Acum o vreme, o doamnă pe care n-o cunosc, cu care nu am mai vorbit niciodată și pe care am și uitat cum o cheamă mi-a scris pe Facebook că i-am furat biblioteca. De multă vreme tot urmărește în postările de pe pagina blogului pozele mele de prin casă (care nu-s așa multe) și acum e convinsă, i-am furat modelul de bibliotecă! Recunoaște că nu am fost niciodată la ea în casă, că ea nu a pus niciodată poze cu biblioteca ei pe internet, că e chiar posibil ca biblioteca mea să fie făcută înaintea bibliotecii mele, dar cu toate astea nu se poate opri să mă suspecteze că atunci cînd mi-am desenat biblioteca, m-am inspirat din sufrageria ei.
Cu o zi înainte de datul în vileag al plagiatului bibliotecii, o altă doamnă de pe Facebook pe care de data asta o cunosc (ba chiar am fost prietene niște ani, dar acum nu mai sîntem) m-a acuzat (foarte subtil, am avut nevoie de o fracțiune întreagă de secundă să mă prind că la mine face aluzie) într-un comentariu postat la o prietenă comună că i-am furat apelativul de Omul meu. Că ea îi spune soțului ei Omul meu de foarte mulți ani și acum eu am luat cu japca această sintagmă rară și o folosesc pe blogu-mi amărît ca să mă umplu de faimă. De fapt, eu scriu despre omul meu numindu-l Omul meu pentru că el, acum mulți ani, m-a rugat să nu-i spun pe nume pe blog, că nu vrea să împărțim faima virtuală. Și pentru că în conversații prin casă îi spun mereu Măi omule, a venit firesc să scriu despre el ca despre Omul meu. Că e om. Și e al meu. Nu știu dacă știam că ea îi spune soțului ei Omul meu, poate știam, habar n-am, dar nici nu mi-a trecut prin cap că s-ar putea gîndi vreodată c-am plagiat-o. Mă gîndesc să-i cer o listă cu apelative și alte substantive pe care le folosește, să nu cumva să fac bani de pe urma imaginației ei. Să nu-i mai spun pisicii mele Măi pisică, doar și ea are pisici, să nu-i mai spun frigiderului meu Măi frigiderule și așa mai departe.
Dar cel mai mare șoc l-am trăit acum niște luni, cînd, după numeroase cuțite înfipte strategic în spatele meu în timpul unor conversații nevinovate pe Facebook, o altă bloggeriță mi-a spus că e supărată pe mine că mai de mult m-am inspirat de la ea și chiar i-am preluat expresii dintr-un post pe care le-am publicat apoi ca fiind ale mele. A fost foarte frustrant, pentru că eu nu pricepeam despre ce e vorba și ea refuza să-mi dea detalii, fierbeam la foc mic, îmi scobeam creierii și îi citeam în viteză blogul (al cărei cititor fidel nu eram) să pricep cum am putut face așa greșeală fără să-mi dau seama. Mi-a mai spus și că multă lume sesizase plagiatul și că nu i se pare deloc în regulă ca ditamai bloggerul să fure așa fără perdea de la alții. Perfect de acord, e oribil să furi textele altora, indiferent de cît de mare e bloggerul care fură, eu știu asta atîîît de bine, nu trece săptămînă să nu-mi găsesc posturi întregi semnate de alții, simt că mă sufoc de nervi de fiecare dată, deși știu bine că n-am nici cum preveni, nici controla astfel de situații. Vă vine să credeți că sînt părinți care au bloguri dedicate copiilor lor, pe care publică scrisori pentru copiii lor, scrisori copiate cu totul de la alții (printre ei, și de la mine) și semnate cu numele lor? Adică serios, și gîndurile pentru copilul tău trebuie copiate? Nu le ai și tu pe ale tale? Și dacă nu le ai, de ce mai ții un blog pentru ele? În fine. Nu trece zi (și nu exagerez) să nu-mi găsesc sau să nu-mi trimită cititori linkuri cu postări de FB ale unor necunoscuți care-și asuma textul meu mai vechi, cel cu Da, copile, ai voie. Lipit de pozele copiilor lor, acești oameni își asumă paragrafe întregi din gîndurile mele, dedicîndu-le copiilor lor, apoi cînd prietenii îi felicită pentru textul frumos, ei le spun mulțumesc, ba le mai și explică în ce fel au fost inspirați cînd l-au scris. Nu mai departe de săptămîna trecută o autoare de cărți de dezvoltare personală a preluat jumătate dintr-un post al meu, i-a făcut o introducere personală și l-a postat pe pagina ei de FB, unde-a adunat niște sute de like-uri și share-uri. Cînd am atenționat-o, eu și încă niște zeci de cititori de-ai mei, în comentarii, că nu e frumos să fure, m-a raportat la facebook că o hărțuiesc, ne-a șters comentariile (nu le-a șters pe cele care o lăudau pentru text și nici pe cele în care ea, modestă, spunea că da, a scris un text bun, dar deh, a fost inspirată de cititoarele ei etc etc, apoi mi-a scris în privat că de fapt nu ea a luat textul, ci o studentă care se ocupa de pagina de facebook, în fine, o întreagă poveste ridicolă, ah și pagina ei de Facebook se numește Femeia de succes, amuzant, mda).
Revin la postul presupus furat de mine de la altă bloggeriță.
În cele din urmă mi-a spus despre ce post era vorba. E drept, tema era aceeași, dar jur pe blogu-mi că n-am copiat de la ea, nici nu-s sigură că am citit postul ei înainte să-l scriu pe-al meu, care era în draft de multe săptămîni. Sigur, n-am dovezi că nu i l-am furat, și dacă unor ochi textele noastre par asemănătoare, eu nu pot nega asta, dar pot susține că textul scris de mine a venit din capul meu, cu vorbele mele, fără să împrumut de la ea. Nu am furat niciodată vorbele altora, nici idei de bibliotecă, nici apelative. Mă descurc încă bine cu ideile din capul meu. Sigur că idei de posturi îmi vin de peste tot, e un blog personal, aici public lucruri care au legătură cu viața mea, mă afectează și mă inspiră milioane de lucruri, unele dintre ele fiind posturi scrise de alții, de pe la noi sau de aiurea. Dar cînd se întîmplă asta, precizez frumos sursa și apoi merg mai departe.
Eu trăiesc din scris, am o reputație (mai mare sau mai mică, în funcție de cine stă s-o ia la puricat), am o comunitate mare aici pe blog, construită nu cu bani investiți în seo sau reclamă, ci cu timp, enorm de mult timp din partea mea, mii de ore de scris, de documentare, de răspuns la comentarii și mesaje, perseverență, drag de scris și de oameni. N-am ajuns încă la fundul sacului cu vorbe, iar cînd voi ajunge acolo, o să mă las de scris și gata, n-o să mă apuc să fur texte de la alții, nu doar pentru că am absolvit niște cursuri de etică la facultate sau pentru că n-aș avea cum să scap neprinsă (deși realmente nu aș avea cum să scap neprinsă), ci pentru că știu prea bine cît de frustrant e să-ți găsești gîndurile (și vorbele și modelul de bibliotecă) sub semnătura altcuiva.
Mi-am cerut scuze și am explicat cum am putut mai bine că n-am furat (nici biblioteca, nici postul de blog). Nu știu dac-am convins sau nu, despre mine știu sigur că m-am amărît atunci. Că uite, s-a întîmplat și asta, să mă acuze un alt om care scrie că i-aș fi preluat un text. N-aș face asta niciodată.
Draga Printesa,
Te urmaresc nu de foarte multa vreme,poate mai mult de o luna. Nu ti-am scris pana acum, dar citind in perioada asta zilnic postarile tale, m-am atasat de blog si de tine,indirect.
Imi plac mult postarile tale,sincere si scrise cu atata dragoste. Nu lua in seama comentariile rautacioase ale altora,pentru ca orice-ai face, oamenii clevetesc si te critica,sunt rai si invidiosi ca nu au aceeasi inspiratie ca tine.
La cat mai multe postari!Pupici (virtuali) pt Iv si Sofia 🙂
1. Și eu folosesc „omul meu”, acuma rămâne să ne certăm un pic care pe care plagiază, da? Poate ne facem timp într-o după-amiază, când mai crește Iv, să scoatem fetele în parc și să ne certăm la o cafea.
2. Mi s-a întâmplat și mie să scriu pe același subiect ca tine (postat și în același timp), ceva dulcegărie despre copilul personal, sunt convinsă că din afară a lăsat impresia că ne-am furat subiectul una alteia. 🙂
Si eu zic cu Omu’… e vreuna care nu zice asa? In rest…sa te pazeasca sfantu’ cand se face vreo „campanie” pe bloguri si apar textele de la firma copiate identic in zece locuri. Atunci nu se mai agita niciuna ca i-ai ciordit!:))))
La cate lume te urmareste si citeste nu ai cum sa nu te lovesti si de asa ceva. Nu pune la suflet, important e sa stii tu ca nu ai copiat pe nimeni, sa ai constiinta impacata, vorbe aiurea vor fi intotdeauna.
Hmm, si de la mine ai furat! Mi-ai furat din capul propriu si personal ideile-mi de ziceam sa le transpun intr-un post pe blog. Pe bune, chiar si ideea de a-mi face blog mi-ai furat-o! Si tot ce-ai scris tu aici de fapt nu-ți aparține ție, ci mie! Ca eu am avut ideile in capul meu, si tu mi le-ai furat! Glumesc, desigur! Sa aveți zile frumoase acolo cu prichindeii vostri, zău daca restul mai contează.
Apropo de Omul meu, expresia este (sau ma rog, era) un mod de adresare ataaat de comun in mediul rural, ca nu-mi vine sa cred ca a pus cineva copyright pe el….Bunica mea (si toate femeile din generatia ei) ziceau: omu’ meu/barbatu’ meu, cand vorbeau despre sot, iar barbatii ziceau: muierea mea/femeia mea. Un mod de adresare ataaat comun, care se regaseste de altfel cred in toate romanele de factura samanatorista din literatura romana, ca sa aflam acum ca a fost de fapt inventat de o tanti care i-a si pus copyright….pe Facebook 😀
Exista o gramada de oameni care au senzatia ca ei au pus gaura la macaroana, n-are rost sa ne agitam pt toti 😀
Asa e, bunicul meu i se adreseaza bunicii mele cu „Mai Ilenuta” (bunica mea se numeste Elena), iar ea lui cu „Mai Omule”. Nimic nou sub soare, doar ca ego-ul nostru, lasat nesupravegheat, incepe sa se creada buricul pamantului…si asta-io poveste la fel de veche…
Eu mi-am gasit tot blogul duplicat, nu pentru ca as fi eu nu stiu ce vedeta, ci din intentia de a-mi face rau prin sanctionarea google. In fine, s-a lamurit, l-au dat jos. Habar nu am daca s-a ocupat iar de treaba asta, nu am timp sa scormonesc netul. Asa cum mi-a fost hakerit blogul, sters top 10 vizualizari- impreuna cu statisticile de rigoare- si alte cateva articole care deranjau persoana in cauza. Nu mai zic ca-i fapta penala si persoana cunoscuta mie. Asa ca dupa intamplarile astea doua faptul ca-mi gasesc Scrisorile catre Matilda copiate si postate drept ale altor parinti… e deja mizilic.
Mie mi a furat inima micul Iv….Si tu printesă imi furi zilnic minute bune, spor la furat!
Eu sunt din Oradea si acolo se foloseste „omul meu” aproape la fiecare casa, „mai omule” e la ordinea zilei si la mine, pe diferite tonuri:D Nu pune la suflet, din astea vor mai fi!!! Cu cat esti mai valoros, cu atat vor cauta oamenii mai mult sa-ti gaseasca greseli, scapari, slabiciuni. Eu iti urez succes in ceea ce faci ca ma veselesti si ma incurajezi de multe ori cu vorbele tale!
Mare i gradina lui Dumnezeu ! Clar avea o problema doamna cu biblioteca :))
E maxima doamna cu biblioteca 🙂
Incredibil ca exista astfel de oameni! Legat de expresia ‘Omul meu’ era folosita si de bunica mea cu referire la bunic. Tu ai stilul tau incofundabil, care n-are cum sa fie pasibil vreodata de plagiat! Multa inspiratie in continuare!
Hai ca asta cu Omul meu e tare! Imi amintesc o intamplare din copilarie cand una din verisoarele mele mai mici Manuța, a ramas pentru cateva ore la noi acasa, cu mine si cu tata. La intoarcere mama mea a intrebat-o daca i-a placut la noi? daca a mancat ? cine i-a pus sa manance?..raspunsul copilei a fost :”Omul ala al tau”…….
Blogul ti-l citesc la indrumarea unei prietene care mi-a descris vis-a vis de postarile tale, ca fiind, citez „un alt fel de a spune lucrurile intr-un mod diferit/ original”..adica de acum cca 3 ani cand erai insarcinata (si eu dar luna mai mica).. Eu te consider geniala si tare as vrea sa te cunosc!
Draga Printesa,da,si eu iti urmaresc postarile,mi se par super,ba chiar m-au ajutat sa- mi deschid ochii in multe privinte referitoare la educarea,si cresterea copilului(al meu are aproape patru anisori).A contat enorm pentru mine,copilul meu in generlal,dar si sotului meu faptul ca am reusit sa inteleg faptul ca nu e bine sa ii dai cate o palma la fundic copilului cand face prostii( sotul nu il lovea,dar eu insistam ca una la fundic e bine de cand in cand).Nu imi e rusine sa recunosc,fiindaca asa am fost crescuti,nu am stiut mai bine,daar…datorita tie,acum il tratez cu mai multa rabdare,respect si intelegere,fiindca el e lumina ochiilor mei,el e totul pentu mine,noi.asa a fost mereu,doar ca nu stiam cum trebuie educat.Timpurile sa schimba,iar noi,oamenii trebuie sa evoluam,sa ne implicam mai mult si sa tratam cu mult mai mult respect copiii,fiindca ei sunt puri si fara vina.Asa ca vezi tu..chiar ca ai ajutat oameni,mamici,si chiar nu te uita la comentariile rautacioase,si continua sa faci ceea ce faci mai bine,deschide portiile ,ochii mamicilor,ajutale sa isi ridice moralul…eu cel putin asta am gasit in postarile tale.Mult noroc,si felicitari pentru faptul ca ai deschis ochii in muulte privinte inaintea altor mame,mie cel putin mi a fost greu,la inceput,dar am reusit datorita tie.Asa ca MULTUMESC!!!!!!!
Buna dimineata! Eu te suspectez ca te folosesti de telepatie ca sa-mi citesti, uneori, gandurile si apoi le asterni pe hartie! :)) Dar nu ne cunoastem, deci e imposibil sa-mi citesti gandurile! Imi esti foarte draga printesa si as vrea sa nu te mai intristeze oamenii mici la suflet si la caracter. Sa ai o viata frumoasa!
https://www.facebook.com/roman.ioana.568/posts/829387140416541?fref=nf – Inca o „doamna” care copie :D.
Raportat 🙂
Si eu! Mai exact l-am semnalat la Facebook si i-am trimis un mesaj doamnei in care am atentionat-o legat de faptul ca ar trebui sa mentioneze sursa de unde a copiat textul.
Sa fim seriosi Ioana…oricine iti citeste blogul poate realiza ca esti o persoana cu un frumos bagaj de cunostinte si un vocabular foarte bine pus la punct, ca esti capabila sa scrii fara „ajutor”, despre orice iti trece tie prin minte … si nu ai nevoie(si nici timp, presupun) sa puricesti blog-urile altora in cautarea textelor „miraculoase” pe care sa ti le insusesti.
expresia cu „omul meu” e veche si de la noi din moldova..:)) Femeia (o taranca gospodina cu 2 vaci) care aduce laptele acasa la mama mea, tot despre „omul nieu”(adica „omul meu”) vorbeste..
asa ca e clasica si standard in unele sate..deci plagiat nu are cum sa fie 😀
Da, ai dreptate, am vazut de multe ori textul tau cu Da, copile, ai voie pe Fb, dar uneori era si cu sursa trecuta. Recunosc ca si eu am dat Share la niste articole ale tale care mi-au placut (dar aparea clar sursa) caci ai talent intr-adevar. Daca te deranjeaza te rog sa imi spui. Iti doresc mult spor la scris in continuare!
Hi,hi, la noi la tara (in Moldova- deci si la tine!) se zice ,,venea un om cu femeia lui”.Cei de la tara stiu deci suntem specii diferite, omu’ si femeia…
Te pup, draga, nu merita sa te superi. Si ma alatur celei care a spus ca imi furi minute bune in fiecare zi.
Printeso draga, eu te suspectez ca furi: din timpul meu (ca deh, tre` sa te citesc cu sfintenie, aproape zilnic), te suspectez ca mi-ai furat pisica si frigiderul si …si…si….
Si da, si eu am dat share unor texte de-ale tale, dar am arat clar sursa acestora, ca asa mi se pare mie cinstit, sa nu-mi asum ideile pe care tu stii sa le exprimi atat de bine!
Eu te-as ruga sa nu pui la suflet orice ineptie, sa continui sa ne incanti cu vorbele tale si pe mai departe, sa ne impartasesti din experientele tale, din cartile citite….
Salutari virtuale Omului tau, micului Iv, Sofiei, frigiderului tau dar mai ales bibliotecii…
🙂
Hai ca mi-ai amintit de-o faza din perioada in care eram studenta. Pe atunci imparteam casa cu doua gagici care trecusera la rang de prietene apropiate si la care tineam cum stiam eu mai mult si mai bine. Si intr-o zi se trezeste una sa ma acuze ca i-am furat apelativul pe care-l folosea pt iubitul ei, adica „Home”. Sa-mi pice dumicatul din furculita, nu alta (ca da, eram la masa cand a facut asemenea destainuiri). Am incercat sa-i zic mai fata, esti cu capul, ma-ntelegi? N-are nicio treaba apelativul tau cu apelativul meu, care, by the way erau spuse si-n limbi diferite, ea fiind din Norvegia. Da-i si explica-i argumentul si pe logic si pe emotional, ca eu-l numesc pe el Home pentru ca suntem (eram pe vremea aia la 2000 de mile distanta, de doi ani) si ca el ma face sa ma simt acasa ori de cate ori ne vedeam, oriune pe globul asta, dar nu. Gagica stia una si buna.
Ei, si ala a fost inceputul rupturii prieteniei noastre. N-a mai durat decat vreo 6 luni pana am ajuns sa nu ne mai vorbim, oricum.
Hai te-am pupat, Mai Omulet.
Misto biblioteca btw 😉
Ba eu cred ca ai furat de la bona mea, ca si ea ii zice lu’ barbata-su tot Omu’ meu. O sa te spun, dadadada!!! :))
Printeso, gura lumii ii sloboda, nimic n-o opreste, totul e sa..keep calm and ignore them! 😛
Multi frustrati pe lume… offff… Printesa, nu ai cum sa umbli la tema blogului sau sa instalezi un plugin anti-copiat? Sunt site-uri care nu te lasa sa selectezi si sa copiezi textele postate..Poate asa i-ai descuraja pe indivizii astia tristi sa te mai copieze, ca le e usor sa dea copy-paste, dar cand vor vedea ca nu mai pot, nu cred ca s-ar apuca sa transcrie…Cauta alta victima 😀
Cand speram ca te-ai mai linistit pt ca incet-incet treburile din viatat ta se aseaza pe un fagas normal, poc apare aceste plagiate sau ma rog ce ori vrea ele sa insemne (eu ne fiind in masura sa-mi dau cu parere). Eu, una te cred ca nu ai fura sau plagia pt ca ai atata de multa imaginatie si resurse, incat ai scrie pt 2 vieti nu una.
Iar expresi „omul meu” e veche de cand lumea si pamantul, nu ai patentat-o tu si nu cred ca e inregistrata la OSIM. Aveam colege de facultate, pritene sau mai tarziu colege de servici care rosteau aceasta expresie in loc sa zica prietenul meu, logodnicul meu sau sotul meu. Le luam capul , ii ducem la inchizitie. Deh cate obiceie, atatea bordeie.
Bine ca nimeni nu s-a sesizat ca Delfinei ii spui „puica”, asa de mult mi-a placut cum ii ziceai (uitasem de apelativul asta dragastos), ca recunosc ca fetitei mele ii mai zic si eu acuma puica din cand in cand . Sper sa nu ma urechezi.
Good luck si capul sus.
ma simt asa moaca. io lu bebe ii zic bebe. n-am acord de copyright! cui sa-i cer?
da nici matei nu poci ca sa-l numesc, ca nu e nici asta al lui.
…ikebanu o fi luat? parca taicameu l-o sugerat si el ar avea drepturile.
si printeso uracioasa, vezi ca ai furat oja prietenei. ea isi face unghiile negre. premeditatoareo care esti! eeeeei!
va salut cu incruntare, sa fim in ton.
de obicei nu duc „vorba” de colo colo, da’ acum prea se potriveste si nu ma pot abtine :)))
„Ce părere ai despre haterii care nu te au la suflet și care au întotdeauna ceva de comentat?
O să fiu clar: ei nu scriu despre mine pentru că au o părere. Ei scriu despre mine pentru că au o nevoie. O mare nevoie de atenție. Sunt oameni care nu se iau doar de mine. Scriu la fel de urât despre actori, cântăreți, vedete TV. Vor să se pișe pe niște oameni care sunt deasupra lor. Urina respectă gravitația și se murdăresc tot ei.”
sursa http://www.carticusuflet.ro/de-vorba-cu-radu-f-constantinescu/
ca sa exprim si o parere personala (si nu doar sa subscriu alteia)… la cate bloguri sint, este imposibil sa nu se intample sa se discute aceeasi tema in acelasi timp.
in plus, tu ai un fel de a scrie inconfundabil, o amprenta unica, un stil care este Numai al Tau. 🙂
stiu ca sint deranjante astfel de șicanări, dar nu merita sa zabovesti prea mult asupra lor.
Cica asa stii ca faci lucruri bune…cand altii iti pun bete in roate…
Exact asta iti mai lipsea (in rest le aveai pe toate sau le-ai vazut/auzit pe toate). 😀 !!!
Acum ce sa zic.. tacamul este complet! Nu lasa astfel de persoane sa te intristeze nici macar o secunda. Nu merita atentie nici macar atat pentru astfel de vorbe/ganduri/fapte.
Sunt multe perosane frumoase si minunate care te inspira, te sustin, te indragesc, etc. incat cel mai bine este sa vezi decat partea buna/plina a paharului.
Acum ce trebuie sa faci – sa pui ghilimele la fiecare expresie care iti vine in minte… ca poate s-a mai gandit careva inainte si vaiii sa nu ii copiem !?!?
Mult succes mai departe, inspiratie si ganduri bune!
Ma intreb, daca ai fi fost o pitipoanca siropoasa, analfabeta, oare tot te atentiona ca ai plagiat-o? Ce a facut doamna respectiva este pur si simplu un gest de invidie, dus la extrem. Foarte urat. Nu cred ca ai fi in stare, vreodata, sa plagiezi. Nu pretind ca te cunosc, doar ca mi se pare ca ai cuvintele la tine si, de asemenea, ideile sanatoase.
Of, Doamne si eu am patit-o mai demult… Imi venise mie pofta de scris si am folosit o expresie care pe moment mi s-a parut asa de cool si de wow si de „vai ce inspirata sunt” ca pana la urma sa ma dea de pamant o fata, foc si para, ca-i de fapt expresia ei si ca ea a folosit-o prima si sa-mi cer scuze pentru ca am plagiat-o. Cat am incercat s-o conving ca nu-i adevarul ei mai adevarat decat al meu, si ea nu si nu, cu siguranta am citit eu expresia aia la ea pe blog si mi-a ramas in minte uuuu, si alte acuzatii. Pana la urma s-a linistit apa si expresia a ramas si a mea :)) Asa ca, da, te inteleg (aia cu „omul meu” e tare de tot:)
Cred ca ai furat si numele copilului meu:))) Tot Sofia o cheama si e cu 1 an mai mica ca a ta:)
Printesa nu te mai supara, lumea e foarte plina de oameni nebuni!
Copierea bibliotecii mi se pare geniala, nu stiu zau, cum au vreme sa „vaneze” asemenea aberatii! Ia si tu partea nostima a lucrurilor si nu mai pune atata suflet cu aiurelile altora.
Keep calm and ignore the haters!
Nu care cumva sa spuneti vreuna „Ma” (nu „Mă”) sotului. :)) Doar eu si atat folosesc apelativul asta. Da? deci ne-am inteles! Va pup cu drag!
cred ca, de fapt, toate mamele de pe planeta te plagiaza, si tu pe ele, intrucat nu cred ca vreuna are alte ganduri despre copiii lor decat cele pe care le ai si tu. so…yeah….guess what? si eu te plagiez. si sunt mandra de asta 😀
Nu stiu, zau, cum ai putut sa plagiezi biblioteca bietei femei si pe pisicile de pretutindeni, cat despre expresia cu „mai omule” stie toata lumea ca e deja inregistrata la OSIM, cu documente in regula, nu asa!
Eu zic sa faci un pas inainte si sa te autoplagiezi. Nu este foarte greu. Cauta prin articolele tale mai vechi, da copy paste, si apoi semneaza-te cu Printesa urbana™. Ca si asa nu stie nimeni cine e Ionuka aia de acum cativa ani…
Vaiiii, cat de mult imi place biblioteca ta 🙂 Chiar trebuie sa schimbam si noi biblioteca si sunt in pana de idei si ma gandeam sa ma inspir de la tine ( ma rog, cat se poate vedea in poze)! Asta daca nu te deranjeaza 🙂
Acum vreo câţiva ani, fiind la regim (deci eram trist rău), am chibzuit cu privirea aţintită în gol „Cea mai bună legumă e porcul. El ne dă nouă carne, lapte şi ouă”. Mă jur că nu am auzit la nimeni, aşa mi-a venit mie, na. Am amici care şi acum folosesc asta, sincer mă distrează 🙂
Referitor la blog, cred că m-ar apuca spumele să mi se fure un text.
Chiar, asta e un furt deci este penal, nu?
Şi am văzut ca a devenit o modă, toată lumea dă share unor citate unele chiar hilare (d’alea profunde ca la crâşma satului), iniţial m-a distrat, apoi m-a intrigat, iar acum sunt iritat, prea multe! Măi oameni buni, e greu să gândiţi singuri?…
„Şi am văzut ca a devenit o modă, toată lumea dă share unor citate unele chiar hilare (d’alea profunde ca la crâşma satului), iniţial m-a distrat, apoi m-a intrigat, iar acum sunt iritat, prea multe! Măi oameni buni, e greu să gândiţi singuri?…”
(dat fiind ca la acest articol eu am pus un citat, presupun ca (aici) te referi la mine, si ca atare, raspund 🙂 )
1. mi se intampla rar sa pun citate dintr-o parte-n alta (desi cand se nimereste intr-un context nu vad nimic rau in asta) iar cand il pun, pun ghilimele sa se inteleaga ca este citat, si pun si sursa, din bun simt si onestitate.
2. pe langa citat, mi-am spus si parerea. personala. gandita, car’va sa zica. 🙂
3. poate tocmai d’aia am pus (acum, aici) un citat, unui blogger cunoscut si apreciat, un citat a unui alt blogger cunoscut si apreciat. m-am gandit ca o parere a unei alte persoane din aceeasi bransa e ok (macar prin aceea ca-ti da senzatia ca nu esti singurul caruia i se intampla).
4. mm… ar mai fi un punct, dar nu ne cunoastem si nu vreau sa plece gandul de la mine gluma si s-ajunga la tine ofensă. deci ma abtin 🙂
Chiar nu m-am referit la tine, îmi pare rău dacă asta s-a înţeles, ziceam de „cugetările” care apar zilnic şi îmbâcsesc FB-ul (alea cu poze colorate), parcă e competiţie, care pune mai multe.
Acum, că s-a edificat, poţi să bagi gluma 😀
aah, acu’ nu mai are niciun farmec 🙂
cand credeam ca te referi la citatul pus de mine, si cand ai spus ca citatele sint „profunde ca la crasma satului”, voiam sa te intreb daca atat ai inteles tu din vorbele persoanei citate de mine, dar acum… e total nepotrivita replica, si expirata, si deci… n-o mai spun 🙂
„cugetarile” mie-mi plac. e trist numa’ ca se inmultesc cele cu greseli gramaticale.
Păi am zis că unele sunt hilare, deci nu toate, până la urmă sunt şi citate din oameni celebri (deci nu genul Adi Lălău, Tony Papanaş… ca să nu dau nume), chiar dacă nu sunt de acord cu o anumită zicere stau şi cujet oleacă. Dar mă intrigă-irită că ff. mulţi pun citate de-astea în neştire deşi se contrazic cu ce au pus în zilele precedente. Adică ia stai aşa, nu pot să am o poziţie (adică a mea) nici măcar când copiez?! Nu mai zic de filosofelile de crâşmă (cele lucioase şi fără nume, dau exemple) care sincer pe mine au început să mă agreseze vizual. Şi dacă mai au şi greşeli gramaticale gata! ma apucă nervii! 🙂
Uite de-asta imi place mie site-ul de genul lui Radu F Constantinescu… si mai am gasit cateva. Nu poti sa dai copy-paste..si sa stai sa copiezi de mana, manual si by yourself iti piere cheful. Daca-mi fac blog, asa il fac. Stai calma si scrie.
Mie mi-ai furat modelul de salavari, ioi. Pai da.
Eu te cred pe cuvant ca nu furi, ca citesc blogul asta de ani buni. 🙂 Si e asa frumos si relaxant cand iti citesc intamplarile.
Cand eram mica am intrebat-o pe mamaia mea: „mamaitza, matale cum il strigi pe tataie? Omule, ca e omul meu!” mi-a raspuns ea, si n-a cerut nimanui drepturi de autor pentru expresie.
Ha, ha.. Si bunica-mea îi spunea tot „omul meu”, omului ei… de fapt, toate babutele de pe strada ii alintau asa sotii.. Mi-au trezit niste amintiri frumoase din copilarie..
Probabil ca lumea copiaza si share-uieste atat de mult „Da, copile, ai voie” pentru ca numai acolo, pe FB, copiii „au voie”. Altfel, in viata de zi cu zi, pe strada, in masina, in metrou, in parc, in vizita, la serbare, la scoala, la gradinita … aproape ca nu aud un adult care sa-i vorbeasca copilului sau si sa nu-i spuna cel putin o data „nu ai voie”.
In ceea ce priveste Femeia de „Succes”, autoarea de carti de dezvoltare personala are altele si mai si la activ, micul „imprumut” de la tine e o nimica toata printr-un noian de omisiuni si deformari de tot felul:)) … sunt curioasa ce post ti-a preluat:). Bravo ca nu v-ati lasat !!
Cine nu are scrisul in sange nu intelege. E imposibil sa plagiezi daca scrii cu adevarat, de la tine, asa cum faci tu, pentru ca emiti instinctiv ideile si judecatile tale pe un subiect, si mai apoi lucrezi cu ele la un text. Si ai atatea ideai, si pareri, si cuvinte ale tale, ca nu iti incape spatiul sa ti-le exprimi si nici nu iti trece prin cap sa citesti macar ce au scris altii despre acelasi subiect, ca sincer nici nu te intereseaza, pentru ca ideile tale umplu tot. Cateodata ideile se potrivesc cu ale altora, in timp real, nu peste cativa ani, dar asta e se mai intampla. Fix asa: cateodata citesc un post al tau si imediat am o parere, ma duc repede in josul paginii si o scriu, apoi revin la text si citesc comentariile, doar sa vad ca cineva a mai scris o parere similara.
In asta ordine de idei despre porecle: aveam un iubit ce ii spunea broscuta si un cuplu apropiat in care el ii spune ei ursulet. Intr-o zi asistand l-a o conversatie el i s-a adresat ei cu apelativul broscuta. Pe moment prietenul meu s-a simtit ciudat, le-a placut si a folosit acelasi cuvant, eh si? A aparut o confuzie a broastelor, ca nu stiam care sa raspundem la apelativ, insa nu am facut mare caz de necaz. Se mai intampla si chestia asta nu e o mare drama, nici ceva de resprosat, nu putem inventa noi cuvinte pentru fiecare dintre noi.
Wow, dar ce frumos este si scrisul tau! … a fost un rasfat sa-ti rasfoiesc si sa-ti citesc postarile!:)
Ma bucur ca ti-a placut 🙂
Din pacate, de o vreme scriu foarte rar, ca nu mai am timp.
Printesa, trebuie sa-ti dau o bere, pentru reclama 😉
Am asa un feeling ca Andreea a fost ironica 🙂 Nu de alta, dar am aruncat o privire pe blogul tau si ai o gramada de greseli de scriere, semne de punctuatie puse gresit, etc. Nu ti-o spun cu repros, e blogul tau, treaba ta, dar e pacat de impresia pe care o lasa.
Valeu! si eu ii spun mostenitorului meu Dauphin inca din burtica, ca am fost la Paris cu el in burtica si burtica ne-a ajutat sa intram la Versailles in 5 minute, fara sa stam la vreo coada (cine a fost acolo, stie ce macel e la intrare)… blogul l-am descoperit dupa ce am nascut (Delfinul meu are 1 an si o saptamana). Oare ar trebui sa iti trimit adresa sa imi facturezi pe drepturi de autor? sau ar trebui sa platim noi francezilor? ca na, e semnificatia lor…
Copypastita asta… unii chiar sufera rau de ea, dar altii is paranoici ca ei sunt izvorul, sursa (vezi dna cu biblioteca, aia cu Omu).
Nu e departe ziua cind una din persoanele care umbla netratate – sau cu tratamentul gresit – iti va spune ca i-ai plagiat viata, cu cei doi copii, cu sot si cu pisica 🙂 pe toti ii cheama identic cu ai tai, arata si se poarta la fel, vorbesc si tid identic. Numai ea, saracuta, nu e tu, ceea ce o nedumereste putin, dar numai in zilele cind nu sta cu ochii pe biblioteca, sa nu zboare pe geam. Urita inventie si facebookul asta…
Un prieten mai batran avea o vorba” „Nu pune la suflet, ca faci silicoza!” 😉
Of, Doamne! Cateodata ma bucur ca nu am un blog atat de mare incat sa fure altii de pe el… Insa mi s-a intamplat cu un interviu luat pentru un site de stiri. Intervievata mea a publicat interviul (am facut imprudenta sa i-l trimit in varianta finala!) pe siteul lor cu cateva ore inainte de noi, fara ca macar sa mentioneze cui i l-a acordat. Cand te uitai pe ambele pagini, reiesea ca noi l-am copiat de acolo… Am facut o criza de nervi. Pe blogul meu, fara sa dau nume, ci doar un fel de lectie de etica. S-a speriat muierea cand am spus ca, dupa legile tarii in care locuiesc si dupa inregistrarile din email, as putea sa o dau in judecata. Au inceput sa ma contacteze prietenele ei sa-mi explice cat de tare am speriat-o. Noroc ca nu sunt genul belicos, mai ales ca nu suntem niciuna atat de importante pentru omenire. 😀 Dar mi-a placut ca s-a simtit cu musca pe caciula, desi nu am dat nume sau referinte directe pe blog.
E anapoda sa acuzi pe cineva ca ti-a furat ceva (respectiv un apelativ) care nu-ti apartine, care nu e creat de tine. Acest apelativ, ,,omul meu” , imi este familiar din copilarie… bunica asa facea referire la bunicul! Nu-i spunea nici sotul meu, nici barbatul meu, nicidecum pe nume! Ci,,mai omule”! 🙂
Referitor la colega ta de breasla, draga Printesa, care te acuza de plagiat, intamplarea face sa fiu fana amandurora dintre voi, drept urmare va cam cunosc textele!Insa niciodata, dar niciodata nu mi s-a parut ca scrierile voastre ar cam avea ceva, cat de mic, in comun! Nici macar nu aveti acelasi stil!
Nu am mai intrat pe aici decât așa…în treacăt de pe vremea când erai „aproape” însărcinată și un alt scandal îți umbrea gândurile, tot cu plagiere. Cred că era nunele de blog. Nu mai știu sigur… Ce să zic…ăsta e semn că scrii bine, că nu se poate abține lumea să nu te „ia” cu totul.
Acum…înțeleg să te acuze că ai copiat un text, ceea ce se poate demonstra, fără drept de apel. Dar pentru că folosești „Omul meu”??? C’mon!
Numai bine și nervi tari! 🙂
Ce de lume te invidiaza! :))))
E urat sa fii acuzat pe nedrept, dar cand stii ca persoanele astea care te acuza, abia asteapta sa mai scrii un text si sa-l citeasca, iti aduce o satisfactie. Asa ca nici nu trebuie sa-ti pese! 😉
eu acum , o perioada scurta, sunt intr-un loc, nu conteaza unde , unde am timp mult sa stau pe net, asa ca rasfoiesc blogul tau de 15 ori pe zi 🙂 . O fi vreo obsesie? :))) Te-am descoperit curand, de cateva luni doar. Imi place ce scrii si cum scrii. Dar nu asta voiam sa spun, ca est obisnuita cu laudele cred :), ci ca citind articolul asta al tau mai vechi, mi-am amintit ceva, ce am observat de fapt din primele dati cand am inceput sa te citesc, dar nu am acordat importanta: eu faza cu : copile ai voie si cu reguli de interactiuni cu Gravida le stiu de ceva timp , de vreun an si ceva, de pe Facebook , de la diverse mamici care DA au postat articolele ca fiind ale lor. Na..sper ca nu ti-am facut ziua mai urata..
Neah, e ok, m-am obisnuit. 🙂