Mereu cînd văd în filme oameni alergînd înnebuniți pe culoarele aeroportului, disperați că pierd avionul, îmi spun: Haaai, frate, cam cît de nătărău poți să fii să pierzi un avion? Adică e clar că nu zbori în fiecare zi, nu e ca și cum ai uitat că trebuie să ajungi la aeoport la ora X, îți iei rezervă de timp, îți faci back-up la transport, te pregătești cu toate cele, că avionul nu așteaptă și la cît e de scump biletul, nici să te urci în următorul, ca la tren, nu merge pentru toată lumea.
De curînd am aflat și eu cum pierde lumea avionul și jur să nu mai gîndesc gînduri necurate la adresa nenorociților care aleargă ca descreierații pe culoarele aeroportului, cu limba și cravata de-un cot.
Marți aveam avion spre Cluj la ora 08.00. Mi-am pregătit de cu seară tot bagajul, inclusiv hainele de drum, accesoriile, totul era aranjat pe categorii, la îndemînă. La 11 seara eram în pat, la 11.30 dormeam buștean. La 2 m-am trezit prima oară, plîngea bebe. Am adormit la loc la 3, stresată că nu o să mă odihnesc și urma să am o zi super plină, cu două zboruri, conferință, întîlniri, interviuri. De pe la 4 am început să visez că pierd avionul. Ba nu găseam taxi, ba mi se furase mașina, ba fusese accident pe DN, mă zbăteam și mormăiam în somn super stresată să o să alerg ca descreierata prin Otopeni și tot o să-l pierd și lumea mă așteaptă la Cluj, și doar am promis că merg, n-o să mă creadă nimeni că am pierdut avionul, cine dracu’ pierde avionul. Cînd deschid ochii și mă uit la ceasul electronic, să fac infarct: 6.58. Alarma trebuia să sune la ora 6.00.
Primul meu gînd a fost: căcat, sigur visez, ia să mă culc la loc că acuș tre să mă scol.
Al doilea meu gînd a fost: FUUUUCK, Ioană, ești idioată, pierzi avionul! Scoate limba de-un cot și fuuuugi, Forest!
Am sărit din pat cu aplicația de taxi deja pornită, cît am stat pe toaletă am găsit taxi, în cele trei minute pînă a ajuns mașina m-am îmbrăcat și am înșfăcat bagajul, am coborît cinci trepte de-odată, la 7.05 eram în taxi. Pînă la aeroport am avut timp să mă dau pe față cu crema SPF și să-mi dau seama că-mi uitasem boarding passul acasă, dar oricum nu mai conta că nu am boarding pass cîtă vreme pierdeam avionul, așa că eram destul de relaxată.
La 7.25 eram în Otopeni, disperată să ajung rapid la check-in. Mereu am crezut că Otopeniul e un aeroport mic, mai ales după ce l-am văzut pe JFK în New York. Ei bine, cînd ești trezit de 28 de minute și pe cale să pierzi avionul, brusc, Otopeniul devine imens. Am luat-o, evident, în direcția greșită, am mai pierdut 5 minute alergînd de colo colo ca nebuna.
Am ajuns într-un final la check-in (n-a fost problemă că nu aveam pass-ul), apoi am pornit spre poarta de îmbarcare. La zona de securitate, infarct nr. 2: o coadă de cel puțin două sute de persoane, toate relaxate, care se mișcau ca melcii. Era 7.45, auzeam anunțul de îmbarcare pentru cursa de Cluj.
Haideți, frații mei români, de ce nu vă pregătiți de control dinainte? De ce abia după ce treceți de poarta aia cu bip-bip vă aduceți aminte că aveți ceas și cercei și curea cu cataramă și cizme cu ținte? Mi-au ieșit o mie de fire albe și am transpirat rece de zece mii de ori. Cu chiu cu vai am trecut de securitate și am urcat în autobuzul către avion. Aleluia!
Între timp, pe telefon, multe apeluri ratate: omul, singur acasă cu copiii.
– Sofia tușește, știi cumva ce are?
– Sofia e răcită și tușește de două săptămîni.
– Ah, nu observasem. Ce mănîncă Sofia? Dar Ivan?
La avion, infarct nr. 3: un ATR mic, cu elice, mă privește adormit. La naiba, mai bine pierdeam avionul…
Am ajuns vie la Cluj, am bifat toate lucrurile minunate de pe agendă, la plecare urma să pornesc cu taxiul de la restaurant către aeroport la 13.15. Mă delectam cu o ciorbă și cu 12 cititoare clujence simpatice (sărumâna pentru masă, gagici), cînd mă uit la ceas: 13.30. La dracu, pierd avionul. Rapid, mi-au chemat fetele taxi. Care NU a venit. Am chemat altul, care NU a venit. În cele din urmă, cu 45 de minute înainte de decolare am urcat într-un taxi, am pornit spre aeroport, noroc că distanța-i mică, la 2 și-un pic eram în aeroport. Doar eu. Nimeni la check-in, nimeni la chioșcul cu ziare, nimeni nicăieri. M-am uitat la ceas. La dată. Am verificat biletul pe telefon. Relaxare maximă la Cluuuj. Am prins avionul, tot ATR cu elice.
La 15.50 o luam pe Sofi de la grădiniță, proaspătă ca o garoafă. Se știe doar că alergatul te ține în formă.
Sursa foto: alergînd prin aeroport, via Shutterstock.com
De reținut că în toată cursa asta contracronometru plină de panică tot n-ai uitat de crema SPF. :)))
Boarding pasul, cheile, portofelul le mai uit, dar crema SPF, never!!
Diesel Taxi pt Cluj, girl :))
Eh, dupa cate avioane am alergat! Dar dupa tramVAI eu n-o sa fug niciodata 🙂
Chiar Diesel era. :))
Exact atunci se intampla „exceptiile de la regula” cand ii lauzi 😛
Imi dau seama prin ce ai trecut…… Nasol, dar amuzant articolul.
Ce crema spf folosesti? Stiu ca ai mai spus, dar nu am retinut atunci pentru ca nu foloseam….
Ar trebui sa se construiasca avioanele mai subtiri si foarte lungi, sa stea avionul in forma de spirala pe pista, cu multe usi, asa, vreo 100 de usi, din loc in loc, ca sa avem timp sa urcam in el.
Prima mea plecare cu avionul a fost a doua
==================================
Mai demult, ehe… m-a chemat seful meu sa imi spuna ca trebuie sa plec la Sofia, in Bulgaria sa ajut echipa de acolo. Primul meu zbor deci….
Ajung la timp in aeroport, pe Otopeni, si incepe distractia, adica din ora in ora se reprograma decolarea. Eu na, primul zbor, misiune, chestii, stau si astept sa plec.
Intre timp trec orele si suna seful meu pe tipii din Bulgaria, care ii raspund nonsalant ca nu stiu nimic de mine si nici de avion nu se stie nimic.
Saracul s-a gandit ca ceva sinistru s-a intimplat, si suna pe Bogdan, care o suna pe Monica care il suna pe Gore, care suna la nu stiu ce desk si eu imi aud numele cum umple brusc spatiul fonic in terminal din megafoane cu cererea expresa de a ma prezenta urgent la biroul x.
Aici o domnisoara acra imi intinde telefonul si il aud pe seful meu:
– Ce faci ma Cr/st/?!?!
– Bine, astept sa decolez.
– Aha. Pai e 3 dupa masa…
– Stiu, dar ce dracu sa fac, sunt in no man’s land… am trecut granita…
Nu am decolat in ziua aceea, era ceata in Bulgaria de fapt, asa ca primul zbor s-a reprogramat la o ora mai convenabila, in alta zi.
Pot sa rad? Sa mor de ras? Stiu ce spui, cunosc sentimentul.
Am patit asa cand am avut un zbor spre Timisoara, exact cand zborurile interne se transferasera de la Baneasa pe Otopeni. Si trebuia sa te duci la “Sosiri” ca apoi sa traversezi aeroportul sa ajungi, prin interior, la “Plecari”. Si eu, ca o lady, cu gandul ca am timp, tocuri, geana si un laptop, ma duc la check in. Buna ziua, bla bla… “este posibil sa nu mai prindeti avionul, la cursa interna trebuia sa va prezentati cu 40 min inainte de zbor”. “UAT??????????????? De cand asta? Unde ma duc, doamna?” … Si am alergat, pe aceleasi tocuri, tot ca o lady (de data asta cu limba scoasa), pana la plecari. Sunt bortoasa in luna a 5-a (la vremea aceia nu se cunostea burta, eram cu adeverinta la purtator), faceti loc, pipaiti-ma si hai, ca eu nu mai trec prin poarta stelara, tre’ sa ajung la avion. Ajung, dar se inchidea poarta. Noroc ca am 1.80m si m-a vazut tanti ca alerg ca disperata, s-o fi gandit ca oi fi eu aia de pe lista ramasa pe dinafara.
Autobuz. Singura in bus :). Avionul – super mic! Cu tot cu tocurile mele, am mers aplecata. Daar, avionul plin de jucatori de basket, echipa Timisoarei venea de la un meci. YUMMMY! Mi-am tras aerul si m-am asezat pe loc de cinste, ca na, eram cu regim special. In fata, ca sa nu vad si eu bunaciunile alea de barbati.
The end!
Ce zi plina!!! Si eu, cand trebuie sa plec la drum lung vizez tot felul de chestii nasoale: pierdut chei de la casa, inundatii…ma trezesc leoarca si incep sa gandesc ce ma asteapta in ziua respectiva…
Fix aceeasi schema am facut-o si eu acum cateva luni. Eu care nu stiu ce e butonul de snooze al alarmei si ma trezesc la cel mai mic sunet, am ratat cu totul trezirea inainte de plecare. Toata noaptea am dormit stresata si cand a sunat alarma, am oprit-o si am mai prestart somn inca vreo ora. A fost suficient cat sa urmeze o cursa nebuna prin oras facuta de my better half si sa ajung la limita la aeroport. Noroc ca imi facusem check-in-ul online si am fost orientata de un angajat al aeroportului sa fac controlul de securitate in zona noua a acestuia.
Tot in categoria fitness de aeroport, in ultimii ani am avut numai zboruri cu escala si nu stiu cum se intampla de primul avion pleaca cu intarziere si eu fac sprinturi prin aeroportul unde am escala. Am suspectat ca este un plan diabolic de a ma constrange sa fac un pic de sport.
haha, la Cluuuj e maxima relaxare la aeroport, am patit la fel cand am avut o „vizita de lucru” 🙂 ajunsi bucurestenii corporatisti la Cluj, hop sa luam taxi, in fata aeroportului parcarea plina de taxi-uri, niicun taximetrist in masina 🙂 a trebuit sa sunam, vine taxi-ul in 10min, noi ne imbulzim hop sa punem bagajele in portbagaj si hai la fabrica, avem treaba! taximetristul calm: „stati, sa parchez!” parcheaza tacticos masina, coboara sa ne ajute la bagaje. Noi, „sudistii” corporatisti eram socati 🙂 pe drum amuzament maxim ascultand prin statie doamna de la dispecerat, foarte calma si ea: „nooo, cine merge pe strada cutare, nr cutare, avem comanda” 🙂
hahahaaa, si centralista de la taxi e tot clujeanca, doooh. :))))
Nu, nu, nu taxiurilor parcate in aeroport. Mai bine sunati- Diesel, Pritax cam astea- si in cateva minute vin la terminalul de sosiri.
Lasati-i pe rechinasi sa-si arda clientii care nu vor apela a doua oara la ei.
„un ATR mic, cu elice, mă privește adormit. La naiba, mai bine pierdeam avionul…” Cunosc foarte bine sentimentul :))))) Pe vremea cand faceam ruta Atena- Tm cu Carpatair-ul, asa ma simteam si eu de fiecare data :))))
Cand vine vorba de zbor, eu am o lista de frici – incep cu mi-e teama ca o sa fie intamplari nefericite pe autostrada (de la mine pana la aeroport sunt cam 80km), apoi ca pierd avionul si cand in sfarsit sunt in avion, incepe sa ma „piste” frica de zbor, care-i mai nasoala decat toate alea mentionate inainte. Si cu toate astea mi-as cumpara bilete catre oriunde, in fiecare zi …
am si eu o poveste din asta, cu Heathrow, Londra.
in trenul spre aeroport mi-am dat seama ca nu stiu de la ce terminal pleaca avionul meu;
erau 5 terminale, asa ca logic, am coborat la al treilea, sa fiu cel mai aproape posibil de celelalte 4; intre terminale era o distanta care se parcurgea in 6 sau 8 minute cu trenul;
cobor, mai pierd 10 minute sa ajung la un tabel si sa aflu ca zborul meu pleaca de la terminalul 5 (este cel mai mare si pe atunci tocmai fusese deschis)
15 minute mai tarziu a sosit si trenul, care a facut intr-adevar 2 x 8 minute; pana am ajuns la tabel, pierdusem deja vreo 45 de minute.
la tabel am vazut ca pana la poarta mea de imbarcare faceam 40 de minute pe jos.
40 de minute! am zis ca trebuie sa fie o greseala si am pornit, dar dupa 10 minute de mers cand am vazut un alt indicator care zicea ca mai sunt 30 de minute pana la poarta mea mi-am dat seama ca am probleme mari, ca eu mai aveam 30 de minute pana la imbarcare si nu facusem controlul.
long story short – am ALERGAT urmatoarele 20 de minute prin Heathrow cu bagajul dupa mine, cat am putut de tare.
cand am ajuns la control nu mai aveam aer si eram complet transpirat, curgea apa de pe mine. i-am implorat pe aia sa ma lase sa trec pe la pasapoarte diplomatice sau ceva si s-au indurat de mine.
cand am ajuns la poarta, nu era nimeni in afara de o stewardesa. cu ultimele puteri am intrebat-o si mi-a raspuns ca zborul este intarziat 1 ora, de aia nu era nimeni pe acolo.
vad ca pe wikipedia zice ca terminalul 5 este cea mai mare structura/ cladire din UK – deci daca aveti de plecat de pe el, e bine sa ajungeti cu 2 ore inainte in terminalul 5, nu in „aeroport” :))
Hahahaha, mor de ras! Tot asa ceva am patit si noi la Londra, era al treilea apel de imbarcarare cand al meu sot si-a dat seama ca are nevoie urgenta la toaleta. Cand a iesit de acolo, fiind pe Lutton, aveam impresia ca poarta trebuie sa fie dupa colt, unde arata sageata. Surpriza, erau 20 minute de mers pe jos, asa ca da-i si alearga cu bagajele dupa noi, cumva ne-am imbarcat, dar mereu radem cu pofta de episodul ala. In concluzie, chiar se poate pierde avionul.
Paris, aeroportul Charles de Gaulle, zbor Dubai-Madrid, cu escala de o ora si 15 minute, eu prima data in CDG. Zborul de la Dubai a ajuns cu vreo jumate de ora mai devreme, eu ma uitam la ceas si-mi ziceam, a, ok, e timp. Si ajung la controlul de securitate, unde erau doua cozi, una mai mai mare, una mai mica. Ma asez la aia mai mare, am crezut ca aia mai mica este pentru business class sau ceva VIP. Nu era, da’ mi-am dat seama muuuuult prea tarziu. Si stai, si stai… nenea din fata mea nu avea boarding pass pentru nici un zbor din Paris, da’ insista sa treaca si-a parlamentat cu agentii de-acolo vreo 5 minute, timp in care eu faceam 13-14, ca timpul se scurgea si eu deja ma vedeam pierzand legatura spre Madrid, apoi trenul spre Cartagena, si pana la poarta de imbarcare mai erau vreo 15 minute de mers pe jos. Ajung in sfarsit si-mi trec bagajele prin scanner si nu stiu ce li se pare ciudat agentilor de securitate si ma pun sa-mi scot tot din rucsacul pe care-l aveam pe post de poseta. Soc, groaza si transpiratie… Ma lasa sa trec, arunc tot inapoi in rucsac, indes tableta in buzunarul exterior al valizei si da-i si fugi prin aeroport. Am ajuns la poarta in max 7 minute (fata de 15 cat ziceau ei), cred ca cei de la boarding ne asteptau, pe mine si pe inca un pasager care a ajuns imediat dupa mine, inainte sa inchida poarta.
Wow,ce time management! O calatorie „colea aproape,in Cluj” si inapoi la timp sa iei copil de la gradi!
Ce ironie,chiar azi-noapte am visat ceva de genul ca plecasem cu sotul cu avionul si unul din noi a luat avionul gresit si ne sunam sa ne gasim.
Eu sunt agitata inainte de plecari,dar din fericire nu am avut evenimente neplacute.Data trecuta am stat plina de emotii din cauza ca aveam o escala de 55 de minute doar. Ca sa fiu linistita, imi trebuie asa, vreo ora si ceva.Dupa ce ne-am urcat in avion, au anuntat intarziere de 10 minute,panica!Dar am ajuns la timp, noroc ca terminalele erau apropiate.
Colegul sotului meu a fost in Canada in delegatie. A mers linistit la aeroport pentru cursa inapoi spre Romania. Dar SURPRIZA!!! Cursa lui nu fusese cu 10 minute, 30 minute, o ora in urma… Cursa lui fusese cu o zi in urma! :)))) A incurcat zilele…cam nasol! :)))
Tot asa am asistat si eu in Dubai, la un birou de check-in, unde vine un indian cu o cantitate considerabila de bagaje, ca sa i se spuna ca a venit cu o zi mai tarziu… Mi s-a parut amuzant si trist in acelasi timp, stiind cat de rar se duc muncitorii indieni acasa si ce sacrificiu presupune un bilet pentru ei.
Cei mai tari pierzatori de avion vazuti de mine au fost o familie (de romani) cu doi copii marisori care vroiau sa mearga la Viena in vacanta.
Erau intr-o parlamentare la check-in de merita sa pierzi tu avionul ca sa-i vezi.
Tipa de la desk le spunea ca nu le mai poate face check-in pentru ca se inchisesera portile iar ei (parintii) erau ca la alba-neagra: ca lasam bagajele aici (fata aleia a fost priceless), ca vor sa le dea numarul de telefon al pilotului, sa ii creada ca au uitat pasapoartele acasa si s-au intors dupa ele, sa cheme superiorii, sa, sa, sa… timp in care copiii – o fata si un baiat – comentau:
– Mama e de vina ca noi am zis sa facem check-in online
– Tata nu s-a culcat aseara cand trebuia, s-a uitat la TV
– Noi oricum nu vroiam sa mergem la Viena
Si maxima: Hai acasa sa luam masina!
Am avut si eu destule, mare parte datorate taxiurilor, dar celebra ramane cand am ajuns la Milano in aeroport cu vreo mult timp inainte pentru ca aveam o sedinta si vroiam sa particip activ. Am venit relaxata, am intrat in terminal, am mancat, am intrat/iesit din sedinta si pe ideea ca am timp, ca doar am venit asa devreme ma duc sa ma plimb prin magazine. Si cum studiam eu oferta, numa’ ce imi aud numele stalcit in boxele alea. Mi s-au taiat picioarele, ca nici nu mai stiam pe unde sunt, ajung intr-un final apoteotic si o tipa care m-a recunoscut dupa cate ture facusem pe acolo imi spune pe un ton foarte suparat: Ce-i cu tine, ai venit sa vizitezi aeroportul? Ori vrei sa te muti aici?
Am crezut ca lesin de ras…
Cam asa am patit si eu saptamana trecuta. Aveam avion la 7:30 catre Bucuresti, la 5:30 eram inca la birou, in centrul Bruxelles-ului, in conditiile in care se stie ca orasul asta e pe primul loc in Europa in top trafic nesuferit. Soferii sunt civilizati, dar tot se sta cu orele in trafic. Zburam cu seful meu asa ca el a decis cand plecam, cat injuram pe drum si cat asteptam. Si a decis sa plecam tarziu si sa injuram mult. Colac peste pupaza,toata autostrada era blocata din cauza unui accident de motocicleta. Iar la aeroport, nu mai zic ca nici nu trecusem de checkin, ca el si-a dat seama ca vrea sa cumpere ciocolata, dar era nehotarat.. In prealabil, am anuntat pe toata lumea ca e posibil sa pierdem avionul si sa nu ne astepte in Buc.
Si ca sa fie experienta completa, odata ce am ajuns in avion, am fost surprinsa de cat de iritate erau stewardesele, cat de putina engleza vorbeau si cum bombaneau ca e avionul prea mare, pasagerii sunt prea putini si isi cauta alte locuri, ca sa se odihneasca.
Citez:
„I’d like some water, please!
Coke? Ok. „
1. Ianuarie 2010, zbor cu escala Bucuresti-Budapesta-Bruxelles (o amica ne-a convins ca e cea mai ieftina varianta… ). Bucuresti: ceata, frigggg, degivrarea se face in avion. Plecam cu intarziere 10 min, stresati deja primim asigurari „nu va faceti griji, aeroportul din Budapesta e miiic, o sa ajungeti la timp”. Mda! Ajungem la Budapesta: coadaaaaa la control pasapoarte, coadaaaa la filtru de securitate (dezbracarea, descaltarea etc) si pornim spre poarta :))) terminalul de 2 km, din instict incepem sa grabim usurel pasul. Si auzim „Last call for Mr & Mrs …. ba bla bla” .
2. Decembrie 2010 , Luxembourg-Munchen-Bucuresti :))) ninsoare in vestul Europei sau cum sa „dormi” in aeroport la Munchen iar dimineata sa pleci la Venezia sa prinzi un Carpatair care vine de la Timisoara.
Morala: never again zbor cu escala iarna 😛
Pfoai, sa ne vezi pe noi cand am plecat la o nunta la Cluj ?
Seara ne-am tot razgandit daca sa punem costumul lui in bagaj sau afara…cred ca eu am fost aia cu „se sifoneaza, las ca il agat aici langa usa sa nu-l uitam”.
Si plecam noi linistiti si in timp spre aeroport, cu copil, carucior, bagaje, etc, cu un calm maxim ne facem check-in…cand zice sotul „Fuck! Am uitat costumul!” Si eu in gandul meu „Shit! Cu ce se imbraca asta la nunta, ca nu are nici macar o pereche de pantaloni mai de ocazie…doar blugi…ufff…”
Si el „mergeti voi la poarta ca eu ma duc urgent acasa”. Vaai ce emotii am avut! Nu am avut chef nici de fitzele copilului plictisit ?
Si era ultima cursa din seara aia…urmatoarea era a doua zi, si eu m-as fi dus singura pe avion si o noapte la hotel.
A ajuns inapoi fix inainte sa anunte imbarcarea, cu costumul in dinti :))))) Cica a mers pe centura cu 200 si cu avariile pornite. Doamne, bine ca nu s-a intamplat nimic. Eu m-as fi dus la nunta in blugi in locul lui ?
Sau cand am fost la Timisoara la un botez, si am uitat acasa caruciorul si biberoanele ?
Dar dupa alea nu m-am mai intors! Am stat cu copilul de gat si am cautat in juma de Timisoara niste biberoane cum avem acasa ?
Initial am luat unul cum am gasit la prima farmacie si s-a enervat copilul :))) Nici nu mai vroia sa il vada. Si cand am gasit de care trebuia i s-a luminat fata ?
Patita sunt si eu cu un zbor de la Londra-Bucuresti la care am ajuns cu 20 minute inainte de decolare. Se intampla ca la Londra metroul duminica nu circula de la 5 dimineata cum credeam ci de la 7…Asa ca am luat un autobuz pana la alt autobuz care mergea spre aeroport. Bineinteles, legile lui Murphy functioneaza din plin si am nimerit o soferita care conducea mai ceva ca un melc; apoi la aeroport la control unul din suveniruri parea suspect asa ca am stat sa mi-l analizeze pe toate partile; a urmat alergatul catre o poarta gresita si intr-un final la poarta buna unde lumea inca se imbarca. Noroc cu zborul 100% plin, ca altfel sigur il pierdeam.
Cred ca pierdutul unui zbor e in top 5 cele mai neplacute chestii care mi s-au intamplat vreodata.
Aeroport din Duesseldorf, zbor tarziu spre casa, dupa niste zile cu multa munca, eu stoarsa si abia asteptam sa ajung sa ma culc. Da’ de unde… clientul ma tine de vorba, si ma tine, si ma tine… Intr-un final ma reped intr-un taxi, pe drum este bineinteles un ‘stau’ (blocaj) de toata frumusetea, ajung la aeroport cand zborul meu decolase de 3 minute… Si m-am scurs acolo, cu toata oboseala, frustrarea, disperarea de a pierde un zbor, tot-tot. Am incercat sa cumpar bilet la urmatorul zbor, dar totul era plin si mi-au oferit un loc la zborul de a doua zi dimineata. Moment in care m-am folosit de toate atuurile mele ca sa obtin un zbor in aceeasi seara. Si am reusit, am ajuns acasa cu 4.5 ore mai tarziu, dupa o ecala in Zurich, mai mult moarta decat vie.
Dupa care am mai patit-o inca o data, in alt context, dar tot asa, venita de la o intalnire cu clientul. Ce-am facut atunci? Mi-am luat un bilet nou si-am baut un pahar de vin rosu, ca doar eram dupa 11 ore de munca si vreo ora de disperare in trafic.
Acum ma consider ‘calita’, daca mi se va mai intampla in mod cert nu ma voi mai consuma in halul ala.
Un zbor pierdut nu e un capat de lume, dar neuronii mei morti in veci nu se vor mai regenera. 🙂
Mișto este să fii în aeroport cu 3 ore înainte de zbor și să pierzi avionul!
Eram studentă, plecam în Spania la facultate pentru un an de zile, cu toată casa după mine, + 2 colege, + încă vreo 20 de aparținători în total, tot familionul să ne conducă. Aveam bilete la Malev spre Madrid, nu știam că e un zbor combinat Malev-Tarom. Au anunțat ăștia zborul Tarom, dar nimic despre Malev, noi toți relaxați, până cu vreo juma de oră înainte să decolăm, când ne-am gândit noi ca niște floricele să mergem să întrebăm de ce nu se mai anunță zborul. Era asta în 2005, când nu era România în UE, deci control vize, bagajele de cală treceau prin scanner, bla bla.
Bineînțeles că, până am terminat controlul bagajelor, a trecut atât de mult timp că nu ne-au mai primit la check-in (plecase mașinuța cu bagajele de cală). A trebuit să luăm bilet pentru a doua zi, noroc că am mai prins ultimele locuri libere și că aveam ceva bani la noi.
Deci se poate și mai rău.
Dar sa vedeti ce distractiv e sa fi cat pe aci sa pierzi avionul desi ai ajuns la aeroport cu o ora jumate inainte de decolare!
Mi s-a intamplat in 2007 cand mergeam in Grecia la o conferinta impreuna cu un coleg. Ei si colegul asta – atunci am aflat – are „boala intarzierii” . (Chiar exista oameni care sufera de sindromul asta – sunt cei care intarzie in 99,9% din cazuri – chit ca trebuie doar sa coboare din bloc ca ii asteapta un amic la o bere, chit ca se duc sa isi dea examenul de licenta sau la maternitate ca le-a nascut sotia! :D)
Eu am ajuns la aeroport din Titan cu taxi dis-de-dimineata, cum spuneam cu 1 ora si 30-40 de minute inainte de ora zborului, si ma pun pe asteptat – sa facem check-in impreuna – sa stam impreuna in avion (pe atunci inca nu se facea check-in online). Si dai si asteapta si asteapta, il sun, cica e pe drum… A ajuns cu 30 de minute inainte de decolare – se inchisese check-in-ul, ne-am rugat de ei sa ni-l faca – au zis ca e pe riscul nostru ca sunt cozi mari la control… asa si era… iar- roaga-te de oameni sa te lase in fata… etc..
In fine, o experinta neplacuta – pentru mine care ajung mereu la timp oriunde…
Si la fel mi s-a mai intamplat cu o colega din facultate cu care era sa pierd trenul in Gara de nord – si ea sufera de aceasi boala. Eu, care mereu ajungem inainte cu muuuultsa plece trenul , aveam timp sa citesc 2 capitole pana se punea trenul in miscare – am ajuns sa alerg dupa tren cu sacosa de borcane goale zdrangadinde (student care pleca vineri la mama – sa le umple!)… Noroc ca nu eram singurele care alergau pe peron si ne-a vazut conductorul si a tras semnalul sa ne mai astepte trenul 😀
In tinerete eu eram vesnic aia de o anuntau prin statie sa vina la poarta. Nu suport sa astept asa ca plecam tot timpul in ultima secunda spre aeroport. Nu am pierdut nici unul dar am prins cateva „din zbor”. Odata am convins o tanti la checkin sa-mi ia bagajul cu 15 min inainte sa decoleze avionu. A fost o draguta, l-a luat dar mi l-au trimis a doua zi, logic ca nu mai avea cum sa-l incarce in cala.
Intre timp m-am maritat, cu un om caaalm si calculat care adora aeroporturile si de atunci ajung cu minim 2 ore inainte si staaaam si asteptaaaam …si suntem intotdeauna primii la checkin, boarding etc…
Mda. Ultimul zbor din viata mea a fost acum 8 ani, cu un microbuz din ăsta cu elice de la CarpatAir, pe ruta Timișoara Iasi. Cu trenul făceam aceeasi distanta in 17 ore iar cu masina cam 12-14 ore. Cu avionul am facut 45 de min. Si cu toate astea…mai bine mergeam pe jos. A tremurat din toate încheieturile avionul ala, aveam senzatia ca acus ii cade o aripă, o coadă ceva…senzatia ca ceva e in neregulă grav cu avionul ala nu m-a părăsit o clipă. Am spus vreo 450 de rugăciuni in 45 de min, si toate aveau ca tema ideea da Doamne sa scap ca nu mai pun in viata mea piciorul intr-un avion, dă Doamne…Si nu am mai zburat de atunci si nici nu am de gand sa o mai fac. Am aflat apoi de la un prieten ca cei de la Carpat Air aveau printre cele mai vechi avioane in flota lor
stai linistita ca sunt piloti tare buni pe ATR-urile Taromului, o parte mi-au fost colegi de clasa 🙂
Super !
Urasc sentimentul de panica generat de zboruri cu escale, cautat de terminale si de gates cu inima in gat in aeroport necunoscut, statul la cozi interminabile pentru control desi esti doar in tranzit in acel aeroport, de la un avion la altul.
Eu sunt foarte panicarda si asta pica extrem de rau in combinatie cu zborurile cu doua escale. Asa ca am ales sa play it safe: o ora jumate intre 2 avioane?! No way? Maximul posibil , chiar si 5 ore daca se poate. Pentru ca stiu ca sunt prea multe variabile : aeroport necunoscut si foarte mare, avion care sigur va intarzia , coada care se misca super incet, daca avionul nu va intarzia oricum timpul oferit e cel de aterizare asa ca pana efectiv ajungi in aeroport sa cauti noua poarta mai trece un timp variabil care trebuie luat in calcul. La asta se adauga frica sincera ca, in caz de pierdere de avion, in functie de firma, mi se va anula toata calatoria, inclusiv returul si va trebui sa platesc iar, bani pe care nu ii aveam. Asa ca de fiecare data, cautam foarte bine pe net despre fiecare aeroport, chiar printam harta aeroportului sa o iau cu mine.
Cred ca panica cea mai mare o simti atunci cand pierzi zborul sau se anuleaza si iti strica toate planurile si legaturile si esti singur. Am observat ca in timp ce eu vedeam in ceata de la lacrimi, cei care aveau unul sau mai multi tovarasi de calatorie nu o luau asa in tragic, se bateau reciproc pe umeri si se consolau cumva, se duceau sa bea o cafea etc, deci conteaza si asta.
Am avut escala de o ora intre avioane si nu am avut probleme. Atunci cand zbor cu escala, imi iau scaun la culoar in primul avion si tenisi in picioare sa pot alerga.
O data am ramas amanet in Amsterdam. Era vremea foarte proasta acolo si de aceea au intarziat decolarile avioanelor din multe tari, inclusiv Romania. Cert este ca nu numai eu am pierdut conexiunea, ci si muuuuuulti alti pasageri, iar in Schiphol zici ca se tinea un miting. Si da, eram singura! 🙂 A ajutat ca am acceptat din start ca e o situatie pe care nu o pot schimba si nu are niciun sens sa adaug si eu un stres suplimentar la o situatie deja dificila si obositoare. Singurul lucru care chiar ma deranjat a fost ca mi-au facut booking automat la un avion care pleca la 6 dimineata, in conditiile in care abia la ora 1 noaptea ajungeam la hotelul primit de la KLM. Not a morning person!!! 😀
Haha, sotul meu a fost comandantul cursei de Cluj, daca ai zburat marti, saptamana asta.. 🙂
Ei na! Ce mica e lumea! Sa il saluti de la mine! 🙂
Haha, sotul meu a fost comandantul ATR-ului de Cluj, martea aceasta… 🙂
Noi chiar l-am pierdut: am ajuns la aeroport ( la timp credeam noi) si am constat ca zborul nostru catre Venezia nu era pe tabel. Ne-sm invartit, rasucit, ne-am mai uitat odata pe tabela si ce sa vezi: ne uitasem aiurea pe bilete, erau deasupra cele de intoarcere, care era la ora 7 si, pe cand zborul de dus era in jur de 5. Ne-am schimbat biletele pentru a doua zi. Dar cel mai haios a fost ca in drum spre aeroport prietenul care ne ducea a zis in gluma vazand un avion care decola deasupra dn1 „asta e avionul vostru” . mari sanse asa sa fi fost :))
Dragutze povesti inainte de somn! Am ras de cred ca am pus 4 kg pe mine! ? Noapte buna, tuturor!
Eu știu că dacă ai făcut deja check-in-ul și ai avut bagaj de cală e mai complicat să te lase în urmă 🙂 (adică să nu te îmbarce). Regulile spun că trebuie să dea jos din cală bagajul tău, ceea ce e destul de complicat. Deci dacă ai predat bagajul și e coadă la security check, teoretic ei te așteaptă. Știu, în cazul tău probabil n-ai avut bagaj de cală pentru că te întorceai în aceeași zi și nu avea sens să-ți iei bagaje multe, dar e bine de știut pe viitor.
Primul meu zbor cu avionul, se intampla in 2007 mergeam cu o bursa in Polonia. Nu sunt genul care sa intarzie, am ajuns in Otopeni cu 3 ore inainte, zborul era la 6 dimineata si mi-am predat bagajul de cala (nu stiam ce ar trebui sa fac si nici nu intrebam, eram mai timida din fire) si deh… ma pun pe asteptat si citesc (de fapt incerc sa invat cateva cuvinte in limba poloneza). Cred ca mai avem vreo 20 minute pana la decolare si ma gandesc eu ca ar trebui sa ma indrept in locul unde se indreapta si ceilalti si numai ce aud in toate difuzoarele din Otopeni: dna X… sa se prezinte de urgenta la poarta Y apoi in engleza anuntul, cred ca anuntul a fost difuzat de vreo 4 ori, eu ma pun pe alergat (sunt mai inaltuta de statura 1,80 m si ii vedeam cum toata lumea se uita ciudat la mine cum alearga „iapa”, chiar in zbuciumul ala am auzit unul cum a comentat). In fine ajung in autobuz, autobuzul plin de oameni de afaceri polonezi, eram singura romanca si simt niste priviri ucigatoare , evident drumul pana in avion a fost presarat de comentariile in poloneza si stiam sigur ca eu eram subiectul principal.
Cum am fost ultima in autobuz evident eram prima care am urcat in avion, sunt indrumata de insotitoare si pe locul de langa se aseaza cred singurul polonez din tot avionul ala mai rotofei la fata, un mosulica simpatic cu barba alba semana perfect cu mos Craciun si imi zice intr-o engleza chinuita: este primul tau zbor? eu incuviintez si el: domnisoara nu stiu daca ai inteles ce au comentat „domnii” dar de fapt ei sunt invidiosi ca nu au fost niciodata anuntati in aeroport, deh tu acum ai fost vedeta :P. Am ras de gluma aceasta si apoi m-am apucat de rugaciuni spuse in gand, chiar au fost niste turbulente si mos Craciun imi zice: pacat ca astia nu ne lasa cu sticlele de votca ca acum daca ai fi luat un gat de votca nu mai aveai nici pe naiba.
De atunci cred ca am mai zburat de vreo 20 ori dar nu am mai avut incidente doar o singurata data am mai alegat din nou ca nebuna in aeroportul din Viena (aveam escala acolo), decolasem din Zurich cu intarziere, evident nu s-a recuperat mare lucru doar ca cei de la controlul pasapoartelor erau instintati ca zborul pentru Bucuresti avea sa fie intarziat doar ca eu nu stiam dar macar atunci am intrebat (depasisem timiditatea),
Dar cati se pot lauda ca aproape au pierdut doua avioane intr-o zi?! 😀
Noi am pierdut avionul luna trecuta. Primul zbor cu baietelul de 2 ani si 8 luni, fericire maxima la dus si…nefericire maxima la intors. Am ajuns cu o ora inainte in aeroport si cumva fi-miu a vrut nush ce chuppa chups si nush ce masinuta….si am ajuns cu 5 minute after gates close. Gen avionu urma sa decoleze in 15 minute dar magarii aia de italieni n-au vrut sa ne duca si pe noi la avion, ca ei au un singur autobuz, autobuzu a plecat, altu nu e, nimic nicio masina niciun ajutor NIMIC. Ne-au lasat acolo cu copilu-n brate si s-au carat. Noroc ca vacanta a fost superba si am avut unde sa dormim pana a doua zi. De la 12 pana la 19 seara am stat prin aeroport cu copilu-n brate, cautand alternative. E nasol sa pierzi avionu…si costisior rau! :))