Abandonarea copilului la TV, neglijența zilelor noastre

124 comentarii

1. Mai apare un fenomen de care nu s-a vorbit in articol. I se induce copilului ideea profund dăunătoare că ce vede la TV este o parte din realitate, și el începe sa creadă acțiunile, atitudinile, vorbele și replicile asimilate prin TV. Dar si noi părinții petrecem prea mult timp în fața ecranelor si este firesc ca cei mici sa ne imite.

   Un prieten a „stricat” TV-ul ca metodă eficienta de ași ține copiii departe de iluziile sclipitoare. A fost revoluție la el în casă, dar după 4-5 zile a biruit.

   • Felicitari prietenului, deci se poate!
     Noi nu ne uitam deloc la TV cind copiii sint in preajma. Stii ce liniste si frumos e la noi acasa?

   • Sincer nu știu cum este la voi in casă, dar imi imaginez. Așa și trebuie, cu foarte puțin TV, eventual spre deloc, cind copiii sunt mici.

     Da, se poate, însă trebuie dedicare și să accepți o schimbare in stilul de viață de dragul copilului.

   • Noi nu avem in casa televizor. Doar la bunici unde mergem aproape in fiecare weekend. Dar mandra mea (3.3 ani) nu e absolut deloc interesata de el. Ne-am gandit sa mai stam asa o perioada, macar pana intra in colectivitate unde copiii vor rade de ea ca nu stie cine e violeta sau vreun alt personaj din desene. Deocamdata e perfect asa, liniste si pace. Doar la radio mai ascultam 10-15 minute maxim din cand in cand. In rest, carti, lego, plastilina si joaca.

   • Eu zic ca este super!
     Nu-ti face griji cu gradi, o sa fie bine, decit sa-i prajesti neuronii cu TV-ul, mai bine ii oferi ca pina acum atentie si iubire. O sa ii dai voie si la desene la un moment dat.
     Sfatul meu este sa o duci la gradi acum in vara, deja va face 3 ani si 1/2, e taman bine.

   • Da, asa o sa fac, o sa o inscriu cat de curand desi nu prea ma-ndur s-o las de langa mine. Legat de tv, sper sa pot sa-i fac un program pe care sa reusim sa il respectam. Acum ne e usor pentru ca nu traim cu dusmanul in casa dar imi fac griji pentru vremurile cand va trebui sa lupt tentatiei. Dar, pana atunci mai e. In prezent e liniste, deranjanta si plictisitoare in conceptia unora, minunata pentru fetele mele. Va doresc tuturor sa aveti parte de ea!

   • Majoritatea desenelor animate sunt create pe baza de povesti. Pe care le poate invata(auzi) din carti 🙂

   • Cand era fetita mea mica televizorul mergea in casa, locuiam intr-o garsoniera si sotul se mai uita la diverse, dar mergea si privirea ei se mai indrepta spre jocul de lumini. Apoi mergea pe Duck tv si apoi se uita la clubul lui Mickey Mouse si ce mai incepea dupa cate o ora, sau mai mult. Zilnic. Ma gandeam ca nu-s desene violente, ca moderatia….pana am vazut emisiunea Garantat 100% unde era invitat Virgiliu Gheorghe. De a doua zi si pana azi televizorul nu mai merge, remuscari am ori de cate ori imi aduc aminte cat am fost de proasta (adica eu, persoana informata, interesata de binele copilului nu m-am documentat mai mult, stiam doar ca nu ar trebui sa se uite, dar nu stiam de ce). Fetita o saptamana in sevraj, imi spunea cand ieseam afara sa mergem sa-l cautam pe Mickey, el facea parte din viata ei. Am luat muuulte carti, vreo 15 la inceput, nici nu se uita la ele, doar la coperta si le arunca. Dar cu timpul a inceput sa fie interesata de ele si in 2 ani de zile am citit cu ea peste o suta de carti, face puzzle-uri, e curioasa, mergem la biblioteca si iau carti numai pt ea (s-a lasat cu plans cand mi-am luat si mie una), iar daca vreau sa dau drumul la tv sa-i pun niste Peppa Pig in engleza (macar un pic pentru accentual britanic) ca sa fac si eu un dus, se uita 5 minute si il inchide singura. Nu mai vrea sa se uite, spune ca vrea sa se joace. sau sa deseneze. Acum sunt fericita ca am reusit asta, a fost greu la inceput, dar nu pot uita cuvintele lui Virgiliu Gheoghe care mi-au ramas intiparite: „Niciodata nu poti sti ce potential avea un copil care a fost expus la televizor”. Zic ca daca lumea ar vedea emisiunea, multi nu l-ar mai deschide. Acum ascultam radioul, merge pe Itsy Bitsy toata ziua.

   • Emisiunea:
     https://www.youtube.com/watch?v=BrmwCimHKoo

   • Nu pot decat sa confirm. Nici la noi TVul nu merge in prezenta copilului si e perfect. Imi place de nu mai pot sa vad cat de curios e in ceea ce priveste realitatea inconjuratoare. Face 1 an pe 9 mai.

   • Si eu il scot din priza. Pentru ca, o vreme, o ora, intre momentul in care pleca bona si pana ajungeam eu, statea cu bunica paterna, care cred ca e dependenta de TV, cand e in casa. Apoi, fratele mai mare se uita la desene si ea stia de desene, ii punea „mamaia”, ca „am eu grija sa nu se uite prea mult blabla”. I-am explicat ce si cum, dar am banuiala ca mamaia stingea TVul inainte sa apar eu. Si s-a obisnuit cu Duck TV. De unde a invatat sa numere in engleza, sau a invatat culorile in engleza :-).
     Dar, una-doua, cerea desene animate. Asa ca l-am tras din priza si… e stricat. Mai nasol e ca, uneori, dupa weekend, de exemplu, cand se mai uita si altii etc., uit sa-l trag din priza si, al naibii led rosu, il vede si mi-e jena sa-l opresc, s-o mint, asa, pe fata :D.
     Tot asa, atenteaza amandoi la youtube-ul de pe telefonul sora-mii si, desi incerc cat mai mult sa restrang interactiunea asta, nu reusesc, pentru ca nimeni nu e stresat si preocupat precum un parinte de ceea ce i se intampla copilului lui, mai ales cand se pune problema de o alegere intre „ii place” si „nu trebuie sa”.
     Apoi, pentru copiii mai mari, tableta, sau calculatorul nu sunt de anatemizat, pentru ca usor-usor, ei trebuie sa se familiarizeze cu ele, mai ales ca la scoala ioc, iar astea sunt instrumente foarte bune de invatare.
     Evident, cu controlul necesar. Si cred ca daca am zis „control”, m-am cam indepartat de ideea articolului, pentru ca ideea tocmai asta era: lipsa controlului.

   • Copilul meu a vrut sa sara ieri de pe un zid de trei metri, clar nu face diferenta dintre tv si realitate. Noroc ca o tineam de mana si am reusit sa nu o scap cat timp a facut un arc de cerc in aer, deasupra zidului. In ultima saptamana s-a uitat mult la tv. Am inceput revolutia contra tv-ului acum patru luni, saptamana trecuta a fost un regres din partea mea, ca mama. Si iar am observat ca, dupa numai o saptamana, este foarte agitata…Se vad efectele tv-ului imediat, numai sa vrei sa le vezi…

   • La noi televizorul a provocat mai grave efecte, copilul expus foarte multe ore pe zi la tv( credeam ca e ok sa asculte ala mic muzica pt copii gen cocomelon)
     Hehe pana într-un punct când medicul lui ma trimis sa ii fac un control de autism?, nu l-am făcut încă astept sa primesc programarea .. am citit undeva cum efectele tv pot fi confundate ușor cu simptom de autism, sper sa reușesc sa schimb ceva in acest sens.. de câteva zile am oprit tv.. tind sa cred ca copilul meu începe sa evolueze.. deci el e încă mic 1 an si 10 luni.. nu face ce ar trebui sa facă un copil de vârsta lui.. nu vorbește deloc nici mama sau tata, nu Răspunde tot timpul când in strigi, nu interacționează cu alți copii, nu stie sa se exprime gen sa arată ca vrea aia, sa spună ca ii foame, e foarte activ hiper activ as zice. Dacă as putea as da timpul înapoi as făcea pentru ca a distrus televizorul foarte mult concentrarea si ori a încetinit ori oprit dezvoltarea băiatului.. Rămâne de văzut ce spun experții in autism despre situația copilul.. țineți-ne pumnii strâns sa nu fie ceva grav mulțumesc pt ca m-ați citit

2. Va multumesc amandurora pentru articol si informatii!Fetita mea are 1 an si 4 luni si pana acum nu am reusit sa o tin in totalitate departe de televizor/laptop,am „scapat-o” la cateva episoade de Printesa Sofia, cateva desene cu numere de pe youtube,cateva stiri de seara la care era musai sa ne uitam…De telefonul meu e fascinata,pentru ca il folosesc foarte mult si in prezenta ei.Ma simt vinovata de fiecare data si incerc sa imi potolesc constiinta cu fraze de genul „e atat de putin,sigur nu ii poate dauna”.O sa incerc sa ma educ acum cat inca nu e dependenta,care sunt sigura ca se vindeca mult mai greu.Problema mea e ca atunci cand stau cu ea ajung intr-un punct in care nu stiu cum sa ma mai joc cu ea.Stiu xa solutii exista,televizorul sigur nu este una dintre ele.

   • Eu am un copil de un 1 an si 5 luni. inca sunt in concediu si stau mereu cu el. nu m-am gandit niciodata eu cum sa ne jucam. isi gaseste singur ocupatie, ii ofer ajutorul atunci cand il cere. uneori imi arata cate un obiect si asteapta sa-l numesc, sa-l descriu, sa-i spun ce face. recunoaste culori, unele cifre si litere. fara nici un effort, fara joaca organizata. uneori, daca il vad dezorientat, ii fac ordine in jucarii (de ceva timp a inceput sa ma ajute si se simte tare important cand face asta). daca e obosit si agitat ii spun o poezie, citim o carte. copiii au resurse inepuizabile. trebuie doar lasati sa exploreze. nu avem televizor, calculatorul e intr-o camera in care copilul are acces doar cand calculatorul este inchis. I-a pus sotul de vreo doua ori „”elefantul cici” pe youtube, dar a renuntat sa mai faca asta pentru ca s-a speriat cand la vazut cat de hipnotizat era de ecran si ce criza de nervi a facut cand s-a terminat si nu I-a pus altceva. criza a trecut dupa ce l-am luat in brate si I-am cantat eu elefantul cici. nu am voce, dar pe copil nu-l deranjeaza asta.

   • Iesi afara cu ea daca ramai in pana de idei. It works every time. Si daca doar camp e (cum e la mine) copilul e asa curios ca am cum sa umplu timpul (cu folos si sanatos).

3. Sunt intru totul de acord cu cele scrise de Ioana si Raluca mai sus. Sunt cadru didactic in invatamantul gimnazial si am avut ocazii nenumarate sa vad efectele negative ale televizorului asupra copiilor, ce mi-au fost elevi. Erau obositi, agitati, aveau dificultati in procesul de invatare, unii dintre ei erau chiar violenti fizic si verbal cu colegii lor si nu numai (!) …. si ma refer aici la cei de clasa a V-a sau a VI-a, pt ca de prin clasa a VII incepeau „aventura internetului“ si lucrurile se inrautatea la modul serios: deveneau, de fapt DEVIN total dezinteresati de tot ceea ce presupune invatare, sunt captati de jocuri care le mananca tot, absolut tot timpul ….. Asteapta cu nerabdare pauza pt a se juca sau a naviga cine stie pe unde 🙁 iar cand incepe ora si trebuie sa isi scoata din ghiozdan aalta materie se schimba la fata pt ca fix in acel moment isi aduc aminte de tema nefacuta ( si lucrurile astea mie nu mi se par amuzante, ci de-a dreptul tragice). Evident am avut discutii cu parintii copiilor cu probleme, dar m-am tot lovit de scuze (care de altfel nu ma ajuta cu nimic) si cam atat! Eu personal si sotul meu am ales de vreo 3 ani sa renuntam la TV definitiv. E alegerea noastra facuta dupa cativa ani in care aparatul in sine cam statea degeaba in casa. Folosim PC pt a ne informa si ne este de ajuns.

   • Așa este, Liliana. Aș adăuga faptul că nu sunt capabili să construiască un text care să depășească experiența personală sau care să conțină măcar puțină descriere. Indiferent că le ceri să descrie o zi de primăvară, să povestească aventurile dintr-o excursie, toate sună la fel. „M-am întâlnit cu Ionel și Gigel, ne-am jucat fotbal, am vorbit despre nu știu ce joc, am plecat acasă. A fost o zi minunată!“ Nu tu o floare mirosită, nu admirat un cer senin, nu se întâlnește cu un animal personificat (deși la desene sunt o grămadă, dar, vedeți voi, alea nu le fac imaginația să lucreze). Imaginație zero, lipsa totală a descrierii, chiar dacă cerința impune asta. Doar narațiune care nu depășește experiența personală. Și să vă uitați la cerințele de la bac, la română, istorie, geografie. Text la prima vedere, cu cerințe care se referă la înțelegerea textului. Aceste cerințe asigură nota 5. Nici măcar nu trebuie să fi învățat prea mult ca să iei notă de trecere, însă ați văzut rezultatele… Deci, pe lângă faptul că nu pot să creeze un text, nici nu sunt capabili să îl înțeleagă. Precizez că predau limba română la clasele 5-12, într-un liceu foarte bun, unde sunt copii selectați, dar am predat și la licee mai slabe sau școli de cartier, înainte să mă titularizez. Peste tot aceeași problemă, iar excepțiile sunt atât de puține.

4. Nu cred ca 10-15 minute din cand in cand – in care nu lasi copilul singur, ci stai si ii mai explici, il mai intrebi, vezi ce intelege – dauneaza asa de tare, chiar daca are undeva in jur de 2 ani. Ca in toate cele, problema e excesul.

   O ora e insa mult prea mult, chiar si pentru copiii mai marisori. De dragul Pisicilor Aristocrate (adora cartea, o stie pe dinafara) am incercat cu fetita mea de 4 ani filmul cap-coada (mai mult de o ora) . La sfarsit avea ochii rosii si vizibil obositi. Nu cred mai repetam experienta. Avem filmul inregisrat si o sa il vada pe bucati, asta e…

   De asta nu am incercat inca cinematograful – cred ca dureaza prea mult. Chiar, cand considerati ca e varsta optima pt a merge la CINEMA? Nu e vorba de rabdare, asta sigur are (sta fara probleme la teatru de la varsta de 2 ani), ci de efectul imaginilor asupra sistemului nervos.

   • Stai putin, esti ingrijorata de efectul filmului/imaginilor asupra creierului celei mici?

     Ciudat, inteleg ca la TV o lasi de la o varsta foarte frageda (2 ani), si din cite stiu imaginile generate de LCD sunt mult mai agresive vizual cu ochii si creierul copiilor decit cele proiectate pe pinza, adica la cinema.

     In primul rand ca la TV-urile moderne imaginea este foarte stralucitoare, nu stiu cite persoane isi calibreaza televizorul, macar minimal, si practic „cutia” te sparge la ochi, matur fiind.

     La cinema filmele sunt proiectate pe pinza, si nu sunt asa de intruzive fiziologic vorbind, dar conectarea cu povestea este mult mai puternica, din punct de vedere emotional.

   • Da, o las la TV. Maxim 15 minute. La cinema = 2 ore. Cam asta era intrebarea…

   • OK.
     2 ore mi se pare mult, poți încerca un film mai scurt, o oră, o oră și jumătate. Dar se va implica total, mare atenție la film, să nu se sperie la vreo scenă, sonorul este foarte puternic, întuneric și o va captiva povestea de pe ecran.
     Succes.

5. Ce parere aveti de pocoyo si de masha si ursul? mie imi par inofensive/candide/dragute, iar pocoyo chiar ii invata pe copii lucruri bune si limbi straine. bineinteles, de vizionat cu masura si doar in prezenta unui parinte/adult. o simpla cautare pe youtube devoaleaza misterul pentru cei „neinitiati”. nu se difuzeaza la tv. multumesc, nu e un comment malitios, ci chiar as vrea sa va aflu parerea.

   • Pai sunt dragute dar nu pentru un bebelus sau copil foarte mic, el nu are cum sa inteleaga ceva. Baietelul meu (4 ani si 3 luni) cere ocazional in week-end si vacante desene de genul acesta, interactive, dar este atent, raspunde la intrebarile care i se pun, ghicitori, etc. Dar se uita la 2-3 episoade si inchide singur TV-ul, prefera joaca. La noi in casa nu este pornit deloc TV-ul, nu ne uitam nici noi si atunci probabil i se pare un comportament normal. Este greu sa ceri unui copil sa nu se uite la desene, daca in casa ta este mereu deschis aparatul. Noi ne mai uitam cateodata la filme animate, gen Pisicile Aristocrate, Planes, Pinocchio, etc, dar ne uitam impreuna si ii raspundem la intrebari.

   • Zilele trecute cineva a recomandat pentru bebe masha și ursul. M-am uitat și eu, dar nu am înțeles nimic din desene:
     1. Nu pentru ca sunt în rusa, de fapt, parcă aveau și subtitrare, dar nu am găsit diferența dintre aceasta serie și altele de la tv ( eu mă uit noaptea la sponge bob- singura, mâncând popcorn).
     2. Imaginile se derulează la fel de repede ca la orice alt desen animat.
     3. Eu cred ca învață cuvinte – o prietena mi-a zis ca fiul ei singur a început sa îi spună obiecte prin casa în engleza doar ca se uita la tv, dar, cu prețul de a avea un copil care știe 4 cuvinte în minus, e ok, prefer sa îi arat pasarelele pe geam.
     4. Care este scopul și ce înțelege copilul din desene? Nu zic, înțelege tot când îi explici, dar imaginile se derulează ft rapid, nu cred ca are timp sa proceseze informația.
     Nu știu dacă am răspuns în vreun fel întrebării tale, dar consider ca o animație 3 d, 2d , tv desene sau tv știri, reclame are același efect. Ori ca zboară niște mingi pe ecran la duck tv,ori ca se bate prințul galaxiei Y cu monștri, ori ca sunt știrile de la kanad D, TV-ul tot TV e.

   • Ce te faci cand mai ai un copil de aproape 15 ani, pe langa cel de 4? A exclude complet tehnologia din familie e o utopie, mai ales cand si sotul e it-ist si lucreaza si de acasa! Atunci cel mai bine e sa faci o selectie riguroasa a programelor (nu toate sunt otrava curata, ganditi-va la history, discovery, animal planet etc.) si sa impui limite de timp. Mi se pare o ipocrizie sa-i critici pe unii ca se mai uita, selectiv si rar, la tv, dar tu sa ai acces la internet. Nu zice nimeni sa-ti uiti copiii la tv, insa devii ciudat daca ii spui adolescentului tau ca n-are voie macar 3h/sapt! prin urmare, si pt cel mic a trebuit sa gasesc o solutie de compromis, adica filmuletele cu pocoyo, care nu se difuzeaza la tv, cum ziceam mai sus. acestea sunt, oricum, scurte, maxim 5-6 min din cánd in cand, la cateva zile sau saptamani. si pentru tableta intentionez, deja m-am apucat, sa fac o selectie de jocuri educative pt cel mic, atunci cánd va avea acces la ea. il vad deja interesat de subiect, de aceea m-am apucat sa-mi fac „temele”. Eu zic ca masura e cheia! Si controlul riguros, desigur!

   • Eu am inteles ca articolul sublinieaza efectul daunator al TVului asupra copiilor pana la 3 ani.

   • Acum să nu îți imaginezi că vârsta de 3 ani este un fel de majorat la consumul de TV. Mare grijă și atenție cu expunerea la desene sau emisiuni.

   • Masha mi se pare de-a dreptul hiperactiva. O fetita de 2 ani ii repeta miscarile, se arunca in cap. Groaznic

6. Foarte interesant articolul. Bebelușul meu are in curând 5 luni si mi-am propus de când s-a născut să nu-l, las la tv . Consider că se pierd clipe prețioase din viața celor mici și că tv-ul le afectează dezvoltarea.

7. Noi nu avem tv , este atat de bine , ce te faci cu bunicii care nu inteleg si spun ca nu i face nici un rau daca se uita si ea putin , inclusiv pe bebe mi l tin cu ochii in tv ( iar bebe are 4 l )

8. Copilul meu s-au uitat f mult la tv pana la varsta de 3 ani. Noi l-am adoptat la 3 ani si un pic, iar la asistentul maternal copiii aveau tv in camera care mergea non stop. Si se vedea, la 3.5 ani avea un vocabular de 20 cuvinte si nu facea propozitii. Si acum, 3 ani mai tarziu mi se pare ca se mai vad efectele prin capacitatea redusa de concentrare.
   Dupa 3 ani televizorul a fost scos aproape complet din viata lui. Noi nu ne uitam la TV cand el este acasa, iar el se uita in medie cam o ora pe saptamana. Si ce este interesant este ca aproape niciodata nu plange ca vrea la televizor. Foarte rar spune ca vrea sa se uite la animale (emisiuni de pe national geographic despre animale) sau sport, dar atunci ne uitam impreuna deoarece are foarte multe intrebari. In schimb aproape in fiecare zi aud: „Mami hai sa ne jucam! Te roooog!”
   Si inca ceva, copiii inteleg pana la urma si argumente de genul nu este sanatos pentru tine. Noi i-am repetat mereu despre tableta: nu te poti juca mai mult de 10 minute ca nu este sanatos pentru ochisorii si creierasul tau. Iar acum isi pune singur ceasul 10 – 20 minute, iar la finalul intervalului renunta la tableta. M-a surprins cand ii explica baietelului unui amic ca nu e bine sa te joci mult la tableta ca se strica ochisorii si ca nu sunt bune desenele animate violente pentru ca „se strica creierasul” (noi nu i-am zis chiar asa, dar asta a inteles el).
   Copilul se va adapta modului de viata din casa, din familie. Daca nimeni nu se uita la televizor nici el nu se va uita. A invatat ca mami si tati au cateodata treaba, iar el trebuie sa se joace singur atunci, dar cu jucariile lui. Si mi se pare incredibil ce povesti tese in jurul jucariilor, aceasta creativitate ar fi fost omorata daca il lasam sa se uite la TV in acest timp.

   • Lina, nu pot sa ma abtin, BRAVO tie ca ai adoptat un copil (asta inteleg din ce scrii aici). E gestul de suprema dedicare si bunatate, sa salvezi o viata de copil 🙂

     Revenind la subiect: fata mea NU stie de televizor, nu sta, nu cere. Mai sta bunica-sa cu ochii protapiti, dar atunci o iau de acolo sau ii zic soacra-mii sa nu o tina la TV. Este greu intradevar sa te ocupi non-stop de copil, a mea este mereu in miscare si ma ‘consuma’ zilnic. Dar e mai bine asa. Are niste progrese uimitoare pentru varsta ei (si nu o zic numai eu, ca-i clar ca-i perfecta in ochii maica-sii) si se dezvolta foarte frumos.

     Intentionam sa o tinem departe de prostii din astea pe cat posibil. Nu o pot tine ‘amish’ pana la adolescenta, va avea si tableta, laptop, camera foto etc., pentru ca va veni si vremea lor. Dar va avea si foarte mult timp alaturi de noi, jucandu-ne in casa sau, imediat ce e suportabil afara, prin parcuri.

     Din fericire e foarte activa si adora sa fie afara. Sper sa pastram tendinta asta 🙂

9. Televizorul este nociv indifferent de varsta..nu doar pt cei mici ci si pentru noi… La noi in casa televizorul merge f rar ( in weekend) si iarna mai mult decat vara..vara stam toata ziua in curte si efectiv nu atrage pe nimeni, nici mic nici mare.
   Am observat insa, ca de cate ori mergem in vizite, prietenii nostri dau drumul la tv si noi vorbim peste tv..n-am inteles niciodata de ce fac acest lucru. Intotdeauna eu le cer sa opreasca tv-ul si se uita la mine ca si cum cine stie ce lucru mare le-am cerut sa faca.
   Tv-ul este cea mai ieftina baby sitter…si cum e ieftina, nu poti avea pretentii!!

10. Sofia noastra are 2 ani si 1 luna. Nu o lasam la TV, de fapt nici noi nu stam la TV.
    Nu stiu de ce am dat atatia bani pe un TV.
    Insa i-am pus filmulete cu ea de cand era bebelus, filmuletul de la botez, de la nunti.
    Nu stiu cat de daunator este… Am scos si aceste filmulete pentru ca devenise obsedata sa le vada zilnic.
    Eu cred ca pentru orice obsesie la copii, tratamentul soc functioneaza repede dar cu crize destul de mari. Soc inseamna sa se ia televizorul din casa. Nici adultii nici copiii nu se mai uita la TV. O sa planga cateva zile apoi o sa si revina.
    Pentru copiii mai mari, care inteleg, cred ca este foarte benefic mersul la cinema. O data pe saptamana sau pe luna, o zi in familie in care se vizioneaza un film. Mi se pare f placut.

11. Baietelul nostru a descoperit televizorul dupa 2 ani. Si si atunci, in doze mici, cu masura. Nici noi nu ne uitam – poate doar seara, la cate un film de pe dvd. Acum are 5 ani si daca e cu prieteni, daca-i propun sa mergem in parc, la joaca etc. nu cere deloc sa se uite. Uneori cand se intampla sa ne tina acasa vreo boala, si-s doborata rau ii mai propun sa-si aleaga vreun film, un episod, ceva, dar nu de putine ori m-a refuzat cautandu-si alte chestii de facut.
    Cred ca pana la urma si modelul nostru, ce ne vede pe noi ca facem, joaca mare rol… Tocmai din acest motiv incerc sa nu stau prea des pe langa computer si tableta nici n-avem :))

12. Si eu, dupa lupte acerbe, am reusit sa conving oamenii din jurul meu (sot, frate, bunici) sa nu deschida TV-ul deloc atunci cand e fata in camera respectiva. Radio, jucarii, carti, afara…cu asta ne ducem noi existenta de un an si 7 luni. Eu oricum am multi ani de cand nu ma mai intereseaza deloc TV-ul, dar sotul meu si soacra mea sunt dependenti. Orice timp liber pe care il au il petrec la TV, idiferent ca au ce vedea sau nu. Cred ca daca nu faceam scandal, fata mea probabil ca ar fi ajuns la fel, mai ales ca sta cu soacra mea cat timp eu sunt la munca. Am amenintat ca tai cablul si ca nu mai vede nimeni nimic daca TV-ul e deschis vreodata cu fata mea in camera. Si a mers. 🙂 si o sa fac asa pana la 3 ani cand merge fata la gradi unde sper (din toata inima) ca nu vor fi TV-uri…

13. Eu nu am TV acasa. Nu am cablu, da. Am doar net si un laptop. Are voie la laptop, cam 1 ora pe zi, dar in reprize de 1/2 ora fiecare. La telefon nu are acces, desi il fura mereu :). Eu ma uit la laptop cand ea doarme. In rest, nu. Si la desene ne uitam de obicei impreuna.

14. Poate nu doar televizorul in sine cat lipsa atentiei din partea parintilor dauneaza unui copil. Daca sta inchis intr-o camera toata ziua cu jucariile sale, fara a interactiona cu o persoana vie, probabil ar manifesta aceleasi simptome de alienare. Cred ca ar trebui insistat asupra faptului ca parintii sunt responsbili si cu cresterea psihologica a unui copil, nu doar fizica, si sa inteleaga de ce substituirea atentiei lor cu diferite mijloace de distragere, chiar daca pe termen scurt rezolva problema lipsei de timp, poate avea, in viitor, consecinte neplacute.

15. Nu stiu din ce motiv dar mi-a disparut commentul abia scris 🙁
    Eu cred ca mai exista si un aspect care tine de afectarea imaginatiei, din moment ce TV-ul le serveste pe tava o realitate cu toate datele necesare, astfel incat nu mai apare necesitatea de a construi imagini si de a chestiona cele ce li se afiseaza pe ecranul televizorului.
    Din pacate televizorul face parte din realitatea cotidiana si intrebarea mea e: pana cand trebuie amanat momentul, mai ales pentru copiii care sunt deja la gradinita? Am asistat la toata nebunia creata de desenul animat Frozen la gradinita nepoatei mele, si cu siguranta ca apare curiozitatea de a afla despre ce e vorba.

16. Excelenta postare!Felicitari!Ma bucur ca nu sunt singura ciudata care este impotriva tv-ului la copii si ca suntem din ce in ce mai multi cu aceleasi pareri:) Call me crazy eu nu am cablu si nici TV si am ajuns pana la a scoate cateodata „internetul din priza” sa ii arat fetitei ca..nu mai merge tableta, telefonul cu desene pt ca evident a scapat si ea la cateva desene simpatice pe youtube cand, din diverse motive serioase a trebuit sa o tin un pic ocupata ca sa pot face ce aveam de facut. Am lasat si smartphoneul deoparte si folosesc acum un telefon care mi s-a spus ca este „vintage”:)) tocmai pentru a indeparta orice tentatie. E chiar amuzant ca intr o lume a iphoanelor si a super telefoanelor sa vezi domnitele ridicand o sprinceana cand vorbesti la telefonul tau…prapadit fara touchscreen:)))

17. Imi place articolul si ma bucur ca e bine documentat.
    Ce am auzit eu de la parintii care isi lasa copilul la TV este ca TV-ul ii ajuta pe copii sa isi dezvolte limbajul, ca uite asa a invatat copilul cuvinte noi, expresii noi, ca invata sa numere si recunoaste litere datorita TV-ului si desigur desenelor. Este trist 🙁

    Sunt curioasa, printesa, cum procedezi tu cand te vede Sofia ca folosesti telefonul, laptopul sau tableta? Este interesata de ele, le cere?

18. Acum ceva timp am citit un articol de-al tau si am gandit despre tine ca esti „arogantă, extremistă, frustrată, mincinoasă şi snoabă”. Si m-am hotarat sa nu iti mai citesc articolele! Ca nu e treaba ta ce fac altii si cum isi cresc altii copiii! Abia apoi am realizat ca articolul ma deranjase fiindca inainte sa nasc aveam aceeasi parere ca si tine…dar m-am lasat influentata de cei din jur… Acum ma lupt zi de zi cu tot felul de idei de la oamenii care „stiu ei ce zic, ca doar au n copiii”!
    Sper ca articolul acesta sa trezeasca la realitate cat mai multi parinti! Felicitari pentru articolele tale!
    Iti trimit o imbratisare!

19. Si eu am gresit fata de copilul meu si acum imi pare rau. El a fost pasionat de dinozauri de pe la 2ani si ii cautam pe net filmulete despre dinozauri. Acum imi cere zilnic. Mai rau de atat e faptul ca la cresa au program de desene.Pur si simplu ii aliniaza si ii pun la desene. Acasa nu prea cere desene, doar pana isi bea lapticul de culcare.

20. Buna. Eu nu am copii inca, insa ma informez temeinic. Legat de tv nu inteleg totusi un lucru. Sunt multe mamici care spun ca uneori efectiv nu au alternativa si trebuie sa lase copilul jumatate de ora la tv. Nu sunt eu in postura sa judec pe nimeni. Eu si sotul meu ne uitam la tv. De obicei bazaie pe digisport un meci de fotbal, alteori pe digi24, uneori documentare fff interesante marca bbc pe celelalte posturi. In general insa il folosim pe post de radio. Si totusi, daca chiar nu ai alternativa ca mamica si ai nevoie de jumatate de ora sa faci ceva fara copil si sa zicem ca trebuie sa lasi copilul la tv, de ce pe desene animate? De ce nu digi animal world? De fiecare data cand nimeresc pe post sunt chestii frumoase cu animale. De ce nu digi world? Peisaje samd. Chiar si o emisiune de cooking mi se pare o alternativa mai buna. De ce daca e musai musai si nu se poate altfel uneori, parintii lasa totusi tv-ul pe desene? Nu judec pe nimeni, dar chiar sunt foarte curioasa.

    • @Ade unele din emisiunile cu animale / natura nu sunt recomandate copiilor (contin scene cu violenta sau anumite combinatii de culori/desene care ii sperie). Chiar si unele desene pot speria un copil (e greu sa-ti dai seama cu ce asociaza el un personaj din desene).

      Pe de alta parte, desenele nu trebuie vazute ca un lucru rau. Chiar daca nu sunt educative, cu siguranta stimuleaza imaginatia.

21. TV-ul a intrat in viata fiica-mii ca un monitor mai mare, conectat la un calculator, pe care ii puneam cantecele in germana de pe YouTube (noi proaspat mutati in Austria), fara imagine fara nimic. Asta era pe la 11 luni. La 1an si vreo 3 luni a vazut program TV, pe Baby TV. Am stabilit un program de 3 ori pe saptamana cate 10 minute, niciodata singura, niciodata fara explicatii si interactiune. Luasem la puricat programul astora de la Baby TV ca sa stiu exact cand sunt programele interactive, cu flash carduri si alte minuni.In iarna, ne mai uitam impreuna tot asa de 2-3 ori pe saptamana la cate un episod din Masha si Ursul, excluzand evident orice alta activitate de tip TV. De cand s-a lungit ziua, nu mai avem timp de asa ceva pentru ca stam pe afara pana la apus.
    Acum are 2 ani si 2 luni. Nu stiu daca e cel mai bine cum am procedat, dar stiu ca e stie programul, de 3 ori pe saptamana maxim 15 minute, daca e Masha, nu e Baby, samd. Ne ocupam timpul cu o carte, cu plastilina, cu creioane colorate daca stam in casa. Altfel cred ca uita complet de existenta TV-ului. Intotdeauna cand cere ea, sigur e ceva in neregula, o doare ceva, are un disconfort sau o nemultumire. Pentru mine e un semnal. Altfel, cum zicea cineva mai sus, sloganul e „Mami, acum giucam!”

22. Fetita mea are un an si este fascinata de muzica si mai mult de atat danseaza fara oprire si trage niste tipete de fericire cand incepe refrenul melodiei. Sa ii iau bucuria asta? Nu pot spune ca o uit in fata televizorului cu siguranta dar muzica o face atat de fericita…
    Am incercat sa ii citesc povesti dar nu o intereseaza, vine ia cartea si incepe sa o rupa, deci sfatul de a sta noi doua linistite si a ne uita pe imagini nu functioneaza in cazul nostrum 🙁

    • vei avea cu siguranta succes in orice iti propui cu copilul tau, tatat timp cat tuv ei. convinsa ca facic e trebuie si nu te vei lasa.
      nu te lasa condusa de copil.
      ei au nevoie sa se sprijine pe noi, nu noi pe ei, in luarea deciziilor.
      esti o mama buna, urmeaza-ti instinctul si nu te teme sa fi SEFA!
      copilul te va iubi pentrua sta.
      Remember: TU FACI REGULILE, SI NIMENI ALTCINEVA.
      nu de alta, dar, la final, cand se va trage linie, tu vei raspu de pentru copilaria lui.

    • Daca ii pui muzica la radio nu danseaza? Sau fa negru ecranul si lasa doar sonorul (butonul de teletext).

    • Asa faceam si eu si ii puneam cantecele de pe youtube..si mai venea si tati cu un cantecel, si bunica. Si am zis stop, ii pun doar sonorul sau ii cant eu

23. si eu cunosc cazuri ca cel relatat in articol, foarte greu de reparat efectele

    eu nu citisem foarte mult despre dar stiu ca mi-am propus cu mult inainte sa raman insarcinata sa nu-mi las copilul la TV dupa cateva situatii de-a dreptul creepy, cu copii ai prietenilor care stateau ca hipnotizati in fata televizorului

    noi ne-am uitat la tv dupa ce adormea copilul, pe mute, vreo 3 ani 🙂 insa el a avut contact cu desenele de la cresa, le mai puneau filme disney clasice, le mai cerea si acasa si ii puneam pe youtube, dar faptul ca televizorul nu a fost constanta acasa nu a generat efecte nedorite, nu a devenit dependent, etc

    INSA dupa o anumita varsta, eu tind sa cred ca ei trebuie sa aiba contact cu tehnologia si tot ce inseamna lumea in care traiesc. noi anul trecut, cand ne-am mutat in olanda, copilul avea 3 ani si 8 luni, am constatat ca nu stie sa se joace cu panourile digitale de erau prin toate locurile in care aveam treaba 🙂 si aveau si la gradi, au si la scoala, fac parte din procesul educativ, asa ca i-am instalat niste aplicatii pe tableta si l-am lasat sa se obisnuiasca

    tot atunci am fost sfatuiti de invatatoare, care a venit acasa sa ne cunoasca, sa-l lasam la tv ca sa aiba cat mai mult contact cu limba. intr-adevar, l-a ajutat f mult, el a devenit fluent in cateva luni, insa faptul ca expunerea a venit tarziu, noi am controlat mereu ce urmareste, am fost in preajma, nu a degenerat in dependenta, etc

    la urmatorul copil cred ca as face la fel, in nici un caz nu l-as expune cat e bebelus, insa pe masura ce creste as controla cat pot eu mediul incercand sa raman deschisa, societatea in care traim se dezvolta rapid, ei vor trebui sa traiasca intr-o cu totul altfel de lume decat cea in care am crescut noi

24. Sincer, eu nu cred un parinte cat de cat inteligent si ancorat in realitate chiar crede ca TV-ul ar aduce ceva bun in viata copilului. Uneori, pur si simplu, pui altceva pe primul loc. Asa cum este si cu mancarea: exista momente in care te tarai franta spre casa, realizezi ca nu ai nimic in frigider si nu mai ai cum sa ajungi la un magazin cat de cat, asa ca iei o placinta de la chioscul din coltul strazii, o servesti drept cina copilului, multumesti lui Dumnezeu ca a acceptat si s-a saturat si mergi la culcare impacata ca a mai trecut o zi in care nu a murit nimeni in jurul tau, din vina ta. Eu cred ca foarte multe mamici trec prin asta, unele ce lucreaza 12 ore pe zi pe salariu de nimic, eventual mame singure cu 2-3 copii acasa. Am auzit multe discutii de genul acesta in jurul meu, mame complesite de sentimente de vinovatie, ajunse la capatul puterilor si al depresiilor. In acelasi mod, aceleasi mame isi lasa copilul la Tv sau cu o tableta ( care nu mai este un lux in zilele noastre) pentru a duce la bun sfarsit esi toate celelalte treburi din viata ei. De exemplu, chiar zilele trecute asistam la framantarea unei colege de lucru ( asistenta medicala) care isi lasa copilul de 6 ani singur acasa, cand este in vacanta. Ea face ture de 12 ore, nu are pe nimeni sa o ajute, mai vine cate o vecina si arunca un ochi sa vada ca e baiatul bine, ea il suna din ora in ora. Salvarea sunt tocmai tableta si TV-ul, spune sincer ca il prefera cu ochii in ele decat calcat de vreo masina sau dand foc la casa. Plus ca nici el nu se simte atat de singur, altfel ii trece vremea, uneori o suna plangand ca ii este frica, ca aude zgomote. Atunci ea zice sa dea TV-ul mai tare si va fi bine. Iar cazul nu e unic, este doar cel mai recent intalnit. Astfel de parinti se simt atacati de aceste articole, seintimentele lor de vinovatie oricum sunt cat casa de mari chiar daca nu le recunosc oricui. Astfel de mame sunt cele ce simt zilnic, de mai multe ori pe zi, ca au esuat ca mame. Ca sunt un rebut si mai bine fara ele. Iar de aici la un gest extrem nu este decat un pas. Sigur, reactia oficiala a lor este de revolta, de ” lasa ca nu moare de la o placinta/ o ora de TV”, dar adevarul este ca astfel de articole sunt picaturi ce se adauga in paharul depresiei profunde.

    Sigur ca TV la un bebelus este aberant. La fel este si uitatul in fata televizorului a unui copil. Eu cred ca am inceput cam prea devreme cu TV-ul pentru fiica-mea, nu avea 2 ani impliniti, ne uitam insa numai impreuna, discutam ce este acolo, mai preluam idei si le aplicam in jocuri. Eu am fost si sunt fan Disney, asa ca i-am prezentat printesele, avea si papusile Disney, si costumatii, cream impreuna scenete din desene si jucam jocuri de rol. Sigur, la desene statea foarte putin si niciodata, nici la varste mai mari , nu a stat fara un adult alaturi. Se plictisea repede, mereu prefera sa faca altceva. Recunosc, au fost cateva dati in care m-am simtit atat de rau incat nu reuseam nici sa ma misc din pat, eram doar eu cu ea in casa. In acele momente preferam sa o stiu in fata TV-ului decat facand stiu eu ce ( a fost mereu mai nastrusnica, daca o lasam 5 minute singura o gaseam urcata pe ceva, cu gura plina de chestii mici pe care numai ea stia de unde le scoate). De tablete si jocuri pe telefon nu poate fi vorba, abia dupa 5 ani le-a descoperit, din cauza anturajului. Tin minte ca la 4 ani toti copiii de la gradinita au primit tableta de la Mosu’, a mea era cea mai demodata. A suferit mult, inca sufera, isi ia uneori cate o caramida din curte si se preface ca are tableta. Copiii nu pleaca in excursii fara tablete, in concedii parintii se distreaza fara si copiii raman in camere cu tableta. Acum 2 ani am fost la mare la un hotel cu piscina, era plin de familii cu copii. In jurul piscinelor era o alergatura continua, copiii intrau si ieseau din apa, era si un animator pe acolo. Eu nici nu o puteam urmari din ochi pe a mea. Pe sezlongurile vecine s-au asezat doi adulti si o fetita de 3-4 anisori( am presupun ca adultii erau bunici, pareau mai in varsta). Doamna a dezbracat fetita, a uns-o bine cu crema pentru protectie solara, a pus-o sub umbrela, apoi i-a pus tableta in mana. Copila nici nu s-a miscat, nici ochii nu i-a ridicat din tableta timp de 2 ore, cat ceilalti copii au facut o mie de jocuri diferite. Aceastea sunt cazurile ce ma uimesc pe mine fiindca aici se vede cel mai bine indiferenta fata de copil, rolul sau de accesoriu al familiei si nimic mai mult. Mi se pare cumva in regula sa ia contact cu tehnologia, chiar ultimele studii recomanda asa ceva, atat timp cat totul este strict controlat. Viitorul va fi al tehnologiei, copiii vor invata cel mai probabil cu ajutorul tabletelor in detrimentul cartilor, asa ca nu trebuie vazute ca un bau-bau universal. Pana la urma, sunt doar niste obiecte, este problema noastra cum alegem sa le utilizam si cata putere le dam.

    • Pai daca nu au de ales si tre sa lase copiii la TV, nu au de ce sa se simta vinovate, ca nu au de ales si gata. dar daca au si totusi decid sa lase copiii la TV, atunci foarte bine, sa se simta vinovate si sa ia o decizie mai buna. nu mi-am propus sa bat pe cap pe nimeni si nici sa menajez sentimente de data asta, ci sa conving oameni sa nu mai lase copiii la TV, daca se poate. cum am si scris, de altfel. sint de acord ca trebuie sa cunoasca tehnologia, dar nu de la 2 luni sau 1 an. Dupa 3 ani, supravegheat, pot cunoaste tot ce doresc.

    • Inca ceva, tableta si telefonul pot da asa-zisa miopie de tableta, ochiul stand in acomodatie mai mult decat este necesar. Probabil uitatul la tv, din acest punct de vedere, este mai putin nociv. Copiii trebuie sa petreaca mult timp afara si pentru a privi in zare, statul in casa si joaca cu obiecte mici, perioade lungi de timp, forteaza ochii.

    • „Pot da miopie”

      In majoritatea cazurilor vor căpăta miopie, mii și mii de copii vor purta ochelari. Așa s-a crezut și despre PC, că va revoluționa procesul de asimilare a cunoștințelor, rezultatele sunt modeste.

    • la mine in casa nu prea s-a aprins televizorul. tin minte sandy belle, ceva pisica scalambata neagra la tv bunicilor (cred ca desene pe vremea lui ceausescu), niste tom si jerry si cam atat. mama a exagerat, dar nu ca sa nu-mi stric eu creierul, ci pt ca n-avea chef sa consumam curent cu televizorul sau bani cu cablul (pe care l-am pus f tarziu si nu ma lasa sa ma uit) si pt ca ei nu-i placea sa se uite la mai nimic.

      altceva vreau sa zic, ca o fi tinand si de firea omului. in cls a patra tata a murit, mama a inceput sa mearga la serviciu in ture lungi, uneori si 24 de ore. as fi putut atunci sa pornesc non-stop televizorul, dar n-o faceam. singura in casa, inclusiv noptile uneori, alegeam sa ascult muzica (la magnetofon, radio, casete, mai apoi calculator), sa crosetez, sa ma gandesc :-D, si cel mai mult sa citesc. nu mi-a zis nimeni sa citesc.. de aia spun ca tine si de felul omului.

      n-am tv in casa nici pana-n ziua de azi, efectiv nu mi-a dat vreodata prin cap sa-mi cumpar asa ceva. fff rar caut emisiunile pe internet, sau un eveniment sportiv sau ceva stiri de ma intereseaza. cand mai merg in vizite, urla televizorul si mi se pare ca e asa redundant, se repeta informatii, se diseca, pierdere de vreme. dar sunt si chestii faine, din ce am vazut, dar tot asa, sa mergi la fix cu o anumita emisiune, sa urmaresti anumite informatii, nu haotic sa deschizi si sa incepi sa te uiti ca hipnotizatul la ce-o fi. nu as pune tv copiilor, in caz ca o sa-i am vreodata. dar am auzit la alti copii ca s-a ras la gradi de ei ca nu stiau personaje de la tv, gen violeta (am devenit eu curioasa cine e asta :D) dupa care totul mi se pare asa complicat, incat nu stiu care-i solutia. va admir pe toate mamele, fie ca va uitati la tv, fie ca nu.

      singura chestie pe care o regret e ca n-a venit mama dupa mine sa tipe in legatura cu internetul 😀 pe asta incerc sa-l mai folosesc doar ca sa fac bani, si-n rest sa ies afara sa ma joc 🙂 e mai greu ca lasatul de fumat, dar na, incercam pana reusim.

    • D,
      Chiar îmi pare rău de faptul ca tatăl tău a murit când tu aveai o vârsta așa mică, bănuiesc ca ti-a fost greu apoi, doar cu un părinte.

      Mult succes și energie cu exercițiul acesta de a renunța la fumat.

25. Principial sunt de acord cu ce spui tu, dar in acelasi timp sunt si adepta moderatiei si nu a extremelor.

    Noi am utilizat televizorul doar cand a fost o alternativa mai buna fata de lasatul fetitei sa planga. Unui copil intre 12-18 luni ii poti explica ca nu are de ce sa ii fie teama de ceva anume, dar ii va fi prea greu sa inteleaga, in special daca a dezvoltat o panica.

    Exemplele noastre: am avut o enteroviroza f urata care a facut-o pe fetita sa nu manance 3 saptamani pt ca de fiecare data cand vedea si mirosea mancarea se gandea ca iar va vomita si o va durea burtica, asa ca nu puteam nici sa apropi castronelul cu mancare de ea fara sa planga imediat in hohote. I-am vorbit ca nu are de ce sa ii fie teama, i-am dat mancarurile facute cum ii placeau ei cel mai mult, am incercat mai multe metode de distragere dar nu am reusit. In cele din urma i-am pus niste cantecele de pe tableta si acelea i-au captat interesul cat sa deschida gurita si sa incerce sa manance ceva. Acelasi lucru l-am patit si cu aerosolii. Dupa ce am incercat 2 aparate diferite de aerosoli, inclusiv sa ii fac in somn dar se trezea instant cand simtea aburul, izbucnea in lacrimi si urlete de panica si ii faceam degeaba, ca nasul ramanea infundat la cat plangea. Am tinut-o in brate, am mangaiat-o, i-am explicat, am incercat metode de distragere dar singurul lucru care a mers a fost tableta cu acele cantecele. Poti sa spui ca am fost neglijenta, dar sincer, decat lacrimi si panica, mai bine cateva cantecele.

    Mai folosim tableta cu desene pt mersul in masina cand avem de parcurs un drum mai lung de 1h. Sincer, pentru un copil obisnuit sa alerge incontinuu, sa se joace, sa se uite pe carti, sa ii cerem sa stea potolit in scaunul auto timp de 2-3-4h este prea mult. Eu nu sunt adepta luatului copilului din scaunul auto, mi se pare o neglijenta majora avand in vedere pericolele. Unii prefera sa nu mai mearga deloc cu masina si sa stea acasa, noua ne place sa ne plimbam, alegem destinatii care nu presupun un drum foarte chinuitor pentru copil, dar preferam sa o luam cu noi peste tot pt ca este mai important sa ne stie langa ea decat sa o lasam pe ea acasa. Si da, acceptam si compromisul tabletei cu cantecele cand celelalte metode de petrecere a timpului in masina s-au epuizat.

    In concluzie, cred ca moderatia este solutia cea mai buna, nici uitat copilul la tv cu orele dar nici excluderea totala cand poate ar putea reprezenta o solutie pentru anumite situatii dificil de gestionat, in special cand situatiile nu sunt zilnice.

    • Alternativa la tableta: sa-i canti cateva cantecele, sa-i spui poezii, povestioare – deja cunoscute de ei. La ai mei au mare succes si ii conving asa sa se linisteasca sau sa manance.
      In masina – sa-i arati diverse lucruri pe geam, sa-i dai jucarioare sau carticele in scaunel, sa mai faci scurte pauze in care sa opriti masina si sa o iei din scaunel, sa-i povestesti etc.
      E adevarat, vei fi mai obosita decat soferul la sfarsit :), dar eu zic ca merita efortul, mai ales ca asa interactionati intre voi. Pentru noi acestea sunt unele dintre cele mai placute momente. De-abia astept sa mai creasca sa joc cu ei jocuri de cuvinte in masina – gen FAZAN, sau „gaseste obiectul care incepe cu litera ‘A’ „, „arata-mi un cal/barza/o casa”. Acum le aratam noi tot ce e interesant pe geam.
      Bineinteles, ajuta mult si gustaricile: un fruct, un biscuitel etc.
      Poate vor fi de folos cuiva sfaturile mele.
      Curaj – se poate si fara TV, tableta, telefon, dar e necesar mult efort si vointa din partea noastra. E doar pe o perioada limitata, pana mai cresc.

    • Buna,
      La noi nu functioneaza in masina nici cantecele, nici poezii. Eu am doi copii sunt doua scaune in spate nu pot sta intre ei sa ne uitam impreuna pe carticele, sau sa ne jucam impreuna cu jucariile, mai mult pauzele scurte mai rau fac pt ca plangeau si mai tare cand ii asezam din nou in scaun. Tableta a fost singura care ne-a salvat sa ajungem la destinatie intregi la minte pt ca si un drum scurt pana in parc era un calvar si ajunsesem sa-mi fie groaza sa mai plec de acasa.
      Stiu si eu ca tableta/TV nu sunt idealul dar uneori ma salveaza efectiv.
      Am incercat si fara tableta, au plans atat de mult incat au facut laringita desi a fost un drum sub 30 de KM, in plus nici eu nu ma pot concentra la drum cand plang in nestire si tot incerc sa inventez ceva sa se linisteasca.

    • Buna Irina, iti multumesc mult pentru sfaturi! Dar sa stii ca am facut toate cele de care spui tu si inca alte metode, am foarte multe carticele cu metode de calmat toddleri dificili 🙂 dar functioneaza pana la un punct cand personalitatea mai puternica a fetitei noastre isi spune cuvantul. Daca dupa 2 ore de mers cu masina si cantat, jucat, aratat chestii pe geam, implicata toata lumea in interactiune, copilul tot urla de plictiseala cedezi ca esti om. La aerosoli nu mai vorbesc, daca plange degeaba ii fac si nu vreau sa recurg la injectii si internat in spital, fetita mea si asa uraste spitalul si vizitele la medic. La medic inca nu i-am pus cantecele desi ma gandesc serios ca pana acu nu am dat de un pediatru in prezenta caruia sa stea linistita (si am incercat 5!) desi nu i-am facut nicio interventie ca slava domnului a fost sanatoasa pana acuma.

26. Televiziunea de după 2004 e un mare rahat şi mulţi oameni sunt conştienţi de asta. În anii ’90 erau filme, seriale, telenovele, documentare, aveai ce vedea. Dar ei nu pun TV în funcţiune fiindcă ar vrea să vadă ceva, ci tocmai ca să nu vadă nimic: e un fond sonor, un bâzâit de bondar pe care ei îl ignoră. Dar care pe de o parte îi acoperă ca să nu îi poată auzi vecinii de bloc şi pe de altă parte e ceva familiar, le dă o senzaţie de normalitate (e obiceiul pe care dacă nu îl practici eşti făcut arogant, extremist, frustrat, mincinos, eventual înjurat şi amenințat 😀 ). Obiceiurile astea sunt foarte necesare pentru tipi conservatori, cum sunt românii şi alte neamuri de redneci.

    O tipă, cândva, le împuia capul colegilor de birou cu ce găteşte ea, cum nu găteşte şi bărbatu-său, dar dacă ar găti împreună cum ar fi, cu pâine făcută în casă şi cu cozonaci de casă etc. Dacă stăteai s-o asculţi, te întrebai de ce e atât de obsedată de mâncare (nici nu era genul mâncău, dimpotrivă, numai diete şi regimuri, deşi era slabă). Însă realitatea era diferită. Nu mâncarea era cea care o interesa, ci faptul că ea percepea gătitul în casă ca pe o activitate „de doamnă”: demonstra că e interesată de treburile casei, de familie, nu e pitzipoancă. Şi asta mai însemna şi că nu e deschisă şi accesibilă oricui, aşa încât ţinea departe tipii agasanţi.

    „Nu mă uit la TV” te face suspect – dacă nu se uită la TV, ce face în timpul ăsta? Stă pe forumuri, adică e copil tastaturist cu nick de superman? Stă pe siteuri porno? Cum îşi permite să nu facă ce fac oamenii normali?

27. Noi nu avem cablu si nici nu vrem sa ne instalam – ca sa nu fim ispititi. Odata ce il ai in casa, incep compromisurile – 5min- 10min-1 ora, 2,3. Dar asa, televizorul e mobila.
    La noi in casa nu se uita nimeni la televizor si suntem foarte linistiti.

    Copiii mei de 2 si 4 ani se joaca cu jucarii de plus, se uita pe carti, construiesc cu cuburi, deseneaza sau coloreaza, se fugaresc prin casa sau sar in paturi :).Le plac povestile si cartile cu poze.

    Prefer sa nu am toate treburile facute sau vase nespalate sau rufe nestranse, decat sa ii asez la tv. Fetita mea de 2 ani e cea mai entuziasamata cand e vorba de pus rufe la spalat. Ea mi le aduce, le baga in masina, toarna detergentul in sertarel, ajutata de mine, dupa aceea imi arata ca vrea sa fie spalata pe maini. La sfarsit le scoate, ducem impreuna ligheanul in balcon(tine si ea de lighean). Ii place sa frece covorul -numai sa ma vada cu peria in maini. Ii place cand fac mancare si curat legumele etc. Deci pot sa fac treaba si cu ei in jur, numai sa vreau si sa incerc sa ii implic.

    Baiatul meu a aflat de televizor la gradinita, unde din pacate ii lasa la televizor. Dupa parerea mea televizorul nu are ce cauta in gradinite, dar din pacate se pare ca e o forma raspandita de linistire a copiiilor. Educatoarele nu mai stiu sa supravegheze copiii sau li se pare ca e mai comod asa, cu TV.

    • Nu vreau sa par nesimtita dar, ai luat in calcul sa il duci la alta gradinita care este mai apropiata de valorile pe care le pretuiesti tu? Nu ma intelege gresit, eu muncesc 8-10h pe zi fetita mea sta toata ziua cu bona, nu am cum sa stiu tot ce se intampla, dar am stabilit niste limite peste care nu are voie sa treaca.

      Mi se pare ca daca la gradinita i se permite tv si acasa nu, e posibil sa fie derutat si pe termen lung s-ar putea sa nu fie tocmai bine.

28. Am un bebe de 1 ani, am descoperit desenele in timpul colicilor (sau in primele 3 luni atunci cand el descopera „nesiguranta” dinafara burticii mamei lui). Cand eram la inceput, am avut impresia ca niciun bebelus nu plange mai tare ca el si l-ar intrece cand vine vorba de agitatie, nesomn, energie…Oboseala, stresul, imposibilitatea de a-mi raspunde la intrebari de genul „de ce nu doarme”, „de ce nu vrea suzeta”, „de ce nu i place in masina” , ” de ce plange zeci de minute fara oprire”, ” de ce nu sta in carucior”, ma facea tot timpul sa caut momente de liniste, de „respiro” si foarte rar le gaseam. In parc, se trezea la orice zgomot, adormirea lui mi se parea tot timpul epuizanta. Am descoperit desenele si i-am mutat patutul cat mai aproape de Tv. Se uita, radea, puteam sa mananc impreuna cu sotul meu la masa (lucru destul de rar). Mama il adormea la desene, se uita si inchidea ochii la un moment dat. Gata, evrika ptr cele cateva minute de „liniste” si ptr mine. Apoi, nici nu mai stiu cat a durat, mi-am dat seama ca nu era deloc liniste in casa, ma uitam la desene si imi spuneam ca sunt prea „tampite”, pe unele le invasem pe de rost si ma amuzam. A urmat un proces de adormire si mai dificil, ramanea cu ochii atintiti, devenea curios. Am ajuns la un specialist in somnul bebelusului si ne-a recomandat sa evitam desenele. Primul sentiment a fost: „ma simt prost ca mi zice asta”; apoi, realizezi, incerci sa schimbi si e un pic de tras. Cu mama, cu soacra, cu alte pareri, cu copilul tau. Regret timpul acordat Tv, nu a fost foarte mare, dar nici deloc (cum as fi ales acum). Eu nu sunt pro TV, nu ma uit nici eu, a fost o mare prostie, dar am invatat.

29. Off Doamne, daca as fi citit inainte sa ne lovim de problema, ce bine si frumos ar fi fost. La varsta de 2 ani si 6 luni am mers cu al meu copil la un neuropsihiatru deorece mi se parea ceva in neregula cu el, iar vorbele dr. nu le voi uita in veci „daca vrei sa tampesti un copil lasa-l in fata TV-ului”. Intradevar lupta este grea dar se merita, deoarece de la varsta f mica a fost lasat la tv, in momentul in care a fost interzis, interzis a fost, evitam si vizitele in locurile unde nu puteam tine televizorul inchis. Acum insarcinata din nou stiu cum sa procedez cu bebe 2, cel putin in privinta televizorului, restul mai vedem.

    • buna Georgeta. Imi spui te rog mult cum este copilasul tau care s a uitat la tv? Eu acum am incetat de tot tv ul si avem 2.9 luni. Acum am realizat ca am gresit. As vrea sa stiu ce sanse de recuperare avem. Multumesc mult.

30. Daca Tom si Jerry este de o violenta extrema…
    Ce sa mai spunem despre desenele cu monstri, japoneze, sau de care or fi? Si care din punctul meu de vedere nu au nici o poveste in spate, nici o grafica reusita..
    Nepoatei mele, cand era micuta, ii era frica sa stea singura in camera la desenele cu monstri..
    Hai sa nu exageram cu Tom si Jerry. Poate o sa i se para de o violenta extrema daca parintele nu are timp sa stea 5 minute langa copil sa ii explice ca desenul este nostim, ca personajele nu mor, sa rada impreuna cu copilul. Daca copilul este lasat cu orele la televizor, devine un zombie oricum.
    Haideti sa nu mai invinuim Tom si Jerry si nici Capra cu trei iezi, ca devenim penibili (nici snobi, nici altfel).

31. Nu stiu cum sa incep.Nu am copii,sunt inca tanara.Totusi am sa vorbesc,din perspectiva unui copil al anilor ’90.Tv-ul are ca orice lucru,parti bune si parti mai putin bune.Cineva spunea ca moderatia este cheia si asa si este.In cazul meu,de ex,televizorul a fost un prieten.M-a ajutat sa invat sa citesc cursiv la varsta de 5 ani,adica pana sa merg la scoala,desigur,cu ajutorul parintilor si mai ales bunicii.Multe din desenele pe care le-am vizionat atunci le revad si acum cu aceeasi placere.Altcineva spunea ca Tom si Jerry sunt de o violenta extrema.Ma faceti sa rad,doamna.Sunt desenele preferate ale multor generatii,inclusiv a mamei mele si nu a ramas nimeni traumatizat nici nu au devenit agresori in serie.Problema este,cred,intr-adevar,varsta.unele desene sunt ptr o anumita categorie de varsta,altele ptr alta.Si desigur si cantitatea de timp petrecuta in fata TVului.

32. Si eu sunt una dintre mamicile care si-au lasat bebelusii in fata televizorului (incepand cu varsta de 4 luni). Ii placea sa se uite la Duck Tv, era foarte captivat de imaginile care se derulau in fata lui. Iar eu ma gandeam ca ce poate sa fie rau, sunt ca niste imagini de la un carusel muzical. Ce bine ca exista, asa pot sa ma mai odihnesc si eu! Il lasam sa se uite vreo 2 ore/zi, dar nu continuu. Cand a inceput sa se ridice in picioare, se catara pe mobila si statea cu ochii atintiti in TV. Era obiectul care il atragea cel mai mult. Pana intr-o zi, cand a spart ecranul (thank god!). Apoi a inceput cu telefonul. Ii puneam cantecele de la „Tra la la”. Bineinteles, cand ii luam telefonul, se lasa cu plansete, cu scandal, cu dat cu capul de podea, etc. Am continuat asa cred ca pana la 1 an si jumatate, cand am zis STOP. In afara de agitatia pe care i-o crea privitul la ecrane, cream tot timpul situatii de conflict, plansete, urlete, cand incercam sa opresc dipsozitivul. Dupa ce mi s-a atrat atentia de pericolul TV-ului la niste ateliere si dupa ce m-am documentat, am luat masuri. Am scos televizorul din priza, i-am explicat copilului ca telefonul este pentru cei mari, sa vorbeasca la el cu alte persoane si am mutat laptopul si tableta in camera noastra, unde el nu are acces. A fost greu cateva zile si pentru noi si pentru el. Dupa o noapte nedormita si inca o zi obositoare la serviciu, cand vii acasa trebuie sa gasesti resurse, idei de joc, activitati pentru a fi conectat in permanenta cu copilul. Este greu, dar se poate! Acum, dupa aproape 6 luni de „fara tehnologie” suntem fericiti, linistiti, petrecem timp de calitate impreuna, radem, cantam, ne jucam, iar fericirea din ochii copilului meu imi da o energie mai mare decat daca as fi stat in pat si m-as fi „odihnit” in timp ce el se uita la tv. Acum, cand T. vede telefonul, nu il mai deschide si nici nu mai plange ca vrea cantecele, il ia si il aduce unuia dintre noi. Incurajez publicarea articolelor de acest tip si le multumesc celor care m-au ajutat sa inteleg ca televizorul este nociv. Da, m-am simtit si ma simt vinovata pentru timpul pe care l-am pierdut lasandu-l la TV, dar sunt multumita ca m-am oprit la timp si si ca pot sa ii ofer copilului meu dragostea si atentia de care are nevoie.

33. Perfect adevărat! Si atât!

34. http://www.qbebe.ro/psihologie/dezvoltare_emotionala/desenele_animate_nasc_monstri

35. Hello everybody

    Draga Printesa, excelent articol, ca de obicei. Un lucru as vrea eu sa adaug la cele spuse de tine si de citeva comentarii aici. Idea ca televizorul ajuta cumva la dezvoltarea psihologica si intelectuala a copilului e 100% cacao, cum s-ar spune.

    Citi dintre noi au crescut in anii ’70 si ’80, cind in Ro televiziunea practic nu exista, in afara de 10 minute seara la Mihaela – din cind in cind? Si uite, tot am invatat sa citim si sa numaram; eu, de exemplu, hai sa ma dau si mare aici 🙂 am facut doua facultati, amindoua in engleza, una de psihologie no less. Deci, asa cum probabil putem toti sa garantam, lipsa de televizor nu face rau la nimeni.

    Prezenta, pe de alta parte, a televizorului, face rau din belsug. Deja din anii ’60 se stie foarte clar ca toti copii internalizeaza si copiaza violenta de la TV (ca, de exemplu, in faimoasele studii de la Albert Bandura – Social Learning Theory). Asa se explica si de ca vin ei acasa si incep sa tipe sau sa loveasca desi in familia lor nu exista violenta: o invata de la TV, literalmente.

    In general, TV e ca zaharul si aditivele in processed food: cu cit copiii sunt expusi mai mult, cu atit ei devin mai prosti, pardon de expresie, si debilitati emotional, cu comportament anti-social si incapacitate sa inteleaga si sa auto-reguleze emotii si comportament etc. TV pare sa fie interactiv, dar NU e, fiindca nimeni in TV nu dialogheaza co copilul, si deci copilul asimileaza tot felul de exagerari si idiotenii care in timp, si in mod ireparabil de multe ori, ii va deforma toate perceptiile despre lumea din jur.

    Oh, si daca cineva doreste un exemplu mai elocvent, hai sa ne uitam la un film de minunatul Quentin Tarantino: violenta nelimitata, and mostly nonsensical stories. Dar vai, draga, ce geniu e el, zice lumea, fiindca a inventat ”estetizarea violentei”! Si Tarantino e faimos, si sa lauda, pentru faptul ca si-a petrecut intreaga copilarie cu fruntea lipita de televizor. Eh, daca va place de el si de capodoperele lui, good for you. Dar daca nu va doriti un copil cu o imaginatitie de genul ”Reservoir Dogs”, va rog si eu impreuna cu Printesa: no TV pentru copii. Full stop.

    PS – Cit despre gradinite, ar trebui toti parintii sa se uneasca si sa protesteze. Educatoarele sunt platite ca sa educe, nu ca sa ii planteze pe micuti in fata televizorului si sa vi-i trimita acasa hipnotizati si nevrozati.

    • Eu sunt fan Tarantino :-))
      Si printesa e, de altfel 🙂

    • Robo :-),

      Cum am si zis, good for you. Dar de lasat pe Sof si Ivan 10 ore pe zi la tele tot nu faceti, nu? Dar daca intr-o zi va vine Ivan cu povesti imaginare ca in Reservoir Dogs (ma refer specific la violenta grafica si explicita, nu la valoare artistica ori matafora pentru conditia umana etc…)? I’m joking, of course.

      Pe mine Tarantino ma sparie de nu ma vad. Dar mde, stiu ca milioane il iubesc la nebunie; each to their own eh?

36. Dupa ce am citit articolul si (la fel de important) am parcurs si comentariile mi-am dat seama ca, intr-adevar, ma inscriu la capitolul cu TV peste normal. Tot dupa aceea am inceput sa-mi explic si anumite stari (si nu numai) ale fetitei mele.
    In fine, trebuie sa recunosc si faptul ca sunt un adept al televizorului si ca nu, nu-i voi interzice „cu desavarsire” televizorul – vezi cazul din comentariul cu mutatul in Olanda – si nici accesul catre orice altceva asemanator (tableta, telefon etc). Dar nici nu as dori sa se interpreteze in sensul extrem. In fine, acum sta … mult. Poate nu va mai sta atat, asa as vrea acum.
    Dar, daca am observat corect, unul din studiile citate aici e realizat in 1969. Sa fim seriosi, lumea a avansat de atunci. Mult ! Si o simtim fiecare, chiar si prin televizor. Ne place sau nu, si noi am crescut diferit de parintii nostrii, cu avantajele tehnologice ale erei noastre, unele benefice, altele nu (folositi frigider acasa, nu ? Aspirator ? Dar cuptor cu microunde ? Aer conditionat ?, Hei, si aragazul poate sa intre aici, mamaia facea paine la cuptor cu lemne – am crescut la casa – asa ca si toaleta in casa pentru mine reprezinta un plus tehnologic). Consider ca televizorul este unul benefic, utilizat corespunzator. Consider ca multe idei pot sa fie extrase cu succes din cantecele si din desene (personal eram fan CartoonNetwork pana prin 2005 – 2007, dar acum evit canalul), iar unele chiar aplicate. Mai mult, e bine sa stii cum anume sa poti profita de pe urma unor astfel de echipamente intr-un mod care sa te ajute, si pe tine, ca parinte, dar si pe copilul tau, pentru ca, daca ar fi sa privim obiectiv, atunci poate ar trebui sa ne mutam in mijlocul padurilor virgine, astfel vom putea sa-i privam si de televizor, si de mancarurile pline de conservanti, de limbaj obscen si de o societate care nu ne place, dar in mijlocul careia ne-ar placea se se descurce ulterior singur, dar se pare ca nu o facem – si totusi am observat multe observatii referitoare la sacrificii pentru copil ! Sa fim seriosi, sacrificam, intr-un mod personal, multe, dar exact societatea aia amintita e cea care va da mereu directia, si, vrem sau nu, o sa ne conformam si noi cu totul. Insist, cu riscul de a ma repeta, chiar daca nu vrem, pentru ca ceea ce acum e interzis, peste 5 ani nu va mai fi, cand copilul trece drumul sa se joace la prietenul Gigel, iar el sta la televizor, iar tu stai linistita ca bate mingea afara … Iar tu esti convinsa ca ai facut bine ca ai interzis, dar care e diferenta ? De 10 ani, probabil, caci finalul va fi acelasi: cand trebuie sa iasa afara, cu fetele/baietii (pubertatea, deh!), colegi si altele, va sta cu telecomanda in mana, iar eu, la 15 ani, nu-i voi mai putea impune aceleasi reguli si in acelasi mod – si spun doar 15 ani, nu mai mult.
    Este important sa stii, ca parinte, cum sa-ti educi copilul sa-si imparta intr-un mod corect timpul, cat sa doarma, cat sa stea afara, cat sa se uite la televizor, cat sa invete sau sa citeasca. Cum sa profite de pe urma televizorului, iar viitorul, cel de care se teme lumea aici, va fi altul. Nu sunt specialist si accept sfaturi si idei asupra educatiei si cresterii copilului, dar am senzatia ca intoarcerea asta la radacini nu va putea fi realizata intr-o luma plina (si Romania chiar nu este printre primele locuri) de electronice (aici inscriu si electrocasnicele).
    Fata mea nu are 2 ani impliniti. Poate ca si de aceea articolul, pentru mine cel putin, trebuie aplicat drastic. Iar ma repet: pentru mine – in primul rand. Intr-adevar, multe mentionate ca gresite la mine au fost aplicate. Totusi, sunt cazuri (particulare), sunt momente masurate uneori in minute, alteori in ore, unde nu-l voi putea aplica, si exclud momentele in care stiu sigur ca nu îl voi aplica.
    Vad multe sfaturi, indicatii, despre ce este gresit, dar nu gasesc deloc pe cineva interesat sa-mi spuna cum anume cum anume pot sa integrez televizorul, de exemplu, in viata noastra.

    • DMB,

      daca va referiti la Albert Bandura cind spuneti ”unul din studiile citate aici e realizat in 1969”, observatia dumneavoastra e corecta dar implicatia e gresita. Bandura a inceput, subliniez a inceput, studiile lui in anii ’60 dar le-a continuat pentru urmatoarele trei decade. Furthermore, teoria despre Social Learning, la fel ca si concluziile din studiile lui Bandura, au fost confirmate si reconfirmate de zeci de ori de catre psihologi de prin toate tarile – si se predau la facultati de psihologie in 2015. Deci nici vorba sa fie depasite.

      Si dumneavoastra credeti ca ”…sa fim seriosi, lumea a avansat de atunci. Mult !” Er… sa fim seriosi, nope. Daca ne uitam bine prin jur, lumea a regresat considerabil din anii ’60, in ceea ce priveste violenta la TV, care acum e omniprezenta si practic necontrolata. Si si mai rau, violenta din comportamentul copiilor in realitate a crescut pina la nivelele incredibile – ca de exemplu in cazul copiilor si adolescentilor care acuma se duc la scoala cu pistoale automate si-i impusca pe profesori si pe copii … sau se duc cu cutite la scoala si se injunghie, samd. In USA, practic toate scolile au la poarta detector de metale, ca sa nu poata copii aduce arme la scoala. Si cum a inceput situatia aceea, cum s-a transformat societatea respectiva asa?

      Sau hai sa consideram limbajul pe care il folosesc copii in zilele noastre. Chiar vreti sa spuneti ca acum citeva decade, copiii ar fi indraznit sa zbiere si sa injure, la unul altul si la parintii lor, asa cum prea multi fac acuma?? Si uite-asa, azi un desen violent, miine un injurat si un pumn in cap la alt copil, si bulgarele la deal in jos se face.

      Acuma eu nu zic ca TV e vinovat la modul exclusiv pentru comportamentele acestea, sau ca toti copiii vor deveni violent criminals sau mass murderers. Dar uite-asa, cu 2-3 generatii de parinti si copii crescuti cu prostii ca Tom & Jerry, violenta a devenit, fara discutie, din ce in ce mai acceptabila in toate societatile. Mesajele violente pe care un copil le absoarbe din cultura creata de TV (and don’t even get me started about computer games!!) sunt imposibil de contestat, si efectul cumulativ e pur si simplu dezastru pentru copil, si mai tirziu pentru teenager si adult.

      In afara de violenta, mai exista deasemnea imensa problema a mesajelor pe care copiii le primesc de la absolut toate programele la TV, indifferent daca sunt filme sau desene, violente sau nu. Unul din cele mai importante dintre aceste masaje e idea ca toate se termina intotdeauna co bine – ca, in vreo 20 sau 30 de minute, orice problema exista se va resolva repede, si ca in INTOTDEAUNA totul se termina cu bine.

      Copiii inghit mesajul acesta pe nemestecate probabil de mii de ori pe durata copilariei, si dup-aia cind crestem mari ce facem? Ne uitam la filme de la Hollywood sau oriunde, cu exact acelasi mesaj … pe cind in realitate, viata nu-I deloc asa, cu solutii simple si rapide pentru orice problema, cu rezolvare neat & tidy a oricarui conflict, si cu trimumful binelui in orice imprejurare.

      Asteptarile nerealiste constituie una idn cauzele cele mai importante a esecului in viata, cauzeaza depresie, si in multe cazuri, din nefericire, copii si adulti de toate virstele ajung la sinucidere fiindca nu sunt capabili sa faca fata la realitatile vietii – fiindca oamenii nu stiu ce sa faca in cazul in care nu le reuseste ceva, sau cineva nu-I iubeste, etc, etc. TV joaca un rol essential in formularea acestor asteptari nerealistice.

      Ori, avem cealaIta problema: culori, muzica, ritmuri sacadate, scene rapide, si sute de povesti noi-noute toata ziua buna ziua, toate acestea ii fac pe copii sa se astepte sa fie entertained tot timpul, ceea ce e imposibil … si le ridica expectatia asta de infinite fun & games. Foarte curind, TV devine o adictie si viata de zi cu zi plictisitoare si ne-stimulanta. Big, big problem. So I will say it again: no TV pentru copii.

      PS – Dar de fapt printre comentariile de aici puteti sa gasiti o multime de sfaturi excelente despre cum sa integrati TV in viata copilului, daca musai sa aveti TV la copii:

      1) Informati-va, ca parinte, despre ce contin programele exact.
      2) Controlati ce fel de program, si pentru ce durata, ii dati copilului voie sa urmareasca.
      3) Masurati timpul de expunere in MINUTE, nu ORE.
      4) Priviti programul impreuna cu copilul, si intotdeauna discutati ce se intimpla pe ecran, si care sunt implicatiile intimplarilor imaginare pentru copii / oameni reali, si pentru viata de zi cu zi.
      5) Zero TV pina la virsta de 2 ani cel putin.

      Si probabil mult mai multe, toate sfaturi excelente desi nu intotdeauna usor de urmat, vor spune unii. Fiindca, pe de alta parte, binenteles, daca parintii isi considera copilul un fel de inconvenienta si de fapt nu vor sa petreaca timp cu copilul lor, sau le e lene sa faca efortul de a-l educa 24 de ore din 24, 7 zile pe saptamina … atunci, mda parintii o sa il abandoneze pe copil in fata televizorului exact cum spune articolul Printesei Urbana. Si o sa pretinda ca vai, e pentru binele copilului ca uite ce ii place, ba mai si invata de la TV pe deasupra … deci hip-hip-hooray, eu ca parinte nu tra sa mai imi bat capul, si nu am nevoie sa simt ca imi neglijez copilul ! Hmmm…

    • MIA,

      Foarte corect ce ai scris, ai dreptate, aș mai adaugă și faptul că dacă nu e cu violența, mesajul din mass media conține sexualitate in mod explicit, ce stimulează in mod artificial comportament sexual ultra precoce.

37. E bun link-ul din qBebe, si mai e de vazut si emisiunea garantat 100% cu invitat Virgiliu Gheorghe. Nu pot sa deschid acum, dau cautati pe youtube…e foarte interesat.

38. Pe mine televizorul ma oboseste. Nu ma pot concentra cu adevarat la viata mea cand merge un televizor prin preajma. Prin urmare, de cand s-a nascut baietelul meu, eu nu aprind televizorul. Asa stiu ca energia de care dispun si care nu e mereu la cote ridicate o canalizez asupra lui si a noastra si sunt linistita sufleteste. Nu simt o lipsa, ci o eliberare, o solutie salvatoare in viata asta oricum agitata.
    In copilarie evadam in televizor. Asa scapam de tatal betiv si violent si ascundeam sub presul mintii frica si rusinea. Pana nu demult am pastrat obiceiul de a privi in televizor orice atunci cand imi era greu intr-un fel sau altul. Si da, ma concentrez greu si mintea zboara usor in contemplare. Televizorul nu face parte din viata noastra acum si nici pe termen scurt si mediu. Vreau ca baiatul meu de 1 an si o luna sa aiba mintea limpede si focusata si ochii mari si luminosi.

39. Fetita mea are un anisor si se cere la desene…..arata cu degetelul spre televizor…….deci de acum inainte va fi pa pa TV acum cat mai pot……..

40. Foarte bine punctat articolul! Si pentru familia noastra vine exact la fix. Pe noi ne-ai convins cu urmatorul argument: ” Televizorul e viu, colorat, dinamic şi seducător, mult mai colorat şi mai dinamic ca viața reală. Normal că nu va mai avea chef de puzzle şi cărți, după ce a stat hipnotizat ore la rînd în fața televizorului…”
    Cazul nostru – Dupa 1 saptamana, in care si eu si sotul meu am fost raciti, cu febra si cu zero energie pentru baietelul nostru de 2 ani, am preferat ca seara sa ii dam tableta si sa ii punem niste cantecele pentru copii, cu imagini relativ statice, fara flash-uri de lumina (imagini- ziceam noi inofensive) La inceput, a privit 5 minute, apoi 10 minute. Dupa 5 zile, a vrut timp de 2 ore sa priveasca desenele cu muzica. Evident ca nimic nu il mai atrage: puzzle, carioci, carti, jucat cu mingea, absolut nimic.
    Deci de acum inainte- fara tableta, tv, telefon sau PC.

    Multumesc inca o data

41. Din păcate ma regăsesc in aceeasi situație. Culmea, am început sa caut pe net informatii despre efectele unei alimentatii nesanatoase, gandindu-ma ca acolo gresesc de e copilul meu foarte agitat. La televizor nu m-am gândit niciodată, dar e foarte clar, din cele descrise, ca el e vinovatul. Stiu ca totul depinde de mine, sper totusi sa am si sustinerea sotului.

42. Perfect de acord. Eu insa ma gandesc cu groaza ca e simplu de controlat mediul copilului cat sta mai mult in casa insa ce te faci cand la 3-4 ani va ajunge in parc iar ceilalti copii vor avea aifon?
    Bebe are doar 6 luni, dar ma gandesc cum putem gestiona datile cand va cere ceva ce alti copii au…iar asta se aplica si la mancare nu doar la tehnologie…

43. Ouch 🙁

    Regulile părinţilor români

    25% – se ceartă în faţa copilului

    68% – vor copil ascultător, nu independent

    63% – cred că doar ei au dreptate

    30% – aplică pedepse copilului

    Sursă: UNICEF

    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/STUDIU+Parintii+romani+sunt+de+moda+veche

44. eu astept cu mare interes articolul in care sa dai si solutiile despre cum sa impaci si capra si varza (adica si nevoile parintilor de a se uita la tv) si ale copilului de a nu fi expus. Ca in teorie e simplu dar in practica degeaba stii ce e bine si ce nu ca nu poti chiar sa renunti la tot. La fumat renunti, la mancat o ciocolata sau la baut o cola renunti, la dormit pe saturate renunt, la cumparat ceva ptr tine renunti, la mers in oras fara copil renunti, si cand n-ai niciun ajutor in gospodarie iar copilul nu accepta sa stea cu tine sa zdrangane oale si tu trebuie sa mai cureti si-un cartof, morcov, praz de-o ciorba si el se catara pe biblioteca si cade si-si sparge capul, mai ca alegi tv-ul decat o tragedie.

    • solutia e sa ii asiguri un loc de joaca safe si sa il lasi sa invete sa se joace singur. nu exista retete magice, exista timp cu parintii si in timp, joaca independenta.
      nu cred ca e cazul sa ne gindim la tv ca la salvator de vieti, sa fim seriosi. ma indoiesc ca pe vremea cind nu era tv mureau copii pe capete in gospodarii.

    • Actually,chiar mureau.La tara si in zilele noastre copiii sunt multi si sarmana mama nu are cum sa aiba grija de toate-mancare,spalat,animale,etc si ei umbla brambura pana inghit soda caustica sau se inteapa in vreo sarma sau cad in vreo gaura sau fantana.just sayn’

    • Da-ne un exemplu de spatiu safe pt un copil, unde sa stea cat ii fac de mancare macar lui… Nu si noua.. Ca asta ar fi deja de vis.Un spatiu atat de safe si de interesant incat copilul sa si stea acolo, fara sa urle, sa vina sa te traga de pantaloni, sa urle iar, sa se tranteasca pe jos ca nu-i dai atentie. Am nevoie in jur de o ora pe zi sa-i fac lui papa…momentan noi nu ne uitam la tv ca chiar suntem f mici( 1 an 3 luni) dar va trece timpul si nu o sa-l mai pot pacali cu faze de genul: unde-i ursuletuul? Adu la mami ursuletul…unde-i masinutaa? Cuum face masinutaa?? As avea nevoie si de idei aplicabile…solutii ceva??

    • Dupa 2 ani e mult mai simplu, pentru ca te intelegi bine cu copilul, care, daca e invatat de mic, se va juca singur alaturi de tine. Ii dai si lui ceva de gatit, paste de sortat, legume de taiat, e plin internetul de idei.

    • Sincer mie mi se pare un viiss, ca sa nu spun imposibil sa se joace al meu copil langa mine fara sa ma traga de mana la fiecare 30 de secunde. Chiar mi s-ar putea intamla si mie asa ceva??

    • @Rallu Solutie practica si in siguranta: eu il cooptez sa ma „ajute” la gatit. Are sortul lui de bucatarie, si-l pune singur, mergem si-si spala mainile, iar apoi ii dau cate ceva de facut, chiar pe bune, gen curatat foile de la ceapa (dupa ce i le „incep” eu ca sa aiba doar de tras de ele), curatat un ou fiert, mestecat o salata etc. E perfect in siguranta cand e chiar langa tine si ii dai ceva de facut de-l intereseaza si poate sa faca – unde mai pui ca e foarte mandru sa gateasca pe bune si uneori chiar e si mai incantat sa manance „rezultatul” decat altminteri. Sigur, uneori dureaza preparatul mesei ceva mai mult asa decat daca fac singura, dar stiu asta si deci planific de la inceput mai cu rezerva de timp, care-i baiul ca doar nu-i concurs de viteza ori ceva.

      Cele de mai sus fiind zise, adaug totusi ca televizorul e un obiect si nimic mai mult si deci in sine nu-i bietul „rau” ori nu stiu ce. Totul tine de cum il folosesti, iar daca-l folosesti pe post de ce nu e (adica dadaca), sigur ca rezultatele sunt dezastruoase, unde-i surpriza? Daca-l folosesti in schimb drept ceea ce e, adica un ecran pe care poti proiecta imagini cu/fara sunet, toate ALESE cu discernamant (deci nu ingurgitate asa dupa cum ti le da operatorul de cablu sau televiziunea sau mai stiu eu cine), se schimba povestea. Problema nu-i niciodata obiectul, ci utilizatorul, asa ca daca e ceva nociv, nu-i televizorul, ci alegerile bazate pe comoditate de scurta durata, gen „e la indemana, de ce sa nu folosesc?” ori „n-am de ales ca X” (sigur ca ai de ales intotdeauna, ca doar si a avea televizor in casa e o alegere, nu ti-l da nimeni cu de-a sila).

    • Of… Al meu e inca mic… Adica 1 an si putin…degeaba incerc sa-l tin in bucatarie cat fac eu papa pt el ca deja nu mai e interesat de sertarul lui cu plasticaraie ( il stie de la 10 luni de cand merge singur). Am incercat sa-i dau legume, fructe, sa faca el ceva acolo…paste uscate, paste fierte…totul e bine pana ma ridic in picioare la aragaz si el ramane cu toate in fata. Ma trage sa ne jucam impreuna, imi aduce jucarii de la el din camera si mi le arata, ma trage de pantaloni…orice sa-i dau atentie. Nu stiu cum sa fac sa-l dirijez si spre joaca de unul singur. Macar 1 ora oe zi… Nu vrea singur si pace…

    • Cu joaca singur poate sa mai dureze (depinde si de copil, dar unii asa sunt, mai lipiciosi), dar asta cu chiar acolo cu mine am inceput cam pe la 1 an ori chiar un pic mai devreme. Cheia posibil sa fie faptul ca intr-adevar, mai ales initial tb sa faca in paralel ori chiar direct cu tine, adica nu lasat la „masa” lui. Am redus timpul de la aragaz la minim (ori pus la cuptor mai bine ca acolo pui, setezi ceasul si aia e, ori in tot cazul chestiuni cu mestecat minim spre deloc) si la inceput chiar i-am tinut sa curete, aratat, acolo mana in mana cum ar veni – pare tare incet intai, dar prind repede si apoi merge treaba altfel, zic eu.

    • Poate scriu tarziu, dar Learning tower poate fi o solutie. Am aflat de curand de la cineva care il foloseste cu succes. E o idee Montessori.

      http://www.ikeahackers.net/2013/03/lucys-learning-tower.html

    • Catalina, noi am renuntat la TV de vreo 4 ani. Nu exista in casa. Nu ii simte nimeni lipsa. Ba dimpotriva. 🙂 Avem alte preocupari care noua ni se par mai interesante. Se poate si asa.

45. Lucrez in IT si imi este aproape imposibil sa nu folosesc smartphone, net/laptop. Nu stiu daca am procedat bine (poate da/nu), dar…
    Noi facem poze si filmulete cu el si daca vrea sa se uite la ceva reluam practic ziua – uite, asta am facut azi. Apoi, daca vrea sa se uite la calculator/youtube incerc filmele de genul „how to” – uite cum ara tractorul, cum se incarca masina de gunoi, cum sapa excavatorul, toate insotite de explicatiile mele. Lucruri normale ce le poate revedea live, pe strada.
    Abordarea asta nu l-a indepartat de jucarii…
    La tv nu ne uitam la altceva decat sport si pare sa il lase rece. De fapt, cred ca il lasa rece si pentru ca nu il mai folosim nici noi.

46. Pe mine ma intriga putin articolul prin faptul ca te lasa rece MODEATIA: ” Şi atunci ignoră informațiile sau se acoperă sub plapuma comodă a lui „moderația e cheia”, „lasă că o oră de tv pe zi n-a omorît pe nimeni”, „eu aleg numai desene animate educative pentru copilul meu” şi „mai bine să avem echilibrul în toate”.” Intr-adevar e bine sa tai buruienile din radacina, dar cred ca copiii tai te vad folosind laptopul/ telefonul, ca altfel eu nu inteleg timpul fizic alocat textelor si raspunsurilor, ceea ce mi se pare acelasi lucru: aceleasi unde le trec prin fata, chiar daca nu perpendicular. Nu cred ca ne putem intoarce la publicatiile tiparite cu abonament si sa-ti trimitem comentariile prin posta, desi ar fi chiar fain 🙂 cel putin un exercitiu vintage.

    • scriu seara dupa ce ei adorm. mai umblu de pe telefon ziua, dar foarte putin.

47. Sfaturile din articol sunt corecte si cred ca multi parinti si-ar dori sa le adopte pentru copilu lor, but then life happens. Cand trebuie sa te intorci la serviciu dupa un an si sa lasi copilul la bunici, nu ai cum sa aplici metode de parenting moderne. E greu sa convingi niste oameni de 50-60 de ani sa gateasca fara zahar, sa nu tipe, sa nu lase copilul la TV, etc. Parentingul modern cere timp, energie, informare, schimbare de mentalitati, pe scurt o munca pe care e greu sa le-o pretinzi bunicilor. Si nici nu stiu cat de indeptatit ai fi, pentru ca pana la urma, oamenii aia si-au crescut copiii, nu sunt obligati ca dupa o viata de munca, sa galopeze pentru a se adapta unor cerinte de educatie moderne. Cand depinzi de ajutorul benevol al altcuiva (indiferent de cine e acel altcineva) nu poti cere omului respectiv sa faca pentru copilul tau eforturile pe care le-ai face tu.

    • Sigur ca poti. Sa te joci cu un copil nu e un efrot supraomenesc, e nepotul lor, il iubesc, pot intelege.

    • Ma bag si eu ca musca in lapte pentru ca nu e cazul meu, avem o bona buna de 3 ani si ceva pe care baietelul meu energic si super vorbaret o relaxeaza si nu i se pare o povara, dar…socrii mei au refuzat sa stea cu el cat timp eu sunt pe teren (de 3 ori pe saptamana, cate 5 ore) pe motiv ca e prea greu de ingrijit, ca e energic. Iar cand sta o zi la ei, de maxim 2 ori pe an, la maxima urgenta, soacra mea imi spune ca il pune la desene si il lasa cu socrul, iar ea se inchide in bucatarie, ca el vrea doar joaca. Femeie sanatoasa, pensionara si care pretinde ca il iubeste de nu mai poate. Si e un copil normal, cu care noi ne intelegem foarte bine, ok la gradinita si cu bona, dar care are nevoie fix de atentie.
      Asa ca din pacate nu toti sunt dispusi sa faca eforturi si mai aud oameni in varsta care vad ingrijirea nepotilor drept o corvoada. Eu ma bucur intr-un fel ca au refuzat desi asta a insemnat pentru noi un efort financiar, dar bona si apoi gradinita plus bona au fost clar variante mult mai bune.

    • 99% dintre ei nu inteleg si se opun schimbarilor cu o indarjire incredibila

    • Situatia poate fi si in sens invers….Adica o persoana mai in varsta sa le ceara celor tineri sa mai renunte la televizor, telefon, laptop in favoarea jocului cu proprii copii…Am fost prezenta la intalnirea cu o doamna invatatoare de la clasa pregatitoare cu parintii viitorilor scolari. Doamna, aflata in prag de pensionare, ne spunea ca multi copii se plang ca pe parinti nu-i intereseaza decat serialele TV, vorbitul la telefon, facebook, etc…Cand sa mai ramana timp si pentru joaca?

    • Nu e vorba de „efort supraomenesc” ci uneori de lipsa de energie. Indiferent cat de mult i-ai iubi, totusi copiii (mai ales cand sunt mai multi si inca mici) pot fi foarte obositori, iar cei in varsta s-ar putea sa nu mai faca fata fizic, pur si simplu. Asa ca nu, nu e chestie asa ca „le ceri” si gata, ei trebuie sa dea ca altfel nu iubesc copilul. Cand nu poate omul, nu poate (ori eventual iti cedeaza tie la insistente ca na, te iubesc si pe tine, nu doar pe nepoti iar apoi poate totusi nu te miri cand le e rau la sfarsitul zilei). Indiferent de iubire, copilul e totusi responsabilitatea parintilor, nu a bunicilor.

48. Foarte bun articolul si semnalul de alarma!

    O mica remarca cu privire la comentarii: multe mame se plang de oboseala si e normal! eu insami sunt mama unui ficior de 5 luni si am trait un montagne-russe primele 3 luni mai ales, cu urcusuri si coborasuri. Nu cred ca televizorul este solutia pt a gasi un moment de tihna!
    Unde sunt tatii?… Ei sunt primii pe care ne putem sprijini si care se pot ocupa de bebe, macar o jumatate de ora in sfarsitul dupa-amiezii si uneori poate si mai mult!

    • Acest lucru l-am observat si eu din multele, foarte multele comentarii citite aici:TATAL COPIILOR UNDE ESTE?!!!

    • Eu, eu, raspund eu unde sunt tatii! O sa raspund din perspectiva personala, adica cum era sa ma duc cu pluta eu si cum s-au si dus cateva prietene. Tatii sunt considerati niste incapabili, iresponsabili si ultima persoana cu care sa iti lasi copilul, ca doar tu, „mama eroina” sti adevarul absolut si mutu ala de langa habar n-are ce sa faca cu copilul ci ar trebui sa iti aduca numai laude si elogii si sa se dea din calea ta. Tatii nu sunt lasati sa aiba grija de copii. Era sa cad si eu in extrema asta si am prietene care nici nu concep ca tatii ar putea avea grija de copil. Si apoi cad late de oboseala si vor elogii pt jertfa lor…

    • Cred ca asa se ajunge in unele cazuri!
      Insa mai bine (pt toata familia) ai incredere in partenerul cu care ai ales sa faci un copil decat intr’un televizor…

    • Nu vreau să fiu (foarte) cârcotașă, dar … „Tatii sunt considerati niste incapabili, iresponsabili si ultima persoana cu care sa iti lasi copilul” – asta înseamnă că între o oră la TV și o oră cu tata, TV-ul e „răul” mai mic? e alegerea mai responsabilă?… hm.

    • Sunt considerați dar de fapt nu sunt, YOYO a scris un pic ironic.

      Însă există o tendință comună multor mame, de a considera copilul o extensie a propriei persoane, pe cale de consecință nimeni nu este mai competent sau mai bine intenționat in fața mamei.

      Iar tații sunt cu berea, fotbalul și mașinile, așa că ea, mama, se consideră un soi de aleasă, unica ființa capabilă să crească copilul.

49. Eu am crescut cu TV si nu-s nici hiperactiva nici nesociabila si pe cuvant ca stiu cuvinte multe si fac si fraze :)) Conteaza si tipul copilului mult nu doar adevarurile absolute 🙂

    • mda, pacat ca nu stim dinainte ce fel de copil o sa fie al nostru, unul care la 4 ani n-o sa mai vrea altceva decit sa stea ca zombi la TV sau unul dintre aia putini care poata scapa cu bine? eu n-as risca asa ceva cu copilul meu, sincer. de ce as face-o?

    • Nu am zis sa te risti, dar eu zic ca iti poti da seama destul de devreme. Al meu la 1 an jumate nu-i foarte curios de TV de exemplu. Eu am crescut cu cartoon network si m-am uitat pana la facultate la desenele de pe postul respectiv. Iar Tom si Jerry erau preferatele mele, si niciodata nu mi-a venit sa ii copiez asa cum am vazut la alti copii (isi dadeau cu oalele in cap ca asa vazusera in desene). Ce ma enerveaza pe mine sunt adevarurile absolute, de genul TV-ul nu e bun, mancarea tre musai sa fie bio si crescuta pe balcon pe cat posibil, niciodata sa nu strigi si sa nu te enervezi(mai ales pe copil) si altele de genul. Adevarul absolut nu prea exista, scuzele mele daca v-am dezamagit.

    • TV-ul chiar NU e bun. Nu exista nici o davoda ca TV-ul ar fi bun pina la 3 ani.

    • Adevar absolut nu e nici experienta personala! „eu m’am uitat la tv si n’am patit nimic” sau „al meu copil nu a devenit dependent” nu se aplica la toata lumea.
      Si eu m’am uitat mult la desene, dar aveam deja 8,9,10 ani si de altfel imi aduc bine aminte!
      Sustin si eu ideea ca un copil mai mic de 3 ani nu are ce cauta la televizor!

    • Nu tin minte sa fi zis ca experienta mea personala e adevarul absolut. Am zis doar ca nu cred si nu sunt de acord cu adevarurile absolute care suna a axioma matematica. 🙂

50. Cf. Dr. Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra mintii umane

51. Dr. Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra mintii umane

52. https://www.youtube.com/watch?v=f3YtOgM6DEE

53. Sunt perfect de acord si incerc pe cat pot sa reduc timpul in fata televizorului. Problema mea sunt insa ceilalti membri ai familiei care sunt dependenti de televizor si care insista sa creada ca pentru copil e chiar educativ sa se uite. Lupta mea nu este cu copilul ci cu sotul meu si mama lui care sta destul de mult pe la noi si urmareste uneori si cate 2-3 seriale in paralel. Fetita are 1 an si inca nu e atat de prinsa de televizor, ma urmareste prin casa, ne jucam, reusesc sa o distrag destul de mult si totusi este expusa. Cel mai rau e cand prinde reclame si ramane ca strafulgerata in fata televizorului. Nu protesteaza daca ii distrag atentia, de cele mai multe ori, se intoarce cu spatele la televizor si incearca sa danseze pe muzica reclamelor la indemnul meu. Este insa foarte obositor sa lupti cu cei mari si ma gandesc ca ea vazandu-i pe ei, va face la fel pe viitor. Este un copil curios si sper sa reusesc sa ii mentin curiozitatea asta pentru ceea ce o inconjoara in lumea reala, nu cea de la televizor. Daca as putea, eu as desfiinta complet televizorul.

54. Hello, vreau sa las adresa catre acest articol:
    https://www.healthychildren.org/English/family-life/Media/Pages/Why-to-Avoid-TV-Before-Age-2.aspx

    Aici e explicat de ce tv-ul nu aduce nimic bun unui copil sub 2 ani, ba ii face chiar rau.

55. Buna , este vreo mamica care s-a confruntat cu intarzierea de dezvoltare la copil din cauza televizorului? cum a evoluat copilul? multumesc