Urmează un articol lung, dar important, cred eu, despre ce putem face cînd sîntem martorii unei agresiuni mai mult sau mai puțin grave asupra unui copil. Am pus la un loc considerații legale, opinia unui psiholog, indicații precise despre căile de urmat și posibilele lor consecințe.
Eram cu amîndoi copiii în Herăstrău, parcul era aproape gol. Pe alee veneau spre noi un tată cu băiețelul lui, să tot fi avut doi ani. Cel mic plîngea și se zbătea pe umărul tatălui. La un moment dat, tatăl l-a tras de păr. Băiețelul a urlat și mai tare. Bărbatul i-a tras o palmă peste față. Băiețelul a tăcut brusc, apoi l-a lovit și el pe tată-său cu palma peste față. Tatăl i-a mai tras una, tot peste față, mai tare. Băiețelul urla din răsputeri. Se apropiaseră de noi mult, auzeam şi ce-şi spun.
– Te bat de te caci pe tine! îi şuiera printre dinți.
– Vreau la mami, se tînguia băiețelul.
Sofia se oprise încă de la începutul scenei şi mă strîngea de mînă. Ivan se uita şi el din Manducă, eu încremenisem de furie şi uimire, mintea mea căuta soluții, dar fizicul nu răspundea la comenzi. Palmele alea mă dureau pe mine, îmi ardeau obrazul. Aş fi putut să îi vorbesc calm tatălui. Să îi spun ceva blînd băiețelului. Să strig la bărbat. Să îl ameninț cu Protecția Copilului, să sun la 112, să îl filmez ca să am dovadă dacă fac plîngere la Poliție, să încerc să îi explic omului că nu e bine ce face. Să întorc privirea. Orice reacție ar fi fost mai bună decît nimic.
Nu am făcut nimic. Mi-am şters lacrimile, i-am aşteptat să treacă, am mers către leagăne cu ai mei. M-am gîndit la ei în seara aceea, apoi din nou în zilele următoare. De ce nu am reacționat? De ce nu reacționez niciodată cînd văd copii agresați?
Pentru că nu ştiu ce e de făcut ca să nu fac mai mult rău. Vreau să ajut copilul, nu să-l pun într-o situație care seara va duce la o nouă bătaie, mai cruntă, în intimitatea casei familiei lui.
Pentru că urăsc scandalul și agresorii sînt mari scandalagii.
Pentru că empatizez cu copilul lovit, dar şi cu părintele depãşit de situație şi asta mă copleşeşte cu atît de multe emoții că pur şi simplu paralizez.
Și pentru că, recunosc, nici nu știu ce ar trebui să fac pentru a-i ajuta pe copil și pe agresor.
E plin internetul de poze, filme și povești despre bone abuzive, bunici care înjură, părinți care lovesc. Sigur, poveștile și filmele postate public rareori ajută cu adevărat copilul agresat. Poate dacă oamenii care se găsesc martori ai unor astfel de scene ar ști ce au de făcut, ar face mai mult decît să privească și să filmeze. Am discutat cu George Roman, Jurist, și cu Marius Rusu, Psiholog, ambii implicați în proiecte Salvați copiii, despre ce spune legea și care este abordarea cea mai potrivită din punct de vedere psihologic în astfel de cazuri. Putem face ceva în astfel de cazuri, haideți să vedem exact ce.
Întîi de toate, o statistică: conform unui studiu realizat în 2013 de Salvați Copiii, în România, în 63% dintre familiile din România, violența asupra copiilor reprezintă o realitate cotidiană. Adică în aproape două treimi din familii, copiii zînt agresați zilnic. ZILNIC. Disciplina prin violență și pedepsele corporale ori degradante aplicate copiilor de către propriii lor părinți sînt o m etodă de educație larg răspîndită la noi. Episoadele de agresiune fiind atît de comune, e absolut firesc ca ele să se întimple și în spațiul public, în parc, pe stradă, la locurile de joacă, în magazine, acolo unde noi, restul de o treime, le sîntem martori și ne încremenesc.
De asemenea, 7% dintre din copii sunt bătuţi în școală de către profesorii lor.
Ce trebuie să știți este că legislația românească interzice orice formă de violență asupra copilului, o prevedere inclusă în 2004 prin Salvați Copiii. Adică un om care agresează un copil comite o ilegalitate care se pedepsește conform legii. Aveți mai jos cîteva citate din lege.
Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante. (Art. 33. – (1) Legea 272/2004)
În cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ şi de a fi informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora. Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise. (Art. 52. – (1) Legea 272/2004)
Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub niciun motiv pedepsele fizice ori acelea care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului. (Art. 33. – (2) Legea 272/2004)
Sunt interzise săvârşirea oricărui act de violenţă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie, cât şi în instituţiile care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice altă instituţie publică sau privată care furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii. (Art. 95. – (1) Legea 272/2004)
OK, deci acum știm că pedepsele corporale, umilirea și privarea de drepturi de orice fel SÎNT ILEGALE. Cred că multă lume nu știe asta.
Să revenim la subiectul articolului: ce facem cînd sîntem martorii un episod de violență împotriva unui copil, indiferent că e vorba despre un cunoscut sau de un străin?
Întîi de toate, trebuie să evaluăm rapid și pe cît posibil, corect, situația: este agresiunea capabilă de a provoca traume serioase sau chiar moartea copilului? În funcție de răspunsul la această întrebare, putem avea mai multe tipuri de reacții.
1. Dacă situația la care ești mator este una de agresiune fizică sau emoțională care poate pune în pericol integritatea sau viața copilului (de exemplu, lovituri cu pumnii sau picioarele sau acte de violență care produc vătămări corporale, ori urlete, amenințări că va fi abandonat etc.) și care-i pot cauza traume de ordin emoțional cu efecte pe termen lung, faci următoarele:
Pentru că în multe dintre cazurile în care părintele abuzator este confruntat în mod direct, cerându-i-se să-și controleze comportamentul, există riscul ca intervenția ta să degenereze într-un conflict violent verbal și/sau fizic, situație ce ar afecta și mai mult copilul din punct de vedere emoțional, o decizie înțeleaptă ar putea fi aceea de a păstra distanța, fără a pierde contactul vizual cu copilul, și de a apela la:
1. Serviciul de urgență 112 (Poliția), serviciul de securitate (dacă vă aflați într-o instituție, magazin etc.) sau orice altă persoană abilitată ce poate consemna evenimentul și care poate contribui la identificarea părintelui și a copilului. La venirea autorităților abilitate, poți da o declarație în calitate de martor.
Probele (înregistrări video sau audio, fotografii) se pot dovedi foarte utile. Utilizarea lor în alte scopuri decât informarea autorităților este însă interzisă și poate atrage sancțiuni sau plata de daune morale. Postarea pe rețelele de socializare, distribuirea lor către mass-media conduc la expunerea publică a copilului, încălcându-i-se dreptul ”la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale” (art. 27 alin. 1, Legea 272/2004).
2. Suni la 116 111, numărul Asociației Telefonul Copilului. În urma sesizării tale, serviciile sociale fie vor merge în familia copilului, fie vor contacta asistentul social din localitatea de domiciliu şi vor efectua o anchetă socială în urma căreia se vor decide consecințele ce pot fi aplicate părintelui abuzator.
3. Suni la Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), care funcţionează în fiecare judeţ şi în fiecare sector din Bucureşti (lista de telefoane este aici) sau către Serviciile Publice de Asistenţă Socială (SPAS) din localitatea respectivă. Aceste servicii sînt de obicei apelate, de regulă, cînd e vorba despre abuzuri repetate despre care știi că se petrec într-o familie de vecini, prieteni, rude ai unor prieteni.
În cazul sesizării lor, serviciile de asistență socială (pct. 3) au obligația de a proceda la plasamentul în regim de urgență și la sesizarea poliției/organelor de urmărire penală care vor stabili, prin anchetă specifică, gravitatea lor și gradul de vinovăție al părintelui (intenție sau culpă). Dacă, la măsura plasamentului în regim de urgență, părinții sau persoanele care au în îngrijire copilul se opun, autoritatea respectivă sesizează instanţa judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe preşedinţiale de punere în aplicare a măsurii. Se poate administra, din oficiu, ca probă, declaraţia scrisă sau înregistrată a copilului referitoare la abuzul, neglijarea, exploatarea şi orice formă de violenţă asupra copilului la care a fost supus. Înregistrările se realizează în mod obligatoriu cu asistenţa unui psiholog.
2. Ce poți face când copilul este victima unei corecții abuzive din partea părintelui?
Oricât de ofensator și dificil ar fi să asistați la o scenă în care un copil este abuzat fizic (smucit, zgâlțâit, tras de păr, lovit ”ușor” etc.) sau emoțional (apelative jignitoare, amenințare, blamare etc.), psihologul spune că ideal ar fi să eviți o confruntare directă cu părintele agresiv. Pe fondul oboselii sau al stresului, se poate întâmpla ca părintele să devină și mai agresiv cu copilul. În aceste situații, ajută mai mult să vă manifestați sprijinul pentru acel părinte. Pe scurt, în loc să-i cerem părintelui să-și controleze comportamentul, îi spunem: ”Copiii pot fi dificili uneori! Vă pot ajuta cu ceva?” sau ”Și eu m-am confruntat cu problema asta și la noi a mers altă metodă, vreți să vă povestesc despre ea?”
Această abordare constructivă, calmă și lipsită de critică, îl face pe părinte să se simtă înțeles și validat emoțional, și astfel crește probabilitatea să-și ajusteze singur comportamentul manifestat față de copil. Îi poți sugera că există specialiști care îi pot oferi soluții și sfaturi pentru a evita dificultățile întâmpinate cu copilul. Există multe centre care oferă consiliere pentru părinți, găsiți resurse pe www.parintibuni.ro și www.salvaticopiii.ro
Din păcate, uneori e greu să facem diferenția între cele două tipuri de situații, alteori ne este jenă sau frică să intervenim, dar eu cred că avem obligația civică de a interveni în astfel de situații, mai întâi oferind suport părintelui aflat în dificultate, apoi contactând autoritățile abilitate, dacă părintele abuzator continuă să manifeste comportamente abuzive față de copil.
Pentru loviri sau alte violențe de gravitate redusă ca cele exemplificate mai sus, serviciile de asistență socială cooptează părintele într-un program de evaluare, monitorizare, consiliere, cu oferirea unui plan de servicii.
După un astfel de apel la autorități, poate fi copilul separat de părinții săi, în cazurile de abuz? Căror fapte și comportamente reprobabile corespund aceste măsuri legale?
Copilul poate fi separat de părintele abuzator. Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte: alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti. (Art. 36. – (1) Legea 272/2004)
Dacă există motive temeinice de a suspecta că viaţa şi securitatea copilului sunt primejduite în familie, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială ori, după caz, ai direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti au dreptul să viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze despre felul în care aceştia sunt îngrijiţi, despre sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, acordând, la nevoie, îndrumările necesare. (Art. 41. – (1) Legea 272/2004). Dacă, în urma vizitelor efectuate, se constată că dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului este primejduită, serviciul public de asistenţă socială este obligat să sesizeze de îndată direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în vederea luării măsurilor prevăzute de lege. (Art. 41. – (2) Legea 272/2004)
În ce condiții unul sau ambii părinți pot ajunge la închisoare?
Conform codului penal, anumite fapte capătă circumstanțe agravante (sau sunt prevăzute separat ținându-se de pericolul social ridicat al făptuitorilor majori_ dacă în pregătirea, săvârșirea unei infracțiuni ori după comiterea acesteia au fost implicați și copiii.
Fapte penale pentru care părinții pot fi sancționați cu închisoarea:
– ”Violența în familie” (omor, omor calificat, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovituri cauzatoare de moarte, vătămarea corporală din culpă)
– Relele tratamente aplicate minorului
– Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
– Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă. Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
– Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile (Sclavia, Traficul de minori, Supunerea la muncă forţată sau obligatorie, Proxenetismul) – fapte prevăzute de Codul Penal și de Legea 678/2001)
– Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă fapta este săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi. În cazul săvârșirii de către un membru de familie, pedepsele sunt majorate, 7-18 ani, respectiv 10-20 de ani) (art. 13 Legea 678/2001)
– Exploatarea cerşetoriei. Dacă fapta care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi este săvârşită de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerşeşte, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
– Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale (violul, agresiunea sexuală, Actul sexual cu un minor sub 15 ani, coruperea sexuală a minorilor)
– Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului. Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.
– Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu. Părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Fapta nu se pedepseşte dacă înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor. Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.
Dacă aveți în jur familii în care știți că se întîmplă abuzuri, poate puteți face astfel încît părintele care asistă la abuz să afle care sînt drepturile și ce poate face pentru a-și proteja copilul și pe el însuși de partenerul abuziv.
Ca un rezumat: dacă agresiunea e foarte gravă, sunați la autorități, vă rog să salvați în telefon chiar acum numerele de mai sus, Inima Copilului, nr. Protecției Sociale din orașul în care se întîmplă agresiunea, să nu stați atunci să căutați pe internet. Salvați cu un nume ușor de găsit, de ex. AJUTOR COPIL și în caz de urgență, apelați rapid. Puteți filma, dar doar dacă nu puneți în pericol copilul agresat. Nu puteți distribui pe facebook filmul sau pozele cu pricina, este ilegal. Dacă agresiunea nu e foarte gravă, încercați să oferiți părintelui agresor empatie și sprijin.
Nici un copil nu ar trebui lovit, speriat, umilit, înjurat. Am scris aici despre de ce cred eu că bătaia nu e niciodată o soluție. Alternative la bătaie am enumerat aici.
Mulțumesc, George Roman și Marius Rusu, pentru prețiosul ajutor.
Sursa foto: copil agresat via Shutetrstock.com
Foarte util articolul. Am asistat de multe ori la scene de genul si nu am stiut ce sa fac ca sa nu ma pun nici pe mine in pericol, nici copilul…
Buna Ioana,
eu locuiesc in Cluj si am vazut foarte rar asemenea lucruri, sincer.
De fiecare data cand le-am vazut insa, au fost fapte comise de oamnei agresivi de felul lor, ciudati, gata sa ia la bataie si vanzatoarea de la colt sau pe oricine altcineva. In conditiile astea, iti spun sincer ca mi-e frica c-as deveni eu victima daca as reactiona cum simt, si cred ca asta-i opreste pe multi care sunt martori la asa ceva.
Ce spune psihologul citat de tine e o opinie pertinenta, as vrea insa sa vad cum reactioneaza un animal care-si bate copilul pe strada la sugestiile astea. Probabil cu „de ce te bagi?” sau direct cu o injuratura. Un adult care-si abuzeaza copilul e clar ca nu erational, deci nu va raspunde bine la argumente rationale.
Asa ca eu cred ca cea mai buna varianta e Tel Copilului, sau 112 si eventual filmuletul doveditor.
As mai lua insa in considerare ceva: pentru multi parinti din Romania o palma nu e bataie, o dau fiindca nu stiu altfel si nu sutn educati, desi chiar isi iubesc copiii. In cazul asta, nu stiu daca masura de plasament de urgenta e o solutie reala. Sa fim realisti, chiar le-ar fi mai bine in plasament copiilor astora? Ma indoiesc, mi se pare o solutie disperata.
In plus, oricat de bine ar suna prevedirile legale, in realitate DGASPC (cu care lucrez destul de mult prin natura jobului) nu raspund nici cazurilor extrem de grave, ma indoiesc ca ar investiga un copil scuturat de parinti in parc.
O palma intra la situatia cu nr. 2, nu pune viata copilului in pericol. Atunci poti interveni discret, poti invita copilul la joaca, orice sa ii scoti pe cei din din vria scandalului. Doar daca stii bine familia si esti sigur ca agresiunea e repetata si mult mai grava in familie, atunci suni autoritatile, ma gindesc. Sigur ca daca agresorul pare genul in stare sa omoare pe oricine, nu te bagi sa-i oferi un sprijin, dar cred ca un telefon la politie si o filmare sint in masura sa-i dea de gindit. E greu sa salvezi un copil de parintele lui, spre imposibil, dar eu cred ca trebuie sa incercam. Macar un copil din zece daca reusim sa salvam de o caruta de palme si tot merita.
Buna Ioana,
Foarte util atticolul! In fiecare seara discut cu sotul meu despre vecinul nostru. Pe scurt,inger de copil acum atat de inrait datorita bataii si jignirilor pe care le primeste de la bunica zilnic. Micutul a invatat sa fuga,dar doamna a invatat sa il pacaleasca( „hai la mamaie sa ti arata ceva- jap jap doua palme ca s-a murdarit pe pantaloni,sau direct jap jap cand copilul nu e atent). Intr-o seara i-am asteptat parintii crezand ca poate nu stiu…de unde,mama la ridicat de perciuni pt ca statea pe jos!! Am primit si eu sfaturi de la bunica” tragei doua ca asa ti se urca in cap” …! Reactia mea,poti sa ti imaginezi… Bataia nu e atat de „grava” incat sa sun la politie… Dar copilul e clar afectat,foarte afectat… Am sa incerc sa caut o solutie pentru ca si Sofi a mea e deranjata,se pune intre ea si baietel ca sa il apere pentru ca stie ca in ea nu are voie sa dea nimeni…
PS: Mamica din Bordei
Cred ca cei de la Inima Copilului iti pot da un sfat despre ce poti face in situatia asta, in care sint sigura ca se afla muuulta lume…
Va salutam, poate ne mai vedem pe-acolo!
Nu-mi place ideea de a acorda sprijin parintelui agresor daca agresiunea nu e grava, mi se pare o modalitate numai buna sa-i confirmi ca ceea ce face e ok. Sincer, un parinte violent nu cred ca are finetea sa vada dedesubtul sprijinului acordat si daca nu-i spui verde in fata „mai omule, nu e bine sa iti lovesti copilul” nu cred ca rezolvi/schimbi nimic in modalitatea de educatie. Cu cat vom fi mai multi cei care vom semnaliza agresiunile si le vom sanctiona, chiar si verbal, cu atat vom avea o sansa ca bataia sa iasa din normalitate.
Eu ma gandesc ca nu ar reactiona deloc mai bine daca ii spui direct in fata „Faci ceva gresit.” Tendinta noastra a tuturor este sa reactionam negativ la critica, sa ne aparam. In plus, nu cred ca ideea este sa ii validezi comportamentul, ci sa intervii cu blandete, ca sa nu amplifici emotiile si starea tensionata. Acum vreo trei saptamani am vazut in parc o mamica cu fetita ei, pe care o tot amentinta „Te bat de te omor, m-ai terminat, inceteaza etc”. Femeia parea destul de obosita si consumata, nu stiu care era situatia ei generala. Nu am facut nimic, nici eu nu stiam ce sa fac, dar citind articolul acum imi dau seama ca poate daca incercam sa ma joc si eu cu fetita ei, sa o atrag in jocul alei mele, daca schimbam 1-2 vorbe cu ea, poate s-ar fi simtit sprijinita cumva. Si poate si prorpiul exemplu ajuta. Eu de exemplu ma tot uit prin parc la alti parinti cum se joaca cu ai lor copii si daca vad ceva care imi place, incerc sa preiau. Ma tot gandesc ca exemplul face uneori mai mult decat morala pe care i-o tinem parintelui. Sigur, nu vorbim aici de agresivitatea extrema, de care scrie si in articol.
Buna Ioana,
din pacate Cristina din Cluj are dreptate, la noi sunt prea putini agenti de Asistenta Sociala. DGASPC-ul de ocupa curent cu alte probleme si mai putin cu aceasta problema. Nici Asistenta Sociala, nici asistenta educationala nu sunt asa cum ar trebui la noi (in special la nivel rural).
Ca de obicei, tema articolului este foarte bine aleasa, intentia minunata, din pacate oamenii educati, cititi, sunt interesati oricum de educatia sanatoasa oferita prin metode alternative, iar genul acesta de oameni (brute lipsite de educatie, empatie, rabdare) nu sunt in nici un caz deschisi educarii (lor desigur) sau schimbarii. Trist este ca bietii copii care se nasc in asemenea familii sau cu asemenea parinti, vor avea de luptat toata viata pentru supravietuire. Si multi dintre ei vor fi agresorii de maine. 🙁
Există anumite personaje, destul de numeroase, de ambele sexe, majoritatea de vârsta a doua şi a treia, care nu consideră că agresiunea asupra unui copil în general, nu doar asupra copiilor lor, e agresiune şi nici nu cred că există vreo motivaţie legală sau morală de a se abţine de la ea.
Astfel încât poţi avea surpriza să te plimbi cu copilul tău de mână, şi să apară un astfel de personaj, zbierând şi grohăind printre aburii alcoolului, şi să îţi ia copilul la palme în faţa ta.
Bine de stiut. La Ikea s-a pierdut o fetita de 2 ani, se anunta prin statie detalii despre cum arata fetita si cum este imbracata. Am avut ocazia sa cunosc parintii, tata-su, un munte de om, mergea nervos catre informatii Ikea, in spatele lui un baietel de aprox 7 ani plangea, cand s-a intors tata-su si i-a tras un pumn copilului, acesta pur si simplu a zburat si a cazut cu capul de gresia de pe jos, dupa care la pus mama in caruciorul de cumparaturi si continua sa-l certe ca nu a avut grija de surioara lui, iar tata inca urla la el ca-l omoara…am impietrit. Nimeni nu a spus nimic si nu a intervenit. Era vina baietelului ca s-a pierdut fetita:(. Trist. Cand a trecut pe langa mine si sotul meu mama copilului, am indraznit si am intrebat de cand e responsabilitatea unui copil de 7 ani sa aiba grija de un alt copil??? S-a uitat urat la noi si nu a comentat. Fetita s-a gasit, iar baietelului i s-a promis o bataie zdravana acasa. La fel si eu nu am putut dormi toata noaptea, mi-am reprosat ca nu am avut curaj sa spun sau sa fac ceva mai mult.
Eu am asistat de doua ori la aşa ceva. Prima data era vorba despre un copil care intra cu mama şi bunica în farmacie. Avea vreo 6 ani şi plangea de durere de măsea. Furioasa, mama a inceput sa il loveasca ” să aibă de ce plânge”. L-a plesnit destul de rău, repetat, tare, peste cap şi umeri. Bunica nu spunea nimic. Mie mi s-a făcut gol în stomac, gol în cap şi am rămas blocată în uşa farmaciei. Au trecut pe lângă mine ca şi când nimic nu se întâmplase, cu copilul plângănd şi mai tare şi eu am ajuns acasă tremurând, întrbându-mă de ce nu am intervenit şi ce puteam să fac.
A doua oară eram în parcarea unui mall când părinţii, ambii, îl loveau pe un băieţel de 3-4 ani. La un moment dat tatăl l-a smucit în sus şi a început să îl lovească la fund foarte tare. Am strigat instinctiv să nu îl mai lovească. Nu am ştiut ce să mai spun, apoi am ameninţat cu poliţia. L-au luat pe sus şi au fugit la maşină. Sunt sigură că şi-o putea lua mai rău în intimitatea casei. Problema este că în ambele cazuri, îmi e greu să cred că nu era o obişnuinţă bătaia, dar la fel de greu să cred că poiliţia ar fi ajuns la timp daca sunam la 112. Deci mă simt în continuare extrem de neputincioasă.
Intr-o parcare un tata isi lovea fetita de 5-6 ani peste fata pentru ca varsase o bautura pe bancheta din spate a masinii. Am strigat la el sa inceteze ca voi suna la politie. Mi-a spus sa imi vad de treaba mea si ca am sa vad eu cand o sa am copii cum o sa fie …. Macar pe moment a incetat sa o mai bata. Insa violenta sigur a continuat in viata acelei fetite! Eu reactionez de fiecare data cu riscul de mi-o lua…..insa e greu sa faci acest lucru cand esti cu unul sau doi copii langa tine….
De cand locuim aici (Londra) am vazut o gramada de agresiuni dinspre parinte/bunic spre copil. E drept nu violenta fizica pentru ca sunt legi ce se aplica (le e teama daca cineva filmeaza/raporteaza, apoi serviciile sociale incep demersurile), dar violenta in limbaj, limbaj al corpului, tonul vocii, umiliri, amenintari, frica, etc sunt la ordinea zilei.
Am mai observat ca unii reactioneaza violent pentru ca asa cred ca se asteapta sa reactioneze. E o chestie, daca nu generala, atunci foarte raspandita, sa crezi ca lumea te vede prost ca parinte daca nu esti autoritar. Inseamna ca ‘te pacaleste’ copilul, si altele.
Cand am intervenit am spus parintelui ‘esti ok?, pot sa fac ceva?’ iar apoi am spus, dupa caz, ‘respira, orice ar fi trece’, ‘te inteleg, stiu ca it sucks cateodata’, ‘uite-l, e speriat, imbratiseaza copilul, stiu ca il iubesti’, ‘cu totii suferim cateodata’, etc. Ce am simtit sa spun, ce mi-as spune si mie.
Daca interveniti, incercati sa fiti obiectivi si interveniti cu onestitate, fratie, caldura, iubire. Si istoria personala, limbajul corpului si energia pe care o transmitem genereaza ceva.
Foarte util articolul ! Am asistat si eu la o scena oribila in parc. Un tata isi lovea baietelul de vreo 5-6 ani pentru ca……pur si simplu cazuse cu rolele….baietelul plangea de durere si monstrul venea spre el urland sa ii aplice vreo 2 palme….eram cu Nicholas si pe atunci avea 1 an si am filmat cu telefonul scena dar nu am indraznit sa fac nimic. Sincer mi-a fost frica sa ma apropii de monstru dar daca nu eram cu Nicholas as fi spus ceva 🙁
Dar totusi vad frecvent mame care isi bat la fund bebelusii de 1 an, 2 pentru ca nu vor sa plece din parc si urla la ei in loc sa le atraga atentia cu ceva….sa le explice….sa le povesteasca ceva frumos…..
Buna, am o intrebare despre Telefonul Copilului. Vin la fata locului dupa ce suni? Nu imi este foarte clar cum anume intervin in familia copilului daca nu stiu numele familiei respective. Banuiesc ca parintele agresiv nu va fi cooperant astfel incat sa imi spuna numele lui:( si daca 112 nu ajunge la timp nu prea ai cum sa ii mai gasesti ca sa ii poti raporta la serviciile sociale.
Articolul este extraordinar de util, am de gand sa folosesc telefoanele astea oricand va fi nevoie.
Zona: Berceni, Ele (mame sau bunici) samanterese de profesie, Ei: „K1 in devenire” impiedicati de burta de bere, Copiii: cu varste de la 1 pana la 8 ani. Tratamente aplicate: imbranceli, scuturaturi, palme fara numar, injurii ce nu se pot reproduce, pe scurt: comportament animalic. Agresiunile sunt multilaterale: ele intre ele, ei catre ele, ele catre alti „intrusi” si toti catre copii. Aceasta atitudine a devenit un stil de viata nu mai reprezinta ceva iesit din comun. Scriu despre Berceni pentru ca aici locuiesc, dar mi-a fost dat sa vad si mai rau (vezi satele uitate de lume din Moldova). Si ma obsedeaza o intrebare: DE CE FAC ACESTI OAMENI COPII?
Incheiere: Eu inainte de a fi mama: revolutionara, reactionam dur la orice; Eu dupa ce am devenit mama: smerita, intorc capul in partea cealalta, pentru ca, altfel, data vitoare cand ies din casa violenta lor cu siguranta se va indrepta MISELESTE asupra copilului meu. Astia suntem in Romania de astazi.
Eu chiar ieri am abordat o idioata, care si-a lovit baietelul de vreo cinci ani, pentru ca in parc sarea si alerga inaintea ei, ca orice copil normal de gradinita, in loc sa mearga ca un catelus, incet si cu doi pasi in urma. Ea se plimba cu vreo trei prietene, toate cu copii mai mici in carucioare, si era clar ca vrea sa le demonstreze cat de bine dresat e pustiul, ca altfel nu-mi dau seama de ce ar fi vrut sa il trimita in spate (un set-up ideal pentru a-i pierde pe cei mici, mai ales daca esti cu atentia la discutii, ca ei se opresc mereu sa se uite la ceva). A urlat la baietel sa vina la ea dupa ce i-a atras atentia de doua ori mai incet dar in stil executa-comanda, acesta a venit speriat, cu mainile ridicate deja aparandu-si capul, apoi a dat de doua ori, si ar mai fi dat, daca n-as fi sarit de pe banca.
Nu prea aveam un plan cu ce sa-i spun, asa ca… asta mi-a venit pe moment: i-am spus ca sunt politista, si ma ocup cu protectia copilului, si ca de la inceperea anului scolar (in Ungaria e azi) vom fi mult mai atenti la astfel de abuzuri peste tot. Aici in Budapesta sunt foarte multe camere security pe strazi, in parcuri, in magazine, i-am spus ca noi avem acces la ele, si vom tine legatura si cu institutiile publice ca sa ne sesizeze. Si ca ar fi bine sa nu se mai atinga de copil, sau daca stie specimene asemenatoare, sa vorbeasca si cu ele, daca nu vor sa ajunga la inchisoare, unde nu prea sunt iubiti cei care ranesc copii. Am vazut pe fata ei ca s-a speriat cat de cat, i-a fost rusine si de prietene poate, ca nah, sa dai in copil e okay, dar sa fi certat de un politai e nasol… :/
Evident astea au fost abureli, care merg doar la o anumita categorie de oameni – si abuzul e o problema grava si in familii de intelectuali, care din pacate stiu cat este de neputincioasa politia… dar nu am putut sta deoparte. Slava Domnului eu vad rar asemenea cazuri, de asta si sunt asa de indignata, si trec la actiune fara sa ma gandesc prea bine ca poate iau si eu un sut.
Faza cu sunatul la autoritati nu mi se pare viabila (decat in cazul in care cunosti omul si stii ca e recidivist), pentru ca o bataie ca asta in general nu tine mai mult de cateva minute. Si nu stiu cum e in Romania, dar aici sigur nu ajunge politia pana atunci, daca nu spui ca arde sau a murit cineva.
Eu nu cred ca intr-o asemenea situatie, intervenind putin agresiv si oprind un abuz, ii faci rau mai tarziu copilului, ca merge acasa si il bate acolo dublu. Daca se abtine macar pe strada, pana ajung ii mai trece din nervi – sau daca e tipul care bate pentru orice, ca asta e un outlet pentru proprii nervi, atunci il va bate oricum, din pura placere, orice am zis/facut eu inainte.
Sa ma bag si sa fiu draguta, empatica, intelegatoare cu o astfel de bruta… mi se pare imposibil, chiar daca stiu ca e spre binele copilului, pur si simplu su as fi in stare. Sincer, eu nu cred ca acesti oameni pot fi schimbati prin cuvinte, sau oricum nu cu acele cateva pe care apuc eu sa i le spun, oricat de blanda as fi… 🙁
„prin cuvinte” e singura metoda in care se pot schimba cu adevarat si lucrurile, si oameni
Da, asta suna foarte romantic, doar ca:
1. Eu nu prea ii consider oameni pe cei care sunt in stare sa bata sistematic un omulet care este in totalitate dependent de ei.
2. Daca isi doresc sa (re)devina oameni, au nevoie de terapie serioasa, primita de la profesionisti in domeniu, probabil pe parcursul multor ani. In nici un caz de doua propozitii calmante rostite cu empatie falsa. (Sa fim sinceri, cati dintre noi ar simti cu adevarat empatie fata de o bestie de genul celor descrise in post sau in comentarii…?)
Ce e de facut atunci cand simti ca iti pierzi controlul si vezi negru in fata ochilor? Cand simti ca fierbi si iti vine sa urli? Cand esti unicul parinte responsabil si cand iti cresti copilul singur? Inainte cu cateva luni nu suportam sa aud/ accept ca exista parinti care isi smucesc/ lovesc copilul. Mai nou, m-am surprins si eu in astfel de ipostaze. Nu imi e deloc usor sa observ cum o iau razna. Am o fetita de 1 an si jumatate pe care o ador. Vreau sa o cresc frumos dar cu asa posibilitati limitate, ma simt cam neputincioasa. Recunosc: au fost cateva episoade in care mi-am pierdut controlul si am lovit-o la fund. O palma si atat. Imi pare atat de rau si imi e rusine. Chiar ma gandeam sa cer ajutor, sa caut ceva alternative sa fiu mai calma si iata… postarea Ioanei. Nu ma las, mai caut…
La un moment dat era o tipă pe stradă, venind cu fetiţa ei de la şcoală. Copilul cât se poate de obişnuit, nu ieşea în evidenţă. Mă-sa era genul pitzipoancă hrănită cu o frunză de salată la prânz şi cotorul de la aceeaşi frunză seara, scheletică, păr vopsit prost, unghii false mari şi roz.
Începe să îşi ia la rost copilul că luase o notă proastă. Fiindcă nu ştia să facă nişte înmulţiri. Fetiţa bâiguia ceva. Mă-sa, din ce în ce mai ofticată, îşi înfipsese unghiile false în braţul copilului şi şuiera printre dinţi ca un ceainic sub presiune. Fără să ţipe, fără insulte, fără scandal.
Mă trag mai aproape de ele să aflu ce voiau cu înmulţirile lor, şi o aud pe anorexică sâsâind ca şarpele: „era de aşteptat, tu şi cu taică-tu, doi ţărani, asta sunteţi amândoi! O să mergem acasă şi o să faci numai înmulţiri, până îţi intră în capul tău prost!”
Adică pe gagica cu unghii false nu o interesau înmulţirile şi nici nota de la şcoală, mai ales că avea înfăţişarea uneia care nu a dat pe la şcoală când trebuie. Astea erau un pretext, o gogoaşă. Se măritase cu cine ştie ce Dorel de la lopată, care o trata de proastă, făcuse copil ca să îl ţină lângă ea şi el nu se preocupa de copil, iar ea căuta să se răzbune într-un fel sau altul, să îşi verse furia pe cineva.
Ioana, fata mea e de aceeasi varsta. E un dracusor de copil, ne ‘joaca’ pe toti ca pe niste papusi de teatru (absolut normal, e sanatoasa, vesela si plina de energie, deci nu sta locului o secunda) 🙂
Problema este ca palma aia la fund NU rezolva nimic. O sperie si o traumatizeaza (chiar daca noua ni se pare ca e o chestie minora). Fiind singurul tutore, copilul asta te are doar pe tine, tu esti Universul si Dumnezeul ei. Noi suntem doi parinti si tot o vad cum traieste cu intensitate fiecare vorba a mea, fiecare miscare.
Trebuie cumva sa iti consumi energia asta negativa, fara a o lovi. Stiu ca e greu, chiar am simtit de cateva ori ca doar o palma ar rezolva o problema, dar am avut norocul sa realizez ca din pacate nu asta e solutia. Asa ca strang din dinti si incerc sa rezolv problema cu calm.
Palma aia nu-i rupe nici spinarea si nici nu o trimite in cabinetul psihologului, dar nu are niciun rost si nu rezolva incidentul. Nu intelege de ce si-o ia, asa ca valoarea educationala e zero.
Incearca sa indepartezi sursele de probleme (fii-mea de pilda are o pasiune nebuna pentru orice electricale, baga in gura orice etc.). Decat sa urlu la ea sa lase x si y, ca oricum ma ignora lejer, cand e pornita sa faca o nazdravanie, incerc sa ii impedic accesul la chestiile care stiu ca se lasa cu probleme.
Nu e strategia perfecta, dar macar o scapa de niste suturi in fund 😀
Multumesc! Incerc, ma straduiesc! Sper sa reusesc.
Ioana, nu esti singura care are probleme! Traim in era tehnologiei, probabil ai cum sa afli de grupuri de suport. Stiu ca nu e timp niciodata, pentru mai nimic, dar trebuie sa il scoti timpul asta de undeva, sa il investesti in tine, sa ii arati copilului din tine mai intai ca il iubesti si ca este in siguranta, si apoi cu siguranta vei empatiza mai usor cu copilul tau. Personal nu am copii, dar am trait intr-o familie plina de violenta, am experimentat in copilarie si adolescenta abuz atat verbal cat si fizic. Cand a fost randul meu sa am o interactiune cu un copil mai mic decat mine, adica cu sora mea mai mica cu 8 ani, am reactionat tot violent. In continuare familia mea reuseste sa scoata tot ce e mai rau din mine dar lucrez la asta. Daca la fel este in cazul tau, rupe tiparul, nu te mai simti vinovata pentru ce a fost, tine minte ca mai suntemmulti oameni ca tine care vor sa se autodepaseasca, sa nu perpetueze un model gresit de crestere a copilului. Iubeste-te, iarta-te si iubeste-ti copilul. Si nu uita: nu esti singura! Asa ca intreaba alte mamici ele cum fac, cum reusesc sa nu se descarce pe copil cand sunt obosite sau frustrate. Multe ganduri bune, imbratisari si iubire iti trimit!
In Franta se lupta asociatiile de ani de zile sa treaca de parlament o astfel de lege (tentativa in 2009, esuata). Acolo e legal sa aplici o „corectie moderata” copilului, adica atata timp cat nu-i lasi urme pe piele… Ma ia cu fiori. A fost deja somata de UE sa-si aduca legislatia la zi, dar inca n-a facut-o.
Iar noi avem legislatia aliniata pe tarile nordice si Germania, dar practic nimeni nu e la curent. Suntem dati exemplu in lista „tarilor abolitioniste” de catre asociatiile de protectia copiilor din tarile care inca nu au adoptat asa o lege. Si, paradoxal, abuzuri sunt parca mult mai multe la noi. Dac-ar sti…
Acum n-ar mai trebui „decat” o campanie beton pentru (in)formarea parintilor, dupa modelul celei din Suedia din anii ’70 (mesaje scurte cu „hinturi” de positive communication pe cutiile de lapte, spoturi televizate etc). Daca se incumeta cineva sa demareze asa ceva, I’m in! Cu ceva banuti, idei, timp…
In Franta legea e deja in vigoare, de mai multi ani, si nu, „corectiile moderate” nu sunt acceptate:
http://www.vos-droits.justice.gouv.fr/mineurs-victimes-11965/enfant-battu-maltraite-ou-prive-de-soin-20718.html
Ba da, din pacate sunt autorizate: http://www.lefigaro.fr/actualite-france/2015/03/02/01016-20150302ARTFIG00301-le-conseil-de-l-europe-oblige-la-france-a-interdire-la-fessee.php
Textul tau e interesant, problema e interpretarea termenului de „mauvais traitement”. Jurisprudenta in momentul de fata in Franta considera ca palmele peste fund (sau peste fata, sau ce vrei tu) nu sunt „mauvais traitement” atata timp cat nu lasa urme pe corp consemnate de un examen medical.
Singura decizie de justitie care s-a aventurat sa condamne o astfel de violenta „minora” e http://www.liberation.fr/societe/2013/10/15/500-euros-d-amende-pour-une-fessee_939683 si a fost foarte contestata in societate.
Eu prefer sursele de text oficiale (portalurile de tip Legifrance, Vos Droits – Service Public etc.), nu presa – chestie de incredere personala. 🙂
Textul de lege se refera la sanctionarea oricarui tip de violenta fizica (cu sau fara urme) si verbala, mie una mi se pare lipsit de echivoc:
„Les cas à signaler ne se limitent pas aux agressions de nature sexuelle (abus sexuel ou viol, inceste, prostitution infantile,incitation à la débauche, etc.), mais s’étendent à toutes les situations de mise en danger de l’enfant, dont notamment :
* les violences physiques,
* les humiliations et les propos vexatoires,
(…) ”
(sursa: http://vosdroits.service-public.fr/particuliers/F952.xhtml )
Cat despre semnalarea agresiunilor asupra copiilor, legea franceza considera ca trebuie luata atitudine ori de cate ori un copil este in pericol (iar prin „pericol” se inteleg situatiile in care „sanatatea, siguranta, moralitatea sau dezvoltarea fizica, afectiva, intelectuala si sociala a copilului risca sa fie compromisa”).
http://vosdroits.service-public.fr/particuliers/F781.xhtml
Exista si un serviciu public care se ocupa cu astfel de probleme (pe langa toate asociatiile si organizatiile private si non-guvernamentale): http://www.allo119.gouv.fr/presentation
My 2 cents…
Ok, te iert, pt ca nu vazusesi inca link-ul postat de mine mai jos 🙂
Tu consideri ca legislatia e la zi, Consiliul Europei si Unicef-ul considera ca nu e. Cine e mai tare ? 😀
Ideea e ca in legea franceza nu exista o interdictie de tipul celei din legea romana, formulata de genul „sub niciun motiv, ORICE forma de pedeapsa fizica”. Sanctionata e doar pedeapsa fizica ce „pune in pericol” copilul sau il „umileste” (cf link-urile tale). Iar asta e la latitudinea judecatorului, de a decide ce pedeapsa fizica e umilitoare sau nu. De aici subiectivitatea sanctionata de Consiliul Europei.
Asta, dublata de „dreptul la corectie” recunoscut de Curtea de casatie in 1819 si niciodata negat de atunci (doar restrans prin legea din 1967 in cazurile in care sanatatea copilului e pusa in pericol) (referintele le ai in link-ul de mai jos de la oveo), autorizeaza tacit palmele peste fund, mana, obraz etc.
In alta ordine de idei:
-e util uneori sa citesti si presa, mai ales cand enumera obiectiv fapte („consiliul europei condamna Franta”) si nu isi da doar asa, nedocumentat, cu parerea.
-ai discutat vreodata cu francezi despre „fessée”? incearca, si o sa vezi ca, chair si fara a sti de hotararea curtii de casatie despre „droit de correction”, ideea de „drept la corectie” e adanc inradacinata in ei. Pentru niciun francez (sau aproape), palma peste fund nu e interzisa prin lege. Maltratarea da, violenta „exagerata” da, dar palma „educativa” nu. De aia sar ca arsi cand cineva incearca sa clarifice aceasta lege in termeni mai fermi. „La noi in familie facem ce vrem atata timp cat nu-i maltratam, ii crestem cum vrem noi” cam asta reiese din discutiile cu ei.
Cunosc multi francezi, inclusiv expatriati in tari in care interdictia ORICAREI violente fizice asupra copiilor e clar mentionata prin lege si asimilata bine de societate. Povestesc detasat cum, din cauza ca ai lor copii i-au informat de asta, ei bine acum se abtin sa le dea palme in public si pastreaza asta pentru acasa.
-crezi ca asociatiile de tipul unicef, oveo sau a celei care a semnalat Franta la consiliul Europei si-ar mai pierde timpul sa completeze legea daca ea ar fi de ajuns?! S-ar concentra pe readucerea ei aminte si pe lupta pentru respectarea ei.
uite si o referinta clara din link-ul oveo care arata ca dreptul la corectie e inca la ordinea zilei:
„Dans son rapport au Comité européen des droits sociaux, le gouvernement français a relevé que, selon les décisions de justice, le « droit de correction » doit être 1/ inoffensif, 2/ modéré (tapes, vêtements saisis au col, oreilles et cheveux tirés) et 3/ viser à maintenir l’ordre scolaire et la discipline.”
referinta: 16 décembre 2010, Rapport national au CEDS, RAP/RCha/FR/X(2010), pp. 54-55.
Si asta e in scoli, nu in familii!
iata o viziune mai detaliata a legislatiei actuale in Franta: http://www.oveo.org/rapport-sur-letat-en-2013-de-la-legislation-francaise-concernant-les-chatiments-corporels/
Ce ma bucur ca scrii asta! Am asistat de multe ori neputincioasa la scene de violenta pe strada, in care copiii erau smuciti, loviti, umiliti si amenintati de parinti sau bunici. Dar acum 2 saptamani am fost foarte aproape sa sar la bataie cu o mama psihopata de gemeni (asa pareau baieteii, cam pe la 5-6 ani ca varsta), la intersectia Timisoara cu Romancierilor, in Bucuresti. Va povestesc aici, ca poate o remarcati in zona si o opreste cineva data viitoare. Nu e greu de recunoscut femeia, cam la 1,60 cm si cam 130kg, cu baieti gemeni de varsta aproximativa clasa I.
Au coborat din masina 137 la Romancierilor, iar mama s-a napustit direct asupra unuia dintre baieti, dandu-i pumni in cap si maraind printre dinti ca daca il mai prinde ca face nu-stiu-ce il omoara in bataie. Cand a terminat cu primul baiat, s-a intors catre al doilea, care a zbughit-o la fuga in directia din care veneam eu. Mama, absolut desfigurata de nervi si efort, s-a postat in mijlocul trotuarului si a strigat dupa al doilea baiat ca daca nu se intoarce acum, cand il prinde ii va fi mai rau. ‘De prins tot te prind, ca tot cu mine vii acasa. Daca nu vii imediat incoace, te calc in picioare cand te prind.’ Baiatul, care fugea direct spre mine, si pe care ma pregateam sa il iau in brate si eventual sa fug cu el, nu stiu, sa il salvez cumva, s-a oprit, s-a uitat de la mine la mama lui, apoi a inceput sa mearga foarte incet spre ea. Cand a ajuns, mama a ridicat mana. Baiatul si-a acoperit capul cu ambele brate. Mama i-a prins cu o mana pumnii micuti deasupra capului, si pe sub coatele lui a inceput sa ii care pumni in fata cu cealalta mana. Un spectacol incredibil, in plina strada, fara rusine si fara mila. Ii cara pumni copilului cu atata inversunare si ura, incat am crezut ca il desfigureaza. Pana in momentul ala, ajunsesem langa ei si ma oprisem, cu lacrimi in ochi la jumatate de metru. Mama a observat la un moment dat ca cineva s-a oprit langa, mi-a aruncat o privire ucigatoare si sfidatoare in acelasi timp, si-a insfacat copiii care urlau si se tanguiau de cate o mana si a dat coltul pe Romancierilor, spre Drumul Taberei. Am urmarit-o cateva minute, timp in care s-a tot uitat in spate spre mine si a inceput sa mearga mai repede.
Nu stiu voi, dar faze de genul asta stratnesc in mine niste porniri criminale pe care le stapanesc cu greu. Articolul Printesei este foarte util pentru astfel de situatii.
Daca asistam la astfel de scene dar NU facem nimic, este normal sa ne simtim vinovati mult timp dupa aceea iar imaginea sa ne urmareasca zile dupa. Ne reprosam ca nu am facut nimic pt. ca de fapt stim ca nefacand nimic am aprobat fapta.
Nu accept scuzele cu parintele care creste singur un copil, altul care e stresat, plictist etc. motive se pot gasi “n”. NU ridicati mana asupra copiilor. Punct. Faceti la fel si cu seful, politistul din trafic, vecina de la doi? Cu siguranta nu.
Ma apuca o nebunie cand aud/vad astfel de situatii, una d-aia in care il infrunt pe agresor si ii cer sa-si masoare puterile cu mine nu cu un pusti. Chiar daca sunt femeie, chiar daca sunt insotita de un copil.
PS – La 112 nu intervin in astfel de situatii (probat de subsemnata). Mi-au spus sa ma duc la sectia de politie din zona in care ma aflam.
Eu cred sincer ca e utila postarea, dar si usor nerealiste solutiile. La 112 iti spun ca am sunat eu si nu o voi mai face: pana sa ajung macar sa vb cu cineva, agresoarea(mama)-cu copii cu tot- disparuse. Am sunat la 112 pt ca doar nr asta il stiam (atunci. Acum , multumita articolului, am si altele:)..) si pt ca eram cu Andrei de mana (avea pana-n 2 ani pe-atunci) si nu mi-a venit sa intervin direct in bataia cu genunchi trasi in burta, pe care o MAMA O APLICA piciului de aprox 5 ani. Pt ca nu isi pazise fratiorul sau surioara mai mica si ala nu stiu ce facuse… Serios: pana sa ajung sa vb cu cineva care sa ma ia in serios, mama cu cei doi copii deja urcasera intr-un autobuz.
Cand, in sfarsit am vb, m-au tratat ca pe o tralala care n-are ce face…si cand am intrebat „cu cine vorbesc” mi-au raspuns „cu organu’..”. Misto, nu? I-am zis si eu (plina de draci pt ironia idiotului) „nu stiam ca Organu’ stie sa VORBESTE!”
Faza cu fotografiatul sau cu filmatul …sincer nu stiu daca e viabila. Ok, o faci si apoi? Daca sunt unii de pe strada si pleaca pana vine vreo autoritate..cum o sa-i gaseasaca? Dupa fete? Sincer..ma indoiesc.
Da, acum ca mi-a crescut copilul (3 ani si 8 luni) am inceput sa intervin direct. Sigur.. poate-s nebuna…m-am si gandit la asta ultima oara, cand s-a lasat cu un gratios „da’ ce te bagi tu, fa, in familia mea! vezi-ti de plodul tau!” . Desi vorbeam foarte politicos si am RUGAT-O pe mama respectiva sa nu-si mai altoiasca fiul si sa nu mai urle la el pt ca al meu nu-i obligat sa asiste la asa ceva. Eram intr-un magazin, copilul cerea o jucarie, maica-sa il ignora, copilul incepuse sa tipe ca vrea-vrea-vrea si el ceva..ceva..asa ca mama nu l-a mai ignorat, pur si simplu a inceput sa-i arda palme peste cap si sa urle la el facandu-l in toate felurile. Cand mi-a zis sa nu ma mai bag i-am spus zambind (imi venea s-o calc in picioare, o si calcam daca nu eram cu fi-miu..) „aveti dreptate, nu e treaba mea, e treaba celor de la protectia copilului!” Habar n-aveam, recunosc, niciun nr, dar m-am facut ca iau telefonul sa sun…a sters-o rapid din magazin. Sincer..cred ca puteam sa mi-o iau si eu de la doamna…era destul de voinica fata de mine..bine c-am speriat-o. Data viitoare o sa ma gandesc de zece ori daca asta e cea mai buna idee. Mai ales ca..sincer..fi-miu a fost si mai marcat de discutia mea cu aia. Peste ce vazuse. So…
Pe de alta parte…nu-mi vine sa stau si sa ma uit pur si simplu…pt ca acesti copii, crescuti in palme si pumni si jigniri, va asigur ca sunt viitorii agresori ai copiilor nostri!!!
(tre’ sa-mi fac timp candva sa povestesc despre cateva faze traite de Andrei/el cu mine in Kisselef, care, totusi, mi se parea un parc ceva mai „spalat” decat multe altele..)
Asa ca..o sa recitesc ce-ai scris..sa ma prind care dintre variante ar fi mai buna in situatii din astea. In care nu vorbim de „o plamuta” care nu face niciun rau (cica..)
nu ai speriat-o. nu ai facut decat sa isi ia copilul acela o ataie dubla acasa. pt ca pe aia ai umplut-o si de mai multi nervi.
e rezultatul parentingului prost gestionat. „lasati copiii sa faca ce vor” suna cunoscut? ei bine, rezultatele se vad. copiii urla din orice, sunt egoisti si rasfatati. si se suie in cap parintilor. aceiasi parinti care acum nu mai stiu cum sa gestioneze situatia, copiii li se suie in cap. sunt parinti care n-au fost in stare sa dea educatie copiilor si acum nu stiu cum sa indrepte situatia decat cu palme si pumni.
Tot eu..:)
Caci asta-i subiect foarte fierbinte pt mine:))
Mai nasol e ca..fi-miu s-a imprietenit cu niste baietei un pic mai mari ca el, au 4 ani si ceva, suntem vecini, ne intalnim vrand nervrand in parc…Mamele sunt aparent din „lumea noastra” (asta in care te deranjeaza bataile and staff like that), dar tot ele, de cate ori vreunul dintre tzanci face vreo chestie „altfel”au solutii gen: pac- trage-l de ureche… tzanc-arde-i una la fund… rast-trage-l de par… Cu seninatate si ca si cum este o a doua normalitate… Si jur ca nu stiu cum naiba sa le abordez…caci sunt genul ala care „stiu ele mai bine cum sa-si creasca copiii”…iar eu as vrea sa le fac sa priceapa..
p.s.
va dati seama ca si copiii fac la fel. unul dintre ei, de cate ori se oftica pe ceva, da cu picioarele in maica-sa…altul ii da palme peste cap.. Vorbim de 2 copii diferiti, cu mame diferite, da? :))
taman prietenii lui fi-miu…
si..drept sa spun..mi-e ca si fi-m,iu o sa invete asta..desi eu mereu stau de vb cu el si-i spun ca nu e ok asa…
De obicei, lumea şi în primul rând categoriile sociale conservatoare spun: vai, am un copil disciplinat, e respectuos, liniştit, matur, nu ca alţii care trebuie struniţi cu bătaia etc
Câteodată apar în public (parc, terasă etc) unii cu un copil întocmai aşa: foarte disciplinat, politicos şi rezervat, vorbeşte foarte formal, nu aleargă, nu face gălăgie. Sau, mai rar, obsesiv de politicos, cum sunt copiii cu autism înalt funcţional.
Tocmai conservatorii mai sus pomeniţi fac stânga-împrejur şi se feresc de el ca de Dracu: ăsta, care nu plânge, nu ţipă, nu cere, salută pe toată lumea, răspunde la ceea ce e întrebat, e un monstru, un nebun, un copil anormal!
Astfel încât nu putem să tragem altă concluzie în afară de faptul că mamele care trag de ureche, de perciuni şi lovesc la fund nu vor, de fapt, să îşi disciplineze sau educe copilul. Vor să lovească, fără un motiv precis, şi au nevoie de un pretext acceptabil social. Îi pândesc greşelile: hai, nu face ceva, să îi pot da o palmă? De ce atât de liniştit?
Un om care isi bate abuzeaza copilul fizic si psihic ar trebui sa execute inchisoare, munca in folosul comunitatii si sa achite amenda. Pentru ca altfel, nu se va putea stapani de la pornirile animalice indiferent de cata vorba buna are parte sau educatie din partea celorlalti. Daca am avea o astfel de lege si s-ar permite probarea infractiunii prin filmari, suspiciuni de-ale vecinilor si interviu luat copilului la scoala sau gradinita, va asigur ca cel putin 5 din 10 parinti ar avea ceva amenzi de plata. Trebuie, cumva, bagata frica in ei sa nu isi mai agreseze copiii, altfel nu vom avea niciun rezultat.
Luarea copiilor din familii este ultima solutie dezirabila in Romania, in afara de cazul in care copiilor le este viata in pericol. In centrele de plasament, majoritatea sunt victimele unor abuzuri absolut ingrozitoare, si din partea personalului, si din partea celorlalti minori aflati in centre.
Util subiectul abordat de tine. Recomand celor care se raporteaza jignitor la agresori sa incerce o schimbare a unghiului de vedere. Pacat ca, impreuna cu psihologul nu ai realizat o explicare a mecanismului traumei. Agresorii au fost la un moment dat in trecutul lor (sau inca sunt) victime. Ceea ce fac ei este sa perpetueze inconstient modelul comportamental de agresor. O parte dintre cei agresati, dupa o indelungata munca, cu sine, reusesc sa depaseasa cercul vicios al traumei, altii raman in cerc. O abordare blanda si suportiva la adresa tuturor este mult mai constructiva.
Este foarte usor sa critici, sunt curioasa cati dintre cei care citesc postarile de aici s-au oferit sa ajute parintii a caror copii sunt pe culmile tantrumurilor si efectiv nu stiu ce sa faca, avand creierii varza din n motive. Nu cred ca toti parintii care ajung sa dea o palma la fund copilului sunt din specia „de raportat autoritatilor”, pur si simplu sunt exasperati, depasiti de situatie si ajung sa aplice o corectie de acest gen tocmai pantru ca nu stiu ce sa mai faca. S-a pus careva in postura unuia dintre acei parinti care, desi incearca si incearca variante, tot nu au solutii la astfel de iesiri? In parcul Moghioros nu am vazut pe nimeni sa incerce sa ajute, doar priviri acuzatoare si multe comentarii.
Varianta cea mai buna este sa abtii. Pentru ca atunci cand te enerveaza un adult, nu il bati si nici nu il imbrancesti sau majoritatea nu o face. Pentru ca omul acela pe care tu trebuie sa il educi si sa ii asiguri un trai afectuos si decent, este exact copilul tau. Nu ai drept de viata si de moarte asupra lui, oricat de mult te-ar enerva. Respira de mai multe ori inainte sa ii aplici corectia. Ajutorul, desi util, nu poate veni de la altii, trebuie sa vina din mintea ta. TU detii controlul, mana nu ti-o ia inainte fara ca mai intai sa o trimita creierul spre „acolo”. Copilul tau nu are nicio vina ca esti obosita, stresata, irascibila, ca nu ai rabdare.
Pana in jurul varstei de 3 ani bataia nu va invata copilul decat sa isi urasca (pe moment) parintele, sa i se faca frica de acesta; nu va „corecta” comportamentul in vreun sens asteptat de parinte. Iar ulterior vor intra mai bine in functiune instinctele de supravietuire si se va ajunge la un fel de „cursa a inarmarilor”, copilul va face „prostii” din ce in ce mai mari, le va ascunde din ce in ce mai bine, iar pedepsele vor creste din ce in ce mai mult in amploare. In jurul varstei de 10-12 ani se va atinge apogeul; niste parinti aproape innebuniti vor scoate cureaua pentru orice detaliu si un copil care va specula orice context de rebeliune. Evident ca toata lumea pierde dintr-un astfel de scenariu.
Ca o paranteza, in vest de vreo 2 generatii s-a ajuns, pe acest fond, la situatia ca la varsta adulta sa apara asa numitul „estrangement” (instrainare) intre generatia de 30-40 si cea de 50-70. Copiii adulti mai vorbesc foarte rar cu cu parintii lor iar spre finalul vietii ii abandoneaza in azile. Suripriza vine cand au parte de acelasi tratament din partea copiilor lor, tocmai fiindca le-au aplicat acelasi „tratament” pentru care ei si-au urat parintii si i-au expediat la azil. Si ciclul se repeta (cum? strict psihologic, prin asa numitele comportamente automate, care nu sunt trecute integral prin „filtrul constient”). In Romania (si in est in general) suntem de-abia la inceputul unui astfel de fenomen; cei care au in prezent >50 de ani vor muri cel mai probabil singuri prin azile si (surpriza) la fel se va intampla si cu cei care au acum ~30 si isi disciplineaza dupa metodele bunicii copiii nascuti in ultimii cativa ani.
Iti spun eu ce se intampla in vest: nu exista ajutor din partea bunicilor in cresterea copilului, asa cum se intampla la noi. Bunicii nu se implica in asta, merg pe principiul „i-ai facut, e responsabilitatea ta, e treaba ta cum te descurci, nu veni la mine”. Sa vedeti britanicii, spaniolii si nemtii la pensionare: isi vand casa, isi cumpara autorulota si pleaca in turul Europei. Se distreaza in grupuri de pensionari, la spa si la masaj. Evident, cred ca este dreptul lor sa se bucure de batranete, dupa o viata de munca, ceea ce nu-i de condamnat. Iar copiii lor se chinuie singuri cu ai lor copii, la randul lor, pentru ca sunt putini cei care isi permit vreo bona, daca mai au si vreun mortgage. Si vine o vreme cand unii ajung sa mearga in cadru, umbla cu pampersul dupa ei si dau in alzheimer. Iar copiii ii trimit direct in azil si ii viziteaza o data pe an, in cel mai bun caz. Ura intre generatii e mare si se perpetueaza. Noi inca avem noroc ca ne mai ajuta parintii, daca sunt aproape de noi, chiar daca vorbim de Bucuresti/provincie. Insa tendinta asta va ajunge si la noi. Avand in vedere ca s-a marit varsta de pensionare, ma indoiesc ca noua (celor de +30) o sa ne mai arda asa mult de crescut nepoti si ajutat la schimbat pampersi. Copiilor nostri nici atat.
Mai e si un detaliu care e trecut cu vederea. In „modul traditional” de crestere al copiilor – cel in care se implica parintii si familia extinsa – copiii sunt efectiv ingrijiti doar de catre femei. In acest model social barbatii sunt in mare parte absenti din viata copiilor, fie ca sunt plecati la munca sau pur si simplu ocupati cu „detalii ale vietii de adult”. Barbatii traditionali intervin doar in cazuri extreme, ca factor corector („las’ ca ii spun eu lu’ tac’tu sa te bata”, etc). Modelul „modern”, fara familia extinsa, presupune insa o implicare mai substantiala a tatalui in ecuatia asta parentala, iar asta dintr-un motiv foarte simplu: e pur si simplu prea mult de munca pentru o singura persoana in primii ani de viata ai copilului.
De unde stii tu ca exista ura intre generatii? Doar prin faptul ca nu le cresc copii? Si in plus Mi se pare normal sa se distreze la varsta pensionarii. Si nu cred ca un azil e dracul pe pamant. Chiar Asa de rau sa fie? Nu prea cred.
In UK nu e, la noi este! Si ura dintre generatii este cat se poate de reala.
Eu inteleg ca de multe ori e f greu, copiii ne pot scoate cu adevarat din minti, dar cand il palmuiesti, il iei la pumni, il dumnezeiesti si alte cele, cred ca se impune un control riguros la mansarda. Inseamna ca ai o problema si nu esti normal. De fiecare data cand vad asemenea scene imi vine in minte un singur lucru – diferenta de inaltime, greutate si forta a bestiei care loveste intr-o mana de om. Si mi se face sila, atat de sila incat, chiar daca uneori cel mare ma scoate din minti, nu il pot lovi. Si n-am s-o fac niciodata. Punct!
Legea in Romania se bazeaza pe „reintegrarea in familie”. Un copil este luat de la familia naturala din motive de agresiune, este dus intr-un centru de plasament, dar daca peste o perioada de timp parintele vine si spune ca ii pare rau de ce a facut, copilul ajunge din nou la el. Se poate intampla acest lucru de mii si mii de ori si acel parinte nu este decazut din drepturile parintesti!
Este din pacate adevarat in multe scoli copilor nu li se respecta drepturile ,sunt batuti de uni profesori,parintilor nu le da dreptul sa-si aleaga la ce clasa sa inscrie copilul . Decizi sa schimbi copilul la clasa paralela ti se spune nu se poate fiindca sunt 25 de copii,ma refer in orasele mici cu o scoala generala nu ai de ales decat sa pui copilul sa faca naveta din clasele 1-4 circa 20 km cu ocazie,sa l lasi la clasa respectiva si sa fie incontinuare agresat pshihis ori fizic ,ultimul cel mai important anbandonul scolar
Daca adopti un copil statul este obldat prinvreo lege sa te ajute sa integrezi acel copil Va voi spune mai punctual ei inadoptie un copil de virsta 6–10 ani si din pricina ca este in localitatea de domiciliu o singura scoala cu doua clase paralele vrei ca acest copil sa fie la clasa ceaalalt fiindca toti copii de virsta lui din cartier sunt la clasa aceia ,iar dir ajunct nuti aproba fiindca sunt 25 copil . cum se mai integreaza acest copilin mintea celor din minister
Trebuie informate autoritatile in masura sa ia o decizie, un copil nu ar trebui agresat sub nicio forma!
Agresiunea fata de copii ar trebui interzisa prin lege si cer care o fac sa fie inchisi
fata mea lovita zilnic de un baiat. Bataitul lovit zilnic de catre mama. Ba in 2 ore in care l-am vizitat acasa, baiatul a fost urechit de 3 ori de mama (si asta cu musafiri).
Cu frumosul am explicat la mama ca trasul de urechi si amenintatul cu abandon si batutul pana la sange sunt ilegale. Raspuns de femeie cu studii post universitare: si alti oameni fac la fel cu copiii.
I-am zis ca asta e abuz.
Si pauza. In 1 saptamana s-a vazut o schimbare impresionanta, in bine. Da, stiu, am fost directa, imi pare rau ca nu am facut asta mai demult, dar cred ca unele mame au nevoie de cate un dush rece – intra intr-o vrie, intr-o normalitate, probabbil abuzate acasa din copilarie si…. nu isi dau seama.
De aceea sustin pe toata lumea: cand vedeti ceva ce e prea mult, spuneti stop. Cum o fi. Poate multi nu vor reactiona, dar si pt acei putini care se vor trezi din jungla, pt acei copii care de a2a zi va fi viata un pic mai bine, ganditi-va!!!! ca pt acestea merita.
Buna ziua, am citit atenta articolul Dvs si as vrea sa va descriu putin situația in care ma aflu, poate cineva ma ajuta. Am un băiețel de 3 anișori. Tatal, a stat langa copil pana la vârsta de 6 luni, ne am despărțit, datorită lipsei de interes pt viata dr familie, comportamentul urat fata de mine . Dupa un an de zile am decis sa ii mai dau o șansa crezând ca s a schimbat.. Insa situația a fost mult mai rea. Numai spun ca se purta oribil cu mine, ma injura, ma lovea , ma scuipa etc !!! Insa se purta foarte urat si cu copilul, il jignea cu expresii de genul : bulangiule, fatalaule, jegosule, handicapatule. Era gelos ca cel mic il respingea, nu vroia sa doarmă cu el, sa mănâncă cu el, si atunci chiar il injura la propriu : sa isi bage p*** in morții lui de roman prost; asta era la ordinea Zilei roman prost, roman belit, pervers ca mata. Expresii care ma dureau enorm si care in continuare ma deranjează cCand imi aduc aminte. Acestea sunt considerate violente ? Menționez ca intenționez sa divortez de acest nenorocit si sa aduc martori care sa spună aceste lucruri la tribunal
Sigur că violenţele verbale sunt considerate violenţe, singura problemă e că trebuie să le poţi dovedi. Ideea e următoarea: dacă doreşti să-ţi fie încredinţat minorul (custodie exclusivă), în mod obligatoriu te adresezi instanţei de judecată cu acţiunea de divorţ. Divorţul pe cale administrativă, la notar sau la Starea Civilă, este posibil doar dacă ambele părţi sunt de acord cu custodia comună.
Chiar şi în instanţă e destul de greu să obţii custodie exclusivă (fiind vorba despre o excepţie şi nu de o regulă), nu însă şi imposibil. Pe baza probelor administrate (martori, înscrisuri, certificate medico- legale, anchetă socială), judecătorul poate decide că autoritatea părintească exercitată în comun contravine interesului superior al copilului (dacă unul dintre părinţi se face vinovat de violenţe, lipsă crasă de interes etc.).
Chiar dacă instanţa va hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun, e obligată să stabilească domiciliul minorului. Având în vedere vârsta lui şi ceea ce ai spus mai sus, probabilitatea ca domiciliul copilului să fie stabilită la tine e foarte foarte mare.
În situaţia asta, se pune problema programului de vizitare al celuilalt părinte. Aici mi se pare foarte important să ai probe serioase în favoarea a ceea ce susţii mai sus. Spun asta pentru că, de regulă, programul ăsta de vizitare presupune ca tatăl să ia copilul la el câteva săptămâni în vacanţe şi o data la două weekend-uri.
Dacă însă o asemenea soluţie ar pune în pericol siguranţa, dezvoltarea fizică şi psihică a copilului, instanţa poate limita dreptul de vizitare. Astfel, se poate stabili de exemplu un program de vizitare în care tatăl va putea să-şi vadă copilul doar la domiciliul tău, în timpul zilei şi în prezenţa ta. În cazuri extreme, instanţa de tutelă poate dispune chiar decăderea unui părinte din exerciţiul drepturilor părinteşti, caz în care nu se mai pune problema dreptului de a avea legături personale cu minorul.
Va mulțumesc din suflet pentru rapiditatea cu care mi ati raspuns . Momentan ma sfătuiesc cu avocata despre ce trebuie sa facem. Soțul nu este de acord cu un program de vizita la domiciliu. Insa va spun sincer ca imi este frica sa ii las copilul, știind ca acesta plange dupa mine si mai ales reacția soțului atunci cand vede ca minorul ma cere. Este un om fara scrupule care ma manipulează prin intermediul copilului. Sunt martori care l au auzit vorbindu-i astfel copilului, ba mai mult decat atat el personal le a povestit ca a înjurat copilul ca nu a vrut sa stea cu el, si i se părea ceva normal, adică era îndreptățit sa înjure copilul atata timp cat ii refuza prezenta. Nu am decat martori care sa ateste agresiunile verbale fata de minor si fata de mine. Eu am trăit in teroare in permanenta , amenințată ca imi taie o ureche , nasul, ca ma taie pe fata , asta dupa ce anul trecut a înjunghiat un bărbat in picior. A scăpat si din asta dându-i acelui om bani si a retras plângerea . Mai nou ma suna si mama acestuia care la fel ma amenință si imi adresează tot felul de cuvinte urate , fiindu-le teama ca aduc probe pentru custodia copilului. Va spun sincer ca as renunța si la autoritatea părintească exclusiva doar sa stiu ca vizitează copilul in prezenta mea, la casa noastra . Am inceput si ședințe de psihologie cu cel mic, in primul rand pt binele lui, in al doilea rand pentru ca sunt convinsă ca exista o anumită teama si reținere fata de tata . Bineînțeles ca acesta nu recunoaște nimic din tot ce spun, insa de data asta am martori. Sunt f multe aspecte care trebuiesc discutate insa credeți ma ca imi este si frica sa le adaug in cererea de divort pt nu stiu ce reacția ar avea . Sper sa ma ajute Dzeu sa obtin o sentinta favorabilă si sa pot sa mi ocrotesc copilașul. Va mulțumesc mult de tot
În situaţia data, şi eu cred că prioritatea ar trebui să fie programul de vizitare, pentru că dacă îi e frică copilului de tată, ar fi mai mult decât traumatizant pentru el să aştepte cu groază acele weekend-uri în care trebuie să-l însoţească.
Instanţa de tutelă e obligată să pună pe primul loc interesul copilului, nu al părinţilor, aşa că dacă există probe şi indicii temeinice că nu e în interesul copilului să fie rupt cu zilele sau chiar cu săptămânile de la domiciliul obşnuit, lucrul ăsta nu se va întâmpla.
Te poţi folosi de:
– martori (pot fi şi rude în raporturile de familie, n-ar fi însă rău să te poţi baza şi pe persoane credibile care nu au calitatea de rudă sau afin în raport cu tine);
– ancheta socială (se face din oficiu de către Autoritatea Tutelară, de regulă e însoţită de un aviz psihologic – e adevărat că e un aviz psihologic standard, destul de laconic);
– dosarul de vătămare corporală (bănuiesc) deschis anul trecut pe numele lui, în urma episodului de care vorbeai mai sus. Chiar dacă partea vătămată şi-a retras plîngerea (sau a fost încetare a procesului penal în urma împăcării părţilor?), dosarul există şi poate constitui un indiciu pe care judecătorul să-l coroboreze cu alte probe, formându-şi convingerea că e vorba despre un om periculos;
Apoi:
– Dacă mai eşti ameninţată, poate n-ar fi rău să depui tu însăţi o plângere penală;
– În cadrul procesului de divorţ poţi solicita şi efectuarea unei expertize psihologice judiciare, dacă ai convingerea că, într-adevăr, copilul se teme de tată. Poţi depune desigur şi o hârtie de la psihologul actual, dar, sincer, nu prea cred că se dau în vânt instanţele după asemenea expertize sau avize extrajudiciare, comandate de una dintre părţi.
Sunt sigură că avocatul tău va găsi cele mai bune soluţii în concret. Îţi urez succes şi mai ales ca soluţia finală să fie cea optima pentru copilul tău!
Referitor la frica fata de tata, nu stiu daca ii este . De asta mergem la psiholog, sa vedem daca are vreo teama .Insa cu siguranța stiu si am martori care pot dovedi faptul ca il respinge. Adică nu vrea sa il vada in casa noastra, nu vroia sa doarmă cu el, nu vroia sa manance cu el, nu vroia sa meargă cu el in mașina. Același tip de comportament il dezvolta si fata de familia soțului. Am asistat atat eu, cat si fratele si cumnata mea la doua episoade in care copilul s a tăvălit efectiv pe jos pentru ca nu vroia sa il însoțească pe tatal sau in vizita la rudele sale. Deci am martori care pot confirma faptul ca minorul refuza sa viziteze familia soțului. Au mai fost situații in care soțul obliga copilul sa vorbească cu bunica paternă la telefon , minorul refuza si astfel se isca un mare scandal, fiind gelos si rănit in orgoliu bănuiesc ca minorul nu este Atașat sufletește de mama acestuia. De aici si jignirile : esti roman prost ca mata, pervers ca mata, jegosule , bulangiule etc !
In seara in care l a înjurat pe copil, Menționez ca minorul se sculase din somn in jurul orei 3, plângând, mai mult ca sigur a avut un coșmar, iar cand l a vazut pe tatal sau in pat langa el a inceput sa plângă mai rau si l a gonit de langa el. Refuza cu desăvârșire prezenta tatălui , si se refugia la mine in brate ca si cand ii era frica de el. Atunci a înjurat copilul, iar a doua zi le a povestit ,cu gura lui, fratelui meu, cumnatei mele ca a înjurat copilul, pt ca nu vroia sa stea langa el, si o ținea una si buna ca este îndreptățit sa faca asa ceva atata timp cat minorul il refuza. Fazele astea se întâmplau Fff des , poate zilnic . Bineînțeles ca acum , stand cu frica divorțului numai recunoaște nimic, nici ca m a agresat, nici ca a jignit copilul.
Vroiam sa va mai intreb daca instanța Ar lua in considerare dosarele penale pe care le au bunicii materni ai soțului, cu care acesta locuiește, dosare in care au fost pedepsiți cu 3 ani închisoare cu suspendare pana in 2017, pentru fals, uz de fals inselaciune .
Mama soțului ma suna f des si imi adresează cuvinte urate, m a amenințat ca daca aduc dovezi la tribunal va fi vai si amar de mine, mi a mai spus ca ea personal va avea grija sa imi faca copilul sa ma urască, ca ii va implementa tot felul de răutăți la adresa mea in cap. Din păcate nu am avut pe ce sa o înregistrez, nici nu stiu daca se va lua in considerare de judecator, insa cu siguranța voi incepe sa o înregistrez ca sa se vada in ce mediu ar creste copilul meu .Ca o paranteza, am asistat împreuna cu cumnata mea , la o agresiune fata de o alta fetița , verișoara copilului meu ca sa zic asa , din partea unei mătuși a soțului. Vrând sa asiste la ce discutam cu soacra mea , a scăpat fetita din atenție pt câteva clipe si aproape ca fugise in sosea , unde ar fi putut sa o lovească zecile de mașini care circulau. Noroc ca am observat, a luat copila din strada, fapt ce a stârnit o îngrozitoare reacție la adresa celei mici : „proasto, handicapato, fir-ai a dracu ca te omor acum.” Exact asa s a exprimat acea femeie daca pot s o numesc asa , sora soacrei mele, femeie cu care copilul meu interacționa ori de Cate ori era dus acolo. Pe mine nu m a mirat pt ca o știam pe aceasta doamna cum vb si cu se poarta cu copiii, Insa cumnata mea a ramas muta.
Am mai găsit pe Facebook, o filmare pe telefon, cu fratele fetiței agresate, copil cu care fiul meu trebuia sa se joace cand vizita casa tatălui, filmare in care cel mic este urcat pe o masa, in chiloți, si tine intr-o mana un briceag, iar in cealaltă un pistol, pare a fi de jucărie. Cu manelele la maxim este sprijinit si sfătuit de fratele soacrei mele sa „dea” , adică il invata cum sa mânuiască cuțitul. Consider ca este un exemplu f rau pt un copil, si mai ales na gândesc la copilul meu, ce ar avea el de învățat daca ar socializa cu acest copil. Ar putea fi folosită si aceasta ca proba ?
Referitor la dosarul in care l a înjunghiat pe acel om va pot spune doar ca persoana vătămată si a retras plângerea pana sa ajungă in instanța, de fapt nici nu prea stia sigur cine l a înjunghiat fiind o încăierare , Insa singurul care a scos briceagul a fost soțul meu, care mi a povestit in nenumărate rânduri cum a facut, si a mai povestit si altora. Este un sentiment îngrozitor sa stii ce chinuita am fost si langa ce bărbat a trebuit sa trăiesc si mai ales ca nu pot demonstra îndeajuns ce pericol este acest om pentru fiul meu
Ioana, te rog să discuţi în concret cererile în probaţiune şi strategia de urmat cu avocatul tău. Am încercat să-ţi trasez nişte repere generale dar mai departe n-ar fi nici etic şi nici sănătos să mergi la avocat „îndoctrinată” cu ideile mele, care pot diferi de ale celui care până la urmă te va reprezenta.
La fel, nu e corect să abuzăm de rubrica de comentarii a unui blog privat, transformând-o în site de consultanţă juridică în detaliu.
Îţi urez mult succes!
Buna ziua! Cunosc un caz unde 2 fete stau doar cu mama lor. Una are 7 ani iar cealalta are 15. Mama lor tot injura prin casa ca o golanca mai ales de fata cu aia mica,vorbeste incredibil de porcos iar aia mica incepe sa mai scape cate o perla. Aia mai mare avea un prieten iar mama ei tot batea apropouri sa isi inceapa viata sexuala sa se futa sa inceapa viata buna si o tot indemna o corupea oarecum si abea astepta ba chiar a fost cu ea la ginecolog sa ii faca rost de pastile mandra ca fata ei e hotarata sa isi inceapa sexuala. Dupa o vreme dupa ce isi incepuse viata vine ziua prietenului ei iar mama ei ii sugereaza fetei sa isi ia un costum erotic sa ii faca o surpriza si insistase putin pe treaba asta iar fata zis si facut asa face. As vrea sa stiu daca parintii cretini de genu pot fi adusi cumva in fata justitiei si sa primeasca o interdictie fata de copii. Parinti anormali cu o perversitate si un stil golanesc de genu ar trebui sa putrezeasca undeva sa numai vada copii in viata lor. Aceasta mama nu isi forteaza copii sa faca asta in schimb ii indoctrineaza iar ei cred ca este bine ceea ce fac si ceea ce spune mama lor de aceea nu au cum sa i se impotriveasca. Astept un raspuns va rog frumos. Multumesc!
Buna !Ma numesc Adrian si am o problema cu parinti mei ,la varsta de 17 ani m-au internat la psihiatrie, si am fost perfect sanatos vreau sa intreb cum as putea proceda sa vorbesc cu politia , deoarece parinti vorbesc urat injura si se comporta urat cu mine
Agresiunea fata de copii ar trebui interzisa prin lege.
Printesa urbana,ce se intampla daca unu sau mai multi colegi la indemnarea parintilor care au fost de acord cu ordinul primarului unei comene sa bata cu colegul din clasa lor,care este cuminte si invata bine,este nevinovat,nu face rau la nimanui! Cine este vinovat si cui trebuie sa reclamam?
Dirigintelui, directorului scolii, inspectoratului scolar, inclusiv Politiei.
buna ziua. As avea si eu o intrebare. Daca vad pe strada un copil batut de un adult oarecare, este vreo lege care sa ma oblige sa intervin, sau nu?Fiica mea in microbusul scolii se impingea cu un alt copil, fara sa intervina soferul iar personalul didactic care trebuia sa fie in microbus lipsea. in momentul cand au coborat, mama celuilalt copil a luat-o pe fiica mea la paruit si la palmuit iar soferul o pus pe avarii si statea ca la spectacol si radea, iar a doua zi intrba cine o castigat. Binenteles ca eu acea mama a primit amenda iar soferul si scoala avertsment. Dar eu as vrea sa stiu daca este vreo lege care sa-l fi obligat sa intervina, in afara de cea morala. Multumesc
nu, nu exista.