai 15 zile doar cu atestatul..care nu mai e valabil la al doilea copil. Tot asa e legea, de rahat. Al doilea copil nu mai are nevoie de tata, cica ii spune primul copil cum e…. E de rahat si cu alocatia…200 de ron pana la 2 ani ( si-asa insuficienti) si apoi 40 de ron…Pai ce, copilul mananca mai putin?
Nevasta ai? Ca daca nu e posibil sa-ti gasesti :)))))))
Ar fi de ras, daca nu ar fi de plans …
Deci .. am fost plecata de 2 ori in aproape 3 luni fara copila. Cate 40 de minute, max. o ora (la o intalnire cu o clienta si sa iau niste hainite). A urlat fie-mea NON-STOP pana am venit acasa. Nici barbatu-miu si nici soacra-mea (care-mi tot baga sub nas ca a crescut 2 copii si ce multe stie) nu au fost in stare sa calmeze fata. A batut vecinul de sub in calorifer, atat a putut urla 😀
Acu’ trebuie sa ma programez la consultul gineco de dupa nastere (cica la 6 saptamani de cand mi-a scos firele, dar acus is 3 luni) si am vorbit deja cu doctorita ca e foarte posibil sa ma duc cu copilul, ca iar iese balamuc.
Sotu’ e viteaz doar cand doarme asta mica, in rest e terminat. Inca nu a schimbat scutece, abia a avut curaj sa-i scoata sosetele din picioare si sa-i puna unele noi (si asta in de 5 ori timpul in care fac eu operatiunea). Singura chestie la care e maestru: taiat unghiutele – aici nu ma bag eu, iar el chiar se descurca.
Probabil am gresit eu ca m-am pus sa-mi fac totul singura, dar am si io maniile mele si prefer sa ma ocup de copil cum cred de cuviinta.
Si eu m-am dus la controlul de 3 luni cu Sofia dupa mine. A fost ok, ca a durat 3 minute cu totul. 😀
Nu vad care e problema, eu am fost cu el la controlul de 6 sapt, o asistenta a avut grija de el, l-am parcat langa locul de joaca ptr copii din sala de asteptare si cand s-a trezit asistenta s-a jucat un pic cu el pana am venit eu (incepuse sa planga).
Cand am fost acasa la ai mei, in prima seara cand am vrut sa ies, m-am intors rapid pentru ca plangea, desi ii cunoaste bine pe bunici si e oarecum obisnuit cu ei. Am mai iesit de 4 ori in alea 2 saptamani si cand am venit acasa, copilul dormea. Trebuie obisnuit sa mai stea un pic si cu altcineva.
Iar barbatul, cum il cresti asa il ai, adevarul e ca eu am avut noroc cu al meu care a vrut de la inceput sa se implice ca altfel il implicam eu 🙂
Vaai cat am ras!!!! In ziua in care am nascut sotu nu a pus mana pe a mica, i-a fost frica. De-abia spre seara inainte sa plece acasa (nu am vrut sa am insotitori in rezerva, am vrut sa dorm linistita ) s-a hotarat el sa o ia in brate. Cand s-a apropiat de ea a stranutat si s-a terminat smecheria, a fugit mancand pamantul. Dimineata cand a intrat in rezerva, si-a suflecat manecile si mi-a zis „unde e fetita mea?'” , a luat o in brate si nu i a mai dat drumu.
Eu o data pe saptamana sau cel mult 2 sapt ies cu prietenele in oras si atunci e el de servici. Mai plec la cumparaturi, la doctor, nu am nici cea mai mica emotie cat sunt plecata. Se descurca excelent. Dar nu mai mult de cateva ore, o zi. La noi nu s a pus problema ca eu sa merg la munca si el sa stea acasa. In primul rand din cauza banilor si apoi mama e mama 😀
Una peste alta, scrii foarte frumos. Pe mine ma relaxeaza felul in care relatezi tu intamplarile. Ai mult talent! Tine-o tot asa!
mai pe la nord concediul de maternitate se imparte intre mama si tata. In cazul nostru tatal a stat aproape 4 luni acasa, singur cu bebe de la 8 luni jumate. Toti se descurca bine cand trebuie sa se descurce. Noi mamicile credem ca suntem buricul lumii, nu le acordam credit deloc tatilor iar acestia isi asuma rolul de bone temporare lasate cu „to do list”…
In Olanda tata are 3 zile dupa ce nasti, dar mai toti isi ia concediu inca 10 sau 14zile. Ce este cu adevarat deosebit aici: cand nasti si ajungi acasa cu bebe, in cateva ore vine o asistenta si te ajuta 7-10 zile. Pe timpul zilei iti da sa mananci sa nu te ridici tu, te ajuta cu bebe, te invata cum sa-i faci baie, cum sa il ingrijesti, schimbi, face curat, calca. Pare incredibil,dar asa este. M a superajutat cand abia ma puteam misca. Si vine de cate ori nasti cate o asistenta si sta ziua cu tine sa te ajute.
*corectie de tipar: mai toti isi iaU concediu:) am scris cu bebe mufat la san si mai gresesc, ma scuzati:)
eh, orice inceput este greu 🙂 tatal va fi ceva mai derutat in prima zi, pe urma, daca are posibilitatea, si i se da ocazia, devine expert :))
din ce am citit mai sus:
(1) Tatăl copilului nou-născut, care participă efectiv la îngrijirea acestuia, are dreptul la un concediu paternal plătit de 15 zile lucrătoare, prin majorarea duratei concediului paternal de 5 zile lucrătoare cu încă 10 zile lucrătoare, dacă a obtinut atestatul de absolvire a unui curs de puericultură.
(2) Dreptul la majorarea duratei concediului paternal în conditiile alin. (1) se acordă numai o singură dată, indiferent de numărul copiilor titularului.
Parerea mea e ca e timp de obtinut respectivul atestat si nici nu e un lucru greu, ramane de clarificat treaba de la punctul 2. Daca tatal nu a avut acest concediu la primul copil are tot dreptul sa il primeasca acum.
In alta ordine de idei, am citit mult mai sus despre cezariene si dureri, eu nu stiu daca am piele de drac, asa cum glumesc uneori sau a fost de ajutor un tratament homeopat cu arnica, suna pompos, eu de fapt am supt niste bombonele de arnica cu vreo 4 zile inainte de operatie si vreo saptamana dupa, exista o anumita schema, nu spun ca am fost o caprioara dupa cezariana dar nici nu am fost departe (am 35 de ani si vreo 20 de kg mai mult decat ar trebui). M-am condus singura cu masina acasa, am urcat scarile, am manevrat copilul cum m-a dus capul, fara altcineva in afara de noi doi. Nu ridicam greutati de jos, atat, in rest, in seara cand am ajuns acasa, sotul meu m-a vazut in bucatarie si a zis: mama, ce bine ca ai venit acasa, in sfarsit mananc si eu! (nu am indraznit sa il intreb ce a mancat in cele 5 zile cat am fost in maternitate).
Si din nou in alta ordine de idei. Prietena mea avea o fetita de cativa ani cand a venit bebe 2. M-am dus in vizita, era chiar inainte de nasterea lui bebe 2, si masa de infasat era instalata, si erau scutece si uleiuri si creme de bebe. Mai erau si scutece murdare! Zic, ce faceti aici? Prietena mea isi invata fetita sa contribuie la viitoarele ritualuri pentru bebe2. Adica au luat o papusa, scutece, nutella, prosop, creme si schimbau de zor papusa. Fetita era extrem de incantata si chiar stia toate miscarile la perfectie. Astfel, Bebe 2 nu a fost motiv de gelozie, fetita a participat la tot ce i se intampla si i se mai si parea natural. Am considerat treaba asta un comportament inteligent, care a avut rezultate bune. Il voi aplica si eu daca va fi nevoie.
Hello!
Pe rind: primul paragraf din lege se aplica fara probleme, sotul meu a luat 15 zile la primul copil, unele companii acorda si la al doilea, nu si a lui.
Sigur ca implici copilul mai mare, nu e nici o filosofie, e normal sa incerci asta, mai ales ca daca ai copii observi repede ce incintati sint sa fie si ei implicati in orice treaba casnica. ma indoiesc insa ca e suficient sa=l pui la treaba ca sa nu mai fie gelos, cred ca sint o gramada de subtilitati, de detaliii, de situatii… in fine, om vedea, pe rind, fiecare. 🙂
Cred c-ai vrut sa zici mustela, nutella la bebelusi nu bun! 😀
Nutella, nutella, cu care murdareau scutecul pentru ca papusa sa poata fi schimbata apoi!
Nu ziceam sa pui copilul la treaba, departe de mine gandul, doar ca am vazut ca modul in care fetita a fost implicata si a avut posibilitatea si ea sa participe la rezolvarea unei „probleme” o facea tare mandra. Eu la vremea respectiva eram tare departe de lumea copiilor si urmarind-o pe ea am realizat ca nu e chiar asa o chestie ingrozitor de grea sa cresti copii, poate fi chiar superb. Asa cum a si fost in cazul meu.
Desi poate ies din topic, apropos de ce i spus cu subtilitatile, detaliile, si situatiile, concluzia mea e ca pentru a creste un copil e nevoie de 90% stiinta si de doua ori mai mult instinct.
Cu drag.
Haha, mai facut sa rad putin in dupa amiaza asta mohorata, n-a zice saracul tata.!!:)
Fetelor, noi am trait-o. Sotul meu si-a luat concediu de crestere a copilului pentru 2 ani si eu m-am intors la serviciu la doua luni dupa ce s-au nascut fetele. Da, fetele, ca avem gemene.
S-a descurcat de minune, numai ca a avut ajutoare. Pe mama soacra de dimineata si pana la 5 si pe mine dupa ora asta.
Bine, asta nu inseamna ca nu avem ceva povesti de toata jena de pe vremea aia. Dar a fost de mult. Fetele au acum 14 ani.
Ohooo, ati supravietuit, bravoo! Pai asteptam povestile alea… 😀
Draga Ioana,
Avem fix aceeași situație, compania nu acorda la al doilea copil extinderea concediului paternal. Personal mi se pare rea voință și o interpretare eronata a prevederilor legislative. Adica, de ce ar face legiuitorul discriminare intre copiii aceluiași părinte? De ce unul poate beneficia de îngrijire și atenție o perioada mai lunga și celălalt nu?
Sunt mămici/tătici mai informați care ar putea sa ne îndrume cum sa procedam pentru a obține majorarea concediului paternal? E absurd ce se întâmplă.
Mulțumesc