ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI
În seara aceasta am ajuns la un compromis. După săptămâni întregi de încercări eşuate de a da conotaţii negative suzetei (înţelese doar de mine), după tentative nereușite de a-i explica pe toate limbile de ce nu e bine să o mai ţină pe suzi (aka bibi) în guriţă, pare că am reuşit imposibilul. De azi înainte nu mai trebuie să mi se rupă sufletul văzând ochii mari înlăcrimaţi care tânjesc după bibi. Nu mai trebuie să inventez cum că acesteia i-ar fi crescut picioare şi cum că a plecat la un bebeluş mai mic, urmând să înfrunt apoi de una singură tremuratul bărbiţei, cu o simulată indiferenţă, până când mutriţa supărată mă manipulează să o aduc pe bibi înapoi de pe meleaguri fermecate. Fac asta în doi timpi şi trei mişcări. Dar de azi nu mai trebuie să inventez basme terapeutice legate de desprinderea lui bibi de copilul mic, spuse pe intonaţii ce aduc aminte de coborârea oilor de la munte. Nu mai trebuie să îndur prosteasca gelozie ce mă cuprinde atunci când îmi declară clar şi răspicat „eu pe bibi abec!”. Şi, cel mai important, nu trebuie să îmi mai fac şi alte procese de conştiinţă cum că nu sunt la fel de liniştitoare precum e bibi.
Până aici! Nu mai sunt la concurs cu acest obiect de plastic, fie el bpa free, pupat şi îmbrăţişat de puiul meu, de parcă ar fi cel puțin sevă dătătoare de viaţă. Concursul s-a încheiat şi suntem toate trei câştigătoare. Eu, ea şi această bibi nesimţită, pe care nu a vrut-o la început dar pe care eu i-am băgat-o sub nas şi care acum mă mușcă (tot) pe mine de fund. Începând de azi, deși nu e luni, Moș Crăciun, ziua ei, sau alte ocazii prielnice pentru schimbări drastice (cum am mai citit că fac alții), adoarme cu bibi în mână. O ţine strâns dar delicat în acelaşi timp. Are pe faţă o privire galeşă care îmi arată mulţumirea că bibi e lângă ea şi o grimasă duioasă ce aduce a dulce melancolie după vremurile când pleoscăia la suzetă, în dizgrație, cât voia ea, făcând fețe dulci – caraghioase.
Parcă, parcă şi-ar dori să o mai molfăie puţin până când îi cad ochii în gură de somn şi nu mai lasă loc pentru bibi. Şi apoi urmează autocontrolul. Ei bine, autocontrolul la un copil de doi ani este un adevărat deliciu. Citesc pe schimonosirea feței ei cum se luptă cu dorinţa de a o înfuleca pe bibi cu pene cu tot! Se controlează, parcă repetându-şi în căpşor că a promis că o ţine doar în mână şi, bineînţeles, că ea este „piţă maie”. Îmi vine să o mănânc toată, cu suzetă cu tot, dar în schimb o încurajez să continue necurmat să ţină pe bibi în mână. Văd cum nu își dă seama ce ar putea face cu gura, în lipsa obiectului mozolit. Expresia „nu pot pune geană pe geană” e imediat înlocuită de „nu pot pune buză pe buză”. Mişcările dezorganizate ale buzelor în căutare de un oarecare ritm asemănător celui pleoscăitului suzetei, mă amuză mai tare decât strângerea la piept a idolatrizatei bibi.
Îşi învinge până la urmă dependența şi adoarme aşa, îmbrăţişând obiectul adorat de care am scăpat amândouă doar aparent. Cel puţin în seara asta. Deşi ar trebui să mă bucur de reuşita ei (şi a mea, de ce să nu recunosc), parcă fără bibi arată şi mai mult a copil în toată firea …
Adriana
https://doarunscutecsatimaipun.wordpress.com/
Sursa foto: suzetă via Shutterstock.com
Tare frumos ai scris 🙂
La noi țuțica (numele inventat de mine acum cateva luni), inca e parte din ritualul de culcare. O tine cateva minute si o pierde apoi. Daca nu sunt in pat cu ea, peste ceva timp se foieste si-si aminteste iar ca-i lipseste ceva. O pune cu o mana sigura si reia somnul.
Va fi probabil ceva de munca sa o dezvatam, acum insa inca o lasam in pace. Am redus deja utilizarea in timpul zilei – fara suzeta in masina (cu mici exceptii – cand sunt eu la volan si ea singura in spate – dar numai cand incepe sa faca nazuri), fara suzeta la cumparaturi (e prea interesant ce se intampla acolo), fara ea la plimbare etc.
Initial am dorit sa nu folosim asa ceva, dar, dupa 2 saptamani acasa cu bebelusca, am realizat ca in cazul nostru este un rau necesar. Din fericire nu sta toata ziua cu ea sub nas, dar nici nu putem inca fara ea.
ma crezi ca eu in olanda am vazut copii de scoala (nu stiu cati ani or fi avand, dar scoala incepe la 4 ani) care vin dimineata pe bicicleta cu suzeta in gura? 😀 scoate suzeta, pupa parintele (multi se pupa pe gura, da, ce nasol 😛 ) si intra in curte? si nu se uita nimeni si nu comenteaza nimeni? al meu a renuntat singur, ca asa a vrut el. daca as mai face un copil, majoritatea stressurilor ar disparea 😀 https://mamaocupata.wordpress.com/2013/02/19/cum-se-scapa-de-suzeta/
pfai, mi-ai luat articolul din…mână :))
tocmai săptămâna trecută am încheiat episodul dezvățării de suzi la al doilea copil, succes 100%
ofer meditații online 😀
Offtopic rau rau rau de tot, dar poate scrie cineva un articol despre renuntarea la scutece??? La o varsta mai mare asa, cum ar fi 3 ani. P.S. nu vrea sa auda nici de olita, nici de wc. Sta fara pampi, dar cand simte ca ii vine, vrea sa ii pun pampersul… nu m-as panica asa rau dar vreau s-o dau la gradi. Help!!!
Poate are de-a face cu ideea că și ceea ce elimină îi „aparține” și dorește să aibă mai mult control, e posibil să îi fie teamă de ideea de a trage apa după ce a făcut. Poate nu verbalizeaza foarte bine ce simte și de ce nu vrea dar există câteva posibile variante de convingere.
Offf…incerc sa nu o stresez. oricum clar ii e frica pt ca mi-a zis ca ii e frica sa faca la wc. Atunci cand o intreb de ce, nu imi raspunde. Snow Flow, ai spus ca ai niste solutii? 🙂
Aceeasi problema o avem si noi.
3.4 ani, face pipi la wc (cere singura) fara nicio problema (de la 2.6 ani)
In schimb, nr.2 – e jale mare – sub nicio forma nu vrea sa faca la olita sau wc. Face pe ea, se ascunde si face in chilotei.
Am incercat tot ce am considerat ca ar putea functiona si am dat gres.
Daca descoperiti vreo solutie miraculoasa, let me know! 🙂
Pentru nr. 2 noi am inventat o poveste, cam asa: nr. 2 vrea sa-l faci la toaleta pentru ca asa se poate intalni cu toti fratiorii lui la canalizare…Apoi cand ieseam in oras ne opream la un capac de canalizare unde nr. 2 ne spunea ce bine se simte cu toti fratiorii lui… Va dati seama ca toti care treceau pe strada ne priveau ciudat cand eu si copilul vorbeam cu capacul de canalizare…dar a functionat si la 2 ani si 8 luni a renuntat la scutec!!!
Am incercat cu povestea asta. Nu a mers. 🙁
Nu radeti dar la 31 de ani inca tin minte ceea ce simteam cand eram mica despre wc. Mi se parea ca te poti pierde acolo. Daca cazi inauntru si trage cineva apa, dispari de pe lumea asta. Iar olitele nu erau f comode.
Eu am incercat la fetita mea cu olita, olita care canta, reductor pe wc(al nostru se misca rau pe colac si s-a speriat) si colac family ( colac de oameni mari plus unul pt copii) . Ultimul a dat roade dar nu foarte mari.
exact asa e si la noi, Sof nu face nr. 2 decat in scutec, desi nr. 1 face direct la veceu.
nu avem solutie pentru asta deocamdata, am incercat tot ce ne-a trecut prin cap.
nu ne stresam, dar am vrea sa scapam complet de scutec macar ziua, ca noaptea oricum doarme cu el.
🙂
Ca sa accepte olita sau WCul am incercat sa-i dau recompense dupa ce face, cum ar fi: sa traga singur apa, am fost si a ales el sapunul lichid din magazin cu un personaj preferat si-l lasam sa faca multa spuma pe manute inainte sa se spele (are o placere deosebita) sau sa-si spele dintii (nu ca i-as fi impus eu insa la fel … facea multa spuma), ba chiar l-am pus sa-si aleaga o jucarie si s-o puna pe calorifer in baie si cat sta sa faca se poate juca cu ea doar acolo. Recunosc ca am fost cam contra acestor reguli insa am zis ca nu vor tine o vesnicie si ca trebuie sa reusesc cumva ca altfel nu mi-l lua la gradinita. Fiecare recompensa a contribuit la renuntarea la scutece. Acum nu mai are nevoie de aceste recompense si-s fericita ca a renuntat la 3 ani.
Cum ? Am eu nevoie de meditatii…. Am incercat orice. La 3 ani si 8 luni nu stiu ce se poate face…
Trimite-mi un mesaj privat pe fb și cu plăcere dau niște sugestii posibile, poate merge ceva.
Cred ca suzeta ne da la toate de „scris”. Astept cu nerabdare articolul tau si sa ne vizitezi si celelate scrieri pe blogul nostru.
Pentru suptul degetului exista vreo solutie, sau doar rabdare? Baietelul meu are un an si isi suge degetul cand ii e somn sau cand prinde vreo paturica pufoasa (in categoria asta intru si eu 🙂
Forarte frumos scris articolul
Cred ca e nevoie de rabdare. Al meu suge degetul desi e alaptat la san.Am incercat si suzeta o scuipa de nu se vede.Eu am supt degetul pana la 5 ani si am crescut cu lapte praf. Au incercat ai mei tot felul de metode doar ma dezvat. Nimic nu a functionat pana nu m-am lasat singura.
La noi degetul a inceput sa fie supt la culcare si atunci cand ii era foame pe la o luna si abandonat de la sine pe la un an, fara comentarii sau stres. Nu i-am scos degetul niciodata din gura nici macar atunci cand cate un binevoitor pe strada avea ceva de comentat cand il vedea. L-am lasat sa faca ce simte el, l-a supt cu masura si a renuntat natural si de la sine atunci cand nu a mai simtit nevoia. Tot pe la 1 an – 1 an si 2 luni a renuntat si la a mai baga lucruri in gura. Probabil ca s-a incheiat etapa explorarii bucale. Eu zic sa aveti rabdare si sa nu va inversunati impotriva degetului – adica sa nu i-l scoateti cu forta din gura sau sa il certati. Renunta singur daca nu se atrage atentia prea mult asupra lui si esta vazut ca un obicei natural.
Multumesc mult pt raspunsuri. Nici eu nu i.l scot. Sper sa se dezvete singur
grija cu suptul degetului sa nu i se deplaseze copilului dintii de sus in fata.
cunosc eu pe cineva care are chestia asta de la supt degetul.
problema cu renuntatul la suptul degetului, dupa parerea mea, este mai grava decat aia cu suzi, pentru ca degetul e tot timpul la indemana.
Pai si-a tinut degetul in gura pana i-au dat dintii definitivi?adica un mininm 7 ani.
m-am exprimat gresit: se deplaseaza mandibula, nu doar dintii; deci aia noi ies dintr-un os mutat mai in fata, asa ca schimbatul dintilor nu ajuta cu nimic.
90% din persoanele de pe acest glob, daca nu mai mult, au nevoie de aparat dentar. Ca tine degetul, ca nu tine, ca suge suzeta, ca nu suge, oricum dintii nu vor calca niciodata perfect. Deci sfatul meu, lasati copilul sa suga orice ca pana la urma tot la ortodont ajunge si acolo se repara orice, inclusiv mandibula.
Eu mi-am deplasat masele la scoala primara cand stateam cu coatele pe banca si pumnii in obraz.
Pai eu asa m-am lasat singura de deget. Mi-au spus adevarul ca o sa-mi creasca dinti strambi. Bine eu nu am fost alaptata la san si am citit ca cei care sunt alaptati se lasa intre 1 an si doii ani.
Fetita mea a supt degetul de la o luna si jumatate pana la 2 ani si 2 luni. Initial doar inainte de somn si la trezire apoi de pe la 1,8 ani de fiecare data cand nu-i convenea ceva in timpul zilei prefera degetelul. Intr-o zi la bucatarie m-am ranit la un deget si-am folosit un plasture colorat din trusa ei de vacanta. A fost tare incantata de „pasamentu lu mama”! Am speculat momentul si-am intrebat-o daca doreste sa vindecam asa si bubita de la degetelul ei. A fost de acord insa …adormea greu de tot mai ales la somnul de pranz uneori povesteam si citeam chiar si o ora. La trazire (cand era asa intre somn si realitate)totusi folosea degetelul cu plasturele pe el si-atunci am discutat cum sa facem sa-si aminteasca ca trebuie sa se vindece buba…Solutia a venit la scurt timp cand impachetam niste hainute mai vechi pt a le duce la tara. Am gasit o pereche de manusi fara degete de care ea a fost indragostita in iarna si cand le-a re gasit n-a mai vrut sa le scoata de la maini chiar daca era iulie si afara erau 40 de grade 🙂 asa ca am convenit sa le punem doar seara si sa le scoatem dimineata la trezire. A fost incantata si vreau sa spun ca a dormit cu ele din iulie pana in octombrie aproape zilnic. A fost greu dezvatul asta…
Si noi aveam aceeasi problema…la somn doua degete de la mana dreapta :)…pana intr-o seara acum vreo luna si ceva cand i-am aratat ca si-a „stricat” degetelele, ca e pielea iritata si i-am spus ca nu mai trebuie sa le bage in gura ca sa se faca bine 🙂 Si aici a intervenit acel autocontrol si o ambitie pe care nu le credeam posibile la un copil de 2 ani si 4 luni. Din acea seara (care btw a fost destul de grea, cu smiorcaieli pana a adormit) nu si-a mai supt degetele. Partea proasta e ca de atunci, in schimb, se trezeste nervos si plange pana ma duc la el sa il iau din pat.
Ce frumos spus…Cata dragoste emana acest post care este de fapt despre suzetica…. Trebuie sa merg la pui in camera sa ii pap si eu suzetica cu fatuca cu tot :).
Noi avem pui de 6 luni, deocamdata nu avem nicio intentie sa il dezvatam de suzi, insa mai are momente micul in somn cand nu mai are suzeta in gura si isi suge gingiile asa, de suna de parca ar avea-o inca in gura… si e asa dulceeeee cand face asta! Bebelusii si copii astia mici..sunt irezistibili de-a dreptul!
Multumesc mult!
Fetita mea, alaptata pana la 1 an nu a avut suzeta deloc!!! Avea in schimb o paturica pe care o tine mereu langa fata, langa gura, langa gat….! Baiatul…care a fost alaptat vreo 3 luni a avut suzeta pana dupa 2 ani…nu stiu daca este vreo legatura intre suzeta si alaptat…dar la noi se pare ca a existat!!
Stati sa vedeti cum e cu o gargarita de doi ani(aproape) care iubeste ţiţi(sanii c
Salut,
Am o fetita de 1 an si 8 luni . Nu i-am dat suzeta deloc pentru ca am citit ca poate afecta dantura serios. Si-a supt degetelul vreo 4 luni insa si de aia s-a saturat singurica. Nu am certat-o sa nu il mai bage in gurita si a renuntat de la sine. Situatia ideala.
In schimb eu am avut suzeta cam pana la varsta actuala a fiicei mele. Pana cand bunica mea m-a indemnat sa o arunc in foc si am aruncat-o pe gura sobei sigurica singurica. 🙂 Dupaia ceream suzeta la care bunica zicea : Pai nu ai aruncat-o tu singurica in foc ?
Am mai auzit de un caz pentru care mama i-a taiat suzeta in mai multe bucatele si a aruncat-o in fata pisicii. I-a zis fetitei : A stricat-o pisica, nu mai e suzeta pentru ca stricat-o pisica, pisica e de vina ! :)) Cred ca mai sunt astfel de povesti…
Eu am pus-o în oțet și i-am dat-o apoi spunand:Uite suzi. Este a ta doar ca de acum va avea un gust ciudat pt ca a făcut pipi pisica vecinului pe ea (știa pisica).A pus-o in gurita ,a scuipat-o,a plans,după care șuzeta a stat mereu pe masă fără sa o mai ia .
Mai dadusem un comentariu, dar cred ca nu aveam semnal pe tel cand l-am trimis. Nu inteleg de ce nu i-ai pus doar otet si dupa inventai o poveste nevinovata despre o suzeta care si-a modificat gustul pt ca vrea la alt copilas. Sau orice altceva. De ce ai aruncat vina pe pisica? Si am mai citit pe aici comentarii in care animalele erau invinovatite . Nu va ganditi ca or sa creasca si or sa urasca animalele? Sunt destui copii care le chinuie doar pt ca ,,le-au stricat paturica, suzeta si alte obiecte de atasament”. De ce sa sufere animalele doar pt ca nu ati gasit o scuza mai buna? Eu m-am saturat de astfel de comportamente. Chiar nu mai avem pic de empatie fata de nimic? Daca nu as fi avut exemplul copiilor unor prieteni de familie ( 7 ) care au aplicat tactica asta cu ,,pisica a facut” nu as fi crezut ca asa incep copiii sa urasca animalele. Mai exista si ele pe lume si plante…Natura cu totul trebuie protejata cat putem.
Noi am pus suzeta in mustar si I-am zis ca de acum pisca pentru ca s-a facut mare. A bagat-o in gura , a plans, am pastrat-o cu mustar vre-o cateva sapt in dulapul de baie (o cerea sa se mai uite la ea si cand intrebam daca vrea sa o bage in gura, zicea nu). Intr-o zi a cerut sa vada si suzetele noastre, i-am explicat ca le-am aruncat de mult, ca ne piscau ca suntem prea mari.
Si acum e bine mersi, fara suzeta, nu a incercat sa ia de la alt copil sa vada daca si aia pisca. Acum cred ca a uitat de mult de ea, astea se intmplau acum cateva luni bune.
Frumos articol! A mea nu a vrut suzeta, poate imi facea viata mai usoara, dar de la 3 luni primisem una cadou, am incercat sa i-o dau si o impingea cu limbuta afara. Ma amuza teribil, dar nu am mai insistat! Nu stiu cum am fi gestionat situatia de a nu renunta la suzeta cand imi crestea, ca e taare tare incapatanata. Ea daca isi cumpara o rochita sau o pereche de pantofi doarme cu ei in pat o saptamana!!:)) trebuie avut rabdare cu carul!!
Iata o varianta de dezvatare, care am auzit-o la cineva (se aplica la un copil mai maricel, care pricepe cat de cat): Cand mergi la un magazin cu copilul si isi doreste ceva, jucarie, etc, te intelegi cu vanzatoarea ca in schimbul jucariei sa-i ceara copilului suzeta (si sa o si opreasca ea), si atunci copilul ajunge la un compromis de moment, si isi da singur suzeta :D. Cica asa a functionat, la tipa asta. Bineinteles ca isi aduce copilul aminte de suzeta mai tarziu, dar…na… i se reaminteste ca „vezi mami.. ca tu singur ai renuntat la ea, cand am fost la magazin,acum nu o mai avem..”
Frumos scris! Noi am scăpat de susu când a fost roasa de una dintre catelesele mamei mele in timp ce pispirica era la teatru! Când a vrut sa se culce a zis ca o zgârie susu si ca nu o mai vrea si gata! :))) acasa au dispărut toate celelalte bineînțeles! :))) cred ca trebuie sa se decidă ei pentru asta!
Noi am plecat la mare si am „uitat”suza acasa.Au fost vreo 2 zile de oftaturi si scancete la somn dar a tinut.Cand ne-am intors acasa pe geamul de la baie, uitat deschis,intrasera hotii si au furat suza.Poate functioneaza si la altii.Rabdare multa va dorim.
Va rog nu dati cu pietre! Eu nu inteleg necesitatea suzetei. Fetita mea are aproape 1 an, bineinteles ca am avut o suzeta in casa deoarece auzisem de la alte mamici ca e nevoie de ea aşa ca am cumpărat una. Nu am vazut nici un moment in acest aproape 1 an in care ea ar fi avut nevoie de acea bucată de plastic.
Eu cred ca Suzi nu ar trebui sa existe. Poate ma lamuriti voi….
La noi e foarte utila la adormit, adoarme kid intr-un minut. La sin nu a adormit niciodata. Nu o folosim la altceva, dar la somn e magica.
Cred ca m-am razgandit in privinta ultimului comentariu :))
Daca apare vreun fratior. cred ca as vrea sa ia suzeta – daca asa adoarme mai rpede si mai usor.
Sofia mi-a rupt spatele aproape 18 luni. Adormea numai in brate, plimbata si cand ma intindeam la orizontala musai pe mine. cum incercam sa o asez incepeau urletele :((
Si acum mai are momente cand vrea sa adoarma pe mine (are 18 kg :((( ), adoarme si apoi o pot pune in pat fara nicio problema…
Si noi am mers pe ideea ca nu trebuie, asa ca am avut doar una primita bonus la niste sticlute. Si nu am folosit-o 2 saptamani, pana cand, disperati de urlete, am pus-o. Magie! Si acum o foloseste la somn, dupa cum zice si Printesa, o adoarme repede. Voi incerca poate lunile astea sa o culc si fara, dar am nevoie sa fiu odihnita bine si cu chef de ‘lupta’ 😀
Sunt argumente pro si contra. Unul dintre cele mai „pro” e acela demonstrat stiintific ca suzeta poate reduce riscul sindromului mortii subite la bebelusi. Altele pro ar fi ca ajuta la confortul bebelusului (si al mamei) cand ies dintii, cand doare burtica sau in cazul altor situatii neplacute pt bebe. Dintre cele contra, unul cel mai simplu e acela ca se dezvata greu de ea. Dar, vorba aceea, orice invat are si dezvat. Articolul insa ridiculizeaza o anumita situatie si pune accent pe tot ce e mai dulce la copilul mic. Nu ne propunem sa militam pentru suzeta sau contra suzetei.
Al nostru odor nu a primit suzeta decat in maternitate vreo 2 zile cat nu era cu mine pt ca plangea mereu de foame si asistentele voiau liniste. Eu i-o dadeam jos imediat ce il vedeam cu ea. Acasa nu a avut niciodata si am vazut-o mereu ca pe un obiect care are rolul de a „pune pumnul in gura” copilului care are ceva de zis. Nu aruncati cu pietre, dar voi cum v-ati simti atunci cand aveti ceva de zis, cand aveti o frustrare si simtiti nevoia sa plangeti, sa tipati si cineva va baga o bucata de plastic in gura? Eu zic mai degraba sa ascultati ce are de spus copilul, sa ii acoperiti nevoia si nu cred ca va fi nevoie de suzeta. Asa nu veti avea de munca nici cu a renunta la ea.
Unii chiar se chinuie sa învete bebele cu suzeta (înmuiată în apă cu zahăr etc) ca apoi sa se plânga cat de greu este sa il dezobisnuiasca de ea 🙁
Eu nu inteleg de ce le e mamelor asa de frica de suzeta? Atat de nesigure pe noi si pe puii nostri sa fim? Daca nu le dam noi suzeta sau daca nu le place suzeta, oricum aleg ceva de supt: sanul, degetul, paturica, o jucarie. Pana la o varsta e ok, daca ajunge pe la 4 ani cu suzeta, ar tb sa ne punem intrebari. Si nu cred ca exista probleme dentare, din moment ce dintii de lapte oricum cad si cei permanenti apar la o varsta la care nu mai e vorba de suzeta.
In cazul nostru, baietelul de 18 luni a ales singur pe la vreo 4 luni, o oita, o marioneta de plus de pus pe mana pe care o suge dar doar de urechi si labele din fata si are o preferinta ptr o ureche. Asa adoarme, asa se calmeaza dar cand a fost in spital si i-au luat-o pentru ca vomase pe ea, a adormit de vreo 2 ori si fara ea (dar cu mama langa el).
Problema mea e igienica pentru ca tb sa spal oita asta f des, stiu pe cineva care a cumparat jucaria in mai multe exemplare dar la noi nu a mers.
Cand va fi cazul va renunta si la oita asa cum a decis ca o vrea pe asta si nu suzeta pe care o scuipa si acum se joaca cu ea (o baga invers in gura sau o baga la altii)
Probabil ca o sa fac record de dislike-uri… ohwell…
Mie nu mi se pare deloc draguta povestea – din contra, mi se pare al dracului de unfair. Adica faci copilul dependent de suzeta, si dupa aia recurgi la tot felul de pacaleli, trucuri, minciuni, santaj, shaming, etc. ca sa se lase. Dragut…? Seriously?!
Si noi am cumparat suzete cand am fost gravida, ca toata lumea, le-am si scos din cutie, cam la trei saptamani, cand a inceput sa urle seara din cauza burtii. Apoi ne-am uitat la el, mic si neajutorat, dependent de noi, si ne-am intrebat: el sufera cu adevarat, il doare, nu intelege ce i se intampla – chiar vrem sa-i indesam in gura un obiect de plastic, numai sa taca, sa ne fie noua mai usor…? Pur si simplu n-am putut. L-am tinut strans in brate, l-am mangaiat, l-am masat, ne-am plimbat cu el pana n-am mai putut, l-am pus la san, l-a pus sotul piele-pe-piele pe piept… a trecut.
Don’t get me wrong, nu ii condamn de pe cei care au procedat altfel, daca si baietelul nostru ar fi plans cate cinci ore pe zi luni intregi, sigur ca am fi insistat si noi, ca sa nu-l mai chinuie si stresul pe deasupra. Dar nu inteleg care-i faza cu dezvatatul asta fortat? De ce? O va face singur when he’s good and ready, n-am mai auzit de nimeni care s-a prezentat la bac cu suzeta in gura.
Felicitari pentru articol!
Cu primul, am încetat la 2 ani sa i o mai dau brusc.I am spus ca nu o gasesc si prima seara fiind si f obosit a adormit fara nici un scandal.
Apoi a urmat doua seri la rândul cand a bazait putin nemulțumit ca nu mai dam de ea si asta a fost tot.
Acum, la bebe 2, eu sunt suzeta si numai eu stiu ce pățesc bietele mele sfârcuri, mai ales cand e bolnav.Am încercat mereu sa l împrietenesc cu ea, o las in preajma, i o bag in gurița…
Nu merge nimic, sunt mai delicioși sânii, spre disperarea mea
De asemenea scrieri sincere avem cu toate nevoie… Cu siguranta nu esti singura care se simte pe post de suzeta la un moment dat. Este hilara aceasta descriere, oricat de neplacuta ar fi situatia. Va trece, cu siguranta. Si vor veni altele :))
La noi „suzi” a fost prietena foarte buna pana la 1 an. Dupa un an a fost perfecta pentru adormit fara scandal sau cand era obosita si vroia sa se calmeze.
Pe mine pediatra m-a convins sa o folosim. Mi-a spus doar atat: In primul an de viata copilul se numeste sugar pentru ca are instinctiv nevoia de a suge, chiar daca nu ii este foame. Puteti folosi suzeta pentru ca altfel e posibil sa gaseasca un degetel pe care sa il foloseasca drept „calmant” si de asta s-ar putea sa nu scapati decat la vreo 5-6 ani. Atunci am zis ca de „suzi” avem sanse sa scapam mai usor (si asa a fost, am renuntat pe la 2 ani jumatate) decat de deget.
Oricum depinde de copil si de nevoile lui. Nu cred ca e o regula general valabila
La un an si 8 luni ale lui Andi, intr-o seara l-am intrebat in joaca daca nu doreste sa-i dam suzi lui bebe ca e mic si are nevopie de ea. A fost de acord, a luat-o el si a dus-o in sufragerie la albumul lui foto de la botez (de fapt, bebe era el in foto de la botez). De atunci nu a mai cerut-o niciodata si daca vede la alti copii nu incearca sa o ia
Bebelusul are o nevoie instinctiva de supt, fie deget, fie san si degetelul il suge inca din burtica mamei. Evident ca suzeta este doar un inlocuitor, dar care unor bebelusi le este benefica si necesara. Eu am fost anti suzeta la primul nascut si am fost folosita eu drept suzeta, lucru care m-a determinat sa-l intarc mai devreme decat mi-as fi dorit.
La al doilea bb, am bagat suzeta in program de la nastere si in momentul in care l-am intarcat, a renuntat la ea si a descoperit degetelul pe care il suge si acum la 4 ani impliniti. Si nu, nu o sa inventez nicio poveste si nu o sa-i ung degetul cu mustar, otet, piper si ardei iute. O sa renunte atunci cand va vrea el. Sper sa nu-l apuce insuratoarea cu degetul in gura, stiu cazuri:(
La al treilea bb, cel din burtica, voi folosi suzeta, doar daca o accepta, nu voi insista si nu-l voi obliga sa o primeasca doar de dragul de a avea suzeta.
la capitolul suzeta am avut noroc (cred). Inca din maternitate cand incepea sa planga am incercat sa-i pun suzeta si nu a acceptat-o. Pur si simplu o dadea afara. Asa ca nu am insistat.
Daca ne hot sa-i facem vreun fratior, sper sa faca la fel si sa o refuze 🙂
Am vazut anul trecut in ikea o fetita de 5 ani cu suzeta in gura 🙁
Pai daca tot speri sa o refuze, de ce i-o mai dai?
Mi a placut articolul, felul in care ai descris cum o tinea pe bibi in manuta chiar m a emotionat un pic 🙂 si m a facut sa mi aduc aminte de bibi a mea, pe care o chema, diminutival, bubuletzul. Bubuletz a fost molfait cu drag pana la 3 ani cand a fost facut, la propriu, ferfenita
:)) la noi nu a functionat nimic, „dudu” era indispensabila si nu se negocia cu nimic:)) ! Insa la gradi cand copiii au inceput sa o strige ” Maria dudu”, a renuntat sa o ia acolo !!! Au urmat luuuuni de negocieri, discutii despre dentitia deformata, ( avea forma suzetei cand inchidea maxilarele) , mustar, pisici, catei care rodeau dudu- invariabil venea raspunsul :” mami, hai la farmacie sa luam altaaaaa, nu pot sa reziiiiist fara dudu „:)) ! Pana cand m-am inarmat cu rabdareee si i-am spus ca eu la farmacie nu mai cer suzeta, ca mi-e rusine ca am fata mare, sa isi cumpere singura…….Surpriza……a adunat toate care le avea prin casa, defecte sau nu, vreo 6-7, si le-a dat educatoarei la gradi, pt „copiii mici cu pampersi ” :)))) De mentionat ca avea 4,6 ani …….dar puteti incerca mai devreme.,,;))