Doua scenarii. In ambele esti obosit, tracasat, nedormit, stresat. In primul te scoate din minti propriul copil, pe care-l pocnesti. In al doilea te scoate din minti un coleg, pe care nici macar nu-l apostrofezi verbal, d-apai sa-l lovesti. Pentru ca daca te apuci sa pocnesti un dobitoc de la serviciu care chiar merita sa fie pocnit, poti sa-ti pierzi slujba, poti sa te alegi cu dosar penal, sau poti sa ti-o iei inapoi, la rigoare.
Insa in primul scenariu, daca-l pocnesti pe copil, nu ti se intampla nimic. Sigur, poti sa te simti un pic vinovat a doua zi, sau chiar imediat, insa inainte sa te simti vinovat, te simti mai bine, pentru ca te-ai descarcat de o tensiune.
Bataia e rupta din iad. Si n-ar trebui sa se intimple niciodata, mai ales cind e vorba de copiii nostri. Tot postul, scris de om (cu care sint complet de acord), aici.
Bataia este rupta din Creanga ! Sintagma se regaseste pe undeva prin Amintiri din Copilarie, alaturi de Sf Nicolae care era un instrument de tortura pentru copii nevinovati. Poate ca suna socant dar opera lui Creanga este de evul mediu si ar trebui inlocuita usor, usor, din programa scolara.
aham …. si cu ce ar trebui inlocuita? Cred ca multi uita de bunul simt, uita de sarcasm, uita de umor, lucruri care sunt foarte importante in dezvoltaea unui copil. Hai sa inlocuim si basmele ca Harap Alb si Alba ca Zapada sunt de-a dreptul horror si porno ….
Nu sunt de acord cu bataia, dar asa, daca inlocuim tot ce este rau din literatura, arta si cultura in general atunci copiii nostri o sa fie cam socati cand o sa creasca si o sa dea cu nasul de lumea reala.
Fata mea a implinit azi 7 luni, deci inca nu e ‘pasibila’ de suturi in dos. Acu’ sincer, sunt momente deja cand simtp ca as strange pe careva de gat (ca nu sta ca un bibelou dupa cum as vrea eu), dar cel putin pana acum mi-am descoperit multe rezerve de rabdare. Sper sa nu ajung sa o lovesc vreodata, chiar nu sunt de acord cu reactia asta.
Urasc oamenii care-si lovesc copiii, ii evit3, oricat de prieteni suntem(am fost)!
„rupta din rai” inseamna de fapt separata de rai, adica nu provine din Rai bataia… Deci nici biserica nu e de acord cu asa ceva… Cand o sa invete oamenii sa citeasca si sa inteleaga religia si sa nu mai ia „mot-a-mot” ?
Mama dracu` de treaba!!!
De unde-o fi rupta bataia…NU ma intereseaza, nu vreau sa stiu…
Stiu ca mi-am asumat raspunderea de a deveni parinte, si mai stiu ca violenta nu duce la nimic bun.
Si stiu ca incerc sa-mi cresc copilul pe cat de frumos si senin pot dar mi-e teama ca dracului de tamaie de momentul in care Anastasia va trebui (incartiruita) sa mearga la gradinita, unde se va lovi, printre altele, si de atitudinea unor pusti familiarizati (din nefericire) cu violenta.
Nu, sa nu cumva sa credeti ca sunt parintele perfect…ci sunt intr-o continua imbunatatire citind multe in domeniu`, citind-o pe Ioana si pe consortu` ei, citind comentariile tuturor altetelor din regat si incercand sa bag la tartacuta din experientele voastre…
Si da, dintr-o mare nefericire sunt multi indivizi (nu stiu cum sa-i numesc, ca parinti nu pot sa le spun, oameni nici atat, iar a le spune animale, inseamna sa jignesc intreg regnul animalier) pentru care vorba „unde da mama creste” este un modus vivendi.
Eu una, va spun sincer, i-as omori cu pietre. Da` cum nu mereu am pietre prin buzunar, mai zilele trecute, in parcul Carol, l-am intrebat pe un individ-bidep-care se credea tata si care taman isi altoia baiatul ca nu stiu ce facuse odrasla, daca nu ar vrea sa-l altoiasca pe omu` meu, fost rugbist cam de 120 kg….
Reactia lui, a fost una mirifica, de vis, halal cosmar: „Cucoana, de data asta ai noroc, da` te prind eu fara dumnealui…”
Vai de mine, sincer si pe mine ma incearca acelasi gen de reactie ca a ta, dar cand vezi cat ii duce mintea pe aceste specimene te lipsesti, pentru ca sincer ii cred in stare sa te agreseze daca te vad singura, probabil la randul lor au fost crescuti cu multa violenta din pacate
Madalina,
corect! sa stii ca fara omu` cu greutate din dreapta, uneori stanga mea, nu mai calc in parcul Carol…nt….
Eu nu cred in rai sau iad, asadar bataia, dupa capul meu, e rupta din prostie, nestiinta si superficialitate. Am crescut cu ea si bine nu a fost. A inceput sa fie ok, cat de cat, de curand, adica dupa vreo… 30 ani? Fara a va deprima cu povestea mea mai mult science decat fiction, pot sa va spun atat- cand iti bati copilul, el se va simti oricum dar nu iubit. Si daca o faci in mod repetat, ajunge sa urasca si sa ii fie teama de el, de oameni, de tine, parintele care trebuie sa ii ofere siguranta. Daca vrei sa ai un copil care sa creasca drept, increzator si corect, nu ii submina fiinta si gandeste-te mai mult inainte de a-i aplica o pedeapsa corporala. Am citit si eu articolul acelui psiholog care „intelegea” comportamentul minat, parerea mea, a parintelui stresat sau obosit, care isi bate copilul. Nu exista explicatie pe care i-o poti oferi unui copil pentru bataie. Si mai mult de atat, nu il va interesa explicatia ta. Deci da, bataia e rupta din prostie si cele de mai sus. Mai bine o rupi tu, din tine, de la radacina.
Din ‘instincte’ invatate. Aceasta e invatata din copilaria frageda, cand copiem reactii si ceea ce vedem. Adica un copil ce asista la violenta pt un NU, ce vede palme (el sau mama sau altii) ca nu a facut ce voia abuzatorul, care era amenintat ca „fura o bataie sora cu moartea daca…” sau „eu te-am facut eu te omor”, ei bine astea raman bine inradacinate in creierash pana le recunoastem ca nu sunt sanatoase, le impachetam, le punem la locul lor, le controlam.
Apropo de subiect, recent, intr-o dimineata cand imi coboram copilul din masina sa-l duc la gradi, in spatele meu, opreste o femeie cu o fetita, femeia- furioasa, injura de mama focului, grabita fiind, nu i-am dat importanta, dar in vestiar, unde imi schimbam copilul, au ajuns si ele, moment in care mi-am dat seama ca vorbele urate, injuraturile si ordinele ii erau adresate bietei copile, care printre lacrimi isi aproba ,,buna” mama: „bine mami, da mami!” Si culmea, inainte de a intra copila in sala s-a intors sa-si sarute si sa-si imbratiseze mama, aceasta ferindu-se de gesturile copilului ei, jalnic!
Doamne, si acum imi rasuna in cap cuvintele fetitei, jignita de propria mama, nici nu pot sa-mi imaginez cu ce a putut gresi un copil de 4 anisori, astfel incat sa o aduca pe maicasa in halul ala!
Imi pare rau ca n-am apucat s-o trag de maneca pe acea femeie, dar lucrurile se intamplasera asa de repede, eu ma grabeam sa ajung la serviciu si realizasem cam tarziu gravitatea lucrurilor.
Drept e ca scena imi marcase ziua,in permanenta imi rasuna in cap, vocea fetitei ranite, jignite, poate si batuta si ma chinuiam sa-mi imaginez ce suferinta si ce zbatere ducea in sufletul ei de copil mic si neajutorat!