Am o relație specială cu mîncarea, în sensul că eu o ador în orice formă, dar în cantități mici și rare, pe principiul mai răruț, dacă vrei să rămîi slăbuț, iar ea e drăguță cu mine, în sensul că nu se depune pe unde nu trebuie (nici pe unde trebuie, dar e OK, nu mă plîng).
Și cu amorul am o relație specială (ca toată lumea, probabil), în sensul că țin minte lucruri complet ridicole despre fostele mele iubiri. Țin minte culoarea unui ciorap de cînd ne-am despărțit. Ce mîncase omul înainte de primul sărut. Care manea îi plăcea mai mult vara aia (să ridice piatra ăla care n-a ascultat în viața lui o manea sau care n-a iubit pe cineva căruia îi plăcea să asculte).
Dar cel mai bine țin minte ce mîncam împreună. Țin minte consistența supei, frăgezimea cărnii (de pui, nu de student, pe aia am cam uitat-o, recunosc), iuțeala sosului, aroma de tiramisu de cantină, cu multă cacao ieftină deasupra. Pe toate le țin minte. Nu-mi mai e poftă de ele, dar le port tatuate pe limbă și pe bolta palatină, ca un meniu limpede al devenirii mele.
Cînd aveam 17 ani și mă iubeam cu un coleg de liceu, mîncam des înghețată de cacao la dozator. Avea gust de lapte praf vechi și era groaznic de dulce, ni se lipeau degetele unele de altele și tare ne mai plăcea, înghețata asta era un fel de super glue de dragoste.
Apoi am venit la facultate și am cunoscut gustul covrigilor brașoveni și al studenților la Politehnică. Fierbinți, crocanți, cu mac sau cu susan. În ziua în care luam bursa, mergeam la pizza la căminul P21. Blat gros cît o franzelă, mînjit cu ketchup ieftin, stropit cu cinci ciuperci la conservă și trei felii de salam de vară transparente ca perdeaua, iar peste toate astea, un strat străveziu de cașcaval vrac, ras subțire. Doamne, că bună mai era! Mîncam amîndoi dintr-o pizza mică de o persoană, scăldam cu bere la pet și viața era frumoasă. O, și cartofii prăjiți la reșou, în ulei rînced, cu ou ochi deasupra, bălăciți în iaurt la găletușă, cu telemea ocnă de sărată, sfărîmată pe deasupra, OMG, cred că asta va rămîne măncarea mea preferată toată viața (deși au trecut 10 ani de cînd am mîncat ultima dată).
Am mai crescut, m-am angajat, m-am rafinat. Băiatul cel nou iubea pastele. Le preparam împreună, uneori doar cu ulei de măsline și usturoi, plus 2-3 ardeiași mici iuți. Mie nu-mi plăceau așa de mult, dar îmi plăcea moaca bucuroasă cu care-mi servea farfuria muuult prea încărcată.
Au mai trecut niște ani, m-am măritat cu omul cu bomboanele cu migdale. Cu el a fost despre de toate. Ciorbe cu smîntînă, vită friptă cu sos de muștar, creveți prăjiți, languste fierte, dar și pîine cu zacuscă sau clătite economice, făcute doar cu apă și făină și stropite cu gem întărit, scobit cu furculița de pe fundul borcanului.
Acum e despre ardei umpluți fără sare, brioșe cu spanac și somon, piersici proaspete și iaurt grecesc rece.
Și mă gîndeam așa, ce meniu variat am avut, ce bune-au fost toate la vremea lor, ce bine că le port cu mine…
Sursa foto: ceva bun via Shutterstock.com
Suna bine toate la vremea lor 🙂
Sa fie spre plăcere si sănătate si cele de acum, draga printesa!
Sper ca mustarul avea gust dulce.
Uneori imi rasuna brusc in cap versul acesta, de la Vama Veche
„Sarea de pe sanii tai m-ar vindeca”
si ma gandesc ca uite, desi sarata, sarea vindeca in anumite circumstante, insa tot ea, doamna, este cea care aduce alinarea in cuplu.
M-ai facut sa-mi aduc aminte de conservele de fasole cu carnaciori care erau deliciul suprem in noptile de iarna petrecute in caminele studentesti 🙂
Ce bine a picat postul ăsta. Delicios. 🙂
Iuuuuu, ce de amintiri culinare mi-ai trezit… Mai ales alea din anii studentiei, zacusca si placintele lu’ buna-mea, broscutele de la cofetariile din Cluj si doar de-acolo… Asta-i modul de a-mi incepe saptamana, visand la mancare buna 🙂 (nu c-as duce lipsa de ea p-aici pe unde-s acum:)
Daaa.. cofetaria de pe eroilor 🙂
Plina de broscute.
Mergeam la teatru si intram prima data la o broscuta 🙂
Ce vremuri!
Hahaha, imi amintesc si eu de 3 bucati de carnati debrecen si varza verde din care faceam salata si stateam doua zile la munte :)))))). Si de tonele de cartofi prajiti …. Mama din lipsa resurselor financiare, cand vroia sa ne faca sa credem ca primim ceva bun de mancare ne facea cartofi prajiti :). Imi amintesc si de sosul de rosii cu piure de cartofi si chiftele. Acum mancam relativ simplu, sa fie usor de gatit si sa nu ia mult timp. Gen feta la cuptor, paste, supe creme (in special de usturoi). Ca piciul asteapta timp, mult timp petrecut cu el.
da-ne si noua o reteta de supa crema de usturoi babyfriendly, te rugam
Ce chestie, iubesc, ador mancarea, dar nu prea o leg de iubiri. Cred ca de vina e cantitatea, mancarea in cantitati mari mai degraba te adoarme decat sa te trimita cu ganduri la sarutari, imbratisari si amor.
Acum chiar ca mi-e foame! 🙂 Deseori mi se intampla sa imi aduc aminte de o persoana sau de o intamplare atunci cand gust un fel de mancare. Atunci cand mananc clatite imi apare in cap imaginea buncii mele care mi le facea seara tarziu, de fiecare data cand o rugam. Ma simteam foarte rasfatata, pentru ca stiam ca nu erau orele potrivite pentru mancat sau gatit si ea totusi imi facea pe plac.
… si iata, esti dovada vie ca dragostea trece prin stomac …
cartofii prajiti in ulei ranced + un ou deasupra = mancarea studentiei
niste chipsuri no name cu nush ce aroma de plastic, pe care le mancam pe banca in parc, noaptea= aroma care imi aduce aminte de iubitul din liceu
pizza de la SPRING cu mult ketchup = primele intalniri cu actualul sot.
pfff, ce amintiri
Ups, am vrut sa dau like si am dat dislike din greseala… Daaaa, pizza de la Spring era chiar faina pe la începuturile ei 🙂
Cand am citit titlul m-am gandit la fetita unor prieteni care la un an jumate mananca mustar tare cu lingura.
Cand am citit textul m-am gandit la primele incercari in bucatarie, in Franta, ca studenta Erasmus, cand faceam dintr-o cutie cu piept de pui mancare pentru 5 zile, supa, mancare, friptura, ciulama, se mirau femeile de servici cand intrau in bucatarie si vedeau ca roamancele tot fierb, prajesc, etc carne de pui. Sau fripturile de somon, mica placere de cand aveam bani. Chiftelele pe gratar cu piure de cartofi facut cu furculita. Ce vremuri, nu aveam bani dar incercam sa mancam bine…
Si apoi mi-am amintit de sotul cu care am cele mai interesante experiente culinare: mancare din 4 colturi ale lumii, restaurante cu stele Michelin, ciulamaua de la seara in care am ramas impreuna, experiente cu quinoa si tofu, mai mult sau mai putin ratate 🙂
Cartofii prajiti (usor sfaramati) cu ou prajit moale si branza de tara este si mancarea mea preferata. Cand stiu ca am avut o perioada grea, scot arsenalul si prepar nebunia!