Una dintre puținele chestii care mă enervează la Sofia (2 ani şi 9 luni) e că mă întrerupe tot timpul, mai ales cînd vorbesc cu adulți, dar şi cînd vorbesc chiar cu ea sau singură (ce, vouă nu vi se întîmplă automonoloage?).
Ea vorbeşte tot timpul. Cu mine, cu animalele, singură, cu sugarul de frate-su, turuie non stop, pentru că dacă tace o doare capul, după cum mi-a explicat acum cîteva luni. M-am obişnuit cu zero clipe de linişte, vocea ei micuță e aşa, ca un soundtrack permanent pe care-am ajuns să-l ignor cînd mintea mea nu mai poate procesa valul de informație care iese fără stavilă din căpşorul ei adorabil. Şi stați, că acum barem e mono, acuş se porneşte şi porcuşorul rusesc la articulat idei şi vai de creierul meu atunci!
Ei, şi cînd să schimb şi eu două idei cu tată-su sau cu orice alt adult prezent sau care mă sună să vorbim orice, asta mică se postează lîngă mine şi dă drumul la torentul de vorbe.
– Mami, vreau să îți spun ceva, dar să ştii că e ceva foarrrte important: deci eeeuuu nu-mi găsesc girafa. Nu aia de plastic, nu, aia e acolo la locul ei pe divan, nu o găsesc pe aia din pluş, aia roz care doarrrme, cred că am pierdut-o pe undeva şi am mare nevoie de ea chiar acum, mami te rog mult să mă ajuți chiar acum să o caut pe girafă, nu pe aia de plastic, că aia uite e acolo pe divan, pe aia roz care…
Şi tot aşa. Şi am ajuns ca femeile alea care mă făceau să mă mir acum vreo 3 ani, că încercam să vorbesc cu ele la telefon şi nu auzeam nimic de hărmălaie de copil. Dar ce, soro, nu poți să te duci în altă cameră?
Ba poți, dar boxa cu două picioare vine după tine. îi faci semn cu degetul, şşş, iubito, acum vorbesc la telefon, e important, te rog să ai răbdare. Ntz, tot ce obțin este o creştere de volum.
Puține lucruri mă enervează pe lume mai mult ca ţipatul. Urăsc să țip şi să se țipe la mine. Nu ridic vocea decît foarte rar, la noi în casă nu se strigă nici cînd ne certăm. Sofia mai uită şi mai țipă cînd se joacă, aia e, o rog să reducă volumul, ea se conformează 1 minut, apoi uită.
Mbon şi încerc eu să am o vorbă cu un adult şi ea grămadă peste noi să ne întrerupă. I-am explicat, am rugat-o de sute de ori, nimic. Pînă a postat cineva pe un grup un link cu o idee genială: spune-i copilului că atunci cînd are ceva de zis, iar tu vorbeşti cu altcineva, să îți pună mîna pe braț. Asta înseamnă că aşteaptă ocazia să vorbească. I-am explicat Sofiei, i-am spus că această regulă se aplică tuturor din casă. A spus că bine, apoi a uitat complet o săptămînă.
Zilele trecute vorbeam cu taică-su şi o văd că pune mîna calm pe brațul meu:
– Am pus mîna pe tine, mami.
– Super, zic eu, dar de ce?
– Că vreau să îți spun ceva.
AHA! Uitasem eu, ea rumegase regula şi era gata s-o aplice.
De atunci repetă gestul cînd are ceva de zis (şi mereu are ceva de zis cînd eu vorbesc cu altcineva). Şi eu fac la fel cu ea şi e extrem de încîntată că o las pe ea să decidă cînd o pot întrerupe. E un exercițiu bun de respect şi răbdare, plus că în sfîrşit pot şi eu duce o frază pînă la capăt înainte să uit despre ce îmi era vorba.
Nu ştiu dacă va ține schema pe termen lung, deocamdată însă merge! Uneori merge. Tot e mai bine decît nimic. Poate merge şi la voi dacă aveți turuitori din ăştia cu resurse nebănuite.
Articolul care m-a inspirat e acesta. Înțeleg că între timp a apărut un alt articol care combate această idee, îl citesc și pe acela acuș și revin.
Sursa foto: copil vorbăreț via Shutterstock.com
Boxă cu 2 picioare:)) prea tare
Da, asta cu boxa este tare de tot.
Fiică mea este tot o turuitoare, însă momentan nu vorbește în propoziții /fraze, dar înșiră cuvinte și vrea întotdeauna ceva când vorbesc la telefon.
Mai rău este că, dacă observă că nu are succes cu această metodă, începe să scoată haine din dulapul ei și să se probeze. Apoi țipă când rămâne blocată cu ambele picioare pe un crac de nădragi :))
Deci să înțeleg că așa sunt majoritatea copiilor pe la 2-3 ani, nu doar nepoată-mea. Dar ea și acum vorbește la fel de mult și cu valuri de informații de tot felul și are aproape 10 ani.
Din ceea ce ai povestit despre copiii tai, nu cred ca „porcusorul rusesc”, Ivan, va turui la fel ca Sofia… desi e doar un bebe mic, din povestile tale imi pare ca el „tace si face”:))
Sofia, in schimb, cred ca va ramane o mare vorbareata si povestitoare – ca tine, de altfel:) … numai ca tu esti „vorbareata in scris”, pe cand ea e vorbareata „pe bune”:) Asa cum mi-o inchipui eu cand va fi adult, cred ca oriunde va merge va fi mereu sufletul grupului, al petrecerii.
Pot sa va spun ca si eu aveam acelasi motiv sa nu tac cand eram mica: daca tac ma doare capul de la liniste.
Intre timp eu am crescut, dar vorbit e tot una dintre activitatile mele preferate :))
Al meu prichindel de 3 luni urlaaaa cat il tin plamanii cand vorbesc la telefon. Asta sa fie precursorul „boxei cu 2 picioare”?:)) Pur si simplu nu suporta sa am alta preocupare decat persoana lui…:))
Nu sunt singura?! Credeam ca eu sunt nebuna si mi se pare ca copilul meu imi vrea atentia absoluta. Il mai „pacalesc” punandu-i o carte cu poze in fata si bolborosesc ce e in imagine, in timp ce ma uit pe internet. Nu stiu cat o sa mai mearga. Are 4 luni. 🙂
Boxa pe 2 picioare!!! Tare de tot!! Fetita mea are 7 ani si toraie ca un radio!!! Fratele ei de 11 ani…nu!!
Saluti, eu aici am citit .
http://www.aneverydaystory.com/2014/07/07/how-to-teach-your-child-not-to-interrupt/
Nu stiu daca este ceea ce cautai dar….. Mie mi-a placut ideea maxim si am aplicat-o din ziua aceea. Suntem pe drumul cel bun.
Al meu vrea EL telefonul sa vorbeasca cu bunica, colega, domnul etc. Iar daca i-l dau, fuge cu el de langa mine turuind si explicand interlocutorului foarte repede ceva de maxima importanta. Iar daca vorbesc cu el sau cu alt adult si nu ma opresc atunci cand imi cere, spune clar „ma asculti si pe mine? Asculta-ma!”. Si are doar 2.8 ani. Ei isi cer atentia cuvenita cand noi facem altceva. Sunt adorabili! 🙂
hahaha!! Si a mea ma intreaba tare langa telefon: cu cine vorbesti mami?!..aa si ce face? Vine la noi?:)))
un prieten a gasit o metoda asemanatoare, dar cand am observat ru fetita avea deja 6 ani. Nu stiu cand a inceput el s-o aplice. Daca voia sa spuna ceva, fetita trebuia sa ridice 2 degete. Mare ne-a fost mirarea cand am inceput sa vorbim la masa si ea s-a „suparat” ca n-am anuntat ca vrem sa vorbim. 🙂
Nu stiu daca e acelasi
http://www.thehouseofhendrix.com/2013/05/30/the-interrupt-rule-2/
A mea a fost ragusita toata saptamana trecuta de la o raceala. Are doi ani si opt luni. Ii spuneam „Te rog frumos, nu mai vorbi, nu-ti mai solicita vocea!” La care ea: „Dar trebuie sa vorbesc!”
Pfaiii!!! Acum mi-am amintit ca si mama avea aceeasi regula. Si cateodata se intindea la vorba iar eu o strangeam de mana pana i se invinetea. Intr-o zi s-a intalnit cu cineva si povestea si radea si se amuza teribil. Iar eu faceam pe mine. Si o strangeam, si o strangeam si degeaba. Pana cand nu m-am mai putut abtine si am strigat cat am putut de tare „fac pe mine!!!!”. Asta se intampla intr-un aprozar mare (acum e mega image in spatiul acela). Dintr-o data s-a facut o liniste…. si cum maica-mii ii cam pasa de ce spune lumea, din momentul ala, cum o strangeam de mana, cum ma baga in seama 🙂
Si mie mi s-a parut „good to know” pt mai incolo si pt nepotelul nistru care vorbeste intruna.Daar tot pe grup daca nu ma insel era un articol scris de cineva care a renuntat la aceasta metoda deaorece in cazul copilului sau a observat ca scadea entuziasmul, nu mai era interesat, uita etc. Si cumva simtea ca ii rapea bucuria exprimarii. Dar cred ca depinde de copil, de toane…:)
LE: …de subiectul conversatiei cu celelalt adult…daca merită mai multa atentie
Mda, doar ca fi-mea urla din camera aialalta cand eu vorbesc la telefon aici…”maaaaami vinoooo acuuuuuuuuuuuuum ca x,y,z!” desi stie clar ca vorbesc la telefon doar ca nu-i pasa… Deci cum sa pun mana pe ea sau ea pe mine? Imi trebuie d-aia de teleportat! 😀
Later edit
Am vorbit cu mama. Nu eram pe punctul sa, ci chiar facusem pe mine. Si am strigat „m-am kk.. pe mine!!! Tu auzi ca m-am kk pe mine?!?!?!”
Scuze, am vrut sa fie
Eu aici am citit articolul – http://www.aneverydaystory.com/2014/07/07/how-to-teach-your-child-not-to-interrupt/ si am fost tare incantata de el.
Pana am dat peste asta – http://www.katesurfs.com/2015/01/22/why-i-let-my-kids-interrupt-my-conversations/
Si am ajuns din nou la concluzia că regulile si teoriile sunt ca monezile. Cu doua fețe :))) Pana la urma fiecare isi stie limitele si cat poate duce. Eu una mor incet de fiecare data cand vobesc la telefon sau cu altcineva si aud cate un MAAAAAAAAAAAAAMIIII, ce creste ca volum de zici ca-i cu telecomanda….Si apoi e urmat de sarituri si hopaituri in jurul meu… dar e de pus printre ganduri si articolul celalalt. Parca nu-i chiar aiurea ce zice :))
Iti multumesc tare mult ca ai impartasit aceasta metoda. De asta ma lovesc si eu in fiecare zi si nu gasisem pana acum nici o explicatie care sa functioneze in cazul baietelului meu de 5 ani, care vorbeste foarte mult si foarte tare si in special cand vorbesc la telefon:)))).
Ohooo si inca cum , eu nu pot lega 2 vorbe cu sotul caci fetita are mereu ceva important de spus sau de aratat . La cumparaturi sa nu mai zic , ne trage dupa ea , cateodata vorbeste asa mult ca uit ce vrea sa spun :)) oricum seamana cu mine deci nu ma mai plang
OT: Si eu vreau pe grup! Am facut cerere de aderare de cateva luni si nimic! Cum sa fac sa intru?
Te referi la articolul acesta? https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1004516659575910&id=203831176311133
Din păcate, la noi nu funcţionează varianta cu atinsul mâinii. Când are ceva de spus, trebuie să spună ATUNCI, altfel, adio. Nu mai vrea să ne zică, ba chiar se bosumflă. Ea e cea mai importantă, so, trebuie să lăsăm telefonul şi să-i trimitem la plimbare pe adulţii neinteresanţi care discută cu noi… Ea renunţă la discuţiile ei când vrem să-i transmitem ceva, deci din acest motiv cred că are pretenţia să facem i noi la fel… Well, mai aşteptăm să crească
Printeso, multumesc din suflet pt articolul asta! Credeam ca numai Stefan al meu face asa (in 29 aprilie face 5 ani) si nu conteaza ca vorbesc cu bunicii, cu taica-sau sau chiar si singura, el trebuie sa aiba toata atentia si incepe: mami, mamiiiii stati sa-ti spun. Dar lasa-ma sa spun si eu ceva…Pana la urma m-am resemnat si ma bucur ca vrea atentia mea, a noastra. Stiu ca va veni timpul cand ne vom dori sa ne mai spuna si n-o sa mai fie cazul.
credeam ca doar nepotii mei sunt asa..ahh cand vine sora mea mereu aud mami mami intr-una de la ei mai ales cand ea e intr o discutie…
Victor îmi lua fața în mâinile lui și o îndrepta spre el. Acum, când îmi aduc aminte, zâmbesc. Atunci mă enerva la culme. Acum, la 8 ani, își așteaptă rândul.
În schimb Sara (6 ani) nu cred că își va aștepta vreodată rândul. Și acum, când vorbesc la telefon, poate sa ne despartă orice distanță, vine si întreabă Cine e? Vreau și eu să vorbesc!
e simpatica Sofia si ce dileme are.
noi asteptam cu interes perioada limbarnitei…momentan la 1 an si 2 luni doar mama, tata, ghe, pa pa si alte monosilabice spune.
apropo de grup, as vrea sa join si eu. Mai primiti mamici?
deocamdata nu, am inchis grupul inca din toamna.
Fiu-miu are un pic peste 6 ani. Imediat trebuie sa-l duc la scoala, la pregatitoare, lucru care imi da o stare de nervozitate extrema.
Insa, nici pana acum nu am reusit sa-l dezvat sa nu ma mai intrerupa din conversatii desi ma chinui de ceva vreme. ii spun ce am de spus, il rog sa astepte pana termin dar degeaba 🙁 se uita la mine si continua 🙂
Care sunt motivele din spatele intreruperilor de conversatie? Nevoia de atentie sau pur si simplu faptul ca sunt inca micuti si e nevoie sa asimileze regulile de interactiune? Ambele? Citind articolul am constientizat ca, nu pot avea o conversatie cu sotul meu pentru ca intodeauna suntem intrerupti de catre copii.
La varsta Sofiei nu mi se pare grav ca se intampla asa, este micuta. Dar parerea mea este ca inca de pe acum trebuie sa inceapa sa inteleaga ca exista niste reguli si ca trebuie respectate. De mici copiii deprind obiceiurile bune si pe cele rele. Si apoi, a sti sa asculti si a nu intrerupe, sunt lucruri foarte importante in comunicarea cu ceilalti. Nu este suficient sa stii sa vorbesti, trebuie sa stii si cand sa te opresti.
Stai linistita. Nici la 5 ani nu se schimba nimic. Asta asa, de incurajare. 🙂
In seara asta am iesit la masa, in 3. Cel mic ma intrerupea de cate ori incepeam sa ii spun sotului ceva. Mi-am amintit ca citisem articolul si am incercat metoda. A mers din prima. Nu sti cat va dura, daaar…pentru moment functioneaza 🙂
Princess honey, mii de multumiri pentru idee: voi incerca sa implementez si eu.
Anastasia, pe langa faptul ca turuie de cum a deschis ochii, cand suna telefonul, vine pe langa mine si urla cine e mami??? vleau si eu sa volbesc cu (x, y, sau z). Si ia telefonu` si meliteaza despre lupu lau si vanatolu` si cate-n luna si-n stele….
Minunata definitie: boxa cu doua picioare….
🙂
Ce idee buna cea cu atinsul pe brat, o voi aplica si eu.
Asa face si Victor dar doar cand vorbesc cu sotul meu. Atunci eu continui discutia dar uitandu-ma la copil si nu la adult…
Nu stiu daca e bine.