Seara am acest ritual cu Sofia în care ne pupăm cu țocăituri și ne îmbrățișam, ba ea pe mine, ba eu pe ea, apoi o întreb dacă a avut o zi frumoasă, ea de fiecare dată spune că DA, apoi o întreb ce i-a plăcut cel mai mult din ziua care se încheie. Fără excepție, conversația curge pe acest tipar:
– Cel mai muuult mi-a plăăăăcut… ardeiul umplut și roșia umplută cu iaurt, din care am mîncat două porții.
– Perfect! Și mai ce?
– Și sărățelele cu parmezan pe care le-ai făcut tu.
– Și mai ce?
– Și omleta de dimineață.
– OK, ți-a plăcut și altceva azi în afară de mîncare?
– Daaa! De tine!
– Ce anume ți-a plăcut?
– Că mi-ai mai dat ardei umplut cînd am mai cerut. Și că m-ai lăsat să gust și din mîncarea lui Ivan, care era la fel cu a mea, așa cum mi-ai spus.
– Foarte fain! Altceva, care NU are legătură cu mîncarea?
– Ăăăăă. Nu mai țin minte…
– Cînd am sărit toți pe canapea?
– Da, a fost drăguț.
– Cînd am făcut melci din plastilină?
– Da…
– Cînd am dansat cu Ivan.
– Nu, aia a fost urît, că eu am vrut să dansezi numai cu mine.
Zilele astea e foarte fericită Sofia, nu merge la grădi, stăm împreună de dimineața pînă seara, o iau după mine la evenimente, întîlniri, cumpărături, vizite. N-am văzut-o așa de liniștită și fericită niciodată. Fără urlete, fără contre, fără isterii. Îmi sare în brațe din senin și-mi spune că mă iubește, că sînt prietena ei cea mai bună. E caldă și bună, e veselă, creativă, răbdătoare. Se joacă singură lîngă mine și o oră întregaă dacă-i spun că am ceva urgent de scris. O simt mai mare, mai înțeleaptă, are un simț al umorului foarte simpatic. Mănîncă de rupe. Aleargă, danseaza, își schimbă hainele de zece ori pe zi. Camera ei arată ca un depozit de materiale, nici nu mai încerc să fac curat, doar pun la spălat ce apuc, cînd ea nu e atentă, apoi i le strecor la loc în grămadă, curate și uscate. Știe exact ce haine are, unde le-a lăsat în haosul textil din camera ei.
Desenează oameni și case. Construiește cu lego. Face scenete cu personajele ei mici de plastic. În spital a fost atît de răbdătoare că nu mi-a venit a crede. Simt că o cunosc din nou bine, lunile astea în care a mers la grădi m-am îndepărtat puțin de ea, acum am recuperat și iar îmi umple inima ca atunci cînd era doar ea cu mine. E tot mai voluntară, mai puternică, mai serioasă, mai selectivă.
Mi-e dor de ea mica, pufoasă, moale. Dar nici acum nu-i așa rău, să vorbim despre vulcani și despre cosmonauți, să îmi aleagă ea hainele și clamele de păr, să facem împreună planul zilei. E ca și cum aș avea o prietenă bună super mișto, doar că ceva mai mică de statură.
Mie cel mai mult azi mi-a plăcut totul.
Ce adorabile sunteți voi două 🙂
Deja sunt invidioasa… eu o sa ma un baietel in curand si desi mi-am dorit baiat din tot sufletul si il astept cu nerabdare, imi doresc si experienta unei relatii mama-fiica asa cum nu am avut-o cu mama mea.
Poate la urmatorea incercare 🙂
P.S. Cat mai tii background-ul asta negru pe site? Nu de alta, dar pe mobil e groaznic si nu pot citi nimic.
Azi si gata! 🙂
Yey 🙂 Pot sa te citesc iar pe mobil!
Si din aceeasi categorie off topic (cu scuzele de rigoare si nu-i bai daca nu aprobi comentariul): ar prinde bine un butonas de ‘back to top’, mai ales acolo unde sunt muuuuuulte comentarii. E mai greu sa faci scroll pana sus, va sa ajungi la urmatorul post, sau chiar la meniu (pe asta il poti face sticky). Sorry again, defect profesional 🙂
Super! Sa fiti sanatoase!!
Daaa… am si eu asa un fenomen gastronomic si o burtica fara fund!…Asta-vara, cand erau diminetile racoroase si pline de lumina, se trezeau toti ai mei devreme-devreme si o zbugheau la joaca sau la desene pe laptop, ca e vacanta si le-am promis ca ii mai las sa faca ce vor,numai fii-mea de 5 ani venea si se instala la masa ‘Ce mancam!?…’ si se lingea pe bot. O intrebam, o ademeneam cu joaca, cu uitatul intr-o carte, pana sa fiu eu gata cu pusul mesei, omletele, salata, ceva acolo, la care ea zicea ‘Mai bine as manca ceva, inainte de joaca!’. :)) Iar cand vorbeste cu bunica la telefon o intreaba ‘ Ce-ai mancat!?…Mai ai zacusca? Si eu vreau…’ Si cam in zona asta au loc cele mai serioase discutii, in ceea ce o priveste.
…………………………………….
Si cand imi amintesc ce micuta si fragila era, cu intoleranta la lactoza din laptele de vaca, cum la 3 ani nu avea nici greutatea unui copil de un an, triplul kilogramelorde la nastere,…si ce griji imi faceam,…si ce bleaga mai eram :)), ca acum copila recupereaza in forta si fara ajutorul si grijurile mele!
de vreun an avem discutie asemanatoare seara de seara. Mai zic eu ceva de la mine de la munca, ea de la scoala, ne imbratisam etc etc.
Eu as avea o singura grija acum o vreme, pana cresc și se vor iubi și își vor da seama ca sunt unul pentru celălalt tot sprijinul din lume: gelozia sofiei. Din ce citesc eu pur și simplu nu îl accepta.bănuiesc ca pana acum ai vorbit cu cineva avizat, dar nu se poate atenua treaba asta? Pare ca pentru ea e tot ce e mai rău.
Nu e nimic nefiresc in ce simte ea. Inteleg ca va fi mai bine in timp.
de parca nu sunt o gramada de frati care nu s-au putut suporta in copilarie si au ajuns cei mai buni prieteni mai tarziu.
asta e o atitudine stresanta rau. sa apelezi la psiholog asa din senin fara o problema reala.
#nasol
Sunt foarte simpatice! Iar tu ai maxim de noroc cu Sofia, ca e o mancacioasa. Eu eram o mofturoasa cand eram mica si mama mereu imi aminteste cum am facut eu greva foamei cand aveam 5 ani, in drum spre Germania cu autocarul (2 zile) si nu am vrut sa mananac nimic nimic nimic! Fiumio are faze si faze, dar in general se anunta un mic mancacios.
Astia micii ai nostrii sunt frumosi la fiecare varsta si traim cu ei momente minunate in fiecare zi. Sa ni-i tina Dumnezeu sanatosi!
Ce frumos! Vreau si eu fetita <3 O fetita si atat, ma declar multumita.
Legat de mancare, parca e sotul meu. Cand il intreb ce i-a placut cel mai mult in concediu zice ca mancarea. Ok, dar dintre locurile pe care le-am vizitat? Locul cutare in care am mancat nu stiu ce. E clar :))
Imi place cum fuge in bratele mele cand intru in casa, cum i se lumineaza fata ei scumpa si cu nasul in vant. Sa nu mai spun cand trebuie sa stau in fata ei si sa povestim fiecare ce am facut la gradi si servici.Azi m-a topit a nu stiu cata oara…’mami, mai stam putin in pat amandoua?’ Cu mana pe locul ei preferat, obrazul meu si cu inima ei lipita bine de tot de a mea. Si mai nou cere insistent daca eu uit pupicul de noapte buna. Fiind doar noi doua, Oana e extreme de lipicioasa si mamoasa. Si ma bucur din plin.
Sa fiti mereu veselei toti!
Ce dragut!!!
Un pic ingrijorator, totusi, sa vezi ca e atit de evident mai happy cand nu merge la gradi … Spun asta din perspectiva mamicii care din Octombrie a inceput sa-si lase pruncu’ la gradi cate 2 dimineti pe saptamina, cu tot cu lacrimile de rigoare (pentru ca nu mai pot sa stau in perioada de adaptare cu el mai mult 🙁 ) … si vad si eu ca e mai happy in zilele cand NU trebuie sa mearga. Sper totusi sa trecem peste etapa asta, si sa ramina cu programul asta – nu de nevoia de-al lasa cu cineva, ci din nevoia de-a invata limba de-aici si de-as face si el cativa prieteni de varsta lui …
si eu sunt mai happy cand nu trebuie sa merg la munca si la scoala. cred ca e o chestie mai degraba normala >.<
Stai linistita! Ioana are posibilitatea sa poata lucra de acasa. Dar cred ca din pacate in Romania este o minoritate categoria celor care pot lucra de acasa asa ca majoritatea vom ramane la birou 8-10h/zi si copiii nostri la gradi/bona/bunici etc. in acest timp.
Si eu observ ca fetita mea este mult mai cooperanta si mai iubitoare in weekend-uri sau in vacantele cu noi fata de restul zilelor cand suntem la serviciu. Atitudinea ei sa spunem „punitiva” din timpul saptamanii era la fel si cand era cu bona si de cand e la gradi si am realizat ca are legatura cu faptul ca ne vrea pe noi langa ea 🙂
Copiii ne vor 24/24 doar pt ei cat sunt mici :D. Asta iti va aduce si agonie (ca nu ai cum sa fii acolo 24/24) si extaz (ca ai parte de o iubire atat de pura si frumoasa doar pt tine)!
Eu ma gandesc ca e normal sa ii priasca Sofiei mai mult acasa unde mami ii face toate poftele decat la gradinita unde trebuie sa capteze atentia unui educatoare care are mai multi copiii in grija. Acasa face ce vrea, la gradinita trebuie tot timpul sa se adapteze. Si a mea spune ca vrea sa stea acasa dar cand o iau de la gradinita nu vrea sa plece. Asa ca la noi e un oarece echilibru, asta si datorita faptului ca avem o gradinita de exceptie dar nici nu pot spune ca am aceeasi predispozitie maternala ca Printesa. Sincera sa fiu nu stiu carui copil al Printesei nu i-ar placea mai mult acasa decat la gradinita. Si eu vreau sa fiu copila Ioanei :). Eu am alta doleanta: Am cautat pe net si pe blog dar nu am gasit rosii cu iaurt. Sunt doar rosii proaspete umplute cu iaurt?
cum e ardeiul umplut (cu carne cu orez), doar ca e rosie umpluta. si pe deasupra punem iaurt, sa adaugam ceva acrut in combinatie.
si multumesc, ce frumos ai zis! awww!
Foarte frumoasă relație aveți si te apreciez pt rabdare. Mereu descrii atitudinea Sofiei față de Ivan dar sunt curioasă cum este el față de ea,îi caută atenția ? Acum este mica si sper ca in timp isi va schimba atitudinea ca sa fie totul asa perfect si ma gandesc ca iti va citi blogul cand va fi mai mare,ce fain,e ca un jurnal,poate ca ar fi bine sa tinem si noi un jurnal despre experiență de mama de zi cu zi.
o sa scriu si despre pespectiva inversa. 🙂
Reteta de saratele?:D Sa vedem ce ii place asa mult Sopiei?
Da, da, vreau și eu rețeta de saratele, te rog!
Cat de frumoooos! <3
Ce frumos! Sa va bucurati din plin de aceste momente!
Am un baietel de un an si patru luni. Visez la clipa in care voi ajunge să vorbesc cu el despre plante si cosmonauti. Cand citesc articolele tale mi se pare ca Sofia a crescut atat de repede, cand privesc in ograda mea insă, parca timpul sta pe loc. Iubiti-va mult.