Mănâncă singur. Mult. De toate. Ridică tacticos mini-furculița lui, înfige cu exces de zel în omleta-victimă, prilej cu care deschide și gura, să nu piardă timp. Cât transportă îmbucătura la gură, o privește, pofticios și mândru de sine totodată, cu gura larg căscată. Introduce mâncarea la fix între măsele, apoi mestecă tacticos, privind în jur ca un Cezar la balcon deasupra armatei sale. Repetă operațiunea până când în farfurie nu mai rămâne nimic, moment în care anunță:
– Tot tot! apoi privește atent restul farfuriilor de pe masă, poate-poate îi mai pică ceva. Ia-ia! cerșește el cu ochi rotunzi, în sensul de „iar, iar, mai dă-mi că tare-i bun”.
Îi plac mult pastele, puiul la cuptor, pâinea cu unt, dar și zacusca sau pateul de ciuperci usturoiat sau cartofii copți, pe care-i bălăcește în mujdei iute înainte de a-i îndesa în gură. Din ciorbe culege întâi legumele, apoi soarbe zeama regulamentar, din lingură.
Când îl întrebi dacă-i bun, confirmă silențios, lovind ritmic fălcile și gușa de piept, în semn că da.
Vorbește. Îi merge gura de cum deschide ochii. Primul cuvânt:
– Țeațaaaa! (adică bună dimineața)
Întreabă apoi de mami (dacă doarme cu tati), apoi cere Tati (lapte), apoi vrea Zos (jos), Ușa, Sisia (să îi deschizi ușa să meargă la Sofia). Numește animale, numără până la zece așa: udu doi doi doi udu doi ot ece.
Salută respectuos toți curierii, cu:
– Tatut! (la venire) și Pa paaa! (la plecare)
Știe să ceară ce dorește, leagă 2-3 cuvinte când povestește vreo aventura de-a avut-o afară, îi place mult să vorbească la telefon și pe skype.
Sofiei îi spune Sisia sau Sisi.
Lui își spune TU sau Oian (Ivan), în funcție de context. Dacă de exemplu îl întreb cine dorește plăcintă, spune TU, adică el. Dacă întreb cine a tras pârț, spune că Oian.
E iute la mânie. Cum îi spun vreun NU se boțește tot și îi sar lacrimile din ochi ca popcornul în ceaun. Se liniștește însă imediat ce pricepe că NU-ul cu pricina e nu din motive serioase și că toate lacrimile din lume nu-l mută din loc. Uită repede.
Are inițiativă. Știe exact ce vrea să facă și când, explică răbdător ce dorește, îi propune Sofiei activități interesante.
E sănătos și rezistent. N-a mai fost bolnav de jumătate de an, deși Sofia a tot adus chestii de la grădi. I-au ieșit deja toți dinții și jumătate din măsele, fără mare circ.
Face glume. O știe ofticoasă pe Sofia și face mișto de ea zilnic. Dacă-l întrebi ce-a visat, îți spune că Elsa, iar Sofia explodează de nervi. Gluma lui preferată e asta, cred că v-am mai zis-o.
La micul dejun, Sofia pe scaun în dreapta mea, Ivan pe scaun în stânga. Sofia începe:
– Ivan, ia zi, cine ești tu azi? Un băiețel?
– Nu, zice el molfăind tacticos omletă.
– O fetiță?
– Nu.
– Ești mami?
– Mnu.
– Ești tati?
– Nooo.
– Da’ cine ești? întreabă ea deja enervată.
El, concentrat la furculiță, zice relaxat așa:
– ELSA! (pentru că el știe că EA e mereu Elsa și că ea numai Elsa visează și vorbește)
– Baaa nuuuu ești nici o Elsăăă! urlă ea, scoasă din minți.
– Anna? întreabă el, dispus să negocieze (Anna e sora Elsei, pentru unicul cititor cei cinci cititori de blog care nu știu cine e Elsa)
– Nu, nici Anna. Poți să fii Sven, dacă vrei.
– Sven e renul… intervin eu discret.
– Nop, decide Ivan. ELSA!
– Nuuuuuuuuuuuuuu! răcnește Sofia. Hai să nu mai vorbim deloc!
Am terminat micul dejun în liniște, ceea ce nu se întâmplă aproape niciodată.
E cooperant, nu se lasă rugat, nu face fițe (spre deosebire de celălalt copil din casa noastră). E în general foarte mulțumit cu orice i se oferă în materie de mâncare, haine, program.
Aleargă. Încă strâmb și haotic, dar prinde viteză (e greu să alergi când ai capul cât burta, sau burta cât capul, amândouă mari și rotunde, două picioare scurte și grase, două mâini în care te împiedici de toate mobilele și colțurile).
Se cațără. Își face scară din cărți, jucării, scaune, se aburcă pe tot ce prinde, vrea să vadă, să fie înalt și mare. Aici, de exemplu, se urcase gol pușcă pe noptiera mea, să se joace la întrerupătoare.
Dansează. Îi pun muzică sau îi cânt și el se învârte în jurul axului propriu minute în șir, recordul e de 25 de minute de învârtit fără pauză, cu mâinile pe burtă și privirea ațintită la mami (atunci când pirueta o permite). Alteori vrea în țațe (adică în brațe), să dansăm împreună. Își lasă capul pe umărul meu, mă prinde bine cu picioarele și ne legănăm așa încetișor sau repede minute în șir. Preferata lui e Gas Gas, a lui Goran Bregovic, dar nu spune nu nici la Zdob și zdub.
O divinizează pe soră-sa, dar nu se sfiește să o împingă înapoi sau să o contrazică atunci când se ivește ocazia. De cele mai multe ori, conversațiile lor sunt așa:
Ivan: Nu!
Sofia: Ba da!
Ivan: Nunu!
Sofia: Ba da ba da!
Ivan: Danu (adică ba nu)!
Mami: Voi mai țineți minte de la ce vă contraziceți?
Sofia: Nu!
Ivan: Dada (adică ba da)!
Sofia: Ba nu!
Și așa mai departe.
Vrea la plimbare cu mami de mână. Când ieșim doar noi pe stradă, merge țanțoș, ridică des privirea la mine și-mi zice:
-Mami, nuna! (adică merge cu mami de mână) Apoi cere în brațe și-l car pe umeri kilometri întregi.
Citește. Are o carte preferată, una cu obiecte din multe categorii. Fie eu îi rostesc cuvintele, și el îmi arată obiectele, fie invers. Îi plac și cărțile cu zgomote, și cele Peep Inside, cărora le desface cu răbdare toate clapetele.
Tutalaș e fluturaș. Uș e urs. Oaoa e broasca. Aoa e avionul.
Nu doarme noaptea. Se foiește și se trezește de multe ori pe noapte, disperat să se asigure că nu e singur (deși n-a dormit singur niciodată). Detalii despre negocierile de somn cu tati am pus deja aici, în articolul despre bariera de rulou.
Dă cu aspiratorul, cu mopul, șterge cu șervețele umede masa, cred că moștenește puțin OCD și ceva germofobie de la tată-său.
E pasionat de fotografie. Face multe selfie-uri interesante, ca acesta.
E fascinat de încuietori, lacăte, butoane, fire. Nu pune mâna înainte să ridice ochi întrebători către mine. Dacă eu încuviințez, dă și el din cap bucuros și purcede la a-și îndesa degetele grase în găuri prea mici, cu limba între dinți, încruntat, concentrat, transpirat.
E răbdător, cald, calm, afectuos, frumos, rotund, molcuț, alb, miroase tot a puf și a cald. Are o strungăreață adorabilă, pe care o afișează mândru tuturor celor care-l privesc. E înalt pentru vârsta lui, nu-i mai vin hainele de doi ani ale Sofiei, și nici ea nu-i tocmai mică. E blond, și acum, de când l-am tuns, pare și mai mare. E cel mai fascinant și simpatic omuleț pe care l-am cunoscut vreodată. Nu-mi mai aduc aminte cum era viața noastră fără el, probabil ceva mai săracă și mai plictisitoare.
Habar n-aveam cât pot să pup înainte de el.
Emoționant! E așa frumos și relaxant să citești despre omuleții tăi! Pentru mine e ca o poveste de seară. Să fiți frumoși și sănătoși!
manca-l-as de dragalas si destept ce e! Si cu asa sora, stai sa vezi ce se smechereste!
Cat de frumos si emotionant este articolul acesta. Sa fiti vesnic sanatosi si voiosi…TU sa ne mai incanti cu astfel de povesti, caci copiii sunt cea mai mare binecuvantare din viata unui om!
Muaaama, cand citesc despre Ivan imi doresc sa creasca si Paul mai repede 🙂 si sa fie bff-i :))
Multe lucruri similare in descriere, si-n relatia voastra. Avem baieti molcomi si mamosi, si-al meu e un Puf molfaicios si curios. Un pic mai incet decat gustul meu, dar stiu ca are rostul lui (si ala nu-i sa imi faca mie pe plac).
Suna tare bine cele 6 luni de sanatate, la 1 ne-am intors de la Grigore si eu il pazesc sa se trezeasca si sa-l aspir. Oooof!
Sa scrii mai des despre Ivan, mi se face dor de el intre postari, hihi
Tea, iti urmaresc din cand in cand blogul, ca si pe acesta, si nu pot sa nu remarc ca mereu faci comentarii despre cat de slow este baiatul tau. Poate nu esti constienta, dar nu cred ca e deloc in regula sa umpli internetul de mentiuni cu privire la stadiul lui de dezvoltare, impanate cu dezamagirea ta. Gandeste-te ca e un omulet fara aparare, care nici macar nu e in masura sa opreasca ca tot felul de informatii sa curga despre el pe internet. Doi la mana, poate va veni o zi cand va vrea o bursa, un job, etc., si va avea probleme ca la un search pe google cei care iau deciziile pentru asta vor gasi imediat cum zicea mama lui ca slow, ca aia, ca ailalta, etc. Toata lumea are dreptul la privacy, mai ales minorii care nici nu au vreun cuvand de spus desi ii priveste in mod direct. Sper ca te vei gandi un pic la ce ti-am zis si poate vei decide sa iei cea mai buna decizie in legatura cu baiatul tau.
Nu urmăresc blogul Teei, dar şi eu am un coleg pe care îl caracterizez drept „încet” şi cu slabe abilităţi de comunicare. Dar în acelaşi timp este şi inteligent şi bine pregătit. Se bat angajatorii pe el. „Încet” nu are neapărat o conotaţie negativă.
Mie nu mi se pare ca Tea isi critica baietelul. Mi se pare doar ca are un semn de intrebare in ceea ce priveste ritmul dezvoltarii acestuia. Ceea ce este ok…cred ca multe mame au avut la un moment dat un semn de intrebare, o frica, etc. Si a si subliniat ca e o chestie pur subiectiva. „Un pic mai incet decat gustul meu, dar stiu ca are rostul lui (si ala nu-i sa imi faca mie pe plac).” – nu inseamna „copilul meu e slow”, ci mai degraba „mi-ar placea sa fie mai…temperamental”. Asa cum X poate si-ar dori ca fetita/baietelul sa fie un pictor/muzician/scriitor/doctor/etc de renume.’
In ceea ce priveste dreptul la privacy al minorilor, sunt total de acord.
Las’ ca mi-a copt-o fi-miu :)) zilele astea nu-i mai fac fata, asa-i de agitat – hahaha.
Eu cred/sper ca angajatorii lui fi-miu au lucruri mai bune de facut vor avea lucruri mai bune de facut decat sa il google-easca din anul nasterii. Plus ca nu prea au cum sa ajunga pe blogul meu, avem nume diferite si nicio poza n-am pus 🙂
Worry not, asadar!
Și-al meu are aceeași vârstă. Este pasionat de mașini, toată ziua freacă mașini de podea, le aliniază, le verifică.Le zice „tu-tu!”. Îi plac și cărțile, dar nu atât cât mașinile. Este drăgăstos, pufos și delicios, nu mă satur de el. Acum, că ne înțelegem mai bine, parcă e mai divin ca niciodată. Să ne bucurăm de ei la maxim, zic. 🙂
De cand asteptam ceva si despre el! Eram sigura ca e delicios! Multe povesti inainte!
E ceva sa faca glume de la varsta asta 🙂 Micile sacaieli intre frati se vor intensifica, asa a fost si la mine si la fratele meu. Dar ne-a trecut cand am ajuns la scoala. Scoala ne-a cam luat din avant, cam cum zice Chirila in melodie: „Copiii viseaza ca au un palat / Metrou-i dezvata mereu de visat.”
foarte frumos! noi avem doua fetite (pe care le iubim nespus si sunt adorabile ca sunt ale noastre), dar acum parca mi-ai facut pofta si de-un baietel:) sa va traiasca si sa creasca mere si fericit!
Mi-ai facut pofta sa scriu despre copiii mei. Cred ca vor fi foarte fericiti peste ani de zile sa citeasca randurile astea despre ei, si probabil si altele pe care le ai, mai intime.
Eu am un usor regret ca de al doilea nu ma mai pot ocupa la fel de mult ca la primul, ca seara stam cu totii de cele mai multe ori, si foarte rar separat cu cate un copil si atentia este distribuita la mai multi.
Dar e minunata viata asta in 4, plina, incarcata, obositoare si cu multe impliniri.
Mai scrie-ne, e tare placut sa citesti asa ceva 🙂
Ce o avea Elsa de sunt toate fetele innebunite dupa ea? Nepoata mea deja are un mic altar Frozen si vrea in continuu papusi si carti cu Elsa si Anna.
By the way, este a treia sau a patra oara cand citesc dialogul de la mic dejun si iar am ras cu lacrimi. A prins Ivan punctul slab al Sisiei :)))
Mi-a sarit in ochi jucaria lui Ivan 🙂 Ne poti spune, te rog, daca e cumparata (daca da, de unde si cum se numeste) sau „hand made” ?
Iti multumim!
salut, da, e handmade, uite aici: https://www.facebook.com/inchidesideschide/?fref=ts
Minunat.
Aşa de frumos scrii tu! Eu îi ador pe Sofia şi Ivan fără să îi fi cunoscut; doar prin ochii şi cuvintele tale. 🙂
6 cititori care nu stiu cine este Elsa
Minunate scrieri 🙂 Sa fiti sanatosi cu totii! Poate te razgandesti si mai faci si al treilea copilas asa cum iti doreai la un moment dat 😀
Ce tare cu Esla.
Toate fetitele vor sa fie Elsa, e o nebunie cu filmul asta dar e chiar frumos.
Nu mai tin minte de cate ori l-am urmarit.
Parca îmi descrii fiul❤❤❤big like
Doamne cat de mult se aseamana cu cel de-al doilea baietel al nostru.La doi ani si un pic este iubitor de muzica si dans ( se invarte minute intregi, cu manutele intinse ca un dervis cu vechime), mancarica este mereu in atentia lui iar la capitolul limbaj sta foaarte bine. Este cald, lipicios, pufos si atunci cand plecam impreuna mereu ma atentioneaza cu ‘mamii manaaa’. Fratele este idolul si imita multe din ceea ce ii spune cel mare.
Nu vreau sa fiu negativa, si stiu ca nu e lucrul cel mai important din articol, dar chiar ma intereseaza chestia asta: tot timpul in descri asa pe ambii copii, si pur si simplu nu inteleg… poate am uitat eu sa vorbesc romaneste, dar cum mai sa fie blond baietelul asta din poze??? Nici Sofia nu e, dar Ivan are parul chiar inchis la culoare…
De ce e atat de important, sa ai copii blonzi? Nu de alta, dar eu chiar am unul, si poate iau un premiu, ceva… 🙂
Nu-s grozave pozele. Ei chiar sunt blonzi, nu ca ar avea vreo importanta.
Exista mai multe tipuri de blond 😉
Unul dintre acestea este blond cenusiu, altul este blond castaniu, altul este blond roscat. Eu nu vad care e problema daca autoarea isi descrie copiii ca fiind blonzi la modul general. Si eu spun despre baietelul meu ca e blondut – el fiind blond roscat.
Nu mai spun ca de obicei, culorile in fotografiile needitate nu sunt mereu fidele realitatii. E vorba de modul in care cade lumina.
Printesa mi-ai redat speranta. Sa inteleg ca maraiala si plansul si agitatia specifice celor 9 luni jumate si aduse ofranda sfintilor dinti se va termina? Wow! Chiar asa sa fie? Va veni o vreme in care voi ajunge acasa de la job si voi auzi numai rasete si bodoganeli haioase? Sa sper oare ca voi apuca sa traiesc si ziua aceea? :)) Pfff…abia astept! Pai daca acum pup tot ce prind si ma lipesc de el ca timbrul de plic…d-apoi cand o sa fie numai si numai cu ras si chicoteala 😀
Revin – imi cer scuze pentru formulare.Vroiam sa scriu : „Nu mai spun ca, de obicei, culorile in fotografiile needitate nu sunt fidele realitatii”.
N-am spus ca e o problema, eram curioasa doar. Nu e vorba doar de pozele din postul acesta, ne-a aratat mai multe cu copiii ei (ma rog, cu parul lor), chiar si unele facute de fotografi profesionisti. Dar chiar nu este important, raman eu cu mirarea mea. 🙂
Mi se pare extrem de interesant cum isi spune el Oian cand face ceva.. mai putin placut ca sa spunem asa 🙂 ca si cum nu ar fi el cel care a facut. Dar cand il intrebi de mancare imediat zice tu, semn ca el vrea :))))) E uimitor cat de destepti pot fi copiii de la varste atat de mici.
Si cu Sofia cum ramane? Cand peste ani si ani va citi ea ca de fapt fratele ei este CEL MAI fascinant omulet, iar pana la el viata era plictisitoare, cum se va simti? Zic si eu doar asa…De curiozitate.
Pai, si ea e cea mai fascinanta omuleata. Nu e exclusivitate! 🙂 Si va afla asta din sutele de texte despre ea de aici de pe blog.
Stau si ma gandesc cat de greu iti e…sa ai commenturi negative la asa un articol frumos. Si , sa mai si raspunzi unora. Imi pare rau ca, uneori, unii nu pot sa fie decat malitiosi si rai. Gratis! Eu imi amintesc articolele din seria ‘Draga delfina'( probabil te citesc de mai demult si le-am retinut).Sofia va vedea, citindu-le ca pe piedestal au loc 2 omuleti fascinanti!
Te admir mult dar te si compatimesc…daca e Publicitate, de ce e, daca e despre Ivan, de ce nu e si Sofia, daca sunt amandoi, de ce nu separat…
Si in asta consta arta ta, sa le faci in asa fel incat, multumiti, nemultumiti, sa revenim la tine in regat!
Va exista oare un articol care sa nu provoace discutii ridicole? Daca e publicitate: OMG! Reclama!!! Daca este despre homisexualitate sau sex nici nu mai zic. Dar chiar si la asta despre copii? E un articol dulce… Ce importanta are daca este blond sau nu? Daca mamei i se pare fascinant al doilea copil? Viata e clar antrenanta cu doi copii. Asta nu înseamnă ca era urâtă cand aveau doar unul.
Se gandeste cineva ca Ioana iei pune sufletul pe tava aici si comentariile astea, care ii contesta dragostea de mama, o dor?
Hai sa fim seriosi, cea cu blondul a fost a simpla intrebare, care uite m-a interesat pe mine asa, nu cred ca exista o lume in care ar putea provoca o trauma cuiva.
Daca ar suferi pentru orice text care n-o ridica in slavi, ar inchide comentariile, sau n-ar mai scrie blog deloc, si ar trai din altceva.
„isi pune sufletul pe tava”
Interesant si frumos scris. Al meu prichindel, tot 1 an si 8 luni, vrea sa fie deja mare. Stie de la 1 an jumatate tot alfabetul, cifrele, sa numere pana si in engleza, mai toate formele geometrice si multe alte lucruri. Retine cu viteza vantului, nu mi-am propus nimic din toate astea. E declarat geniul familiei de unii, de altii frumosul familiei :)) Un copil minunat care, din pacate, are ceva probleme de socializare care sper sa se rezolve in timp. E fascinant si profund, empatic, nu ma satur sa il pup nici eu. Mi-e teama sa nu il sufoc cu atata dragoste, dar il vad cat e de minunat si stiu ca ii prieste 🙂
Dragostea nu sufoca niciodata pt ca e presupune libertate. Cea care sufoca e grija, posesivitatea, frica, dorinta de a controla. Asa ca arata-i fara grija iubirea 🙂
Minunati mai sunt copii nostri!Oare ne vom satura vreodata de ei?Adica, cand noi vom avea 80 de ani(daca ii mai apucam) si ei vor avea 50, cum va fi?Eu ma vad in acelasi rol de pupacioasa,ca vorba ta Ioana, pana la el nu stiam sa pup asa!Sa ne traiasca o mie de ani,sa aiba sanatate,sa aiba parte de toate lucrurile bune si frumoase din lume!Unul,doi sau zece,oricati am avea,toti sunt cei mai fascinanti omuleti din lume.Poa sa zica cine ce o vrea!
Imi plac selfiurile lui. 😀
Sa-ti traiasca sanatosi! Si voi pe langa ei!
Bună, Am si eu doi baietei de aceeasi varsta, gemeni. Caut postul tau cu site-ul pe care il dadeai pentru aceste jucarii educative (lacate etc.), dar nu il mai gasesc. Cum se numeste? Multumesc si sanatate multa!
Salut, uite http://leea.toys/