Reușesc, în 99% dintre cazuri, să scape nevătămați din căzături și incidente care, în cazul adulților, s-ar lăsa cu spitalizare.
Trag de timp. Mai ales când tu te grăbești. Un copil de orice vârstă poate petrece fără probleme 35 de minute mâncând o măslină sau punându-și greșit un ciorap.
Șchioapătă din piciorul greșit, deși lovitura îi doare foarte tare.
Urăsc plapumele, păturicile, cuverturile și în general cam orice e menit să le acopere trupul firav în nopțile reci. Obiectele călduroase vor sta împinse fie pe jos, fie la capătul patului, în timp ce copilul va dormi liniștit cu burta, spatele și tălpile goale, în timp ce noi tremurăm în aceeași cameră sub pilota groasă de la bunica.
Adoră să întrerupă, mai ales adulți, mai ales atunci când ei discută lucruri extrem de importante.
Simt în somn, după trei rânduri de uși, când mami și tati doresc să întreprindă activități exclusiv dedicate adulților. Fix atunci li se face foame, sete, pipi, dor. Vor aprinde lumina și vor surprinde două trupuri transpirate încolăcite în ceva ce se va dovedi greu de explicat puiului de 3 ani.
Au un stil incredibil de a băga în gură cele mai murdare lucruri din mediul înconjurător.
Iubesc pâinea cu unt.
Își articulează frații mai mici sau îi divinează pe frații mai mari, după caz.
Vor să deseneze pe pereți și pe canapeaua albă, dacă îi lași.
Își aruncă șosetele din picioare de parc-ar fi pline de purici.
Se răzgândesc din senin, fix când pentru tine e esențial ca planul inițial să rămână în picioare.
Își dau seama că le vine să facă pipi imediat DUPĂ ce ai terminat să-i îmbraci (eventual cu costum întreg) și să-i încalți, iar baia nu e aproape de ușa de la intrare.
Preferă oricând să stea în pielea goală. Mai ales iarna. În special întinși pe gresie. Când aerisim.
Își uită lucruri la grădi.
Plâng mai cu spor dacă are cine să-i asculte.
Vor în brațe.
Iubesc apa.
Fac exact ce le spune mama să nu facă. Pe modelul: Iubitule, nu mai face asta. Te rog să nu faci asta pentru că așa și pe dincolo. Hai, măi puiule, încetează, hai mai bine să facem cealaltă. Nu mai face asta. NU MAI FACE ASTA! Bine, fă ce vrei.
Vorbesc foarte mult și foarte tare.
Uită să mestece. Au nevoie de ore întregi să termine o farfurie cu supă. Sub scaunul lor s-ar putea sătura o duzină de găini lihnite.
Pot pune același cerc pe băț de 100 de ori, dar când le ceri să pună jucăriile în cutie ca să facă ordine, brusc se plictisesc după o secundă.
Sunt înnebuniți după cățărat. Mai ales pe biblioteci.
Trec instantaneu de la o stare la alta. De la Vaaai ce tare mă doareeee la Ooo ai spus cumva că îmi faci popcorn? Yey! De la M-am supărat pe tine nu mai vorbesc cu tine niciodată la Ești cea mai bună mămică din lume! Muuah!
Adoră să stea cu mucii până la brâu. Uneori îi gustă, alteori îi întind pe mobilă și pe jucării, să fie pentru mai târziu.
Vor mereu „Încă o dată”. Apoi încă o dată. Și iar.
Se declară încântați de mâncarea cățelului sau a pisicii.
Vor gusta măcar o dată apa din toaletă (fie că vă place să acceptați asta sau nu).
Nu pun mâna la gură când tușesc.
Nu au răbdare. Stau gata-gata să plesnească de nerăbdare de o mie de ori pe zi, că e vorba despre ceva de mâncare, despre trasul de coadă al pisicii, despre cum iese o foaie din imprimantă, despre cititul unei povești. Se ambalează și se agită de zici că o să le explodeze capul în orice secundă.
Își doresc foaaarte mult un lucru până îl primesc. Se uită la el un minut, apoi uită complet de el vreme de cinci luni încheiate.
Fac la grădi absolut relaxat o mulțime dintre lucrurile despre care acasă nici nu vor să audă.
Post inspirat din realitatea mea cotidiană și din răspunsurile voastre de aici, pentru care vă mulțumesc, concluzia jocului e că toți copiii sunt cam la fel. 🙂 Și asta e o veste bună, cumva, pentru că așa simțim că nu suntem singuri în caznele noastre zilnice alături de micile minuni.
Sursa foto: copii via Shutterstock.com
Mai pe scurt: copilul se naste cu toate defectele umane si pe parcurs si le cizeleaza!
Vad ca baietelul meu de 5 ani se incadreaza la destul de putine, cam o treime as zice, dar aia cu „bine, fa ce vrei” e mortala si 100% reala si pentru mine. Fetita are 1 an si jumatate, inca nu imi pot da seama de multe, dar e deja foarte diferita de frate-so.
Delicios articolul… Absolut delicios!
Salut!!!
Oau!!! Super articol, hai ca ma simt mult mai bine. Deci toti sunt cam la fel…. Cu exceptii…..
Al meu nu sta nici dezvelit, nici cu muci la nas. E obsedat sa nu fie murdar si il apuca disperarea daca are un muc in nas :))))
La celelalte categorii se incadreaza perfect :))
Pot sa adaug?
Toti vor avea perioade (mai lungi sau mai scurte, depinde de noroc si karma) in care vor refuza sa:
-se spele pe cap
-se spele pe dinti
-sa doarma singuri
-sa manance spanac, iaurt sau portocale sau orice mancare vrea mama ca el sa manance MUSAI
-poarte pantofi
-stea pe scaun cand mananca
-se duca la gradi sau scoala
Si de ce toate astea de pe lista Ioanei si de pe listele noastre? 2 motive unice: it’s more fun to (or not to) sau it’s too scary to (or not to).
Un post scris minunat.
Multumim!
Si sa le tai unghiile la picioare mai ales :))
Am crezut ca fetita mea are ceva la picioare de nu ma lasa sa i le tai ?? sta sa i le tai la maini dar cand e vb de picioare spune: maine dimineata mami nu azi…si asa continua in fiecare dimineata (2a3l)
Daaa, așa și la fii-mea :)))) Zici că îi tai degetele, nu unghiile.
Dar îmi aduc aminte de când eram mică senzatia de gâdilat – neplăcută senzația și de durere atunci când tăia unghia prea adânc în carne…
Deci o înțeleg 🙂
adaug inca una -> sa nu-si taie unghiile 😀
Da!!!!
Le bifam cu succes pe mai toate de sus, sunt sigura ca cele nefacute pana acum au un timp al lor. Dar doamne bine e sa mai citesc/aud cateodata ca e normal sa le faca pe toate astea :))))
in alta ordine de idei, te ador printesa!
Absolut corecte, si articolul care m-a facut sa cred ca il cunoaste personal pe Luca si comentariul care imi reflecta pe deplin senzatia dupa ce am citit! Aoleu, pe asta cu apa de la toaleta nu cred/sper/ma rog sa nu se fi intamplat!
Sunt la fel și, totuși, atât de diferiți. Fiecare unic, ca noi toți, de altfel.
Am râs mult la articolul acesta, aducându-mi aminte de Puștiul meu în diferite ipostaze. O, da, l-am regăsit în cele mai multe.. .deh, n-a băut apa din toaletă, să zicem că i-a scăpat această aventură când a fost mai mic, nici statul în pielea goală nu e la mare căutare, mai ales acum, la peste șapte ani când… mami, nu mai sta lângă mine când mă schimb și de-astea…
E fermecător, de-a dreptul, să poți vedea toate aceste amănunte care ne scot peri albi, în mod normal, așa, detașat, cu îngăduință pentru candoarea lor.
Îmi dau seama citind articolul că, deși știu mare parte din lucrurile care s-au scris, am momente când nu îi ofer băiețelului meu înțelegere și răbdare, momente după care îmi vine să îmi trag palme.
De multe ori îi cer scuze (nu, nu consider că e greșit ca și părinții să se scuze, din contră).
Presupun că de multe ori acel nu vreau ascunde alte motive, pe care nu pot să le comunice, și problema mea cel puțin este că de multe ori nu reușesc să înțeleg care este explicația și am o atitudine total greșită.
Si noi ne ”incadram” perfect, inclusiv cele amintite în postari mai putin partea cu muci:)).
Găsesc multe asemănări la fiul meu în cele descrise de dumneavoastră!
Ce bine ma simt!!!! Eu credeam ca a mea are o problema cu tipatul/vorbitul tare si cu impinsul celui mic,sau cu luatul jucariei pe care pana nu a atins-o el,ea nici nu a bagat-o in seama.Si bineinteles ca face 100%+ din tot ce ai scris.
Aș mai adăuga (din experiența cu fiică-mea care acum aproape 9 ani):
”De ce e alb și nu e negru?”…și, după ce te străduiești să dai o explicație pe înțeles, vine: ”Dar dacă ar fi fost negru, ce s-ar fi întâmplat?”
”Vreau să facem un tablou dintr-un puzzle de 500 de piese” …ne apucăm cu toții (mama, tata și copila) să punem piesele și după primele cinci: ”Hai, terminați-l mai repede, că aș vrea în parc”
”Vreau fustița roșie, dar mă simt mai bine în colanții verzi care s-au rupt în genunchi și totuși nu-mi place bluza aia, că are și ”Frusina” la fel….și nu suport dresul 🙁 … nu pot merge în pijama? că mă simt cel mai bine în ea”
”Nu vreau la analize! De ce să-mi ia doamna asistentă sângele? este vampiroaică? …de ce nu poate doamna doctor să-mi dea un siropel și să mă fac bine până măine?”
…și în fiecare zi apare altă și altă provocare pe care, noi părinții, trebuie să o trecem. Eu zic că e de bine! Avem astfel ocazia să găsim noi și noi soluții adaptate la situațiile date și, uite așa, ne antrenăm creierul și ne menținem tineri! 🙂 🙂
A mea cea mica are un senzor in plus… Fix cand imi pun in farfurie ceva de mancare se va trezi si va urla cu spor. Procesul de linistire al bebelui urlator va dura fix cat sa se raceasca mancarea de tot.
Ieri l-am gasit pe fiul meul de 1an si 9 luni cu niste servetele in wc pe care le sorbea dupa aceea..fun !! Dar bun..macar mai sunt si altii..e o mica usurare ?
a spus cineva paine cu unt? oooooo daaaaaaaaaaa. „vreau 3 felii cu unt, pe una pui gem, pe una cascaval si pe un simpla”. :))))))))))))))))))) Mda. Minunile noastre.
O regasesc pe a mea in 90% sau chiar mai mult. Ce dragut ca te-ai gandit sa faci acest „raport consolidat”; eu nu am rabdare sa le notez, timpul trece si apoi regret ca am uitat…
Din tot ce ai scris, cel mai inspaimantator pentru mine e „inca o data”. Stiu ca, aproape de fiecare data cand inventez un joc care o face fericita, se sfarseste prost pentru ca…. se sfarseste inainte ca ea sa fie de acord. Si da, am incercat sa o las sa se plictiseasca ea prima, dar nu reusesc intotdeauna sa imi depasesc limitele (mai ales pe cele fizice, cand jocul resupune ridicari, aruncari, aplecari etc.).
Haha foarte tare articolul si foaaarte adevarat!
Minunat descris 🙂 Eu am invatat de la mama, care e educatoare, sa inlocuim „Nu tipa. Nu mai tipa. ” etc. cu „Hai sa vorbim pe ton potrivit”. Surprinzator, la un moment dat chiar functioneaza. 😉
Da, si eu incerc sa-mi formulez cererile farà „nu” in fatza. Pare ca cu cat folosim mai mult nu-urile, cu atat e mai mare tendinta sa faca fix ce le spunem sa nu faca 🙂 Parca e un magnet nu-ul asta si parca nimic nu-i provoaca mai tare ca acest cuvant 😀
http://www.printesaurbana.ro/2014/03/copiii-si-nu-urile.html
Citisem mai demult legile lui Murphy despre copii (pt cine e interesat sa le citeasca, le gaseste le net, nu le copii aici), insa in lista ta e mult mai mult umor 🙂
Frumos, frumos!
Ce vremuri, cand ma intrebau la gradinita alti parinti daca a mea nu are buton de sonor sa dea mai incet… 🙂 4 ani mai tarziu, inca nu are optiunea de vorbit incet decat daca are emotii mari.
am recitit articolul: minim jumatate din alea mentionate sunt ale mele.
Si apoi ce pretentii sa mai am de la copil? :))) ca doar seamana si ma copie …
Articol numai bun de distribuit prietenilor, felicitari!
Imi place foarte mult ce scrieti si vreau sa va felicit! 🙂 tineti-o tot asa, pentru ca o faceti fff bine!
A mea tocmai a plecat la o expozitie cu dinozauri incaltata cu o cizma de un fel si alta de alt fel. Imblanite ambele. Afara sunt vreo 17-18 grade. Si fără sosete.
Are 2a1l.
Pot sa te „consolez”? Fiica-mea a iesit intr-o zi la plimbarea pana la magazin (vreo 2-3 cartiere distanta de casa) incaltata cu 1 pantof si o gheata, pe cap cu o caciulita de baie, iar in gat cu o gentuta de-a mea mai mica (cand am vrut sa i-o iau, mi-a spus foarte ferm, ca sa aud bine, ca e „teanta Anca”, adica geanta Ancai). Si a fost ok. Cu aceasta ocazie, m-am incaltat si eu cu espadrile de culori diferite, ca sa-si dea seama lumea al cui e copilul 😀