Am petrecut aproape toată săptămîna trecută în clinica de arși și chirurgie plastică a spitalului Grigore Alexandrescu. Ne-am internat conștientă fiind de toate neajunsurile sistemului de sănătate de stat din România, dar relativ optimistă după ce-am citit că fix această clinică fusese recent premiată la Londra pentru condiții și competența medicilor. Ce-am trăit acolo zilele astea nu vreau să povestesc în detaliu, pentru că încerc din răsputeri să uit. Condițiile sînt probabil mai bune decît cele din majoritatea spitalelor de stat din provincie, însă asta nu le face în regulă pentru un spital în care majoritatea pacienților au suferit arsuri grave sau operații serioase de reconstrucție, iar pericolul de infecție este uriaș. Toaletele sînt murdare, curățenie se face rar și în dorul lelii, seara nu găsești asistente să-ți dea calmante pentru copilul operat care urlă de durere (și dacă le găsești, nu au decît novocalmin, dacă dorești altceva ești trimis la farmacie), medicii se poartă cu tine ca și cum ai fi un nevertebrat care nu merită nimic mai mult decît să fie călcat pe cap cu dispreț (despre asta o să scriu, pentru că nu pot să tac), doctorii nu discută cu pacienții sau cu părinții lor despre ce urmează să se întîmple în sala de operație, asistentele n-au pic de empatie (probabil e greu, la cîte văd și trăiesc zilnic acolo), iar cît stai pe holuri cu copilul în operație și-ți frîngi pumnii, toată lumea care intră și iese din blocul operator te minte de parcă ai fi venit la spectacol de magie, nu să-ți operezi copilul.
Există în această clinică un doctor foarte talentat și dedicat, care de altfel a și fondat și dezvoltat clinica. Prof. dr. Mircea Enescu face tot ce poate pentru a salva cît mai mulți copilași, este și managerul clinicii, încearcă să le facă pe toate cu fonduri puține, cu angajați puțini. Este evident din orice discuție cu orice angajat al spitalului cît este de respectat și de iubit. Omul aleargă non-stop între săli de ședință, cabinetul de consultații, ministerul sănătății și sălile de operații, vine la spital la 7 și jumătate dimineața, iar seara, 12 ore mai tîrziu, tot pe culoarele spitalului se învîrte. Din păcate, ziua lui are tot atîtea ore ca și ale noastre și nu-i timp pentru toate. Iar asta se vede în saloane. Și e păcat.
Dar nu despre asta vreau să scriu azi, ci despre ce să faceți voi să nu ajungeți vreodată cu copilul în situația de a avea nevoie de acest spital sau de orice alt spital de arsuri și traume.
Ce-am văzut aici zilele astea mi-a ajuns pentru o viață. Copii de 2-3 ani mușcați de față de cîinii familiei. Desfigurați complet, unul nu mai avea nas și jumătate din obraz. Durerile și panica, urletele nesfîrșite, operațiile multiple care-l așteaptă și o viață niciodată ușoară sau normală… Of. N-o să uit toată viața plînsul băiețelului de doi ani pe care-l pansa la cap o asistență în timp ce alta îl ținea nemișcat. Mama copilul se plimba lividă pe holuri. Copilașul strîngea la piept un cățeluș de pluș.
Nu lăsați copiii să se apropie de aragaz, de cuptor, de prize, de becuri aprinse. Nu umblați cu oale fierbinți în apropierea copiilor. Verificați cu mîna sau cu buzele orice lichid cu care veți atinge copiii. Tocmai îmi povestea omul despre copilul unui coleg, care-a fost opărit pe spate cu apă din fierbător, pentru că nu s-a înțeles părinții dacă apa aia e fierbinte sau bună, și i-au turnat apă clocotită pe el să-l clătească. Nu lăsați copilul să guste el primul din nimic. Am văzut copii fără buze, care, flămânzi, și-au ars inclusiv gâtul și esofagul cu lapte fierbinte sau mămăligă încinsă.
Aveți grijă cu cuptorul cu microunde, încălzește mîncarea inegal și foarte repede: dacă guști dintr-o parte s-ar putea să fie rece, iar în partea opusă ar putea să frigă. Recipientul în care încălziți poate fi rece, iar conținutul poate fi încins.
Jumătate dintre copiii internați pentru operații de reparare a sechelelor post-opărire au fost opăriți în vizite la vecini sau neamuri. Dacă lăsați copiii cu altcineva, spuneți-le adulților de o sută de ori să aibă grijă la lichidele fierbinți.
Nu lăsați copiii mici nesupravegheați. Explicați-le de o mie de ori care sînt pericolele, țineți-i departe cu forța, daca trebuie, de sursele de arsură, pînă învață.
Dacă, Doamne ferește, se întîmplă o nenorocire, nu puneți alimente pe rană. Sunați la 112 și urmați indicațiile lor.
Să ne ferească Dumnezeu de așa întîmplări teribile, iar noi să ne ferim copiii cît de bine putem. Suferințele sînt groaznice, iar sechelele nu se vindecă de tot niciodată.
Sursă foto preview: copil în spital, via Shutterstock.com
Sper doar ca micutii tai sunt bine amandoi!
E binevenit articolul, eu incerc sa ii feresc pe ai mei de pericole, desi nu vad atatea la tot pasul, cum (bine) le-ai evidentiat tu. Noi avem o bucatarie foarte mica pt 4 persoane si de asta avem reguli clare cand umblam cu lucruri fierbinti; cuptorul are sticla de protectie si e tot timpul rece (chiar si cand inauntru sunt 300gr), butoanele aragazului sunt pe plita in partea dreapta…tocmai ca sa ferim copiii.
Multa sanatate, sper ca sunteti bine cu totii!
Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta.
Poate ajută pe cineva pe viitor, o experiență din cercul meu de prieteni.
Fetița de 2 ani acasă cu bunica, bunica își face un ceai și îl lasă pe masă, copilul trage cana cu apă clototită pe el. Bunica se sperie și se repede să îi scoată bluza, doar că apa fiind atât de fierbinte, materialul se lipește de corp, așa că i-o smulge cu tot cu o bucată de piele de pe piept.
Copilul a ajuns apoi la urgențe, dar o să aibă tot restul vieții o cicatrice pe piept.
Deci în asemenea cazuri, rănitul se duce la spital, nu se încearcă acasă îndepărtarea materialului lipit de arsură.
In asemenea caz se pune imediat jetul de apa rece pe zona afectata, nu il lasi asa. E drept, nu se smulge haina de pe ranit.
Da, corect, asta nu am mai scris. M-am gândit doar la prima reacție, care poate fi încercarea de a îndepărta rapid hainele și care poate provoca pagube mai mari decât arsura propriu-zisă.
Cam asa a patit si o prietena a mea acum vreo 25 de ani, cand avea 1-2 ani si acum are o cicatrice in zona pieptului.
M-am ars un pic la incheietura mainii drepte de la tigaia in care preparam un sos pentru spaghete si m-a secat durerea, nici nu vreau sa stiu ce se petrece la sectia de copii arsi.
Poate articolele tale pe acest subiect vor avea darul sa trezeasca la realitate anumiti pariniti ce trateaza cu relaxare pericolele inerente din gospodarie, in special lichidele fierbinti sau alte obiecte electro-casnice ce se incalzesc si pot accidenta copiii.
Sper sa se rezolve problema pentru care ati ajuns la spital cit mai repede si fara complicatii.
Vai, m-a cutremurat din toti rarunchii postarea asta. Mi-am imaginat fiecare caz. In-gro-zi-tor!! Nici nu vreau sa ma mai gandesc la asta si sa ne fereasca Dumnezeu de asa ceva!
Eu vreau serios sa investesc intr-o plita electrica care se raceste imediat. Momentan nu gatesc si nu incalzesc apa pe primele ochiuri ale plitei.
La cuptor am child lock care e o prostie, adica copilul nu poate da drumul la cuptor insa poate deschide usa in timp ce merge cuptorul. Oricum pe viitor cuptorul va fi mutat undeva sus.
http://www.babycenter.com/0_childproofing-around-the-house_460.bc
mutatul cuptorului mai sus e o idee buna, dar cred ca abordarea corecta este sa li se explice si sa li se demonstreze copiilor (daca se poate) care este pericolul.
adica, pui cuptorul sus si stai linistit doar pana la varsta de 3 ani, pentru ca dupa varsta asta copiii pot sa traga un scaun si sa se urce pe el.
tu stai linistit ca el nu poate ajunge la cuptor si este usor sa nu ii explici niciodata care e problema cu cuptorul din cauza asta, copilul deci nu stie ca nu are voie acolo, iar intr-o zi se urca pe un scaun sa vada care e treaba cu cuptorul.
Eu nu imi imaginez cum ai putea sa nu explici copiilor pana la 3 ani ca e periculos cuptorul, indiferent de unde e pozitionat in casa ta, ca doar mai mergi la prieteni, bunici, in vacante. As zice ca e vorba de logica elementara, dar pe de alta parte se intampla atat de multe neplaceri si tragedii din neglijenta parintilor 🙁
mmm, nu stiu ce sa zic.
de exemplu eu nu i-am explicat niciodata Sofiei cat de periculoasa e masina de gaurit, motivul fiind ca ea sta sus pe polita in debara si o folosesc doar eu, iar cand o folosesc copiii nu sunt in aceeasi camera.
de fapt, nici despre sterilizator sau incalzitor nu i-am explicat ca sunt periculaose, pentru ca ele in momentul asta sunt puse pe blatul de bucatarie, in spate, si nu poate ajunge la ele decat daca se urca pe scaun.
deci uite, trebuie sa ii explic si despre astea, ca sterilizatorul de exemplu este o bestie, nu numai ca m-am fript eu de vreo 2 ori, dar se mai poate si darama ca are mai multe parti.
nu este de negandit ca daca ceva periculos este inaccesibil copiilor, parintele are tendinta sa nu le explice ca e periculos.
de obicei le explicam sa se fereasca de pericolele cu care se pot intalni, asta era ideea mea, ca altfel pericole sunt foarte multe.
Acum ceva timp am citit un articol in care se sublinia ca e mai bine pentru copil ( pana la o anumita varsta, evident) sa fie protejat, decat sa fie asaltat de o multime de „nu e voie”, eventual certat si pedepsit- era sfatul unui psiholog. Exemplul articolului era un copilas de vreo 2 anisori care a stat cateva zile la bunici- acestia aveau obiceiul sa lase poarta la curte deschisa( cu iesire direct in strada) si erau cumplit de revoltati ca cel mic iese pe ea singur, oricat i-ar fi explicat ei ca „nu e voie”. Parintii preferasera sa tina poarta casei lor inchisa si incuiata iar cel mic sa fie in siguranta in curte, fara ca cineva sa stea mereu cu gura pe el, asa ca micutul nu stia ( nici nu stiu daca ar fi fost capabil sa asimileze corect informatia) ce pericole il pandesc dincolo de poarta.
Eu am asigurat casa in care a crescut copilul cat de bine am putut. Pentru zone nesigure stateam cu ochii pe ea. La bunici si in orice alta casa nu a stat decat cu mine, si sincer chiar am supravegheat-o la fiecare pas. De exemplu, ambele perechi de bunici au obiceiul de a tine toate produsele de curatat la nivelul solului, de cateva ori am gasit chiar recipiente pline de lichid rosu, parfumat, fara capac. E foarte greu sa le fac lor reguli, si e foarte greu sa explici unui copil de 1-2 ani ca nu, chestia aia nu este de baut. Chiar nu cred ca ei pot primi aceasta informatie in mod corect, eficiente ar fi metodele de dresaj, tocmai de asta multi copii sunt batuti crunt cand fac ceva „interzis”- vor asocia durerea cu fapta si se vor feri.
Nu cred ca e neaparat asa. Cel putin, in cazul fetei mele nu e asa. Are aproape 10 luni si deja stie ca nu e bine sa manance scame, de exemplu. De mancat, tot le mananca, dar cand ma intorc in incapere si o surprind cu scama in mana e suficient sa zic un „Matilda” mai ferm si o lasa jos. Mai avem de lucru, nu zic nu, dar ideea e ca si asa mica tot constientizeaza ca anumite lucruri nu sunt ok.
Pe langa asta, de pericole nu ii poti feri la nesfarsit. Odata si-odata tot trebuie sa-i explici care e faza cu prizele, cu cana de ceai fierbinte, cu solutiile de curatat, etc etc. Asta daca nu vrei sa te transformi intr-un „helicopter parent”.
Sunt de acord cu Deea, copiii mici trebuie in primul rand protejati si nu ne bazam doar pe explicatii.Da, e bine si sa le spunem, sa le explicam pt. ca pana la urma vor intelege, dar…depinde foarte mult si de temperamentul copilului. De exemplu baietelului meu i-am explicat pana la epuizare ca nu are voie sa atinga prizele, iar el fiind un bebe incapatanat din fire, facea exact contrariul si in plus se si asigura ca-l vad si i se parea amuzant. Normal ca am pus protectoare de priza.
Am pus protectoare si la sertare si ghiciti ce: in 5 minute le-a desfacut bucatele (chiar am vrut sa-l filmez sa trimit filmuletul companiei producatoare)…a trebuit sa cautam altele pe care si noi le desfaceam cu greu. I-am explicat ca nu are voie cu cutitele pt ca ranesc si doare, ghiciti ce s-a intamplat: a vanat mult si bine obiectul sa incerce cu manutele lui, noroc ca s-a intepat doar foarte putin la degetel. Parca cu cat ii explicam mai mult si-i puneam vreo interdictie, obtineam efectul contrar: curiozitatea se accentua si dorinta de a face contrariu de asemenea. Jucarii a tot bagat in gura pana pe la 3 ani si un pic, desi i-am explicat de sute de ori ca nu e bine. Prin urmare, am creat un mediu foarte sigur: am indepartat sau pus foarte sus orice obiect periculos, am selectat atent jucariile, am pastrat minimum de mobilier pana am trecut de varsta critica (3-4 ani)…de atunci a inceput nu sa inteleaga (ei inteleg de mici), dar sa asculte si sa se fereasca…
copiii invata prin repetare si asociere. daca ii vei arata – eventual apropia manuta de o lampa calda (atentie! calda , nu fierbinte) sau de un bec si ii spui „arsh” sau ce onomatopee folosesti tu pentru „fierbinte”, iar ulterior ii vei repeta acelasi cuvant in apropierea cuptorului, copilul va face asocierea si va intelege. ei inteleg mai multe decat avem noi impresia…
Depinde foarte mult si de copil. De cele mai multe ori ei invata experimentand, cu cat suntai curiosi, mai agili, cu atat tentatiile sunt mai mari. E usor sa ii spui ca face „buba” si sa astepti sa te creada pe cuvant, dar unii chiar se comporta exact invers: ok, fac buba, dar de care? oare curge sange? doare tare? o sa-mi puna plasture cu mickey, ca mie tare imi plac plasturii aia si mama ii pune doar daca fac buba. Uneori, prin repetarea unui lucru nu faci decat sa atragi atentia nedorit de mult asupra acelui lucru. Daca repeti zilnic, de cateva ori pe zi, ca e de rau sa bage doua cuie in priza, trebuie sa te astepti la inevitabil. In schimb, daca folosesti protectii si nu ii arati constant priza sunt mari sanse sa nu se intample nimic.
pai eu tocmai asta spun: nu ii repeti o interdictie, ii arati, il lasi sa experimenteze – binenteles, pe ceva inofensiv. cand apropie manuta de becul cald, simte ca e mai fierbinte decat ii place si face legatura cu acel „arsh”. la repetarea lui arsh in apropierea cuptorului isi va aduce aminte de experienta proprie, nu de interdictie. daca vrei, procesul psihologic e „oare ce e acolo – e arsh- arsh=ceva ce am mai facut si nu mi-a placut- nu mai vreau arsh- cuptorul e ceva nasol” 🙂
Metodele acestea sunt tot din categoria dresaj, e un fel de „fui” la caini. Unii psihologi le considera pur si simplu inutile. Copilul asociaza, elementar, o comanda cu o actiune, asta nu inseamna ca are capacitati de analiza si sinteza si ca foloseste aceste capacitati. Iar unii copii chiar nu raspund la astfel de mici dresaje, cred ca de aici vin expresiile de „copil ascultator” versus „copil neascultator”. Iar eu cred ca putem invata copiii sa se fereasca doar de lucruri uzuale, foarte des intalnite: cuptor, flacara de orice fel, masini, prize. Pericolele insa nu se rezuma la asta, iar de aici e titlul „feriti-va copii” si nu „invatati-i sa se fereasca singuri”. De exemplu, eu chiar nu am tinut solutii de curatat la indemana copilului si ca atare nu am vazut necesitatea unei lectii pe aceasta tema la varsta de 2 ani. In gospodariile de la tara, cel putin acum cativa ani, cea mai frecventa intoxicatie era cea cu compusi organofosforici. Toti oamenii de la tara tineau pesticide in casa, un nepot venit de la oras,dintr-o casa unde in acele sticle se tine doar apa, nu isi va pune niciodata problema ca nu e in regula sa bei asa ceva. Din nou, ma refer la copii sub 3 ani. La fel este si cu arsurile: unele dintre cele mai groaznice nu sunt cauzate de atinsul cuptorului, ci de apa oparita sau mamaliga fierbinte lasata la indemana lor. Cat despre cuptor, am fost in vizita la tara, in casa unor cunoscuti, aveau doar sobe. Copiii casei stiau ca nu trebuie sa atingi soba, a mea s-a repezit direct acolo, fiind ceva ce vedea pentru prima data. Eu nu stiu cum as fi putut sa o feresc in acel moment, altfel decat prin interventia de moment.
Ca sa nu mai vorbim ca pericolele nu sunt doar la noi in casa. Ce te faci cand copilul e in vizita, de exemplu? Deci da, e foarte important si ca el, copilul, sa constientizeze pericolele.
In primul rand, sa speram ca vom reusim sa ne ferim de asa necazuri! Sanatate tuturor acelor copii si recuperare rapida! In al doilea rand, ma bucur ca ai subliniat impersonalitatea unor cadre medicale care nu discuta despre procedurile de urmat cu parintele, care tratateaza copilul ca pe un obiect ce urmeaza a fi supus unor analize, operatii, etc, fara sa explice parintelui si, desigur, pacientului ce se intampla. Iar daca mergi informat deja, dornic sa stii mai multe si constient de ce se petrece cu copilul tau esti privit ca acel nevertebrat de care spuneai, de parca nu ai avea voie, daramite dreptul, sa te informezi si sa stii dinainte anumite lucururi. Ti se arunca in fata ca „esti medic al internetului” [Sic!] ca si cum nu ai avea suficient discernamant incat sa studiezi si tu carti de specialitate. Am avut de-a face cu asa cadre medicale, dar pe ici, pe colo, mai apar si Oameni, care vin ca o exceptie de la regula si care ne dau speranta. Felicitari pentru toate articolele si pentru franchetea cu care le scrii!
nu vreau decat sa te rog din suflet (pentru ca esti citita de multi parinti si copiii se ranesc usor si mereu si au mare nevoie de ingrijire medicala responsabila si de calitate) sa te documentezi serios inainte sa ridici vreun piedestal sau sa arunci cuvinte nepotrivite la adresa personalului unei sectii care se straduieste sa repare daunele provocate de mintea luminata din varful ei.
documenteaza si cum se iau premiile pentru competenta, care este rolul lor, cine si le cumpara si de ce are nevoie de ele, dar si cine are de fapt grija de copiii aia, cate ore muncesc pe saptamana si cat costa interesul de fatada ar monstrilor sacri din spitale.
abia apoi putem incepe sa laudam sau sa blamam. trebuie insa sa stim pe cine.
pls, be responsible about your writing. it can change things and save ppl. 😉
Maia, eu nu am publicat aici o analiza jurnalistica, eu doar am povestit ce-am vazut si ce-am simtit intr-o saptamina de spital. Nu am timp si nici nu mi-am propus sa investighez nimic, eu nu am stat in spital in calitate de jurnalist, ci in calitate de parinte de copil operat. Nu am aruncat cuvinte nepotrivite la adresa nimanui, nepotrivite au fost comportamentele pe care le-am descris si care sint adevarate. Nu am ridicat nici un piedestal, am descris ce am vazut si ce am auzit.
Comentariile sint deschise, cine stie mai multe si vrea sa le impartaseasca e liber sa o faca in comentarii. Daca ai ceva de spus, te rog sa o faci, nu sa ma indemni pe mine la responsabilitate. Sint cit de responsabila pot fi in aceste circumstante.
draga mea,
vad ca te-a deranjat comentariul meu si indemnul la responsabilitate. imi pare rau. n-am vrut nicio clipa sa para ca trag pe cineva de urechi, departe de mine asemenea lucruri. voiam doar sa iti semnalez, pentru ca imi impart zi de zi viata cu un om care lucreaza pentru profesorul enescu in clinica respectiva, ca lucrurile pot fi inselatoare in ceea ce il priveste. de asemenea stiu, at first hand, ca parintii, amarati, disperati, epuizati si speriati vin cu pruncii in brate si cu bagaje de idei preconcepute care dauneaza de foarte multe ori procesului de vindecare.
indemnul meu la responsabilitate nu era o dojana, era o rugaminte. eu insami te citesc. multi altii te citesc. cu pofta si cu drag. imi pare tare rau ca ai trecut prin asta, dar in cazul multora, sa se duca la spitalul de stat si nu la privat si sa aiba incredere in medicii de acolo poate fi life-changing. atata tot. niciun angajat din spitalul ala nu sta pe un salariu de rahat pentru ca uraste copiii sau ii e lene sa-si schimbe locul de munca.
thats all.
sanatate si spor la scris frumos si, da, responsabil! 🙂
Draga Maia,
Ma bag ca musca in lapte, dar pe cuvant ca nu inteleg care anume este scopul comentariilor tale. In afara de a fi extrem de subiective, nu le vad relevanta in contextul dat, mai ales ca alegere a momentului, avand in vedere ca Printesa a mentionat chiar ca va face un articol separat despre partea cu medicii, spitalul si intamplarile adiacente.
Nu mi se pare nici o secunda ca ceea ce a scris nu este responsabil. Lucrurile pot fi inselatoare din orice punct de vedere, dar in ceea ce il priveste pe Prof. Enescu chiar nu cred ca e cazul sa incepem sa despicam firul competentei in sapte mii de fire mai mici si incurcate. Eu insami am lucrat cu el si pot sa dau marturie pentru ce a scris Printesa mai sus, de exemplu. Deci uite ca si daca s-ar apuca sa investigheze (sugestie pe care o consider oarecum bizara, aflandu-ne pe un blog si nu la colegiul medicilor), ar fi greu sa obtina un rezultat valid. Tocmai de aceea a relatat parerea ei, pe blogul ei, chiar daca citit de 1 milion de oameni. Noi toti cei ce o citim (sper ca) intelegem ca este blogul ei, unde isi exprima parerea ei si descrie experienta ei, documentata mai mult sau mai putin. Da, e posibil ca uneori aceasta parere sa fie extrem de personala sau amplificata de o situatie extrem de dramatica (cazul prezent), tocmai de aceea avem neuroni binecuvantati cu sinapse.
Doar pentru ca traiesti cu cineva care e o exceptie, nu renunta tu la responsabilitate. Si permite-mi sa consider ca glumesti referitor la salariul de rahat. Nu sta nimeni pe salariul de rahat, evident. Majoritatea stau pe „bonusurile” care nu sunt deloc de rahat. Putin echilibru nu strica vreodata. Sunt medic si de multe ori imi e greu sa imi pastrez parerile obiective cand e vorba despre subiecte de acest tip, dar cred ca e important macar sa incerc.
Inteleg intr-o mica masura ca ideea ta, undeva bine ascunsa, ar fi ca un asemenea post ar descuraja oamenii sa mearga la spital. Eu cred ca din contra, ii incurajeaza sa isi cunoasca drepturile, sa ceara conditii umane si sa reactioneze atunci cand trebuie. Ce poate fi mai responsabil decat atat?
Printesa, va doresc multa sanatate!
Maia, pe sectia de Pneumo la marele Grigore Alexandrescu sunt sute de FURNICI care colcaie in baie, toaletele nu au clante iar cuvantul care descrie cel mai bine situatia e JEG TOTAL. Saloanele au 4 mp, paturi sunt de acum 50 de ani.
Doamnele asistente stau la cafele in camera de garda, nu se sinchisesc sa se ridice de pe scaun cand indraznesti sa le intrebi ceva, iti vorbesc in doi peri si daca le dai si daca nu le dai ceva, intr-un cuvant sunt nesimtite. Doctorii iti vorbesc ca si cum esti ultimul om de pe pamant si iti arunca in fata foile de analize (desi e dreptul tau sa ti le iei acasa si sa intrebi de diagnostic).
Maia, nu cred ca are legatura cu subiectul ce zici tu. Premiile pentru competenta, obtinute sau nu, meritate sau nu, nu iti dau dreptul sa iti tratezi pacientii ca pe niste nimicuri.
Maia,
Chiar asa, cine are de fapt grija de copiii aia? Chiar sunt curios.
Eu sunt ferm convins ca Ioana a scris doar o mica parte din ce a vazut si trait in zilele in care a stat in spital cu copilul.
P.S.
Poate ne spui, asa estimativ, citi bani negri, dar frumos mirositori fac asistente si asistenta sefa pe tura.
Despre Grigore Alexandrescu, hm, confirm tot ce scrie in articol 🙁 Am stat doar o noapte internati acolo, dar a fost horror. Doctorita de garda nu voia sa ne explice nimic. Nu a vrut nici macar sa ne dea rezultatele analizelor uzuale. A zis doar ca „nu sunt dezastruase” si atat. Ce inseamna asta pentru o mama care a venit sa inteleaga ce probleme are puiul ei cred ca va dati seama. Plangeam de furie si de neputinta. Am rezistat cateva ore asa si apoi mi-am trimis sotul sa vorbeasca in detaliu despre problema copilului cu dna doctor. A rezistat la ea in cabinet cam 10 minute, in conditiile in care ea dupa fiecare intrebare il invita afara.
Dupa ceva timp, dna dr a venit in salon foarte deranjata ca sotul meu i-a pus „toate intrebarile din lume” despre caz. „Si nu e normal?” Am intrebat eu. „Nu, pentru ca noi suntem ocupati si nu avem timp de asa ceva” a fost raspunsul.
Ei, si atunci m-am dezlantuit (pe ton cat se poate de politicos). I-am explicat ca poate pentru ea suntem niste pacienti oarecare pentru care nu are suficient timp, dar pentru mine copilul meu este TOTUL, si nu accept sa fie tratat asa. Ca, in loc sa ne zica de 10 ori ca nu are timp, mai bine sta cu noi de vorba calm 5 minute, si toata lumea va sti mai bine ce are de facut, nici noi nu o sa mai insistam, nici ea nu trebuie sa ne mai ocoleasca pe holuri. Ca e dureros pentru o mama sa fie pusa intr-o situatie ca asta, etc. Nu stiu ce coarda sensibila am atins, cert e ca a iesit cu lacrimi in ochi si s-a intors peste 10 min cu analizele, care nu erau dezastruoase, erau bune. S-a scuzat ca nu mi le-a dat de la inceput pentru ca a crezut ca am vrut originalul, iar ea nu imi putea oferi decat o copie (ha). S-a purtat exemplar cu noi.
Colega de salon, internata de o saptamana cu fetita, se uita la noi ca la un miracol 🙂 Ii parea rau ca am venit asa tarziu si ca stam asa putin 🙂
Deci da, astea sunt conditiile in care defilam 🙁 Probabil nu toti medicii sunt la fel. Dar din pacate aud de multe cazuri de medici grabiti si lipsiti de empatie. De asistente nu mai vorbesc. Si nici de conditiile mizere din toalete. E revoltator.
M-am oparit la patru ani. Imi amintesc perfect momentul dupa, cand m-am trezit intr-o balta de apa clocotita pe intuneric, si ce a urmat anterior. Sunt poate printre primele aminturi cu mine si cu siguranta unele dintre cele mai clare.
Ascunse in minte am momentele din spital, durerea, urletele mele si ale celorlalti. Cand ma intorc la ele simt o inpunsatura in stomac. Odata m-am tinut de usa sa nu ma duca doctorul la pansat fara mama. Altadata pe cand asteptam la pansat am auzit cum si ce un alt copil striga inauntru. Apoi am mers eu la pansat si am strigat la fel. Nu stiu de ce, probabil din solidaritate cu el. Oricum o strigam des pe mama. Pansatul era dureros.
Mi-a ramas un picior normal si un picior cicatrizat in fata. Am avut complexe in copilarie si adolescenta, pana am intalit alti oameni arsi (fata de care simteam si simt solidaritate) si pana am inteles ca foarte putini sunt „perfecti” si ca alte calitati fizice ale mele compenseaza acest dezavantaj. Daca viata mea ar fi fost altfel fara cicatrice? Cu siguranta. A fost un puternic handicap mental si emotional cicatricea. A fost greu sa inteleg ca ea nu conteaza si chiar trece neobservata, ca oamenilor nu le pasa, eventual sunt curiosi. Dar curiozitatea asta doare si amplifica defectele fizice, de aceea cand vedeti un om cu o cicatrice sau un defect fizic tratati-l normal daca puteti, ca si cum nu ar fi problema aceea sau abordati-l deschis daca chiar va mananca curiozitatea si nu puteti trece de defectul lui, dar nu-l priviti pe furis, ca el va simte si doare. Curiozitatea, mirarea si tacerea dor. Cateva cuvinte schimbate despre subiect relaxeaza admosfera.
Daca imi invinovatesc parintii? Nu, nu cred, eram prea mica, insa imi doresc din suflet sa fi fost mai atenti. Si sunt paralizata de frica ca copilului meu sa nu i-se intample acelasi lucru.
Îți doresc sănătate, ție și puiul tău bolnăvior!
Te înțeleg perfect, eu am stat 5 zile internata cu bebelușul meu la Grigore Alexandrescu, diagnostic bronsiolita.
A fost groaznic!
Am dormit în pătuțul ei, nici urma de curățenie, au dus gunoiul mămicile care stăteau în salon, asistentele nici o urma de compasiune, țipau și se purtau cu copilașii ca și cum ar fi fost niște obiecte.
În rest, medicul și echipa de rezidenți, jos pălăria!
Offf, sper ca sunteti bine, incerc si eu sa-mi protejez puiul cat de bine pot.
La noi in familie a patit-o sora mea pe la 4 ani cand s-a ascuns dupa o usa unde era pus la racit un fier de calcat cu talpa inspre exterior (stateam cu o batranica in vacanta), multa vreme am auzit in urechi tipetete ei, saracuta.
A ramas cu urma pe picior si acum, la maturitate.
Noroc ca e scorpion si nu prea tine cont de parerile altora despre ea, cam un an de zile a fost tachinata de copiii de la bloc, dar a trecut cu bine peste.
Asa ca am invatat amandoua de mici ca nu e de joaca cu obiectele fierbinti.
Si eu am avut aceeasi experienta minunata la acest spital. Am inteles ca nu sunt conditii insa lipsa de umanitate a personalului sincer ma scarbeste. Cu mine am inteles ca „au ceva” dar cu amaratii aia de copii sincer nu stiu ce au. Iar replica „lasa ca uita” ma scoate din sarite.
Printesa dar ce s-a intamplat de ai ajuns acolo?Sanatate puiutilor.Bebelusul meu a fost operat la 3 saptamani si a fost horror in spital.Nu am plans toata viata cat am plans atunci.
Of, multă sănătate. Eu fix acum o săptămână am făcut un test ca să văd dacă temperatura din cuptor corespunde pe bune cu temperatura care e pe buton. Am pus pe o bucățică de folie de aluminiu o linguriță de zahăr și am pus cuptorul la 177 grade ca să văd dacă se topește zahărul sau nu. Nu s-a topit, am pus cuptorul la 180 și după câteva minute am obținut o frumoasă acadea transparentă caramelizată. Scot folia afară și ce fac? Ating zahărul caramelizat (arăta fix ca o felie de sticlă) !!! Nici acum nu știu DE CE am făcut așa ceva 🙂 pentru că nu mai am 3 ani. Evident că în mai puțin de 1 minut am avut o imensă bășică dureroasă. La fix o săptămână după e aproape vindecat dar a fost foarte dureros. A doua zi după incident m-am trezit cu vârful degetului complet roșu, cu o durere puternică, zvâcnea, era ca în desene animate. Mă durea inclusiv unghia de pe partea opusă arsurii. Și am zis că o fi o mini infecție. Am găsit prin casă un unguent cu antibiotic (oftalmic!) și am pus extrem de puțin și ca prin minune inflamația a dispărut văzând cu ochii. Multă sănătate!!!
Exact asa am patit si eu acum vreo 3 saptamani. Nu stiu ce a fost in capul meu ca am atins cu degetul zaharul ars din ceaun…am urlat de durere, a fost foarte aiurea, s-a facut o besica de toata frumusetea…nici cat am fost mica nu am facut asa o prostie…
In primul rand, multa sanatate puiului tau, sa isi revina repede…
Al doilea, cineva spunea de o sticla de protectie pentru cuptor…ce e si de unde vine? Printesa, poate incorporezi info asta in articol ca sincer, eu nu auzisem de sta pana acum, poate mai afla si altii.
Buna,
In primul rand,am citit cu sufletul la gura.Sper sa fiti bine, Printesa!
In al doilea rand, legat de cuptoare: exista o gama de cuptoare care vin cu 3 sau 4 geamuri la usa,avand rol de protectie. Si intr-adevar, geamul exterior este rece cand gatesti.
De exemplu, (daca este permis linkul), la acesta se specifica prezenta sistemului de usa rece http://www.emag.ro/cuptor-incorporabil-electrolux-electric-multifunctional-curatare-pirolitica-grill-clasa-a-display-inox-antiamprenta-ezc2430aox/pd/DK00YMBBM/
Usa este rece insa copilul poate deschide cuptorul in timp ce functioneaza. Trebuie ceva mai inteligent.
Exista si cuptoare care se blocheaza in timpul gatitului.Nu stiu exact modelul,dar pot sa revin cu el. Deblocarea se face de parinte si abia apoi se poate deschide usa.
Am ramas fara cuvinte cand am citit tot ce ai scris, din pacate stiu ca este adevarat totul si ca realitatea din spitalele noastre este trista, incredibil de trista. Internarea in spital mi se pare o trauma in sine, mai presus de problema medicala care te aduce acolo.
Nu pot decat sa sper sa ne fereasca Dumnezeu cat mai mult de interactiunea cu un astfel de mediu, pentru ca o experienta ca asta cu greu ti-o mai poti scoate din suflet.
Multa putere iti doresc si episodul asta urat sa ramana doar o amintire neplacuta!
Draga Printesa, va transmitem multa sanatate puiului si refacere rapida. Si tie, imbratisari pufoase si calde, numai bune de topit suflete impietrite. Va pupam
Acesta este motiv ul pentru care eu nu am bat o cafea sau ceai Fierbinte de 5 ani. Doamne sfinte is apara cate se pot intampla! Și cand gatesc coada de la tigare sau cratita e in interiorul aragazului. E cumplit ce se poate intampla oricand!! Sper ca nu s- a intamplat nimic grav, sanatate.Totul trebuie verificat Și verificat. Si musafirii daca intra in casa trebuie sa se Tina bine de canile lor.
http://www.amazon.com/gp/aw/d/B0056S8AGW/ref=mp_s_a_1_2?qid=1438013075&sr=8-2&keywords=oven+baby+proof&dpPl=1&dpID=41KuePQnjfL&ref=plSrch&pi=AC_SY200_QL40
Noi avem asa ceva. Cand uit sa il inchid, il inchide el.
Numai bine va doresc Ioana!
Un lucru pe care e bine să îl faceti când aveți copii mici în jur și gatiti la aragaz e sa intoarceti mereu coada tigailor, ibricelor etc. spre perete astfel încât sa nu poată prinde cu usurinta vasul, coada e de obicei rece, ei se uita in sus cand trag de ea și arsura e oribilă, direct pe față.
Și confirm cu invatatul cat de mic al noțiuni de „frige”, pe al meu l-am învățat inainte sa împlinească un an ce înseamnă lasandu-l sa pună mana pe un obiect cald spre fierbinte, atenție ceva ce nu poate provoca o arsura evident. Asta nu înseamnă ca trebuie sa ne pierdem vigilența.
Îmi pare tare rău pt cele petrecute!
Însă vroiam să intreb, care a fost mai exact pățania care te-a adus în această experiență de nedorit?
Scriu din proprie experienta, 10 zile petrecute langa puiutul meu de 1 anisor la Gr Alexandrescu pe sectia de Chirurgie Plastica. S-a intamplat anul trecut.
Vad ca se vorbeste mult despre cat de jalnic arata saloanele, baile, ce urat se poarta asistentele etc Cat am stat acolo am fost o umbra, am trait socul ca imi moare copilul in brate, am stat ochi in ochi cu copilasul meu, lipita de el, nu m-am uitat la nici o mizerie, la nici o toaleta, la nici un disconfort, nu am dormit si nu am mancat, tot ce-mi doream era sa fie puiul meu salvat. Nu am avut timp sa caut gandaci si praf nesters sau sa vanez atitudini ostile la personal. Putin mi-a pasat de conditiile din salon, in fiecare secunda tremuram ptr viata copilasului meu. Nu zic ca nu sunt importante dar pe primul loc era copilul meu nu curatenia din salon. Iar asistentele nu stiu daca s-au schimbat de anul trecut dar atunci cu mici exceptii (una singura mai uracioasa) toate celelalte au facut tot ce au putut, la fiecare pansat de 2 x pe zi, la schimbat perfuzii, la administrarea medicamentelor etc incercau sa fie umane cu copilasii, vorbeau frumos cu ei (cel putin din ce am auzit eu). Nu am avut nici o relatie, daca dadeam ceva se purtau la fel si socant … una dintre asistente chiar nu primea. Am simtit ca faceau tot ce puteau, veneau ori de cate ori erau chemate, nu m-am simtit deloc tratata urat. Si erau asaltate de pacienti, veneau unul dupa altul. Iar Doctora (cea care s-a nimerit de garda cand am ajuns cu ambulanta) a venit zilnic sa ne vada si imi explica tot ce aveam nevoie sa stiu. Am apreciat ca a trimis un dr pediatru sa-l consulte pe copilasul meu de 2 ori ptr ca avea si bronsiolita pe langa arsura, ca asistentele de la sectia de arsi imi aduceau zilnic aparatul de aerosoli. Eu cel putin am ramas impresionata, ma asteptam la ce era mai rau dar majoritatea asistentelor s-au purtat in regula, mi s-a vorbit frumos, veneau cand le chemam. Si repet nu am avut nici o relatie, nu am dat spaga in stanga si dreapta, se purtau la fel cu toata lumea. Asa am simtit eu, a fost propria mea traire, nu am avut nevoie de absolut nimic altceva decat sa-mi fie vindecat copilasul… Singurul lucru care m-a deranjat era ca nu puteai arunca pampersii la cosul de gunoi din baie, trebuia sa te duci in alta camera speciala ptr deseuri si copilasul meu urla numai daca ma duceam 1 sec la baie si era riscul sa cada din pat, desigur ma descurcam cum puteam si a fost doar un detaliu. Am trait si experienta internarii ptr operatie la un spital particular cu al 2 lea copilas (ptr alta problema) si la fel nu am dat 2 bani ptr confortul meu, masa tip catering, TVul, multe zambete si incurajari false din partea asistentelor, biscuitii oferiti copilasului, tot ce conta era sa aibe succes operatia, confortul meu era pe ultimul loc iar de cel al copilasului ma ocupam eu.
Imi pare rau pentru suferinta celui mic, sper ca acum totul e bine.
Te asigur ca nu am cautat atitudine ostila, nu a fost nevoie, era acolo si se vedea de la o posta. Curatenia nu e o fita intr-un spital, ca sa nu mai zic de spital de arsuri, unde sint rani deschise, acolo trebuie sa fie totul luna, nu gunoaie pe jos si negru pe la colturi. Despre ce vorbim aici, doamne iarta-ma? e curatenia in spital un moft? atitudinea umana o fiță? ma depaseste sincer acest gen de atitudine, venit din partea unui parinte. ma bucur mult ca sint si experiente bune in spitalul ala (pe cit se poate in conditiile date), dar sa transformi asta in repros la adresa altora ca au avut experiente sinistre acolo, asta nu ma mai bucura, ba dimpotriva.
Acum reciteam articolul si vad ca spui de calmante. Mie mi-au dat ibalgin ptr copilas ptr febra, novocalmin doar prima data la internare. Ce-i drept mi-a adus si sotul nurofen in cazul in care nu primeam de la asistente. Si dadeau Ibalgin si la alte mamici din salon daca cereau. Nu am plecat cu nici o infectie de acolo, nici copilasul nici eu. Poate anul trecut a fost mai ok … imi pare rau ca te-ai simtit tratata asa urat mai ales cand treci prin ceva atat de tragic.
Va doresc multa sanatate si numai bine. Ma numar si eu printre copii cu arsuri in copilarie, aveam cam 4-5 ani. Ajuntand-o pe mama mea la bucatarie, am mers sa ma spal pe maini, chiuveta fiind inalta am folosit un scaun micut, scaunul s-a dezechilibrat iar piciorul meu drept a aterizat intr-o oala cu ciorba care era pusa (acoperita) la racit pe podea. Din fericire piciorul meu nu prezinta urme ale arsuri. Insa imi amintesc si acum acel moment si zilele de dupa cand nu puteam merge si ma taram in 4 labe prin casa.
http://www.enational.ro/news/doi-medici-de-la-spitalul-grigore-alexandrescu-acuzati-ca-cereau-spaga-pentru-a-opera-copii-276544.html/ ASA SA LE FACA LA TOTI , ca m-au chelit de bani cand am fost in rom sa-mi operez fata de polipi,operatia fiind gratis ( la un spital din bucuresti,nu mai tin minte cum se numeste) …sa ma fereasca D-zeu sa ajung vreodata cu copiii in spitalele din rom 🙁 🙁 ….