N-am mai apucat să fac articolul cu idei de cadouri de Crăciun, așa-i cînd am prea multe de spus și prea puțin timp să le spun pe toate, iar răceala asta m-a scos complet din ritm. Îmi propun însă ca în următoarele articole să vă strecor cîteva idei, anul ăsta mi-au ieșit în cale foarte multe lucruri faine, parcă mai multe ca în anii trecuți. Încep azi cu o idee genială de cadou pentru oameni mari, dar care le va plăcea, garantat, și copiilor lor (poate nu chiar cît sînt micuți ca ai mei, dar cei mai mărișori, de peste 5-6 ani, sigur vor gusta ideea).
E vorba despre jocurile copilăriei noastre, adunate toate într-o cutie. În fața blocului se numește și e o colecție de cărticele cu ilustrații, explicații și indicații care îi ajută pe adulți să-și aducă aminte cum și-au petrecut ei copilăria (în fața sau în spatele blocului), iar pe cei mici îi va îndemna (sper eu) să lase tableta deoparte și să iasă la joacă la aer (dacă, desigur, spațiul din fața blocului nu s-a transformat în bulevard, parcare sau grădină cu cîini fără stăpîn).
E genială cutia asta, vă spun! Am răsfoit cartolinele și-am călătorit în timp acum 25 de ani, cînd aveam 10 ani și fraza pe care o rosteam cel mai des era: Maaama, te rooog, încă 5 minuteee! Eram vreo 12 copii de vîrste apropiate și toată ziulica ne alergam ba cu mingea la 9 pietre, ba cu bicicletele la Hoții și vardiștii, ba de-a ascunselea sau țările cu mingea. Faza cea mai faină e că uite, abia la 35 de ani și după două decenii de cînd am încetat să mă mai joc în fața blocului am aflat de o grămadă de jocuri de care habar n-aveam. Frunza, de exemplu. Dap, la noi la Piatra Neamț în cartierul central nu se juca frunza. Nici incantația.
În schimb capra… aia da, jucam și la școală și afară, ba chiar și la Cîntarea României am jucat o dată, eu țineam perna, iar băieții se călăreau care mai de care pînă cînd ne-a luat la urechit directorul școlii (pentru că da, pe atunci se practicau inclusiv mustrările corporale la școală).
Și cornete, pfff, cîte treabă îi dădeam lui taică-miu, să-mi facă rost de țeavă subțire ca să-mi fac mitralieră cu cornete, și cum rămîneau caietele doar cu coperțile de carton la finalul verii…
Mă întreb dacă mama mai ține mine cît de greu îmi era să aleg o pereche de încălțări, pentru că era musai să nu mă încurce la elasticul, în fiecare seară se încingeau campionate pe echipe, ne prindea întunericul și tot nu ne dădeam duse… Visam noaptea săriturile alea, îmi făceam strategii, exersam acasă cu elasticul prins între picioarele a două scaune.
Aproape că nu-mi vine-a crede că puii noștri cresc fără să aibă habar de toate astea. Și e păcat, că noi ne distram destul de bine, nu?
În orice caz, eu zic că În fața blocului merge la fix ca și cadou de Crăciun! Detalii despre produs (și un filmuleț care vă arată exact ce conține cutia) găsiți aici, la prietenul nostru eMAG.
Nu că-i genial? Ia să facem întîlniri în fața blocului meu, să mă învățați și pe mine cum vine treaba cu frunza aia… Ce atîta katan și Saboteur, nu ne mai țin șalele la o alergătură cu țevile de cornete?
DA, DA, DAAAAA.
O iau neaparat pentru bebe meu. Are nici doi ani dar sigur o sa o frunzarim. nu promit ca nu imi voi lua sotia la o joaca 🙂
Noi ne jucam ”mingea la partizani” dar habar nu aveam ce sunt ăia partizani 🙂 Și ”flori, fete sau băieți” . Și ”telefonul fără fir”. Frumoase vremuri am trăit. Bine, eu mai puțin decât alți copii pentru că trebuia să mă scoată bunică-mea cu forța din casă. Eram un fel de șoarece de bibliotecă și acum îmi pare rău …
Ce copilărie frumoasa am avut si eu… Foarte apropiata ca și activitati de a ta, deși sunt 10 ani și un pic intre noi. Interesant e că un adolescent care e acum cu 10 ani mai mic decât mine nu poate spune același lucru de copilăria sa. Eu tânjeam după încă juma de ora afara… Elasticul era clar la putere, ne jucam șotron, tara, tara vrem ostași, prinselea, ascunselea și încă multe altele. Când aveam vreo 11-12 ani asa ieșeam cu păpușile afara și stăteam cu toatele și le coseam rochii din bucatile de materiale care le primeam de la vecina croitoreasa. Apoi organizam spectacole în fata scării, concursuri de cântat iar nenea de la magazinul de lângă era juriul. Cat de frumos era… Luna decembrie ma face mereu să mă gandesc la copilărie. Drept urmare, acum câteva zile mi s-a făcut dor de vechiul meu joc Lego system, am scris repede de el pe blog iar mama draga de ea m-a sunat azi și mi-a zis :.” Ghici? Ti-am găsit Lego! „. Mă uit la micul meu print și știu că el nu va mai avea ocazia sa isi trăiască la flori copilăria și tare rău îmi pare pentru el….
Wow elasticul, am uitat complet de jocul asta, si eu la fel făceam strategii, voiam tenesi care sa îmi facă piciorul subțire, si cum la tara nu prea aveam copii cu care să ma joc, puneam de multe ori elasticul la scaune și ma jucam singură:))) eram așa incantata când reușeam sa sar f sus sau sa întru în elastic la glezna unde era fff îngust. Nice memories 🙂
… si faceam campionate de sarit coarda, pe toate numerele pana la 10, normal, legate, inapoi!! O sa-mi invat buburuza jocurile acestea cand va fi mai mare, cine stie poate prind si la cei de acuma:D
Da,interesant cadou. De curand am fost intr-un magazin cu articole sportive si am gasit jocul „elasticul”. Era frumos colorat mov, roz pentru fetite. Ar ramas putin surprinsă…placut….Ma intreb cate fetite din ziua de azi stiu de joc? O sa o învăt si pe fata mea elasticul,sper sa nu stresam vecinii de la parter,ca in fata blocului nu avem cu cine sa ne jucam…
Ce vremuri frumoase. si am fost fericiti fara telefoane, si fara tv si fara pc si fara internet. si am invatat sa socializam de mici..si sa radem cu pofta . frumos. sincer, daca ar fi sa o iau de la capat..prefer vremurile alea cand aveam mereu genunchii juliti si saream toate gardurile sa „furam” corcoduse si ne rugam de parinti sa nu ne cheme in casa ca sa ne mai putem juca putin..si eram pur si simplu fericiti.
(ai un blog beton) salutari de la Piatra Neamt 🙂
Doamne ce vremuri! Am 34 de ani si-mi aduc cu drag aminte: Flori, fete, Telefonul fara fir,Tara, tara vrem ostasi. Ne jucam castel, faceam adevarate campionate la sotron, sarit coarda si elasticul. Cine avea elastic intreg, nu facut din mai multe bucati innodate, doamne ce bine vazut mai era!!!Tin minte ca scoteam elasticul si de la chilotii aia albi, tetra de pe vreamea lui Ceasca 😀 😀 😀 Si care aparea cu o minge de fotbal noua nouta era vazut ca un zeu in tot cartierul!!!Ai dreptate cu: „Inca un piiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiccccccccccccccc, mami!” Tin minte cum ma aduna tata de prin curtea scolii, dupa ce se intuneca (mergeam mai ales iarna, ca aveam spatiu sa ne tavalim prin zapada dupa pofta inimii). Vara, la bunici la tara, ne jucam in mijocul drumului ratele si vanatorii pana ne umpleam de praf, ne jucam ascunselea, de ne bagam prin toate santurile si pe sub toate podurile si ajungeam sa ne ascundem pana in lanurile de porumb! Daca era de stat in casa, ca era vreme urata, jucam TOMAPAN (si acum tin minte cu nu stiam nume de ape care sa inceapa cu litera F). Amintiri frumoase si pretioase… Am doi copilasi mici si stau si ma gandesc ca nu cred o aiba parte de asa ceva… In jurul blocului parcari, prea putin spatiu verde, prea putini copilasi…
In fata blocului sau la tara la bunica: „Flori, fete sau baieti” pana tarziu in noapte, „Frunza” cu multe cicatrici pe genunchi (unele le mai am si acum :P), „Sotron”, „Tarile”, „Statuile”…
Si cand ma gandesc ca nu ne ajungea toata vacanta de vara sa ne saturam de jocurile astea!
FRUMOASE AMINTIRI….INCERCAM SA NU LE LASAM SA MOARA!
Frunza insemna intotdeauna haine rupte in genunchi sau in coate nu mai zic de julituri si cearta din casa care ma astepta de la mama pentru hainele rupte dar ce ne mai distram
Da, elasticul prins intre doua scaune :)) vremuri frumoase si pline de incarcatura
Oh, Doamne!
Desi sunt „batrana” si eu la 31 de ani, inca m-as juca muuulte din jocurile alea. Ce de-a amintiri m-au napadit. Ioana, uite ca 4 ani mai tarziu s-a descoperit Frunza si la Piatra Neamt :)), eu am jucat-o de nenumarate ori, cum strigam? „om in teren, om in teren” de fiecare data cand vreun pieton ne calca desenul din creta.
Hotii si vardistii, 9 pietre, Imparate-Imparate, Apa-Mal…
Cum se numea jocul ala cu patratul impartit in patru, Director, Inginer, Muncitor si Somer parca…ah, am uitat! 🙂
Ma uit acum cu jale la blocurile pe unde ne-am tot mutat cu chirie (de vreo 4 ori am tot schimbat locatia in 12 ani) si nu mai vad copii pe-afara, in fata blocului. probabil sunt toti in casa la PC/tableta sau poate nu mai face lumea copii ca inainte…ei as! copii sunt, baricadati in case.
E drept ca acum chiar si pe strazile dintre blocuri se circula des cu masinile, dar totusi…o parcare, un petec de beton, ceva, tot se gaseste.
As da orice sa mai traiesc o zi din copilarie, pacat ca multe lucruri le-am uitat.
Am pus jocul pe wish list.
nu am copii inca dar zau de nu as cumapara-o pt mine :))) sa-mi aduc aminte de „vremurile bune” unde a socializa avea cu totul alta definitie. apoi s-o tin in cutia de amintiri si cand o sa apara si prichindeii sa le-o arat si sa ii invat si pe ei :)) plus ca ador aspectul cutiei si al cartoanelor. imi aduce aminte de abecedar si ilustratiile din el :)) am un zambet larg pe buze cand imi aduc aminte de copilarie si cred ca noile generatii desi au de castigat prin noua tehnologie, per ansablu pierd mult mai mult si au mai putin decat am avut noi. pacat
Doamne ce tare, cata lume se juca elastic :)) eu nu mai stiu regulile jocului si tare ma incearca acum pofta de a lega un elastic de scaunele din bucatarie 😀
Cate amintiri din copilarie ai trezit in sufletul meu. 🙂
Ce fain!!!! Eu tocmai am fost la Cluj in weekendul asta – unde mi-am petrecut fiecare vacanta de cand eram mica mica pana mai tarziu. Si cum ma plimbam pe aleea aia din fata blocului, mi-au trecut prin minte tot felul de amintiri. Ce ne mai jucam. Si cat ne mai rugam de ai nostri (eu de bunici) sa ne mai lase 5 minute maaaaaa, numa cinci, nu fiti rai, hai mai bunico, mai…
Si dupa ce sfarseam obositi si praf mergeam in casa dupa o gustare si coboram toti cu pita cu unt in fata blocului. Ce salam, ce branzeturi :)) Ce vremuri faine…
Tocmai ce am cumparat-o de la Carturesti. Am prins-o pe ultima, o analiza o doamna si cand s-a decis sa nu o cumpere am sarit pe ea like there was not tomorrow:) multumesc de idee!