În parc, la locul de joacă, eu cu amîndoi. Drumul spre parc e foarte plăcut, Ivan admiră din căruț toate cele, Sofia mă ține de mînă în timp ce turuie neobosită, eu împing cu o singură mînă şi ocazional cu burta sau pieptul cele 20 de kg de cărucior şi copil grăsuț. Din păcate nu mă mai ține spatele să-l port pe Ivan mai mult de o oră, başca nici el nu mai stă, că a descoperit Lumea, pe care nu prea o vede din sistemul de purtare. Noroc că n-am vîndut căruciorul, care iată, se dovedește o investiție foarte bună.
După ce ajungem în parc începe alergătura. Primele 10 minute sînt destul de pașnice, Ivan cercetează din fund copiii şi jucăriile, eu mut cāruțul aproape de unde se joacã, aleargă, se dă Sofia şi totul e nemaipomenit. Apoi însă vrea şi el la joacă. Îl pun pe jos, cu un ochi la Sofia. Începe să mişune cu un picior sub el, un fel de tîrîială chinuită de iepure şchiop. Aia e, aşa se deplasează el, şi Sofia s-a deplasat prin sărituri în fund de la 9 la 12 luni, cînd s-a ridicat în picioare.
Sînt atentă la el să nu înghită mucuri sau caca ori cioburi de sticlă, să nu-l calce pe mîini biciclete, trotinete sau alți copii, să nu îl pocnească în cap alții mai mari cu jucăriile, din astea de auto-apărare în junglă. Cum nu-s atentă la ea, Sofia dispare. Îl înşfac pe pufuț şi cu el la subțioară pornesc s-o caut pe ea. O găsim în labirint, ne aşezăm şi noi acolo aproape. Dar nu, Ivan vrea în picioare. Se trage de hainele mele, se ridică şi începe dansul din fund, semn că e timpul să pornim. Mă ține strîns de degete şi se avîntă înainte cu mare viteză. În sensul opus locului unde e Sofia. Încerc să-l deturnez, nu e chip, el vrea încolo, nu încoace.
O urmăresc pe Sofia uitîndu-mă printre picioare. Dispare iar. Îl înşfac iar, pornesc în căutarea căpriței. Vãd cu coada ochiului un leagăn gol de bebe. Mă năpustesc, înfig porcuşorul, îi fac un vînt şi-l las rîzînd fericit. Scanez suta de copii, o văd pe a mea (de obicei o îmbrac foarte colorat, să o găsesc rapid) urcîndu-se invers pe un tobogan, la 40 de m de mine. Am oroare de urcatul invers, o şi văd cu dinții țăndāri. Încerc să strig, eu şi alți 200 de părinți şi copii. Pornesc spre ea, zîmbetul lui Ivan se transformă în panică pe măsură ce mă îndepărtez. Mă întorc la el, cu ochii la ea. Acum mă caută şi ea, mă strigă, ea şi alți 200 de copii şi părinți. Alerg spre ea, după ce îi mai fac un vînt lui. O aduc aproape de leagăn, hai iubito joacă-te aici lîngă noi.
– Mami, fac pipi.
Scot oala portabilă, montez punga, pun oala lîngă cel mai apropiat copac, mai vorbesc oleacă şi cu Ivan care se bălăngăne cu ochii la noi, o aşez pe Sofia pe oală, face. Înnod şi arunc punga la gunoi, strîng oala cu un ochi la Ivan, Sofia dispare. O găsesc 1 minut de panică mai tîrziu printre copaci, la 100 de m de noi, caută gîndăcei prin iarbă.
– Măi Sofia, nu te-am rugat să rămîi lîngă mine?
– Dar am alergat după un băiețel şi apoi mi s-a părut că văd un gîndăcel şi după asta era acolo departe un fluturaș…
Ne întoarcem la locul de joacă. Nu mai găsesc căruciorul. Îl sun pe om:
– Hai, bre, vii, că mi s-au încrucişat ochii aici?!
– Acu plec, in 30 de minute sînt la voi!
În 30 de minute mor de inimă de cinci ori. Şi uite-aşa. Poate s-o împrieteni Sofia cu vreun copil la grãdi şi s-or mai întîlni în parc, să o ştiu jucîndu-se liniştită cu încă un suflet, nu sărind ca un ied de ici colo în timp ce eu merg cocoşată şi crăcănată pas la pas cu bebe hotărît.
Şi încă afară e uşor, să vedeți cum e cu ei doi în casă, cînd Sofia vrea să facem doar lucruri fără Ivan, iar Ivan vrea, desigur, doar în brațe la mă-sa, că e plictisit şi obosit.
sursa foto: parc via Shutterstock.com
După ce se împrietenește la grădiniță e un pic mai ușor, deoarece va mai fi o pereche de ochi de părinte sau bunică care sa scurteze după copii, însă stresul nu dispare. Să vezi când pleacă hai hui cu noii prieteni să exploreze diverse sit tu ca părinte faci hipertensiune.
Valeu, nu ma speria! Ca ma tenteaza sa mai fac unul, dar deja suna horror. :))
si aia cu 5 copii se descurcaa 🙂
Ai gasit caruciorul sau ti l-au furat?? I s-a intamplat unei prietene sa-i fure trotineta abia cumparata….Vino in Suedia…parcuri la fiecare bloc, departe de masini, civilizatie, gradinite super unde esti informat despre cat , ce, cum mananca si se joaca copilul tau . Fiecare parc are cate un deal pe care se dau copiii iarna cu sania. Din punctul asta de vedere am ajuns in paradis!!!!!
Mai povesteste, ca eu inca am ganduri de emigrare. As dori insa o Suedie cu soare, sunt meteosensibila (rau!)
Tea, Suedia are destul de mult soare, si caldura, si lumina pana seara tarziu cam din mai pana in septembrie. Acum depinde la ce fel de temperaturi se simte fiecare bine, eu in Romania intotdeauna ma plangeam de caldura vara, aici ma simt minunat la 20-25 de grade.
Si e plin de copii si mame si tati prin orase, e multa natura, parcuri frumoase, si conditii decente la gradinite si scoli, dar si conditii bune pentru proapetii parinti, care impart 480 de zile de concediu de crestere al copilului, cu 60 de zile rezervate fiecarui parinte. Si ai si posibilitatea sa lucrezi program mai scurt daca esti parinte si vrei sa petreci mai mult timp cu familia, am multi colegi care aleg sa lucreze 80% de ex.
Monica, e greu sa iti gasesti job oricum, depinde ce meserie ai. Si e foarte avantajos, desigur, sa stii limba suedeza, cel putin cunostiinte de baza. Dar e o limba, zic eu, usoara, cu o gramatica foarte simpla in comparatie cu limba romana.
Scuze pentru comentariul pe langa subiectul postarii, dar imi face placere sa povestesc despre tara mea adoptiva, si vad ca mai sunt persoane care au ganduri de emigrare spre Scandinavia.
Noi suntem indragostiti de Suedia, toata viata am visat sa traiesc la malul marii in aer sarat si proaspat. Si in civilizatie desigur, asta implica curatenie, bun simt, oameni draguti, statul in slujba platitorului de taxe etc. Noi stam in sud si aici e clima perfecta pentru mine, nici prea frig iarna (nu scade sub -5), nici prea cald vara.
Andreea, stiu ca nu are legatura cu subiectul, dar e adevarat ca in Suedia e aproape imposibil sa iti gasesti job daca nu ai cunostiinte suedeze? Intreb pt ca vrem sa emigram acolo si acest aspect ne descurajeaza…
Multumesc pt informatii. E o placere sa citesc lucruri de bine despre Suedia.
Eu stau in Malmo. E mai nasol cu vantul care chiar bate, e soare si temperatura e ok. Iarna nu e ger si nici zapada multa ca la noi. In privinta jobului depinde ce profesie ai. La multinationale angajeaza doar cu engleza, dar e mai bine sa stii si suedeza, totusi e limba lor. In privinta asta iti ofera scoala gratuita de invatat limba. Ai toate conditiile, dpdv social nu am ce sa reprosez , poate doar ca sunt mult prea protocolari. Acum e ora 21 aici si e inca lumina….mie nu-mi pare rau ca stau aici. E tot ce mi-am dorit atat pentru mine, cat si pentru familia mea.
Al meu nu se mișcă de lângă mine. Ba uneori ma mai ascund și începe cu o voce șubțirică: „mama, mama, ma-ma, MA-MA”. Și apar, și apare și în ditai zâmbetul pe fața lui. Dacă îi zic : „hai să te joci și tu cu copiii” se duce dar cu ochii numai la mine. Și la primul semn că stau și eu fără el vine la mine turuind mamamaamamamammaaaaa. Dar nu mă grăbesc să mai fac unul… Să mai treacă un pic 😀
Cam asa este cu doi in parc. Eu nu m-am incumetat sa ies singura la joaca cu ei, dar mergem zilnic in manduca sa il luam pe fratele cel mare de 3 ani. El culege pietre, ea se zvarcoleste si vrea jos, spatele meu plange.
Voi nu aveti prieteni cu copii cu care sa iesiti la joaca? Sau prieteni „de parc” cu care sa va jucati frecvent? Sunt foarte buni cei din urma, desi nu 100% reliable dar mai arunca si alt parinte un ochi pe copii.
din pacate nu, din nici o categorie.
Hai ca ne imprietenim noi cu voi ☺. Dar venim mai mult in weekend in parcurile „voastre” si atunci e nebunie mare si foarte aglomerat. Am inceput chiar sa evitam locurile de joaca si sa ne plimbam cu bicicleta sau sa desenam cu creta etc.
E greu tare cu doi si frumos tare.
Asta e o descriere formidabila, tragi-comica si a zilelor mele in parc cu doi: ea tot o caprita cataratoare, el tot un incepator in ale mersului…Ca sa termini treaba cu olita portabila cat mai rapid monteaza urmatoarea punga imediat ce o arunci pe cea folosita..castigi asa cateva secunde pretioase in timp ce esti cu un ochi pe caprita si cu o mana pe mezin! Prieteni „de parc” am inceput sa avem si noi dar din pacate cele doua mame astern cu nesimtire patura de seminte langa banca si tot eu sunt cea care am grija si de copiii lor, dupa ce le apostrofez si pe ele ca arunca pe jos cojile! Rabdare salelor!
Asa e si la noi! Din fericire avem colege de gradinita care locuiesc aproape de noi si avem curtea in care se pot juca
Tot asa ne distram si noi in trei la locul de joaca (2 ani si 7 luni si 1 an si 3 luni),
Cea mai ,,amuzanta” intamplare, a fost cand, zilele trecute, dupa ce am stat cateva ore la locul de joaca, cel mare m-a anuntat ca vrea sa faca pipi, am fugit rapid catre wc-ul de la locul de joaca, am intrat toti trei, a facut pipi, iar apoi pentru ca statusem destul de mult afara si eu consum multa apa, le-am spus sa astepte ca trebuie sa fac si eu pipi, Nici nu am apucat sa-mi dau bine pantalonii jos, ca cel mare s-a strecurat pe sub usa de la wc si pe aici iti e drumul, Sa vezi atunci una mama disperata fugind cu pantalonii in vine si cu un copil mic in brate,
Sunteti so sweet. Poate suna ciudat, dar imi faci pofta de bebe 2. Mai ales NVDC, ca n-am scapat aceasta prima data – inca mai ling ranile..
Va pup de va albesc!
Ioi, ma regasesc in fiecare cuvant din acest articol…Ce sa facem, complicat cu doi, bine ca nu sunt trei :))))
Chiar daca fetita mea este mai mare tot alerg dupa ea , noroc ca bebe are abia 5 l si il tin in carucior sau sling . Cand isi face prietene in parc mi e greu sa stau cu ochii pe ea, are o energie ….
Parca m-ai descris pe mine in parc cu cei doi baietei ai mei. Iseam singura cu ei inca de la bun inceput…deci am trecut prin toate etapele de parc si acum sunt amandoi pe picioarele lor, mici exploratori. Cel mare 5.8 ani , e mai responsabil, cel mic 3.7 ani, il asculta oarecum pe fratele mai mare si asa am scapat putin. Stau pe banca si ma uit la ei sau ii mai ajut cu cataratul.
Chiar zilele trecuta m-am enervat cand am vazut 3 parinti pe o banca, scuipau coji de seminte pe jos si era alb de la coji in jurul bancii…
Noi avem grupul de copii si mame si mergem ba la una care are curte, ba la alta care are loc mult in casa, ba in parc. Uneori se mai intampla sa facem si pe baby sitter ptr copilul celeilalte. Si asa s-a nimerit, mama baietelului de aproape 2 ani era plecata, tatal lui l-a lasat cu mine si cu al meu copil de vreo 8 luni care nu mai avea stare. Eu in parc, prima oara cu doi baieti fara frica, tatii alergau. toate bune si frumoase, al meu mai mult in brate, se mai tinea de jucarii, celalat alerga pe acolo, mai striga sa il ajut sa urce. Vreo juma de ora a fost perfect, pana cand baietelul a dat cu capul in nu stiu ce jucarie si a inceput sa urle dupa maica-sa, de il auzea si taica-su in partea cealalta a parcului. L-a linistit tanti dar am si amanat planurile de bebe 2, le reluam in curand insa
Vai, saraca de tine!! Hai ca nu mai ai chiar asa multi ani pana cresc ceva mai mari si sunt mai usor de urmarit si crescut. Doar vreo …. 20! 🙂
Tragi-comic la voi, acolo :))
Eu sunt mai linistita – un copil e mai usor de urmarit/ deturnat/ stavilit/ luat pe sus/ luat de pe tobogan cand se urca invers. Mi-a spus o prietena care are 2 copii ca singura metoda de iesit in parc fara sa iasa si peri albi e sa ai 2 parinti la 2 copii. Atunci, macar, ai iedul si omul. Si te bucuri si tu un pic de aer, jucarii, rasete.
Hm… Pentru mine e inca o aventura iesitul cu unul in parc . E drept ca are o luna… Dar are un senzor cand se aseaza mama-sa pe o banca si decide ca toata lumea tre’ s-o vada ce face afurisita, in loc sa plimbe slingul/carutul…. da’ zic mersi ca doarme bustean DUPA aceea, in timp ce invidiez profund toate mamele care stau frumos pe banca in timp ce pruncii picotesc in landouri….
Cum o fi cu doi pot doar sa-mi imaginez. Cu groaza.
Povestirile de genul asta ma fac sa declar absolut si cu mana pe inima ca al doilea copil nu-l mai fac pt absolut nimic, dar nimic in lume 😀
Hai ca nu e chiar imposibil cu doi.Obisnuiesc sa zic in ultima vreme ca abia acum,cu doi copii, imi dau seama cat de usor era cu unul singur. Singura data cand am avut curaj sa ies in parc singura cu amandoi baietii mei(de 3 ani cel mare si 8 luni cel mic),s-a soldat cu o cazatura de la ceva inaltime ,de pe un tobogan,in incercarea de a-l escalada pe unde se coboara….. Dar e super cu doi!!!!
Asa e si la noi, o adevarata aventura cu doi pitici, unul de 4 ani jumate si unul de 1 an si jumatate. Trebuie sa alerg dupa cel mic si sa fiu cu ochii pe cel mare, iar in casa e la fel,cel mic nu il lasa pe cel mare sa se joace sau vrea sa se joace cu ce se joaca cel mare.
Obisnuiesc sa zic in ultima perioada ca abia acum cu doi,imi dau seama cat de usor era cu unu’. Eu am avut curaj o singura data sa ies singura cu baietii meo ( cel mare 3 ani,cel mic 8 luni) si ne-am ales cu o cazatura de la ceva inaltime de pe un tobogan in timp ce incerca sa- l escaladeze pe unde se coboata si cu o sperietura grozava.Insa vara abia e la inceput. Cu doi motani nu e atat de greu pe cat se pare,se schimba cam totul….adio viata sociala,odihna,televizor altceva decat baby tv,jim jam sau duck tv ,sa nu mai spun ca pana si luxul de a face o baie de maxim jumatate de ora trebuie planificata si daca ai noroc,chiar se intampla,insa te obisnuiesti si apoi realizezi cat esti de fericita si implinita!! E frumos!?!
… si din aceste motive cand deschid ochii sambata dimineata si constientizez ca am 2 zile pline ochi de afara la joaca cu bici, role, dinozauri, lopatele, etc simt ca viata este minunata 🙂
Ai mei sunt mai mari 🙂 (ea 7 si el 2,5) asa ca fiecare alearga in alta directie. Bineinteles ca ma tin ( alerg in forta) dupa bicicleta celui mic, strig foarte tare sa ma auda cand unul cand altul, in ea am incredere si o las sa dea ture prin parc dar mi se opreste inima cand nu apare iin campul vizual in timpul estimat de mine. Avem si prieteni de parc si impreuna hoinaresc mai bine 🙂 Dar da, e adevarat pe cea mare o mai las si cu mama, tata sau bunica celui mai bun prieten de parc si vecin de bloc. Timp in care stau cu cel mic sau trebaluiesc daca adoarme el.
Si cand te gandesti ca abia a inceput vara 🙂
Eu zambesc ca inca n-am doi, dar sigur o sa fac si eu asa peste ceva timp :))
Ha ha:-))) eu am 3 buc (6,4 si 1 an) si ma distrez atat de bine ca ma bate gandul sa ma americanizez de tot si sa vina si numarul 4:-))) toata agitatia asta pe mine ma face super fericita:-) si ies singura cu ei cate 2-3 ore:-))
Adrenaline junkie! :))