Sigur m-ați mai auzit sau citit spunînd asta: cel mai prețios lucru pe care-l putem oferi copiilor noștri este timp de calitate cu noi. Nu naștere naturală, nu lapte de mamă, nu banane eco și haine din bumbac bio, jucării scumpe și bijuterii de aur. Brațele noastre, ochii noștri îndreptați doar spre ei, răbdare, timp împreună, joc împreună, disponibilitate.
Și e greu să fii 100% disponibilă cînd trebuie să ai grijă și de copil, și de tine, și de casă, cînd trebuie să pui în farfuria lui cinci mese sănătoase, variate și gustoase, să cumperi ingredientele pentru ele, să le prepari, să faci curat la final, apoi să reiei pentru masa următoare, să mai gătești și pentru adulți, să ții casa din scurt, să nu se tranforme în balamuc, să calci, să speli, să aspiri. Pentru mine, gătitul pentru copilul mic a fost mereu o plăcere. Seara scormoneam pe internet după rețete, apoi porneam cu Sofia sau cu Ivan în manduca la piață, alegeam ingredientele, copilul dormea la pieptul meu, apoi venea acasă și puneam la abur sau la cuptor, el mînca, apoi urma somnul de prînz, peste două ore o luam de la capăt. Seara spălam vase, puneam la loc, timp pentru mine și pentru casă spre zero. Omul mînca grisine în drum spre casă, uneori seara mai comandam o pizza. Pentru că nu e timp, asta e, cel puțin în primele luni de diversificare, cînd e foarte important ce mănîncă cel mic, investești tot timpul în asta. Doar că uneori ai vrea să lași legumele și să te joci cu el. Alteori nu vrea el să se joace singur 10 minute cît tu toci legumele. Sau poate e bolnav și nu ai cum să mergi la piață. Improvizezi cu ce ai prin casă și te simți vinovată că ai fi putut mai mult, dacă te-ai fi organizat mai bine.
În zile din astea mă gîndeam de ce n-o exista pe piață un serviciu de catering pentru bebeluși: mîncăruri proaspete din ingrediente curate, făcute după rețete gîndite de nutriționist și pediatru, cu livrare zilnică, pentru un preț corect. Ca să nu mai zic de meniul grădinițelor, care, deși făcut de nutriționiști, numai sănătos și curat nu e, plin de mezeluri, pui din comerț și prăjituri cu margarină.
Din fericire, între timp există pe piață și acest serviciu, și este afacerea a două mămici pe care le cunosc și în care am mare încredere! Am comandat deja de la ele de cîteva ori mîncare și pentru Ivan (10 luni) și pentru Sofia (3 ani), am mîncat și noi din puținul care a rămas de la ei, au fost delicioase!
Vă povestesc puțin despre Baby Fresh Food, din cîte știu eu, singurul serviciu de catering pentru copii mici, apoi o să vă spun ce-am gustat noi și cum au fost bucatele bebelușești.
Alina Sudriu și Antonia Condurovici, amîndouă mame de pui mici, au înțeles cât de importantă este nutriția în primii ani de viață și s-au gîndit să le ușureze munca altor părinți ocupați, dar preocupați de ceea ce mănîncă cei mici: au creat primul serviciu de livrare de mâncare proaspătă, din ingrediente 100% naturale, pentru copiii cu vârsta de 6 luni sau mai mari, având la bază meniuri și rețete create de o echipă de medici. Produsele Baby Fresh Food sunt preparate de un bucătar cu experiență, respectând toate standarde de siguranță alimentară, într-un laborator propriu, echipat și utilat respectând normele UE în vigoare. Fiecare preparat este gătit doar cu ingrediente naturale: fructe, legume, carne, pește, lactate, ouă, cereale. Produsele Baby Fresh Food nu conțin coloranți, aditivi și conservanți. Meniurile sunt pregătite înainte de livrare și au termen de valabilitate 24 ore. Baby Fresh Food benefeciază de consultanța specializată din partea unei echipe formate din specialiști ai clinicii Med Consult & Care, Dr. Luana Șahian și Dr. Alina Antohe, echipă care a creat rețetele și a compus meniurile de diversificare. Astfel, fiecare fel de mâncare din meniu aduce aportul nutritional, ingredientele, consistența și textura recomandate pentru fiecare etapă de dezvoltare și diversificare, pentru copii de peste 6 luni.
O să vedeți în dreapta și un banner Baby Fresh Food. Este pus acolo nu contra cost, ci pentru că îi recomand din prietenie, cu încredere. Aș vrea să afle cît mai mulți părinți despre ei, să le guste preparatele, să propună grădinițelor la care merg copiii lor, și unde cei mici primesc mezeluri, tocane de porc și alte mîncăruri nepotrivite să vadă un meniu Baby Fresh Food, care respectă toate cerințele medicale impuse de Minister, sînt gustoase, arătoase și, surpriză, și sănătoase!
Ia uitați numai cum arată!
Noi am gustat (copiii au devorat, noi ne-am mulțumit cu ce-a mai rămas după ce s-au săturat ei) păstrăvul cu piure de sfeclă, chiftelele din amaranth, piureul de măr cu avocado, supa de pui, lasagna cu tofu, coșulețele cu măr și cartof dulce și nuci, toate au fost incredibil de gustoase. Mâncarea vine în casolete de o porție, însoțite de o hîrtie pe care sînt trecute toate ingredientele.
Am încredere în Alina și Antonia, pe care le cunosc, că au găsit furnizori de ingrediente sănătoase, că totul este proaspăt și curat. Vă recomand cu toată responsabilitatea să le încercați rețetele pentru copii și, de ce nu, să poftiți și managementul grădinițelor la degustare. Știu, e foarte greu, eu tocmai am aflat că la grădinița Sofiei, unde totul e minunat, mai puțin mîncarea, nu se va schimba meniul, pentru că nu vor ceilalți părinți. Mezelul și checul sînt la putere, deh. Eu însă nu mă las și iată, contraatac puternic cu recomandări de catering cu mîncare sănătoasă.
Am observat inca de sambata bannerul Baby Fresh Food de pe blogul tau si i-am dat vestea extraordinara sotului meu care petrece 11 ore pe zi (timp cat eu sunt la serviciu) cu dragostea noastra de 14 luni si nu stie ce sa ii mai dea sa manance. Eu nu reusesc sa ii fac in fiecare seara mancare pentru a doua zi, gandindu-ma ca ar putea sa ii faca el ceva rapid si sanatos la abur, iar el nu face asta si, in schimb, prefera sa comande de la restaurante mancaruri, relativ, sanatoase, gen peste cu legume. Chiar cautam un serviciu de catering pentru bebelusi si sunt tare bucuroasa ca, in sfarsit, exista. Multumim pentru informatia pretioasa. 🙂
Sotul tau lucreaza de acasa? Nu e asta tema articolului, dar sunt curioasa cum se simte un barbat ca parinte care sta acasa cu copilul (in timp ce mama merge la job).
Si care e problema ta? Nu poti procesa o informatie? Parintii aleg ceea ce este bine ptr.copilul lor, chiar daca inseamna ca ea sa lucreze si el sa se ocupe de copil. Era mai bine sa fi fost vreun betiv care nu se ocupa de copil?
E geniala ideea afacerii! Am intrat la ei pe site si, pentru ca nu am copii, ma incadrez perfect la meniurile pentru 24 luni+ 😀 Mult succes!
Hahhaaaa! Bea, fix la asta ma gandeam si eu!
Bravo lor, uite asta da idee de antreprenoriat! O sa comandam si noi cu proxima ocazie.
Am comandat si eu mancare fetelor si fi-miu a mancat mancaruri de care acasa nu se atingea, e clar ca mancarea lor are ceva aparte , mega gustos
foarte bine arata intradevar mancarurile…cred ca si noi adultii am putea sa ne adaptam retetele preferate la acest model
in alt ordine de idei, ca tot ai spus ca scormoneau dupa retete pentru cei mici, cred ca ar fi util sa ne dai si niste exemple de astfel de retete sau site-uri. eu am incredere in tine, esti pt mine un model de mama pe care as vrea sa il pot urma peste 5 luni cand voi avea si eu mogaldeata mea.
Cea mai minunata veste. Piticul meu merge la o creza privata unde cel putin scriptic meniul e ok dar sunt dese situatiile cand avem nevoie sa merg unde si la intoarcere nu avem papa . thks
Mi se pare super ca exista asa ceva. O sa apelam cu siguranta sa incercam.
Referitor la meniul de la gradi, chiar nu este corect sa generalizam, sunt gradi care chiar se ingrijesc sa dea mancare sanatoasa copiilor, fara cacao, chec, mezel etc. Eu personal sunt f multumita de meniul fetitei mele de la gradi.
Cum nu am apreciat aceasta reclama la Alina Sorescu, la fel voi proceda si la tine. Astept de la tine sa incurajezi mamele sa le gateasca puilor ei. E greu da, si mie imi este foarte greu cu un copil de aproape un an, o casa de intretinut si un job part time. Ca mine sunt si alte mame, deci se poate !
Incurajez mamele sa petreaca timp de calitate cu copiii lor, iar daca gatitul le sta in cale, foarte bine, o data pe saptamina n-au decit sa comande. Care-i nenorocirea?
E imperios necesar ca o mama sa stie ce consuma copilul ei(ori cand comanzi mancarea nu prea ai cum sa controlezi lucrul acesta). Da, imi vei spune ca persoanele care fac mancarea sunt mame,sunt de incredere,etc.etc. Dar, vorbim de o afacere. Vorbim de legume si carnuri(care fac pariu ca nu sunt de cea mai buna calitate),vorbim de alimente perisabile. Vorbim de mancare transportata. Asta e nenorocirea. Eu nu as comanda. Prefer sa gatesc atunci cand copilul doarme sau cu el langa mine,in scaunul lui,sa vorbesc cu el,sa ii cant atunci cand tai un morcov.
Stiu, am inteles, nu e pentru tine acest serviciu. Sint singura insa ca sint multe femei care vor intimpina vestea cu bucurie. Nu toata lumea poate gati tot timpul pentru 1-2-3 copii.
Cit despre calitate si perisabilitate, gindeste-te ca e suficient ca o singura data sa apara vreo problema ca acesti oameni sa-si piarda businessul, e genul de lucru in care un singur feedback negativ poate distruge totul, asa ca sint destul de sigura ca au mare grija la tot ce fac.
„Astept de la tine sa incurajezi mamele sa le gateasca puilor ei.”
Pot si tatii sa gateasca, daca e sa o luam asa. Ia sa nu mai punem atata presiune pe mame, ce spui?
si eu am reusit cam 99% din zile cu job full time si casa si copil sa gatesc, dar ma gandesc ca unele mame nu sunt facute sa fie langa cratita, sau nici nu se organizeaza suficient de bine sa gateasca in o ora pt 2-3 zile. Asa ca daca isi permit, ramane o solutie viabila sa comande.
Eu am o vecina ce gateste pt familii – un echivalent al comandatului.
Intreb, nu acuz. Lagasna cu tofu… de ce am da unui copil sa manance tofu?
Pai, poate nu le place carnea. Sau poate le place tofu. 🙂
Sunt copii vegetarieni care mananca tofu. Eu una nu as da pentru ca pediatra ne-a spus ca soia e crescuta cu multi hormoni.
Exista intr-adevar copii vegetarieni, insa alimentatia acestora trebuie sa fie foarte bine controlata de medicul pediatru sau nutritionist, deoarece copiii au nevoi variate in functie de cresterea si dezvoltarea, precum si de modificarile ce au loc la pubertate, iar acest tip de regim poate fi unul dezechilibrat. Insa, pentru vegetarieni, soia este produsul alimentar care aduce toti aminoacizii esentiali. Datorita proprietatilor nutritionale benefice soia poate fi inclusa in alimentatia copiilor indifferent daca acestia sunt vegetarieni sau nu. La fel cum am mentionat si anterior, se vor alege produse din soia nemodificata genetic. Pentru cultivarea acestei plante NU se folosesc hormoni. Daca aveti inca dubii va recomand sa cititi o carte de tehnica agricola ca sa intelegeti cum este cultivata soia si de ce consumul de soia este sigur pentru orice categorie de varsta.
Dr. Alina ANTOHE, Medic Pediatru, Dr. Luana ȘAHIAN, Doctor in stiinte medicale Biologie Celulara si Moleculara, Fiziopatologie
soia nu se cultivă cu hormoni, are ea fitohormoni.
Dar din pacate este de multe ori modificata genetic.
Tofu poate fi consumat de copii,este un aliment sigur si cu calitati nutritionale utile, fiind un produs din soia, astfel cu un continutul bogat in aminoacizi esentiali. Este important sa se aleaga produse din soia nemodificata genetic, cum sunt cele folosite de Baby Fresh Food si altele existente pe piata.
Dr. Alina ANTOHE, Medic Pediatru, Dr. Luana ȘAHIAN, Doctor in stiinte medicale Biologie Celulara si Moleculara, Fiziopatologie
Musai sa comand! Greu, foarte greu de gasit mancare sanatoasa/bio care sa ii placa fi-mii..Sper sa am noroc sa ii placa si macar de 2-3 ori/sapt sa ii pot lua, ca mai mult nu o sa ne tina buzunarul :)).
M-am bosumflat dupa ce am intrat pe site cand am vazut ca nu livreaza decat in anumite zone , in special nordul Bucurestiului , eu stau in 13 Septembrie deci nu ma incadrez …baietelul meu are aproape 3 ani si chiar nu stiu ce sa-i mai gatesc ca a inceput sa faca figuri la anumite mancaruri
Ideea de business este foarte buna, preparatele sunt interesante, dar la o primă vedere eu una nu știu ce as putea alege de acolo pentru băiatul meu de 8 luni jumătate. De ce? Le iau pe rând :
1. Băiatul meu nu acceptă mâncarea cu bucatele,vrea totul sa fie pastă, fin fin pasat, si observ ca inclusiv pentru categoria 6-9 luni sunt preparate care au si bucatele întregi ( cel puţin în poze asa apare), ce sa mai zic de cele de 9-12…
2. Medicul nostru pediatru ( un medic excelent, in care am mare încredere) recomanda ca mesele de prânz să conțină 4-5 legume+ proteina 1/3 din cantitate. Ori in meniurile lor nu am văzut în toate preparatele o diversitate de legume, sunt cam 3 combinate.Nu zic ca e neapărat greșit, dar părerile ( chiar ale medicilor) sunt diferite, unii recomandă chiar mai multe legume într-un piure pentru a asigura necesarul de nutrienti ;
3. Sunt multi ( specialiști ) care nu recomanda asocierea fructelor cu nimic altceva. Se pare că fructele au un timp diferit in care se digeră si din cauza aceasta alte alimente ( legume, proteine, cereale ) pot fi digerate mult mai greu. Știu, e inevitabil sa eviți această asociere pe termen lung pentru a asigura o varietate de gusturi si arome, dar măcar în primele luni de diversificare se poate tine masa de fructe curată, prin asocierea a 2-3 fructe per masă ( gustarea de la ora 9-10 dimineața ).
Acum, astea sunt primele mele impresii. Desigur, este o alternativa foarte bună atunci când nu ai timp/ dispoziţie să gătești. Probabil că dacă ar fi si in Brașov as încerca măcar să văd cum ar reacționa cel mic. Mult succes le doresc!
Ca sa nu mai zic de proteinele de origine animală, care nu trebuie deloc asociate la aceeași masă, asa cum fac ei la majoritatea produselor cu carne, in toate pun si unt…. A fost o regulă de aur dată de pediatru!
Pai meniurile lor sint facute de un pediatru si un nutritionist. Stii cum e si cu doctorii, fiecare cu scoala lui de gindire.
Sincer si mie mi se par uunele combinatii mai bizare, plus că la articolele lor de diversificare și altele sunt pe alocuri recomandări depășite… și nu e vorba de școli de gândire diferite neapărat ci de actualizări. (ca să nu mai zic de nerespectatul alăptării )
Hm uite eu de regula asta cu proteina animala nu am auzit si am citit ceva chestii pe subiect…
Uite, chiar o sa o intreb pe pediatra noastra exact de ce sustine ea cu tarie aceasta regula. Ea merge foarte des la conferinte, congrese si afla foarte multe noutati. In principal eu stiu ca nu se recomanda aceasta asociere in diversificare din cauza enzimelor care ajuta la digestia noastra, ele fiind diferite in functie de tipul de proteina animala. Stiu sigur ( am si citit despre asta) ca produsele lactate nu trebuie asociate cu alte proteine animale, deoarece ingreuneaza rau de tot digestia. Si cum majoritatea preparatelor lor contin unt….
Din primul mesaj nu se intelegea ca este o recomandare ce se aplica la inceputurile diversificarii. E adevarat ca alimentele trebuie introduse treptat, fara prea multe combinatii. Cred ca la 6 luni, cand se presupune ca incepe diversificarea, e destul de greu sa dai o masa formata din 4-5 ingrediente diferite. Se presupune sa le testezi, pe rand, apoi incepi combinatii. Totusi, referitor la asocierea proteinelor din lapte cu celelalte de origine animala, din cate tin eu minte ( au trecut cativa ani de cand am trecut prin diversificare) la inceput incerci cateva grame din ceva-ul nou, dupa care completezi masa cu lapte, deci cu proteina animala provenita din lactate. Practic laptele ramane baza in prima faza a diversificarii, indiferent ca este formula sau lapte matern. Acum nu se mai procedeaza asa?
Mie imi recomandase pediatra grasime la orice masa. Asta insemna sa adaug putin ulei de masline sau putin unt in orice pregateam pentru copil.
Pana la varsta de 2 ani se dezvolta destul de mult si rapid sistemul nervos, iar in acest proces este nevoie de acizi grasi procurati in mare parte din alimentatie, de aceea nu sunt recomandate produsele degresate. Asadar prin adaugarea untului in prepararea alimentelor se asigura necesarul unei bune dezvoltari a sistemului nervos. In plus nu trebuie uitat ca avem o categorie de vitamine liposolubile (A, D, E, K), care au roluri biologice esentiale si a caror absenta pot provoca chiar si carente semnificative. Aceste vitamine se scindeaza doar in prezenta grasimilor si astfel ajung sa-si indeplineasca rolul in organism. La copiii care consuma zilnic produse animale se recomanda 5g grasimi/zi, iar in caz contrar se va ajunge la 10-20g/zi.
Dr. Alina ANTOHE, Medic Pediatru, Dr. Luana ȘAHIAN, Doctor in stiinte medicale Biologie Celulara si Moleculara, Fiziopatologie
1.Este important ca dupa varsta de 9 luni (daca au inceput sa erupa si dintisorii) copilul sa primesca si bucatele in mancare, el fiind capabil sa le mestece, deci va trebui sa introduceti treptat in alimentatia lui, dupa aceasta varsta, preparatele maruntite din ce in ce mai grosier. Cat despre preparatele pentru grupa de varsat 6-9 de la BFF, toate sunt bine pasate, cu exceptia mancarii de spanac care prin textura se va da copiilor de 8-9 luni, sau se poate solicita pasarea completa pentru varste mai mici.
2. Daca un copil primeste 1-3 legume la masa de pranz si 1-3 legume la masa de seara + 1-2 fructe/zi + proteine de origine animala (1-3 portii carne/peste/ou si 2-3 portii lactate) + cereale (2-6 portii) – in functie de varsta – va avea o alimentatie echilibrata, fara carente nutritionale. Atata vreme cat un copil mananca variat si complet (din toate clasele de alimente) primeste necesarul de nutrienti. Fiecare produs Baby Fresh Food poate fi inglobat cu usurinta intr-un plan alimentar echilibrat si sanatos. La cerere putem intocmi si planul alimentar personalizat al copilului.
3. La inceputul diversificarii fructele for fi date ca piure simplu (asa cum se introduc toate alimentele noi, unul cate unul pe rand), apoi se pot combina intre ele, ulterior putandu-se adauga branza in piureul de fructe.
Dr. Alina ANTOHE, Medic Pediatru
Ma gandesc la aceste multe reguli ale „nutritiei” actuale si ma intreb cum de nu o iau mamele razna in bucatarie. Este destul de solicitant gatitul in sine, uneori pentru a impaca pe toti membrii familiei dintr-un foc, sa mai stai sa faci si combinatii ( sau sa nu faci combinatii) este chiar o nebunie. Am vazut de-a lungului timpului sute de tabele despre ce sa nu combinam cu ce, practic alimentatia a devenit un stress permanent. Vorba lui Caragiale ” daca manca fasole cu ridichi era bine, ridichi cu fasole in schimb…”. Fructele ca si masa separata sunt recomandate, dar asta nu inseamna ca nu puteam asocia, sub nicio forma, fructele cu un alt aliment. Cat despre alte combinatii, asocieri, eu nu prea stiu ca nutritionistii sa recomande prudenta in cazul unei persoane sanatoase, nici macar cand este vorba de un copil. Nu ma refer la ceea ce stim dintotdeauna, chestii de bun-simt, ci la ceea ce circula acum pe internet. De exemplu, interdictia de a asocia proteinele animale nu am auzit-o. Numai retetele noastre de ciorbe au, de multe ori, cate 2-3 proteine animale diferite in compozitie, ar insemna sa fie interzise complet.
Eu cred ca retetele sunt extraordinare, cred ca exista oameni ce chiar doresc sa schimbe ceva, sa faca ceva si o fac cu toata daruirea. Este posibil ca ingredientele sa fie mai curate decat cele pe care le putem noi procura, stiu mici ferme ce ce colaboreaza direct cu restaurante si firme de catering, produsele lor ajungand exclusiv acolo. Nu cred ca o astfel de firma ar risca ceva, cat de mic, e suficienta o alergie la un ingredient „uitat” de pe lista pentru a inchide firma.
Nu cred ca o mama ar trebui sa o ia razna in bucatarie facand lucruri bune pentru copii ei! Si chestia asta cu proteina animala nu e pe viata, e recomandat sa faci disocierea asta la inceputul diversificarii, cand sistemul digestiv al copilului nu e inca familiarizat cu alimentele solide si trebuie sa ii usuram cat de mult putem munca. Diferitele combinatii care pot ingreuna digestia ar trebui evitate macar pana la varsta de 1 an, daca nu pana la incheierea acestei etape, numite Diversificare.
Acum fiecare face cum crede, eu una aleg sa stau cu cantarul si cu regulile in bucatarie macar acum, la inceput, sa ii asigur copilului meu un start atat de bun cat pot eu sa il construiesc.
In caz de criza de timp, e ok sa comanzi preparatele lor, e cu siguranta o alternativa mai buna la borcanesele din comert. Eu am facut doar niste observatii pe baza meniului lor si am realizat ca nu ni s-ar potrivi foarte bine noua.
Si mie mi se pare ideea nemaipomenita. Si sunt sigura ca in situatii de oboseala crunta/boala orice mama care isi permite poate apela acolo.
E drept, in ultimii ani am reusit sa ma organizez si sa gatesc o data la 2-3 zile si sa acoper diversitatea si necesitatile, dar cate din mame nu au ajuns serile, dupa serviciu, sa zica: habar nu am ce sa mai fac…. Sau mai sunt si mame care chiar nu stiu sa gateasca si sa mearga la piata sa aleaga legume si fructe si nici nu vor sa se complice cu asta – astfel ca acest catering poate rezolva problema.
M-am uitat putin printre feluri, cred ca fiecare isi poate alege ceva potrivit. Pt bebelusi asa, de peste 30 ani, bine crescuti, ca mine se pot comanda? 😀
Mi se pare o idee buna pentru mamele care nu au timp sa gateasca, dar care si dispun de un buget mai mare. Intr-adevar meniurile arata foarte bine dar si pretul lor este pe masura.
Asa este, dar ingredientele de calitate, puiul de tara, avocado, lactatele de calitate toate costa, asa cum bine stim si noi, care ne cautam singure surse sigure si curate. Mie pretul mi se pare corect, daca ar fi mai mic ar fi fost dubios.
Care sunt aceste surse sigure si curate, in afara de cei care au parinti/rude la tara si stiu sigur cu ce se hraneste pasarea, vaca sau ca legumele nu sunt stropite anapoda?Chiar va rog sa-mi dati link uri, daca aveti.
Intreb pentru ca eu, personal, nu stiu o sursa sigura in afara de gradina maica-mii, recunosc.
Provin din familie de tarani agricultori si credeti-ma, ce pune taranul roman la planta sa creasca, v-ati face cruce si cu picioarele. Mai degraba am incredere in rosia si ardeiul de olanda decat in rosia stropita dupa cum ii vine taranului.
P.S Nu bag toti taranii agricultori in aceeasi oala!
Fetelor, multumim foarte mult pentru feedback. Am fost putin luate cu asalt, insa promit sa raspundem fiecareia in parte.
Vreau sa va extindeti, haideti si-n Arad!
Tare m-as bucura sa beneficiez si eu de o asemenea oportunitate de a comanda papa sanatos macar din cand in cand.
„Nu nastere naturala, nu lapte de mama”? Nu pot sa cred ca am citit asta!
Prin naștere naturala poti fi nonstop langa puiul tau si ii oferi timp de calitate iar prin alăptat din nou ii oferi timp de calitate pe langa afectiune, mângâiere si cel mai bun aliment pentru copil.
Cel mai important lucru e timp de calitate. Nașterea e doar un moment, alaptarea e doar o etapa. Timp de calitate cu copilul e un stil de viata. Asta nu inseamna ca nu e ideal sa si alaptezi si sa nasti natural, doar ca nu astea sint, in opinia mea cele mai importante lucruri din lume.
Chiar nu nastere naturala si lapte de mama. Ma gandesc la mamele ce adopta copii si le ofera cu adevarat cele mai de pret lucruri pe lumea asta. Ma gandesc si la unii asistenti maternali pe care ii cunosc personal si care reusesc sa scoata oameni din niste fiinte mici, abandonate si practic fara nimic in viata.
Mi se pare o idee foarte foarte buna. Dupa cate o noapte zbuciumata cu treziri din ora in ora, a doua zi eram zombie, nu mi doream decat sa zac si sa vina pranzul ala o data, sa prind si eu o ora magica de somn. In zile din astea, comandam din oras cate ceva de mancare pt amandoi, cat puteam eu mai „sigur”. Adica eu as fi supravietuit si fara mancare, clar, somn pe paine imi trebuia mie, dar copilul na, avea nevoie si de altceva. Deci daca era si orasul meu, clar ar fi fost o solutie f buna. Felicitari doamnelor!
Eu si cateva prietene am organizat o petrecere de ziua copilului si totul a plecat de la ideea de caterig de la baby fresh food. Fetita mea (18 luni) nu mananca prea mult si m-am gandit ca, fiind si cu alti copii, nu va manca nimic, asa ca am fost de parere sa nu comandam prea mult.
Ei bine, am avut o supriza placuta: a mancat aproape de toate si nu a scuipat nimic. Ba chiar, se mai ducea singura la masuta si isi lua singurica. Am fost foarte incantata si recomand cu placere.
Bravo Antonia Condurovici! Felicitari!
Multumim tare mult Diana.
Am tot spus ca Bulgaria ne „bate la fund” din multe puncte de vedere (poti sta 3 ani acasa, nu optezi inainte cat vrei sa stai acasa- cand te hotarasti, anunti angajatorul cu o luna inainte). La fel si cu mancarea pentru bebelusi- sunt multe firme de catering pentru bebelusi- cu livrare gratuita la domiciliu, insa au un program subventionat de stat (partial, daca te inscrii platesti aprox. 50 lei pe luna.) pentru 3 mese pe zi si poti sa iti alegi. Nu, nu e un fel de „cantina saracilor” asa cum am fost si eu tentata sa cred, am vizitat personal un astfel de loc si am fost foarte placut surprinsa de meniu. Lumea este foarte incantata de acest program, indiferent de situatia lor materiala.
Ha ha! Vi se pare prea putin doi ani de concediu?!? In Belgia se sta 16 saptamâni (da, adică vreo 4 luni) iar in Germania un an. Doi ani de concediu e boierie.
Nu mi se pare putin, am zis doar ca in BUlgaria poti sa stai 3. Ha ha!
La ce gradinita merge Sofia?
Nu am mai auzit de site-ul acesta pana acum si nici de o astfel de idee. Pare interesanta. O sa arunc si eu o privire pe pagina danselor si poate gasesc ceva bun pentru micuti.
deci untul e facut din grasimi (nu proteine) si se poate asocia adauga in mancarici cu carne. grasimile sunt necesare copiilor, in cantitati si combinatii corecte. personal, daca fac un piure de legume cu o carnita slaba (piept curcan, vita etc) adaug putin unt (inclusive pediatrul rec).
carnea nu e bine amestecata cu branza si la persoanele cu stomac sensibil nici cu ou datorita felului in care acestea se digera si a mediului care rezulta in urma digestiei acestora. adica avem nevoie de mediu acid (ph scazut) in stomac ca sa digeram carnea, si mediu bazic (ph mare) ca sa digeram branza. digestia incepe din cavitatea bucala de unde se ‘comanda’ ce enzime sa se produca in stomac in timpul in care in gura se formeaza bolul alimentar. datorita combinatiei carne-branza, in stomac se creaza un mediu neutru (ph-ul mare neutralizeaza ph-ul scazut) care nu va face fata digestiei nici uneia dintre grupele alimentare ingerate, dand astfel indigestii si balonari.
untul si smantana intra in categoria grasimilor si ele merg foarte bine cu carnea sau cu legumele pe care le mancam, ca si uleiurile vegetale (masline, floarea soarelui, etc)
branza se combina cu fructe daca nu exista sensibilitate care sa impiedice, deoarece acestea nu impiedica de regula formarea mediul bazic in stomac, din contra, majoritatea sunt ele insele alcaline.
pentru cei cu digestia sensibila se recomanda totusi fructele pe stomacul gol, deoarece acestea se digera foarte repede in acest mod (20-30 minute) sau acompaniate de iaurt natural integral pentru a beneficia si de unele vitamine liposolubile, evitandu-se combinarea fructelor cu orice solid care le-ar bloca in stomac, existand riscul fermentarii fructelor si astfel avem parte de balonari si indigestii. exceptie fac doar fructele de padure, care se pot manca si dupa solide.
Aceasta afacere e facuta pt mame lenese care e mai simplu sa comande decat sa faca mancare acasa pt bebelusii lor.Cat de ocupata sa fi ca sa nu ai timp sa gatesti pt bebelusul tau ? Cat mananca un bebelus doar nu gatesti pt o armata
Super treaba! Acum am dat peste articol. Am si sunat dar era trecut de 5. Ne auzim maine. Daca aveti nevoie de infuzie de capital ma bag si eu sa crestem afacerea 🙂 Cred cu tarie ca exista familii are au nevoie reala de asa ceva. Eu de exemplu, am gemene de 1 an si 3 luni si am inceput munca de la 5 luni. Am un job infernal si saptamani de nesomn. Ma scol aproape zilnic la 5.30 sa le gatesc. De multe ori nu mananca. Am zile intregi de disperare si de navigat pe net dupa retete…
Buna,
Stiu ca articolul e f vechi, ii urmaresc de pe atunci pe cei de la Baby Fresh Food. Am comandat si un tort de aniversarea de 2 ani a fiului meu. A fost delicios. Acum sunt interesata in mod deosebit de carnea din meniul pe care il furnizeaza gradinitelor. Vita, curcan, rata, peste… cat de ok sunt sursele, cum sunt crescute animalele, pestele este pescuit sau de acvacultura?
Multumesc!
salut, nu stiu detalii, cred ca daca le ceri aceste informatii le vei primi.
Buna! Nu vreau sa par gigi-contra,dar intru pe site-ul indicat de tine si selectez 24+ luni meniu gustare: primul produs: budinca de tapioca! Serios!??!! Amidon pur…. ceva la modul ‘colarezul bunicii’, dar exprimat mai pompos! Eu nu-i inteleg pe acesti nutritionisti…ei ce baza medicala au? Este o nedumerire a mea, in general vorbind. Pe de alta parte, ma bucur ca exista si o astfel de varianta pentru parintii care muncesc foarte mult si nu au timp pentru a gati.
Buna..mar interesa si pe mine meniu pentru un bebe de 11 luni .
Cat ar fi costul unui meniu si daca este disponibil si in Oradea.
Referitor la meniuri: ba da, se pot combina 2 proteine la aceeasi masa, cu conditia de a fi injumatatita cantitatea fiecareia, astfel incat totalul de proteina sa nu depaseasca limita maxima pt varsta/kg respective.
2-tapioca ba chiar este sanatoasa, este o pseudocereala. Desigur oferita ocazional. Sunt atatea bogatii alimentare, incat daca iei in considerare toate carnurile, lactatele, legumele, fructele, cerealele, pseudocerealele, fulgii s.a.m.d…..nici n.ai cum sa ii oferi prea des aceleasi alimente.
3- Raluka, din contra, mesele trebuie sa fie echilibrate privind raportul de alimente acide/alcaline. Mai mult decat atat, mai degraba o masa complet alcalina decat una complet acida. Niciuna nu e ideala, ci sa existe un echilibru.
4- daca nu ne convine, nu comandam, este atat de simplu.
Asa cum nu comand de la un restaurant oarecare, tot asa nu comand nici de la unul baby friendly, nu e nevoie sa dam in cap niciunuia.
P.s. si eu cat am fost in concediu de crestere a copilului eram grozava la capitolul mancarea copilului, si inca sunt…dar la cat de distractiv e sa trag de mine ca de un caine mort in unele dimineti, zau ca mi.ar placea un astfel de serviciu ocazional, cand nu mai stiu incotro sa alerg mai intai. Nu mai judecati atat, unele dintre voi poate habar nu aveti ce inseamna sa nu ai un sot, o mama aproape, o ruda ceva, poate nu stiti cum e ca in absolut fiecare zi sa fii nevoita sa faci absolut totul complet singura, credeti-ma ca vi s-ar parea mana cereasca si sa vina unul sa-ti duca gunoiul, d-apai sa ai o mancarica deja facuta, conform varstei copilasului. Ce-i din mana noastra nu se compara, dar acolo o data la saptamana, luna etc….mi se pare grozava ideea
Bună,
Mai exista acest serviciu?
Mulțumesc frumos!