în această secțiune public texte scrise de cititoare, pe subiecte alese de ele
Nu știu în ce măsură toți viitorii părinți se întreabă sau nu asta, dar mie mi-a trecut așa prin cap această întrebare. Și poate nu neapărat la modul general, ci în special la modul particular: de ce fac eu un copil?
Cred că dacă te apuci să întrebi lumea, vei avea parte de răspunsuri diferite de la cele două categorii de oameni: cei care nu au încă un copil și cei care au deja.
Consider că cei care au deja copii au deja o altă experiență, au trăit și trăiesc în continuare niște sentimente pe care tu, care încă nu ești părinte, nu le poți înțelege. Ei vor exprima mereu în adjective de la extraordinar în sus experiența de părinte, cu bune și rele, pentru că au acces la ceva ce restul încă nu au. Din acest motiv, consider că nu are sens să te apuci să cauți răspunsul printre aceștia. Mă îndoiesc că cineva hotărăște să aibă un copil doar pentru că i s-a povestit cât este de nemaivăzut/ nemaipomenit/ nemaintalnit. Că tinde și/ sau speră în adâncul sufletului că acele povești incredibile să se adeverească și în cazul lor este cu totul altceva.
Așa că rămânem cu cei care încă nu au copii, dar își doresc asta pentru că, indiferent cât de incredibil mi sau ni se pare asta, există și oameni care nu și-i doresc . Ce îi face, deci, să îi și facă o dată ce știu că își doresc? Deși, cel mai probabil, ajungi să îți dorești copii din aceleași motive din care te și hotărăști să îi faci.
Personal, cred că există în majoritatea dintre noi acel trigger de a avea copii. Nu cred că vine neapărat dintr-o conștientizare a faptului că suntem responsabili de perpetuarea speciei, mă îndoiesc că se apucă cineva să facă un copil doar pentru că, vezi-Doamne, știe că specia umană mâine-poimâine dispare dacă nu face ea/el unul sau mai mulți copii. Nu. Zic doar că e ca un fel de idee pe care o ai cumva implantată în inconștient/ subconștient că ăsta e cursul normal al vieții și că, la un moment dat, îți vine și ție rândul să devii părinte. (Refuz să discut aici presiunea socială, deoarece o consider problema fiecăruia dacă asta e ceea ce îi împinge să facă un copil și îl consider complet eronat).
Exceptând această idee, cred că decizia de a avea un copil este una pur egoistă. Să îmi fie cu iertare dacă alții decid să aibă copii dintr-un motiv altruist (aș vrea să știu însă care este acela). Personal, cred că un cuplu decide să aibă un copil pentru că vrea să aibă copilul lor, rodul dragostei lor, carne și sânge din carnea și sângele lor. Nu mi-am întrebat soțul de ce și-a dorit el atât de mult un copil, pentru că și-a dorit foarte mult, dar știu de ce m-am hotărât eu să îl avem. Și da, este un motiv egoist (deși și amânarea momentului până acum, tot oareșce conotații egoiste a avut): am vrut să îi dăruiesc omului pe care îl iubesc un copil. Pentru că, deși nu m-am căsătorit ca să am copii (deoarece nu o consider o condiție necesară), ci pentru că iubesc, copilul m-am decis să îl avem ca o dovadă a dragostei ce i-o port.
Pentru că vreau să fie tatăl copilului meu și sufletul îmi spune că nimeni pe pământul acesta nu ar fi putut îndeplini mai bine acest rol. Pentru că atunci când și-a exprimat dorința de a avea copii, am știut că e declarația supremă de dragoste pe care o pot primi: că își dorește ca eu să fiu mama copiilor lui.
În plus, cred în ceasul biologic și la femei și la bărbați, iar în cuplu la o sincronizare al acestuia.
Și așa, uite-ne acum în expectativă momentului de a trece de baricada cealaltă și a înțelege pe deplin sentimentul de părinte. Când, cel mai probabil, toate cuvintele acestea ce poate par doar cuvinte reci, raționale, egoiste vor putea fi transpuse în sufletele noastre în sentimente poate deseori imposibil de descris.
Georgiana
Sursa foto: Shutterstock, newborn baby
Felicitari pentru noua tema!!!! Arata bine! Sa vedem cum ne obisnuim cu ea!!! Succes!!!
Frumoasă poveste ai ales pentru a deschide această nouă rubrică. Frumos și noul format al blogului. Cred ca fiecare dintre noi, cele care iubim cu ardoare un pui sau mai multi pui ” de noi” avem dintr-o dată atât de multe de spus încât parcă și cuvintele ne vin mai ușor, le avem la noi.Eu una chiar asta simt despre mine și câte am văzut, nu sunt singura care a pățit-o.
De acord!
Stii ca in unele culturi, la nasterea unui copil se jeleste (pt ca va trebui sa traiasca si sa se chinuie in lumea asta profana), iar la moartea cuiva se petrece, pentru ca trece intr-o lume mai buna.
Daca ne uitam la lumea din jur, intr-adevar suntem egoisti.
Multumesc pentru articol! Eu sunt printre aceia care inca nu au copii, dar imi doresc foarte mult. Imi sunt foarte dragi copiii, am 3 nepotei de 1-2 ani de care nu ma satur oricat stau cu ei.
Si ma gandeam eu, cand am aflat ca mi-e foarte dificil din punct de vedere medical sa am copii, care ar fi motivul sa ii fac. Nu am gasit un motiv logic, altruist. Am gasit insa unul pentru care sa nu fac: eu nu pot iau decizia sa aduc pe lume o fiinta care nu a cerut sa existe… si incerc sa imi demontez acest motiv, insa nu gasesc argumente in mine. Am ajuns la concluzia ca as prefera sa adopt un copil; cred ca un copil abandonat are mult mai multa nevoie de parinti decat as avea eu nevoie sa nasc un copil.
Sper sa nu fiu inteleasa gresit, imi sunt foarte dragi copiii si ii admir si respect pe parinti. Vorbesc doar despre situatia mea.
Eu cred ca subconstientul tau, Denisa, a gasit o modalitate de a te ajuta sa treci mai usor peste vestea pe care ti-au dat-o medicii si anume ca e aproape imposibil sa ai copii. De aici ideea cum ca nu ar fi altruist sa aduci un copil pe lume etc
bine,punctat/gindit,subscriu.
Felicitari pt articol, Georgiana!
Eu am tot incercat sa-mi fac o familie, dar se pare ca am ales mult timp gresit. Dupa ce am hotarat sa aleg pt ultima data si de data asta sa nu fac nici un compromis, mi-am dat seama ca nu am ce alege, ca nimeni nu se potrivea dorintelor mele (si nu sunt o tipa pretentioasa). Simteam ca am f. f. multa dragoste de daruit si simteam nevoia sa fiu si eu iubita (din tot sufletul si cu adevarat). Asa ca am hotarat sa fac un copil pe care sa-l iubesc mai presus decat orice chiar dc asta insemna sa-l cresc singura. Din fericire nu s-a intamplat asa. EL m-a gasit, m-a ales, a trecut prin f. multe (chinuri la care l-am supus in incercarea de a-l face sa se desparta de mine), iar acum avem 2 copii.
Denisa, e minunat ce ai spus! Iti doresc succes si sa ti se indeplineasca visul!
Eu nu cred ca numai asterea de prunci ne face parinti, ci mai ales cresterea lor.
Maternitatea ca misiune
asa e,mama nu e cine te naste ,mama e cine te creste(cu muuulta dragoste).
Buna Ioana, stiu ca abia ai schimbat tema si probabil mai e de lucru la ea dar voiam sa iti spun ca de pe mobil nu se incarca nici una din variante (mobile/desktop) iar de pe Kindle/Nook platforms linkurile de la parteneri sunt doar pics.
stim, lucram, multumesc!
frumos format nou, istet intrebat si raspuns, bravo! cu cateva zile inainte de a-l naste pe al doilea om, mi-am pus is eu intrebarea, cumva din perspectiva copiilor, care habar n-au de ce vin pe lume 🙂 http://des-monia.blogspot.ro/2011/03/peste-20-de-ani.html
Eu sunt adepta adoptiei. Chiar cred ca exista destui copii abandonati care au nevoie de afectiune si care nu au gresit cu nimic pentru a nu beneficia de ea. Noi ne dorim foarte mult sa adoptam, chiar daca in acest moment sunt insarcinata cu primul nostru copil.
Personal nu am simtit nevoia de a face copii. Nici din datorie fata de societate, religie etc, nici pentru ca as avea impresia ca genele mele si musai ale mele trebuie transmise mai departe. Dar husband vrea foarte mult copiii lui cu materialul nostru genetic.
Oricum, referitor la copii, vreau sa ii am (ai mei si adoptati) pentru a le da dragostea mea si a-i invata sa fie buni, altruisti si ca planeta asta nu li se cuvine si nu ar trebui sa ia totul de-a gata.
Da… Frumos. Dar cu cei care aleg la inceput in doi, el propunandu i sa aiba un copil, ea acceptand si ulterior nemuncind, ea devenind mama single, cum se numeste? Altruismo egoist? Sau proasta alegere a masculului in cauza? 🙂