Când avea 1 an și șapte luni și eu îi spuneam că e bebelușa mea minunată, Sofia mi-a spus foarte serioasă:
– Sosia bebe nu, Sosia petită mică e!
Hait, mi-am zis, am un bebeluș precoce, adică pardon, o fetiță mică precoce, stai să vezi de-acum schimb de forțe! N-a fost cazul, nu s-a schimbat mare lucru, doar îmi cere mai des rochițe peste pantalonii de casă și mă lasă să-i prind bretonul cu clame (ce bine, deja mă temeam c-o să ajungă să se uite cruciș prin bretonul blond).
N-au trecut nici trei luni și-i spun:
– Fetiță, vină să te pup, că frumoasă mai ești!
– Sosia petită musoasă nu, Sosia e copil!
Aoleu, adică asta ce mai înseamnă? Deja, la nici doi ani, nu mai dorește să facem caz de diferențele de gen? Faptul că nu mai e fetiță mică, ci copil, ne schimbă în vreun fel programul? Stilul de parenting? Trebuie să cumpăr cărți? Mergem la psiholog?
Din fericire, deocamdată n-a fost cazul, pare tot ea, doar cu o nouă titulatură. De unde a auzit ea asta și cum a decis că a fi copil și a fi fetiță mică sunt statusuri complet incongruente nu știu, că la televizor nu se uită și cărți încă nu citește.
Prea repede a decis ea singură că nu mai e una, ci alta, și apoi că nu mai e nici alta, ci cu totul altceva. La doi ani și jumătate o să-mi spună s-o las în pace că e adolescentă și are viața ei? Deja fuge în camera ei și-mi trîntește ușa-n nas de plouă cu var în hol. Și la patru ani o să fie femeie? O să vrea să se mute de-acasă?
Nu sînt de acord! Refuz să crească așa repede! Refuz! Deși nu am mare lucru de făcut în afară că pot să scriu despre asta, iar ea habar să nu aibă. Crește cât de repede simte că e pregătită și noi trebuie doar să fim aici, aproape, s-o asigurăm că e iubită. Dac-ar fi după mine, aș ține-o în brațe pe fetița mea mică încă vreo cinci zece ani, abia apoi mă pot obișnui cu ideea că e copil ca toți copiii. Uneori încă-mi place s-o legăn ca pe vremea când era bebeluș, aș vrea s-o mai văd dependentă de mine ca în primele luni. Acum trebuie s-o alerg cinci minute pentru o îmbrățișare (în care se zbate ca peștele-n plasă), iar pentru un sărut pe nas trebuie să fac lobby cel puțin trei ore.
– Mami, nu pupat, nu sălutat, nu ținut în bațe, nu mîgîiat, Sofia e male acum!
Niciodată n-a crescut mai cu viteză ca acum, la doi ani. Vorbește clar, răspicat, e sigură pe ea, se enervează mult mai des (Mami, am nebișoli, adică are nervișori), știe de pe ce poziții negociază, ne cunoaște bine, se poartă diferit cu noi doi, ne analizează răspunsurile și expresiile. E un copil uimitor, chiar dacă eu încă mă uit la ea și văd o fetiță mică de nici un metru înălțime, cu fuste roz una peste alta și păr care-i intră-n ochi în ciuda clamelor cu floricele cum altfel decât roz.
*Articol publicat în ediția de mai a revistei Mami. Poza e făcută de Mircea Popa.
Nepotica mea are doar un an si 4 luni, dar stie atat de multe si ne manipuleaza cum vrea. E fascinata de telefoane, tableta, telecomanda, stie exact ce vrea, si chiar daca inca nu vorbeste, e capabila prin gesturi sa iti explice ce vrea.
Sunt atat de isteti, si, da, parca totusi cresc prea repede.
Buna, este singurul blog pe care il urmaresc/citesc si o fac cu mare placere. Desi nu ne cunoastem, imi sunteti tare dragi. Cred ca ati crescut-o foarte frumos pe Sosia. Eu am un baietel de 7 luni si tare repede zboara timpul, tare repede cresc puii nostri. Legat de postare, mi-am adus aminte de nepotica mea de 6 ani, care zilele trecute i-a spus cumnatei ca vrea sa organizeze casting acasa cu baietii de la gradinita pt ca ea la 10 ani se marita! 🙂
Sarcina usoara in continuare si zile zambitoare!
Copiii mei cam pe la 3 ani mi-au spus ca mă iubesc si Sara a venit singura sa mă îmbrățișeze si sa mă pupe. Iar acum ne pupam non-stop, Sara si cu mine, Victor e mai rezervat.
foarte frumos!
d’aia intru eu aici, pentru articole ca asta!
as putea spune ca te invidiez pentru bebe2, dar sa stii ca ma bucur tare mult pentru tine.
Si mie mi-e dor de Matei mic, cu toate ca era extrem de greu atunci parca l-as mai vrea pe Matei cand avea cateva zile.
Am asa o banuiala ca atunci cand va veni pe lume Baietel, va reveni la statusul de bebelus. Cel putin la mine asa e. Lorena (2 ani si 8 luni) sustine ca e bebe, cere des in brate, in carucior, la sân – practic tot ce vrea/are nevoie Victor (10 luni). Asta cand nu e in preajma vreo placinta cu mere, de exemplu. Nu, in cazul asta sigur e mare! Chiar sunt curioasa daca Sof va face la fel.
Ups! Bine c-am baiat: el se accepta ca fiind baietel, dar sa te fereasca sfantul sa-i zici ca e bebelus. Am vrut (de dor) sa-l tin in brate si sa-i arat cum il leganam cand era bebelus. Intai ca e cam greu se legeni un flacau de aprox 1m (chiar daca ai 1.70, ca io atat am); doi ca ..auzind „hai, mami, sa-ti arat cum te leganam cand erai bebe” a protestat vehement cu „Andei nu e bebe, Andei e baietel” si cu o zvacnire sa-mi zboare din brat, de era sa picam amandoi pe jos…:( L-am lasat. Oare in doi ani o sa-mi spuna „mamai, nu ma mai tine de mana cand ma duci al gradi, caci ma faci de ras” ????? :))
Si eu am avut reactii asemanatoare luni cu Nepotu’.. face 4 ani in vara (omg!!) Bai, si are un stil de-a ne face sa il sorbim din priviri tampe in timp ce ne da cu racheta de tenis in genunchi.. de numa numa. Eu-una mi-s fascinata cand imi vorbeste, tot ce vreau e un pupic 😀
Sigur ca atunci cand l-oi avea pe-al meu o sa fac fix ca tine :))
Eu chiar azi am avut un moment de constientizare a trecerii timpului..deja au trecut 4 luni jumate de sarcina si parca vad ca la fel de repede vor trece si restul, si apoi vine si bebele si apoi e mare si eu batrana :)))
Oricum Sofia e dulce tare!
Si noi recurgem la santaj : ”iti aduc ce vrei, daca ma pupi”, si Alexandru(3 ani si o luna) iti face marele favor sa-ti intinda obrazul lui….atat!
Vai, vai cat de bine te inteleg! Si Ana e „fetita male, bebe nu” si abia negociez cu ea sa ii pun cand se culca pampers : „Nu biau peeeemp! Biau loloti (=chiloti)” . „Biau ‘coala (scoala) Matei”, etc…