Când mă gândesc la amintirile mele cu mama, primele îmi ies în fața ochilor minții mirosul ei de fum de țigară și parfum dulceag, lanțurile ei de la gât, care zornăiau a muzică pentru mine și cât de tare-mi era dor de ea când ne despărțeam mai multe zile. Îmi mai aduc aminte cât de ascuțit mă durea sufletul când o vedeam plângând, cum era mereu serioasă. Îmi aduc aminte că scria frumos de mână și că îi plăcea să danseze (și acum îi place). Îmi aduc aminte cum așteptam cu răsuflarea tăiată să vină acasă de la serviciu, la zece și un sfert seara. Îmi aduc aminte puiul ei la tigaie, din care îmi dădea cu lingura sosul de grăsime și apă și usturoi. Budinca ei de griș cu mere coapte. Degetele ei cu multe inele.
Am amintiri frumoase cu mama.
Cum mi-ar plăcea să mă țină minte copiii mei? Fercită. Liniștită. Zâmbind. Acolo, cu ei.
Râzând cu ei. Dansând. Jucându-mă cu ei de-a orice. Îmbrăcându-mă caraghios și sărind pe canapea. Mereu acolo.
Frământând pentru ei aluat de sărățele, stând întinsă pe jos pe post de barieră sau în pat cu ei, să le citesc povestea de seară. Ținându-i în brațe, spunându-le te iubesc. Ascultându-le poveștile fără noimă despre o veveriță cu cap de cal care mănâncă multă omletă.
Învelindu-i cu plapuma ușoară pe care ei o dau la o parte cum am făcut un pas spre ușă.
Spunându-le mereu că sunt frumoși, buni, calzi, minunile mele și bucățile mele de Rai.
Zâmbind când îmi cer încă o porție de ghiveci.
Întrebându-i în fiecare dimineață ce ar dori să mănânce azi, apoi pregătind împreună cu ei salata, omleta, tartinele, iaurtul cu cereale.
Cântându-le mai mult sau mai puțin fals despre căței, purcei, elefanți, pe multe voci, cu puțin talent.
Inventându-le povești inventate în care personaje sunt ei doi și cuceresc (sau nu) lumea.
Spunându-le micuțule, căprițo, pufulețule, meduzo, tigrișorule, fluturașule, guguștiucule, piersicuțo, parafino, soldățelule, balerinule, directoareo și altele asemenea sau diferite.
Obosită uneori, tristă uneori, nervoasă uneori, hei, și mama e om, nu?
Frumoasă, mirosind a parfum discret, cu părul lung și moale, cu ochii limpezi, mereu cu un zâmbet în ochi pentru ei.
Așa mi-ar plăcea să-și aducă aminte de mine copiii mei. O să-i întreb peste 20 de ani dacă mi-a ieșit. Mi-am pus reminder pe telefon, opt februarie 2036, ora 09.08. 🙂
Sursa foto: mamă fericită via shutterstock.com
Doamnaaaa mamaaaaa lu’ Printesa Urbana, ce amintiri aveti cu ea?
Un pic de reality check pentru cei de varsta Printesei (30-40), care si-au trait jumatate de copilarie in epoca de aur iar cealalta in anii tulburi de dupa:
– mamele noastre nu au fost prea afectuoase, poate din contra, mai degraba reci. De fapt cuvantul care le-ar caracteriza cel mai bine ar fi „inconsistent” – dadeau dovada de afectiune sau de raceala intr-un mod absolut imprevizibil si independent de comportamentul nostru, al copilului. Viata in sine era dificila si cu elemente imprevizibile, mult mai grea decat cea pe care o ducem in 2016.
– orice nevoie (cerinta) de afectiune a copilului era expediata de mama cu „esti un razgaiat” (cu variatii gen „te-am rasfatat prea mult”, „dau militaria jos din pod” etc). Asa au fost crescuti copiii in toate vremurile, nu e ceva inventat atunci.
– mamele noastre „inghetau” in fata invatatoarei si a profesorilor, mergand pana la a continua pedeapsa acasa sau a neglija complet copilul agresat la scoala (uneori nevinovat, dar nu conta asta). Traume din copilarie si la ele.
– mamele noastre, majoritatea, fumau foarte mult. La servici, acasa, prin vizite. Cam la 4-5 ani se varuia bucataria. A fost o problema a intregii generatii baby-boomer (generatiile de dupa fumeaza mult mai putin).
– mamele noastre (sau o buna parte din ele), traiau periculos: seara se certau, eventual se si bateau cu barbatul, dar a doua zi ieseau din casa ca scoase din cutie, de mana cu acelasi barbat. Statutul de „doamna” trebuia aparat cu orice pret.
Femeile din ziua de azi sunt mame mai bune decat au fost mamele lor, asta si fiindca vremurile de acum sunt mai bune, sau tocmai din cauza asta. E la fel de valabil si pentru tati.
Nu sunt de acord cu tine. Nu poți generaliza spunand ca mamele de azi sunt mai bune decat cele de odinioara…
Mama mea a fost perfecta. Cel putin pentru mine a fost cea mai buna mama din lume.
Ei, oare cum a putut in aceleasi timpuri vitrege?
Hai sa nu generalizam, vrei?
Mama mea a stiut sa fie o mama foarte buna pentru mine, sa-mi arate afectiunea, sa ne imbratisam de o suta de ori pe zi daca era cazul, niciodata (!) cand am avut nevoie de afectiune nu m-a dat la o parte pe motiv de „sunt ocupata” chiar daca trebuia sa amestece in oale cu mine agatata de ea. Si toate astea – ca sa vezi surpriza! – fara o suta de carti de parenting si seminarii cu „Alfie & co.”
Nu fuma, nu se batea cu sotul (se mai certau uneori) dar da, era mereu aranjata.
A facut greselile ei, dar sa nu ne imaginam ca mamele de azi sunt perfecte doar pentru ca au acces la mai multa informatie. Unele sunt ma bune, altele sunt mai putin bune, exact ca atunci.
Corect. Au existat mame mai bune si aletele mai puţin bune.
În ziua de azi ne imaginăm că mamele sunt perfecte doar pentru că urmează anumite „trend-uri”.
Ce caricatură!
Subscriu la antevorbitoare: încetaţi cu generalizarea!
Cåt adevăr, Dan. Din pacate amintire mele sunt exact astea. Chiar daca nu trebuie sa generalizăm măcar sa nu fim ipocriti. Vremurile alea, cum bine spuneai, erau mai grele si multe din mamele noastre au venit cu propriul lor bagaj din copilarie. Nu gaseai atunci atat de multe mame „perfecte” ca şi azi.
Mama mea a fost si este o femeie minunata, o mama extraordinara care si-a dorit foarte mult o familie si a facut mereu totul ca noi sa fim o familie. Imi aduc aminte mama copilariei mele care mirosea a tutun, care radea mult si plangea poate la fel de mult, care spala pe un scaun in fata baliei puse pe vasul de toaleta si punea rufele in cada cu apa rece pentru a le clati. Imi aduc aminte ca mirosea a Farmec si Impulse, ca avea mereu printre haine sapun, ca se machia cu farduri dintr-o trusa mare ruseasca, ca isi punea mereu parul pe bigudiuri (zilnic inainte de a iesi din casa pentru ca are un par moale si prea rar). Ca ne facea clatite duminica sau papanasi si ca incerca sa nu ne dea pana nu erau gata toate, ca numara sarmalele cand le punea in oala si se lauda ca a facut nu stiu cate bucati 🙂 Imi aduc aminte de mama trista cand se certa cu tata pentru ca alcoolul era al patrulea membru in familie, imi aduc aminte cum incerca sa ma protejeze de certuri si tipete dar nu reusea mereu, imi aduc aminte de ochii ei verzi superbi care dupa o noapte de plans erau umflati si tulburi. Imi aduc aminte cum a venit la facultate cand am absolvit mandra si emotionata si statea stinghera in scaunul din amfiteatru pentru ca nu mai fusese niciodata intr-un astfel de loc, imi aduc aminte la nunta mea cat s-a mai dat de ceasu mortii sa arate ca o doamna si sa fiu mandra de ea (ea se desconsidera mult, nu are prea multa incredere in cat de desteapta este si cat de frumoasa este), imi aduc aminte de zambetul si emotia ei cand l-a tinut in brate pe nepotul ei pentru prima data , cat de mandra era de mine, de noi, de ea…care a reusit prin iubire si bunatate sa aiba grija de familia ei. I-au lipsit multe si acum imi doresc sa ii daruiesc ce i-a lipsit in trecut cand banii nu erau multi, cand o pereche de blugi era purtata un an intreg zi de zi.
Sper sa fiu si eu o mama buna, sa zambeasca si copilul meu cand va vorbi despre mine la 30 de ani, sa aiba amintiri frumoase legate de mine, sa fie fericit ca face parte din familia noastra, sa isi invite prietenii acasa fara emotii ca il voi face de ras, sa aiba incredere ca voi fi mereu langa el indiferent de ce va face sau ce va fi.
Sper sa fiu o mama buna asa cum a fost si mama mea!
Mama noastra a fost o mama buna. Si acum la 40 de ani ne bucuram sa fie alaturi de noi, eu ma bucur de ajutorul ei in cresterea fetitei mele. Am fost si inca suntem apropiate. I-a fost greu fiindca suntem surori gemene si totul era multiplicat cu 2. Dar impreuna cu tatal nostru ne-au lasat amintiri atat de frumoase, plimbari in familie, excursii, spectacole. Nu a fumat si nici nu a inghetat in fata invatatoarei sau a profesorilor, a mers mereu cu capul sus. Au stiut si atunci sa ne creasca frumos. Si eu aplic multe din cunoastintele ei si azi. Sunt mandra de ea si de ceea ce m-a ajutat sa devin.
Si sincer mi-ar place ca fiica mea sa pastreze asa o relatie frumoasa cu mine. Si sa imi spuna si la 40 de ani ca ma iubeste si sa stea cateva momente in bratele mele.
Tuturor o dupa masa minunata!
Sunt convinsa ca ai tai copii vor privi inapoi cu drag catre copilaria lor. Certurile, micile suferinte si marile tragedii (sa te tii adolescenta!) le vor da uitarii sau le vor intelege altfel.
Dupa fiecare cearta, mama era prima care venea sa isi ceara scuze, chiar daca eu gresisem mai mult. Mi-a respectat intotdeauna deciziile, inca de cand am inceput sa vorbesc (si mi-a acordat in primul rand increderea ca sunt capabila de a lua decizii). Nu mi-a zis niciodata sa tac. M-a incurajat mereu sa (ma) intreb „de ce”. M-a invatat ca frumos esti cand te uiti in oglinda si iti vine sa zambesti, fie ca ai cel mai rosu ruj sau cel mai rosu cos in mijlocul fruntii.
O iubesc pe mama pentru ca a stiut mereu sa iubeasca copilul pe care il are, nu un copil ideal, din carti.
Cred ca toate amintirile mele din copilarie se leaga de mama, mai direct sau ma indirect 🙂