– Nu vreau să stau aici fără tine.
– Știu, iubita mea, nici eu nu vreau să plec fără tine, dar trebuie neapărat să merg să lucrez, şi acolo nu sînt copii.
– Nu contează, o să fiu doar eu.
– Nu se poate, iubito, copiii rămîn la grădi, părinții merg la serviciu fără ei. Uite cîți copii sînt aici la grădiniță, toți fără părinți!
– Nu mă interesează alți copii, mami, eu vreau să stau cu tine.
– Eu trebuie să merg la serviciu, iubito. Uite, curînd vin să te iau. Acum te joci, apoi mănînci fructe, apoi ieși în curte, vine ora prînzului, mănînci o ciorbiță bună şi tocănița cu legume, și după asta vin să te iau.
– Nu pot sta atîta fără tine. Mi-e greu. Eu vreau să stau numai cu tine.
– Și eu vreau să stau numai cu tine, dar în viață sînt reguli pe care trebuie să le respectăm cu toții, chiar dacă nu ne plac. O să ne obișnuim, și tu și eu, și o să ne fie mai ușor, îți promit. Ai încredere în mine?
– Da. Nu. Nu ştiu.
– Eu am încredere în tine că o să te descurci minunat.
– Dar eu nu vreau să mă descurc fără tine.
– Știu, iubita mea. Din păcate, uneori facem lucruri pe care nu le dorim, dar pe care încet încet le acceptăm şi care ajung chiar să ne placă. Tu crezi că lui tati îi place să plece dimineața de lîngă noi și să stea 10 ore departe de casă? Și lui îi este greu, dar nu are de ales. Trebuie să muncească, avem nevoie de bani să plătim casa, mîncarea, hainele şi jucăriile pe care le folosim. Și eu la fel, am stat cu tine trei ani, acum a venit vremea să stau cîteva ore la serviciul meu, iar tu cu alți copii la grădi, grădi este ca un fel de serviciul copiilor. Ai încredere în mine?
– Am. Dar tu?
– Şi eu am. O să te descurci de minune. Şi eu o să mă descurc de minune fără tine. Iar după masa de prînz vin să te iau şi o să-mu povesteşti ce frumos te-ai jucat cu Matilda.
– Şi cu Maria.
– Şi cu Maria.
– Mami, pot să te conduc la maşină? Să îți dau un pup ca atunci cînd ți se face dor de mine să simți pupul meu şi să ştii că eu te aştept.
Sofia are 3 ani şi 23 de zile. Mîine se împlinesc primele două săptămîni de grădiniță. Am stat pe hol primele trei zile, am fost acolo cînd a avut nevoie să întrebe ceva sau cînd pur şi simplu s-a simțit singură între oameni străini. În următoarele zile am plecat după micul dejun, după discuții de genul celei de mai sus, apoi am venit s-o iau acasă după prînz. A plîns doar cîteva secunde, la despărțire, în primele trei zile. Îi place, nu mi-a spus niciodată că ar vrea să nu meargă la grădiniță. Cînd o iau îi turuie gura non stop despre ce a făcut şi cu cine. Îmi arată mîndră desenele şi planşele la care a lucrat cu educatoarea şi copiii.
Recunosc că eram îngrozită de începerea grădiniței. După ce auzisem de la alte mame cît poate fi de greu, și știindu-ne atît de atașate una de alta, mă şi vedeam plîngînd pe după gardul grădiniței, dînd sute de telefoane să aflu ce face, frîngîndu-mi degetele de dor și neputință auzind-o pe ea plîngînd. Din fericire, am avut noroc. Nu am fost tristă nici o clipă, nici îngrijorată, nu m-am simțit vinovată că o abandonez (ups, de obicei mă simt vinovată pentru cele mai mărunte lucruri, oare încep să mă stric la sufletul de mamă?) Sînt foarte liniştită că e pe mîini bune, simt că are nevoie de un nou tip de relație de atașament și autoritate, interacțiunea cu alți copii îi face bine, am încredere în ea că se descurcă acolo, n-am sunat nici o dată să întreb ce face. A fost timpul potrivit pentru amîndouă, se pare că și locul e potrivit. Se încheie pentru noi etapa simbiozei full time şi mă bucur nespus că procesul se dovedeşte lin şi nedureros pentru amîndouă.
Plus că OMG, aproape trei ore pe zi doar pentru mine!!! Încă stau cu ochii în soare pe un scaun la terasă şi nu-mi revin. Ce-o să fac cu atîta timp liber? Mai știu să stau fără copii? Ce e de făcut pe lume, oameni buni, în afară de șters la fund, aburit legume, cîntat cîntecele și făcut puzzle cu prințese?
PS: Nu mă întrebați vă rog ce grădiniță am ales, din motive personale am decis că nu voi face public acest detaliu.
Sursa foto preview: fetiță, via Shutterstock.com
Ai putea sa scrii o carte.
daca alegi sa urmezi sfatul acestei cititoare te rog nu scrie o carte pentru copii, in care sa le spui ca in viata trebuie sa faci lucruri care nu iti plac si ca nu ai de ales vizavi de statul la serviciu 10 ore (??!!!), ca doar asa e posibil sa detii multe, multe chestii. si sa ai bani. si nu e o alegere. toti copiii stau fara parinti si detin multe jucarii. e normal.
Se poate sa cistigi bani si fara sa lucrezi, dar n-as vrea s-o invat pe fetita mea ca e ok sa fure. sau whatever u mean, ca na, majoritatea dintre oameni tre sa munceasca sa cistige bani. unii muncesc de acasa, ca mine, altii muncesc de la birou, ca tac-su. cert e ca in viata mai faci si ce nu vrei. sau nu? se poate sa faci numai ce vrei? e frumos sa visam, sint prima care zice asta, dar si mai frumos e sa traim pe pamint, unde inca ne trebuie bani sa mincam si sa avem unde dormi ca sa putem visa.
Pacat ca nu ai vrut / putut sa intelegi ce anume a spus Ari.
atunci astept sa imi explice. sorry, sint foarte obosita.
Eu mult timp am auzit replica asta de la mama cu „In viata mai trebuie sa faci si ce nu vrei”. Putine lucruri ma iritau mai tare.
In primul rand nu intelegeam acest „trebuie” si cine decide asta. Apoi, ce se intampla daca nu faci ce nu vrei. Si nu in ultimul rand: „Eu nu am sa fac nicodata ceva ce nu vreau sa fac”.
Foarte surprinsa am fost cand am descoperit ca de fapt mama avea dreptate.
Poate nu la asta s-a referit, ci la faptul ca este in regula sa iti placa meseria ta, slujba ta, iar daca din asta iti intretii si familia este cu atat mai bine. Am si eu tendinta sa ii spun fetei, in zilele in care parca-parca nu are chef de gradi, ca nici eu nu am chef de serviciu, dar nu imi place mesajul pe care il transmit. De fapt cred ca i-am si bagat chestia cu banii de vreo doua ori si a decis ca nu mai are nevoie de nimic, numai sa stau mereu cu ea. Ii spun ca imi place ceea ce fac, ca imi ofera satisfactii ( asa si este), iar gradinita ei este un loc de unde poate invata multe lucruri folositoare ( cred sincer asta). Intr-adevar, cel mai frumos este sa fim toti impreuna, nu prefer serviciul in detrimentul timpului cu familia, dar viata este complexa, copiii au nevoie de aripi, sa poata zbura linistiti stiind ca mereu vor avea un „acasa”. Cand o las la gradinita ii amintesc ca abia astept sa ne revedem, ii urez distractie placuta si spor in toate, ea imi ureaza sa ma distrez bine la serviciu. Zilele trecute am spus ca incerc sa plec mai repede pentru a o lua devreme si a petrece ziua impreuna si mi-a spus ” doar daca iti tine locul o colega, mami, ca nu e bine sa iti lasi pacientii singuri cand ei au nevoie de tine.”
ah, inteleg, doar ca na, eu una prefer sa stau cu ea (desi i love my job), adica ea stie ca ptr mine e clar mai misto sa stau cu ea si in ideea asta i-am zis, ca stiu ca si ea prefera sa stea cu mine dar in timp o sa-i placa mai mult sa stea la gradi. nu incercam sa-i induc ideea ca going at work sucks. (chiar daca eu asta cred :D)
E scrisa cartea de muuuuult, asa cum vrei tu sa fie, Micul Print ii spune.
uneori si eu cred asta. apoi ma sperii. 😉
o carte pentru copii insa nu as scrie. mi-e foarte frica de lucrurile pe care le-as putea strica in ei cu niste vorbe ale caror efect nu-l pot intui. poate cind oi avea 85 de ani si-oi sti mult mai multe despre copii, atunci o sa am curaj.
Poate te razgandesti si totusi scrii ceva mai repede 🙂
Noi ne dorim si al doilea copil si deja ne gandim cum sa gestionam o eventuala gelozie, poate ar merge mai simplu printr-o poveste, insa noi fiind ingineri, nu prea avem talent. Ar fi asa de frumos sa imbraci in haine de poveste toate momentele cu copii pe care le publici aici pe blog….
cred ca e nevoie de o foarte buna cunoastere a felului in care functioneaza mintea copilului pentru a scrie povesti vindecatoare pentru copii. eu sint foarte departe de asta, abia invat primele lectii…
Nu m-am gandit nicio secunda sa fie o carte pentru copii dar nici ca m-as supara daca ai scrie o astfel de carte. Ador sa citesc povestile tale despre ORICE.
Da, asa serviciu cine nu si-ar dori!
Pai, eu zic sa savurezi asa, un pic, libertatea aceasta, sigur ai ce sa faci in astea citeva ore.
Relatările tale sunt ca o gura de aer proaspăt, prințeso! E minunat cum reusiti să gestionati fiecare etapa
În timpul liber se sta…degeaba..când oare voi mai avea și eu timp liber?
Incet incet iese soarele pe ulita ta :). Bucura-te de acele ore magice de libertate, cine stie ce idei creatoare iti mai vin.
Bafta in continuare delfinei la serviciul ei si la cat mai multe desene si creatii de tot felul !
Fetita mea a mers la gradinita la nici 2 ani, nu vorbeste bine insa vad pe chipul ei cand e fericita, cand e trista. Copilul este cel mai sincer, vezi din comportamentul lui daca se simte bine sau nu unde il lasi. A plans cand l-a vazut pe tatal ei doar 3 zile consecutiv apoi ii spunea „pa tata!” din bratele educatoarei si intra fericita in clasa. Pentru mine este minunat, o las undeva unde se simte bine si de unde vine acasa vesela si cantand.
Felicitari,sunteti doua fete puternice!
Ma bucur ca ati reusit sa ajungeti cu bine la aceasta etapa si ca ai gasit „serviciul” perfect pentru Sof. Acum poti petrece mai mult timp cu Iv. Poate, in timpul in care sta cu bona, mergi la un rasfat cu masaj sau la o cafea cu o prietena. Apropo de timp liber, poti sa enjoy your shower pentru mai mult de 3 minute 🙂
Oh, that went well 🙂 Oricum, mult mai bine ca la noi. Eram cu fratele mai mic cu un an si ne daduse pe amandoi in aceeasi grupa. El plangea de se rupea cand iesea mama din gradi. Evident si mie imi venea sa plang, dar trebuia sa fiu tare pentru el. Si-l tineam de manuta consolandu-l ca „las’ ca vine mami la pranz si ne ia inapoi acasa” Asta vreo 3 luni, dupa care a venit revolutia si nu ne am mai dus apoi la gradinita. Am fost cei mai fericiti din lume 😀
Buna…ce ai povestit tu e lapte si miere, fetita merge la gradi particulara, ai putut sa stai cu ea cateva zile, o poti lua dupa cateva ore , in tot acest timp ai avut cu cine sa l lasi pe cel mic, acum vad ca ai prea mult timp liber…ehe asa da viata…dar eu sunt nevoita sa o dau la gradi de stat si cu program prelungit, unde nu pot sa stau cu ea…o las acolo in prima zi la 7 dim si am sa o iau la 5 iar pe cel mic de aproape 2 ani la cresa tot asa…nu mi permit particulare si nici bone….trebuie sa reincep serviciul si….asta e viata…oare sunt singura? Aveti vreo idee mai buna pt mine…o accept sa o rumeg cu placere…voi celelalte cum procedati care nu va permiteti bone, gradi particulare si nici bunici aproape nu aveti…cum ati supravietuit? Draga printesa urbana…iti doresc o viata de vis iar cand iti mai vine sa te plangi…gandeste te ca multe mamici is intr o situatie mult mai dificila decat a ta. Te pup cu drag si bucura te de viata ca ti poti permite o bona la un copil, altu la gradi particulara si tu cu timp liber cu care nu stii ce sa faci.
Stai linistita,mai suntem multe asa,de fapt majoritatea in tara asta..eu am un sg copil, ne pregatim de gradi la toamna, dar te inteleg perfect, nu are cum sa fie usor..job full time ,copilul sta 8h la gradi, nu am posibilitate sa o iau mai repede,nu am bunici aproape si nici bone.
Nu e capat de tara,vom supravietui cu totii:)
Iti doresc si tie multa putere si energie!
Suntem foarte multe persoane in situatia in care nu ne permitem sa dam sute de euro pe gradinite private. Eu o am pe fetita la o gradi de stat si nu e nici pe departe groaznic cum se vehiculeaza prin presa. Are dimineti cand e mai lipicioasa si imi zice ca ar vrea sa stea cu mine toata ziua si dimineti cand intra in clasa fara sa zica nimic, o vad ca e bucuroasa ca se joaca acolo cu multe. Eu zic ca nu trebuie sa ne frustram. Pana la urma, supravietuim si fara bone, menajere, gradinite private.
I count my blessings every day, cum zic americanii. Adica imi numar binecuvintarile in fiecare zi, stiu ca sint norocoasa.
Sa stii ca eu nu am cautat neaparat o gradinita particulara, am cautat una in care sa gasesc copii fericiti si educatoare blinde, apropiate de cei mici. Asa am si ales-o pe cea la care merge Sofia acum, e asa o iubire acolo in toate directiile, copiii sint atit de deschisi, de fericiti ca mi-am zis ca trebuie sa fie in regula acolo.
Daca nu mi-as fi permis-o pe asta sau daca nu as fi avut de ales si ar fi trebuit sa o duc la singura gradinita din oras, cred c-as fi facut tot posibilul sa fac acomodarea cit mai usoara, cum am facut si acum. Copiii au incredere in noi, in deciziile pe care le luam, inteleg ca trebuie sa mergem la serviciu, important e cum le explicam, cum ne raportam si noi la despartirea asta.
Ca o incurajare, am vazut educatoare blinde si la stat si aud tot mai multe cazuri de acomodare blinda si acolo. Slava Domnului ca nu e neaparat sa dai bani multi ca sa fii tratat omeneste.
Numai bine, putere si rabdare iti doresc! Si felicitari ca ai stat cu cel mic doi ani acasa, sint cei mai importanti doi ani!
Eu așa am reușit sa conving copilul ca pana la urma mersul gradinita nu e chiar așa rau:) după 2 luni de tentative eșuate de a convinge pruncul ca la gradi e chiar fain, mi-am venit într-o dimineață ideea sa îi zic ca ăsta este munca lui.asa Cum mami și tati merg la munca și el are serviciul lui,și așa a funcționat! !! Iuhuuu!!!
Spui ca esti nevoita sa lasi fata la gradi din prima zi full-time. Nu cunosc situatia ta particulara, insa si la gradinitele de stat se permite pentru cateva zile sa o iei la pranz. Si daca – teoretic vorbind – incepi gradinita cu cateva zile inainte de inceperea serviciului, poti face acomodarea fetei mai usoara. Inca o data, vorbesc teoretic, ca si la stat se poate.
Apreciez mamele si tatii care se preocupa si se lupta pentru binele copiilor lor, insa nu pot sa constat ca multi, foarte multi sunt depasiti financiar, ca timp si ca ajutor avand unul sau doi copii sanatosi. Cand iei decizia de a avea un copil stii cam care este situatia ta financiara si familiala, stii cat poti, cam la ce venituri poti accede in urmatorii ani, stii cam pe ce ajutor te-ai putea baza … daca toate acestea sunt undeva „cam la limita”, cum poti fi surprins de situatia ta dupa ce ai copiii ? cum poti cere sfaturi tot de la altii, din exterior, cand tu iti cunosteai cel mai bine situatia si capacitatile tale si ale familiei?
Nu vreau sa descurajez pe nimeni, dar cand faptul ca o familie isi „permite” bona si gradinita particulara ti se pare „lapte si miere”, poate ca ar fi bine sa te gandesti ca sunt multe mamici intr-o situatie mult mai dificila decat a ta : mamici cu copii bolnavi de boli incurabile, sau cu copii cu retard mintal, sau surzi, sau orbi, sau cate si mai cate … sau mamici care au descoperit ele insele ca au o boala incurabila avand copii mici, sau au ramas singure, cu sotul decedat brusc si copiii fiind mici … acestea sunt cazuri cu adevarat dificile.
Acestor mamici li s-ar parea „lapte si miere” sa aibe copiii si familia sanatoasa, sa ii poata duce la cresa si la gradinita aia cu program prelungit, sa mearga la munca pentru ca pot si au unde sa munceasca…
Insa de obicei pe parintii acestia nu ii vede nimeni, sau poate sunt vazuti doar ca sa fie alungati din gradinitele si scolile de stat, ca de’ … „nu trebuie nimeni sa le suporte copilul lor bolnav”, nu ? Ar fi multe de invatat de la astfel de parinti, cum isi impart banii, timpul si energia sa faca fata la situatiile cu adevarat grele cu care se confrunta … dar mai ales cum stiu ei sa se bucure de viata si de copii in astfel de conditii dureroase.
La cu totul alta scara mi s-a intamplat si mie ieri sa am 2 ore cucare sa nu stiu ce sa fac.
Bebelina mea de o luna incepe sa reclame oleaca de independenta si ieri a adormit de buna voie si nesilita de nimeni in landou. M-am invartit ca o curca beata prin casa socata si nu stiam ce as putea sa fac…
O luna? Si nu stiai ce sa faci?? Intins spinarea, eventual ochi inchisi, relaxare. Cand puiul meu avea o luna, as fi dormit non stop de obosita ce eram. Plus ca mereu este treaba de facut prin casa. Deci nu exista plictiseala sau lipsa de ocupatie cand ai un bebe.
Parca ar discutia pe care am avut-o si eu cu cea mica de dimineata. Ea merge de la 1 an si 4 luni la cresa. Din cauza racelilor a mai stat si pe acasa, iar dupa ultima pauza de 5 saptamani, dupa operatia de polipi, acomodarea este foarte grea. Ca ea vrea casa cu mine sau cu bunicile etc. Ma bucur ca ii place Sofiei iar cu ai castigat cateva ore doar pentru tine.
Exista conceptul de acomodare in colectivitate/despartire treptata de persoana de atasament, care reduce anxietatea de separare si pe care, din fericire, vad ca il practica tot mai multe crese, gradinite private si chiar si de stat. E foarte important sa le explicam frumos copiilor ce se intampla, de ce se intampla si ce urmeaza sa se intample. Nu trebuie sa-i pacalim si nici sa plecam pe ascuns.
Din pacate separarea asta e de multe ori mai dificla pentru mama, decat e pentru copil. Copilul simte ca mama e stresata si devine si el nelinistit.
Imi place cum i-ai explicat totul.
Si mi-a mai placut o explicatie data de o prietena fetitei sale: „cat o sa fim despartite, o sa ti se faca dor de mami, dar dorul e un sentiment bun. Dorul inseamna ca ne iubim pentru ca numai persoanele dragi simt asta.”
Succes la cresa!
Da, eu am primit sfatul cu „ascunde-te cand pleci, ca sa nu vada”. Bineinteles ca nu voi face asta. Am anuntat deja la munca – e posibil sa intarzii si, daca e prea mult pt colegi/sef, pot sa imi iau concediu.
Voi sta cu bebelina cat are ea nevoie, nu voi pleca pe furis. Vreau sa stie ca plec si sa aiba incredere in mine ca ma intorc 🙂
Bun găsit tuturor!
Ajutati-mă va rog cu experiența voastra!
Refuza sa mănânce la gradi. Are 2.5 ani. Dimineata nu ne despartim cu lacrimi dar nici 100% voios nu este. E un fel de resemnare ca asta trebuie sa faca si repeta mereu „vine mama repede”.
Mai mereu răstoarnă farfuria cu mâncare, își creează senzația de voma. E a doua săptămână de gradi. Mă îngrijorează ca el de fel e mâncau și la gradi nu pune gura decât pe gustarea de la 10.
Și încă ceva care mă îngrijorează e ca bea noaptea f Multă apă cu biberonul. Dacă încerc sa-i dau din cana cu pai e jale. Trezește cartierul. Poate v-ați confruntat și ați găsit rezolvare. Mulțumesc!
si eu am o verisoara careia fiica sa refuza sa manance acolo. Dar copila mananca acasa, isi ia mic dejun generos, si cina generoasa. Pana la urma, fiecare om e diferit, si fiica mea a avut perioade cand refuza o masa, si avea numai 2 mese (noi nu servim gustari, avem 3 mese clare).
Vorba pediatrului nostru: cat face caca zilnic, inseamna ca mananca.
Cu apa – ce temperatura e in casa/dormitor? Noi cand ne e cald, transpiram – asa ca cel mai bine dormim pe la 20 gr (vara la caldurile de peste 25 gra tot asa, sete mareeee, si de 2-3 ori pe noapte apa).
Când i-ai făcut analize ultima dată? dacă bea foarte multă apă noaptea nu bea ziua sau ziua bea normal și noaptea mult…cat?
În locul tău m-aș asigura că analizele sunt ok mai întâi, apoi aș vedea de ce nu vrea să mănânce la grădiniță. pot fi două motive principale -că mâncarea diferă mult de cea care îi place acasă sau ceva nu e în regulă la gradi, controlul asupra cantității de mâncare fiind unul din puținele lucruri asupra căruia poate decide și se revoltă astfel.
E limpede din ce povestești faptul că el protestează împotriva mersului la grădiniță. Refuzul de a bea apa cu paiul îmi spune că vrea să rămână bebe, sa te porți cu el ca atunci cind era mic.
Vorbește cu el mult despre această schimbare, arata-i lucrurile pozitive, alți copii, activitățile etc. El o percepe foarte negativ schimbarea aceasta si tu poți sa îi spui că il iubești, că ai încredere in el, ca a crescut, nu mai este bebe, ca educatoarea l-a laudat și ii place mult cum a făcut desenul cu frunze.
Vorbește mult cu el și ascultă ce zice. Asigură-l ca nu il abandonezi asa cum îi este frică, ca il iubești dar că va învăța multe lucruri noi la grădiniță deoarece acasă nu si loc să ii chemi pe copii.
eu sunt o norocoasa – fetitei i-a placut la gradi (particulara, Bucuresti) de la 1 an si 5 luni. Mai intai am lasat-o program scurt si dupa 4 sapt. lung:10 ore. Apoi mutat la cea de stat. Ei ii plac copiii, joaca, nu se simte bine cu babaciunile.
Ei, si a inceput scoala. Asta nu ii mai place: nu mai are timp de joaca
Felicitari micutei pentru dovada de maturitate. 🙂
Te inteleg din ce motive nu vrei sa faci public numele gradinitei, mai ales ca spuneai acum ceva vreme ca unii te mai si ameninta :(. Pe viitor insa, nu ne mai ” atzatza” cu astfel de info pretioase. Sunt convinsa ca sunt f multe mamici care ar fi vrut sa stie care gradi nu da negrese si dulciuri, mai ales ca a fost aici o dezbatere ce a generat multe commenturi cu privire la a d sau nu zahar copiilor.
Si aici se dau dulciuri. 🙂
Luna asta se fac doi ani de cand am inceput gradinita – 3 zile pe saptamana cu program scurt. La inceput a fost plansul, grija, dupa bolile si colegii de clasa cu nesfarsitii muci in nas.
Dupa doi ani merge la gradinita mai fericita decat eu la job. Are prietenele ei, tabieturile ei, de la gradinita imi aduce desene, imi canta cantece si imi spune poezii invatate la gradinita, a facut ceramica (ce eu nu am facut niciodata), azi merg cu gradinita la biblioteca.
Pentru cele ce se ingrijoreaza – da, va fi mai bine. Eu cred ca gradinita ajuta si la construirea caracterului si la dezvoltarea abilitatilor.
Ma bucur ca a mers asa de bine cu gradi. Si la fiica-mea a fost ok (e mai mare cu 1 luna jumate decat Sofia) nicio lacrima varsata, numai ca dupa o saptamana a racit destul de rau si a trebuit sa o tin doua saptamani acasa. Ma sperie gandul ca trebuie sa o duc din nou de luni…Din pacate la gradinita de stat unde am dus-o eu dulciurile sunt la mare putere si pe langa marea de virusuri existente acolo le mai creeaza si mediu de cultura propice dezvoltarii cu atata zahar, dar asta este, gradinite particulare in oraselul meu nu exista, sa pot face observatii la meniu. Va doresc succes si sanatate intregii familii regale!
Dragele de voi! Ma
Incet-incet si cu rabdare, fetita voastra creste mare. Fetita mea care era foarte legata de mine, ca si Sofia, a avut un regres dupa 2 sapt. (probabil ca s-a intimplat ceva care a speriat-o) si incepusesa plnga mai tare, mai spunea ca nu vrea sa mearga, am rugat educatoarea sa fie mai blanda si sa ii acorde mai multa atentie cateva zile si lucrurile s-au linistit.
Marea lor spaima este sa nu ramana acolo.
Si oricum primul an este de testare/acomodare…daca are o zi mai neplacuta, sau nu se simte bine, poate ramane acasa.
Succes si voie buna!
Va invidiez sincer 🙂 :-), dar nu pentru bone si gradinite particulare 🙂 🙂 :-), ci pentru ca impliniti 2 saptamani de gradi si inca sunteti pe baricade.
Fetita mea a inceputin martie anul trecut, tot de la 3 ani, tot program scurt, tot cu veselie si fara lacrimi, doar ca ritmul a fost 3-4 zile de gradi /1-2 saptamani acasa…. Apoi bronsite, pneumonie, otite (in conditiile in care pana atunci nu avusese un muc in viata ei), si noi virusati in urma ei…
Abia de anul asta, din ianuarie, a reusit sa nu mai lipseasca din motive de boala….
Asa ca felicitari si s-o tineti tot asa!
azi stam acasa, rosu in git. deci na. 🙂
E normal. Un copil care a fost protejat si netinut in contact cu nici un fel de virus/microb (nici un muc pana la 3 ani) sa reactioneze astfel o data ajuns in colectivitate. Am mai citit parinti care evita locurile de joaca pe motiv ca sunt alti copii raciti si sa nu ia si al lor. Imunitatea si-o fac cu timpul. Nu au facut-o inainte de 3 din pricina supra-protejarii de catre parinti, o fac cand ajung in colectivitate si cateodata cu „costuri” mari, a se intelege imbolnaviri lungi si repetate.
Citind fiecare articol de genul asta imi iau doza de curaj pentru anii ce vin.
Sofia este o fetita puternica si asta-i rodul muncii voastre impreuna. 🙂
Si eu ma gandesc la ziua cand voi merge la servici. Doar ca eu lucrez in ture (si de noapte). Sper sa fie bine..
Esti o norocoasa, printeso.putini sunt care isi permit o bona si gradinita particulara,plus sa nu lucreze mama decat cateva ore.noi stam in State si aici toti lucreaza si tot nu isi permit bone si stat acasa.vorbesc de oamenii de rand.
Keep up the good work! 😉
imi place sa cred ca nu e numai noroc. mai e si hard work si o gramada de timp investit si niste talent si da, mult noroc.
ce bine ca n-am ramas in state! 🙂
Buna,
ai putea sa imparti cu noi lista scurta de gradinite la care ai ajuns cand cautai pt Sofia (fara cea a Sofiei), poate ne ajuta pe noi.
Multumim
Salut, nu prea are rost, le-am ales dupa criterii ultra mega personale.
Urmeaza sa il dam și noi pe al nostru in toamna la grădiniță si sunt ingrozita. La privat, doua variante. Una nasoala, alta prea scumpa. La stat unde am mers initial, se pare ca acomodarea e cu lasat copilul si plecat, plans mult si bine. Mai caut, sper sa gasesc una unde sa ma lase sa stau o saptamana pe hol. Altfel o iau razna, sigur.