Pe vremea mea…

127 comentarii

1. Am 36 ani si pe vremea mea nu era chiar asa. Parintii ne iubeau si incercau sa avem cat mai des portocale si banane. Aveam cuburi, papusi cu rochie de mireasa. Jucam coarda, frunza. Tin minte numai lucruri frumoase din vremea mea

   • Si eu tin minte mai degraba lucruri frumoase, dar asta nu inseamna ca parintilor nostri le-a fost usor. Ca asta incercam de fapt sa zic…

   • Am avut impresia ca vrei sa spui ca noua ne-a fost greu, nu lor. Oameni cu bun simt isi educa cu dragoste copiii in orice mediu social, fara a citi carti de parenting la moda.

   • Ei, copiilor le e bine oricum daca sint iubiti si daca sint lasati sa se joace. 🙂

   • Dar intr-adevar, daca nu ai avut astfel de parinti, e tare greu sa rupi lantul. Iti trebuie mult autocontrol, multa informatie corecta sa suplinesti lipsa exemplului pozitiv, sa iti infranezi primul instinct

   • Şi totuşi nu se poate contesta că accesul la informaţie nu a schimbat perspectiva multor părinţi, care altfel ar fi ştiut doar ce au văzut la alţii şi care poate era greşit. Bunul simţ se educă.

   • Eu ma imbolnavesc de nervi cand ii vad pe ai mei ca, in ciuda accesului la informatii din 1000 de surse, ei pun botu’ la Antena 3. NU s-a schimbat nimic in mentalitatea lor de acum 30 de ani!

   • În mod curios, cu ceva ani în urmă hipstăreala favorită printre bucureşteni era interbelicul / România Mare.

     Dar, cum moda evoluează, cele 3 hipstăreli de frunte în zilele noastre sunt socialismul lui Ceaşcă, religia şi vegetarianismul 😀

   • Si eu am simtit ca articolul era scris din perspectiva copilului de acum 3 decenii si ceva, si nu din a parintelui de atunci. Imi place mult cum ai zis, Mihaela. Pana la urma, nu conteaza ca te-ai nascut in 2015 sau 1976, simtul ‘ala’ il aveai ca parinte si atunci, si acum. Sau nu…
     Cat despre cat de bine e acum… E relativa treaba. Libertatea aduce cu sine multa responsabilitate, pe care multi parinti din ziua de azi nu si-o asuma.
     Un articol discutabil si am senzatia ca Ioana a schimbat tema postarii din mers 🙂

   • Pentru ca noi sa avem acele portocale si banane, parintii nostri stateau si cateva zile cu randul la cozi…

2. Si eu am 33 de ani si pe vremea mea nu era asa in multe privinte descrise de tine. Putin cam exagerata expunerea.

   • Si eu tot 33 dar exact cum spune Ioana a fost pentru mine , nu a exagerat deloc 🙁

   • nu e deloc exagerata, este realitatea pe care am trait-o si eu. mai putin cea cu bataile, eu nu am fost in situatia de a fi umilita si batuta de parinti, dar de anumiti profesori „renumiti” , da. si ma plangeam parintilor acasa, care erau indignati si de cele mai multe ori luau atitudine! dar erau in jurul meu multi copii maltratati atat de familie, cat si de cadre didactice.

   • Si eu am tot 33 de ani si am trait tot ce spune Ioana acolo. Cu exceptia faptului ca la noi chiar daca nu era apa calda, nu ne duceam murdari la culcare, fierbea mama apa pe foc si ne spalam la lighean in fiecare seara. La tara chiar m-am spalat pe cap&corp la lighean pana in liceu! Si ca din fericire aveam bunici la tara, asa ca nu am suferit de foame, faceau dulciuri in casa, chiar daca nu erau la magazin, aveau pasari, legume, fructe. Dar in rest tot ce scrie in articol e perfect adevarat. Si cel mai grav e ca te obisnuiai cu raul, ti se parea normal sa tremuri de frig si sa te incalzesti cu sticle cu apa fiarta in pat si sa mananci mancare foarte putin variata si sa ai aceeasi papusa cu toate vecinele de bloc. Ti se parea normal sa ajungi sa crezi ca esti un mucos neinsemnat si nu ai nici un drept, nici macar cel de a vorbi. Si cu toate asta parintii nostri atat au putut face, trebuiau sa supravietuiasca cumva vremurilor si sa ne creasca.
     Iar ce tinem minte frumos din vremurile alea cred ca pur si simplu tine de inocenta si frumusetea copilariei in sine, fara legatura cu epoca in care s-a intamplat acea copilarie.

3. Problema este ca unii dintre noi inca ii avem aproape pe fostii parinti ai ‘vremii’ in cauza, asa ca ni se scot ochii non-stop cu idei crete de pe vremea pe cand Pazvante inca vedea. Cu incapatanarea omului care in viata lui nu a citit un rand despre psihologia copilului, nutritie sau orice de genul asta, dar care a crescut x copii.

   Acu’ si faza asta cu crescutu’ e mai cu cantec, in ideea in care multe mame din astea senzationale (care acum ne indeasa pe gat intelepciunea lor), isi vedea copiii mai mult noaptea, ca in timpul zilei mergeau la munca sau erau copiii pasaportati la bunici cu lunile.

   Asta este … si eu ma bucur ca avem acces la informatie, incerc pe cat posibil sa ma tin la curent, incerc sa imi gasesc mereu rezerve de rabdare, sa imi ajut copilul sa creasca frumos si cu incredere in propriile forte. Si da, ii zic de un miliard de ori cat e de minunata, cat de mult o iubim si cat suntem de norocosi sa ii fim parinti

4. Da, in mare tabloul este corect, totusi comunismul a facut si lucruri bune, de exemplu a tinut departe de religia organizata orientata spre bani milioane de oameni.

   Sa revenim in prezent, nu stiu daca ai vizitat mall-ul …. (apropo, mall-ul ca institutie este noul templu) unde fix linga magazinul cu jucarii pentru copii s-a inchiriat spatiu la un sex shop. Fostilor proprietari, austrieci de fel, nu le-a pasat decit de profit, ca spurca si distrug inocenta copiilor nu conteaza.

   P.S.
   Ma lasa rece numarul de likes/dislikes, multumesc.

   • Uite ca si eu am avut in generala un sex shop fix peste drum de scoala si nu mi-a spurcat in niciun fel inocenta, nici mie, nici celorlalti copii din scoala.Radeam, susoteam si ne gandeam ce poate fi acolo, unul mai venea mandru la scoala sa povesteasca cum a vazut el sub canapea revista cu „tate goale” luata de taica-su de la sex shop si cam atat.
     Inocenta ne-am spucat-o singuri, mai tarziu, pe la sfarsitul liceului, sau in facultate, cand ne-am inceput vietile sexuale, ghidati de curiozitate (ca oricare adolescent de altfel).
     Mai periculoase mi se par reclamele cu o scula mare (la pastilele de potenta) care apar ca pop-up pe tableta sau calculator, fix cand un copil cauta printesa sofia pe net, deoarece multi parinti nu instaleaza aplicatii ad block sau de protectie.
     Deci sex shop-ul chiar e inofensiv in comparatie cu ce e pe net…Mai multe sanse sunt sa dea un copil click pe un porn decat sa puna piciorul intr-un sex shop, fie el si langa un magazin de jucarii.

   • Da, pentru că mall-ul este o destinație obligatorie pentru copii. Nu e ca și cum ai avea varianta să NU îți duci copilul mall, acest templu al distrugerii inocenței!

   • Milioane de oameni tinuti departe de religie cand ei poate isi doreau sa fie aproape e un cretinism. Oamenii trebuie sa fie liberi sa aleaga chiar daca aleg prost. Deci, inca un punct slab pt comunism.

   • Daca isi doreau cu adevarat sa fie aproape de puterea divina, puteau sa se roage acasa, nu-i impiedica nimeni.
     „Tu, însă, când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este acolo, în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.”

     Desi s-au construit mii de biserici dupa ’89, desi fervoarea „religioasa” este transmisa in direct la TV, constat ca doar o mica minoritate nu fura cu voiosie non stop in aceasta tara si respecta legea divina ce spune clar: SA NU FURI.

   • Cunosc copiii (acum adultii) care au mancat bataie la scoala sau erau ostracizati la scoala din cauza credintei parintilor. Daca tot lauzi asa mult comunismul de ce nu te muti tu in China ca acolo copiii crestinilor sunt trimisii la consiliere ideologica din cauza religiei parintilor.

   • Sugerezi ca daca cineva exprima opinii ce nu sunt in asentimentul tau ar trebui deportat, nu-i asa?

     Cred ca ai fi un director de inchisoare sau spital psihiatric perfect.

   • Tu ai sugerat asta prin faptul ca promovezi ceva care a facut numai rau. Pana la urma vad ca tie foarte bine in Romania „crestina”. Vad ca tu poti sa-ti exprimii opiniile foarte lejer(ceea ce e bine). Dar hai sa ii intrebam pe cei religiosii din China sau Coreea de Nord cat de bine e doar sa te prinda uneori ca te rogi acasa. Iar cei care fura sunt oportunistii indiferent de regim sau religie.

   • Statul nu are voie sa ii impiedice pe oameni sa mearga la Biserica sau sa-si sustina public in societate doctrina religioasa. Furtul nu are legatura cu asta. Si Sfantul Petru a pus bazele Bisericii si sute de ani mai incolo Biserica a ars pe rug oameni nevinovati. Asta nu zice nimic despre ideologia in sine.

     Singurul plus al Comunismului a fost ca au construit Metroul. Atat.

   • Si eu sunt credincioasa, dar nu am mai pus piciorul in Biserica de mai bine de 5 ani.

     Acasa imi aprind o lumanare, ma rog pentru familie, pentru mine, ma incarc cu energie pozitiva, sting lumanarea si ma culc.Am doar doua icoane in casa si alea luate de soacra si de mama cand m-am mutat cu al meu impreuna, ca aduc noroc. Ele sunt bisericoase duse la extrem, dar le las in pace 🙂 Si bordul masinilor e plin de iconite si cruciulite luate de ele…am mai facut „pierdute” catevan ca ne simteam penibil cu manastirea la purtator.
     Nu o sa ma vezi in veci sa fac 100 de cruci daca trec pe langa 100 de Biserici, sau sa ma duc sa stau la coada la lins moaste si pupat icoane prin manastiri. Mi se pare un pic exagerat pentru anul 2015 , chiar penibil intr-o era moderna, sa vezi oameni cum se tarasc in genunchi sau fac tot felul de ritualuri din astea, dar au pretentia sa foloseasca net 4G hahaha.

     Pe mine ma mauza credincioasele astea ofensate, de orice le spui despre Biserica sau Biblie, dar daca le intrebi de ce isi boteaza copilul la 3 luni ,cand Iisus, Fiul Lui Dumnezeu s-a botezat la 30 de ani, tac din gura.
     Fiecare face ce vrea in viata si de regula nu ma bag si nu ma intereseaza. Ma apuc sa fiu rautacioasa doar daca cineva isi da cu parerea despre mine :))

   • Pentru cine era replica?

   • Iisus era evreu, iar evreii nu se boteaza. El a creat crestinismul, cand era adult, de asta s-a botezat la 30 de ani (practic atunci a inceput toata treaba cu botezul). Asta ca raspuns la intrebare, fara legatura cu polemica legata de biserici.

   • Daca vrei completez eu cu faptul ca primul botez de infant apare abia in sec 3, iar pe scara larga abia in sec 8. Si as mai adauga ca in crestinismul istoric se considera automat crestin, pe langa in cele protestante chiar si in cele care se practica botez de bebe este necesara reconfirmarea pe la varsta adolescentei. Evrei au si ei un ritual de ducere la templu care s-a suprapus cu botezul in catolicism si ortodoxie(tot 40 de zile).

   • :))))))))) P.S.-ul mi-a inveselit toata ziua!!!!!

   • Ma bucur ca ti-am fost de folos!

     Ce sa fac, e prea cald afara si vara trebuie sa imi mentin vremelnicul corp racoros. 🙂

5. Pe vremea mea, conta foarte mult ce zice vecina si trebuia sa te conformezi ca fii in rand cu lumea.
   Pe vremea copilului meu, contează foarte mult ce zice vecina si trebuie sa te conformezi ca sa fii acceptata în comunitate.
   Diferențele intre vremea mea si vremea lui sunt ca atunci trebuia sa mananci biscuti la 3 luni, iar acum sa nu cumva sa mananci morcovi înainte de 6 luni, atunci trebuia să bei lapte de vacă de la 3 luni, acum nu cumva sa te audă cineva ca nu alaptezi, atunci trebuia sa dormi singur in patut lângă părinți până la fix un an, acum ești pusă pe cruce dacă indraznesti sa nu practici co-beddingul.
   Deci vremea mea cu vremea lui nu diferă foarte mult, e chestiune de repere si de practici, că mentalitatea omului va rămâne veci pururi aceeași!

   • Ah, cata dreptate ai. fix exact acelasi lucru aveam si eu in minte.

6. Soacra mea oare de ce nu citeste blogul tau? Poate ar lasa-o mai moale cu unele lucruri..
   Asa de indoctrinati sunt cei mai in etate, ca nu vor sa auda de schimbari. Si inca eu am o soacra mai intelegatoare…

7. Sincer, moda asta cu modernismul si cat de destepti suntem noi ca citim carti de paihologie a copilului si bloguri despre cresterea lui e o abominatie! Vad in jurul meu si inclusiv aici parinti naivi (ca sa nu zic prosti) si ma ingrozesc si mi-e mila de odraslele lor! Asa ca fiecare era cu dezavantajele ei!

8. Eu, la cei 27 de ani ai mei, chiar sunt nostalgica dupa „pe vremea mea”. Ma refer la acele vremuri cand copiii se jucau afara cu animale, veneau acasa plini de praf si zgarieturi, stateau cu bunica sau cu cheia de gat, nu la afterschool, etc. Bataie nu am luat deloc si chiar m-am simtit iubita de ai mei. Intr-adevar nu erau nici pe departe mijloacele materiale de acum, dar nu erau nici divorturile si depravarea de acum. Posibil ca si metodele actuale de „parenting” sa se dovedeasca gresite pana ajung copiii nostri parinti, dar un lucru sigur va fi valabil si atunci, cum este si acum si cum a fost si atunci: iubirea parintelui pentru copilul sau.

   • Parinteala, dupa parerea mea este intotdeauna gresita. Idei mai bune? N-am. Pt ca nu exista o reteta sau o lege universal valabila. Ce nasol! Pai asa e greu, ca tre sa te adaptezi din mers, sa fii intotdeauna cu o milisecunda mai destept decat copilul ca sa fii in stare sa geztionezi matur orice situatie ar aparea. Curentele de parenting ma lasa rece, pt ca nu exista nimic universal valabil si toti oamenii sunt diferiti. Iar pana la urma orice copil va avea momentul ala in care isi uraste sincer parintii pt ca nu il mai lasa 5 minute la joaca sau la TV. Si apoi o sa creasca intr-un adult frustrat care o sa emita teorii de crestere a copilului si brusc o sa vina o noua moda care impune sa-ti lasi copilul la TV ca daca nu, o sa te urasca si nu o sa se dezvolte psihic bine.

9. Mai trist îmi pare că a dispărut instinctul firesc de părinte și unii par a nu mai ști să își crească și educe copiii decât după sfaturile psihologului și litera cărților de parenting.Să îndrăznești doar să fii puțin diferit că te și penalizează turma de savanți intr-ale părințelii.

   Cât despre vremurile apuse,sună cam terror descrierea. Personal nu am luat nicio palmă,de foame nu am răbdat,aveam haine și jucării (nu multe,nu risipă),mergeam în vacanțe.Ai mei au crescut frumos trei copii și erau oameni simpli care ne puneau pe noi pe primul loc.Am o mulțime de foști colegi și prieteni,nu suntem traumatizați nicicare,nu eram nici flămânzi și nici nu umblam jegoși o săptămână.

   Da,îmi place să fiu informată și să le pot oferi copiilor mei tot ce are nevoie un suflet de copil ca să crească frumos dar nici nu mă uit cu groază în trecut,acesta este prezentul de care trebuie să ne bucurăm.

10. am 32 de ani, parintii nu s`au purtat asa cu mine, nici bunicii. am crescut frumos si fara sa duc lipsa de dragoste sau lucruri materiale. conteaza mult mediul din care provin parintii, dar parinti moderni si deschisi la mine existau si ‘pe vremea aia’.

    • Eu am dat like doar pentru ca-mi place poza ta,recunosc. E grav oare?

    • Dont be haters guys and girls,cant a guy (or a girl) like another girl? Thanks.

    • Meștere,

      Dacă ți-a căzut cu tronc domnișoara, preia inițiativa.
      Eu dacă aș fi in locul tău, aș invita-o la masă, la prânz, intr-o sâmbătă. Postează invitația aici și s-ar putea să te întâlnești cu ea.
      Aruncă un ochi pe restograf.ro ca sa ai de unde alege un restaurant bun.
      Succes!

11. Când va veni vremea copiilor noștri, indiferent de cât de roz și luminos vă fi viitorul, tot vremea pe vremea noastră va fi fost mai bine. Pentru ca este vremea noastră, adulți în putere, vârful de pr curba gaussiana. Asa și cu ai noștri părinți și bunici, la ăi mai norocoși. 🙂

12. Am 48 de ani si pe vremea mea a fost exact asa. Am avut parte de parinti iubitori dar lectiile le-am facut la lumina lampii (in centru de capitala de judet si nu in varf de munte), mai pastrez si acum lampa in camara si lumanari in frigider pentru ca nu-mi va iesi niciodata din minte ca trebuie sa am alternative cand se ia curentul. Adolescenta am trait-o cu alimente rationalizate ceea ce a dus la mari carente de vitamine si minerale. In zilele cand aveam apa calda de multe ori era foarte murdara dar intram in apa murdara ca sa ma incalzesc, imi era mereu frig. Iarna se opreau toate mijloacele de transport si eram nevoita sa strabat orasul pe jos pana la facultate, am vii amintirile cand eram atat de inghetata ca imi venea sa ma trantesc in mijlocul drumului si sa astept sa mor. Intradevar de jucat m-am jucat pana la epuizare, eram multi copii intr-un bloc (avorturile fiind interzise si nici un mijloc de contraceptie nefiind admis). Cu parintii nu am mers niciodata in concediu, doar la bunici la tara mergeam, parintii erau saraci si nu-si permiteau luxul sa plece la munte sau la mare.

    Si cu toate acestea, mama mea regreta acele timpuri. Cred ca ea isi aduce aminte de anii ’70 cand ea era tanara si economia era in expansiune. Eu tin minte doar anii ’80 pentru ca atunci eram suficient de mare sa am amintiri. Si acele amintiri sunt urate.

13. Eu am 35 ani si n-a fost chiar asa pe vremea mea. Nu mi-a dat nimeni sa sug carpe imbibate in alcool. Nu m-a educat nimeni cu batul/lantul/mai stiu eu ce. E adevarat ca pana la 3 ani au stat bunicile cu mine, pe rand (dar la mine acasa), ca mama a trebuit sa se intoarca la serviciu cand aveam 6 luni. Dupa 3 ani am stat si la bunici de luni pana sambata, am stat si gradinita, recunosc, la bunici eram ma fericita!
    Mi-aduc aminte cum stateau ai mei si imi explicau si vorbeau cu mine, cum statea tata, desi ajungea tarziu si imi citea din revistele frantuzesti cu Pif si Hercules si Rahan. E adevarat, vin dintr-o familie de oameni cu scoala, poate altii dupa fabrica in 3 schimburi nu mai aveau rabdare de citit povesti, dar cunosc oameni crescuti foarte ok si in familii foarte simple, dar in care domnea bunul simt. Chiar si pe vremea aia!
    E adevarat ca si eu am avut o invatatoare care „ne educa” cu rigla, dar mama s-a dus si a reclamat-o la scoala. Ca nu s-a intamplat mare lucru, ca alea erau vremurile, dar macar s-a mai abtinut dupa aia. 😛
    La fel de adevarat e ca nu se gaseau multe, dar pe de alta parte oricum am ajuns la concluzia ca zaharul nu e sanatos, deci ce mare chestie ca nu se gasea? 😛 Lasand gluma la o parte, la noi, in Bucuresti, nu gaseai Cip toata ziua in cofetarie. Si nici guma tigarete. Gaseai doar Gumela (care se facea cauciuc casant dupa ce o mestecai un pic), dropsuri si ciocolatele Carnaval, Bradut si Diana, cu baton de zahar inauntru.
    Jucarii am avut o gramada – mi-aduc aminte ca eram innebunita dupa jucariile chinezesti cu cheita. Am avut papusi, am avut un soi de lego cu cuburi si mari si unul cu caramizi mici, rosii, aveam cuburi de lemn cu care construiam diverse. A, si jocul cu piuneze colorate, eram innebunita dupa el! Am avut inclusiv Flipper si era cumparat de la libraria de la colt.
    Nu aveam cine stie ce program la TV, doar 2 ore seara (si atunci stiri despre familia Ceausescu) si jumatate de ora sambata de desene animate, dar am citit tone de carti! Si cred ca mi-a prins mai bine!
    Mergeam in vacante cu parintii si la mare, si la munte. Si la rude in Ardeal. In fiecare an.
    Apa calda era dimineata si seara, in timpul zilei nu era decat rece, uneori nici aia. Cu caldura iarna era, intr-adevar, groaznic, mi-aduc aminte si acum mirosul de rezistenta incinsa al vechiului radiator cu care ne incalzeam.
    Altfel, alergam o gramada pe afara cu alti copii, fara sa ne fie frica de masini care ne-ar putea calca sau alte pericole.
    Iar ai mei m-au crescut bine fara sa citeasca carti de parenting. Mama ma pedepsea doar pentru minciuni, asa ca am invatat foarte repede ca trebuie sa spun doar adevarul, ca la o adica tot ei ma vor ajuta daca intru in vreun necaz. Ai mei erau fumatori amandoi pe vremea aia (intre timp s-au lasat) si imi amintesc ca tata, cand aveam 14 ani, mi-a zis „eu nu pot sa-ti zic sa nu fumezi, pentru ca eu fumez si nu sunt un exemplu bun. Pot doar sa-ti spun ca iti face rau. Asa ca, daca vrei, aici e pachetul de tigari, te asezi frumos la masa si fumam impreuna, dar sa nu ma cheme de la scoala ca ai fumat prin toalete!” M-a amuzat teribil. Inutil sa spun ca n-am fumat niciodata in viata mea – nu m-a tentat!

    • Un capitalist pragmatic ar fi zis: te crezi foarte cul atunci când fumezi, dar banii, banii necesari pentru ţigări, de unde provin, te-ai apucat de afaceri şi nu ştiu eu? 🙂

    • Pfff, eu am crezut ca mama mea era cul cand mi-a zis acelasi lucru legat de tigari, dar probabil ca era vreun citat dintr-o carte de parenting editia ’90 :)))
      Formularea totusi a fost putin diferita, a zis ca nu-mi poate interzice ceva ce ea presteaza, doar ca nu-mi va da ever bani de tutun. Si si-a pastrat promisiunea fpana in zilele noastre.

14. Infasarea bebelusilor este o practica din timpuri imemoriale. Sunt icoane de Ev Mediu timpuriu cu Isus copil infasat in brate la Maria. In vestul Europei s-a renuntat treptat la infasat incepand din secolul 18, in est practica inca este prezenta, dar mai degraba din motive culturale decat utilitare. Motivatia utilitara initiala era legata de metabolismul copilului, incetinit ca urmare a infasarii – un copil infasat plange mai putin si e aparent mult mai linistit decat unul lasat „liber”. De asemenea existau mai multe tehnici de infasare, de exemplu in Germania se practica pana in secolul 19 o forma destul de agresiva care lasa urme in postura corporala pana la varsta adulta.

    In rest e cum s-a mai spus pe aici – in anii ’80 parentingul a fost o combinatie de traditie, saracie si comportament parental indus de migratia de la sat la oras (asta s-a reflectat mai ales in zona relatiei cu scoala). In orice caz, ce ni s-a intamplat noua atunci s-a intamplat si se intampla in continuare peste tot in lume, din America pana in China in comunitatile sarace de imigranti economici (ex: http://goo.gl/tG0KE5 ). Parintii sigur ca au intentii bune insa lipsa de educatie (reala) sau modelele gresite pe care le-au avut la randul lor duc la aberatii sau uneori chiar la tragedii. Din pacate viata nu judeca dupa intentii ci doar dupa consecinte. In fond si Hitler a avut intentii bune in ce priveste poporul german.

15. Si acum mi se pare greu sa cresti un copil, daramite atunci cand trebuia sa faci din rahat bici

16. Nici la mine nu a fost asa cum scrie in articol. Am 29 de ani si numai amintiri placute din copilarie. Nu am fost batuta, jignita sau pedepsita de parinti sau invatatoare / profesori, ai mei m-au crescut cu iubire, intelegere si explicatii, desi diferenta de varsta dintre noi e mai mare decat in alte familii. Au incercat sa imi ofere de toate, in concediu am mers in fiecare an, in fiecare duminica dimineata mergeam la cinema pt copii la desene animate, dulciuri mi-au cumparat ai mei mereu (nu zic ca e bine), injectii nu cred ca am facut in viata mea mai mult de 3. Si toate astea fara ca ei sa citeasca carti de parenting sau sa aiba acces la alte informatii fata de alti parinti. Desi eu incerc sa ma documentez cat mai mult si mai bine, tot ajung uneori sa ii cer mamei sfaturi in situatii pe care le judeca cu intelepciune, rabdare si dragoste.

    • Noi sunt generatia cu copilaria in tranzitie. Sincer, cred ca am avut mai multe avantaje ca cei care se apropie de 40 de ani. Deja daca mancai bataie la scoala invatoarea risca sa primeasca un pumn de la parintii. Injectii nu se mai faceau asa des, pt ca existau alternative bucale. Dulciuri existau, dar mai putine si destul de scumpe pt un parinte din perioada tranzitiei. Insa sunt prima generatie care statea cu frica pe strada. Aparusera rapiri, pedofilii, cainii maidanezii la greu…

    • eu am 43 şi sunt din cei care nu se regăsesc în descrierea din articol. deloc. cred c-a depins foarte mult de cum erau părinţii, all in all. eu şi prietenii/cunoscuţii de-o vârstă cu mine am fost în categoria celor care au avut o copilărie cu adevărat fericită (prin grija părinţilor, evident, care numai ei ştiu cât au tras). evident că alţi copii de vârsta noastră au dus-o mai greu, unii foarte greu, alţii chiar au rămas marcaţi pe viaţă. dar nu cred că e cazul să generalizăm, în nici una dintre direcţii.

17. E putin exagerat articolul. Mai ales partea cu vorbele urâte si bătaia. Nu stiu despre altii dar eu nu am fost bătută niciodată si nici nu mi-a zis nimeni ca ma omoară. Cred ca totusi violenta tine de educatie nu de vremuri sau de mediul urban sau rural. Ai postat multe articole despre violenta si nu inteleg neaparat de ce. Generatia mea (27 ani) a fost una fericita si iubita. Cel putin oamenii pe care ii cunoasc eu. Imi pare si cer rau pentru cei care nu au avut parte de iubire joaca si intelegere. Dar cred totusi ca e vorba despre o minoritate.

    • Uite, citeste si comentariile de la articolul asta. Eu nu cred ca e vorba despre o minoritate, din pacate. La mine in clasa in scoala generala, aproape toti eram loviti de parinti (unii doar cu palmele, altii mult mai rau). Toata lumea o facea, era norma.
      http://www.printesaurbana.ro/2014/06/parinteala-de-acum-trei-decenii.html
      Nu e atit de greu de inteles de ce scriu despre asta. E un subiect care ma preocupa, pentru ca mi-a marcat viata si pentru ca incerc sa fac tot ce-mi sta in putere ca oamenii care ma citesc si care sint sau vor fi parinti sa evite violenta asupra copiilor cu orice pret.

    • Haideti sa trecem totusi peste traumele copilariei si sa mergem mai departe, ce ziceti? Orice psiholog mai rasarit iti spune sa „let go”, sa nu mai ramai angrenat de trecut, sa accepti ce s-a intamplat, sa vorbesti despre asta ca sa gasesti acea „closure” (nu stiu cum se spune in roamna, cred ca „linistire” ar fi cel mai bun cuvant) si sa mergi mai departe. Asta este cheia. Nu sa stai agatat in trecut si sa il aduci mereu viu, prezent, ca sa il pui pe masa.
      Postarea asta este mai multe amara decat dulce, nu ma regasesc in ea (nici nu am de ce, ca nu e blogul meu) dar ma bucur sa vad ca sunt multi altii care nu se regasesc, nici ei.
      Am 34 de ani, am fost crescuta de bunici, de o femeie super simpla cu 4 sau 8 clase (nu stiu cate se faceau pe vremea ei obligatorii) dar cu un bun simt si o decenta cum rar mi-a fost dat sa vad. Am invatat si valori morale, si materiale, si decenta, si corectitudine (chiar daca mi-o fur pentru asta). Aveam mancare putina dar buna, ne bucuram cu adevarat de ceea ce primeam (pentru ca primeam rar), o haina noua era o sarbatoare (sunt sora mai mica, asa ca toate hainele surorii mele erau ale mele de la sine, si hainele noi veneau mai rar). Dar aveam si portocale, si banane, si prajituri facute in casa, si povesti (in fiecare seara) si multa iubire. Mult timp pentru joaca si aer curat.
      Nu inteleg postarea ta prea bine, recunosc. Nici ce a generat-o, nici de ce ai o atitudine atat de incrancenata despre acele vremuri.
      Multi oameni, chiar din perioadele alea au reusit sa scoata ce e bun, oameni in regula, sa ii creasca cu acel bun simt nativ (nu din carti de parenting, ca nu existau, ci din ce le dicta inima).
      Experientele noastre personale sunt cele care ne definesc ca si oameni. Dar ce ne defineste de asemenea este modalitatea in care alegem sa ne imbratisam trecutul, sa il lasam in spate, ca doar deh….e trecut, si sa vedem cum traim ziua de azi si pe cea de maine.
      Eu cred ca cea care sunt azi (asa buna, rea) sunt un cumul al tuturor experientelor mele de viata, asa cum mi-au fost ele date. Cu bune, cu rele, cu greutati, cu usurinte, cu bucurii si tristeti. Si cu parinti care cu siguranta puteau face mai bine, dar si tot cu aceiasi parinti care au incercat cat au putut.
      Stiti vorba aia cu „Nici un marinar nu a ajuns sa stie meserie, navigand pe vreme buna”. Asa si noi oamenii, avem nevoie de toate ca sa crestem, sa invatam si frustrarea, nu doar bucuria. Si da, chiar asta vreau sa zic: ca si greul din vietile noastre este acolo cu un scop, sa ne ciopleasca, sa ne construiasca sa fim oameni mai buni. Nu vreau sa fiu un parinte perfect, citesc, ma documentez dar NU vreau sa fiu un parinte perfect. Vreau sa fiu un parinte care sa isi modeleze copilul prin felul de a fi imperfect.Cred ca si greseala are scopul ei in viata….asa ca am sa si gresesc, pentru ca e normal.
      Sa incheiem intr-o nota optimista zic: imbratisati greseala, imbratisati cine sunteti, (daca vreti imbratisati-va si parintii, daca aveti prea multe din spate, nu o faceti) si move on.
      G.

    • Din pacate in multe cazuri nu e atit de simplu. Traumele nu trec doar pentru ca iti propui sa treci peste ele. Sigur, se poate trai si asa, cu ele, eu cred ca-s multi oameni care nici nu stiu c-au suferit traume, care insa au tot felul de probleme cu ei insisi, de relationare, de adaptare, probleme care nu ii omoara si nici nu-i fac sa vorbeasca singuri pe strazi, dar care nici sa se bucure cum trebuie de tot ce li se ofera nu-s capabili.

    • Exact! Fix asta spune si terapeuta mea, unii oameni isi traiesc toata viata cu probleme pe care nici macar nu le constientizeaza. Si cum ziceam mai sus, multora ni se parea (altora inca li se pare) normal ce ce petrecea atunci. Nu a fost normal. Este ok atitudinea pe care o ai tu, Gabitza, e bine sa vezi partea frumoasa a lucrurilor, dar sa nu cazi in capcana de a ascunde elefantul roz sub pres, am facut la un moment dat si eu asta, si apoi mi-a explodat in fata. Si chiar nu conta educatia parintilor, si eu si prietenii mei am avut parinti educati – profesori, ingineri, si tot au avut atitudinea specifica pe care o imprima comunismul.

    • Ba este atat de simplu, e chiar foarte simplu. E o chestiune de alegere. Dar ma refer la alegerea aia super constienta, aia facuta dupa ce ai analizat situatia, ai revazut ce era de revazut si ai luat deciziile pt viitor. E simplu, e chiar foarte simplu. Dar din pacate e si mai simplu sa stai sa te vaiti in propria-ti suferinta. Si poate e chiar trendy. Si ne place cand povestim ce viata „plina de inimaginabil” am avut, chiar daca sunt experiente triste. Cumva parca ne valorifica in postura de om, nu? Parca cu cat e mai trista si mai de necrezut cu atat suntem mai cineva. Hai sa fim seriosi, multi am primit palmi, unii deloc, unii chiar mai mult. Asta e, a fost, a trecut. Dar daca dai drumul povestii tale „sinistre”, ce mai ramane din tine? Ca doar tu sti doar uratul din viata, habar n-ai sa te bucuri.

    • Cunosc o multime de oameni care au suferit de sau inca se lupta cu depresia si multi psihologi care ar declara comentariul tau jignitor. E simplu sa vorbesti despre durerile altora si despre rezolvarea lor, nu?

    • Pai se pare ca ai gasit solutia pentru fericire si sanatate psihica totala.
      Cineva mai sus zicea „hai sa lasam traumele copilariei” si eu adaug: de ce doar pe ale copilariei?!
      Hai sa lasam toate traumele si toate suferintele! Puf! Le lasam si gata, suntem super fericiti!

    • minoritate?! in jurul meu aud mereu povesti de groaza din copilarie. si am 34 ani. batai cu cureaua, furtunul de la masina spalat, rigla. la scoala am primit si eu rigle la palma, cataloage in cap. aveam norocul sa fiu cea mai buna din clasa, asa ca am fost scutita de cele mai multe ori de pedepse. dar baietii erau bagati cu capul sub catedra si primeau suturi in fund, desena profu de mate ( i-as da numele, e un profesor renumit, scrie si manuale, dar ma abtin, ce rost mai are dupa 20 de ani?! ) un cerc cu creta si acolo ii dadea cu capul pe elevi.

      iar in familia mea, mama si matusile mele povestesc mereu ce copilarie de cosmar au avut, dar erau anii ’70! munca, bataie pentru orice nimic, nu le lasa la scoala sau activitati sportive, extracurriculare, mai bine mergeau la ferma sau aveau grija de surorile mai mici. Ingrozitor! partea buna e ca au invatat ceva din tot calvarul asta: sa fie iubitoare cu proprii copii, sa nu fie violente, sa ne asigure un trai decent, sa ne trimita la scoala pe mine si verisorii mei, sa ne trimita in tabere, la diferite cursuri, sa ne asigure vacante frumoase la mare. si desi mie mi-a mers bine, veneam acasa socata de ce descopeream in jur: prietenisi colegi batuti, injositi.

    • Copilaria ta a fost dupa 1990, deja se schimbasera mult lucrurile atunci.

18. În urma cu 25-30 de ani, copilăria era COPILĂRIE, copiilor nu le era un dor nemărginit de părinții lor, nu le lipseau ca în ziua de azi, afecțiunea și prezența constantă a părintelui. În schimb, da, poate le lipseau biscuții digestivi, o prea mare libertate de a alege sau vacanțele exotice de la 3 luni (deși mă îndoiesc că le lipseau cu adevărat).
    Ce vreau sa spun este că DA, se trăia după reguli sociale din paleolitic, Comunismul a fost o pacoste pentru mentalitatea românilor, unii nu au depășit acele momente nici azi, să stăm noi liniștiti, dar copilăriile noastre, acelor care acum avem 30 de ani, nu au fost nici pe departe atât de groaznice pe cât am putut citi în articol… Mă gândesc că poate am avut eu noroc, apoi stau și cuget și-mi dau seama că și soțul meu a avut o copilărie normală și frumoasă, prietenii mei la fel, colegii mei la fel etc.
    Copilăria mea a fost chiar cea mai frumoasă perioadă pe care am trăit-o până în prezent și mă duc până la a afirma că dacă aș putea oferi copilului meu măcar puțin din copilăria pe care am avut-o eu și tatăl lui (părinții mereu lângă noi, vacanțele aveau 3 luni, tabere în timpul școlii, timp liber să ne jucăm pe stradă, cărți care să ne deschidă mintea, alimentatie normală și variată) l-aș putea considera din start un copil norocos.

    P.S. M-am amuzat trist la acest aspect: „Pe vremea mea, copiii erau lăsați la creşă sau la bunici de luni pînă sîmbătă seara”, voi știți că în zilele noastre copiii stau în creșe și grădinițe câte 12 ore pe zi, da? Iar cele mai mai multe grădinițe private nu iau decât o vacanță pe an, de Crăciun, în rest copiii n-au ceea ce noi numeam „Vacanța mare” pe care o așteptam ca pe Moș Crăciun, chiar dacă nu plecam la mare sau la munte. Am lucrat și mai lucrez cu copii în grădinițe și știu și mă doare extrem de tare acest aspect și mă gândesc că eu aș fi intrat în depresie dacă stăteam atâtea ore la grădi și departe de ai mei. Deci, să nu glorificăm ce-a fost, dar totuși să vedem realitatea așa cum e, trăim cele mai interesante timpuri, dar nu-s sigură că și cele mai bune…

    • Acum mamele pot sta 2 ani acasa cu copilul, atunci se intorceau la munca la 3-6 luni.

    • E o gluma asta cu statul 2 ani acasa. Din 1200 ROn nu prea mi-as permite sa platesc un acoperis deasupra capului, ce sa mai spun de orice altceva. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca ti se cam pune in vedere in era capitalista ca daca stai 2 ani mai bine iti cauti alt job. Nu spun ca era mai bine in comunism (chiar nu cred asta) dar si asta ca acum putem sta doi ani acasa mi se pare hilar (in contextul in care contributia mea lunara la bugetul statului depaseste cu mult cei 1200 RON)

    • Stai putin, ca mai e si tatal sa aduca un salariu in casa. Sint multe familii care se descurca cu salariile minime pe economie si cu 1-2 copii. Sigur, plafonul e mult prea mic, dar de bine de rau, poti sta doi ani acasa. Chiar si un an, tot e mai bine ca 3 luni…

    • Mama a stat,in anii 90, un an cu mine acasă.
      Eu acum stau 11 luni acasă, căci nu îmi permit mai mult. Si luna aia pana face copilul 1 an ne-a fost furată sub pretextul unei ideologii bune, dar irealiste, sa stea si tatăl o lună cu bebe. Ori, știm cu toții foarte bine ca asta nu se poate, tatii nu pot îndrăzni să o facă pe „bonele” cu proprii copii, căci sunt luați în vizor la munca.
      Si sa stai 2 ani acasă nu îţi poți permite, la 1200 de lei cat îţi dă statul, e poveste asta cu sa suplineasca tatăl cu salariu. Cat poate sa câștige şi tatăl? Nu indeajuns pentru câte cheltuieli sunt! Poate doar in Bucureşti, dar in țara, dacă nu ești patron, mai mult de 4000 de lei nu prea ai cum sa iei.

    • eu am stat 3 luni in concediu maternal in ’89, apoi in ’90 s-a dat legea cu 1 an si am mai prins vreo 4 luni.

    • As fi curioasa de un articol pe tema asta a statului acasa cu copilul 1-2 ani in Romania fata de 4-6 luni in alte tari mai dezvoltate din Europa. Cu ce sunt mai castigati copiii romani sau cat de traumatizati sunt copiii europenilor ca li se intorc mamele atat de repede la serviciu.

    • Din categoria sa dam cu parul ca oricum suntem invatati doar sa fim nemultumiti.
      Sunt totusi putine state care ofera mamei sansa sa stea acasa legal, platita, cu copilul, un an-doi.
      Pe vremea lui ceausescu era ceva horror, tocmai imi povestea cineva cum curgeau sanii tuturor la trei luni, femei disperate si rusinate obligate sa lase pruncii de tata ca sa faca economia sa duduie.
      Cate americance nu si-ar dori sansa sa stea cu copiii acasa un an, doi? Stau vai de ele cateva saptamani si apoi hai la job. Presiunea societatii uriasa, cum, ai copil si nu ii dai laptele tau?, si iata cum stau si se pompeaza un anisor prin toalete si debarale, ascunse, jenate. Da, in Sua, unde doar un angajator bun iti da niste bani la nastere. De la stat, canci.
      Apoi privim la Europa de Vest, unde in Belgia multe nici nu se mai chinuie cu alaptatul, trebuie sa se intoarca la job in cateva luni. In Spania, la fel. Cateva luni (3-4-6?) Elvetia, sase luni parca. Imi povestea o elvetianca cate umilinte si-a luat pt ca a stat un an cu copilul, fara bani, da?, si apoi la toate interviurile o intrebau ce s-a intamplat… Apoi, Monaco, trei. De ce isteria asta? Sa nu sufere economia, la naiba cu parentingul, mama trebuie sa munceasca. Singurul stat vestic cu o situatie similara cu a noastra, sau ma rog, a noastra cu a lor, este Germania. Mama este incurajata sa stea acasa un an doi ani trei ani chiar. Au si eu plafon maxim. Deci daca castigi nu stiu cat oricum ei infim. Dar ideea este ca cu guvernele proaste pe care le-am avut, asta ultimul o catastrofa, ce sa mai, dar exista acest cadru legislativ pentru ca o mama sa fie platita pentru a avea grija de pruncul ei. Platita nu ca in Germania, ok, dar platita cat permite economia romaneasca, unde costurile cu curent, gaz, apa, canal sunt oricum de 4 ori mai mici ca in Germania, o gaina de la tara mai gasesti, etc. Ca la serviciu cand te intorci e mai naspa, se mai uita urat, doamnelor, diplomatie, tineti-va la curent. Legal sase luni nu va pot elimina din schema. Eu m-am intors acum si nu a fost asa un dezastru, iar firma chiar trece prin criza.

      Cat priveste comunismul, exista mult adevar in ce spune mama Sofiei si-a lui Ivan. Da, a fost un dezastru pt multi acest comunism. Multi copii traumatizati, multi care realizeaza cat sunt de conditionati negativ doar dupa ce au ei insisi copii!
      Daca voua nu vi s-a intamplat, altora, ohaha! Parintii munceau pentru noi, se chinuiau, ne luau echipamente si ne duceau la mare. Sincer, umilintele si traimele de toate soiurile nu lasa pe multi sa se bucure de amintirile care ar putea sa fie…de aur.
      Sa mai zic de invatatoarea care dadea cu rigla ca asa stia ea sa faca educatie? Sa mai zic de umilintele zilnice legate de stat la cozi pentru orice (nici acum nu inteleg de ce naibii eu nu am mancat conserva de ananas in cutie nu stiu cum ca domnul sot). Da, aveam jucarii, carti, biblioteca, racheta, chitara.
      Ca sa zic asa: o vorba buna nu prea aveam multi dintre noi.

      Si sa ii poti lua, ACUM, chiar si dintr-o indemnizatie de 1200 lei, copilului tau o banana, pe strada, fara coada, e lucru mare.

    • Haideti sa nu intram in asa subiect sensibil, pentru ca vor curge multe lacrimi pe marginea lui. Nu se poate sta acasa 2 ani cu 1,200 lei SI cu speranta ca mai gasesti ceva (locul tau de munca, nu un surogat de 2 lei). 1,200 lei e putin mai mult decat rata la un credit Prima casa, hai….poate rata si niste Pampersi.
      Ce castiga barbatul se duce pe facturi, pe mancare in casa, pe haine si altele similare. Nu haine prea multe, si nici prea des, pe coafat si epilat nu (ca oricum stai acasa – sunt ironica aici).
      Nici nu vreau sa ma pornesc impotriva sistemului, 2 ani acasa inseamna ca te scoti complet din ciclul informatiilor, ca esti outdated complet (dar sa zicem ca iti asumi asta) dar cand te intorci, de unde faceai ce faceai, ajungi sa lingi foi printr-un colt de birou.
      G.

    • Majoritatea angajatorilor din privat nu ‘tolereaza’ statul 2 ani acasa, s-a mai discutat de acest aspect la un alt articol. Pentru marea majoritate statul 1 an acasa este maximul si acela o raritate.

    • Dumnezeule, voi stiti ca sunt oameni care castiga 800 lei si traiesc din banii astia si 1-2 copii? in alte state din Europa, a fost chiar un articol pe tema asta aici, nu stau decat 3-4 luni. si nu exista alocatie pentru copii nici cat este la noi.

    • Asta vroiam şi eu să spun.
      În România 1200 lei reprezintă un SALARIU CURENT.
      Mi se pare de neimaginat că unii nu ştiu asta.
      Stiu cazuri concrete de familii în care indemnizaţia asta de 1200 lei pentru creşterea copilului chiar reprezintă CEVA, iar mamele stau acasă cât de mult pot (2, 3, 4 ani).

    • Imi e neclar argumentul tau: intorsul la munca dupa 3-6 luni e corelat cu violenta aplicata copiiilor? Pai si atunci ce sa mai intelegem din practicile parintilor din Occident, intorsi in campul muncii uneori si mai devreme de 3 luni, dar care nici nu si-ar imagina ca ar putea sa-si loveasca copilul?
      Tind sa cred ca violenta e mai degraba asociata nivelului de trai al unei populatii, corelata cu saracia etc. Si am spus ‘asociata’, nu ‘justificata’, pentru ca dupa cum am vazut in comentariile de mai sus sunt o gramada de actuali adulti, produsi ai comunismului dar fara traume.
      Cred ca articolul asta e plin de generalizari si are o logica defectuoasa. Nemaivorbind de implicatiile argumentelor. Am vazut suficiente mame care raman acasa 2 ani cu copilul si totusi nu ezita sa ii aplice corectii…

    • Sigur ca nu e intorsul la munca la 3 luni un motiv al violentei in familie, e doar un aspect care a caracterizat felul in care au crescut bebelusii pe vremea aceea, majoritatea mamelor se intorceau la munca foarte devreme, pentru ca asa erau regulile atunci, si sint sigura ca despartirea asta prematura de mama, ambandonul copilului la crese unde numai bine ingrijiti nu erau. Sigur ca nu toti primeau bebelusii tuica sa doarma, sigur ca nu toti erau batuti. Dar se intimpla des, si n-ar fi trebuit sa se intimple.
      Sigur ca sint multi adulti fara traume, discursul meu se adresa si lor, pentru ca e bine sa stie ca sint norocosi, dar mai ales celorlalti, care sint destui, foarte multi, prea multi.

    • „ambandonul copilului”, „astea era mai degraba exceptii”, „nu toti primeau bebelusii tuica” serios? tocmai tu sa faci astfel de greseli? cine esti si ce ai facut cu Ioana?

      Spuneai intr-un comentariu anterior ca exista si salariul tatalui. Dar ce te faci cand tatal pur si simplu nu exista/nu poate sa plateasca pensie alimentara/copilul este rezultatul unui viol? Nu cred ca o persoana care are un copil si nu beneficiaza de un alt sprijin financiar se poate descurca avand un astfel de venit dar probabil ca nici statul nu isi permite sa mareasca aceasta suma.

    • Dar nici un stat din lume nu este obligat sa-si plateasca mamele pentru ca fac copii, nici un stat nu este obligat sa-ti dea indemnizatie ca tu sa stai acasa si sa-ti permiti orice! Este o alegere personala sa faci un copil sau mai multi si te gandesti inainte cam care-i planul si cum o sa te descurci !

    • Este totusi in interesul statului ca oamenii sa faca (cat mai multi) copii. Copiii de astazi sunt cei care vor plati taxe si impozite statului maine.

      Sa fim realisti, din 1200 lei pe luna clar nu iti permiti orice, nu e ca si cum statul iti suporta toate cheltuielile (intretinere, chirie, scutece, mancare, haine, etc.) iar indemnizatia este doar pentru distractia personala!

    • Eu continui să mă minunez.
      Cu 1200 de lei pe lună x 2 salarii chiar se poate trăi.
      Cu anumite restricţii, e adevărat.
      Nu vorbesc de cazurile nefericite în care tatăl nu îşi asumă responsabilitate.

    • Caz concret, Romania, an ’76, mama care a stat acasa cu copilul 1an si 3 luni. Cu medicale, cu dat demisii, cu atificii, fara bani adevarat (1200lei din zilele noastre fac diferenta, pariu), dar a stat cu el.
      Si pariu ca n-a fost singura, ca nu era vreun geniu sa pacaleasca ea sistemul, o invatasera altele. Deci se putea si atunci.
      Deci, despre ce vorbim?

    • Cred ca astea era mai degraba exceptii. Despre asta vorbim. 🙂

    • anii ’70 au fost prosperi. In anii ’80 a fost foarte greu, mai reuseau mamele sa-si ia concediu medical cate o luna pe bani grei si cu pile

    • Nu stiu de ce zic unii 25 de ani?! Acu 25 de ani mamele puteau sta acasa un an acasa, iar din 1996 2 ani.

    • Acu 35 de ani mama a (mai) stat acasă cu concedii medicale obţinute prin dat bani la greu. Adică şpagă, să ne’nţelegem.

    • Eu am ales să stau 2 ani acasă cu copilul meu și nu regret. Însă dpdv financiar a fost greu, iar să mă întorc la muncă pe ce făceam eu înainte o glumă bună. La 26 de ani faptul că am ales să am pauză 2 ani în Cv it’s a big deal. Dar sunt mulțumitoare de acest incident căci m-am profilat pe meseria pe care o am de bază care este o meserie frumoasă. Eu nu regret nicio secundă cei doi ani și la fel aș face din nou fără să stau pe gânduri 🙂

    • Ba, chiar se poate sta acasă 2 ani pe amărâții aia de 1200 lei. E putin

19. Nu am prins decat 6 ani in comunism dar nu cred că sunt mari diferente intre perioada de atunci si acum. Atunci libertatea era îngrădită de mediul politic, acum e limitată de societate.

20. foarte frumos ai scris
    eu cred ca trebuie sa traim in prezent, cunoscandu-ne trecutul dar fara sa ramanem blocati in el. pt mine ‘pe vremea mea’ e acum, acum e vremea mea 🙂
    cea mai mare spaima a mea este ca atunci cand o sa ajung baba sa nu ma ramolesc si sa uit si sa fac exact chestiile care imi displac mie acum la babe :)))

    • Ei lasati, aveti blog, prin urmare temerea dvs. stimata doamna este complet nejustificata. O sa citi articolele scrise la tinerete despre Comportamentul Arhaic al Babelor de Olanda din Perspectiva Hermeneutica 🙂

    • apai doar n-oi scrie pe blog pana ajung baba :))) cand nu mai am chef de scris sau ce scrie, inchid, sterg, nu las nici o urma, nu recunosc nimic

21. Infasarea aia „ca sa aiba copilul picioarele dreapte” se mai face si azi la tara, ai mei nu mi-au spus niciodata ca ma iubesc in schimb am auzit des „eu te-am facut, eu te omor”, „te calc in picioare”, „in casa mea faci cum zic eu”. De la 3 ani la 7 ani tata m-a dus la tara la bunici unde, desi m-am simtit bine, m-am simtit abandonata. Cand m-a adus inapoi la oras, desi erau deja anii 90, faceam baie o data pe saptamana, sambata. Multe lucruri erau mai rele pe vremea aia si ma deranjeaza foarte tare cand cineva da un sfat de parenting foarte bine informat si apar unele care spun „lasa ca noi nu am crescut asa si uite ce bine am ajuns”. Nu este chiar asa. Sotul meu inca sufera pentru ca maica-sa l-a batut o data deoarece i-a spus o vecina ca a spart seminte la scara cu alti copii. Si acum mai are si tupeul sa sustina ca nu l-a batut. Poate au existat si parinti buni pe vremea aceea dar eu nu am avut ocazia sa ii cunosc. Poate erau din randurile intelectualilor vremii, muncitorii din fabrici erau prea obositi de munca si de disperarea de a face rost de ce aveau nevoie pentru a mai avea timp de copiii lor.

    • Exaaact! Si la mine a fost frumos la tara, dar, exact cum zici tu, m-am simtit abandonata! Eram disperata pur si simplu dupa mama cand venea, nu ma puteam dezlipi de ea!

22. ‘na ziua,

    eu nu am inca 30 ani, comunismul s-a simtit putin.
    Insa da, la bunici am crescut, la tara.
    Unii dintre colegii mei erau batuti cu lantul. La scoala cu rigla. De doua ori am patit-o.
    Jucarii limitate.
    La tv erau si bulgarii daca miscai bine de antena.
    Primeam rahat si serbet pe blat. Se vorbea in soapta de servicii. Se lua des curentul, inclusiv de Craciun. Revelionul nu-mi aduc aminte sa fi fost sarbatorit cand eram mica.
    Banane si portocale rar vedeam. Stiam ca se face greu rost de mancare. Aveam cateva jucarii dar cel mai mult ma jucam afara. Stiam ca se face rost greu de jucarii.
    Mai mereu contau aparentele. Sa fie curat in casa cand sunt musafiri, sa fie aranjat, curtea maturata, vasele spalate, etc. Uniforma calcata.
    Educatia in familie se facea in functie de copil dar nu lipseau comparatiile cu ceilalti copii. „Adica Ionica poate si tu nu!”. Ma mai puneau la colt pana imi ceream scuze. Ca atare scuze nu prea mi-am cerut. Nu m-au batut vreodata.
    La bunici ma puneau sa fac treaba. De copil, dar aveam treaba de facut zilnic.
    Nu am auzit de originalitate, nu m-a orientat nimeni catre asta. Important era sa fii in norma.
    E drept, parintii mei citeau carti multe, sf-uri, almanahE, romane, etc. Tatal meu facea poze si era privit putin sceptic, spre sfera rebela.

    cam asa la mine…

    • Revolutia a fost acum 26 ani… Tu spui ca n-ai inca 30. Scuza-ma, dar la o matematica simpla, cati ani aveai tu atunci cand iti aduci aminte ce se vorbea in soapta de ”servicii”? Ca dupa ’90 multe or fi fost aiurea, ca si inainte, ca si acum, dar de vorbit, vorbea toata lumea de ce voia. Si in gura mare! Si injura daca voia!

23. Ideea e k pe atunci poate era greu dar macar aveau cei 7ani De acasa…nu imi amintesc pe nimeni sa-si fi batut mama sau sa ia droguri in casa cu parintii…acum…trist ..isi bat parintii si fac absolut ce vor..si chiar dk parintii au incercat sa le ofere tot ce e mai bun ei devin neoameni…si totu se invata De la colegi De sc..prieteni …anturaj…

24. Sunt nascuta în ’88 și sunt unul dintre acei copii care nu au avut o copilărie prea fericită! Am fost bătută, jignita, pedepsită de părinți.Mai mult de tata și mai sunt mulți ca mine.Am și amintiri plăcute, dar nu de acasă, din vacantele de la bunici.Nu am fost niciodată in vacanță la mare, munte cu ai mei pt ca nu erau bani. Nu prea am auzit din gura părinților ” te iubesc” sau cel puțin nu îmi aduc aminte! Acum sunt părinte la rândul meu și incerc să imi cresc copilul altfel decât am fost eu crescută. Uneori îmi e greu să mă controlez pt ca am accese de furie, dar o fac.Nu vreau să îi distrug viitorul și nici să fie un copil traumatizat care nu are curajul să se afirme și să viseze…sau să faca ce îi place.

25. Pe vremea mea, acum 3 decenii, copiii din familia mea nu au fost infasati, se facea bed-sharing, desi nu se cunostea conceptul si existau camere.
    Pe vremea mea existau femei care ingrijeau copiii altora, numite azi bone, existau mame care isi scurtau programul de lucru la 6 ore si se purta ft mult serviciul la 10 min de casa, nu la 1h20′.
    Pe vremea mea primeam injectii cu xilina, dar pe care le primeam nesperiata pt ca unele mame isi faceau timp sa se joace de-a injectiile.
    Pe vremea mea nu toti copiii se disciplinau cu pedepse si bataie, existau parinti care isi faceau timp sa vina la scoala si sa impuna ca nu vor ca ai lor copii sa primeasca bataie.
    Pe vremea mea aveam si apa calda si caldura si mancare si lumina.
    N-aveam desene, dar acum sunt si parintii „informati” nu le dau acces la tv.

    Da, era greu pentru parinti, se zbateau, d-aia unii nu faceau decat un copil desi avorturike erau interzise, dar nu pare mai usor acum. Avem acces la informatii, da. Asta intr-adevar este o mare diferenta, dar, din nou, nu inseamna ca toata lumea se folosesre de ea.
    Deci, despre ce vorbim aici?
    Ca a fost naspa copilaria ta si ca tu vrei sa oferi altceva copiilor tai? Minunat, dar nu generaliza.

    • Şi eu tot cu xilină luam moldaminul şi mi-l făcea chiar mama, asistentă fiind. + 10 minute de pregătiri şi vorbe dulci înainte/ după. Dar tot durea ca naiba.
      Oricum ideea cred că e alta…

    • Copilaria mea a fost foarte frumoasa, am scris mai mult despre asta decit despre lucrurile care n-au fost frumoase. Asta nu inseamna ca lucrurile mai putin placute care s-au intimpalt atunci si inca se mai intimpla trebuie ingropate. Eu cred ca avem multe de invatat din ce-am trait. Unii dintre noi, din fericire nu toti, dar nici putini.

    • N-am zis ca nu dureau….doar ca nu saream din pat plangand cand venea doamna Rodica in miez de noapte.

26. Copilăria mea de acu’ 30 de ani (+-) a fost fericită! Mă gândesc cu mult drag la vremea aceea! Am stat la bunici până la 4 ani, deci inclusiv grădi, iar în perioada aceea părinţii îi vedeam doar la sfârşit de săptămână. Îi adoram pe bunicii mei şi i-am adorat cât au fost în viaţă, DAR duminică seara când plecau părinţii mei eram sfâşiată. Ştiam că nu se poate altfel, dar tot plângeam în hohote… Ştiu că nu s-a putut altfel, dar mi-am jurat că orice-ar fi copiii mi-i voi creşte eu.
    Nu m-au bătut nici bunicii, nici părinţii mei. Niciodată. La şcoală am luat la palmă cu rigla de la doamna învăţătoare, mai târziu la liceu ni s-a spus în diverse feluri… Mă gândesc amuzată la toate astea, nu m-a traumatizat câtuşi de puţin. CATEGORIC afirm că sunt practici care n-au ce căuta într-un sistem educaţional. Dar mă găndesc cu seninătate şi dragoste la învăţătoarea mea, la educatoarele mele, iar la profesorii mei cu mult respect. La majoritatea 🙂
    DECI NU VORBESC DIN PERSPECTIVA UNUI COPIL TRAUMATIZAT „pe vremea mea”.
    DAR, ştiind la fel de bine cum era lumea atunci, chiar dacă mie mi-a fost bine, imposibil să ignor că multora nu le-a fost. Chiar dacă majoritatea celor de vârsta mea pe care îi cunosc au avut o copilărie ca a mea. Ce se afirmă în articol e fix realitatea trăită de marea majoritate. Nu de toată lumea şi nu cu toate punctele bifate, dar este. Iar dacă Prinţesa are mai multe articole în care vorbeşte despre violenţa împotriva copiilor… o fi având motive solide să o facă. Citesc şocată în comentarii cum schimbările dintre atunci şi acum nu contează prea mult… Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar nu pot înţelege cum e posibil să fie ignorate toate lucrurile bune la care nu aveam acces atunci… Categoric în primul rând informaţia. Din perspectiva cadrului didactic, aş spune că suntem pe drumul cel bun în privinţa educaţiei părinţilor. DAR, sunt încă multe situaţii când mă întreb de ce nu se face şcoală pentru a avea dreptul să devii părinte şi mai întâi un control psihologic riguros (cum ar trebui şi înainte de a deveni cadru didactic – dar asta e altă discuţie). Însă e mult mai bine şi din ce în ce mai bine.
    Să spui că cine avea bun simţ îşi creştea copilul la fel de bine şi în trecut ca acum e ignoranţă. Bunul simţ se educă, iar accesul la informaţie face minuni. Că nu toată lumea discerne perfect e drept, dar să spui că era la fel de bine şi fără informaţie, sau chiar mai bine… mă cutremur şi când scriu treaba asta.

27. Voi cei care ati fost batuti cu furtunul de la masina de spalat sau cureau sau bate lanturi….ati avut niste parinti bunici etc nebuni sadici psihopati….si sa nu imi spuneti ca va lasati copiii pe mana lor???? Ca atunci nu stiu care e mai nebun…ca altcumva nu pot sa spun….ce are de a face comunismul cu bunul simt respectul empatia mila????
    Am 34 de ani si provin din parinti muncitori….care au facut tot ce puteau ei mai bine pt mine si fratele meu…..nu am stat la cresa de luni pana sambata nici macar la gradinita cu program prelungit….de la ora 8 la 12 apoi ma lua o vecina acasa la ea pana veneau ai mei de la servici….era o adevarata bunica..o batranica foarte inimioasa……
    La bunici la tara mergeam in vacanta de vara 3 luni….mergeam si la mare cu avionul…exercursii plimbari prin toata tara …haine mancare fructe inghetata jucarii sport meditatii carti o biblioteca impresionanta… Nu mi.a lipsit nimic…si toate astea din 2 salarii de muncitori cu scoala profesionala…..nu tu injectii decat foarte rar….pacat mie chiar imi place sa primesc injectii :)))) sunt foarte putine lucruri care m.au dezamagit….nu stiu cum era la voi in oras dar noi aveam apa calda in fiecare zi nu non stop dar era …ca atare inainte de culcare parintii imi faceau baie zilnic….nu am suferit de frig …..imi aduc aminte ce amuzant era cand venea vreo vecina si o ruga pe mama mea sa ma imprumute ca sa mearga la alimentara sa cumpere oua carne….daca aveau copil erai lasatin fatza si primeai in plua pt copil….si eram alintata la vecine in bratze, primeam si prajitura, chiar imi placea.
    La scoala nu am primit niciodata bataie nici macar nu se striga la noi…am avut o invatatoare foarte blanda…per ansamblu eram iubita si ridicata in slavi de toti…eram printesa tuturor….
    Am fost foarte fericita

    • Draga Teo,

      Permite-mi sa iti spun, ca exprimarea ta e cel putin nepotrivita in acest context. Parintii nostri nu erau nebuni, nici sadici, nici psihopati la fel cum nici comunismul nu era legat de empatie ci de norma sociala impusa. Da, sunt un copil de muncitor calificat si de puscarias profesionist insa nu ma vei auzi niciodata acuzandu-mi mama de psihoze, din pur respect pentru stradania ei de atunci, dar mai cu seama, de acum.

      Sunt multumita sa stiu ca unora le-a mers bine pe vremuri, si mie mi-a mers, insa altfel decat lor: nu am fost decat intr-o excursie la Poiana Brasov cu mama toata copilaria mea, pentru ca ea, din salariul de muncitor cu titluri onorifice, pe bune, in intreprindere, nu reusea sa acopere cheltuielile cu marea si muntele dar si cartile de scoala.

      Aveam un unic „quality time” bine delimitat in timp si spatiu: era in ziua de salariu cand mama ma ducea la cofetarie si imi cumpara o prajitura Boema iar ea isi cumpara un Cremsnit. Le savuram pe indelete apoi asteptam urmatoarea plata.

      Nu aveam apa calda decat sambata sau diminica dimineata desi am locuit toata viata „la oras, pe strada principala” si aici nu ma refer la vreo comuna mai mare, asa, ci la unul din cele mai industrializate din Romania. Atunci, ma trezea mama la 6 sau la 7 cand reusea sa prinda destula presiune a apei ce se incapatana sa urce si numai pana la etajul patru.

      Am mers la cresa, la 2 luni si 3 saptamani, apoi la camin cu program prelungit, apoi m-am cerut la gradinita cu program normal, cand mama a fost trimisa in somaj tehnic si nu-si mai permitea masa caminului, imi lipseau copiii si „doamna”. Cu toate acestea, desi ne vedeam in fiecare zi la ora 4, eram nedezlipite pana la ora somnului. Taia ea un morcov, taiam si eu, facea ea gogosi, faceam si eu. Spala vase? Eu plimbam mandra papusa si nu mi se parea nimic mai placut decat sa fiu intrebata „Cat timp are?”, cum faceau doamnele intre ele pe strada atunci. Iarna, in timp ce mama tricota pe canapeaua din bucatarie (pentru ca da, traiam 3 familii in 3 camere iar mezinul dormea in bucatarie) mi se parea de vis scena facuta din tabureti, ascunsul dupa perdeaua cortina si lingura mica de lemn pe post de microfon. Ne jucam de-a spectacolul, desi nu am vazut pana in anul 1 de facultate teatrul si opera. Stiam poezii lungi, de 15-20 de strofe la 5 ani si o asteptam treaza pe mama sa vina din schimbul 2 la 11.30 si sa-mi citeasca povesti, in fiecare seara.

      Am avut binecuvantarea sa invat bine fara ca mama sa ma fii supravegheat la lectii, nu pentru ca n-ar fi vrut, ci pentru ca nu stia, dar eu nu aveam de unde sa stiu asta. Singura data cand mama a facut ceva in locul meu a fost cand mi s-au cerut esantioane tricotate la Atelier sau cand a trebuit sa cos pe etamina. Am fost singurul copil din clasa care era strigat pe prenume, nu ca Popescu, Ionescu si restul (forma de agresivitate pasiva, in parerea mea) si nedat cu capul de tabla sau fara Abecedarul cu o coperta cartonata dupa ceafa. Doamna profesoara de sport ne taia tuturor fetelor unghiile pana in carne cu aceeasi unghiera, ceva imi spune ca hepatitele nu s-au descoperit dupa revolutie, nici HIV sau alte minunatii – dar standardul parintilor nostri in materie de lungimea manichiurii nu se potrivea standardelor sale.

      Cand am fost invitata la ziua de nastere a prietenei mele, copil de medic si avocat, mi s-a facut greata de la tort, pentru ca, nu-i asa, habar n-aveam ce-i ananasul din compot sau Nutella servita cu lingurita din boluri de sticla.

      Jucariile mele, putine la numar, stateau in cutii de carton ca cele de banane, azi. Mi-am dorit toata copilaria un bebelus in marime naturala, a fost singurul lux pe care mama nu mi l-a putut ingadui si nu, nu vreau sa ajung vreodata sa stiu ce simtea cand o intrebam luna de luna daca „avem bani sa-l cumparam acum pe cel cu salopeta?” L-am primit la terminarea clasei a 12 a, ca o recompensa si o implinire a unei promisiuni de peste 10 ani.Am stiut ca banii au valoare iar salariul era distributi astfel: CAR, cheltuieli, utilitati, mancare…distractie daca mai ramanea ceva – de obicei, 0.

      Cu toate acestea, am fost un copil fericit care stia ca frumusetea nu era in tenesii mei gauriti prin care simteam paiele cand traversam campul din apropierea blocurilor, inca neinvadat de vilele barosanilor, nici in jeansii tociti si mai apoi rupti in genunchi in marginea bancii, intocmai ca cei atat de la moda azi. Pana in clasa a 12 a vazusem 11 tari, citisem mai bine de 1500 de carti si vorbeam 2 limbi straine cursiv, dupa ce ma plimbasem pe la niste olimpiade. N-am avut niciodata „cablu”, lectii de balet, tenis sau inot, nici meditatii la vreo materie. Aveam o pereche de jeansi, dar „de firma”, o pereche de „adidasi” de la Clujeana, o geaca de iarna no name si o fusta, pentru sarbatori, la biserica.

      Mi-a fost greu, dar am muncit mult si am reusit sa imi croiesc singura un viitor cand colegii mei, printii si printesele cartierului, spargeau bani in „Costinesti”. Sunt mandra de el, dar eu, sunt un copil al scutecului strans infasat, al tetinei la sticla de „sticla”, al painii cu margarina Linco – alea carei cupoane castigatoare le colectionam cu mandrie, al piciorului ars cu apa oparita in seara cand centrala de cartier nu dadea alt fel de apa dar adidasii se cereau curatati, al bataii cu lingura de lemn sau cureaua de la pantaloni, al emisiunii „Pro Patria”, al batailor cu indicatorul la ora de sport sau al cusutului pe etamina, al acadelelor cu gust ranced si al Brifcorului indoit cu apa de la robinet, sa tina mai mult, al beznei in casa scarii dupa ora 8-9 sau al culesului de cartofi in octombrie tarziu pe tarlaua colectivului.

      Cu toate acestea, draga mea Teo, mama mea nu e nebuna, e doar un om cu putina scoala, care a luat decizii uneori radicale, pentru a ne asigura amandurora supravietuirea. Ei i-as incredinta copiii mei, asa cum o fac si alte mamici deja, stiind ca intotdeauna si-a dorit sa faca om din mine, doar n-a nimerit nici epoca, nici norma potrivita.

      Iti doresc intelepciunea de a realiza ca felul in care ai crescut nu-ti ofera vreo clipa dreptul de a eticheta semeni cu asemenea cuvinte. Si-ti mai doresc sa nu fi nevoita vreodata sa infrunti lipsa, de orice fel: materiala, de iubire sau apreciere, pentru ca stiu sigur ca in acel moment, intreg universul tau bazat pe ele se va prabusi, cu putine sanse de recladire.

      O seara senina,

      Mara

    • Ma bucur tare mult pentru tine ca erai printesa tuturor, mai ales a vecinelor care te foloseau pe post de „ajutor” la cumparatul alimentelor. A fost cu siguranta un mesaj foarte sanatos transmis unui copil. Tu ti-ai „imprumuta” copilul sa mearga acum cu vecina sa cumpere oua?

      Si ca tot vorbesti de sadici, faptul ca iti place sa primesti injectii nu se inscrie in sfera masochismului? E ok un astfel de exemplu pentru un copil?

      Nu inteleg cum poate face o persoana care pretinde ca are educatie si a fost crescuta frumos astfel de afirmatii. Ca sa nu mai pomenesc de coerenta mesajului si punctuatie. Meditatiile mentionate au fost si la limba romana?

28. E interesant ca nimeni nu mai pomeneste de Mos Gerila, cel din cantecul cu „Mos Gerila, toti imi spun, ca esti darnic si esti bun” , care aducea cadouri la copii. Stiam de ce sarbatoream Craciunul, faceam brad, cantam Steaua sus rasare, dar de venit cu daruri, venea intotdeauna Mos Gerila, iar atunci cand s-a schimat cu Mos Craciun, m-am suparat si nu prea intelegeam de ce, il iubeam prea mult pe Mos Gerila. 🙂

29. Felicitari in primul rand pentru curajul de a scrie, de a lupta cu o generatie de blocati in timp inflexibili la evolutie si acunsi dupa o fraza de doi bani- pe vremea mea!
    Am putea spune chiar ca expresia tradeaza existenta unor cadavre vii care nu mai traiesc vremurile in care sunt, fiind prinsi intr-o spirala a regretelor si nostalgiilor de pe vremea lor!

30. Am citit comentariile, bla bla bla. Da, mă, mă bucur pentru voi, cei care aţi avut părinţi okay. Iaca eu nu am avut. Şi Ioana nu a scris că nu au existat şi părinţi diferiţi şi înţelegători, doar că numărul părinţilor care educau cu lovituri şi curea este mult mai mare decât numărul părinţilor înţelegători. Şi punct.

    • Fara suparare, dar faptul ca fiecare povesteste din experienta proprie, nu anuleaza experientele celorlalti. Fiecare dintre noi stie ce a trait si ce au trait cei apropiati (prieteni, rude, colegi). Exista vreun studiu/sondaj din care reiese ca majoritatea copiilor au fost abuzati?

    • Dar de unde aveți cifrele astea așa de clare? Dacă puneți punct aduceți cifre în discuție. Eu chiar sunt curioase să aflu date.

31. Eu am 32 de ani si sunt dintre cei cu o copilarie foarte fericita, petrecuta cu si parintii si cu bunicii. Nu cred ca mama a citit alta carte in afara de „Mama si copilul” si uite ca a stiut ca nu trebuie sa ma educe cu bataia, ci cu vorba buna, sa-mi dea de mancare cat de sanatos se putea (si dupa mine se putea manca mai sanatos la nivel de materie prima decat acum, dar poate nu asa de variat), sa ma invete sa-mi doresc sa ies din multime, nu sa ma pierd in ea (asta mai ales dupa ’90). M-au dus cu ei peste tot pe unde au mers – la munte, la mare, nu in cine stie ce conditii extraordinare, dar important e ca mergeam. Nu stiu daca mi-au zis ca ma iubesc asa, in cuvinte, dar prin modul de a ma creste nu m-am indoit vreodata de iubirea lor. Cuvinte urate si amenintari n-am auzit niciodata, singura chestie pe care am auzit-o (mai mult la maturitate) a fost ca la „viitoarea” mea casa pot sa fac cum vreau, dar la „noi” in casa sunt niste reguli. De bun simt, as zice acum (nu lasi vase murdare, fiecare strange dupa el, etc) nimic traumatizant 🙂
    De frig era frig, dar aveam aeroterma cu care mai incalzeam in camera iar bunica avea soba de teracota.
    Injectii am luat o singura data, in rest oxicilina era „de baza” cand era grav.
    Jucarii am avut suficiente, dar nu excesiv, la fel si carti pentru copii, iar hainele de multe ori prindeau mai multe generatii de copii.
    Desi eram intr-un oras mic, cu mai putine pericole, mi s-a spus des sa nu vorbesc cu strainii, sa nu plec cu nimeni, sa nu iau dulcuri de la nimeni, aveam o limita pana la care puteam sa ajung cu joaca pe langa bloc si la mama si la bunici, sa nu ma indepartez, sa nu ma duc in casa nici macar la copiii cu care ma jucam pe afara fara sa nu anunt inainte sa stie unde sunt.

    Cat despre diferentele pe care le observ in comentarii de genul „am avut si aia si aia” vs „nu aveam de niciunele” – ne place sau nu – provin si din diferentele de buna-stare intre diversele regiuni ale tarii. Din ce povestesc parintii mei, in Ardeal si mai ales in zonele de pe langa granita cu ungurii si sarbii, de bine de rau se mai aduceau dulcuri si branza topita sau banane si portocale (doar iarna) si alte chestii care nu se gaseau in magazine.

32. Referitor la contraceptie si avorturi..in comunism…am auzit multe marturisiri de la femeile din viata mea….tot felul de metode reusite si nereusite….de te minunezi si inspaimantezi….era contraceptie de contrabanda sa ii zic asa….ai mei parinti aveau prezervative de la unguri si ovule….mai foloseau metoda calendarului….mama mea mi.a marturisit ca a facut un singur avort….aveau de ales intre cumpararea unui apart cu 4 camere si un copil….l.a pus pe tata sa aleaga…se intampla inainte ca eu sa fiu in faza de proiect :))) pe atunci il aveau doar pe fratele meu.. tata nu prea vroia avort banuiesc ca nici mama dar ea fiind o fire mai practica l.a convins si cu3000 lei a obtinut avort la mediv in spital…..
    Matusa mea isi provoca singura avorturi cu furtun si ceva solutie …..o alta matusa in urma unui avort pt ca nu dorea copilul deoarece statea cu sotul in chirie…..nu a mai putut avea copiii a avut pe urma 2 sarcini extrauterina….bunica mea avea o vorba primul copil nu se avorteaza…stia ea ce stia……o alta. Matusa a nascut un copil la 17 ani si l.a dat spre crestere la o sora de.a bunicii ….ca deh era rusine nefiind maritata…..o vecina din satul bunicii si.a provocat avort cu andrele nereusit si a nascut o fetita cu cocoasa…..multe povesti mi.a spus bunica mea ….nu le judec pe aceste femei …. Au facut cum au considerat atunci mai bine….regrete probabil ca sunt….important e sa invatam ceva din ele….acuma avem acces la informatie la protectie si tot stupizenii se petrec…..ma bucur sincer ca nu am fost adult in comunism sa fiu fortata de imprejurari sa fac avort….zau ca nu stiu cum as fi procedat….mi.e mila de femeile alea ……si de ingerasii aceia nevinovati……multumesc ca a venit revolutia si nu am trait decat 8 anu in comunism.

    • Grozav comentariu de citit la o cafea. Pe viitor poate găsiți și mai multe detalii cât mai grafice să ne explicați pas cu pas ce și cum. … …. …. …. …. ….

33. sa va zic ca imi aduc aminte din copilaria mea:
    -stat la bunici in capatul satului. Lucrul cel mai bun ce mi se putea intampla! Am si o poza, in chiloti si desculta la 12 ani, pt ca haine…aveam putine. Bunicii insa erau muncitori (serviciu si gradina si animale si mamaia lucra si cu ziua prin sat) asa ca nu ne-a lipsit mancare si buna!
    -alergat pe campuri, calarit oi, scos caine din cusca, paduchi, tuns scurt, muls vaca
    -portocale 1 data pe an
    -banane o singura data, primite colet din capatul tarii. La 6 ani. Erau verzi, le-a pus mamaia in ziar pe soba, sa se coaca. Una pe zi, cojile la vaca. Si ma intrebam daca vaca o sa dea lapte cu gust de banane.
    -scoala sambata. Duminica adunarile de partid…
    -electricitate de la 20:20. La scoala cu manusi si pantaloni tricotati pe dedesupt si 3 plovere…tremuram.
    -o ciocolata alba, baton de ciocolata ii zicea. 4 lei 25. Au zis ca din cauza aleia s-a facut hepatita in scoala.
    -vaccinare in masa, la scoala, fara evaluare medicala si cu aceeasi seringa. Nu stiu ce vaccin, cel din picior era, seringa o tin minte ca era mare, hipnotizanta, din cutia metalica de sterilizat…

    Atunci erau mult mai multi bunici la tara pt ca erau multe familii desradacinate la oras, astazi jumatate din copii au bunici la oras.

    Bataia era ceva obisnuit. Ba acolo, in fundul Moldovei, o pedeapsa era lasat copchilul dezbracat dar afara din casa….

    Si inca e bataia ceva obisnuit, 60% din parinti au declarat ca o palma/urecheala inseamna educatie in Romania. Nici nu ma mai mir ca atatia copii sunt din boala in boala… De amenintari nu mai zic nimic…nu fa aia ca te bat, nu sari ca iti iau jucaria etc.!!! e plin parcul…
    Uof.

    Si atunci si acum e la fel: parintii sunt in deriva, copiii sunt si ei in deriva.

    • La un moment dat, nişte băetzaşi văd cum vecinii i-au luat un iPhone 5 copilului.

      Ce zice un băetzaş d-ăsta (care, după cum scria, nu era ţigan, aurolac, Dorel, ci avea ceva carte): dacă vine copilul la mine şi îmi cere un iPhone, mai întâi îl bat până îl învineţesc, şi după aceea îi spun că dacă nu-i convine (ce nu-i convenea, bătaia? 🙂 ) îl duc la casa de copii, că aşa e legal, să îl las în grija statului.

34. Am observat si eu, cu oarecare gust amar, ca esti privit ca un ciudat cand povestesti de traumele din comunism (la mine in „gasca” erau ceva normal) dar nu cred ca asta era ideea articolului. Cred ca era vorba despre faptul ca atunci nu aveai posibilitatea de a alege. Acum poti alege ce sa inveti (sau daca sa inveti), ce sa porti (ghiciti ce, pe vremuri daca nu aveai uniforma nu te puteai prezenta la scoala), ce sa mananci, unde sa pleci in vacanta, ce sa spui si ce sa tii pentru tine. Acum poate este greu sa faci bani si invatatura nu iti mai asigura locul de inginer si apartamentul nici macar in provincie dar poti alege ce sa faci cu viata ta. Poti alege daca sa ai copii sau nu, nu te obliga nimeni sa iti duci copilul sa ii ofere flori presedintelui la vizita de la uzina, poti alege sa nu iti pleci capul caci sabia poate nu ti-l va taia. Cred ca asta e lectia cea mai importanta post-comunism. Iar pentru cei care nu s-au simtit constransi de toate aceste oribilitati si li se par basme de speriat copiii, va recomand sa vedeti niste reportaje legate de comunism si nu in ultimul rand, filmul „The Wall” al lui Connect-r ala…

35. Prin ce ai scris astazi, Draga prințesa, parca am făcut o călătorie in copilărie. Multe s-au întâmplat, multe se întâmpla si acum la sate si nu numai. Vad si in parcurile bucureștene doamne care considera ca educația trebuie făcută ca pe vremea ei, doar ea a crescut bine.
    Oricum, pe vremea mea, imi aduc aminte acum cu plăcere de biblioteca orașului unde mergeam sa împrumut carti, de cat de in siguranța ma simțeau cand eram in fără blocului pana târziu in noapte, de dorința tatălui meu de a face din mine o femeie independența care se poate descurca in orice situație, de jocurile de pocker cu tatăl meu pe bomboane, de corturile din paturi construite in fata blocului sau in scara, de primul sărut , timid, primit la jocul flrori,fete sau băieți si multe alte lucruri frumoase. Am crescut la bunici de la 8 luni pana la 4 Ani, ai mei venind in vizita in Weekend, si a fost o perioada superba pe care mi-o amintesc cu drag. Copilăria pe vremea mea era altfel, mi-a dezvoltat multe frici, dorința de a primi aprobare de la ceilalți cand fac ceva( muncesc din greu sa scap de asta) , dar mi-a creat si multe amintiri frumoase.
    Asa ca astazi, voi lua amintirile frumoase si voi încerca sa il ajut si pe pui mic sa le trăiască. Le voi combina cu iubire multă si cu încurajări, cu îmbrățișări si sărutări. Sper doar sa aiba parte de amintiri superbe si cat mai putine greșeli venite din partea mea.

36. Categoric, noi cei de astazi suntem suma experientelor indivuduale si/sau colective din trecut.
    Nu-mi amintesc sa-i fi auzit pe ai mei spunandu-mi „te iubesc”; am fost in schimb „gargarita lui taticu’ ” pana pe la pubertate cand am devenit „caprita”.
    Parintii mei au facut parte din clasa muncitoare, dar nu am trait in lipsuri in comunism. Inca asociez mirosul de portocala cu serile din perioada sarbatorilor de iarna, dar nu ma intristeaza deloc treaba asta. Adesea, cand se intorcea mama de la lucru, saream pe ea de la usa si mereu scotea cate ceva pentru noi din sacosa sau din buzunarele cojocului. Nu luam cina impreuna, dar stateam cu totii in pat, sub plapuma in camera parintilor (desi aveam alte 3) -ei doi si cei trei copii- si-o bunica pe fotoliu si imparteam „bunatatile” in timp ce ne uitem la televizor sau jucam TOMAPAN pe echipe.
    Cand nu era program la televizor ascultam muzica de pe casete, iar cand se lua curentul, invatam sa scriu si sa citesc la lumina unei lampi cu gaz. Bunica ma invata poezii 🙂
    Vacantele de vara le petreceam la tara cu verisorii si ma distram pe cinste; cam ca Ion Creanga asa, numai ca eu nu m-am priceput sa scriu povestile. Ai mei veneau des acolo fiindca era relativ aproape si aveau un Moskvitch, pe care il numeam Ivan (cel groaznic) pentru ca vomitam de fiecare data cand calatoream cu el. Imi amintesc si vacante la munte, tot cu varsaturi in punga pe bancheta din spate, dar si cules de ciuperci prin padure, excursii si plimbari cu telecabina si cu telescaunul.
    Si mi-l amintesc si pe Mos Gerila care venea in fiecare an la noi acasa sa petreaca Revelionul cu noi si cu matusile, unchii, verisorii si bunicii nostri.

    A fost insa cu mult mai greu dupa ’89. Ai mei nu s-au adaptat (nici pana acum) la capitalism. Nu ne mai permiteam prea multe si au aparut frustrari si tensiuni din pricina neajunsurilor. Am fost o singura data in tabara dupa scoala primara, si mai purtam incaltaminte de capatat uneori. Parintii mei n-au mai fost niciodata in concediu din ’89 si le e inca greu si acum cu pensiile mici.
    Eu, fiind mezina familiei si proaspat pionier la Revolutie, am crescut cu frustrari dar nu din pricina riglelor pe care le luam la palma la scoala si nici din pricina ca nu aveam prea des bani de buzunar, ci fiindca in adolescenta nu am gasit in parintii mei prieteni si am crescut cumva razvratita. I-am invinovatit multa vreme pana am inteles de fapt ca ei au fost mult mai confuzi decat mine si ca nici ei n-au avut cu cine sa se sfatuiasca nemaiavand parintii in viata.

    Copilaria mea a fost minunata! Adolescenta a fost dificila si-am infruntat-o mai mult singura. Sunt astazi un adult perfect? Categoric nu! Or sa fie copii mei crescuti fara cusur? Bineinteles ca nu! Dar am sa-mi dau toata silinta si sper ca bunicii lor pe linie materna sa fie prin preajma sa ii invete poezii 🙂

    • Ah, Elena, cum ma regasesc in comentariul tau! Poate si din cauza ca avem aceeasi varsta!
      Parintii mei sunt oameni simpli, am avut o viata normala si frumoasa inainte de ’89, cu tot ce ai enumerat tu. Imi amintesc si salamul de Sibiu, si halvita, si bananele verzi puse pe dulap sa se coaca (atentie! doar iarna…)
      Necazul a venit dupa, cand eram adolescenta. Ai mei au fost ultima data in concediu in vara lui ’90 (si eu cu ei, desigur!). Pe rand au ramas someri, au gasit greu serviciu, prost platit de abia au reusit sa ma tina la liceu si facultate! Au lucrat, vorba aceea, „pana au cazut in cap” dupa orele de serviciu in gradina, la animale, sa poata sa vanda cate un porc la targ, sa am de platit caminul si mancarea… grea viata au avut!
      Nu m-au batut niciodata, tati imi zicea „iepuras scumpisor” iar mami „bebe” (chiar si acum la 34 de ani!) Ii iubesc mult, vorbim zilnic la telefon si le multumesc pentru tot ce au facut pentru mine, asa cum au stiut! Nu au fost perfecti, dar au facut tot posibilul sa-mi fie bine si asta e tot ce conteaza! Sunt recunosctoare si imi pare rau canu au avut si altii norocul asta…
      Cred cu tarie ca educatia minimala, bunul simt si caracterul omului sunt vitale in actiunile sale, inclusiv in comportamentul fata de copiii… Ai mei nu aveau scoala (doar liceul) dar citeau mult… biblioteca e impresionanta si continua sa se imbogateasca si acum, desi pensiile lor sunt la fel de mizerabile cum le-au fost si salariile… Poate ca si lor li se trage de la educatia primita de la bunici. Doar pe bunica din partea mamei am cunoscut-o; o femeie blanda, calda, care ne facea poftele mie si verisorilor mei (de genul clatite cu mar, placinta cu visine sau cu ceapa…) Vorba ei catre mama si fratii ei era: „sa nu bateti copiii, sa nu-i fortati sa manance ce nu le place si sa-i dati la scoala….” Stia ea ce stia!

37. La mine se cam adevereste povestea, mai putin partea cu bataia! Nu zic ca nu am incasat deloc, dar mai putin si mai cu mila, o singura data am luat-o mai grav ca am ascuns carnetul in care trona primul meu 3 in clasa a 5a! A fost un soc pentru mine si nu am stiut ce sa fac! Dar mama a stat 1 an cu noi, insa in fiecare luna mi-a zis ca mergea sa stea la coada la policlinica pentru concediu medical (doar asa puteai sta 1 an). Nu era usor sa mergi cu copil mic dupa tine sa stai la cozi, sau chiar cu 2! Era teribil de frica mai ales ca stateam la et 4 pe colt si in bloc fara acoperis, crapam de frig nu alta si fara muream de cald! Tin minte ca tatal meu vara dormea in masina (mai tarziu dupa rev. cand ne-am permis si masina) de cald ce era in casa! Baie faceam in apa maronie de la calorifer, uneori ne facea si clisma cu apa din aia ca aveam viermisori cica! Era sa ardem de vii din cauza unui calorifer pe ulei, improvizat, noroc ca s-a dus mama la baie in toiul noptii si a deschis usa la noi la dormitor!!! Eu in 89 aveam 7 ani, nu-mi mai aduc aminte prea multe din perioada aia, insa era frumos ca eram multi copii, ne jucam frumos, nu stiam atatea despre sex si chiar era bine! Acum aud copii de clasa 0 care au avut acces la filme porno, mi-e si frica sa-mi las copiii in fata blocului singuri si nu ma refer la pedofili sau agresori ca sigur erau si pe atunci, ma gandesc la copiii mai mari care deja au vazut sau auzit multe lucruri!!! Eu totusi simt ca femeilor le-a fost tare greu in acea vreme, mamele noastre au dus o viata foarte grea: 1. barbatii nu prea le ajutau ca na… au fost crescuti la tara cu mentalitatea de femeia face tot in casa, 2. cred ca tremurau la orice contact sexual sa nu ramana iar, de frica unei sarcini nedorite indurau mai mult stres decat placere, care oricum nu stiu cat era de interes pentru barbatii acelor vremuri, 3. sigur era obositor sa speli pelinci, sa n-ai o masina de spalat cum trebuie (aveam o porcarie la care te curentai tot timpul), sa faci mancare numai din 3-4 chestii acolo. Imi pare bine ca nu-s o femeie din acele timpuri, sigur as fi detestat multe lucruri! Ai mei lucrau in schimburi si ma lasau bocind singura in casa pana se intorcea celalalt din schimb, sau daca venea tata meu din sch. 3 el dormea si eu mancam tigarile sau ma coloram cu caca :)))) ehhh multe povesti!!! Oricum stiu multe mame din vremea aia care au facut cam totul singure, nu ca acum nu ar fi, dar macar acum le mai ajuta tehnologia!

38. Am dat de link-ul asta si ma gandeam ca ajuta la improspatarea memoriei. Sunt convinsa ca toti cei din acea generatie am experimentat asta pe pielea noastra si chiar asa era „pe vremea noastra”

    http://www.cronicipebune.ro/partea-a-patra-expresii-din-anii-80-explicate-generatiei-internet/

39. Chiar ieri imi zicea un coleg cu bebelus de cateva saptamani ca il tine infasat sa aiba picioare frumoase si ca omuletul deja „s-a smecherit” si vrea in brate, asa ca e educat inca de pe-acum sa stea cumintel in patut sau carucior. 🙁

40. Ei, nu e chiar asa…. am trait o copilarie vesela in anii ’80, la tara.
    – Ne spalam si in lighean, daca era musai, si nu o data pe saptamana. Cu caldura, la fel, cu lemne. Fratele mamei care satea la oras, isi improvizase o soba cu cos, locuind la ultimul etaj, era boierie la el cu caldura :)))))
    – Parintii ne cumparau ce si cum puteau (ca nu prea era, ce-i drept, mai nimic): am mancat portocale si banane, ba chiar si curmale, ciocolata buna cu lapte si alune, tata a fumat tigari bune (BT), dar si Carpati, a baut asa mai rar cate o bautura fina… Am si acum papusi de pe vremea aia, de dimensiuni mari, cam 50-60 de cm, foarte frumoase, nu ca anorexicele cu care se joaca acum copiii…
    – E adevarat, nu era TV, iar emisiunile pentru copii inainte de ’89 erau nu de o jumatate de ora, ci de vreo 10 minute.
    Erau destule lucruri rele, sa nu idealizam, desigur.
    – Cu bataia, nu cred insa ca e asa grav cum spuneti, nu am luat bataie si nici nu cunosc copii care sa fi fost snopiti. La scoala te mai urechea putin cand faceai prostii, dar nu a murit nimeni din asta. Fostii colegi „urecheati” au crescut mari, sanatosi, respectuosi si educati, nu-i vad deloc traumatizati. Daca exista echilibru intre disciplina si afectiune, eu nu cred ca e nimic grav.
    – Tocmai fiindca mama revenea mai repede la serviciu (desi la 3 luni e muuuuuuuult prea devreme), copiii erau ult mai independenti, mai responsabili (aveau grija unii de ceilalti), ceea ce nu mai e cazul azi. Cunosc parinti care nu-i lasa singuri acasa nici 10 minute pana merg la piata, „ca-s mici” (desi au 10-12 ani!). In vest mamele stau si acum acasa abia vreo 4 luni… Mamicile pe care le cunosc eu si au stat acasa 2 ani au copii alintati, nervosi, pangaciosi, care inca vor sanul si la 3 ani! Cele care au stat doar 1 an au copii dezvoltati armonios din punct de vedere emotional, linistiti, mai „intelegatori si intelepti”, atat cat poate fi un copil totusi.
    Felicitari pentru articol, mi-a placut foarte mult!

41. In vremurile noastre moderne e mult marketing 🙂 Am 36 de ani si „pe vremea mea” petreceam toate vacantele la bunici, la tara, de unde am cele mai frumoase amintiri…ma jucam cu putine jucarii plasticate, colorate si branduite, ci hraneam puisorii de gaina si gasca, construiam din bete si pietre, faceam castele din nisip, „prajituri” din pamant si apa, papusi din papusoii de porumb cu „par” balai”, eram toata ziua in aer liber, televizor 1 ora pe zi, in fiecare sambata pregateam torturi si prajituri cu bunica pentru a sarbatori venirea parintilor, citeam carti, coloram, o ajutam pe bunica la mici treburi in gospodarie (niciodata fortat, doar ce doream eu si-mi facea placere), veneam calare pe cal cu bunicul de la pajiste, zburdam pe campuri cu ceilalti copii, inventam jocuri si cautam comori, eram liberi mai toata ziua etc…azi aflam ca genul asta de educare poarta nume sofisticate, gen sistem Montessori, Waldorf, etc…si dai bani grei pentru a „avea acces” la acest stil de educatie, care pana la urma implica lucruri de bun simt de bun simt „pe vremea noastra” 🙂

42. Pe vremea mea, care am varsta Ioanei, in spitalul de boli contagioase din unul dintre cele mai mari orase din tara, in care eram internata cu hepatita, erau soareci; asistentele furau mancarea bolnavilor, inclusiv a copiilor, cand mi-a adus mama o lamaie obtinuta cine stie cum am purtat-o in buzunarul de la pijamale zile intregi si noaptea o puneam sub perna; aveam zece ani si faceam moldamin (pe care l-am facut pana la 18, saptamal) – m-am dus, eu copil, cu fiola de moldamin la una dintre asistente si i-am spus „Doamna asistenta, eu trebuie sa fac injectia asta”; nu m-a intrebat de ce, cum, medic, parinte, hepatita, mi-a facut-o. Cu o seringa despre care nu vreau sa stiu nimic, stiu doar ca in acelasi an au fost cazuri de infectare cu HIV in spitalul ala. Sunt doar cateva franturi luate la intamplare de pe vremea mea. As putea sa va povestesc zeci la fel. Unii dintre voi au spus ca eram copii, nu simteam cum ne apasa aceste situatii ca parintii nostri. Poate nu la fel, dar eu una eram constienta de mare parte din lucrurile care ma inconjurau. Poate si azi sunt spitale ingrozitoare, ca sa raman pe exemplul meu, dar poti alege, te poti informa, poti protesta, exista alternative, acces la informatie, confruntare. Nu stiu daca adultii si copiii din ziua de azi sunt mai fericiti, dar stiu ca au in mana mult mai multe instrumente pentru a fi.

    • Si adaug ca si eu, ca multi dintre voi, am avut o copilarie pe care mi-o amintesc fericita, dar a) timpul mai estompeaza lucrurile urate si b) deseori a fost fericita IN CIUDA multor lucruri.

43. Si ca sa nu o mai lalaim atat ca atunci copilaria era copilarie, ca atunci aveam timp, ca atunci nu stiu ce mai faceam eu spun asa: atunci era FOARTE NASPA numai prin prisma faptului ca nu aveai de ales, erai incuiat si la propriu si la figurat! Acum daca vrei bani multi si timp liber putin poti avea, daca vrei timp petrecut cu al tau copil, te muti la tara si copiii tai vor avea o copilarie fericita si tu timp kklau! Pe atunci ca vroiai ca nu, faceai ce ti se dicta!!!

44. adevarat …. da’ sunt sigur ca fericita ca „pe vremea ta” n’o sa mai fii niciodata … 🙂