Ce campanie frumoasă, am strigat și-am aplaudat imediat ce am aflat cum sărbătorește Telekom primul an în România: să povestim despre anul nostru împreună într-un film sau poză sau text! Pentru mine, anul acesta a fost cel mai teribil, nebun, plin, secătuitor, dar frumos an de pînă acum. A fost despre familie, despre vise împlinite, despre moarte, dar mai mult despre viață, despre frici și spitale, despre speranță și alinare, despre ținut în brațe, despre spus ce simți și întins mîna să-l ajuți pe cel de lîngă tine.
Despre voi aici și despre mine cu și pentru voi, despre mii de mesaje de toate felurile, despre prietenii și certuri, schimb de emoții de toate felurile. Mi-a plăcut și mi-a displăcut anul ăsta, am îmbătrînit în el cît în zece ani. M-am făcut nu doar mai subțire și mai ridată, ci mai ales mai înțeleaptă și mai îngăduitoare. Un an necesar mie, probabil. Poate puțin prea plin și prea intens.
Am povestit despre anul meu într-un mic video filmat cu telefonul azi noapte, pe terasă, cu un pui de ploaie. Click Play.
Vreau să vă invit și pe voi să vă povestiți anul, aici în comentarii, dar mai ales în concursul Telekom #1andeexperienteimpreuna. Intrati pe postarea aceasta de pe Facebook a concursului și urcați acolo în comentarii un rezumat video, foto sau text al anului vostru. Puteți cîștiga unul din cele 5 premii: un telefon de top, o tabletă, o cameră video, o cameră foto sau o dronă, pentru a suprinde în continuare cele mai frumoase experiențe. Regulamentul oficial al concursului este aici. Comentariile pe care le lăsați la articolul meu sînt doar pentru sufletele noastre, dacă vreți să participați la concurs, trebuie să postați comentariu la postarea concurs de pe pagina Telekom, adică aici.
Unul dintre oamenii pe care îi admir cel mai mult (de la distanță, ce-i drept), Cristian Lupșa, un jurnalist bun, un scriitor talentat, redactor Șef al Decât o revistă, și-a povestit și el anul, la invitația Telekom. Îi aplaud munca și încăpățânarea cu care face jurnalism de calitate în România și mi-ar plăcea să lucrăm împreună cîndva.
Felicitări, Cristian Lupșa!
Pentru voi cum a fost anul acesta? Tot așa de nebun?
Anul meu a fost…un an de echilibru pe de o parte, un an (mai) linistit dupa cativa ani grei si nelinistiti. Un an in care am invatat mai multe despre mine, despre a fi eu, despre a fi bine eu cu mine si cu ceilalti. Pe de alta parte a fost un an greu si este in continuare, datorita unei dorinte fierbinti care nu se implineste… iar viitorul se anunta incert din multe puncte de vedere, sper insa sa fi capatat puterea si maturitatea necesare de a face fata la orice va veni.
Felicitari, Ioana pentru carte si pentru acele schimbari pe care reusesti sa le faci in viata ta si a celor din jur. Iti doresc multi ani la fel de frumosi ca acesta, dar mai putin sau deloc grei.
Sa sparg eu gheata, chiar daca nu vreau sa particip la concurs – anul asta a fost un an bun si se anunta si mai bun 🙂 Ne-a adus 2 liniute mult asteptate pe un test, emotii fel de fel, frici imense pana la primul piciorus simtit in burtica, bucurie fara margini cand ni s-a spus ca o sa avem un baietel sanatos si voinicel ! Si acum chinuitoarea asteptare sa il vedem in bratele noastre. Ce mai, a fost un an minunat, cu prieteni si familie aproape, cu rezultate multumitoare la munca, cu plantat zeci de trandafiri in gradina si iasomie si regina noptii si leustean si patrunjel :))) A fost un an pe gustul meu si de-abia astept sa vad ce imi mai aduce in continuare !
Eu am zis la inceputul lui 2015 ca anul precedent fusese unul nebun si speram ca va urma unul mai linistit. Well…anul asta de fapt a fost anul schimbarilor – separare, divort, schimbari interioare, neliniste, emotii, frici, probabil schimbare in plan profesional pe final de an. Dar e bine cat timp sunt sanatoasa (fizic si emotional) eu si toti cei dragi.
Voi comenta mai mult ca un exercitiu pentru mine. cand ma uit inapoi la anul care a trecut…imi dau seama ca a fost greu si frumos. Mi-a placut enorm sa fiu acasa cu bebelusa mea…am gustat din plin toate clipele dragute cu ea, mai greu totusi cnd cel mare de 3 ani se imbolnavea si nu mergea la gradi,..si eram singura cu doi, unul alaptat- altul nu, unul diversificat-altul..pe mancare normala. Plecam la gradi cu bebe in marsupiu prin autobus si tramvai…si ma intorceam cu doi…din care pe unul il apucau tantrumurile fix la intrarea in bloc si se tavalea pe jos, de se uitau vecinii la mine ca la o nebuna. Am aflat ca pot trai cu un nivel de oboseala pe care nu mi-l imaginam, ca daca vreau sa fim fericiti….trebuie sa lasam toata treaba la o parte si sa iesim la joaca cu totii, afara. Vacantele in 4 au fost…diferite ca pana acum, dar mai odihnitoare decat statul acasa si foarte reusite. Ca si lucruri bune: cred ca am mai multa incredere in mine, sunt mai puternica, stiu ca pot face lucruri complicate, stiu ca pot face oameni fericiti. La relatia cu sotul meu trebuie sa mai lucrez pentru ca am senzatia ca s-a pierdut undeva in…parinteala si adormit (cu) copiii.
Dar viata e pumoasa tare! Iar clipele grele ne fac sa le apreciem pe cele linistite.
Felicitari pentru realizari Ioana! Eu cred ca ai intrat intr-o noua etapa dupa lansarea cartii si organizarea evenimentelor de weekend.
Nu mă interesează concursul, scriu pentru sufletul meu.
Anul ăsta…zici c-au fost 5 comasați într-unul (inițial scrisesem 10, dar am zis sp evit suspiciunea de plagiat). M-am căsătorit, mi-a murit mama, mi-am schimbat jobul, m-am lăsat de antrenament, m-am îngrășat în lipsă, m-am reapucat de antrenament… și toate astea într-un interval în care dacă îl văd pe hârtie mi se pare imposibil de mic.
Cam atât pentru un rezumat de primă privire. Mai departe….scrie-n carte, când o să ajung la memoriile mele 😛
Anul asta… a fost asa de lung in unele privinte si scurt in altele. Am invatat multe despre mine, despre ce vreau, despre ce trebuie sa schimb, despre ce ma face sa rad si despre ce ma determina sa ma ascund sub patura. Anul asta am facut multe planuri si l-am pierdut pe omul care le includea. Imi promisese c-o sa ma invete sah cand se intoarce acasa si nu l-am mai vazut. Mi-am pierdut tatal. Asa il numesc pe bunicul meu, pentru ca, oricat am incercat cand inca ma afecta, nu am reusit sa fiu aproape de tata. Si inca suport consecintele. Anul asta am invatat, cu ajutorul tau, in special de la tine, cat de bine e sa plangi, sa lasi sa treaca, sa deschizi portile, sa fii aproape de oameni si sa spargi zidul care te tine departe de atatea lucruri frumoase. Suntem oameni si e parte din proces sa ne zmulgem cate-o pana din aripi, sa cadem, sa ne ridicam, sa zburam jos de tot, sa ne asumam riscuri, sa judecam mai putin si sa iubim. Pentru ca nimic nu umple golul ala care se rasuceste, nici macar muuuulta mancare – am invatat asta in modul greu. La sfarsit, cu alimentatie sanatoasa si un pic de sport am indreptat lucrurile. Mi-am facut planuri. Am visat si mi-am propus, imediat ce mai capat curaj si cuvinte frumoase, sa scriu despre incredere. Despre cat de frumosi suntem si despre cat de mult ne ia sa vedem. Despre cate lacrimi, cata energie si cate mii de minute pierdem stricand tot din cauza ca ne temem prea mult. Si am citit carti bune, am mers la concerte, am cantat si am invatat sa am prieteni. Mai am asa multe de facut, de vindecat si de trait, dar o sa fie bine. In sfarsit am inceput sa fac lucrurile asa cum trebuie. Stiu ca am munti de urcat, nu dealuri, ca abia a inceput tot, dar ma simt bine cu mine. Pentru ca e bine sa plang, sa imi fie dor, sa ma doara, sa iau pauza, sa zambesc, sa pierd.
Vreau sa iti multumesc. Textele tale au fost primele care au spart gheata si care m-au ajutat sa lovesc zidurile in care ma ascundeam – de mine si de toti ceilalti. Cuvintele tale vindeca. Nu stiu cate sau cand s-ar fi intamplat. Nu ma cunosti, nu ti-am scris comentarii si nu ti-am spus vreodata ca esti printre femeile pumoase pe care le admir, fix in top. Da, serios, pot sa iti confirm ca ai schimbat viata cuiva. Multumesc!
Ps: Vorbind de rani, abia astept sa iti comanda cartea, pentru mama, de ziua ei. Sper ca o sa o ajute sa inteleaga. Sa incerce sa schimbe lucrurile pe care nu le-a facut bine. Nu ma asculta pe mine, dar tu ai puteri magice!
Anul care a trecut a fost nebuuuun tare…m-am intors la serviciu dupa 11 luni petrecute acasa cu gemenii, cumparat o casa, renovat o casa, vandut o alta casa, vacante in 5 caci mai avem un pui de 5 ani, acomodat la gradinita la doar 2 ani pentru gemeni…
Oboseala e crunta uneori, satisfactiile pe masura si tantrumuri din ce in ce mai dese caci doar suntem in „the terrible 2” si vrem toti 3 la mami in acelasi timp.
E superba viata in 5 si acum stiu sigur ca pot face fata la orice…
Anul meu a fost cam haotic, sper ca anul urmator sa fie mai grozav.
Eu am avut cel mai bun an din viata mea. A fost primul an de viata al copilului meu iar eu am cunoscut fericirea in toate formele ei.
Anul acesta a fost anul incercarilor. Daca ar fi sa aleg un singur cuvant, pe acesta l-as alege. A fost -poate- cel mai greu an, la fel de greu ca si anul in care am pierdut-o pe Mama. Am trait tragand de limitele mele, iesita complet din zona de confort si fara sa pot face altceva decat sa accept situatia. Dar, in acelasi timp, anul acesta m-a facut si sa ma bucur mai mult, de mai multe lucruri marunte; pentru ca atunci cand primesti lamai..poti sa faci o limonada, nu?:)
Anul acesta fiul meu a inceput gradinita. La 3 ani si o luna, cat avea in ianuarie. Anul acesta eu si fiul meu am avut parte de 2 luni teribil de grele, cu doua spitalizari. Anul acesta fiul meu, care nu fusese bolnav pana la 3 ani si o luna, a fost diagnosticat cu sindrom nefrotic. Anul acesta eu am simtit ca imi pierd mintile de nenumarate ori, dar nu mi-am permis sa mi le pierd caci el avea nevoie de mine alaturi. Anul acesta am trait frici cum rar am trait. Am strans din dinti, am plans, dar m-am inversunat sa iau partea buna din tot ce-a fost: cele doua luni de concediu medical au insemnat timp al meu cu el. Asa ca am profitat de fiecare secunda, ne-am iubit mult, ne-am tinut in brate mult, am ras impreuna, am plans impreuna…
Anul acesta am avut inca o data dovada ca in prietenie este importanta calitatea, nu cantitatea. Am avut langa mine, in incercarile grele, oameni dragi care m-au ajutat.
Anul acesta am vazut ce frumos creste relatia dintre fiul meu si bunicul lui, singurul bunic in vaiata. Si mi-a crescut si mie inima.
Anul acesta, mai mult ca oricand, mi-a fost dor de Mama. Cand imi venea sa musc din pereti de durere si de frica si de frustrare…mi-a fost Dor de Mama. Cand ma trezeam din somn si imi priveam fiul dormind, mi-as fi dorit-o in viata mea sa il vada si ea.. Cand fiul meu, are a inteles ca el nu are Bunica (nici de la mine si nici de la jumatatea mea) si-a inventat „a treia bunica, una care nu este la ceruri”..mi-a fost Dor de ea..
Anul acesta am mai inteles o data cat de minunata intamplare a vietii mele este fiul meu, Andrei. Cat de mult ma creste el pe mine, cat de frumos ma implinieste. Si i-am multumit ca m-a ales sa-i fiu mama.
Anul meu sper ca va mai aduce cate ceva bun pana la final. L-am inceput cu puiul de om in brate, cu temeri, cu dorinte. In scurt timp ceva din mine am simtit ca s-a dus, impreuna cu mama. Viata a continuat si asa; am inceput constructia a ceea ce poate va fi casa noastra. Si mai presus de toate, am avut langa mine, atunci cand am avut nevoie de oameni cu suflet, cu daruire, si bratele copilului meu in jurul gatului!
La mine nu a fost un an grozav, desi mi s-au intamplat si lucruri bune, lucruri noi, pentru ca am avut si multe perioade urate, printre care si un deces si de fel, lucrurile urate mi se par ca acapareaza tot ce a fost bun.. In concluzie, tot asteept si astept un an mai bun 🙂