Sofia, 3 ani și 9 luni, Ivan, 1 an și 6 luni
– Ivan, vrei să alergăm în jurul canapelei?
– Da, zice el bucuros că-l bagă în seamă sora mai mare, supranumită în sufletul lui și Zeul Tuturor Zeilor Cunoscuți și Necunoscuți.
Ar putea să-l roage să se arunce de la etaj, să bage capul în cuptorul încins, să înghită apa din mașina de spălat rufe, să-și dea foc la scutec, el tot la fel i-ar răspunde. Când Zeul tău îți propune ceva, execuți fericit, nu te gândești la context, riscuri și avantaje.
Aleargă împreună, dar separat, în jurul canapelei. Ea are viteză, coordonare și grație, el își aruncă picioarele în laterală ca un mânz lovit de streche, deh, abia învață să alerge. Ea face cinci ture de canapea în timp ce el, năuc, abia încheie una. Îl mai dărâmă, îl mai împinge, el e fericit, nimic nu mai contează când petreci timp cu Dumnezeul tău. Deodată, Sofia pune frână. Ivan, neatent la desfășurarea acțiunii, se oprește cu capul în burta ei. Ea îl împinge scurt la locul lui, adică la cel puțin 50 de cm mai încolo. Nu stau muritorii la un loc cu zeii. El se clatină puțin, își regăsește echilibrul fără să-și ia ochii de la ea.
– Ivan, mi-a venit o idee.
El așteaptă fermecat să afle care. Citesc în ochii lui extazul: OMG, Zeul mi-a vorbit. A doua oară azi, cred că e ziua mea norocoasă.
– Ce spui, vrei să-ți dau una în cap cu bagheta mea magică din lemn?
– Da! răspunde el imediat (pot să pun pariu că nu a auzit și detaliul cu lemnul, dar chiar și dacă l-ar fi auzit, răspunsul ar fi fost identic)
– Să știi că o să te doară cam rău!
– Da! continuă el de-a dreptul entuziasmat că Zeul are un plan pentru el.
– Și o să țipi și o să plângi și degeaba o să te duci la mami, că eu te-am întrebat și tu ai spus că vrei. Deci, vrei, da?
– Da!
Mă uit la el înduioșată. Chiar vrea, mititelul, vrea orice vine de la soră-sa. Foarte simpatic, ce să zic, cum interacționează copiii mei între ei, dar simt că e nevoie să intervin.
– Sofia, ce-ai spune să-i propui fratelui tău un joc care să nu presupună lovirea lui cu ceva în cap?
– Mami, dar el a vrut.
– Așa e, dar cred că va vrea și să construiți un turn din cuburi împreună. Sau să faceți un puzzle. Sau să dansați. Sau să îi citești ceva. Și în felul ăsta nimeni nu e lovit, nimeni nu plânge, toată lumea e bucuroasă. Ce spui?
– Nu, eu voiam să mă joc cu bagheta magică.
– Perfect, uite, îți poți da una în cap ție, dacă doar așa funcționează bagheta.
– Păi de ce, că o să mă doară. Mai bine mă duc să mă joc cu niște cuburi. Ivan, haide, vii să construiești tu, ca să pot eu apoi să dărâm?
– Da! răspunde ăsta micu’, puțin supărat pe mine că i-am stricat filmul perfect în care Zeul îi dădea atenție și un băț de lemn în cap.
Vestea bună e că Ivan a început să vorbească și devine tot mai interesant pentru soră-sa să interacționeze cu el. Vestea și mai bună e că de când se exprimă relativ articulat, îmi poate raporta întocmai în ce feluri l-a mai băgat în seamă Zeul lui Suprem (cel mai adesea, îmbrânceli, piedici, castane light, încă nu s-a întâmplat să-l pocnească la modul serios). S-a întâmplat deja de câteva ori însă ca ei să se joace liniștiți pe covorașul lor minute în șir în timp ce noi aveam musafiri sau discutam chestiuni serioase. Când are public, e chiar foarte afectuoasă cu el, îi spune „iubitul meu” (cum mă aude pe mine că-i spun), îl ia de mână, îi explică, îi citește din cărți imaginare. De când i-am spus că în curând el o vă depăși pe ea în înălțime și forță și atunci s-ar putea ca el să dorească să se răzbune pentru toate episoadele de acum, parcă nu mai ține musai să-l articuleze la fel de des.
Există speranță, prieteni, o văd, o simt, e în aer, undeva aproape, trebuie doar să mai aștept cinci-zece ani!
Sursa foto: soră mai mare, via Shutterstock.com
Ce dragut! Specific fratilor mai mari! Cresc ei.
Am ras cu lacrimi!
Foarte simpatic articolul! La fel si ai mei sunt la faza de maria-sa zeitatea suprema sora mai mare si ala micu’ care primeste sarcini, ordine de cele mai multe ori si scatoalce.. Asta micu’ insa, ca si Ivan, vine tare din urma cu kg si forta..vom vedea cum se va modifica echilibrul puterilor in cateva luni. Oricum, stam prin preajma pt arbitraj! O saptamana frumoasa!
Sau varianta succinta, pe care am auzit-o eu in weekend prin casa:
Vera, ascunsa undeva pe hol: Max! Maaax!
Max cojeste tacticos un fruct in bucatarie, se face ca ploua.
Vera: MAAAX!!!
Max nimic.
Vera: Sa stii ca eu te astept aici sa-mi dai una-n cap!
#wtf #jocuri_intre_frati
Pfuai, eu te-am întrebat și tu ai vrut. Bună asta, isteață Sofia, draga de ea. Adevărul e că face față așa cum poate la existența fratelui ei… eu zic că o să fie din ce în ce mai bine, chiar mai repede de ăia 5 – 10 ani de care zici…
Castane light, auzi.. :))
sau mai degraba vreo 20…:)
Ha, ha, ha.Eu tind sa cred ca 20 de ani si 1 metru mai tarziu desi raportul fortelor fizice e clar inversat, sora-sa ramane Zeita tuturor Zeilor si Muritorilor, autoritatea suprema.Ce-mi place denumirea.:))La noi ultima „bataie” a fost la 16 ai lui si 20 ani mei.In loc de bagheta am folosit tigaie.!?Deh, alta varsta, alte unelte.Oricum, mie mi se pare o mare responsabilitate asta cu sora mai mare.Si acum, alti 10 ani mai tarziu si 1500 km distanta, cand face cate-o nefacuta, tot la mine suna.De multe ori stiu eu unde e si maica-sa nu.Si de spus, tot la mine spune tot.De la baghetele magice cred ca li se trage???
Asa si noi, tot aceeasi diferenta de varsta. Ne acopeream unul pe altul (tu nu spui ca am picat un examen si eu nu spun ca ai chiulit de la meditatii de x ori 😀 – cam asa functiona). Mi-a povestit niste chestii ca de-ar sti parintii … vai de noi. Sau de el, mai exact. Ma bucur foarte mult ca suntem asa apropiati si ne povestim toate minunile chiar daca de cativa ani mai mult in scris din motive de distanta.
Păi daaaa. Chiar aseară m.a sunat soră.mea, plecată în alt oraș, la facultate. „Sor.meo, ies cu fetele să mâncăm ceva. Și parcă aș bea un vin fiert.“ Îi zic să nu exagereze, și să mă sune când ajunge acasă. La care ea „păi pe tine te sun, doar nu pe mama.“ Ce să zic? E mișto când ești sora mai mare. :)) A fost și mai mișto, acum vreo 6 luni, când m.a sunat la 12 noaptea, plângând cu sughițuri că s.a despărțit de iubitul ei. E nevoie să zic că mi.am urcat fundul în mașină și că.n aproape două ore eram la ea? Avem noroc că ne despart doar 110 km.
„tot la fel i-ar* răspunde”
Si eu il agasam pe fratele mai mic, cand aveam vreo 3-4 ani. Doar ca pe la varsta de 6-7 s-au inversat rolurile si parca nu a mai fost chiar asa de amuzant 😀
O zana cu o bagheta magica …si un mic dragon care vrea sa-si imbratiseze zana. Frumos!!!! La noi la 4 ani si 3 luni cu M si 1 an si 6 luni cu P,..la noi se practica:” P, vrei sa te strang de gat…?” Doamne si parca s-ar uita la filme horor. Si da, il iubeste, il iubeste enorm..chiar daca sunt momente de gelozie..Insa cand o vad in unele momente ca strange tare tare din dintisori si se duce catre el si ii da pupicuri..si cum se joaca de-a prinselea si trenuletul..cum construieste M si il invita pe P sa darame minunata ferma, cum il prinde de manute si danseaza, ..cred ca sunt momentele cele mai traite de ei si de noi ….de noi patru la un loc……
Pot spune ca eu mi-am chinuit fratele mai mic cu un an si 4 luni pana in clasa a7a sau a 8-a. Acum am 27 de ani si tot ma iau de el din cand in cand. Pot spune ca unele lucruri n-o sa se schimbe niciodata :)))
Am râs cu lacrimi și aseară, la prima lectură, și acum, când am recitit ca să încep ziua bine 🙂 Copiii sunt minunați, cu siguranță, dar mai ales felul tău de a povesti are o savoare aparte!
Chill,am zis eu ca Ivan vine tare din urma.Zeul suprem va mai delega incet-incet din sarcinile de manager de proiect.Ok…in cativa ani…
vai ce mult seamana cu ai mei…. doar ca baiatul e mai mare 3a5l si fetita 1a5l…. credeam ca doar ai mei se joaca asa :))) la mine inca nu se joaca asa mult timp linistiti… max 5 min :))) :*
Uite cum ma faci sa-mi doresc si eu al doilea copil :)…
Hmm…hai ca m-ai facut si pe mine sa-mi dau seama cum m-ar fi putut privi frate-miu…intre noi cu 6 ani…tin minte cum mie imi placea Backstreet Boy si 3Sud-Est si lui la fel…ma simteam copiata :)) stai linistita exista speranta…trebuie doar sa te inarmezi cu rabdare ca dupa…or sa devina cei mai buni prieteni si or sa mearga in excursii impreuna doar ei doi, or sa-si povesteaca unul altuia betiile 🙂
Super adorabil articolul, parca ii vad pe amândoi, exact asa cum ii descrii…
Interesant de știut daca faptul ca esti frate/sora mai mic sau mai mare îți modelează intr-un fel personalitatea si felul de a fi pt viitor… Eu de exemplu sunt sora mai mare, surioara mea mai mica cu 2 ani aștepta sa propun, sa găsesc soluții, sa decid, si ea avea încredere in ce ziceam eu, ca eram mai mare. Si asa suntem si acum in viața de zi cu zi,ea e mai maleabilă, si foarte buna la tras la greu si îndeplinit obiective, eu la decis, analizat, căutat soluții si prezentat argumente… Si eu cam vreau sa se facă ca mine…. Na, am spus-o….!!!! 🙂
Ce ziceti, influentează ordinea „ierarhica” printre frați in definirea personalității pentru mai târziu?
„Ce ziceti, influentează ordinea „ierarhica” printre frați in definirea personalității pentru mai târziu?”
Interesanta intrebarea, iar eu cred ca nu, nu influenteaza nici ordinea ierarhica, nici prezenta unuia sau multor frati/ surori. Cred ca fiecare are un fel de a fi, care ramane constant in timp. Desigur, mai ajustam, modelam, modificam, dar per total sintem aia care sintem si cum sintem.
Eu sunt sigura ca influenteaza mult! Aparitia unui frate e un eveniment major in viata lor, cu repercusiuni serioase asupra personalitatii, eu asa simt si cred. Poate ne ajuta un psiholog cu un raspuns documentat.
Uite aici un raspuns avizat. Psiholog pentru copii.ro
http://www.psihologpentrucopii.ro/2016/01/diferente-intre-frati/
Da, interesant articolul…intotdeauna mi s-a parut ca intr-un fel sau altul pozitia pe care o ai in familie iti influenteaza cumva personalitatea… Cum zice si articolul, si parintii sunt putin diferiti cu fiecare nou copil, poate au gresit cu primul si si-au dat seama, s-au schimbat, nu mai au la fel timp, sau si-au schimbat “metodele”…
Nu zic ca e mai bine sau mai rau sa fii frate mic sau mare….Avantaje si dezavantaje…Zic doar ca sunt de parere ca asta te influenteaza intr-un fel in felul de a fi…
Articolul zice ca aceste caracteristici se manifesta doar in familie, nu si in afara ei…Asa o fi 🙂
„Aparitia unui frate e un eveniment major in viata lor, cu repercusiuni serioase asupra personalitatii”
Da Ioana, dar cred ca este major atunci cand se intampla, mediu (dupa un timp, 1-2ani, pana incepe si cel mic sa mearga si sa vorbeasca) dupa care… nici urma de eveniment major (asa cum il percepeam initial).
Desigur, simte gelozie, frustrari, traieste si trece printr-un tumult de emotii si senzatii,etc insa ea se manifesta asa cum Este ea. Sint surori mai mari, care
sint foarte iubitoare cu fratii mai mici, sint surori mai mari absolut rautacioase si geloase, si nu pt o luna sau un an. Eu cred ca „bunul”, partea pozitiva, sau „raul”, partea negativa sint deja in omul respectiv, si se activeaza cand are ocazia. Nu e o trasatura de caracter, de personalitate care se naste atunci, odata cu fratele sau sora mai mica. Eu asa cred.
Gandeste-te, crezi ca Sofia ar fi fost altfel daca nu era Ivan?
Sunt destul de sigura ca Sofia ar fi fost altfel acum daca nu era Ivan. Sigur, n-am de unde sti, dar asa cred.
Confirm. I-am văzut pe Sofia si Ivan acum 10 zile si erau adorabili. Sofia alergând in jurul mesei si Ivan, in spatele ei, râzând si încercând sa o ajungă. Iar când Sofia l-a luat pe Ivan de mână si au început sa alerge împreună, Sofia a tinut sa le atragă atenția părinților: „Uite, mami! Sunt cu Ivan de mână!”
Mă bucur ca am reușit sa ii cunosc, acum când povestești de ei o sa mă gândesc cu drag la ei. ?
Când erau al mei mici, Victor (care e cu 2 ani mai mare decât Sara) o ignora total. Acum au program împreună de bătut cu pernele in patul mare. ?
Am ras cu lacrimi!!! Sotul ma intreaba: sigur nu-s ai nostri?? Rosie – 4 ani jumatate, Robbie – 1 an si 8 luni… Doar ca la noi raportul de greutate si putere s-a mai schimbat! Daca vine vreo „castana light” de la sora-sa, de la el pleaca vreo 5-10.. si nu prea din alea light!!! 😉 In rest, toate situatiile arata la fel! Ea e Zeita, el „muritorul” de rand! 😉
eu sunt sora mai mare, nu-mi amintesc să-mi fi chinuit fratele mai mic, dar nici nu am amintiri de la o vîrstă atât de mică, iar mama zice că a fost ok, fără gelozeli, fără circ. ne-am bătut mai târziu, când raportul de forțe era relativ egal. iar în adolescență s-a răcit cumva relația.
totuși sunt extrem de curioasă ce părere are el. cum vede el trecut și/sau prezentul și relația noastră.
Amuzanta poveste, amuzant povestită 🙂
Iți citesc mai demult articolele. Inclusiv pe cele în care povestești despre relația dintre copiii tăi. E drept, că rareori, sau aproape deloc, pui accentul pe cum interveniți voi, tu și tatăl lor, în relația dintre ei. Dar ce tot mă abțin să spun de multe articole încoace, și ce acum mi-am spus că tot trebuie să scriu, chiar dacă o să mă urăști că judec în necunoștință de cauză, este că fiecare poveste din asta îmi stârnește o milă fantastică pentru Ivan. Mi se pare că, sărăcuțul, e un fel de „cal de bătaie” pentru dorințele Zeului Suprem. Cred și sper, pe de altă parte, că așa alegi tu să prezinți situația și că ăl mic, nu e chiar așa de năpăstuit pe cât îmi pare din ce citesc.
Cu fiecare articol pe care îl scrii despre ei mă tot gândesc că la fel de „cu greu” îl va primi fiul meu pe frac-su mai mic peste vreo două luni. Și, ce să zic, perspectiva nu îmi stârnește zâmbete :).
Numai bine!