Acum doi ani am aflat că în burta mea se coace la întuneric al doilea nostru copil. M-am speriat și m-am bucurat ca niciodată înainte.
Pe vremea cînd viața de familie era doar un vis în capul meu, unul care semăna foarte bine cu multe scenarii de filme americane pe care le văzusem pînă atunci, îmi doream trei copii. Trei. Un număr perfect, de poveste. Unul mare, unul mijlociu, unul mic. Trei paturi mici. Trei biciclete mici, trei pui cu păr blond care să alerge în jurul meu.
Apoi am pierdut o sarcină și întîmplarea m-a derutat destul de tare. Nu-mi amintesc să fi văzut asta în vreun film american, acolo toate sarcinile, fără excepție, se terminau cu un copil perfect, care nu plîngea niciodată. Apoi am avut-o pe Sofia. Primele luni cu ea au fost atît de neașteptat de grele încît am spus atunci că nu mai vreau alt copil vreodată. O să fie doar ea cu noi, deci trei, iată numărul nostru perfect, de poveste. Timpul a trecut repede, Sofia a crescut, totul a devenit mult mai ușor și nesperat de frumos. Cînd ea avea puțin peste un an și jumătate, am știut că-l vreau și pe el. Că trebuie să fie și el cu noi, că numărul nostru e patru. Știam c-o să fie un efort uriaș pentru noi să creștem nu unul, ci doi copii mici, fără pauză, fără concedii. Că va fi greu pentru Sofia, că lumea ei va fi zdruncinată, că legătura noastră perfectă se va schimba. Dar am simțit că-l vreau și pe el și am mers mai departe.
În noiembrie acum doi ani mi s-a făcut dintr-odată rău pe stradă și am știut că el s-a cuibărit acolo în mine. Era mic, avea nici trei săptămîni. M-am bucurat și m-am speriat ca niciodată pînă atunci. Toate cele opt luni de sarcină am tremurat de nerăbdare să-l strîng în brațe pe el, pe băiețelul meu, pe cel de al patrulea sfert din noi. Imediat ce s-a născut, dar și acum, un an și cîteva luni mai tîrziu, poziția noastră preferată e asta. La somn, la joacă, la rîs și la plîns, brațele mele îl caută pe el, ale lui mă caută pe mine.
Acum sîntem patru, ăsta e numărul nostru. Nu mai pot mai mult, nu mai știu să mai îmbrățișez încă un copil de-al meu, nu mai vreau să mă împart din nou, să refac matematica iubirii noastre, să-i pun pe ei să mă împartă cu încă un suflet care va fi, ca și ei, lipit de al meu. Simt că sîntem rotunzi așa, noi patru împreună, cinci cu cel care n-a vrut să se nască și care uneori e cu noi, ușor ca un fulg, fără să ocupe loc în brațele mele aglomerate.
Ea e toată eu, el e tot taică-său. Eu mică și slabă, ea înaltă și slabă, el mic și pufos, tatăl lui mare și puternic. E bine așa, noi patru, toate sferturile împreună.
Credit foto: Tiny Smiles Photography
Pa.marul meu perfect! De cand ma stiu. Lov iu!
„Patru e numarul” caci m-au tradat tastele 🙂
Ce frumos spus! Si eu ma gandesc deja la bebe 2 cu emotie. Nu stiu cum va fi, dar vom vedea..
As vrea sa simt si eu acelasi lucru cu fetita si baiat de aceeasi varsta ca ai tai, insa nu pot. Desi sunt epuizata si solicitata la maxim, desi e perfect asa cum e acum, nu pot sa nu imi mai doresc inca cel putin un puisor, daca nu doi. Tot astept sentimentul acela de „gata,suntem toti”insa nu vine deloc.
Si eu am doi bebei, unul 2 ani si 4 luni, altul 5 luni… Dar la noi parca ne mai trebuie o fata sa ne simțim întregi! ??? Poate iese tot băiat, asa o sa fiu soacra cu trei nurori ?.
:))) soacra cu trei nurori mi-a bantuit copilaria!!! cum, ma, sa ai un ochi la ceafa? :)))) brrr ce de vise urate am avut :))))
Pai cica fiecarei mame de baiat incepe sa-i creasca cate unul. Dar mai incolo asa, nu chiar din primii ani de viata ai plodului :))
(Si eu am unul si mai vine unul. Oare pentru doi baieti, cresc doi ochi in ceafa? )
Seamana izbitor cu povestea noastra…cu exceptia ca, atunci cand am hotarat ca 4 e si numarul nostru, s-a intamplat o noua minune…asa ca, in curand, vom fi 5 🙂
imi place poza de mor 🙂
Frumos, perfect, de poveste. Sa va fie de bine si sa va fie cum e scris.
Ce faceți voi acolo, mmm? Împodobiți bradul așa devreme? Vă stă foarte bine: Tu – ocupată să explici o treabă, omul – mulțumit pe de-a-ntregul.
sa va creasca mari si frumosi 🙂
Minunat e cu patru sferturi, confirm si eu. Dar si tare greu, si tare mult balamuc, multi nervi intinsi la maxim, multi pupici lipiciosi si balosi, multi muci de sters si de aspirat….multa dragoste! Doar ca dragostea asta nu este mereu ca o inimioara rosie si frumoasa…sau poate o fi, dar de oboseala si stress o mai vedem noi in alte culori uneori?
Eu consider ca pentru numarul 3 este nevoie de alt nivel de viata, alt tip de masina si de vacante (alte costuri, nu mai incap toti intr-o camera). E bine in 4. Si cred ca va fi si mai bine pe masura ce cresc micutii.
Stii ca eu ma amuz ca mai fac o fetita, dar o fetita! Cumva ma simt incompleta fara fetita, chiar daca suna ciudat:), dar parca pana nu as castiga la loto nu m-as risca…Chiar daca iubirea cum zic eu se multiplica ca flacara de la lumanare, banii poate poate, dar timpul? Timpul e acelasi si ar trebui impartit la 3….Sa fim sanatosi si le-om face toti pe toate. Recunosc ca, in locul tau, si eu as fi multumita 😀
Ce frumos ai scris, mi-au dat lacrimile. In noiembrie (2014) am incercat sa facem al patrulea sfert, si suntem in noiembrie 2015 si doua sferturi s-au dus la dumnezeu si mi-au lasat un corp bolnav si un suflet ranit si posibil, o poveste trista de infertilitate. si sunt speriata… suna asa frumos numarul nostru magic de 3 dar in acelasi timp ma sperie ca nu mai imi sta in puterea mea sa fac alti copii, in special dupa cat de usor si de lin a fost parcursul cu fetita noastra.
Bucurati-va de formula voastra si ma bucur ca ati reusit! Si ma bucur sincer de toti cei care reusesc! Sa aveti sanatate !
Adina, nu dispera, nu cere justificari de la tine ori de la Cel de Sus, pur si simplu asteapta… Orice lucru vine si pleaca cand trebuie, nu cand vrem noi. Desi ne e greu sa intelegem aceasta ordine a lucrurilor, aceasta tot exista si nu avem incotro decat sa o primim ca atare.
Cunosc cateva mamici care au avut ceva de asteptat pana sa li se implineasca acest vis ( nu este cazul meu ), unora li s-a spus clar si raspicat ca NU POT vreodata fi mamici. Si au fost. Pt ca au stiut ca vor fi, pt ca n-au incetat sa se roage si sa aiba incredere ca ce e al lor e acolo, undeva, si va veni cand va trebui.
Deci putere, rabdare si incredere ca Cel de Sus te are in evidenta Lui, tb doar sa mai astepti ceva…
Te imbratisez tare de tot si te rog sa crezi cu toata fiinta ta ca va fi cum iti doresti tu sa fie ! Si roaga-te puternic si neincetat !
Cu mult drag,
Adina, scuze ca ma bag unde nu imi fierbe oala, dar vreau sa te intreb daca ai facut analizele pentru mutatiile genetice care dau trombofilie in sarcina. stiu multe cazri care au pierdut sarcini din cauza acestor mutatii si au reusit sa duca o alta sarcina la capat cu tratament anticoagulant injectabil.
unul din aceste cazuri fericite sunt chiar eu, dupa sute de injectii de heparina am un baietel sanatos de 4 luni jumate
Nu trombofilia e problema (o am dar sunt pe tratament de mult timp, am fost pe Clexane la primul copil care a mers la capat cu bine, si am fost pe Clexane si la sarcinile pierdute din acest an). Problema mea este ca uterul meu a fost supus la multe interventii in acest an din cauza pierderilor si am dezvoltat o boala numita adenomioza care nu are leac si nici nu prea permite sarcina. De asta spun ca lupta mea va fi lunga daca voi dori sa o duc. Multumesc pentru comment.
Si eu simt la fel despre sarcina pierduta… Simt ca a 3 copii, doar ca unul nu il am in brate… Am 2 fete si mereu zic ca el a fost baietelul meu…
Foarte frumos scrii aici, Ioana. Patru este si numarul nostru ideal, pentru viitor. Momentan lucram la numarul 3, bebelusul nostru care sta la „cuptor” de 10 saptamani :).
Nu pot să nu remarc ce zâmbet are Liviu in poză. ?
Și noi suntem patru, cu copiii la 2 ani diferență. Și eu vroiam 3 copiii…
Sofia e tunsă mai scurt, așa -i? Față de cum era la lansarea din Septembrie.
Sunteti foarte frumosi, felicitari pentru familia minunata! Si noi ne mandrim cu doi copii frumosi : o fetita de 9 ani si un baietel de 9…luni! Diferenta asta mare a fost o intamplare…noi am vrut al doilea bebe inca de cand fetita avea 3-4 ani dar el a venit cand am incetat eu sa ma mai gandesc DOAR LA ASTA… Va pup! Felicitari inca o data!