O altă părere despre co-sleeping

160 comentarii

1. „Specialiștii spun că în așa-zisul al patrulea trimestru de sarcină, bebelușul nu are construit acel sentiment de conştientizare a sinelui”

   Dupa luna a treia de sarcina, aproximativ 90 de zile, masa aceea de celule capata constiinta, capata sine. E un miracol, desigur.

   Legat de somn, sfatul meu este sa nu il lasi pe bebe sa doarma singur in camera lui, macar pina la varsta de 1 an sa stea in patut, dar cu voi in camera.

   • Acest lucru mi-a fost evidentiat de către un psiholog si se bazează si pe faptul ca cel mic nu înţelege că, deşi e singur in pat, mama e chiar după colţ si o poate chema oricand, caci ea va veni.
     Eu una nu vad de ce sa nu doarmă în camera proprie, atâta timp cât avem baby interfon si uşile deschise.
     Sunt si au mai fost totuşi momente când îl mai luăm cu noi in pat, in special in perioadele cu eruptiile dentare,caci se trezește foarte des noaptea si e greu sa tot facem naveta sa il linistim la el in cameră. Totuşi, el adoarme exclusiv in patul lui si eventual îl luăm cu noi la primul urlet.

   • Daca tu asa simti, ca este bine sa il tii oarecum izolat in alta camera, si domnul psiholog a venit cu acea explicatie foarte rationala vei face asa.
     Totusi, eu nu as miza atit de mult pe faptul ca „nu intelege”, cognitiv da, e posibil, insa afectiv sigur legatura este gatuita.

   • Nu pot fi de acord cu tine! Eu am dormit singura cand eram mica si am o legatura nemaipomenita cu mama mea.

     Fetita mea doarme si ea singura de cand am nascut-o si deocamdata nu simt „gatuita” relatia noastra, dimpotriva!

     Referitor la relatia cu mama, nu doar dormitul e un factor care face relatia sa mearga, ca orice relatie (sa spunem ca relatia mama-copil ajuta f mult si chimia naturala) sunt mai multe aspecte care o fac sa nu se gatuiasca.

   • E perfect, ma ingrozesc unanimitatile.

2. Zici asta pt ca probabil ai un copil ff cuminte, sincer eu in jurul meu nu prea am auzit de copii la 3 luni care sa nu se trez noaptea decât fff rar, daca mai e si alăptat cam slabe șanse. Toate astea depind atât de mult de copil incat chiar nu cred ca e sănătos pt psihicul mamei sa își facă prea multe planuri înainte de nașterea copilului. Cat despre independență, e un pic hilar sa vb despre asta la un bebeluș de 4 luni, am observat ca e o moda asta cu independența bebelușilor in ultimul timp.

   • Am un bebeluş poate mai cuminte decât alții, dar totuşi nu foarte diferit. In timpul zilei trebuie sa stau lângă el non stop ca sa nu se rănească tocmai pentru ca el cere independenta, caci da, există! si trebuie sa nu i-o ingradesc. Si un exemplu clar ca bebelusii pot fi învățați în ceea ce privește rutina de somn este chiar realitatea zilelor mele : la somnurile de zi adoarme aproape exclusiv doar legănat, plimbat, cântat, căci asa l-am învățat, in schimb la somnul de seară îl pun în patut si acum, ca e mai mare, stau lângă el si ii spun o poveste si îl mangai si adoarme, nu se cere legănat, asta pentru ca efectiv nu l-am legănat seara.
     Eu cred ca asta cu somnul devine o problema mare de independenta atunci când copilul crește, iar el trebuie pregătit de când e mic pentru asta…

   • Nu te pripi. Daca am invatat si eu ceva din scurta experienta de mamica de pana acum, este ca bebelusii nu sunt deloc previzibili. Obisnuiam si eu in primele luni sa ma „laud” cu bunele obiceiuri ale bebelusului meu, obiceiuri cu care eu credeam cu tarie ca l-am invatat, ca e meritul meu. De exemplu le spuneam tuturor ca am un bebe care doarme bustean intr-o camera plina cu oameni care vorbesc si rad zgomotos sau daca latra 10 caini pe strada sau daca cineva da gauri fix in peretele de langa, etc. si asta pentru ca „asa l-am invatat de cand l-am adus de la maternitate”. Aiurea! Acum, la 10 luni si un pic, se trezeste din somn si la fosnetul paturicii de pe el. Si exemplele pot continua: poate sa manance pe rupte la inceputul diversificarii si apoi brusc, intr-o zi, sa nu mai deschida gura la nimic. Poate sa se trezeasca din nou noaptea dupa o anumita perioada sau sa vrea adormit leganat si seara si in timpul noptii desi niciodata pana atunci nu se intampla asa. Iar asta fara sa fi schimbat ceva in rutina sau mediul lui. Nu spun ca astea vi se vor intampla si voua, doar ca e bine sa nu ai asteptari prea mari pentru ca altfel si frustrarile pot fi pe masura. In cazul meu asa a fost, ma tot intrebam si il intrebam si pe sotul meu de ce se schimba una si alta daca noi nu am schimbat nimic.
     In cazul somnului s-a intamplat asa: a dormit la el in patut noapte de noapte, pana la 10 luni cand…n-a mai dormit. Adica se trezea noaptea si nici suzeta, nici leganatul, nici nimic altceva nu-l adormeau la loc. Cum il luam in patul nostru adormea de ziceai ca i-am scos bateriile. Daca dupa un timp incercam sa-l mut, o luam de la capat. Asa ca de atunci doarme cu mine si gata. Mi-ar fi placut sa mai doarma in patutul lui dar mai putin din motive de independenta si psihologi si mai mult din motive de mediu sanatos de dormit (salteaua lui e noua, are straturi de cocos si nu mai stiu ce, e anti alergica, anti aia, anti ailalta… 🙂 ).
     Deci, cum am zis de la inceput, eu spun sa nu te pripesti si sa ramai relaxata no matter what. Pana la urma lucrurile astea sunt prea putin importante.

   • Bravoo Stef…exact aceeasi idee, doar cu alte cuvinte am vrut sa scriu si eu…COPIII SUNT IMPREVIZIBILI!! Cand spui ca si-au facut un program, si-l schimba…

   • Si eu am avut partea cu trezitul la simpla mea respiratie de la 10 luni 🙂 -> eu am rezolvat-o instaland un iPod permanent cu muzica linistita data in surdina in camera fetitei. De atunci s-a obisnuit sa adoarma cu zgomot din nou si nu mai am problema sa se trezeasca cand plec din camera. Acum la 2 ani adoarme si cu liniste si fara dar ii mai las muzica pt ca o cere ea, a ajuns sa ii placa f mult sa aiba un sunet de fond in camera.

   • Sunt 100% de accord. Am avut aceleasi experiente si noi la ambii copii. Cand ziceam hop, cum se schimba. Acum ma amuz… dar vai ce greu a fost :).

   • Exact.parca am scris eu acest comentariu;)).se aplica exact.ce acum o luna funcționa acum e pe dos.nici ca se putea exprima mai clar ceea ce am încercat sa susțin și eu.in cele 9 luni ale copilului am avut parte de aceleași situații

   • Cum ” Asa ca de atunci doarme cu mine si gata.”?
     Mama doarme cu tata.
     😉

   • „si gata” in sensul ca nu am facut o tragedie din asta, nu am stat sa cautam studii care sa arate cat de dependent de noi va fi copilul din cauza ca nu doarme singur sau alte lucruri negative legate de asta. Am incercat, nu s-a mai putut, nu ne-am dorit nici pentru el nici pentru noi cine stie ce tehnici chinuitoare de adormit singur din nou. Am mers mai departe cu asta.
     Legat de „mama doarme cu tata”, noi nu am pus prea mult pret pe asta nici inainte de venirea copilului. Am observat in comentarii tendinta de a asocia dormitul sotilor impreuna cu sexul. Interesant de discutat, poate o sa-i propun si eu Ioanei un articol pe tema asta. Pentru ca nu mi se pare o conditie necesara si cu atat mai putin suficienta…

   • Cât despre alăptat, e drept că noi am avut noroc chior si cel mic doarme toată noaptea, fără să pape, de pe la 2 luni. E pe lapte praf, într-adevăr.

3. „În fiecare seară, după lăptic, îl pun pe V. al meu în sacul de dormit, în pătuț. Îi spun că îi doresc o noapte lină, vise frumoase, îi spun cât de mult îl iubesc, că mami și tati sunt dincolo și dacă are nevoie de ceva, imediat îl auzim și venim la fel.”

   Cat cinism, DOAMNE!

   https://www.google.ro/search?q=baby+koala+hugs+mom+during&biw=1680&bih=890&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=bSqYVcS-OcH2Ur2uhpgC&ved=0CAYQ_AUoAQ#imgrc=6Wj6tCViGkYt-M%3A

   • ?!?! …. Mie nu mi se pare a fi cinism, zău aşa.

     Eu nu ştiu cât am dormit cu părinţii, şi nici nu ma afectează, pentru simplul motiv că nu îmi aduc aminte.Cred că se dă prea multă importanţă trebii ăsteia.

     În schimb, îmi aduc aminte, de exemplu, de suferinţa provocată de faptul că nu am fost singură la părinţi.
     Asta m-a afectat mult mai tare decăt faptul că n-am fost alăptată prea mult şi că, din câte bănuiesc nici n-am dormit prea mult cu părinţii.

   • Vulpea când nu ajunge la struguri zice că sunt acrii…

   • Sau cand n-ajunge la gramatica.

   • „Numărând greșelile altora nu faci decât să le adaugi la ale tale.”

     Sfatul acesta aparține unui mare înțelept, mi se pare demn de luat in seamă.

   • ‘Educaţia este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea.’
     Daca tot suntem la categoria citate 🙂

   • Asa este, dar hai sa lasam persoanele ce scriu aici pe blog sa isi expuna ideile cu nivelul de gramatica propriu, nu sa fie terorizate ca au pus un „i” in plus, un „i” in minus sau alte erori.

     Replicile rautacioase nu ajuta, e nevoie de blandete si intelepciune, nu are sens sa faci o persoana sa se simta prost pentru o litera. Daca esti Zeita Gramaticii scrie perfect toata viata si altii vor invata de la tine, fara a fi plesniti virtual.

     Cred ca si dl. Plesu a ratat un „i” la un moment dat, a fost o discutie.

   • Nici eu nu înţeleg unde-i cinismul…

4. A mea a dormit din prima zi in patutul ei si nu a cerut niciodata noaptea sa fie luata. O hranesc prin somn de doua ori pe noapte cand o aud ca isi suge manuta. Are putin peste patru luni. Daca totusi ar fi plans in patut as fi luat-o si as fi tinut-o langa mine oricat ar fi vrut. Si inca putin dupa 🙂

   • Si eu am facut tot asa pana pe la 4-5 luni cand pur si simplu mi-am dat seama cat ma complic si ca bebe devine din ce in ce mai mare si mai greu de manevrat si adormir. Dupa regresia somnului de la 4-5 luni li se schimba modul de somn si adormitul devine deseori un chin.
     Deci, am ales sa il iau langa mine si sa il culc direct in patul mare.

   • mare like. Sunt insarcinata cu primul copil, si am ales varianta cu dormitul in camera bebelui. Am prevazut o sofa pentru mine sau pentru tatic, in functie de tura, pentru a ne putea intinde. La un moment dat, tot va trebui sa se obisnuiasca cu camera lui.

   • citeste literatura despre SIDS si dormitul copilului in alta camera. Foarte multe accidente nefericite au avut loc ptca parintii au instalat o canapea in loc de pat in camera copilului. Daca va avea camera lui separat e alegerea ta, dar adormitul parintelui pe canapea este foarte periculos pt bebe.

   • Serios? De ce?
     Am 2 bucati bebe, in fine..unul are deja 3 ani, iar al doilea 4 luni.
     Fiecare copil are camera lui si patutul lui. Fiecare adoarme cu mami, tati sau buni…dupa care raman in patuturile lor cu monitoarele ON si cand „striga” vreunul ca duc la el/ea sa rezolv problema (foama, sete, bad dream, tuse, pierdut vreo suzeta etc.)
     Cel de 3 ani nu se mai trezeste deloc peste noapte (si a dormit from day 1 in patutul lui, in camera lui, chit ca ma transferam de 6-7 ori pe noapte in camera lui pentru furnizat laptic si scutecel curat.
     Cea mica se mai trezeste de vreo 3 ori pe noapte pentru lapte.
     Si sa revenim… Care e problema cu dormitul copilului in propriul pat si propria camera?!?!.. Poate daca inchizi usa cu cheia si o arunci pe geam…sa fim seriosi..sa nu ne-o ia psihologia inaintea creierului…ca deja pe alocuri anuminte curente de „parenting” o dau in diverse chestiuni care numai de sanatate nu tin.

   • cred ca pericolul cu SIDS este cand iei copilul sa doarma cu tine pe canapea (pentru ca este o suprafata moale, are perne, etc), insa Maria a spus ca acea canapea este pentru a se intinde ea/sotul in timp ce copilul doarme in patut la el in camera. eu, cel putin, asa am inteles

5. Ce frumos suna toate teoriile acestea. Realitatea este insa alta si fiecare copil are alte nevoi. Fetita noastra de aproape 3 ani a dormit singura in camera ei pana la 1an si 5 luni cand pur si simplu nu a mai vrut. Am incercat sa aplic toate teoriile fara rezultat. Acum
   cand ii spun ca e fetita mare si curajoasa si incerc sa o conving
   sa revina in camera ei imi spune
   ca nu poate si ca ii este frica. Am ales sa nu o traumatizam insistand. Vom vedea mai tarziu daca asta a fost bine sau nu.

   • Sunt de acord cu tine ca cei mici sunt diferiți. Totuşi, tind să cred că la voi este alta problema, posibil sa se fi speriat de ceva, cine ştie ce a visat sau i s-a părut că vede in camera ei si practic, acea trauma să o țină şi acum in pat cu voi….
     Eu personal, am ajuns sa dorm in copilarie cu mama in pat, spre nefericirea tatalui meu, datorita unui coşmar groaznic care se repeta noapte de noapte…

   • Toti copiii sunt dependenti dincolo de primele trei luni si este normal sa fie asa.
     Cei carora li se refuza aceasta dependenta totala timpurie, isi vor cere drepturile mai tarziu cand va fi mult mai greu de refuzat si gestionat situatia.
     Nu am vazut mentionata varsta copilului dar cred ca e sub doi ani.
     Sa ne spui mai incolo dupa doi ani ce se intampla.
     Am o prietena care la trei ani copilul (pe lp) se trezeste se doua ori pe noapte si ajunge mama sa doarma cu el pe jos la el in camera.

   • As subscrie si eu la ideea ca fiecare copil are nevoi proprii. In plus, copiii sunt cu adevarat imprevizibili. Am doua fetite, una de 4 ani jumate, una de 1 an si 4 luni si sunt atat de diferite! Prima a dormit in patutul ei dintotdeauna, fara mari ifose, iar de la 4 luni si pana la 2 ani a adormit singura si a ramas in patutul ei. La 2 ani, ceva s-a intamplat si pur si simplu adormitul ei a devenit un chin. De atunci, vrea mereu sa adoarma cu unul din parinti si, dupa lupte de convingere esuate, am acceptat situatia. Din cand in cand, se duce singura in patutul ei si doarme.
     Cea mica n-a dormit in viata ei o noapte intreaga in patut. In maternitate am lasat-o 20 de minute cu asistenta si cand m-am intors erau vreo trei bulucite peste ea cu lapte praf, cu scutec curat, cu mai stiu eu ce, sa vada de ce urla asa copilul meu. Bineinteles, cand am intrat, s-a calmat instantaneu. Si de atunci adoarme cu putine persoane, mama, tata, bunica si matusa, dupa mult leganat, plimbat sau, in cazul meu, supt. Noaptea doarme cu noi in pat, iar cea mare a „regresat” de la vremea cand avea camera ei si doarme in patutul ei langa noi, ca doar ea n-o sa doarma singura in camera, iar noi trei. In fine, speram ca si cea mica ne va surprinde intr-o zi si va vrea sa doarma singura sau macar in patutul ei. Dar pana atunci, am trecut prin toate starile posibile legate de somn, cum zice autoarea articolului, parca l-am scris eu! Conteaza mult ca cea mica inca e alaptata si mereu a fost mare doritoare de san, n-a baut in viata ei o sticla intreaga de lapte de vaca sau praf, si este, in general, mamoasa. Probabil ca dupa ce se va incheia alaptatul, va adormi si dormi mai bine, dar, pana atunci, asteptam si supravietuim.
     Eu insami am dormit cu bunica, apoi cu parintii mei pana la 9 ani, apoi cu sora mea, si abia din adolescenta am avut camera mea. N-a fost bine si nu am o relatie extraordinara cu mama, in special, dar asa a fost situatia atunci. Stiu, insa, ca nu va fi asa cu fetele mele. Fiecare familie este unica, slava Domnului!, si poate decide ce e cel mai bine pentru ei.
     In principiu, as recomanda tuturor sa se bucure de legatura sufleteasca si apropierea fizica cu copilul lui. Este o mare bucurie sa avem copii si ne concentram pe ce e frumos si bine, mai lasam frustrarile si asteptarile la usa. Viata trece prea repede!

6. Si eu am avut dilema aceasta, probabil toti parintii o au. Din multa oboseala adunata, am decis de la un punct incolo sa o iau in pat cu mine. Parerile sunt impartite si intre psihologi. Ba ca le face bine, ba ca nu. Pana la urma tine de fiecare parinte si de fiecare copil. Important e sa nu ii aratam cu degetul pe cei din tabara opusa credintei proprii. Si sa nu uitam ca fiecare copil e diferit de ceilalti.

   • Pe asta cu oboseala o cunosc, si noi îl mai luăm noaptea când urlă din cauza durerii de gingie de exemplu, căci e greu sa ne tot ridicăm din pat. Dar partea bună e că el adoarme in patutul lui, el habar n-are când îl transportam in patul conjugal, deci rutina de somn include adormitul in patul lui propriu si personal.

7. Fiecare trebuie sa-si creasca copilul cum crede că e mai bine pentru acesta. Sunt atatea păreri, carti, sfaturi, experti in parenting incat ajungem să nu mai putem lua decizii singuri. Ajungem să terorizam copii ca asa scrie la carte. Ne incarcam cu frustari si nemultumiri cand vedem ca lucrurile nu ies perfect in loc sa tragem puternic aer in piept si sa gandim cu propriul creier ce e mai bine pt copilul nostru. Toti copii la 4-5-6 luni sunt capabili să doarmă singuri. Dar ce faci când copilul doarme singur pana la 3 ani si apoi refuza pentru ca vede, aude tot felul de lucruri? Ii închizi usa si il lasi sa tremure de frica, pentru ca asa recomanda specialistii in dezvoltarea a nu stiu ce sistem de autoapărare?

8. Ioana, as dori, daca se poate, sa schimbi ilustratia la articol, poza actuala arata un copil mic de tot cu o jucarie de plus linga el. Nu se pune nici o jucarie in patutul bebelusului, exista riscul real de sufocare, mi-e sa nu ii vina o idee stranie unei mame neexperimentate pe motiv ca a vazut ea ursulet de plus linga bebe, aici pe blog.
   Multumesc.

9. Cati psihologi, atatea pareri.
   Cel mai bune semnale sunt nevoile copilului.
   Internetul e cea mai mare sursa de stres a unui viitor parinte modern (daca nu gandeste si filtreaza informatiile la rece..si multi nu o fac, ci iau de buna tot ce citesc), cand totul este atat de simplu si de „la indemana” : copilul.
   Este cea mai buna „carte”! O descoperi, o intelegi si o inveti pagina cu pagina si incerci sa fii mai bun pe zi ce trece.
   De unde stie psihologul de nevoile fiecarui parinte si copil in parte? Alea sunt doar chestii generalizate.
   Pai ca sa impacam ambele opinii date de diversi psihologi, care, ba recomanda sa il tii musai in patut, ba sa il tii musai in pat, ar trebui sa fie luat copilul cu tot cu patutul lui, in patul parintilor, lol!
   Sa fim seriosi…sunt bune si studiile astea, dar unele sunt de-a dreptul exagerate..

10. Eu am dormit cu tatal meu exagerat de mult timp, de cand m-am nascut pana pe la 11-12 ani. Nu-mi mai amintesc exact motivele, doar ca intr-o zi i-am zis ca vreau sa am camera mea si s-a mutat intr-o alta. Nu stiu daca m-a afectat chestia asta in vreun fel, doar banuiesc ca si-a lasat o oarecare amprenta. Totusi, sunt o fire singuratica, nu ma simt dependenta de oameni, de familie, de prieteni, dar sunt foarte atasata de iubitul meu si mi-ar fi extrem de greu fara el. Ma tot gandeam daca atasamentul meu fata de el e oarecum o continuare a atasamentului fata de tatal meu din copilarie.

11. Bună ziua,

    Eu am fost în tabăra copiilor care nu au putut dormi singuri. Până nu s-a născut sora mea (adică până la 5 ani), am dormit între ai mei. Mama a încercat să mă dezvețe, nici vorbă.

    Acum am și eu puiul meu. Rar a dormit cu noi în pat (la erupțiile dentare, când l-am înțărcat noaptea) și doarme în pătuțul lui dar cu noi în cameră deocamdată pentru că ne este mai ușor.

    Sunt copii și copii. Depinde de cum stau ei cu independența.

12. Mie mi-e foarte clar ca-s copii si copii, asa cum sint adulti si adulti. Unii nici nu vor sa auda de dormit cu cineva, altii nu pot dormi fara contact. eu am cite un copil din fiecare model. sofia nu a dormit niciodata alaturi de noi, desi am incercat de jdemii de ori. Ivan insa nu a dormit niciodata macar o ora singur, niciodata. cum pleci de linga el e treaz. cei care au un singur copil au senzatia ca aia e, au descoperit secretul si se grabesc sa il impartaseasca si altora (am facut si eu asta la vremea mea), doar ca mai sint si alte modele. 🙂
    Andreea, ce te faceai daca la 3 luni cind tu ai decis ca e gata co-sleepingul si l-ai mutat la el in pat, el se punea pe plins si plingea si plingea? Il lasai sa urle sa se invete sau il luai la tine-n brate, unde doarme linistit?si facea asta in fiecare noapte, pina la 3 ani? ce faceai cu analiza ta amanuntita atunci? ce asculti, un studiu facut pe n copii (nici unul al tau), sau pe copilul tau?

    eu cred ca tu ai modelul de copil care doarme oriunde, oricum, cum e Sofia mea. Asta nu spune insa nimic despre copiii altora sau despre cum ar trebui sa faca alti parinti.

    • Subscriu la asta cu diferitul. Şi eu sînt din tabăra celor care au dormit singuri, de la început (şi am „plîns” – de fapt chifnit – de vreo 5 ori în primii 3 ani). Dar aveam o vecină de o vîrstă cu mine care nici măcar nu suporta să ia maică-sa mîna de pe ea; nici pomeneală să doarmă singură. Aşa că mamele noastre au făcut schimb de experienţă, iar apoi au dat din umeri şi au continuat cum era mai bine pt. fiecare din noi.

    • Eu am o nedumerire. Ce te faci dacă nici la 3 ani, şi nici la 5, si nici la 7 nu vrea să doarmă singur? Dacă plânge, şi plânge şi plânge?
      Adică pentru mine ar fi singura temere legată de co-sleeping. Eu zic că dezvăţatul la vârste mai mari e mai dureros.

    • Una e sa discuți cu un copil de 3,5,7 ani si alta e sa convingi un bebeluș de același lucru. Copilului ii poți explica multe, il poți atrage cu un pătuț interesant, așternuturi cu personajele preferate, diverse povesti, convenții, etc etc.

    • yeap, si copilul de 3, 4, 5 ani iti explica foarte clar de ce nu poate sa doarma singur si il intelegi, poti sa ai o discutie cu el, nu sa-ti impui tu punctul de vedere pur si simplu
      mie, sincer, nu mi se pare nici o mare chestie asta cu co-sleepingul. ok, sunt copii care la 12 ani dorm cu parintii. asa, si? daca asta nu deranjeaza participantii la co-sleeping, ci numai pe comentatorii de pe margine, care-i problema? eu nu cunosc nici un adult care sa doarma cu parintii 😀
      noua ne e drag sa dormim cu copilul, sigur ca incercam sa-i incurajam independenta, stie ca are camera lui, patul lui, dar mi-a explicat ca nu e pregatit, ca are frici nocturne si ca se simte protejat intre noi, are 4 ani si 10 luni and it’s all so very fine for us, de ex 🙂

    • Şi dacă, totuşi, părinţii sunt deranjaţi să doarmă cu copilul lor de 12 ani în pat? Sau, de ce nu, cu copilul lor de 14 ani?
      Sau dacă mai apare un copil cu aceeaşi nevoie?

    • e treaba lor, eu am zis ‘daca asta nu deranjeaza participantii la co-sleeping, ci numai pe comentatorii de pe margine’ 😀
      daca te deranjeaza, na, eu cred ca poti sa-i explici unui copil de 12 ani astfel incat sa inteleaga, poti sa ai un dialog cu el, cu un bebelus nu poti dialoga. la fel cum copiii sunt diferiti, si parintii sunt diferiti, pe unii ii deranjeaza sa doarma in pat cu copilul, pe altii nu. nu exista retete universal-valabile, dar impartasirea experientelor ne poate ajuta cand vrem sa facem o schimbare, de ex.
      noua ne place sa dormim cu puiul insa, de ex, eu cred ca m-as simti ciudat daca ar ajunge adolescent in pat cu mine… noi insa suntem sanatosi si la cap si la trup toti trei, nu cred ca vom ajunge in situatii weird… 🙂 pana acum a hotarat in ritmul lui cand a vrut sa renunte la suzeta, la biberon, la pampers, cand sa se imbrace si sa manance singur, a fost fara nici un stress, tind sa cred ca asa va fi si cu co-sleepingul, cand o sa se simta el pregatit, o sa se mute la el in camera

    • Eu am dormit cu ai mei multa, multa vreme, aveam camera mea, adormeam acolo, uneori cu lumina aprinsa, dar peste noapte veneam la ai mei, ca ma speriam de ceva (mai mult sperietura prefacuta, zic eu, in retrospectiva). Tata glumea ca eu si cand ma marit o sa dorm cu ei. Si a durat situatia asta ciudata multa vreme si am fost genul de copil mai singuratic si am plecat de acasa tarziu dar cand am plecat, nu m-am mai intors.

      Copilul meu la aproape 2 ani doarme singur de pe la vreo 8 luni, in camera lui, in patul lui, pliant. Am reusit sa tin piept presiunilor socrilor care ne spuneau ca fetita vecinilor lor doarme singura de la 4 luni si ca sotul a dormit singur de la inceput si am facut mutarea cand am simtit ca nici el nu se mai simte ok cu noi in camera si nici noi cu el.

      Cand e bolnavior, dormim impreuna si dormim prost amandoi, nu suntem obisnuiti nici eu nici el. Adoarme cum zice autoarea articolului, doar cand suntem in deplasare e mai greu dar la inceput, apoi se obisnuieste.

      Nu vad nici o tragedie in a dormi copilul in patutul lui si eu dorm mai bine singura cand pot sa ma intind cum vreau

    • pt fiecare familie functioneaza lucruri diferite, eu nu cred ca a dormi sau nu in pat cu copilul e vreo tragedie

      avem prieteni ai caror copii au cerut singuri in patul lor inainte de 2 ani, prieteni cu copii care nu au vrut deloc-deloc sa doarma cu parintii si prieteni ai caror copii inca dorm cu ei la 10 ani… si e ok pt ei

      atata timp cat si copilul si parintii se simt confortabil in aranjamentul asta, nu vad problema decat in presiunea sociala, oameni care isi baga nasul unde nu le fierbe oala

      in acelasi timp, cred ca da, daca parintii se simt afectati de aranjamentul asta, trebuie gasita o solutie imediat ce copilul incepe sa comunice… pe mine daca m-ar fi deranjat copilul in patul nostru cu siguranta as fi actionat, imi cunosc piciul, stiu cum sa-l iau, insa acum nu vreau sa grabesc procesul, de ex. eu intentionez anul viitor, cand ne vom muta in alta casa, sa fac un marketing agresiv camerei lui, sa alegem impreuna mobila, patul, etc, astfel incat sa aiba impresia ca mutatul e cool si ca e ideea lui 😀 dar daca el nu marseaza, il mai las, o sa-mi fie dor sigur in curand de picioruse si manute care ma mangaie prin somn…

    • bafta! sper sa iasa, exact metoda asta au aplicat ai mei cu mine. lor nu le-a mers. Da, e o idee buna. Dar poate nu esti chiar asa de ok daca vrei sa faci marketing agresiv sa il muti in camera lui. Just sayin’.

      Oricum, sunt de acord ca fiecare trebuie sa faca cum simte ca e mai bine pentru sine, copil si cuplu si asta pe termen lung si cu sinceritate

    • mai, nu e de a fi ok sau nu, acum ne e f bine asa, insa eu gandesc strategic, copilul meu e f reticent la schimbari

      daca ne mutam in casa noua, in care vom sta speram noi pana la adanci batraneti, e mai usor sa intri direct intr-o rutina decat s-o schimbi mai tarziu
      cumva ca schimbatul locului lucrurilor, odata ce le-ai pus intr-un loc si te-ai invatat asa, daca-l schimbi nu-ti mai e nimic la indemana si te enervezi pana te reobisnuiesti…

      plus ca vreau ca el chiar sa simta camera lui ca e locul lui, ca el decide care e, sa-si aleaga singur mobila, etc.

    • Primele 5 luni le-a dormit în pătuțul ei, lipit de al nostru. Cu toate trezirile de noapte la care ajungeam sa dorm.cu ea în brate pe marginea patului. Eram zombalau deja și n-am mai rezistat și am mutat o cu noi în pat. Doarme fără mine lângă ea câteva ore, cu baby monitor, dar de adormit asa singura, nici nu se pune problema. Înainte sa nasc aveam iluzia aia cu camera bebelușului și culcatul lin, cu poveste și paturica… Ha, ha, ha… Nu știu cât o sa doarma cu noi, dar nici nu mi mai fac prea multe așteptări. Om trai și om vedea, ei sa fie sănătoși…

    • Fix la asta ma gandeam si eu -> ca cei cu 1 copil vin cu tot felul de retete.. pe cand cei cu de la 2 copii in sus sunt muuult mai reticenti in a-si da cu parerea. De ce oare? 😀

    • Eu nu am scris articolul ca o soluţie universală pentru toate familiile, pentru toţi copii. Eu am povestit experienta mea, am dat cateva repere din care sa reiasa documentatia mea si pentru ca la noi merge bine asa am ales sa împărtășesc asta si cu alți părinți care poate nu vor sa doarmă cu copii si ar vrea sa ştie cum au reușit să facă alții.
      Știu că Ivan are un somn mai aparte, el clar nu e genul de copil la care sa se aplice reteta noastră.
      Iar ca sa îţi răspund la întrebare, eu Niciodata nu l-am lăsat să plângă singur in pat, nu sunt deloc de acord cu CIO, asa ca dacă ar fi reactionat asa cum ai exemplificat tu, as fi fost flexibila si as fi făcut în așa fel încât el sa fie liniştit.
      De curând am auzit o noua situaţie de copil care a dormit de la început cu părinții si acum, la 17 ani ( când e aproape adult) nu poate dormi decat cu mama sau cu tata. Ori, asta mi se pare deja penibil!

    • Am recitit acum articolul si totusi nu am inteles care este aceasta „reteta” despre care vorbesti.

    • Ioana,
      se vede o diferenta la tine 🙂
      De multe ori, atunci cand o aveai doar pe Sofia, aveai opinii destul de categorice. Parca tot ce facea Sofia era meritul sistemului de-acasa, de program de somn, de mancare etc. Mi se parea ca esti inclinata sa crezi ca toti parintii ai caror copii nu manaca si nu dorm ca Sofia au esuat undeva in stabilirea rutinei copiilor. De cand a aparut si Ivan insa, complet diferit probabil, imi pari mult mai rationala, si cumva, mai faina.
      Si e super ca recunosti si tu lucrurile astea. Am simtit nevoia sa spun asta, asa, ca intarire pozitiva
      🙂

    • Deh, creste omul… 🙂

13. Andreea sunt de acord cu tine, cam acelasi rationament l-am aplicat si eu. De la 7 luni am mutat/o in patut langa noi. Asta pt ca eu nu vroiam sa o transform in umbra mea, si pt mine a foat important ca ea sa dobandeasca cat de multa independenta se poate, la varsta ei.

14. Si eu cred ca depinde foarte mult de copil. Vladut al nostru a dormit din prima zi la el in patut, pana la 9 luni am tinut patutul la noi in camera. Acum, la 1 an si 7 luni, doarme la el in camera, tinem usile deschise si vine dimineata cand se trezeste sa se joace in dormitor 🙂 Rares, nepotul meu, nu a dormit mai deloc in patutul lui, si acum, la 4 ani adoarme la el in pat si dupa o ora se duce in pat la parintii lui. Nici macar nu am incercat sa fac vreo comparatie intre ei cu sora mea, pentru ca fiecare e diferit, fiecare are personalitatea lui.
    Noi suntem 4 frati, 3 fete si 1 baiat, toti diferiti. Sper ca macar in privinta somnului bebe nr. 2 sa semene cu fratiorul mai mare 🙂

15. Oh, atatia experti pe lume (mai ceva ca cei care imi numara mie proteinele), doar ca nu petrec o singura zi in sanul familiei tale (in general vorbind) ca sa fie experti in copilul tau.

    Nu am experienta in spate, nici nu sunt bine la mijlocul sarcinii, dar citesc si eu in stanga, in dreapta sa am o idee de ce ma asteapta. Ceea ce cred acum, e ca viitorul copil va da tonul, cu toate cartile mele citite de la expertii lui peste si cu toate ‘planurile’ mele – daca va sta linistit in patut, va dormi acolo (initial in camera noastra, pe urma probabil in a lui); daca va plange de mama focului cand atinge salteaua, nu o sa il fortez pana nu da semne ca incepe sa fie pregatit.

    Noi nu ne punem de acord cu privire la alimentatia adultului si ne trezim in tabere separate, vorbind despre propriile noastre trupuri, dar credem ca stim totul despre nevoile unui copil pentru ca am citit in carti sau am auzit la vecini. Surpriza, cred ca fiecare copil e unic, fiecare venire pe lume e unica, si pe copii ii modeleaza diferit, pentru noi adesea in mod surprinzator.

    Mama ar trebui sa stie cel mai bine ce ii trebuie puiului ei. Oferiti-i asta, faceti-l sa se simta in siguranta oriunde doarme si probabil veti merge in directia buna. Are o viata intreaga un copil sa sufere si 18 ani la dispozitie sa devina independent, pentru inceput fiti alaturi de copilul vostru cand are nevoie. E suficient.

16. Povestea noastra e identica…dar eu nu am de gand sa procedez tot asa pt ca am observat cat a daunat relatiei parintilor mei…i.a indepartat….si nu s.a mai remediat nimic.

    • Situatia asta nu ar trebui sa afecteze parintii, sau cel putin nu in mod iremediabil! Daca stam sa ne gandim relatiile dintre soti si intimitatile se schimba de cand apar liniutele roz pe testul de sarcina! Mie (si ma raportez doar la mine) mi se pare o dovada de egoism sa pui deterioararea relatiei intime a parintilor pe seama copilului. Nu ar trebui sa se deterioreze nimic, ar trebui doar gasite alte variante pentru a face lucrurile sa functioneze.
      Noi locuiam cu parintii mei cand a venit copilul pe lume. Pana la 4 luni a dormit pe pieptul meu, apoi cam jumatate de noapte dormea in patut dupa care dimineata il gasea intre noi. Am facut asta pana la 3 ani ai copilului cand am reusit sa ne mutam in casa noastra. Prima noapte a dormit-o in camera lui si de atunci incoace, rareori cere sa doarma cu noi si atunci il primim cu drag !

17. Al nostru a dormit singur in camera lui de la 2 saptamani. Primele 2 sapt le- am dormit cu el (eu pe saltea langa patutul lui). Acum are 1 an si 1 luna, alaptat inca si tot singur doarme, iar cand se trezeste fac un pic naveta. Cred ca depinde de copil dar si de increderea mamei ca e ok sa doarma singur.

18. Eu sunt psiholog și puțin îmi pasă de teoriile astea care suna frumos. De-a lungul timpului teoriile s-au tot schimbat. Sa ne amintim teoriile din anii 70 cât de diferite sunt de cele de acum. Așa că teoriile sunt teorii, iar viața e altceva.
    Eva a dormit exclusiv în pătuțul ei pana la 6 luni. După 6 luni a început să se trezească din jumătate în jumătate de oră și avea nevoie de mine. După luni de zile petrecute pe jos lângă pătuțul din camera ei, eram bolnavă de epuizare. Așa ca am înțeles ca trebuie sa o iau cu noi în pat dacă nu vreau sa mor.
    Așa ca de la un an, acum are 2 ani și 4 luni, o culcam în pătuțul ei și peste noapte, în jur de 2-3, se trezește și o luam cu noi. Sigur ca am încercat de multe ori sa nu o mai luăm dar revine la programul de bebeluș, se trezește din jumătate în jumătate de oră iar eu îmi petrec noaptea lipita de gratiile pătuțului.
    Și deși adoarme numai cu mine, și numai dacă o țin de mână, la grădiniță doarme fără mine, așa că sigur va merge în tabere fără probleme.
    Mi-e foarte clar că am un copil care are nevoie de noi ca sa se simtă în siguranță. Și intenționez să-i satisfac această nevoie, indiferent câte teorii contrazice asta.
    Știu că părinții ai căror copii dorm oricum și oriunde, nu vor fi de acord, pentru că nu pot înțelege cum unii copii nu adorm singuri, se trezesc noaptea și vor cu părinții. Iar să lași copilul să plângă singur pana se liniștește și adoarme singur mi se pare ca lasă mai multe sechele decât dacă o iau cu noi in pat.

    • Nu nu ..il lași să plângă în pătuț. Trebuie să se învețe să doarmă acolo singur . Ce să caute în patul cuplului? Așa crește independent. Când începe să meargă își pregătește singur biberoanele de noapte . Bullshit sorry ! Un copil lăsat să urle la un moment dat o să renunțe la plâns dar nu pentru că s-a învățat să doarmă singur ci pentru că s-a resemnat. Mă omorâți efectiv când aud de independența la nici un an . Ce pretenții aveti de la niste ghemotoace mici ? Până la urma nu ei aleg să vină pe lume ci noi părinții care ar trebui să încetam a ne mai uita la scene din filme în care bebelușul adoarme pupat pe frunte la el în pătuț si cameră în 3 secunde. Noi adultii de ce simțim nevoia de a avea pe cineva lângă noi în pat ? Câți nu dormiți îmbrățișați sau măcar să simțiți o mână pe voi ? A pentru sex ? Sexul nu se face dragilor doar in pat la orizontală. Și frica aia că deh se strică cuplul in momentul în care copilul apare în pat este doar frica si frustrarea adulților . Nu are legătura cu copilul . Un copil nu strică nimic .

    • 1. Nu imi las copilul sa plângă singur in pat. Niciodata!
      2. De la vârsta de 2 luni el nu mai mananca noaptea, deci ironia ta cu biberoanele de noapte nici măcar nu are temei;
      3. E vorba de rutina de somn, nu neapărat de independenta. Dar fiecare înţelege ce vrea…
      4. Poate nu toți adultii simt nevoia sa doarmă imbratisati,poate unii au nevoie de spaţiu pentru a dormi bine…

    • Andreea ai înțeles greșit . Nu făceam referire la tine personal . Era o generalizare.

    • Primul copil… Sleep God. Iubea somnul. Se intorcea cu fundul in sus si da-i….pana la 1 an jumate. Dupa care s-a terminat. Cateva luni au fost groaznice, se trezea si de 10 ori/noapte. Apoi brusc a incetat dar a ramas cu dependenta de noi….
      Al doilea….si mai fantastic… Primele 3 luni abia respira in somn. Dormea si cate 12 ore si o trezeam eu sa manance cam la jumatate. Apoi…s-a dus pe apa sambetii. Si 12 treziri pe noapte. Ironia abia acum urmeaza….ca sa rezist fizic/psihic dorm cu cel mare, care are un somn beton cu mine langa el. Tata cu bebe mic. Deci….cati copii, atatea teorii, uneori chiar si 2-3 teorii pentru aceeasi problema/cap de copil

19. Una e sa-ti spui parerea si alta e sa-i pui la colt pe cei care au ales sa doarma impreuna cu cel mic.Adica,sa-mi spui ca fetita mea o sa fie traumatizata ca a dormit cu mine de mica mi se pare aberant.Probabil ca sunt alti factori care contribuie la un dezechilibru emotional al copilului dar in nici un caz co-sleeping.ul.

    • Impresia mea e că este exact invers.
      Mi se pare că cei care nu dorm cu copilul sunt pusi la colţ.

    • Asta e un cliseu ca si treaba cu alaptatul. Cine alapteaza e bun, cine nu e pus la colt 😛

      Chiar sunt convinsa ca fiecare copil este diferit. Eu nu ma cramponez ca fetita mea este o fire independenta pt ca am culcat-o singura, cred ca asa este ea. Aceasta fire a ei mi-a confirmat-o si educatoarea ei de la gradi, mi-a spus ca este f stabila emotional pt un copil si nu are nevoie in permanenta de un adult in preajma ei ca sa se descurce, desi pana la 2 ani a avut bona care a fost practic umbra ei.

20. Si eu am procedat exact la fel cu fetita mea care acum are 3 ani si jumatate. In primele 3 luni am dormit cu ea in camera, apoi ea a dormit singura in camera ei. Si eu am considerat ca e mai traumatizant sa incep sa nu mai dorm cu ea cand e mai mare si, evident, constienta de tot ce i se intampla. Acum nu are absolut nici o problema sa doarma in camera ei pt ca ea nu cunoaste alta variante. Asta e normalitatea pt ea.

21. Eu nu stiu psiholog ce sa recomande dormitul copilului separat de parinti, doar unii pediatri recomanda asta, dar numai dupa 6 luni ( ma refer la dormitul in alta camera sau in aceeasi dar la mare distanta). Psihologii si cealalta parte din pediatri sustin ca somnul alaturi de cineva scade concentratia de cortizol. De asemeni, nu stiu de unde ideea asta de independenta fiindca toti psihologii sunt de acord ca un copil caruia i se raspunde la o nevoie( dormitul alaturi de cineva este o nevoie) va fi mai linistit, increzator, automat mai independent. Sigur, exista copii ce nu aceasta nevoie, asa cum unii nu au nevoie de lapte noaptea dupa 2 luni. Eu am fost sfatuita nu de un pediatru ci de vreo 3 sa o las sa planga pana se invata singura. Nu am facut-o. A dormit singura prima luna, cu mine intre 1 luna si 4 luni, de la 8 luni au venit treziri dese. Ar fi fost de vina ba dintii, ba anxietatea de separare, cer este ca langa mine se trezea mai rar, asa ca ne puteam amandoua odihni. Am ramas impreuna, desi tentative de separare au fost. Are nevoie de cineva langa ea, desi e la varsta scolara. E un copil independent( chiar prea, dupa unele pareri), sociabil , cu o mare incredere in sine.
    Ideea este: nimeni nu promoveaza un anumit comportament ca fiind singurul acceptabil. Nu este ca la scaunul de masina, unde nu discuti avantaje si dezavantaje( desi sunt copii ce protesteaza in scaun). Daca copilului ii este mai bine singur, daca pare linistit, confortabil asa, e logic sa folosesti acea metoda. Nu e normal sa il lasi sa planga, sa se framante, sa ii fragmentezi somnul. Un copil poate dori sa doarma alaturi de parinti oricand, varsta de 4luni nu prezice nimic.

22. Buna,
    Eu nu am copii, dar vroiam sa va zic ca pana spre 20 de ani am dormit aproape continuu cu cineva in pat/camera, pentru ca astea au fost conditiile. Intai cu frate-meu, ( eu eram aia mai mica), apoi de pe la 6 ani cu bunica-mea. Cand stateam cu frate-meu in camera, avea fiecare patutul lui. Apoi am impartit cu bunica un pat mare. Si am ajuns sa-mi doresc atat de mult sa dorm singura ca nici acum nu pot sa adorm „cu capul pe pieptul lui”. Imi trebuie spatiul meu 😀 Deci eu zic ca la un moment dat trece si frica asta de dormit singur..

23. Sasha a dormit singur in pat pana pe la 3-4 luni, exceptand noptile de dupa vaccin ca imi era mie frica de febra mare. De pe la 4-5 luni il mai luam cu noi de drag. Apoi au incepu dintii si il luam cu noi de drag si de nevoie. Dormea si in patul lui si nu protesta, dar ne placea cu el. Peste un an tot il plimbam de la noi la el si nu avea treaba, dormea in orice conditii. S-a apropiat de doi ani si ne-a fost frica sa il lasam in patul lui ca il escalada ca sa ajunga la noi si era periculos. Acum patul lui e prea mic pentru el si cade, asa ca tot cu noi. Ideea e ca nu mi se pare deloc dependent…deloc. Mai degraba suntem noi de el, iar viata intima e prin alte incaperi ale casei si e importanta de cand a facut 6 saptamani :)))

24. Eu am mers pe principiul ” facem orice sa dormim”, asa ca sotul a dormit linistit in sufragerie si mai venea din cand in cand atunci cand il chemam eu ca aveam nevoie, fiimeu a dormit in patut, apoi in pat ca imi era comod sa il alaptez si sa dorm in acelasi timp, pe burta mea toata noaptea cand avea colici (dar dormea!), si acum doarme in patul mare din dormitor, singur toata noaptea, seara il adormim cu o poveste! Eu, noaptea cand ma culc ma bag pe furis langa el, ca ma linisteste somnul lui si dorm asa de bineee! Nu a adormit niciodata leganat sau in brate, ci numai in pat! Sfatul meu: lasati alte sfaturi si ghidati-va dupa ce va face pe voi sa va simtit bine, comfortabil si odihnite! Restul e bullshit!

25. Am inceput sa o culc pe pitica mea cu mine pt ca citisem atat de mult pe tema cosleepingului incat ma simteam vinovata daca nu o faceam. M-am trezit de 2 ori cu ea intoarsa cu capul in jos, chiar langa mine si m-am speriat de m-am lecuit de asa ceva. Eu cred ca se pot intampla accidente grave mai ales ca eu eram atat de rupta de oboseala ca nu am simtit. De atunci doarme in patutul ei, sunt nopti in care ma trezesc de 13214235 ori sa-i dau suzeta, sa o mangai sa o linistesc, sa o invelesc, etc. Eu dorm mult mai linistita in patul meu cu sotul. Parerea mea e ca orice copil poate fi invatat sa doarma singur in patul lui doar ca trebuie multa rabdare, perseverenta si determinare ca sa reusesti iar mamele sunt mult prea obosite si prea sensibile ca sa duca la capat un sleep training. Eu marturisesc ca am reusit sa o invat pe fiica-mea sa adoarma langa mine, singura in patutul ei inca nu. Cand spun sleep training nu ma refer la CIO.

    • Ai zis-o exact cum o gândesc şi eu.de curând într-o dimineață era să-mi cadă din pat, el s-a trezit fără să zică nimic si eu eram atât de obosita ca nu am simțit nimic… Poate norocul a făcut să mă trezesc la timp, când el, de-a busilea mergând, era la câteva secunde de a fi pe jos!
      Deci da, poate fi cu adevărat periculos!

    • Eu mai am cateva luni de sarcina dar va marturisesc ca una din fricile mele este ca o sa ma intorc peste copil in pat si nu o sa imi dau seama 🙁 De obicei am un somn foarte agitat, ma misc foarte mult, nu de putin ori ma trezesc ori intoarsa invers in pat (cu capul la picioare) ori toata gramada pe sot, care trebuie sa ma impinga efectiv sa poata sa respire :)) Asa ca la mine este o problema reala asta si ma tot gandesc ca eu cu copilul in pat nu o sa dorm si ce-o sa ma fac daca nu vrea sa doarma in patut. Multa lume imi spune ca imi fac griji degeaba, ca instinctul nu o sa ma lase sa ma intorc peste el dar eu cred ca as fi atat de stresata ca nu as reusi sa pun geana pe geana. Asa ca imi asum riscul sa imi iau rosii din toate partile si zic ca o sa pun copilul in patut de la inceput si apoi…Dumnezeu cu mila ! :)))

    • In ultimele luni de sarcină nu te vei mai putea mișca în somn așa mult. Te vei gândi de două ori înainte să te întorci pe partea cealaltă. Așa că ia-o ca pe un antrenament. O să fii surprinsă că se poate dormi pe un colțișor de pernă/pat fără să te clintești. Așa va fi și cu bebe. Ca să nu mai spun de instinct care, da, există și își face treaba dacă este lăsat. Inițial și eu am vrut să-mi culc bebița în pătuțul care se afla în aceeași cameră. Dar am simțit nevoia să o am aproape, să-mi dau seama dacă are vreo problemă înainte de a-mi semnala prin plâns. Plus alăptarea care este mult mai comodă așa. A dormit și în pătuț de câteva ori, dar nu toată noaptea. Acum avem 7 luni de viață și de dormit împreună. Și poate nu au fost cele mai odihnitoare nopți din viața mea, uneori vrea sânul des și nu neapărat de foame, cât de confort. Dar mă bucur că pot fi acolo, lângă ea, chiar pe post de suzetă. Consider că această aparentă ”dependență” este de fapt o nevoie afectivă și de securitate a bebelușului. Adică nu poți compara dependența de sân a bebelușului cu dependența de țigări sau jocuri de noroc a unui adult…

26. „Nu voiam sa devina umbra mea.” Serios dragelor..MAMELOR? „Sa fie independent”?!! Parerea mea este ca daca ii dai toata afectiunea de care are nevoie cand este mic devine un adult independet. Daca tu il privezi de cand e mic de afectiuneo-rasfato-gudureala atunci o sa o caute cu disperare la varste mai mari.

27. eu am pus-o pe a mea in patut imediat ce am venit cu ea acasa din maternitate. era zi si a dormit un pic apoi am schimbat-o cand s-a trezit, apoi iar a mai dormit in patut. dar cand a venit seara a dormit on and off, on and off, pana cand la 3 dimineata m-am mutat cu ea pe canapea (sotul meu era in dormitor unde era si patutul, stam la 2 camere) si am tinut-o langa mine tot timpul. atunci am stiut si am simtit ca asa e bine pentru amandoua, sa dormim impreuna. alaptatul a fost mai usor, somnul amandurora a fost mai bun (la mine ala care a fost, uneori adormeam la loc in timp ce ea inca manca, deci a fost minunat, cred ca sunt eroine femeile care, de voie sau de nevoie, sunt de la bun inceput pe lapte praf, ca trebuie sa se ridice din pat si sa pregateasca masa copilului noaptea).
    apoi de pe la 4 luni am inceput sa o culc seara in patut. daca nu voia, o luam cu noi. daca adormea dar se trezea in timpul noptii (de obicei pe la 3-4 dimineata) o luam cu noi. abia de pe la 9-10 luni a dormit toata noaptea, dupa ce n-a mai vrut sân.
    acum are 1 an si 5 luni si nu adoarme decat cu cineva langa ea, seara uneori adoarme si singura, dar nu poti sa pleci pana nu a adormit bine de tot ca se trezeste si plange. si ziua e la fel, la somnul de pranz.
    noi ne propusesem la inceput ca nu va dormi cu noi, tot in ideea sa nu fie agatata de noi ca de un colac de salvare. ha ha ha…. ce idei nebunesti, aia nu a fost singura, dar am renuntat la ele rapid cand am vazut ca nu functioneaza. ne-am adaptat la copil. o mai zic o data, ne-am adaptat la copil. nu exista tipare, retete, modele. nu exista nici macar bine sau rau (nu vorbesc aici de lucrurile grave, ci de cele care intra intr-o zona gri de parenting).
    acum, la 1 an si 5 luni, miorlaie daca ies din camera :))) dar cand e vorba sa mergem la joaca, uita ca exist. apoi, se poate juca si o ora singura cu jucariile ei. e un omulet complex, de luat asa cum e cand e. nu poti sa-l bagi intr-o categorie, ca parinte, si sa faci tot ce crezi tu ca e necesar ca puiul tau sa ajunga adultul pe care ti-l doresti.
    in final, am ajuns la concluzia ca suntem parteneri in treaba asta cu viata si coexistenta in aceeasi casa, si ca, pentru ca lucrurile s functioneze, trebuie sa fuzionam lin si cu intelegere, dar si, atunci cand e cazul, cu fermitate. nu e cazul de asta la un bebelus de cateva luni, dar mai tarziu, cand poate intelege, poti sa-i explici. si daca fricile sau nevoile lui sunt prea greu de depasit (cum ar fi teama de a dormi noaptea singur in camera) mai stai un pic, cu rabdare treci orice. si noi trebuie sa dam dovada de rabdare cu copii nostri, ca ei nu au avut timp sa invete acest skill.
    happy parenting everyone!

28. am scris si eu destule despre toate astea, in detaliu, cu permisiunea ta, http://patrykat.blogspot.ro/2014_05_01_archive.html

29. Pana la 3 luni am dormit cu bebe. Dupa aceea, a dormit singur,la el in camera. La fel si noi, cu baby monitor si usile deschise. Doarme toata noaptea neintrerupt, doar cateva nopti a avut cu treziri, din cauza eruptiei dentare. Dimineata se trezeste si se joaca, il auzim cum gangureste in patut 🙂
    Suntem foarte norocosi cu asa un bebe cuminte 🙂

30. Eu te felicit si ma bucur ca bebelusul accepta. Noi ne-am luptat cu colicii mult timp… Are camera lui si acolo este si un pat de o persoana. Am fost fortata sa zic de imprejurari sa dorm cu el, insa psihic imi facea bine pt ca era „carnita” mea, dar nu imi facea bine pentru ca la fel, il vreau independent. Pe la 7-8 luni am clacat nervos. Avusesem multe tentative de punere in patut, dar cum simtea salteau patutului era in fund plangand. In una din nopti, pe la 3 dimineata am fost sigura ca nu sunt colici si l-am mutat in sufragerie sa nu deranjam vecinii, in leaganul lui, l-am asigurar si am plecat de langa el. A plans cam 30 de min. si a adormit. L-am pus in patut, si de atunci dupa fiecare alaptat in cursul nopti doarme in patut, singur in camera lui cu usa inchisa (si noi avem bebephone). Recunosc ca eu stau cu el seara langa mine dupa ce il alaptez pana adorme, si il mut in patut. Insa ma bucur ca nu mai dormim impreuna toata noaptea, chiar daca trebuie sa vin la el sa pape titi.
    Nu este nici o greseala in ceea ce faci! Copilul il cresteti cum va este voua bine ca parinti. Pentru ca daca voua va este bine, si copilului ii va fi. Parerile altora nu le baga in seama. Asculta povestea dar nu lua in seama sfatul decat daca se muleaza pe ce va face voua bine: mama – copil – tatic. Restul sunt doar situati, parinti si copii diferiti. Sunt atat de enervanti cei care cred ca metoda lor este cea mai buna, ca ei sunt mari „psihologi”, ce stiu ei este ideal… Scuze dar unele mamici sunt prea duse la extrem. Ce imi este mie bine si copilului meu doar eu stiu… Este o „lege” universala. Si ma repet, aleg ce cred eu ca ne face bine, si vreau sa realizez.

    • Nu, un copil nu il cresti cum iti este bine tie ca parinte, ci il cresti cum ii este bine lui. Daca unui copil ii este bine, si parintilor le e bine, nu invers. Uita-te in jur, parinti care raman pasivi in diverse situatii pentru ca asa le e lor bine, copilului lor ii este bine?

    • Nu vad legatura pe care o faci intre a lasa copilul sa doarma singur pentru binele meu sa zic asa, bine pe care il v-a resimti si el, cu pasivitatea unor parinti fata de anumite „situati”. Este „binele” pe care eu il vreau pentru familia mea si punct.
      Asa cum am mai spus, nu este o lege universal valabila in cresterea copilului. Ce ma enerveaza sunt oamenii care considera ca ei stiu ce este „corect”. „Corect” nu exista, ok? Exista bunul simt, daca vrei sa vorbim despre asta.

31. In primele 4 luni am dormit in aceeasi camera. Adormea destul de OK, se trezea peste noapte sa manance, dar era inca destul de agitata, desi ma simtea in zona. Eu ma trezeam cam din 3 in 3 minute cred, speriata de fiecare miscare sau respiratie mai altfel.

    Pe la 4 luni si ceva nu mai adormea usor noaptea (4-5). Stat treaza, marait etc. Am luat-o, in disperare de cauza, in patul meu. A adormit instant si nu s-a trezit vreo 4 ore (record pentru ea la vremea aia, ca se trezea cam din 3 in 3).

    De atunci doarme cu mine.

    La pranz doarme singura, ca am de lucru si eu prin casa, seara o adorm si apoi merg in pat dupa vreo 3-4 ore.

    Si noi am fost avertizati ca nu mai scap de ea. Interesant este ca avem prieteni ai caror copii au dormit in primii 3-4 ani singuri si dupa aia s-au cerut in patul parintilor.

    Nu stiu sincer cum e mai bine. Momentan ma iau dupa copil. Vad ca se odihneste bine (eu la fel) si se simte in siguranta. Vom vedea mai departe cum merge treaba.

32. Ideea este ca se arunca cu foarte multe rautati, la cea mai mica ezitare/greseala/afirmatie. Si asta e naspa. Frati si surori, daca bebelusul/copilul creste frumos si sanatos, ce va mai pasa ce crede X sau Y? Sa nu se transforme si comunitatea de aici intr-un stup de viespi. Da, viespi cu manduci (dac-o fi corect pluralul!) si biberoane.

    • Da, si eu sunt stupefiata de cate rautati si invidii pot exista…

33. Daca oamenii ar fi mai atenti la natura si la cum se desfasoara ea de miliarde de ani, n-ar mai fi debusolati si nici n-ar mai experimenta teoriile atator „specialisti” in psihologie, pediatrie etc.

    Lectiile din natura sunt cele mai frumoase si doveditoare: nici un animal nu-si pune puiul sa doarma singur pe o alta creanga, intr-o scorbura separata, in alta vizuina sapata special doar pentru el!

    Este ridicol ce fac oamenii si nu imi vine sa cred ca nu au invatat nici pana acum, desi sunt, cica, fiinte superioare, ca cea mai importanta lectie pentru crearea unui viitor adult sanatos psihic este sa nu-ti izolezi copilul de tine in primele luni de viata, orice-ar fi!

    Camera copilului, patuturile, sclipiciurile de pe pereti, mobilele fandosite, paturicile si hainele de firma sunt INEXISTENTE PENTRU COPIL. Tot ce are el nevoie sunt hrana (ATUNCI CAND O CERE, nu dupa orar sau din 3 in 3 ore cum recomandau pediatrii), grija, afectiunea, iubirea, mangaierea permanenta, protectia unor brate de parinte si siguranta pe care el numai acolo o are!

    Vrei un copil sanatos psihic? Rezolva-i nevoile NEconditionat si ori de cate ori doreste (adica tot timpul daca e bebelus). Bebelusul nu stie ca parintii lucreaza, sunt obositi, mai au si relatia lor de cuplu. Bebelusul isi doreste parintii, mai ales mama numai pentru el! El e atat de neajutorat si total dependent de ea incat e o crima sa ii impui restrictii si reguli. Nevoile lui de orice fel ar trebui sa fie lege pentru parinti. Iar daca se intampla asa in primii doi ani de viata, atunci, cu rezervorul plin de afectiune si cerinte indeplinite, va cauta singur independenta si spatiul lui intim.

    O alta greseala a printilor este ca nu se pun in postura copilului, si asta din cauza educatiei extrem de toxice din Romania conform careia parintele are intotdeauna dreptate, el stie mereu ce-i mai bine pentru copil, ambele completate cu celebrele „nu ma santajeaza el pe mine”, „nu ma comanda el pe mine”. Daca l-ar considera un egal (pentru ca asa si este, din punctul meu de vedere, ba poate chiar mai mult!), atunci s-ar putea pune in locul sau si ar putea intelege trairile, emotiile, frustrarile venite din neimplinirea nevoilor si mai ales din interdictiile nesfarsite pe care parintele roman le aplica.

    O alta crima – la care sunt partasi inclusiv medici si asistente care incurajeaza asa ceva -, transmisa din generatie in generatie prin niste clisee de „educatie” oribile, este de a lasa bebelusii sa planga. Nu dezvolt, dar spun doar atat: e pur si simplu crima!

    • Cred ca exagerezi, serios. Sa lasi bebelusul sa planga nu este o crima, cateodata si bebelusul ala are pur si simplu nevoie sa isi descarce emotiile. Sa ii fi non stop in carca satisfacandu-i fiecare geana de dorinta e iarasi exagerat si da, il transforma intr-un adult dependent cu prea multe asteptari de la ceilalti si prea putine de la el. Vezi, asta ma enerveaza pe mine la toata ideea asta de parenting modern, exagerarile. Ori il vrei Einstein din stadiul de embrion ori il transformi intr-un fel de icoana a familiei unde nimic nu mai conteaza, nici starea de sanatate fizica si psihica a mamei, nici relatia dintre parinti, nimic in afara de zeul suprem, copilul. Sa il inveti sa adoarma singur inca de bebelus e o chestie extraordinara pe care o poti face pentru viitorul adult, pentru modul in care isi va gestiona ciclurile de somn, oboseala, etc. Sa il inveti sa manance singur, sa se joace simgur, sa descopere lumea e perfect normal si NU inseamna ca il iubesti mai putin. Chiar si pasarile isi invata puii sa zboare de mici chiar daca acestia cad, daca e sa privim in natura. Ne sacrificam pe altarul mamiceniei si facem o mare tragedie din orice chichita cand lucrurile ar putea fi mult mai simple. Camera copilului, patutul, paturica si celelalte fandoseli de care vorbesti sunt inexistente pentru copil (la inceput) dar fac parte din pachetul de dragoste si grija pe care o mama se straduie sa le ofere copilului sau si nu vad de ce ele trebuie desconsiderate.

    • Lavi,

      Sa lasi bebelusul sa planga chiar este o crima!

      El comunica doar prin plans, ca nu poate altfel, si comunica numai nevoi, nu MOFTURI. Iar daca tu nu i le asculti si nu i le rezolvi, atunci nu te mira ca vei avea un copil cu probleme psihice si de comportament (vorbesc la general, desigur).

      Sa ne imaginam cum ar reactiona un adult daca la o criza de plans, de suparare, de tristete, langa el ar sta parintele, sotul etc si l-ar ignora. Ar fi cumplit, nu-i asa? Pentru un copil e si mai greu, pentru ca el e dependent de restul si nu poate vorbi, nu poate exprima prin cuvinte ca il supara ceva si mai ales nu poate compensa supararea prin ceva, asa cum o poate face un adult. El nu are decat plansul.

      A-i fi permanent alaturi in primul an de viata (cel putin!) nu e exagerat, E OBLIGATORIU! Asta daca-ti iubesti cu adevarat copilul si nu l-ai facut din interes, din intamplare sau ca sa fii si tu in randul lumii.

      Sa il inveti sa doarma singur de bebelus nu e nici pe departe o „chestie extraordinara pe care o poti face pentru viitorul adult”, este fix invers, este imbolnavirea lui psihica prin neimplinirea nevoilor sale de fiecare data cand are nevoie de tine.

      Camera copilului si celelalte fandoseli fac parte din ceea ce isi doresc parintii pentru el, nu ceea ce vrea bebelusul! Ele nu se traduc pentru copil prin „dragoste si atentie”, de fapt nu se traduc in nici un fel pentru ca pur si simplu nu exista pentru el!

      Toate aceste lucruri se cumpara doar pentru bucuria, satisfactia si incantarea ochilor parintilor si este acelasi lucru ca si la cumpararea unei jucarii: nu se cumpara ce doreste copilul, ci ce ii place parintelui. Familia romaneasca „traditionala” nu se dezminte nici in situatia asta: nu conteaza ce vrea copilul, ci ce vrea si ordona parintele.

      Co-sleepingul nu e un moft sau o inventie moderna, este de fapt reintoarcerea la lucrurile firesti: puiul sa doarma in bratele mamei cel putin un an (daca nu doi).

    • Aleluia Lavi, ai zis-o pe limba mea!
      A lăsa copilul sa plângă nu înseamnă neapărat să îl lași singur sa plângă, poate îl ții în brate si îl lași să se descarce…

    • Teoria ta de mama care face toate sacrificiile pentru puiul ei este foarte frumoasa probabil tu ai adaptat-o realitatii tale si va este bine asa.

      Din tot ce ai enumerat tu aici, eu cred ca relatia de cuplu NU trebuie neglijata. Bebelusul devine adolescent si din ce imi amintesc eu, aceea este o perioada in care este f important sa fie cuplul solid ca sa isi ajute cu adevarat copilul. Daca relatia de cuplu trece pe planul n+1, ca pana acolo sunt cele n nevoie ale bebelusului, nu prea vad cum va ramane relatia asta de cuplu solida, un factor care sigur ii va fi de folos copilului mai incolo cand va creste. Barbatii nu gandesc la fel ca femeile la partea asta cu sacrificiile, sau cel putin nu pe termen asa de lung. Consider ca o femeie trebuie sa fie si mama buna copilului ei dar si nevasta buna sotului, si nu este corect fata de soti sa ne cramponam ca suntem mame si asta ne ocupa tot timpul.

    • Teoriile astea moderne, printre altele, instiga destul de subtil la o neglijare foarte mare atat a femeii ca Femeie si Sotie, cat si a cuplului, ceea ce mi se pare foarte trist. Ca si cum sotul e bun pana cand apare copilul, dupa care e dat mai incolo – pe un colt de pat sau chiar in alta camera si ramane mai mult un provider si un impingator de carucior in weekend.
      Eu sunt de acord cu tine ca ei percep altfel lucrurile astea si sunt curioasa cati barbati pot sa spuna sincer, cu mana pe inima ca nu se simt neglijati sau dati la o parte sau ca se simt ok cu asta. Am avut ocazia in diferite grupuri sa aud pareri sincere (ca nu era sotia de fata) si e surprinzator ce poti sa auzi, ce inseamna pentru un barbat sa-i ceri sa asiste la nastere, cum e sexul dupa nastere pentru el sau ce parere are despre expediatul in alta camera …
      Astept acum pareri din seria: „A, pai aia nu-s tatici adevarati.” Mda …

    • Daca tăticii aia s-ar informa si ei un pic înainte de naștere, ar afla ca este o perioada temporara si ca va trece, daca nu le convine poate ar trebui sa mai amâne facerea de copii pana se mai maturizează.
      De asemenea daca s-ar implica si ei in creșterea bebelușului si ajutarea mamei nu s -ar mai simți dați la o parte

    • …păi din câte înţeleg eu, perioada asta „temporară” poate să ţină şi 10-12 ani … 🙂 🙂 🙂

      Iar de multe ori, tonul în „facerea” de copii este totuşi dat de mamă.

    • Tonul in facerea de copil ar trebui sa il dea ambele parti implicate….nu hopa am ramas gravida…ca deh se intampla…nu nu se intampla daca te protejezi eficient….renuntarea la contraceptie ar trebui sa fie decizia amandurora…pt ca am vazut multe familii destramandu.se partial definitiv sau temporar pt ca a aparut un copil asa neprogramat sa zicem….ca a vrut femeia sa fie mama si barbatul mai dorea amanare…tre discutat pt a se vedea unde e problema….scuze off topic….dar tre incetat cu gandirea asta ca mama da tonul la tot si la cum se doarmea si cand se fac copii si la tot.

    • Eu n-am spus că e bine, am spus că aşa este în realitate.

      „Ea” îşi doreşte un copil, „el” nu spune „nu” pentru că ţine la ea şi vrea să îi facă plăcere.
      (asta ca o situaţie fericită, există şi copii făcuţi din alte raţiuni)

    • sincer acuma, dar dupa ce iti culci copilu seara, chit ca doarme toata noaptea sau doar cateva ore (1-2), chiar crezi ca nu merita si sotul tau sa fie si el mangaiat putin (nu ma refer neaparat la sex). am si eu copil si stiu ce spun, timp se poate gasi daca chiar acordam importanta.

      vorba Mirei 2, perioada aia temporara poate dura semnificativ si sincer, suntem oameni, nu esti ca un robot sa dai pe „pauza” viata de cuplu in primii ani ai copilului si pe urma reiei de unde ai lasat. Cuplul neglijat ramane neglijat si in timp poate conduce la departare si chiar despartire.

    • Copilul meu nu a cerut niciodata de mancare, noaptea dormea, daca il lasam si 9 ore, daca nu ma trezeam sa ii dau mancare din 3 in 3 ore, pana la 4 luni, vai de mine, cum spun raii aia de pediatri, copilul meu nu mai era azi. Da, serios.

    • Esti tu sigura? Si fetita mea a dormit toata noaptea de la inceput si am incercat si eu initial sa o trezesc sa o hranesc din 3 in 3 ore pana cand a refuzat ea categoric sa se mai trezeasca. Si a crescut f frumos si nu a fost deloc subnutrita. Mai degraba cred ca el copilul ne indica nevoile lui, iar copilul de foame nu moare, cel putin asta cred eu din cati copii am vazut inclusiv al meu.

34. In primele 4 luni am dormit cu copilul in camera, fiecare in patul lui. Am avut un start greoi in alaptare din cauza atator sfaturi proaste si a parerilor neavizate si in perioda aceea ma chinuiam sa il obisnuiesc pe bebe sa suga la san. Pentru ca devenise extrem de obositor tot trezitul noaptea cu incercari de a-l face pe bebe sa primeasca sanul, incalzit laptele, apoi muls am incercat si varianta cu dormitul in acelasi pat. Ca prin minune in scurt timp copilul a renuntat la biberoane si suzeta si eu am inceput sa ma odihnesc mult mai bine. Nu stiu daca imi doresc neaparat un copil „cuminte” care sa nu imi dea batai de cap, cat un copil fericit. Pentru noi co-sleepingul a fost o regasire a firescului si a linistii intregii familii, desi inainte de a deveni mama nu puteam concepe cum parintii ar putea dormi pt atat timp cu copiii.

35. Eu zic ca nu se poate formula teoria conform careia daca vrei copil independent il pui sa doarma singur. Al nostru a dormit toata noaptea in patutul lui intre 3-4 luni si eu eram asa fericita :))). Apoi am primit un sut in fericire si a inceput sa se trezeasca foarte des si sa planga pana il luam langa noi. La un an se trezea si de 20 ori pe noapte. In schimb niciodata nu a adormit in brate, doar culcat. Si doar in pat, in casa, nici vorba de carucior.Am incercat de toate, degeaba. Deci nu exista ceva universal valabil cu copiii, ar fi chiar culmea.

36. Si mai vroiam sa spun ca stiu o familie unde e exact ca la Ioana. Primul copil a dormit singur in patut, fara probleme, iar ei trambitau sa asa si asa se face daca vrei sa doarma singur si ghici ce? Al doilea a beneficiat de aceleasi conditii ca si primul si surpriza, nu a vrut chip sa doarma, decat cu ai lui. Si asa au fost nevoiti sa admita ca ce le place unora le displace altora, cum e si firesc.

37. La noi se trezeste sa manance inca noaptea desi are 10 luni asa ca nu am cum sa nu dorm cu el. In patut nu poate adormi. Si nici nu adoarme singur ci doar la san. Eu sper ca mai incolo sa reusim sa il culcam singur in patul lui.. cred ca tine si de copil si de obiceiurile lui..

    • In sfarsit citesc de o mamica care isi adoarme copilul la san. Nu de alta, dar am citit pana acum numai de copii care adorm cu povesti, mangaiati, singuri etc, indiferent daca in patul lor sau al parintilor, si incepusem sa cred ca sunt defecta rau. Seara, copilul meu adoarme numai la san. Citind povestile voastre incercam sa imi imaginez cum as putea sa o adorm altfel si nu imi da nicicum. Ea in pat sta linistita doar la san, altfel se joaca, vorbeste, misuna. Visez sa stam intinse, una langa alta si sa ii citesc povesti dar nu am cui. Eu nu stiu cum se adoarme un copil fara a-l legana sau alapta. Sper ca asta nu ma face a very bad mama.

    • Sigur ca nu, dar nici pe celelalte nu le face bad mama. Sint copii care nu adorm la sin (am eu doi). Te asigur ca si ei dorm. 🙂

    • Pai asta as vrea sa invat si eu: sa adoarma fara san. Departe de mine gandul sa le acuz pe celelalte mame. Probabil nu m-am exprimat cum trebuie :). Eu le admir (le invidiez chiar putin) pe mamicile care isi adorm copii cu povesti, cantecele etc.

    • Cind te vei gasi in situatia cu pricina, o vei rezolva pe loc, stai linistita, nu va ramine copilul treaz forever! Frica asta de schiambarea rutinei e mai mult a parintelui, copiii se adapteaza imediat.

38. Si pana la cativa ani e greu de tras o concluzie. Stiu copii care de la un an n-au mai dormit singuri desi pana atunci totul parea roz asa ca pana nu cresc copiii degeaba ne laudam cat de repede adoarme singur, in patut etc. Copiii sunt imprevizibili

39. Din experienta de pana acum pot spune ca nu exista lupta castigata definitiv in cresterea unui copil. Pot exista regrese si nu din cauza părintilor. Ci a faptului ca ei cresc intra in alte medii si asculta tot felul de păreri. La fel a fost la noi cand dupa 3 ani nu a vrut sa mai doarmă singura. Ma perpeleam ore pe langa patul ei pana mi-am dat seama ca temerile ei sunt reale in mintea ei si trebuie sa le tratez cu seriozitate.
    X de la gradi a vazut in camera un păianjen cat palma ei. Y a vazut in parc un bărbat cu bube pe fata si apoi l- a vazut la geam. Oricât ma chinuiam sa o linistesc nu reuseam. Logica copiilor nu seamana deloc cu logica noastra.

40. Eu am mers pe ideea ca voi incerca sa o las sa doarma singura. Am dormit cu ea in camera pana la 3 luni, de cand nu s-a mai trezit peste noapte. Eu in patul mare, ea in patut. Am tinut-o in brate cand a avut colici, am alinat-o, am incercat sa dorm cu ea im pat, insa parca nu ne era confortabil, nici mie, nici ei… De la 1 an si vreo 2 luni am decis sa ii facem patut de copil „mare”, de teama ca va incepe escaladarea si nu am vrea sa cada din patut. A fost decizia perfecta pentru ea, a fost incantata de patul ei si inca este. Exista seri in care vrea cu noi in pat si suntem super fericiti cand dormim impreuna, insa in majoritatea noptilor o pun in patul ei, ne giugiulim si ne spunem te iubesc, ca apoi sa adoarma pana dimineata. Asta e povestea noastra, valabila pentru noi si copilul nostru. Nu stiu daca va fi valabila pentru urmatorul copil, insa ne vom adapta. Cred ca e bine sa urmaresti si sa intelegi necesitatile salr si sa actionezi ca atare.

41. Eu mi-as dori sa imi dai si mie studiile la care faci referire in articol. As vrea si eu sa le citesc.

42. A fost o data un bebelus, o fetita, care de la 3-4 luni a dormit singurica la ea in patut, la 8 luni a fost data la cresa cu program saptamanal (parintii o duceau luni dimineata si o luau acasa sambata seara)…a tot fost independenta…la 3 ani, cand a fost mutata la camin cu program zilnic, a inceput sa doarma acasa…si plangea in fiecare noapte si reusea sa doarma doar langa mami a ei…la 6 ani mami a ei a reusit s-o convinga ca e timpul sa doarma din nou singurica…timpul a trecut iar fetita a crescut, are 34 de ani si un bebe mic cu care face co-sleeping di va face pana cand puiul ei va fi pregatit si va cere el sa doarna singurel. A! Am uitat sa mai spunca fetita, acum mama, are inca mari probleme si e dependenta sa doarma cu cineva…oare ea nu fusese invatata sa fie independenta? Ce s-a intamplat oare?

    • 🙁 știu ca asa erau timpurile, dar la 8 luni la cămin săptămânal suna sinistru. Îmi pare rău pt tine.

43. O chestie nu o inteleg eu: in varianta in care copilul nu doarme decat in contact direct cu mama non stop, ziua, noaptea, saptamani sau luni sau ani de zile, fie direct pe ea, fie lipit de ea etc, parintii copilului cum mai fac sex? Inteleg ca alte activitati cotidiene se fac exclusiv cu copilul agatat de mama intr-un fel sau altul, dar cu momentele de intimitate intre soti cum ramane? Nimeni nu vorbeste despre asta.
    Am inteles ca, evident, nu e ca inainte, nici nu cred ca se asteapta cineva sa fie ca inainte, dar totusi cum? Acolo, in pat cu copilul? …

    • Ei, te mai poti strecura afara din camera cind el doarme bustean, te duci la intilnirea amoroasa, revii inainte ca cel mic sa se prinda ca ai disparut.

    • Dada! Asta se numeste sex ciulit!!! Cred ca organul cel mai activ in toata povestea asta sunt urechile:))))) scuze de off topic da na…asa e la noi…

    • Dupa o vreme nu mai doarme doar pe pieptul tau. Ba chiar rezista sa doarma si singur daca e in locul cunoscut. Din experienta propie iti spun ca se poate face sex fara probleme. Ca doar exista si canapea si alte locuri in casa. 😀

44. Acesta va fi mereu un subiect hot. Desi nu pot sa fiu de acord cu co-sleeping in primul rand in primele 3 luni cand din punctul meu de vedere este periculos, sau ce am citit eu m-a condus in directia asta. In primele 3 luni starea de epuizare este la apogeu la primul copil, esti si tu in tranzitie spre mamicitie si experimentezi o stare de somn profunda, cum copilu mic nu se poate misca de loc pana la 3 luni, exista cazuri concrete de copii sufocati de parinti in pat. Pe mine asta m-a speriat.

    Noi oricum am luat decizia de la bun inceput sa o culcam in patutul ei singura la ea in camera din prima zi. Nu zic ca a fost usor, fetita noastra a fost cuminte si a dormit toata noaptea de la inceput dar noi ne trezeam la inceput panicati noaptea ca de ce a noastra nu se trezeste :). Am montat o camera HD pe patut si o filma in timp real, cand eram nelinistiti dadeam rapid pe live streaming si ne uitam la ea cum respira, ne calmam, ne culcam la loc si tot asa. In prima luna recunosc ca am tinut tableta pornita la noi in dormitor toate noptile :D.

    La 2 ani si 3 luni fetita mea tot singura la ea in pat doarme in fiecare noapte, inca nu a incercat sa iasa, daca se trezeste noaptea prefera sa strige deocamdata. Nu stim ce va veni, am inteles ca nu este o regula ca daca il culci singur de la inceput sa nu incerce mai tarziu sa vina peste tine, o sa vedem! Cand mergem in concedii, din lipsa de spatiu dormim cu ea, dar ea la margine si noi pe cealalta jumate de pat, nu suporta sa doarma la mijloc, e obisnuita sa aiba spatiul ei. Cand doarme cu noi e mult mai agitata si se trezeste mai devreme, cand doarme singura e mult mai linistita si doarme mai mult, are perioade de snoozing cand isi admira piciorusele, manutele, camera ei pe care o iubeste, cred ca de asta nici nu vrea sa o paraseasca 🙂

    Eu am incurajat si voi incuraja mereu dormitul copilului separat de parinti. Si cum spui si tu, si eu cunosc cazuri concrete care pana la 10 ani nu au putut sa il scoata pe copil din patul lor, unii chiar cu psiholog.

45. Ceva ma face sa cred ca sunt si alte motive din cauza carora copiii mentionati in exemplele tale sunt asa fricosi.
    Nu prea e corect sa pui, printesa, asa mult accent pe suzi, „cosleeping” in camere separate, atatea detalii despre biberoane si lapte praf…

46. Nu am citit toate comentariile.spun ce cred și știu.copilul meu nu doarme legănat în brațe ptr ca nu pot face asta la 10 kg ale lui, nu adoarme în Manduca ci se uita interesat, dar adoarme la plimbare, in mașină sau la sân.doarme cu mine ptr ca deși în primele luni a stat în patul lui devenise foarte greu ptr mine sa mă trezesc și sa îl mut de colo colo de câteva ori pe noapte ca sa mănânce.colici nu a avut și nu am experimentat asta. Dar ca un contraargumente ca asta cu independenta la bebelusi e cam o moda…Știu copii care au dormit în primii ani în paturile lor dar care după 2-3 ani au deprins dormitul cu adulții.bunica sau alt adult și toată independenta aia de bebeluș învățată la 5 luni acum e degeaba.cred ca nu e așa simplu.mai știu ca pana la un an pătuțul trebuie ținut în camera adulților.dar ce zic eu…Fiecare extrage ce vrea din studiile astea…si la final copilul mai are și personalitatea proprie..

    • de ce ‘pana la 1 an patutul trebuie tinut in camera parintilor’ ?

      eu am avut ‘curajul’ sa nu fac asta si sincer, fetita mea se odihneste mult mai bine la ea in patut in camera ei separata decat atunci cand mergem in concedii si doarme cu noi. si eu ma odihnesc mai bine cand dorm doar cu sotul meu si nu cand mergeam in tinerete la gramada la bairam si dormeam cate 10 insi intr-o camera cand picam lati. de ce tot avem impresia ca pe copii nu trebuie sa ii tratam ca oameni de cand ii nastem, de ce tot avem impresia ca ei ar fi altfel?!!?!

47. Inainte de toate as vrea sa spun ca fiecare copil e unic, exact cum si fiecare adult e unic. Si ca fiecare familie trebuie sa-si gaseasca propriul ritm si nu ai cum sa aplici aceleasi reguli peste tot.
    Legat de articolul tau, parerea mea e ca atata vreme cat voua va e bine, totul e in regula.
    Si as vrea sa va impartasesc experienta noastra, cu bebele care are acum 3 luni.
    Inainte sa nasc eram hotarata ca ea sa doarma in patul ei tocmai pentru ca imi era teama ca se va obisnui, ca noi o sa avem o viata de cuplu egala cu zero etc. Am ajuns acasa si in primele 10 zile nu a dormit decat pe pieptul nostrum. Faceam cu schimbul noaptea ca sa mai putem dormi si in alta pozitie decat pe spate. Dupa vreo 3 zile eram ingrozita ca asa o sa fie toata viata noastra ani buni inainte. Numai ca… copilul ne seamana si se pare ca ii place independenta.La un moment dat se foia tare si „se cerea” in pat langa noi.
    Inca doarme cu noi in pat, patutul ei e lipit de patul nostrum, dar il folosim pe post de noptiera/dulap. Dar in timpul zilei doarme singura unde o prinde flama, fara noi. Pe canapea, pe patura ei jos, sub jucarii. Asta dupa ce pana pe la vreo 6-8 saptamani nu dormea decat la mine in brate si la san.
    Simt ca in curand va veni momentul in care ea isi va dori sa doparma in patut, dar nu cred ca o s-o mutam in camera ei atata vreme cat o voi alapta noptile: ne e muuuult mai usor daca nu se trezeste de tot si eu nu trebuie sa marsaluiesc dintr-o camera in alta. Dar asa suntem noi…
    Asadar, noi am decis sa o lasam sa-si castige singurica si treptat independenta pentru ca se pare ca asta isi doreste si ea.
    Mai zic o data: nu cred ca exista o reteta pentru toti copiii. Depinde totul de foarte multi factori, inclusive personalitatea parintilor si temperamental noului nascut.

48. Citesc multe comentarii, am citit articolul, evident fiecare face cum simte.
    Am insa o alta intrebare, rasarita in clipa in care multe dintre voi vorbit despre importanta momentelor de cuplu (presupun ca asta nu se rezuma doar la sex?).
    De ce dormiti cu sotii doamnelor? De ce nu dormiti singure, firi independente fiind (presupun) majoritatea dintre voi?
    Care e argumentul care va da indreptateste sa dormiti cu sotul si care-i motivul pentru care pentru voi e ok sa dormiti cu cei pe care ii iubiti, dar pentru bebelusii vostri nu e ok?

    • Eu prefer să dorm singură, nu cu soțul! El nu prea înțelege de ce, așa că plec după ce adoarme (ceea ce se întâmplă repede :D). Asta când piciu’ nu e acasă sau doarme cu soțul.

      Din ce știu, pe vremuri “boierii” aveau camere separate. Amârâții nu, că de unde atâta casă…

      Iar eu am avut camera mea abia într-a cincea, că de unde atâtea camere! Pat separat, dar lipit de ai mei. Mai cădeam la ei. Țin minte cum încerca mama să mă pună la loc…

      Fi-miu are 6 ani și nu vrea singur. Dormea cu noi pe rând, 50/50, echitabil, așa alegea el. Sunt însărcinată acum. Am îmbulinat-o. Nu mai vrea decât LIPIT de mine. Nici la cumpărături sau antrenamente nu vrea doar cu ta-su, doar obligat. Eu tre’ să fiu peste tot moț. “scap” ptr că îmi e f rău, și asta înțelege….

      Să vedem cum o fi după ce vine fra-su… înainte spunea singur că doarme ca băieții mari când e la școală… Dar acum… cred că ne-am lins pe bot 🙂

      Pe de altă parte, și eu și soțul, și bunicii dormim mai bine cu el 🙂

49. Parcă încep să înţeleg de ce aşa de mulţi bărbaţi cu copii mici „caută” prin alte părţi.
    Nu este o răutate, este pur şi simplu o constatare.

    • Serios??? Pai si aia care au copii de varsta amantelor de ce cauta in alte parti???

    • Poate pentru că au luat obiceiul ăsta de pe vremea când erau copiii mici ?!?!

    • Sincer, exact la explicatia asta m-am gandit si eu 🙂 – nu e tocmai lipsita de logica

    • Nu se poate compara dormitul cu sotul cu dormitul impreuna cu copilul in termeni de dragostea care le-o porti fiecaruia pt ca vorbim de 2 relatii total diferite. E ca si cum am spune ca este normal ca Oedip s-a casatorit cu maica-sa (scuza-ti cinismul).

      Copilul nu va dormi toata viata cu mama, in schimb sotii ar fi bine sa doarma in acelasi pat toata viata, cand ne casatorim spunem ca ne vom fi alaturi pana moartea ne va desparti, nu?!

      Daca credem ca dai „freeze” la dormitul cu sotul 1-2-10 ani, cat vrea copilul sa doarma cu parintii, si pe urma „unfreeze” si va fi totul ca inainte, eu nu cred ca are cum sa fie asa. Fiecare relatie are nevoie de atentia cuvenita si este nevoie de echilibru in toate.

      Se zice ca sunt ‘porci’ barbatii care cauta in alta parte. Dar nu prea multe femei incearca sa vada din unghiul lor, li se pare ca daca ele se dedica total ca mame ei trebuie sa inteleaga. Adevarat, dar pana la un punct, nu poti sa ii presupui unui sot sa inteleaga la nesfarsit ca nevoile lui (nu neaparat sex) sunt la coada listei sau uneori nu mai sunt pe lista pt ca ale copilului sunt mai importante. Este nevoie de 2 ca un cuplu sa mearga, si nu este mereu usor sa te imparti, dar este sanatos.

      Nu este ok sa avem impresia ca noi trebuie sa fim mai presus doar pt ca suntem mame si da, este adevarat ca facem mai multe pentru copil decat ei, este adevarat ca nu este cinstit daca ei chiar nu se implica deloc. Dar daca amandoi se implica si exista o armonie ca parinti, asta nu va rezista mult daca nu va exista si armonie ca si cuplu.

    • Nici eu nu sunt de acord sa pui sotul in stand-by pana….. Trebuie muncit si la capitolul asta. Depinde cum o iei, poate sa fie chiar fun sa te strecori in alta camera, sa-ti dai intalnire in alta camera :D! Ideea e sa nu renunti si sa nu separi lucrurile gen: de cand s-a nascut copilu si pana merge la facultate mama cu tata sunt colegi de apartament !

    • „E ca si cum am spune ca este normal ca Oedip s-a casatorit cu maica-sa (scuza-ti cinismul)”
      Serios???Ma refeream la faptul ca fiecare om simte nevoia de apropiere si afectiune si e normal sa fie asa.

50. Mi se pare foarte utila postarea pentru ca toate comentariile arata cate alternative exista pentru obiceiul somnului. Fetita mea are un an si am inteles cat de important e pentru ea sa fie odihnita si noi la fel. Asa ca am ales calea care raspunde acestui obiectiv. Sigur ca o vreau independenta, curajoasa etc dar inainte de orice o vreau odihnita ca sa poata manca bine si sa poata creste frumos. Si pe mine odihnita ca sa ii pot oferi varianta mea buna, nu cea cu nervii pe bigudiuri. Am ales sa o culc in patutul ei de la inceput, iar ea a raspuns bine. In primele 4 luni langa patul nostru, apoi in camera ei. Fara plans, iar daca vreodata m a chemat, am tinut o in brate cat a vrut ea. Asta a fost calea noastra si un noroc pentru mine si sotul meu. Daca nu ar fi vrut in pat, as fi fost deschisa la alternative. La fel a fost si cu alaptarea, si cu diversificarea si cu lasatul cu altcineva…Fara incrancenare 🙂

51. Al meu de la 4 luni a dormit la el in camera (cel mare). Stateam cu el pana adormea si mergeam la el de cate ori se trezea. Era groaznic de obositor. Cel mic a dormit cu mine de cand s-a nascut. Cel mare pe la 2 ani si un pic nu mai vroia sa doarma decat la noi in camera (efectiv ne trezeam cu el in camera dimineata si nu stiam cand a veni :p). Cel mic vrea sa faca totul singur si independent (ieri a urlat ca vrea sa isi ia singur sandalele in picioare, nu a acceptat aproape niciodata sa ii dea altcineva de mancare, etc), iar cel mare e lipicios si nu vrea sa faca mai nimic singur. Parerea mea e ca depinde de copil cat de independent vrea sa fie, in nici un caz de camera in care doarme.

52. Ai perfecta dreptate insa depinde de copil si parinte. Cum reactioneaza al tau copil cand face febra noaptea? A mea la39.5nu se trezeste,este lesinata. Daca n as dormi cu ea ar face 41febra lejer fara sa stiu. Nu stiu de ce a mea face preponderent febra noaptea si nu ziua. Ziua e ca o floare, noaptea poate aparea febra de la o viroza. In plus avem si istoric de convulsii febrile in familie. Ca si concluzie eu aleg sanatatea copilului, inca ma trezesc f des, dorm f nasol cu ea in pat. Dar o sa mai stam asa o perioada…

    • Se pare ca astia mici fac convulsii la temperaturi dupa 39. Aici, adica in Cehia, li se da diazepam, tocmai ca sa previna asta. Si daca face febra asa alarmanta, nu trebuie lasata prea mult.

53. Mie mi se pare periculos ca un bebelus sa doarma intr-un pat de adult care are, de regula, salteaua mai moale decat cea a unui patut. Mi-am gasit bebelusul cu nasul in saltea de 2 ori, ar fi fost mult mai periculos in patul meu. In Franta se recomanda patut separat, mult mai adaptat. Fara paturica, fara perna, fara jucarii de plus. In patul meu el dormea intre doi adulti, inconjurat de perne si plapuma. Dormeam eu cu frica-n san. Si ma trezeam la orice zgomot.

54. ieri eram in parc cu fetita mea si la vreo 20 m o femeie era cu un bebelus, nu stiu daca era bunica sau altcineva, dar sigur nu era mama bebelusului.
    Bietul copilas urla cat il tineau plamanii si femeia nu facea decat sa se plimbe agale, era relaxata, linistita de parca nimic nu se intampla.Mai arunca cate un ochi in carcucior si probabil ii facea shssss shsss.
    Probabil era vechiul ritual de a nu se invata in brate, lasa-l sa urle sa stie cine este seful.

    Va spun ca pur si simplu imi venea sa fug inspre carucior sa o implor daca este nevoie, sa il ia in brate. Efectiv simteam cum mi se strange stomacul. Nu mai puteam sa suport si nu stiam ce sa fac.

    Un pic mai era si plangeam. Doamne ce suflet trebuie sa aiba unii?

    • Si daca totusi era mama? Poate nu era nepasare, poate copilul traverseaza un episod anume si au un ritual al lor.

      Mi se pare normal sa semnalam cand cineva urla, jigneste, bate un copil. Nu mi se pare corect imediat sa sarim cu cutitele sa o punem pe o astfel de persoana (mamica) la colt.

    • Nu era mama bebelusului, parea sa fie mai degraba bunica.

55. Concluziile mele după citirea comentariilor :
    1. Un procent foarte mare de mame dorm cu copii lor in pat;
    2. Un procent foarte mare de mame nu accepta experientele altora si din prea mult ego sau invidie sau Atotcunostiinta arunca cu noroi într-un biet autor;
    3. Nu se face diferența între independenta in general si o rutină (sănătoasă) de somn;
    4. Mamele practica co-bedding ( in general )din cauza ca sunt rupte de oboseala, copii sug exagerat de des ( la vârsta de peste 6 luni – 1 an mesele de noapte nu mai sunt luate de foame, ci de nevoie de apropiere, nevoia de tzitzi ca instrument de linistire) si atunci mamele nu mai au energia necesară sa facă naveta la patut;
    5. Este o absoluta nebunie, exagerare, isterie treaba asta cu The new parenting style, aceste comentarii îmi confirmă încă o dată teoria;
    6. Nu trebuie sa practici CIO ca sa reusesti sa îți culci copilul in alt pat faţă de al tău.

    Ce vreau sa comunic :
    – nu sunt o mama nebuna, nu îmi las copilul sa plângă, dacă nu ar fi mers așa, m-as fi adaptat cu siguranță
    – o sa fac tot posibilul ( posibil,da? Adică posibil nu e egal cu CIO!) ca sa nu ajung sa dorm cu copilul adolescent în pat
    – articolul a fost scris cu ceva timp in urmă, realitatea de acum este ca se întâmplă să îl luăm pe cel mic cu noi in pat noaptea pentru ca plânge din cauza eruptiei dentare. Nici cu adormitul nu mai e asa uşor căci acum se ridică sigur in picioare in patut si nu îl mai pot lăsa nesupravegheat,asa ca după ce ii zic Noapte buna si toate cele, stau cu el si îl adorm
    – nu mi-am schimbat opinia legată de co-bedding, doar ca sunt constienta ca sunt situații si situații, important e să știi să le accepți şi să le faci faţă.

    Acum serios, mămici, fiți mai ingaduitoare cu semenii voștrii. Suntem cu toții diferiți, din fericire!

    • Titlul articolului mentioneaza co-sleeping, nu co-bedding, iar de aici se pot genera multe confuzii. Nu este acelasi lucru deloc. Culcatul unui nou-nascut ( eventual si prematur) intre perne, pilote, cu doi adulti si poate si vreun copil mai mare mi se pare un sport extrem, riscurile fiind mult mai mari decat beneficiile. Numai eu am auzit macar 10 cazuri, intre apropiati, de bebelus pierdut printre plapumi, cazut dupa pat, prins intre pat si perete, lovit cu cotul de un tata cu somn mai agitat. Co-sleeping presupune somnul in proximitatea copilului, iar pentru asta exista multe variante benefice pentru toate lumea. Cea mai buna mi se pare patutul ce se ataseaza la patul mare, mai ales pana cand copilul capata abilitati de a se rostogoli. Mama il poate supraveghea, mangaia, alina, alapta, eventual lua in brate cateva minute. Mai exista variante cu cosulet special de dormit, pus intre parinti sau alaturi de pat. Eu am culcat-o pe fata mea alaturi in intervalul 1-4 luni, dar pe o salteluta speciala pentru bebelusi, la o distanta suficient de mare de mine. A avut colici groaznice si dormea doar daca ii tinea cineva mana pe burta, plus un reflux ce ma stresa teribil, la toate adaugandu-se paranoia cu moartea subita a sugarului ce are varful in perioada 2-4 luni. De fapt, cam in toate tarile de recomanda co-sleeping pana la 4 luni ( ideal 6 luni) pentru a preveni SMSS, in timp ce co-bedding inadecvat este total contraindicat.

56. Alex al meu a dormit la el in pat intr-o camera separata de a noastra inca din prima zi acasa. Cand avea o noapte mai agitata si se trezea des il luam cu noi in pat (asta cand deja era suficient de mare incat sa se poata misca singur) sau stateam cu el (ori in brate ori langa patul lui) pana adormea la loc.

    A venit o perioada cand nu adormea decat la noi in pat si apoi il mutam la el. Apoi a avut o perioada cand nu vroia sa doarma in niciun pat. Doar pe jos. Asa ca i-am pus o plapuma mai groasa pe jos sau o patura si l-am lasat sa doarma acolo. Tot la el in camera. Daca vroia ca eu sau sotul sa doarma cu el, asa faceam. Ne culcam acolo jos cu el.

    Acuma de cateva luni bune doarme iarasi in pat la el (noaptea). Dimineata cand se trezeste (intre 3 si 5 am cere sa fie adus la noi in pat si il luam). La pranz (cand nu e la cresa) doarme la noi in pat ca e mai intuneric in camera.

    Acuma la 1 an si 10 luni vine singur dimineata la noi in camera (in caz ca nu e deja acolo). Se uita la noi si apoi se joaca linistit langa noi ca sa nu ne trezeasca. Apoi cand se plictiseste sare pe noi, isi pune fata foarte aproape de a noastra si zice „holaaaa” repetat pana deschidem ochii. In momentul in care deschidem ochii incepe sa rada si sa ne dea pupici. Iti vine sa-l mananci si automat ziua incepe bine :))

57. Inca nu am copii, dar urmeaza. Am citit articolul si comentariile si as vrea sa va intreb totusi cum ramane cu viata de cuplu, cu apropierea dintre soti. Eu consider ca sotii trebuie sa functioneze ca o echipa, sa aiba in continuare momente intime in care sa se simta iubiti si apreciati de catre partener. Cum se poate face asta atunci cand se doarme cu copilul sau cand unul dintre ei este nevoit sa doarma in alta camera? Cum evolueaza relatia? Si ma refer la cazurile in care copilul are 2-3-4 ani si continua sa doarma cu unul din parinti. Ma intreb oare eu ce as simti si cum as reactiona daca sotul ar sta in concediu de crestere a copilului si eu as merge la serviciu, iar seara cand as ajunge acasa as sta si eu putin cu cel mic, apoi m-as culca in alta camera, lasandu-i pe ei doi sa doarma linistiti. M-as mai simti importanta si iubita? Nu condamn pe nimeni, nu stiu cum e mai bine, insa astea sunt intrebari pe care mi le pun si m-ar ajuta sa stiu cum e in alte cazuri.

    • Iti spun eu Cristina 🙂

      Fetita adoarme pe la 9, 10 seara in dormitor.

      Uneori mai am treburi de terminat si daca mai am chef ne iubim de mama focului in living. cu muzica, vin si ce mai vrei.
      Dupa aceea el pleaca in dormitor si eu aduc fetita in living si ne culcam.

      This is it! nimic complicat.

    • Mie problemele astea de cuplu mi se par uneori halucinante. Nu stiu, parca copilul ar fi doar al femeii, ca doar din ea a iesit, si barbatul se simte brusc pe locul doi. De ce trebuie sa fie concurenta intre tata si copil? Nu exista mama si tata, care au dat nastere acelui copil? Nu tocmai rodul iubirii lor si modul in care gestioneaza fiecare zi de dupa nastere ii face sa fie o adevarata echipa, cu rezultate inimaginabile si mii de satisfactii? Poate exista si femei ce se inchid intr-un glob de sticla impreuna cu puiul si nu il lasa pe tata deloc sa participe. In rest, se fac planuri in trei, baita din fiecare seara la care participa amandoi, leganatul cu randul, plimbari prin parc, emotia primului zambet, primului pas, primei zile de gradinita. Toate astea nu presupun o echipa, si inca una bine sudata? Mai putin conteaza cine cu cine doarme, nu in somn se formeaza relatia. O ora, uneori chiar mai mult, poti avea in doi dupa ce adoarme copilul. Daca doarme pana tarziu, poti avea si cateva minute pentru cafeaua de dimineata, impreuna. Apoi exista si bone, bunici, oricand poti lasa copilul cu cineva pentru o iesire chiar si de un suc la terasa de langa bloc. Atat timp cat tatal este implicat , cat stie si simte ca are o familie, eu nu vad de ce ar fi problemele. Sigur, mama trebuie sa isi implice partenerul, ceea ce este foarte greu daca ea se transforma in mama-eroina, cu alaptat cateva ore in sir, dormit cu copilul in brate si refuzat orice ajutor. Exista femei ce isi gasesc adevarata menire in maternitate, asa cum exista barbati care cred ca, odata copilul expulzat, viata lor va fi ca inainte de sarcina. Dar nimic nu va fi la fel, niciodata.

58. Andreea mai adauga in lista si mamele care nu vor sa plece din patul copilului, cazul meu 🙂

59. am practicat/practic co-beddingul pentru ca nu am avut de ales, nu dormea noaptea si e mult mai usor sa alaptezi. Mi-e draga de mor cand se lipeste cu toata fiinta de mine, INSA mi-e foarte foarte dor sa dorm cu sotul meu… Pentru mine el a ramas cea mai importanta fiinta de pe pamant si dupa bebe, daca nu era el nu ar fi fost nici bebe. Urasc sa-l trec pe planul doi, caut solutii sa ma impart mereu. Prin urmare, fac slalom cand sunt in stare intre cele doua dormitoare, o adorm in pat cu mine, o mut in patut, imi iau ursul in brate. Cand se trezeste noaptea si nu mai reusesc sa o transfer raman inevitabil cu bebe. Insa imi doresc foarte mult sa doarma singura. A fost exclus sa o luam in pat cu noi, consider ca este foarte periculos cu doi adulti, perne, pilote, un tata care este un heavy sleeper…

60. Doar pentru ca te-ai nimerit cu un bebelus care doarme intins noaptea cam de la inceput (am doi copii si am zis ca nu ma mai mir de nimic), nu inseamna ca ai facut o mare branza alegand sa-l culci separat. Daca el era ca ai mei nu reuseai asta decat in urlete, eventual.
    Pe fetita de aproape patru ani am tinut-o pe mine, langa mine la toate somnurile pana aproape de trei ani, la sfarsitul celei de-a doua sarcini. Acum doarme cu mine si bebe, dupa ce a fost incantata sa doarma cu tati o perioada (si a fost o mare schimbare pentru ea). Pasul ei inainte in ce priveste somnul este acela ca, atunci cand se simte obosita, merge singura sa adoarma, nu trebuie sa o legan sau sa-i cant etc. Nu ii e frica de intunerec sau ca e singura pana venim si noi. Asta desi am tinut-o la san la toate somnurile timp de doi ani si jumatate, in brate ziua, in pat noaptea. La fel fac si cu fratele ei.
    Cat despre exemplele negative pe care le dai, eu si sora mea suntem pe dos, am dormit cu maica-mea pana pe la vreo sapte ani si nu am avut probleme apoi. Dar copiii si oamenii sunt atat de diferiti, nu poti sustine o cauza cu exemple de genul.
    Eu una stiu ca prima mea noapte linistita dupa ce am nascut prima data a fost atunci cand, dupa o luna de alaptat in fotoliu si pus fetita inpoi in patut, am luat-o oficial langa mine in pat. Parca imi amintesc si acum senzatia de relaxare, in comparatie cu picatul capului de somn in fotoliu, riscul sa o scap din brate ca adormeam efectiv sau grija daca e in regula acolo, in patut – mereu ma trezeam si o verificam daca e bine. Cu baietelul dorm din maternitate si clar am fost mult mai putin obosita in primele saptamani.

61. „Cât despre alăptat, e drept că noi am avut noroc chior si cel mic doarme toată noaptea, fără să pape, de pe la 2 luni. E pe lapte praf, într-adevăr.”
    Eu nu as pune si cuvantul noroc pe acolo, suna ca si cum noroc ca nu am alaptat, a dormit toata noaptea.
    Apoi, oricat incercam sa nu judecam, laptele praf schimba putin (mai mult) lucrurile, adica rutina de hrana si somn, care uneori se confunda, ca sa ma exprim asa, la alaptati.
    Am si eu un exemplu din seria exemple nemuritoare – o prietena foarte buna, atasata de fetita, dar care tot asa a nimerit, ca bebe a dormit mult de la inceput, multe ore legate si ziua si noaptea, asa ca are de atunci camera proprie. Tot nealaptat, intamplarea face.
    Haideti sa nu mai cautam moduri de conduita minune si salvatoare de independenta si mai ales sa nu mai incercam sa le dovedim altora ce bine am facut noi intr-un fel anume. Doar doi copii ai mei, inca mici, ma fac sa vad cat de diferiti pot fi, dar cati copii sunt in lume?

62. Acum sper ca mai imi raspunzi la intrebari

    1. Ce te faci cand nu vrea? Al meu are nevoia sa ma simta langa el. Am incercat sa il culc in patul lui, mai mult faceam drumuri
    2. Cum l-ai obsinuit sa adoarma singur? Al meu nu adoarme singur, pur si simplu nu reuseste
    3. Ce te faci cand se trezeste de n ori pe noapte?

    Povestea ta suna bine in teorie, pe mine practica m-a omorat. Imi doresc ca el sa doarma la el in pat, dar el isi doreste sa doarma cu noi. Atunci ce faci?

63. nu are nicio legatura co-sleep si independenta. Daca privim in tarile sarace dar si in familiile modeste unde co-sleeping-ul este ceva natural, obisnuit. Independenta se castiga nu din dormit, ci din sentimentele/starile din sufletul a familiei, din incredere si curaj, din libertate si dragoste si forta. Incredere.
    Un copil dependent vine dintr-o familie dezechilibrata.

    Ce se intampla dupa 3-4 luni? copilul aude mult mai bine. Tresare la orice zgomot. Sau mai amuzant, ca mine, parinte ce tresaream la orice sunet al copilului. Da, dormitul in camera lui deseori devine ceva mai potrivit.

    Fiica mea doarme in camera ei. A ales ea cand sa doarma si sa ma trimita… si nu pentru ca am ales eu sau a ales ea, ci pt ca asa a fost viata si echilibrul si relatia din famelie.

64. Offf… multe am citit și prin comentarii, în afară de câteva la care am bifat like, concluzia mea a fost:
    – noroc că nu am alăptat, că dacă alăptam se trezea mai des (mai că nu sunt insulte la adresa celor care alăptează, acele leneșe care nu se duc și ele în altă cameră de atâtea ori, când puradelul cere doar de confort să mânânce nu de nutriție, în niciun caz nevoie nutritivă nu are, sigur și dacă mama e la muncă 12 ore pe zi, recuperarea alăptării prin alăptatul de noapte e tot un moft al copilului învățat în pat cu mama, nu are fundament nutrițional, uite la ai noștri cu biberonul și mililitrii calculați ce bine o duc, alea cu alăptatul nici nu știu ce cât și cum mănâncă (doar suzetează de confort, vi se pare vouă că înghite și chiar mănâncă noaptea bebelușul, chiar puteați investi într-o suzetă)
    – noroc că am dus copilul cât mai departe, doar am tehnologie să il supraveghez, numai să nu pice wireless-ul
    – noroc că am un copil care la vârsta de 1 an va fi absolut total independent, doar cere de la 2-3-4 luni asta, vrea probabil să plece singur în lume, să și facă singur mâncare ca să nu mai am această grijă etc
    – soții par niște zbiri totali, femeie vreau sex, nu se poate că dormim cu copilul în pat și imaginație nu mai am deloc să încerc și alte locuri, și desigur viața de cuplu nu supraviețuiește decât într-un mansion cu multe camere în care să punem copiii departe

    Deci multe sechele ale gândirii comuniste: se învață în brațe, se învață cu mama, se învață răsfățat.
    Știu că e social acceptabil și cerut, te-ai luat cu soțul urmează și e musai să faci copil, dar dacă îl faci ca să îl îndepărtezi din prima zi, să nu te streseze deloc, să nu te incurce, să nu îți schimbe rutina, comoditatea, casa și viața… eh e cam degeaba experiența zic eu…

    Atât am avut de zis dați dislike cât vreți, dar poate pe retină acolo vă vor gâdila niște vorbe de aici și o să fiți mai acceptabili față de cei care trăiesc altfel decât voi.

    Semnat perverșii care dorm în pat cu copilul

    (PS din Meet the Fockers dacă știți filmul, spre care cuplu aspirați, ca cine ați vrea cândva să deveniți? Mi se pare o oglindire perfectă a curentelor de creștere ale copiilor)

65. Noi avem nevoie de sfaturi intr-o situatie mai aparte: ce facem cu bebele care nu vrea nici co-sleeping nici singur nu doarme? Noi ca familie am ajuns intr-un breaking point din cauza epuizarii. De 7 luni nu dormim mai mult 3-4h adunate penoapte pt ca bebe se trezeste de o mie de ori. Momentan doarme juma de noapte cu mine, jumate cu sotul, cu scandal la treziri care scoala toata casa. Adoarme ff greu, nu accepta sanul pt linistire si in somn se zbate si ma loveste. Daca il las in pace sau il pun in patut se agita pana se trezeste si apoi urla. Am fost la 10 doctori, am incercat 1000 de homeopate, nimic nu functioneaza. Nu ii e foame, suge doar de 2 ori noaptea. Cel mai frustrant e ca vreau sa ii fiu alaturi si sa il tin in brate dar nu ma accepta, loveste si se impinge. Nu stim ce sa mai facem,suntem epuizati pt ca e demanding si peste zi si nu avem ajutoare. Daca aveti sfaturi ce aranjament de somn am putea folosi pls share! Multu!

66. Buna. Si eu sunt mamica unui baietel de 2 ani. Si da, am dorit sa doarma in camera lui in patul lui. Si a dormit…din prima noapte. De la 3 luni a dormit toata noaptea. Acum, la 2 ani, doarme cu mine, pentru ca asa a cerut, pentru ca nu ma deranjeaza, pentru ca nu ma mai doare spatele sa stau aplecata peste patut sau sa ridic in toiul noptii 15 kg pentru a readormi un prunc ce se cere la mamica lui. Afirmatiile din timpul sarcinii sau cele facute la inceputul drumului cu bebe (fara sa supar pe cineva) trebuie cantarite sau dozate… lucrurile se schimba si se intampla pe parcurul cresterii micutului. Succes tuturor mamicilor!

67. Later edit de an 2017. Copilul are acum 2 ani și 4 luni. Doarme cu ta-su. Asta după ce lunga perioada a dormit și cu mă-sa. Dar mă-sa și ta-su sau înmulțit din nou, asa ca mă-sa doarme în cameră cu alt pui (pe un pat de o persoană, ofticandu-se ca n-are loc și de pui în pat, că ori îl strivește ori doarme ca un cui ca sa nu îl strivească, deci puiul doarme în patut).
    Mă-sa a văzut că poveștile sunt doar în cărți. Și se gândește la un pat mai mare sa încapă cu noul pui, dacă mai incolo va fi ca celalalt pui mai mare!
    People change. Please don’t judge!
    Amin! :)).

    • 🙂
      Ma bucur ca am citit pana la sfarsit.