– Și? Îl iubești pe fratele tău?
– Nu.
– Dar pe cine iubești?
– Pe tati.
– De ce?
– Pentru că vreau să stau cu el tot timpul.
– Și pe mai cine?
– Pe mami, că și cu ea vreau să stau tot timpul.
– Și pe mai cine?
– Pe bunicul S și pe bunica L și pe nana C și pe Iaia (bona) și pe Mara (prietena ei) și pe Ilinca.
– Și pe Ivan, fratele tău, nu?
– Nu.
Perfect. Sigur, nu e neapărat ceea ce ne doream, dar e absolut în regulă că primul nostru copil nu-l iubește pe cel de al doilea. Eu una mă așteptam la asta.
Mi se pare absolut în regulă că Sofia (2 ani și 9 luni azi) nu-l iubește pe Ivan (6 luni fără două zile). De ce l-ar iubi? Doar pentru că au același sînge? Pentru ea nu înseamnă nimic asta. Pentru că i-am povestit noi cît de frumos se vor juca și ce buni prieteni vor fi ei doi mai tîrziu? Mno, ea iubește ce cunoaște și-i place, deci nu și pe el.
Știu că sînt și copii la fel de mici sau poate mai mici ca ea care își iubesc frații mai tineri, pur și simplu simt dragote față de noul venit, îl adoră necondiționat și basta. Sofia nu e genul acesta de copil, cred că ei i-ar fi fost bine ca unic pui al familiei și da, de multe ori mă simt vinovată că i-am luat asta. Uneori am insomnii din cauza asta. Alteori am insomnii din alte motive, toate legate de copii. 🙂 În fine.
Sofia are toate motivele să-l urască pe Ivan și mă bucur nespus că nu e cazul. Ivan i-a luat exclusivitatea asupra mamei, o trezește uneori din somn, o deranjează cînd vrea să se concentreze la ceva, a ocupat parțial locul în brațele noastre în care înainte stătea doar ea. De ce l-ar iubi? Nu și l-a dorit, nu l-a cerut, îl tolerează, dar nu simte nici un fel de afecțiune față de el. Nu e violentă deloc, niciodată, uneori e curioasă, îl privește atent, îi dă o jucărie cînd o rog eu să aibă ea grijă de el cît merg la baie (adică să-l privească în timp ce el stă în hamac), mă întreabă dacă bebe face una sau alta și cînd o să crească ce-o să facă, dar cam la asta se rezumă interacțiunea ei cu el.
Și noi sîntem absolut ok cu asta. Mă bucur că e atît de răbdătoare, că nu e răutăcioasă cu el, înțeleg perfect că nu-l iubește, îi arăt și îi explic cît pot de des cît de importantă a rămas ea pentru noi și în ce fel va evolua relația ei cu fratele ei, dar în nici un caz nu-i pot reproșa că nu-l iubește. Nu-i spun să-l iubească pentru că e mic. Sau pentru că e simpatic. Sau pentru că trebuie, că e fratele ei. O să-l iubească (sperrrr) atunci cînd va vrea să stea tot timpul cu el, cînd statul cu el va fi o plăcere pentru ea și nu un deranj, cînd vor împărtăși lucruri, cînd vor putea face o echipă. Mai e pînă atunci, nu ne grăbim, îi ținem în brațe pe amîndoi și le îmbrățișăm vrerile și simțirile, minunate chiar dacă nu-s ca la carte, minunate pentru că-s atît de autentice.
Sursa foto: frați, via Shutterstock
Buna Printesa, super ca gandesti asa. Nici eu nu imi iubeam fratele cand eram mici (diferenta de 3.5 ani intre noi). Acum, 20 de ani mai tarziu, imi dau seama ce norocoasa sunt ca am un frate si ne intelegem bine. Nu cred ca trebuie sa iti faci griji pentru ca Sofia n-a ramas singura la parinti, cat de curand o sa se bucure ca are un frate. Pe la 10 ani ne aliam „impotriva” parintilor, era mai distractiv in doi.
Ce mi se pare cam nasol, am vazut in alte familii, n-am patit eu, e atunci cand fratele/sora mai mare e pusa sa aiba grija de cel mai mic (dus/luat de la gradinita, facut teme). Copilaria e pentru joaca, nu pentru responsabilitate/griji; cred ca in felul asta copilul mai mare se maturizeaza fortat.
In nici un caz nu vom face asta (decit daca ea va dori). Diferenta intre ei e destul de mica…
Oare chiar sunteți ”absolut ok cu asta” ? Ei cred că ați vrea să fie un pic altfel dar nu vă faceți griji, până la urmă Sofia o să găsească în frățiorul ei un tovarăș de joacă și lucrurile vor sta cu totul altfel. Doar puțintică răbdare 🙂
Si noi avem doi copii de 3,9 ani,respectiv 8 luni.Se vede ca e o legatura aparte intre ei si ca ea il iubeste pe el,desi e normal sa existe mici gelozii.Imparte cu el jucarii,dar numai unele dintre ele,cele pe care ii pemite ea.In rest mangaie si vad ca i-ar placea sa se joace mai mult,deocamdata bebe este mic,insa ma bucur ca are initiativa asta. Ii vorbeste deseori ca unui coleg de gradi ,desi nu primeste raspuns si e privita luuung si uimit.Ma intreaba cand creste bebe,cum se vor juca amandoi.
In rest imi cere sa o iau si pe ea in brate cateodata,sa o mangai la fel.La inceput eram neincrezatoarecu privire la reactia fetitei fata de el,dar totul a decurs neasteptat de bine. Ai rabdare,o sa mai creasca,inca invata sa il cunoasca,sa se acomodeze cu noul membru micut al familiei.
Nu regreta nicio clipă faptul ca nu ai lăsat-o pe ea singurul pui al familiei! Deși poate acum nu e cea mai fericita cu ideea de a împărți dragostea și atenția voastră cu el, sunt aproape sigură că atunci când vor crește vă va multumi că are un prieten care îi va fi aproape indiferent de sezon, de școală, de locul de joaca, de localitatea de reședință. Eu îmi doresc tare mult sa ii pot face un frate sau o sora lui Victor, sunt sigură că amândoi vor avea mult de câștigat din asta și va fi unul din cele mai bune cadouri pe care voi putea sa le ofer fiecăruia dintre ei…
Am o sora mai mica si mama mi-a spus ca ea este cadoul lor pt mine. Nu am manifestat gelozii – nu retin sa o fi facut si mama confirma. Cu toate acestea, mi se pare un pic unfair pt un al 2lea copil sa fie privit ca un cadou pt primul. Desi sis nu a dat de inteles vreodata ca ar fi deranjat-o afirmatia mamei. Noi, daca vom avea un al 2lea copil, il vom avea pt ca ni-l dorim la fel de mult ca si pe primul.
Ivan o iubeşte pe Sofia?
Doar dacă spune că nu-l iubeşte, nu înseamnă că nu-l iubeşte. Alex (3 ani şi 7 luni), când îl întrebi pe cine iubește, răspunsul e Maia (bunica), uneori şi mami, pe tati şi Tudor (5 ani şi 5 luni) nu. Dar dacă pleacă Tudor, ce tragedie, nu-şi găseşte locul până nu vine fratele mai mare acasă, îl caută, întreabă de el.
Cât despre Tudor, el e mai indiferent, un pic mai egoist, dar se vede că ţine la fratele lui. Nici el nu-l iubeşte (dacă îl întrebi), dar modul în care se poartă, relaţia dintre ei e specială şi mă face să cred că ei au altă definiţie pentru iubire.
Se luptă pentru jucării, se muşcă, se ciupesc, dar se joacă mult împreună, vorbesc între ei. A fost greu, tare greu, dar acum că au crescut devine mai uşor. Şi decizia de a-i face la vârstă apropiată a fost cea mai bună.
Eu cred ca atunci cand este diferenta mai mare intre frati 3-5 ani este mai usor. Cel mare nu mai e atat de gelos, se duce la gradi, are preocuparile lui, nu mai sta tot timpul dupa fusta mamei, a terminat si perioada cu „nu, nu , nuuuuuuu”
Nu neaparat.Sa nu-mi sara nimeni in cap,ca nu e experienta personala,dar dau exemplul fratelui. Fata lui are 8 ani, baiatul 3. Fata nici acum nu il accepta in totalitate,cu atat mai mult cu cat acum e la scoala,e deja responsabila cu teme s.a.m.d iar baiatul face zgomot sau se repede la caietele ei.
Cat despre mine si ai mei frati,am fost un caz fericit. Intre cei doi frati si sora mea exista diferente de cate un an,iar eu am venit dupa 10 ani 🙂 Nici ei nu s-au certat intre ei,nici ei cu mine,mereu am fost si au fost apropiati ca relatii.
Aici intervine o alta ideea de-a mea. Fiecare om are dreptul la intimitate, asta valabil si pt copii. Intre mine si sora mea e diferenta de 3 ani si aveam aceleasi certuri cand ea era la scoala. Ea isi facea temele,avea nevoie de liniste, eu pe capul ei. Dar nici nu aveam loc, stateam in aceeasi camera. Eu sper sa camere separate pentru copiii mei, ar rezolva multe probleme….
Nici eu nu sunt de acord. Depinde de copil. De exemplu : eu sunt cu 5 ani mai mare decât sora mea și cu 10 decât fratele meu. Vreau sa spun ca la sora mea am avut o reacție destul de urata. M-am supărat rău că cineva mi-a luat locul (asa priveam eu lucrurile) încât când am prins-o singura i-am urat un ‘bun venit’ cu o palma peste fata. Evident acum regret și am conștientizat ca a fost greșit. Dar atunci ea era inamicul meu pentru ca îmi luase locul. Acum suntem cele mai bune prietene
Cred ca cel mai important este ca nu simte nevoia sa fie rautacioasa, sa il cafteasca, sa il faca sa planga. Desi posibil sa vina si faza aia. Poate ca n-o sa il iubeasca nici peste 3 ani sau peste 7. Dar poate la adolescenta sau dupa vor fi prieteni. Multi de „poate ca”. Important cred ca este sa nu existe resentimente si aici rolul vostru e major.
Si Mara o iubeste pe Sofi. Si pe Ivan, pe care-l numeste „piticania aia mica si caraghioasa” si despre care-mi zice ca „abia astept sa se faca mai mare sa ne jucam SI cu el” 🙂 Vine ea si dragostea frateasca si atunci sa te tii cand o sa comploteze amandoi impotriva TA 😀
Asa se intampla in multe cazuri. Fratele meu s.a nascut atunci cand eu aveam 8 ani si timp de mai multi ani nu l.am acceptat, de iubit nici nu se mai punea problema.
Acum eu am 19 ani, el 11. In ultimii 3 ani ne.am cunoscut si apropiat foarte mult unul de altul, stam cateva ore pe zi impreuna, ne uitam la filme, le comentam, radem mult, discutam diverse subiecte. Nu ne jucam, a cam trecut de faza asta. El vede in mine un model, un prieten, iar eu abia astept sa creasca, sa.l vad evouland, sa ne cunoastem in cat mai multe ipostaze.
Chiar mi se pare normal sa nu-l iubeasca. Asa cum ai zis in alt articol, de ce ar imparti o jucarie cu un strain? Adica o jucarie am voie sa nu o impart dar parintii, idolii mei, zeii mei, trebuie sa-i impart cu un strain. Ce daca ii mic si neajutorat?! Ce daca genetic ne inrudim?! Eu zic ca mai intai trebuie sa devina cunoscuti, apoi prieteni si abia dupa aceea frati.
Si soacra-mea mi-e ruda, chiar una f importanta, asta nu ma face s-o iubesc, mai ales la inceput.
Aveam o prietena care non stop se batea cu fratele sau. Acum, de cand sunt amandoi adulti, sunt cei mai buni prieteni.
Da-le/dati-va timp.
Si intre copiii mei tot ne-dragoste e, momentan… Doar ca cea mare il articuleaza pe cel mic de cate ori prinde ocazia (a inceput cam de cand a inceput sa fie si el cat de cat activ: sa stea in fundulet, sa apuce jucarii si acum, cand au 3 ani si 4 luni, respectiv 1 an si 6 luni, inca nu s-a terminat; doar sa zic ca s-a ameliorat, au fost perioade lungi cand el abia invatase sa mearga si ea il imbrancea de cate ori trecea pe langa el, au fost perioade cand ii dadea cate o palma de cate ori ajungea suficient de aproape… da, fata de atunci, acum e parfum; doar ii mai pune o piedica din cand in cand, ii mai smulge jucariile, daca il impinge el nu mai cade la fel de usor… ). Sper si eu sa fie din ce in ce mai bine, iar ne-dragostea asta sa se transforme.
Ai scris frumos si sanatos ca de obicei. Acum sa citez din mine :D.
„Legat de rivalitatile dintre frati, doamna care ne preda cursurile prenatale a clarificat asa: Perceptia primului nascut asupra intrusului e echivalenta cu senzatia ta daca sotul ar veni acasa cu o blonda ravisanta si ti-ar spune: „Uite draga, ea va locui de acum cu noi. Nu-i asa ca e draguta? Asta nu va schimba cu nimic relatia noastra. Eu te voi iubi la fel ca inainte dar de acum o iubesc si pe ea. Hai, poarta-te frumos si ajut-o sa se simta ca acasa!” Cred ca are sens, pe mine m-a ajutat sa ii inteleg celui mare nemultumirea.”
Stiu ca am mai scris despre asta dar e mai curand pentru ceilalti cititori decat pentru tine. Am observat ca la noi gelozia s-a estompat in timp; nu stiu daca dispare dar face loc unui sentiment nou, poate nu chiar de dragoste, dar un fel de pactizare cu fratele mai mic, gen stockholm syndrome (la limita), sau love-hate relationship.
Cel mic nu stie ce e viata fara cel mare, cel mare da, si o prefera pentru ca „lumea” era numai a lui (mama, tata, bunicii, etc.)
E f bine sa ai frati, nu te plictisesti…si ce prieten poate sa stea zi/ noapte cu tine, decat fratele/sora ta? Eu am avut 2 frati si am amintiri frumoase din copilarie, iar pt cei doi copii ai mei ( baiatul mai mare, fata mai mica), sper din tot sulfetul sa aibe amintiri frumoase !! Ei se cearta/se bat, peste 10 min au si uitat ca s-au certat/ s-au batut!!!
Eu am inceput sa ma cert cu ai mei tarziu. Mai exact in vremea cand frate-mio, mai mic cu 4 ani, a intrat la scoala. Se facea clar diferenta intre noi. Eu eram trimisa sa fac pagini intregi de inmultiri cu sute, iar el era trimis la desene. Si pe mine ma mai puneau ai mei sa ma uit dupa el cand eram la joaca si ma enerva chestia asta, dar eu mei aveau serviciul si intelegeam cumva chiar daca uram chestia asta. Acum, eu am 23 ani, el 18 si ne intelegem de minune. E adevarat ca ne mai aliem impotriva maica-mii. Dar, daca privesc in urma, imi dau seama ca a fost mai bine asa. Eu sunt mai cu capul pe umeri, iar frate-mio… ca la 18 ani. Sper sa se mai maturizeze si sa devina mai responsabil. Acum vrea sa se mute si el in Cluj, dar i-am impus conditii. Cum se antureaza gresit, cum am uitat ca e frate-mio 🙂
Si eu am doua fetite de 4 ani jumate respectiv 3 ani. Fiind asa de apropiate ca varsta nu am avut nici o problema. Cea mare s-a adaptat repede la surioara ei, ea e mai calda iar acum sunt cele mai bune prietene. Toata ziua se joaca impreuna, sunt la gradi impreuna, dorm impreuna si una fara alta nu stau.
In trei saptamani vine si cea de-a treia bebelusca. Acum par amandoua super incantate, de abia asteapta sa se nasca. Si-au facut planuri: sa-i dea lapte, sa doarma cu ea, sa-i dea bicicleta…… sper sa fie asa si dupa.
Oricum e frumos cu mai multi copii.
Felicitari. Asa si trebuie sa fie.
Eu nu imi amintesc deloc sa fi fost geloasa pe el, chiar am ff putine amintiri cu el mic desi sunt 3 ani si 2 luni diferenta intre noi. de certat ne certam f des dar ne impacat super repede si cum ziceau si fetele mai sus complotam mult cu el, faceam tot felul de scenarii si ne acopeream unul pe celalalt. El era ucenicul meu cand gateam, chiar era simpatic :))) sper sa mai am si eu curajul sa ii fac Oliviei o surioara sau un fratior sa aiba cu cine sa se joace, imi dau seama ca mi-ar fi destul de greu, dar cred ca trec repede perioadele grele 😀
Sunt mezina unei familii cu 2 copii. Toata copilaria si adolescenta am suferit din cauza atentiei pe care o primea sora mai mare. Ea trebuia sa fie vesnic buricul pamantului, altfel facea crize si sa nu cumva sa se simta mai putin iubita din cauza mea. Din propria experienta spun ca, desi e foarte greu pentru un copil sa isi primeasca fratiorul, poate fi de n ori mai greu pt cel mic fiindca din dorinta parintilor de a-l face pe cel mare sa se simta in continuare iubit/dorit/apreciat, etc obtin exact efectul invers asupra celui mic.
Sofiei i-ai dedicat zeci de articole in care iti strigi dragostea pt ea. Si pt Ivan…? Eu una tot astept macar un articol la fel de frumos doar pt el. Mi-e mila mie pt el fiindca stiu cum doare sa simti ca dragostea parintilor pt tine e altfel decat pt fratele/sora ta mai mare.
PS: tratamentul preferential aplicat surorii mele din copilarie si-a pus amprenta, e o persoana egoista, care crede ca toate i se cuvin. Relatia noastra este rece, cu toate incercarile mele de a ne apropia de-a lungul timpului.
noroc ca Ivan inca nu stie sa citeasca 🙂
Touche, Robo!
(Robo și Catgal,”respondenții ” mei favoriți de pa blogul meu favorit:)
„pe”, evident…:)
Ce ai mai pus punctul pe „i”! Asta le zic si eu tuturor, având in jur oameni care sunt frați mai mari si care se lauda nevoie mare ca ei ar fi primii, si deci mai iubiți si tratati preferential…. Nu-i cinstit, iar cel mai mic se simte nedreptățit mai devreme sau mai târziu.
Exact! Eu am ramas mult mai atasata de parinti, ii iubesc pana la Dumnezeu si inapoi, le simt durerile si supararile inainte de a le rosti, ma doare cand ii supar cu ceva si as face orice sa ii vad bucurosi. In schimb, sorela-protejata si alintata o viata intreaga nu e asa. Clar, mezinul din povesti are n surse de inspiratie din viata reala! Tocmai pt ca o viats intreaga a tanjit sa primeasca si el dragostea, atentia si recunoasterea de care se bucura fratele mai mare
exact, parca as fi scris eu comentariile tale, Alice 🙂
si eu m-am simtit nedreptatita de multe ori. nu inteleg de ce, in loc sa ne gandim, ahhh, cum am putut sa ii fac asta primului copil, aducandu-i un frate, de ce nu ne gandim… ah… de ce nu a fost el -al doilea- primul ?
culmea, in majoritatea famiilor pe care le cunosc, mezinul ramane mai apropiat de familie, de parinti, pentru ca nu-i asa, el e obisnuit de la nastere sa imparta – atentie, timp, etc…
Eu sunt sora mai mare care s-a simtit nedreptatita toata copilaria, diferenta intre mine si sor-mea 2 ani si 4 luni. Deci o diferenta mica. Cu toate astea mama mereu m-a responsabilizat ca eu sunt sora mai mare si trebuie sa am grija de cea mica si, ca atare, m-am maturizat foarte devreme desi diferenta de varsta e mica, uneori zici si acum ca sunt mai mare cu 10 ani decat ea. Cu toate astea ma inteleg foarte bine cu sor-mea, totul datorita ei care la un moment a inteles nedreptatea pe care o facea mama, m-a ajutat si a dovedit multa empatie. Suntem foarte apropiate si ne aliem constant impotriva alor mei, mergem impreuna in vacante, etc :). Parerea mea este ca, atat in cazul lui Alice, cat si al meu, greselile le-au facut si le fac parintii. Tocmai de aceea imi place mult ce a scris Ioana, cred ca abordarea ei va da roade, iar daca va fi iubire si intelegere intre frati va fi datorita relatiei lor nu datorita faptului ca parintii au impus copiilor sa se inteleaga (in cazul meu, parintii m-au fortat pe mine sa fiu mama pentru sor-mea, in cazul lui Alice, parintii au protejat excesiv sora mai mare si au nedreptatit sora mai mica). Asta imi aminteste de un banc cu actiune inainte de ’89: Intrebare la Radio Erevan: Rusii ne sunt prieteni sau frati? Raspuns: Frati, ca prietenii ti-i alegi! Deci, e mare lucru si nu e usor sa fii prieten cu sora sau fratele, relatia de rudenie ramane, dar prietenia si respectul se castiga, totul ramane intre ei.
Nici nepoata mea nu-l iubeste pe fratele ei, in schimb el da, i-a si declarat de cateva ori. Ea are 13 ani, el aproape 11. Se tachineaza mult, se cearta, se bat, dar se si joaca impreuna. Pe mine ma durea ca nu se inteleg mai bine, le tot spuneam ca se vor avea mereu unul pe altul, fata de prieteni care vin si pleaca. Acum m-am mai detasat. Insa ma gandesc cu strangere de inima la viitoarea relatie dintre copiii mei: fata mea de un an si 3 luni si bebe din burtica. O sa tin minte articolul acesta, sa-l mai recitesc din cand in cand. Si iti doresc ca lucrurile sa evolueze cat mai frumos intre Sofia si Ivan!
Vladimir (2 ani si jumatate azi:) ) o iubeste pe Pitica(4 luni) de cateodata o sufoca, iar cand sunt amandoi in masina in scaunele, o tine de mana tot drumul. Cand vine el de undeva si ne gaseste pe amandoua acasa striga Incaaaa(Ilinca) si se duce direct la ea, eu nici nu exist in momentele alea. Deci pana acum e bine, sa vedem cand o creste si aceasta si va atenta la jucariile lui, cum o sa fie:)
Eei, Ioana, cât poți fi de sinceră și de lucidă, unde-ti sunt măștile sociale?wow…cunosc atâtea mame care nu-și asumă cuvinte din acestea nici în cele mai intime introspecții, care fug de realități și le astupă cu grijă față de propria persoană (ca să nu mai spun față de alții!)
Însă crescând copiii cu atâta acceptare, asumare a ceea ce sunt și sinceritate lucrurile se vor împleti frumos, timpul îmi va da dreptate 🙂
Bravo, sunt din ce in ce mai impresionata de respectul cu care va tratati copiii!:)
PS : din dialogul ce l-ai redat, eu vad inca un „indiciu” incotro „bat” nu-urile Sofiei:))
Si eu am avut emotii ca cel mare nu-l va accepta usor pe cel mic, chiar daca l-am luat cu mine si la ecograf, si am facut tot posibilul sa ii prezint sosirea bebelusului ca pe ceva atractiv si care nu va schimba cu nimic dragostea pe care i-o purtam. Evident, m-am trezit dupa vreo 2-3 saptamani dupa nastere cu intrebarea: „Auzi, mami, cand ne plictisim de Vlad cui i-l dam?”. Si totusi relatia dintre ei a evoluat nesperat de bine. Andrei si-a luat in serios rolul de frate mai mare, m-a ajutat mereu cu lucruri mici, gen dus scutece la gunoi, sau adus prosop/crema/servetele umede/scutece, etc. Si acum, cand Vlad are aproape 1 an si el 6 ani se inteleg de minune. Vlad il idolatrizeaza, il urmareste peste tot prin casa, il imita in jocuri sau gesturi, iar Andrei, chiar daca se enerveaza cand cel mic ii ia din jucarii sau ii strica vreo constructie de Lego, se joaca cu el, are grija sa nu se loveasca, il imbratiseaza si ii spune ca e cel mai frumos bebe din lume. Iar eu sunt cea mai fericita cand ii tin pe amandoi in brate si ne iubim si ne sarutam toti 3.
Asa ca, Printesa draga, nu-ti fa griji, piticii tai se vor iubi, si sunt sigura ca vor avea o relatie cu totul si cu totul speciala, just give it time. 🙂
Intrebarea mea este: oare Sofia intelege ce e dragostea asa cum o percepem noi? Tu spui ca nu il iubeste pe Ivan, dar oare ea chiar intelege ce inseamna a-l iubi? Iar interactiunea cu el poate e limitata si pentru ca il considera diferit sau nu il intelege. Fiind atat de mic poate face unele lucruri care ei i se par ciudate si poate de asta pastreaza distanta. Eu zic sa nu te ingrijorezi si sa lasi sa mai treaca ceva vreme, sa incerci sa ii acorzi si ei cat de multa atentie poti si sa mergi mai departe. Sunt inca mici – peste vreo 2-3 ani o sa vezi cat de frumos se vor juca impreuna. Crestere usoara. Geo
pai a explicat chiar ea ce inseamna iubirea pt ea: ca vrea sa stea tot timpul cu pers. respecctiva. ceea ce mi se pare foarte corect si asemanator cu ce credem noi ca e dragostea.
https://www.youtube.com/watch?v=HftxfL235eI&feature=youtu.be
o altă iubire