Într-o dezbatere pe marginea cãrții mele, spunea cineva că lectura cu pricina i s-a părut cam înspăimântãtoare: vine copilul şi gata viața ta de om, de femeie, de amator de diferite activități distractive. Şi mi-am dat seama că da, uneori, dacă stai şi citeşti anumite bloguri şi site-uri (inclusiv pe al meu), poți foarte uşor rămîne cu impresia că naşterea copilului aduce cu ea îngroparea definitivă a aproape tot ce înseamnă timpul, plăcerile, viața cu totul a celui care a devenit părinte în general, mamă în special. Şi nu e deloc obligatoriu să fie aşa.
Sigur, viața exact aşa cum o aveai înainte de copil n-o să mai fie niciodată. Dar, dacă vrei, e foarte posibil ca viața ta de mamă să semene destul de mult cu cea de dinainte de copil. Identică nu va fi, pentru că odată ce-ai făcut copilul, în tine s-au cuibărit frici, dureri şi responsabilități noi. Dar poți ieşi în continuare la cumpărături, cafea, sală, lāsînd copilul cîteva ore cu cineva plătit sau cu cineva din familie, ori poți lua copilul cu tine. Poți lucra, poți călători, poți rîde, poți socializa, poți dansa cu copilul în brațe sau lãsîndu-l cu altcineva, dacă simți că ai nevoie să revii la tine cu cît mai puține modificări.
Un copil nu e un handicap, nu te împiedică de la nimic. Mentalitatea noastră, fricile și prejudecățile noastre sînt piedici pe care ni le punem singuri, doar ele ne împiedică. Nu ies o oră, că nu se descurcă taică-sãu cu el. Ei ba nu, sigur că se descurcă. Nu am timp de mers la sală. Dar de stat pe canapea la tv am.
Există, desigur, şi posibilitatea (destul de comunã) sã nu mai vrei să te întorci la viața ta dinainte, pentru că un copil te schimbã. E foarte probabil să nu mai înțelegi de ce înainte găseai atît de intereant să consumi alcool colorat în cluburi toată noaptea, cînd de fapt e atît de mult mai plãcut să dormi…
Ce vreau să spun e că nimic nu-i musai. Nici să renunți de tot la cine erai înainte de copil, să te sacrifici pe altarul maternității, nici să te schimbi din temelii. Eu m-am schimbat foarte mult. Am prietene cu copii care nu s-au schimbat aproape deloc. Unele au revenit rapid la viața lor de dinainte, altele nu, şi asta le face sâ-şi urascã viața, altele nu şi sînt absolut ok cu asta.
Copilul e cel mai bun prieten al tău, te va iubi oricît de mult sau puțin îi oferi. Dacă vei VREA să stai aproape de el, asta nu va fi un sacrificiu pentru tine, o faci pentru că asta îți doreşti şi nu vei simți că renunți la ceva din tine pentru că aşa trebuie. Dacă vei vrea să faci lucruri ca înainte, fă tot ce e posibil să le faci şi gata. Există creşe bune în care poți lāsa copilul de la cîteva luni, bone, bărbați tot mai implicați. Sacrificiul âsta, frustrările, durerea, sentimentul că cel mic a venit şi ți-a fracturat viața şi personalitatea, astea nu ajutã la absolut nimic, dimpotrivă. Aşa că eu zic că mai bine faci să-ți fie ție bine, ca om, întîi. Copilul te va iubi oricum. Decît o mamă prezentă fizic, dar mereu tensionată, nervoasă că viața ei curge fără ea în altă parte, mai bine o mamă parțial prezentă, dar liniştită, împăcată cu ea şi cu viața ei.
Sursa foto: maternitate, via Shutterstock.com
Mda, aveam nevoie de o ora-doua numai pentru mine, dar cum puii mei sa lasi copilul daca urla dupa tine si nu sta cu nimeni si suge la san aproape non-stop si refuza biberonul cu lapte matern? Cum sa pleci sa-ti aerisesti creierii?
dureaza „putin”. chiar trece imediat timpul. stiu ca acum nu crezi dar e bine sa te bucuri de bebeluseala. e timp pentru absolut tot 🙂
Desi la 21 de ani iti citesc toate articolele,inclusiv cele despre copilasi,pe mine ma sperie gandul de a deveni mama,poate pentru ca e prea devreme si simt ca nu m-am distrat destul,poate ca nu sunt facuta sa fiu mama.Ramane sa mai vedem dupa 25 de ani,dar stiu sigur ca daca as vrea sa am un copil,nu m-as putea gandi sa ies in club si copilul sa-l las cu bona.M-as simti vinovata ca nu as fii langa copilul meu…
Hey la 21 de ani nu cred ca sunt multe femei care deja se vad in ipostaza de mama. Cel putin eu una nu ma vedeam. Si acum, la 28, urmeaza sa am un bebic si nu.ti pot spune cat de implinita ma face sa ma simt. Da, sunt constienta ca s.a cam terminat cu iesirile prin cluburi si pierdut nopti, dar pasiunile mele inca sunt acolo si faptul ca o sa vina un bebe nu ma face sa renunt la ele. Si ma sperie ce urmeaza, ma sperie ingrozitor 🙂 dar cred ca o sa fie bine. Foarte bun articolul Ioana, ar trebui citit de multe mamici si sper ca macar generatia noastra sa inteleaga ca nu trebuie sa te sacrifici cu totul pentru copilul tau si ca femeia care era inainte de sarcina este inca acolo, cu pasiunile si placerile ei. Toate bune!
Dupa ce vei avea un copil nu vei mai gandi chiar asa 😉
E normal sa te sperie, stai linistita.Fiecare are timpul ei biologic cand simte „chemarea” 🙂
Mie mi se pare ca de când am copii, timpul a devenit mult mai important și nu-l mai irosesc așa mult ca înainte. Astfel, chiar dacă mai ies cu prietenii, nu mai stau cu orele la discuții interminabile și uneori inutile. Rezum întâlnirile la max 1-2 ore și apoi fugă la copil. Dar fac asta pt ca așa simț, pt ca nu decât să pierd vremea prfer să stau cu copilul meu. Timpul e prea puțin, nu trăim o eternitate. Și mi se pare sfâșietor când realizez ca nu am timp nelimitat de petrecut cu puiul meu
Nu stiu daca e sacrificiu: dar e o schimbare completa. E ca si cum as pleca intr-un concediu cu un grup de persoane diferite; doar ca acest concediu e pentru 20ani 🙂 si in fiecare luna copilul se poarta diferit 🙂
Viata e in continua adaptare si fiecare luna e altfel si unica si minunata si obositoare 🙂
Unii nu sunt facuti sa se adapteze – din pacate asta se resfrange si in atmosfera si relatiile din casa si in sanatatea tuturor. Fiecare zi o iau asa cum e.
Daca imi spunea cineva acum 10 ani ca uite cate alegeri si schimbari vor fi as fi ras. Acum ma uit in urma si doar zambesc 🙂 eu recopilaresc, dar in alta forma, complementar cu ce avui acum 30 de ani.
Asta e o discutie pe care trebuie sa o ai cu tine insati imediat ce ai devenit mama.
Asta e cel mai real si realistic articol din ultima vreme, al tau sau pe care l-am citit. Dupa ce nasti povestile cu zane da, cam dispar. Si da poti face cam tot ce ai zic CU sacrificii. Fiecare dintre cei 2 procreatori trebuie sa puna serios osul la treaba, pentru ca si pentru bone/crese trebuie bani si pentru a petrece timp de calitate cu copilul trebuie si timp si energie. Si barbatii trebuie sa vrea , si femeile sa stie sa ceara.Cu copii acasa e un mers pe sarma. Castiga cei care inteleg mai bine sa se bucure de tot ceea ce au, cand au. Felicitari Ioana pentru articol.
Articolul este super! Si fraza din final geniala.
Le inteleg insa si pe mamicile, care efectiv nu pot sa faca nimic altceva, in afara de copil si NU pentru ca nu il lasa pe tata sa se descurce, ci pentru ca el NU vrea sa se descurce, se preface ca nu intelege, ca se enerveaza, ca isi pierde rabdarea, ca „ala mic este un rasfatat”, ca asa este invatat..etc
Cunosc prea multe exemple cand tatal nu este deloc implicat in educatia si cresterea copilului pana la 3 ani, ba chiar se si lauda ca nici nu pune mana pe el („sa stea cu ma-sa”) si dupa 3 ani, incepe sa o denigreze pe mama de fata cu copilul… Cica in gluma, la misto…
Prefer sa cred ca asta se intampla in medii lipsite de orice educatie…altfel cred ca mama n-a ales deloc bine cu cine face copilul dar lucrurile pot fi indreptate. Iar unica solutie e divortul. In felul asta, tatal chiar nu va fi nevoit sa puna mana pe copil, iar mama nu va fi denigrata de tata in fata copilului, pentru ca n-ar mai exista ocazia asta pentru donatorul de sperma (astia nu-s tati)
Absolut de acord. Daca lasi prejudecatile deoparte, viata cu un copil e la fel de fun ca si inainte.
Daaar cel mai mare stres si cea mai mare soc pentru mine e ca,in fiecare clipa, trebuie sa am grija sa sa fie fericit, sa il ajut sa-si gestioneze sentimentele. Mi se pare atat de greu si de solicitant. As prefera oricand nopti nedormite si colici. E un copil foarte cuminte si intelegator dar tare, tare sensibil si care iese tare greu din zona lui de comfort. Acum cateva saptamani ne-am mutat (fortati de imprejurari) si de atunci plange zilnic ca vrea la casa veche. Cand ne despartim de musafiri, copii..sufera.Cand ne blocam in trafic si el e frustrat, trebuie sa-mi inghit nervii, sa ma prefac fericita, sa inventez jocuri noi, etc..Si eu nu vreau decat sa urluu !
Imi tot repet zilnic ca, daca acum sunt total langa el, o sa invete sa-si gestioneze sentimentele, o sa creasca un om puternic, e o faza, o sa treaca…
Asta e principalul motiv pentru care nu mai vreau alt copil. Responsabilitatea asta fata de bunastarea sufleteasca a altei fiinte, faptu ca sentimentele lui au prioritate full time, imi creeaza mie o mie un stres imens.
Eu nu cred ca dupa copil viata mai poate fi vreodata fix la fel ca inainte de nasterea unui copil. Dar nici nu cred ca viata ti se termina prin nasterea copilului. Intr-un articol precedent scria o cititoare ca se plimba foarte mult, exact asta am observat si eu, ca petrec mult mai mult timp in aer liber si ca ies in mult mai multe locuri de cand cu ea. Faci niste ajustari, nu mai stai vineri noaptea in club pentru ca cel mic nu stie ca e sambata si ca tu ai vrea sa dormi pana la 12, dar nici nu inseamna ca te ingropi si ca dispare orice distractie. E pur si simplu o alta viata, in care trebuie sa gasesti echilibrul.
bine punctat ! și mai bine ar fi dacă aceste câteva rânduri ar ajunge la mamele care chiar au nevoie de o astfel de îndrumare !
Articolul tau vine la tanc. Am o dilema. Tu ai pleca intr-o vacanta de 2 saptamani in State fara copil? Copilul avand 6 luni, hranit mixt? Fiind o sansa unica sa vizitezi SUA cu cazarea asigurata? Toata lumea zice sa merg, dar eu nu pot sa-l las si sa plec, ma simt vinovata. Sa merg cu el e dificil…
Daca as fi in locul tau as lua bebele. Mai ales ca e o ocazie unica, bebe e cea mai indicata persoana sa te insoteasca. Chiar daca e mai dificil, veti avea amintiri frumoase impreuna. Bebe nu va tine minte, dar poti face poze sa-i arati cand e mai mare si sa-i povestesti 🙂 daca nu cu bebe, lasa-l cu persoana in care ai cea mai mare incredere si du-te linistita.
Nu stiu ce sa zic. Daca poti si stii ca esti ok sa stai departe de el, da, du-te. Copilul e prea mic sa isi dea seama si nu va ramane cu sechele pe viata :). Gandeste-te bine daca te vei distra sau vei sta cu gandu in orice secunda la el. Ai incredere in persoanele cu care il lasi, ce faci daca te suna din tara ca are febra, o cazut in cap, etc?
De ce nu iei copilu cu tine? Daca e business nu merge dar daca e vacanta, o sa va simtiti bine toti. Biletul de avion nu-l platesti, mancare de bebelusi, lapte si scutece gasesti si acolo, unele hoteluri ofera babysitter daca vrei sa iesi seara. Un carucior usor, un port bebe si muulta relaxare si poate fi o experienta foarte frumoasa. Din experientele prietenilor mei bebelusii mici n-au nici o treaba cu zborurile lungi, dorm de rup si se adapteaza mai usor la diferenta de fus orar.
O amica de-a mea a plecat tot in State pentru 10 zile cand copilul avea 6-7 luni, l-a lasat cu mama ei. A venit de acolo plina de energie si i-a priit plecarea. Depinde cum o percepi tu: daca te vei simti permanent vinovata si vei sta sa te gandesti ca ai lasat copilul singur si altele la fel, mai bine stai acasa. Daca insa crezi ca te poti relaxa, mergi si bucura-te la maxim.
Copila mea avea 10 luni cand am fost in exact situatia ta. Mi-am facut o mie de griji, mi-am imaginat tot ce e omeneste posibil ca se poate intampla, am vrut sa renunt la plecare dar mi-a fost rusine de cei care imi platisera calatoria in State. Intr-un final am plecat, iar dupa doua zile in care m-am gandit numai la fiica-mea am inceput sa ma bucur de calatorie. M-am intors acasa dupa doua saptamani, fiica-mea bine mersi, am continuat totul, inclusiv alaptatul.
Asa ca daca ai ocazia, eu as spune sa mergi.
Eu n-as pleca. Cine spune cu certitudine ca e ocazie unica???
Eu as lua si copilul cu mine, daca se poate
Du-te învârtindu-te! Eu am plecat în State când avea bb 9 luni. Copiii cresc și nu suferă de mica despărțire, mai ales dacă sunt pe mâini bune, dar tu nu garantezi ca vei vizita cu altă ocazie țara respectivă. Am 3 copii și crede-ma ca aș pleca mâine în concediu ca să îmi aerisesc creierii:) Go for it!
Total de acord cu tine: de cand aveau 6-8 luni i-am mai lasat si pe la bunici. Toata lumea fericita: bunicii fiind in alt oras si vazandu-i rar se bucura de compania lor, nepotii binenteles se simt rasfatati si noi ne reincarcam bateriile facand activitati cu prietenii (unii din ei fara copii) pe care nu le-am putea face in mod obisnuit cu copii mici: boarding games, iesiri in oras pana seara tarziu, standup comedy, cinema etc.
Deci e win-win pt toata lumea
Si de ce o intrebi pe Ioana?!? People…!
Amalia ai doua posibilitati: 1. mergi fara copil, 2. mergi cu copil. Nu as renunta la o asemenea calatorie, mai ales daca ti s-au aliniat planetele.
Daca ai pe cineva de incredere pe care sa lasi cu copilul, 2 saptamani trec intr-o clipa. Eu nu am luxul acesta, asa ca fii-mea a fost ca lipita de mine cel putin un an. Dar, daca exista tata si/sau bunici pe care sa-i lasi cu bebe, drum bun.
Daca nu, probabil ca se poate lua si bebe. nu e imposibil, doar mai complicat.
Ioana, de acord cu articolul tau, pana la un punct. Si cu riscul sa mi se arunce cu rosii, mi se pare maximum de egoism sa cauti sa te intorci la viata ta de dinainte de copil, aranjand lucrurile cumva asa incat sa-i fie bine si lui, sa nu iti simta lipsa cat tu iti vezi de viata si de distractie. Copilul acela nu a cerut sa se nasca, a fost alegerea ta de adult sa duci sarcina pana la capat ( tot asa cum se putea sa o si intrerupi, din aceleasi motive, ca iti imprastie distractia si planurile). Si daca tot s-a nascut, copilului ii trebuie o mama alaturi, care sa il puna, cel putin in primii ani, in proritatile de top! Copilul are nevoie de iubire si de caldura unui corp uman, al mamei, cat mai aproape. Degeaba cauti tu sa fii fericita, daca nu esti prezenta decat 30 minute pe zi, langa copilul tau, asa fericita cum esti!
Decat sa se umble la aranjamente platite sau persoane din familie gata sa faca baby-sitting, mai bine s-ar umbla la resorturile interioare ale propriei persoane, la maturizare si la rescrierea prioritatilor. La fel de tristi si privati de fericire mi se par copiii care isi petrec zilele copilariei cu persoane straine, indiferent daca mama umbla pe la club cu prietenele, nu se poate dezlipi de job-ul din multinationala nici pentru un concediu maternal de 2 ani sau a plecat in strainatate sa lucreze, pentru binele material al copiilor.
Cam extreme exemplele tale. Cu siguranta nimeni nu s-a gandit la a dormi in cluburi sau la 18 ore de munca pe zi. Era vorba despre a continua activitati care te implinesc dincolo de a fi mama. Cred ca daca o femeie are o mare pasiune pentru cluburi non stop si stat la multinationala (apropo, in Ro numai la multinationale se sta peste program???) fara limita, nu face copilul.
Bine punctat! Ma confrunt cu problema asta de când l-am născut pe D, este o lupta veșnica! Am ales sa ies la cumpăraturi 2 ore, sa ma duc la coafor uneori, sa ma întorc la munca (mai mult forțata). Am înțeles foarte clar ca trebuie sa îți bucuri si sufletul, sa faci si ce-ți place insa este foarte dificil din cauza mustrarilor de constiinta! Timpul insa rezolva multe, ajuta atunci când tu nu gasesti rezolvare imediata!
Odată ce am devenit mamă,mi s-a schimbat viața și încă într-un mod ireversibil.Da,copiii sunt principala mea grijă și preocupare și habar nu am de făceam cu timpul liber,înainte.
Dar,stop!
N-am încetat să fiu eu,identitatea mea nu este strict de mamă și cu asta,basta.Simt să lucrez în continuare,să mă bucur de viață.Da,lângă ei,cu ei dar uneori și separat,puțin.
Ce sacrificiu,doar mi-am dorit copiii.Nu pricep vaicarelile.Ai un copil sănătos,dorit? Ok,fii recunoscătoare.Sunt convinsă că se gasesc soluții să ai timp de tine înainte de a o lua pe arpagic și de a avea impresia că te sacrifici pentru copilul tău.
Foarte fain articolul,Ioana.
Mi-a placut articolul. Si eu am observat o mare agitatie la femeile care se pregatesc sa devină mame sau care isi pun întrebarea daca vor sa fie mame,toate ma intreaba despre nastere si despre mămicenie uneori speriate,in dilema,îngrozite chiar,au tot felul de informații despre nastere si copii adunate de la alte femei,mame,mătuși si constat cat de zăpăcite sunt de atâtea informații si am impresia ca nu cauta in mintea si sufletul lor,ce simt,ce si-ar dori si mai ales sa lasam instinctul matern sa-si faca treaba. Eu am născut primul copil la 21 de ani si totul a venit atat de firesc,de natural,de minunat,am terminat si facultatea,am dat licența,am luat copilul in călătorii,eram noi trei si asta e tot ce conta,nu am stat sa despic firul in patru si sa intreb in toate părțile ce simt alții si cum ar face ei,am născut a doua oară la 33 de ani si am ramas uimita cum toata lumea din jurul meu se uita la mine ca la o nebuna cand spuneam ca nasc la stat,ca nu,nu ma duc lunar sau săptămânal la București sau mai nu stiu unde Pt nu stiu ce analize s.a.m.d. Ieșim in oras si as pleca oriunde in lumea asta asa cum suntem noi acum,completi,in patru si in acești 14 ani am stat cu părinții soțului,deci as fi avut si am cu cine sa-i las. Asa ca sa facem cum simțim,sa reflectam mai mult asupra a ceea ce vrem noi si sa filtrăm toate informațiile care nu bombardeaza
Simplu de spus, mai greu cu aplicatul…cel putin cat e foarte mic pentru ca mi se pare imposibil sa te mai detasezi ca inainte 🙂 orice ai face, te intrebi mereu ce face bebe si daca e bine.
Pfff. Mi-ai citit gandurile. Ma lamentam destul de des despre noua mea postura, aceea de mamica, pana am auzit expresia aceasta ”A fi egoist inseamna a fi generos cu tine insuti” (si cu ceilalti). Am inteles ca trebuie sa primesc ca sa pot oferi. Mi-am setat asta ca prioritate. Incerc sa imi ofer mie lucruri care ma fac fericita, asa pot oferi la randu-mi fericire, nu frustrări sau nervi intinsi la maxim.
Un copil te împlinește, clar. Îți oferă tot ce nu aveai înainte să fii mama. Dar îți ia muuulte din cele pe care le aveai înainte. Sincer, nu mai poți avea ce ai avut înainte. Doar sa ai eventual o căruță de bani sa poți plăti pe cineva să-ți facă curățenie, pe cineva sa îți facă mâncare și o bona sa aibă grijă de copil. Dar când ajungi la 18.00 acasă și trebuie să stai cu copilul, sa faci de mâncare, sa Speli vase, sa speli rufe, sa Aduni rufe….nu îți mai rămâne niciun pic de timp pentru tine! Abia ai timp sa te speli pe cap!
Sotul unde e in toata lista asta de activitati?
Da, sunt de acord cu tine. Daca ar fi cazul, as plati pe cineva sa ma scape de facutul curateniei o data pe saptamana. Mancare se poate face portie dubla sa ajunga pe doua zile. Uneori se poate comanda o pizza si asa nu mai ai treaba nici cu pregatit, nici cu spalat de vase. Si desigur, e nevoie de ajutorul sotului in toata treaba asta, chiar daca nu exista (inca) un copil, dar cu atat mai mult daca exista.
Sotul face curățenie în casă și stă și el cu copilul. Mâncare oricum fac pe doua zile. Iar ca sa angajezi pe cineva sa îți facă treburile, trebuie sa îți permiți! Iar pizza poți mânca o data, de doua ori pe luna, dar cam atât, ca aia numa mancare sănătoasă nu se numește!
Depinde de ce fel de om esti si mai mult varsta la care ai primul copil. Eu una am avut o copilarie frumoasa, adolescenta perfecta si maxim în anii de facultate m-am distrat maxim. Cand am decis sa ma mărit eram deja plictisita de nopti nedormite , chiar eram plictisita de relatia in doi. Am decis sa avem un copil pentru a ne umple viata. Nu prea am avut la ce renunta. Daca nu ai avut parte de copilarie, adolescenta si te -ai grăbit sa faci copii e normal sa simţi ca s-a terminat totul pentru tine. Sunt genul de mama „panicată” si al meu copilaş e mai molcut si se loveşte zilnic , nu as putea sa il las decat cu soacra, mama sau sotul. Este timp si de o cafea si de dormit la amiaza cu el si de văzut un film sau citit o carte dupa ce adoarme copilasul. Copilul creste si o sa ne dorim sa ii mai avem non stop cu noi. Trebuie sa preţuim acest timp nu sa ne gandim ca mai bine era inainte sa ii avem. Sanatate multa si multa putere fetelor!!!
Este cel mai adevărat comentariu Pe care l-am citit! Ai mare mare dreptate! Contează mult vârsta și anturajul. Eu de Exemplu am 25 de ani și prietenele mele sunt necasatorite, libere, la Muncă colegele sunt fara copii sau cu copii deja f Mai mari și atunci da, Simt ca încă as vrea sa fac și eu unele lucruri pe care le fac ele.
Părerea mea e ca este cel Mai greu când începi serviciul și ajungi Târziu acasă și nu mai ai timp de nimic. Măcar cat am stat cu el acasă, aveam timp câte puțin și ptr mine cat doarmea el, îl țineam pe lângă mine când făceam ceva treburi și măcar seara eram libera. Acum toate treburile se aglomerează seara…
Oricum, nu as schimba statutul meu de mamica tânără, dacă pun lucrurile în balanță e mult mai frumos acum. Ce as vrea sa schimb însa e legislația în vigoare 😀 care nu ne lasă să stăm doi ani acasă cu aceeași bani ca în primul!
Eu dupa 3,5 ani am inceput sa lipsesc o data pe saptamana 2, 5 h de acasa. Imi face foarte bine. Pe langa efectul asupra mea, efectul asupra sotului,desi doar de 2 ori a stat cu ele in acele ore, singur, a fost ca pentru prima data mi-a zis ca stie ca nu e chiar concediu si ca nu mi-e usor. Cu toate astea tot nu sta mai mult cu ele 🙁
Sunt de acord cu tine ca e mai sanatos sa ai si putina viata personala pentru toata lumea.
PS: Azi mi-ar fi placut sa pot merge la Cluj sa te intalnesc. La Satu Mare cand vii?
E vorba de prioritati.
Inainte sa nasc copilul, eram noi doi. Am avut timp de calatorii, am avut timp de afacerile noastre. Nu ieseam des prin oras, ca nu ne place in mod deosebit, dar socializam cu prietenii, ne plimbam etc.
De cand s-a nascut copilul eu cel putin am intrat la stapan. Este foarte atasata de mine, a stat poate 10 ore anul asta departe de mine (cat m-am dus la tuns si la epilat). Culmea, nu s-a lasat cu istericale, deci am putea construi pe treaba asta 😀
Nu stau cu ea in nas toata ziua pentru a ma sacrifica, nici pentru a primi premium mama anului. Stau acasa cu ea si mi se pare absolut normal sa o bag in seama. Sigur ca mai apuc sa citesc un email sau sa fac o mancare, dar in general e in raza mea vizuala.
Iesim in parc, la padure, la cumparaturi, in vizite etc., deci nu suntem legate de casa.
Ziceam de prioritati.
Pentru mine in acest moment copilul este no.1. Stiu ca este in cea mai dificila perioada a vietii ei, cand e complet dependenta de noi, inca nu poate vorbi nu stiu cat de multe, se sperie, ma doreste aproape etc. De asta nici nu ma stresez ca suntem atat de ‘lipite’ acum, simt ca de asta are nevoie si sunt aici sa o ajut. Si acum, sincer, o ador si savurez absolut fiecare secunda impreuna, desi nu-i chiar cel mai linistit copil.
Ne-am facut timp pentru calatorii, chiar de cand a fost mica, si asta a fost o prioritate pentru noi si nu ne-am dat batuti. Culmea, ii place enorm sa umble, sta cuminte in masina, a stat aprox. cuminte si in avion, deci nu sunt probleme.
Va fi mai usor cu timpul, ne vom intelege, va fi mai mare etc.
Momentan ma bucur de ‘mamicenia’ asta si inteleg ca timpul va trece si probabil voi regreta momentele astea. Cum la noi nu se va mai pune problema de inca un copil, acum am unica sansa de a fi alaturi de bebelusca mea. Deci asta e prioritatea.
Mi-am dorit un copil, ne-am simtit pregatiti pt asta-chiar daca eram tineri (eu aveam 21 de ani, sotul meu 25); ne-am asumat in totalitate responsabilitatea. Fiul meu are 5 ani acum. Lucrez, studiez, am timp pt mine, pt sot si orice altceva spare. Il crestem singuri si ne bucuram de asta.
Nu am simtit nevoia sa fac sacrificii. Uneori este greu, simt ca puiul meu merita mai mult timp. Dar atunci cand lipsesc eu, este prezent tati. Si incercam ca timpul petrecut impreuna sa fie de calitate.
Il luam cu noi peste tot, cat este posibil. Ne adaptam programul. Am avut norocul unui job de acasa, a unui copil pozitiv, care se adapteaza usor schimbarilor. Si mai ales, a unui sot si tata implicat.
Oamenii sunt diferiti, au nevoi diferite si nu ar trebui sa judecam alegerile nimanui.
Doar ca se poate se ne impartim timpul si nu vad nimic gresit in asta. Se poate se mentinem un echilibru chiar si cu un copil, chiar si dupa un copil.
Eu eram gata de un copil de cativa ani, insa l-am asteptat pe prietenul meu (acum sot) sa fie pregatit. In baruri nu ma mai simteam bine, de dansat imi ajungeau 1-3 iesiri/an.. am inlocuit cu discutii lungi cu prietenii despre sensul vietii, ideal la mine la tara,in weekend. Tara pe care o pregatesc pentru copil, ca pe un loc de joaca – atat pentru bebelusul meu, cat si pentru cel din interiorul meu, sufletul meu (e casa copilariei mele). Sper sa ne placa si sa nu chinuim prea tare sotul-iubitor de oras..ii facem camera de lectura numai pentru el!!
Nu am simtit sacrificiu, ci doar schimbare. Mare, deocamdata, ca-i copilul mic. Nu am niciun regret, mi-am dorit prea mult etapa asta din viata, sunt insa speriata de returul la munca..
Imi pare rau ca e la moda femeia carierista si nu femeia-mama, nu mi se potriveste primul pattern. Imi place mai mult sa cresc copilul. Din fericire traim vremuri in care ne putem urma pasiunile si sa facem din ele o cariera, sper sa imi iasa si mie. In rest, apreciez ajutorul tuturor celor din jurul meu, si nu-i putin lucru!
mi se pare tare ciudat sa aud pe cineva spunand asta. personal, cred ca e prea mult sa decida ‘moda’ si vremurile si cum sa ma imbrac, daramite cum sa-mi traiesc viata. daca simti ca vrei sa iti petreci viata cu familia mai degraba decat facand o cariera, mi se pare sincer vorbind prostesc sa constati cu tristete ca nu e la moda ce vrei si simti tu si sa mergi pe ce propun vremurile…
As mai adauga ceva: nu cred ca toata lumea ar trebui sa aiba copii! Nu de dragul societatii sau a familiei. Am doua exemple: o prietena care adora calatoriile cu sotul ei, jobul ei (10+h/zi), viata ei in garsoniera, lifestyle controlabil.. si-a anuntat de mult intentia de a nu face copii. Incerc s-o privez de mania mea (guilty pleasure) de a pune poze cu copilul meu pe fb:))
Un al doilea exemplu e sora mea. Are 40 ani, prieten cu 12 ani mai tanar, si-a petrecut ultimii ani in cluburi si calatorii (ce-am dat eu pe casa, ea a dat pe experiente), are super-job si idei cam freaky despre cum ar trebui sa imi cresc copilul :)) „creste” doua catele adunate din fata blocului pe care le adora.. nu pare sa vrea copii, ii ajung nepotii de la mine si fra. Mi se pare ca e foarte cool asa cum e viata ei, si-o asuma si o iubeste!
ce tot o dati cu cluburile…la 30+ de ani, presupun ca asta e o varsta medie aici, te refaci mai usor dupa o operatie decat dupa o noapte de betie. :))
O daaa! Dar na, unora le place, chiar si la 40, pesemne inca n-au trecut prin suficiente operatii…
Sunt de acord cu absolut tot ce ai scris aici, desi eu sunt una dintre mamele care lasa copilul cu cineva doar in caz de maxima urgenta… deocamdata. Si da, e alegerea mea si nu ma deranjeaza asta
Eu am pitica de 1 an și 6 luni o alăptez încă și este crescuta exclusiv de mine și sot atunci când el nu este la sv.Ceea ce vreau sa punctez este ca sunt și situații și Mămici care nu au acele bunici sau rude apropiate în care sa aibă încredere sa poată lasă copilul,situația financiara nu ii permite bona iar de către sot este ajutata atunci când nu este la sv.adica insuficient.Daca nu știai exista și mamici care nu.si permit nici unul dintre, ,lux.urile enumerate de tine mai sus,trăiesc intr.un oraș în care nu au spatii amenajate sa facă mișcare sau activității împreună cu Bebeii, și atunci pe acestea ce le sfătuiești referitor la viata lor de dinainte sau mai bine zis la nevoie lor ca pana la urma despre asta este vorba despre a ne satisface nevoile noastre,macar pe cele mai simple?
Salut, cred ca poti sa faci ce faceai si inainte si acum regreti ca nu mai poti face, adica poti iesi cu o pietena la un ceai (banuiesc ca in oice oras exista un loc in care sa poti bea si in care sa nu fie fum, sa poti iesi cu copilul purtat), poti merge la cumparaturi cu copilul in wrap, poti citi, poti coase sau croseta, poti scrie, iti poti face un blog, daca asta te bucura, poti dansa (acasa la tine), poti merge pe role (cu copilul in carucior), poti face in fiecare zi ceva bun de mincare. Nu e obligatoriu sa fii bogat sau sa traiesti in locuri cu vasta agenda culturala ca sa te simti bine si sa faci ce-ti place.
Cine are nervi sa iasă cu copilul la ceai? La 1an si 6 luni? Eu m-am Convins că nu se poate asa ceva, după ce se uita toată ceainaria ca la ultima nesimtita ca am venit cu copilul care făcea ca toate alea… Plus ca în BV este fff greu sa găsești puburi unde nu se fumează, este o singura ceainărie și în plus, ca sa ieși trebuie sa ai timp!
Părerea mea este ca fiecare femeie care pe lângă acest lucru este și soție și mama ar trebui sa.si găsească propriul echilibru pt.ca a te uita în , curtea alteia,,sau a asculta sfaturile alteia poate sa.ti facă mult rău decât bine pt.ca fiecare femeie are nevoi diferite,fiecare copil este unic…
In principiu ar tb sa existe un echilibru in tot, pt a nu exista frustrari! Si sa ne asumam ceea facem/ am facut, fara sa regretăm mai apoi! Nu cred într-o reteta universală, fiecare tb sa gaseasca echilibrul si puterea in el însuși si in oamenii ce-i sunt alaturi/ aproape. Si fiecare tb sa aiba capacitatea sa discearna ceea ce e bine pt el si familia lui!! Nu zic sa nu ne dorim mai mult ( apropo de ce zicea cineva ca nu toata lumea are posibilitățile financiare sau dotarile dorite in orasul in care trăiește), dar tb sa rămânem realisti, sa nu vrem imposibilul si apoi sa apară frustrarile! Mai bine pasi mici si siguri, decat salturi fabuloase! Si un copil mic chiar e dependent de mama / părinți!! Este un suflet pur care, sa poată creste frumos, are nevoie de părinți 120% si nu doar accidental! Si cred ca tb sa fii pregătit sa fii părinte ( nu varsta fizica e criteriul, ci cea emoțională) si mai cred ca unuii nu sunt/ vor fi pregătiti niciodată!! Succes tuturor si bucurati-va de puii voștri ? , cei ce-i aveti!?
Si eu am fost dezorientata la inceput. Dar asa cum inveti sa traiesti in doi tot astfel poti sa o faci si in trei, patru. Intr-adevar e multa responsabilitate caci e un pui de om care depinde integral de tine, dar asa cum il obisnuiesti, asa il ai caci tu esti modelul lui. Adica daca-l plimbi de la trei ani, va fi ceva ce va imbratisa mai tarziu, sau daca il vei tine in fata televizorului pana la cinci ani si cu tine de gat, nu poti avea pretentii ca va avea o criza de plans cand vrei sa te vezi cu prietenele dupa ani lumina. Si in aceasta privinta raspunderea este in totalitate a ta!
Printesa,eu nu am spus ca sunt în pana de idei în petrecerea timpului cu pitica mea,m.am referit la faptul ca în unele cazuri,esti dezavantajata din mai multe puncte de vedere financiar, zona în care locuiesti,lipsa bunicilor automat ca nu mai poți reveni la aproape nimic din ce faceai înainte și când spun a acest lucru nu ma refer la dus în cluburi ceainării shoping cu prietenele fitness etc.ma refer pur și simplu la nevoi mici dar importante un simplu epilat ca de vopsit par nici nu se pune problema la coafor îl fac deja demult acasa…nu sunt frustrari peste faza cu frustrările am trecut,am început sa.mi adaptez obiceiurile și nevoile după posibilități și sa fac în asa fel încât realitatea din minte sa coincidă cu cea din exterior,pt.ca și de aici apar frustrările….înainte sa.ti citesc articolul (se vede ca Universul lucreaza)tocmai am avut o discuție cu o prietena care îmi spunea ca dacă ar avea posibilitate financiara sa creeze un spațiu unde mămicile ar putea sa facă activități împreună cu copiii și la un preț acceptabil ar fi minunat pt.ele.
Eu cred ca mai de graba tine cat de mult conștientizează o femeie ce implica sa ai un copil inainte sa il faca… Spun asta ptr ca am cunoștințe care au facut copii doar ca sa fie si ei in rândul lumii, nu se implica in creșterea frumoasa, a lor ci ii îngrijesc la modul superficial ….copii sunt nefericiți, lipsa de afectiune, in unele cauze traume, părinții la fel de nefericiți si se vaită încontinuu …. Astea sunt consecințele cand faci copil fara sa iti dorești cu sufletul si sa simți ca esti capabil sa iubești si sa ocrotești micile suflete care depind de tine…
Cred ca a fi mama e un sacrificiu.
Acea „rescriere de prioritati si ajustare a resorturilor interioare”, cum bine spunea cineva, se face cu sacrificiu.
E o lupta cu multe lacrimi, daca iti amintesti bine, Ioana, caci ai avut o si tu, e o luptq cu terapie (pe care tu ai avut o, eu mi o doresc…), e o lupta continua cu vechiul eu.
Aduce frustrare? Multa. Aduce implinire? Enorma. E foarte greu si e foarte bine.
E un sacrificiu care merita, pentru ca greul si durerea ne aduc aproape de divin, de eul nostru pe care altfel nici nu am ajunge sa l cunoastem?. Copiii iti ofera sansa asta enorma, te repara. Incet. Cu sacrificiu.
A, mamele alea de reclama? Da, sigur ca exista, sigur ca se poate si asa, la fel de sigur ca nu despre asta e vorba pe blogul asta insa?. Te citesc de vreo 3 ani asa cam zilnic. La fel ca multe alte mame care nu sunt genul descris in articolul asta. Pentru ca am ales sa fim Altfel.
Se pare ca e musai sa cauti placerea, cu orice sacrificiu…not cool, ca motto.