Acum vreo două săptămîni alergam prin oraş disperată că întîrziam s-o iau pe Sofia de la grădiniță. Mă gîndeam la moaca ei cînd urma să iasă din sala de mese, alergînd spre hol, unde nu avea să mă vadă, pentru că eu mă încurcasem în prea multe chestii de făcut şi la ora la care trebuia să ajung la grădiniță, căutam bezmetică maşina, pe care uitasem cu desăvîrşire unde o parcasem. Şi cum mă învîrteam ca o muscă fără cap pe străduțe, la un colț de cartier îmi iese în cale o bătrînă cu boboci de bujori albi şi roz.
– Cît e firul? întreb.
– Doi lei, mamaie.
– Ca la florărie, zic.
– Da, mamaie, ce să fac, am şi eu nevoie de-o pîine.
– Dați-mi 11, vă rog.
– Ce mulți, zice. O să se bucure doamna!
– Sînt pentru fetița mea, zic, îi plac bujorii.
– Atunci să vă mai dau doi, cadou de la mine. Ba nu, 4, să nu fie cu ghinion.
I-am lãsat 25 de lei şi-am zburat spre maşină. Am condus ca nebuna (greşit, ştiu, dar pur şi simplu mă sufocam de nerăbdare s-o văd), am ajuns cu 10 minute întîrziere. Sofia mă aştepta cu nasul lipit de uşa din geam.
A văzut întîi buchetul de bujori, apoi pe mine.
– Mami, mi-ai adus flori!
– Da, iubito, ție şi doamnei Alina (îngrijitoarea de care s-a ataşat cel mai mult).
Am împărțit buchetul în două, jumătate Sofiei, jumătate Alinei. Amîndouă stăteau cu nasul în bujori, zîmbind. Pfff, cel mai frumos tablou de primăvara asta.
În maşină în drum spre casă, Sofia strîngea la piept bujorii să-i sufoce, nu alta. Mă uitam la ea pe furiş în oglinda retrovizoare, la moaca ei albă printre bobocii albi, la nasul ei mic cît un nasture, proptit în petalele mititele şi mă gîndeam că da, ok, sînt atît de fericită acum şi aici că-mi vine să chiui. Apoi ea s-a uitat la mine foarte serioasă şi mi-a zis:
– Mami, ție îți plac bujorii?
– Sigur, iubito, dar cel mai mult îmi plac lalelele şi lăcrămioarele.
– Mămico, dar păpădiile coapte nu-ți plac?
Noi le zicem păpădii coapte la cele cu pufi, numai bune de suflat.
– Ba da, şi păpădiile coapte!
– Bine, să ştii că mîine o să îți dau eu ție flori! Dar nu-ți spun de care, e secret.
Bănuiam eu de care, că în curte la grădi nu cresc nici lalele, nici lăcrămioare.
Nu mi-am mai primit buchetul, că de-atunci bolim şi n-am mai ajuns la grădi. Ce voiam să vă zic e să oferiți copiilor voştri flori. De fapt, oferiți flori oamenilor care vă plac, fără alt motiv în afară că v-a ieşit în cale o bãtrînă cu brațele pline de boboci. Sigur, ideal ar fi să oferim plante în ghiveci, numai că dacă nu stabilim dinainte cu destinatarul că are timp și dispoziție să se ocupe de ele, mai bine oferim o carte. Îmi aduc aminte de vremurile în care nici măcar cactușii nu supraviețuiau la mine-acasă, tare milă mi-e de ghivecele pe care le-am primit de-a lungul timpului și de care s-a ales praful, pentru că pur și simplu nu eram în stare să-mi aduc aminte că am plante care trebuie îngrijite. Multă vreme am crezut că nu-mi place să primesc flori. Sînt moarte, se usucă, o risipă de natură și de bani, îmi spuneam. Apoi am înțeles că de fapt bucuria cea mai mare în afacerea asta cu primitul de flori stă în sufletul celui care oferă. Alesul florilor cu gîndul la cel ce le primește și ce i se potrivește, mersul pe stradă cu buchetul la piept, bătaia în ușă cu speranța că buchetul va surprinde, anticiparea unei bucurii la destinație măcar egală cu cea a oferitorului, un dans frumos, recunosc acum, cînd am încetat să stau mai mult la primire.
Oferiți și copiilor flori. Lumea preferă să cumpere copiilor orice altceva. O jucărie sau o prăjitură, să se bucure copilul. Sau un pantalonaș frumos, să se bucure mama copilului. Eu cred că s-ar bucura copilul și dacă ar primi flori, un buchețel simpatic, cu poveste. Uite, florile astea vin de pe cîmp, cresc acolo împreună cu grîu și șoricei și fluturi. Au nevoie de companie, ce spui, vrei tu să le pui în apă și să le spui povestea ta preferată?
Sofia se bucură teribil cînd primește flori. Îi mai cumpăr eu s-o surprind sau le cumpărăm împreună de la florărie cînd ne întoarcem seara din parc, dacă nu mai avem flori proaspete acasă. Își poate alege ea florile, cu condiția să nu depășim bugetul și să nu fie chestii pretențioase sau periculoase pentru pisică (are obiceiul să guste din toate, pofticioasa mică). Le duce mîndră pînă acasă, chiar dacă uneori buchetul e mai mare ca ea. Le punem împreună în apă, povestim despre flori, ce obiceiuri au, unde cresc, ce le place, le mirosim. A doua zi de dimineață se repede la ele să vadă care a înflorit, dacă și-au schimbat mirosul, cum le stau frunzele. Avem și pe terasă niște zeci de ghivece cu tot felul de plante, pe care mă bucur să observ că le recunoaște. Pe stradă se dovedește la fel de curioasă cu toate floricelele, copacii, boscheții, vrea să miroasă tot, să pipăie tot (spre groaza mea, că mă gîndesc cîți cățeluși or fi făcut pipi de păpădia aia pe care ea tocmai și-a pus nasul of). Dar o las, mi se pare minunat că în locul ăsta atît de aglomerat de betoane și sufocat de mașini ea poate crește cu drag de petale și frunze.
Și-i cumpăr flori. Bujorii ăștia au stat cu noi zece zile. Acum le-au luat locul niște garofițe și margarete sălbatice, despre care Sofia spune că sînt tare gălăgioase (cine știe ce-or fi vorbit ele acolo între ele, eu le văd doar colorate.
E frumos să dăruiești flori dar uneori o cutie mare de bomboane face minuni, creează noi destine și țese povești neverosimile.
Taică-meu cumpără flori ca să-i ajute pe bătrânii care le vând. Că face şi o bucurie acasă, asta-i altă poveste :). Culmea este că mai am persoane în anturaj care sunt atente la persoanele care vând flori şi cumpără din acelaşi motiv.
I-am luat si eu fetitei mele (aproape 4 ani) lalele primavara aceasta si a fost atat de incantata! Exact cum povestesti, in drum spre casa strangea buchetelul la piept…
Mie mi se pare firesc sa cumperi copilului flori. Nu stiu baietii daca sunt incantati, dar o stiu pe fata mea. Ea a primit flori de mica, bona ei ii aducea aproape zilnic flori de sezon. Uneori erau culese de ea de pe drum( poate si prin metode ce nu mi-ar fi placut sa le stiu, dar preferam sa nu ma gandesc), alteori aducea din propria gradina de la tara, mai rar le cumpara. Flori de toate felurile, culorile, miresmele. Nimic nu o bucura mai mult pe pitica, cat le mai mirosea si le vorbea in limba ei. Bineinteles ca si eu ii iau constant flori, isi cumpara si singura acum. La zile de nastere de fetite ducem mereu un buchetel simpatic pentru sarbatorita, indiferent de varsta acesteia. Unele fete sunt de-a dreptul mirate cand primesc ele florile si nu mamica, se fastacesc si nu stiu cum sa reactioneze, de parca buchetul de flori ar fi rezervat adultilor. Eu am iubit de mica florile si sufeream mult ca nu primeam suficiente, fiind nascuta intr-un sezon in care era imposibil sa gasesti flori pe vremea comunismului. Oare chiar sunt parinti ce nu ofera flori copiilor?
La noi in tara 60% dintre parinti isi palmuiesc copiii si li se pare ca asta e absolut ok. Mna, eu zic ca sint multi parinti care nu ofera copiilor flori.
Da, sunt parinti care nu ofera copilului flori. Eu sunt unul dintre ei pentru ca pur si simplu nu mi-a trecut prin cap asa ceva. I-as fi dat luna de pe cer dar la flori nu m-am gandit… Nu stiu de ce si acum parca imi pare rau ca am ratat o dovada de iubire atat de simpla si cu un mesaj urias.
Cred ca e cea mai frumoasa idee care am auzit-o pe blogul printesei. Inca nu e timpul pierdut 🙂
Ce idee buna! O sa ii iau si eu baietelului meu 🙂
Flori la băiat??? Nu știu dacă e o inițiativă chiar potrivită.
Garofite galagioase?! Acuma ma duc sa-mi cumpar si eu! :))
Eu mi-am luat zilele trecute o cala. Minunate!
Cat despre a darui flori in ghiveci, nu recomand boschetii cu flori minunate, dar greu de intretinut: dau ortul popii foarte repede.
noi avem o gramada de flori/plante, dar cele dificile primitet cadou imi scot peri albi incercand sa le tin in viata.
Of, ce dor imi este de flori! Noi nu am mai cumparat de cand Eliza e maricica si trage de lucruri. Imi e frica sa nu darame vaza.
Dar cred ca am prins curaj citind articolul tau. Hai sa vedem ce se intampla 🙂
Multumesc pentru idee!
Ce mult mi-a placut articolul astaaaa <3 m-am pus in locul Sofiei si ma gandeam ce mult mi-ar fi placut si mie sa se fi gandit si mama o data la asta
verisoara mea, profesoara, invata copiii sa ofere flori culese de ei si un desen. Mi s-a parut extraordinar. Apoi mi-a zis ca are cutii cu mici bibelouri kitchoase primite de 8 martie 🙂 si pe care le-a aruncat intr-un final…
Si mie-mi place sa primesc flori. Frezii mai ales, dar si bujori… sau lacrimioare… sau floarea soarelui :))) Fiul meu e un romantic (l-o fi mostenit pe ta-su) imi culege tot ce gaseste pe drum. De la acasa si pana la gradi si de la gradi pana acasa n-a lasat fir pe drum sau printre garduri… Asa ca mai nou ma topesc dupa papadii :))
Dar baieteilor? Ce sa le luam? Nu cred sa fie prea incantati de flori mai ales cand se prind ei de faptul ca florile se ofera de obicei la fete/doamne, etc. Eu am 2 nepoti care stiu ca mi-ar da cu ele in cap daca as incerca sa le ofer… si cum bebele meu este tot baietel.. nu cred sa ma bucur prea mult de bucuria de a oferi flori.
mie tata imi cumpara mereu flori cand eram copil, abia asteptam sa fie vreo zi mai speciala, sau sa se duca in vizita la bunica/prieteni cu gradina, stiam mereu ca imi aduce flori 🙂 si carti de cate ori se intorcea dintr-o calatorie. sunt printre cele mai dragi amintiri din copilarie. cred ca mamei nu i-a trecut vreodata prin minte sa-mi ia flori, nu tin minte, o s-o intreb, ca mi-ai facut pofta sa ii sun :))
Si fetitei mele ii place mult sa primeasca flori. Am sa-i ofer cat de des o sa pot desi pana acum lasam lucrul asta in seama tatalui la ocazii speciale. Dar ce e mai frumos decat sa oferi flori fara ocazie speciala, ci doar asa, pentru bucuria pe care o aduce gestul, si tie si primitorului, cu atat mai mult cand e un copil. Mi-ai dat o idee minunata. Off topic pentru probleme de sanatate iti recomand Ioana, si recomand tuturor, cartea „Codul vindecarii” unde este prezentata o metoda foarte simpla de vindecare pentru sine cat si pentru o alta persoana. In raceli, gripe si altele de genul face minuni, o spun din proprie experienta! Copii mei ( trei la numar cu varste intre 7 ani si 9 luni) nu au mai avut nevoie de nici un medicament de cand am descoperit-o. O gasiti pe Scribd gratuit pentru citire online. Toate cele bune!
Ce frumos!Si eu iubesc bujorii, mi-am cumparat saptamana trecuta de la o doamna din piata.
Asa gesturi sa se tot raspandeasca! Eu sunt dintre copiii care nu au primit flori de la parinti. Prima data cand am vazut asta (ce-i drept,la aniversare,dar asta nu e foarte important), a fost cand o prietena a primit flori de la tatal ei. Mi s-a parut admirabil si galant.
Cred ca in textul tau am gasit cea mai frumoasa definitie a actului de a darui. Wow, ce frumos, ce profund! 🙂