Înainte să-mi creșteți voi printre coaste și-n camerele inimii, îmi plăcea să călătoresc. Nimic nu mă bucura mai mult decât să planific o nouă vacanță, chiar dacă în realitate n-aveam bani nici de o valiză nouă. Pândeam promoțiile la biletele de avion sau autocar, apoi scotoceam internetul după o canapea ieftină într-un cartier mărginaș al Parisului, Romei, Pragăi, Londrei, îmi luam de-acasă lista cu cele mai studențești împinge-tava, haine câte intrau într-un rucsac și mergeam să casc gura la locuri străine. Plângeam de bucurie să văd piețe pe care înainte le visam doar din vederi și filme. Mâncam din supermarket, beam apă de la cișmele, dar ce bună era apa franțuzească, cehească, romană, mai ales că era gratis… Îmi notam în agende tot ce vedeam, simțeam, nu aveam aparat foto pe atunci, așa că desenam cu mâna mea complet netalentată semne caraghioase care speram să-mi aducă aminte peste ani cât de fericită am fost atunci acolo sau dincolo. Reveneam acasă zdrobită de tristețe că s-a terminat, iar drumul de la aeroport sau autogară până acasă mi se părea cel mai gri și trist lucru din lume.
Apoi ați venit voi în burta și viața mea și am uitat o vreme ce-mi place cel mai mult să fac. Am renunțat să mai strâng bani pentru valiza cea nouă, i-am cheltuit pe toți pe poze cu voi. Mă uitam la tine, iubita mea cu miros de migdale și-mi spuneam: ce-mi trebuie mie sejururi nebune, când cel mai frumos lucru din lume e aici, în brațele mele, sforâind ca un motoraș diesel? Mă uitam la tine, băiețelul meu cu fălcuțe de spumă și-mi doream să nu mă întorc niciodată din călătoria noastră de om mare și om mic lipiți mereu unul de altul.
Am aici tot universul la un loc, toate civilizațiile și monumentele lumii, toate felurile de zâmbet și de bucurie sunt aici, la mine în brațe, doar pentru mine, gratis, fără pașaport și viză, fără dureri de urechi la decolare, doar cu dureri de suflet la gândul că la un moment dat, tu, iubita mea, sau tu, iubitul meu, veți călători departe de mine, în viețile voastre frumoase și pline.
Apoi însă am mers cu voi și cu omul la munte, undeva aproape, să văd cum o fi să călătorim împreună de-adevăratelea, nu doar în sufletul meu. Și-am văzut bucuria voastră, de zece mii de ori mai mare ca bucuriile mele dinainte de voi. Ooo, mi-am spus, stai așa, că avem aici soi de-al meu, călător, de nou iubitor.
Și-am pornit să vizităm. O mare, apoi alta. Un munte, apoi altul. Chiotele voastre de bucurie la auzul magicului Am ajuuuuns!, fericirea cu care descoperiți fiecare nouă cameră de hotel, chiar dacă ea are doar un covor, o perdea și-un pat, foamea cu care căutați în jur lucrurile noi care fac șederea minunată, fuga voastră printre oameni străini, curiozitatea cu care mușcați din furculițele pline cu lucruri bizare, viteza cu care adormiți seara, bolborosind despre una sau despre cealaltă, firele de iarbă din părul vostru moale, visele agitate, diminețile grăbite Hai mami să mai descoperim ceva în orașul ăsta nou!
Voi nu știți detaliile de culise, cât de greu ne e uneori, mie și tatălui vostru, să vă facem călătoria comodă. Cum împachetăm toate cele și le înghesuim în mașina noastră mică, felul în care călătoresc eu între scaunele voastre de mașină, ca să vă cânt și să vă țin capetele când adormiți, cum, după ce voi picați răpuși de somn, fiecare în patul lui temporar de hotel, eu și tati ne adunăm câteva minute să spălăm romantic vasele, să sorbim o gură grăbită de vin la geam, pentru ca apoi să ne prăbușim epuizați fiecare alături de unul dintre voi, pentru că știm sigur că a doua zi la 6 a.m. veți fi gata de o nouă zi perfectă de vacanță!
Și e bine că nu știți detaliile, vacanțele-s făcute să fie perfecte. Oricât de mult m-ar epuiza ieșirile noastre departe de casă, atât de frumoase sunt ele, atât de mult mă bucură bucuria voastră că nici nu desfac bine bagajele că-mi fac planul pentru următoarea escapadă epuizantă.
Așa-s părinții, deloc nu le plac lucrurile simple. Că deh, nici iubirea pentru copil nu e simplă. Am eu o vorbă: e simplu să-ți crești copilul frumos, tot ce trebuie să faci e să i te oferi cu totul, având grijă, desigur, să păstrezi ceva și pentru tine. 🙂
Sursa foto: călătorii cu copiii via Shutterstock.com
Am calatorit ceva pana sa se nasca fata. Si ma pregateam sa punem traista in cui macar un timp, pentru ca majoritatea ne spuneau ce nasol e sa calatoresti cu un copil mic.
Si totusi nu ne-am putut abtine. Asa ca, atunci cand a implinit 6 luni, am fost in ‘traditionala’ vacanta in Croatia (unde am ‘pus-o la cale’ cu un an si ceva inainte). E clar ca nu am mai putut sa haladuim peste tot, cu ditai aparatul de gat (eu cel putin, sotu’ nu avea niciun impediment sa-si care hardughia), am avut mai mult program casnic, dar a fost minunat.
Stiam de la plecare ca nu mai suntem de capul nostru, ca bebelusa are program de somn, mancare etc., dar a fost MULT mai bine decat ne asteptam.
Anul trecut am fost cu ea la matusa-sa in Spania, prima data cu avionul. A racnit cateva minute de cald, dar a fost OK in rest. Am fost si o saptamana la munte. Acolo cred ca i-a placut cel mai mult, ca am dat si de niste catei de vreo 3-4 luni. S-a jucat cu ei toata ziua.
In toamna plecam iar in tara vecina si prietena (Croatia) si sper sa ne simtim chiar si mai bine, ca va avea 2 ani jumate, deci e alta viata decat la doar 6 luni.
Concluzia mea, dupa atata scris: nu strica sa incerci mici iesiri chiar si cu copil mic. Daca ai tot ce-ti trebuie (aprox.) si nu te astepti la concediile anterioare (cum program liber si mult umblat), e surprinzator ce bine te poti simti si intr-o asemenea vacanta.
De iesiri scurte nici nu mai vorbesc, pana la casuta noastra de la tara (momentan ruina noastra de la tara) sau la padurea Bazos (timisorenii stiu despre ce vorbesc) … cateva ore afara din oras sunt minunate. Asta mica, daca aude ca zicem ceva de destinatiile astea incepe sa chiuie si sa sara in sus de bucurie.
Aparent ne mosteneste pasiunea pentru ratacit prin lume.
Daca iti curge călătoritul prin vene si ai in permanenta furnici în tălpi, nu ai cum sa te oprești! te adaptezi, te organizezi (chiar dacă mai greu), iei o pauza când copilul are nevoie….dar nu te oprești! nu ai cum! e ca și cum ar lipsi ceva din tine.
Pana la urma cred ca si wanderlust-ul se transmite copiilor, iar călătorii nasc călători! 🙂 Spor la explorat si descoperit!
Si eu am fost si sunt si probabil voi ramane tot asa, ca tine. O calatoare cu vesnic dor de duca. Am avut noroc de un sot asemenea mie si vad ca si piticul ne seamana. De la sase luni ale lui mergem impreuna, in trei, cu exceptia unui weekend pe an, pe ala-l vrem doar in doi. Si de cand ma stiu visez la o „masina cu casa” si drumuri multe…
Tocmai ieri m-am intors din Maldive,si pe avion vedeam mamici cu copii epuizati de oboseala si maraiti,si ma gandeam ca ce bine ca nu mi-am adus copilul cu mine…parerea mea e ca depinde unde mergi…in vacante mai scurte sau nu asa departe de casa cred ca e super sa mergi cu copii,dar sa zbori 13 ore plus escale,iar locatia destul de plictisitoare pentru copii din cate am observat in Maldive…la inceput aveam un mic sentiment de vinovatie ca si cum sunt egoista ca ma gandesc doar la relaxarea mea,dar apoi la final mi-am dat seama cat de benefic a fost acest timp doar pentru noi ca cuplu. Te invidiez pentru felul in care stii sa te bucuri de viata ☺ si mai ales cum apreciezi calatoriile tale…
Mie mi se pare ca Maldive e super pentru copii. A mea cel putin a apreciat, mi-ar fi parut rau sa n-o iau. La vara mergem a treia oara (pt ea doar a doua) si acum la aproape 2 ani sigur se va bucura si mai mult
Eu cu copilul meu(1 an si 4 luni) super activ nu as fi avut parte de nici o relaxare. Daca as fi fost cu el,multe activitati nu le-as fi putut face acolo,decat de una singura,unul dintre noi trebuind sa stea cu copilul….
Pai clar e chestiune de asteptari, eu alerg in continuu dupa doi super energici, mananc cu cel putin unul in brate, nu stau o clipa singura, doar eu, cu burta in sus la soare, ma culc cu gainile si ma trezesc la 6 in loc de 11, vacantele de acum nu seamanana deloc cu cele dinainte. Dar sunt atat de faine! 🙂
Nici la noi n-a fost la fel ca inainte de bebe, si inca ea nu e foarte activa si se adapteaza usor. Dar n-am mai avut cine romantice pentru ca ea doarme devreme, am avut somn la pranz ca vrea sa doarma cu noi si am cumparat doar jucarii ca suveniruri. Cu apa s-a impacat f bine, cu locul de joaca la soare nu prea, i-a placut mult mancarea picanta locala si a invatat cuvinte noi.
Asa mi se pare si mie normal sa fie. Eu una nu as putea sa ma duc fara fiica mea. Prima data cand ne-am luat o mini vacanta de Pasti, fetita mea a avut doar 4 luni, ne-am descurcat de minune si nici nu a fost platuita deloc. Ne-am hotarat noaptea la 11 si a doua zi dimineata 7 am pornit, nu ne-a parut rau deloc. Fiica mea are un an jumate, o singura noapte am stat fara ea (am mers la o nunta si am ajuns tarziu acasa, asa ca ea a ramas la mami), dar nu stiu daca ma credeti ca am plans toata noaptea, de atunci nu m-am mai despartit de ea niciodata 😀
In primul rand vreau sa-mi cer scuze ca scriu aici – dar nu stiu unde as putea sa pun intrebarea ca sa aflu un raspuns cat mai rapid. Eu si sotul meu vrem sa plecam, impreuna cu cei 2 super energici copii ai nostrii, cu avionul. Intrebarea mea este – de unde pot sa cumpar bratari speciale (pe care pot sa scriu numele meu si eventual un numar de telefon) – pe care sa le pun apoi la manutele lor. Stiu ca era odata pe site un astfel de articol, dar nu il mai gasesc. Multumesc mult. O zi frumoasa.
Buna, gasesti la Imaginarium, noi de acolo le avem. in cel mai rau caz, daca nu gasesti, scrii pe o hartie informatiile si o prinzi de hanoracele lor cu agrafa.
Ooo…parca mi-ai citit gandurile.Avem bani si avem timp dar nu prea putem calatori pentru ca piticul nostru trece printr-o faza in care are nevoie maxima de confort. Cat era mic era simplu, carucior, Manduca, borcane, biberon si am vizitat si ne-am plimbat pe unde am vrut. A fost de vis!
Acum, pe la 4 ani e greu: are pareri, idei, el vrea sa stea in parc sau la un loc de joaca nu la muzee, castele, etc…Ii place la hotel dar sa nu iasa din camera, i-e frica de piscina, restaurant, oameni multi, etc…De plaja, mare si valuri e de-a dreptul ingrozit desi in primii doi ani am mers des. Asta e…asteptam sa treaca fricile astea si ne petrecem vacanta in curtea bunicilor ca acolo ii place cel mai tare.
In secret visez la o vacanta lunga si departe si ma dau pe site-ul celor de la Disney Cruise in ideea ca impac si capra si varza. :))))
Mi-e dor sa umblu pe stradute si prin piete pana nu mai imi simt picioarele, sa beau vin la o terasa fara grija de scaunel, carucior, masa de schimbat. Mi-e dor sa vad si sa fac ce vreau eu nu ce i-ar place mai tare copilului. In fiecare an ne promitem un we romantic doar noi doi dar nu ne-a lasat inima.
Ooo, dar muzee si castele sunt super plictisitoare pentru copii, sincer, si pentru mine ar cam fi… Noi acum ne alegem vacantele astfel incat sa fie interesant pentru ei, noi ne bucuram de bucuria lor si gata. Urmeaza sa mergem o saptamana la Praga, unde e cea mai tare gradina zoologica. Si Sofia a fost speriata de mare o vreme, dar am mers si am lasat-o sa stea deoparte cat a vrut, si-a facut de lucru cu nisip, pana la urma a intrat singura in apa, bine, in Grecia nu prea au fost valuri…
Eu m-am linistit, o sa revin la vacantele dinainte dupa pensie. Nu mai e asa mult, 25 de ani trec repede.
Nu fi atat de pesimista, nu cred ca e cazul de 25 de ani. In primul rand, s-ar putea sa nu mai vrea ei sa mearga cu parintii mai devreme de varsta lor de 25-30 de ani, poate chiar in adolescenta, cand vor prefera sa mearga cu prietenii.
In al doilea rand, eu am vazut copii in muzee, cam de la 7-8 ani in sus, foarte linistiti, rabdatori si interesati de ceea ce vedeau, pentru ca probabil au fost invatati cum trebuie sa se comporte intr-un astfel de loc. N-o sa uit o familie de indieni la Galeria Uffizi ai caror copii maricei stateau si se uitau in jur cu audioguides la urechi. Bine, chiar tablouri si mie mi se pare un pic boring (depinde de gusturi si de familie), dar un muzeu de stiinte naturale, de istorie, de tehnica, de transporturi pot fi foarte interesant chiar si pentru copii mai ales ca multe cele din strainatate au sectiuni dedicate lor in care pot sa faca experimente, sa puna mana, sa manevreze diverse obiecte. Nu mai zic de muzee de jucarii si alte chestii strict pentru copii. Dupa cum povestesti tu ca te ocupi de ei si ii inveti tot felul, sigur le-ar placea si un astfel de loc.
In al treilea rand, nu stiu altii, dar eu aba astept sa am cu cine sa fac castele de nisip la mare fara sa par ciudata cum as parea acum daca m-as apuca de una singura :)))
Zoo din Praga e super!
ei, am glumit, sigur n-or sa fie 25 de ani. nu stiu, eu nu i-as duce la muzeu la 7 ani, sigur, nu vorbim de muzee pentru copii, cum sunt cele de stiinte naturale, ci despre astea grele, genul de muzeu pt care te duci cu avionul in capitala europeana. e timp pt privit tablouri si sculpturi, nu vad de ce i-as cara dupa mine in acest gen de excursie de mici, sigur, daca manifesta interes, by all means, dar pana atunci, natura multa, mare, munte, catarat, inot din astea numai bune pentru duracell. 🙂
:)) Alea „grele” nici mie nu prea imi plac si sunt adult. Pe de alta parte parintii care isi duc copiii la muzee de arta eu zic ca sunt cu adevarat pasionati, sunt … cum sa zic … altfel de oameni si presupun ca incearca sa le insufle si copiilor pasiunea asta. Probabil ca si acasa traiesc intr-un mediu mai „artistic” si sunt obisnuiti. Desigur, conteaza si varsta si firea copilului.
Oricum am vazut destui oameni cu copii in castele, palate & stuff, unii micuti, bebelusi, altii in carucioare desi erau maricei (probabil ca sa stea locului cat de cat) si mi s-a parut foarte fain. In sensul ca ok, mergem cu copilul in concediu, facem si mergem 80% unde il intereseaza pe copil, dar mai existam si noi pe langa el, vrem sa vedem si noi ceva ca nu se stie cand mai ajungem pe aici.
Pe de alta parte, mie nu-mi place in natura. Imi place in aer liber pe plaja, in oras, in parcuri, zoo, dar nu in sanul naturii, cum s-ar zice, nu pe munti, dealuri, campii. Probabil de dragul copilului o sa gasim o cale de mijloc.
Ma bag si eu 🙂 pentru ca-mi place subiectul si am o recomandare: la Valencia (unde este si o plaja foarte frumoasa de altfel) este Ciudad de los Artes y las Ciencias.
In cadrul acestui complex este o parte amenajata special pentru copii in cadrul Muzeului de Stiinta, apoi tot de interes si pentru cei mici este Oceanografic-ul, Aviario, Delfinariu, iar la Hemisferic sunt filme adaptate copiilor, intr-un sistem Imax intr-o sala cu design aparte si un Planetariu. Asadar daca sunteti in cautare de idei de vacante in familie, explorati cu incredere si varianta cu Valencia. 🙂
Fain, de reținu. Mersi ?
Si noi ne-am promis un weekend romantic dupa 4 ani, si eram la 2 zile distanta de el, cand a facut sotul varicela si am fost romantici acasa cu bubite. Asteptam sa se alinieze planetele din nou pentru romantism 🙂
De calatorit am calatorit, cu un copil la 6 saptamani la munte, la 3 luni la mare, la 7 luni la munte la ger. Cand a aparut al doilea am plecat toti 4 la mare cand avea bebe 2 luni si a fost dezastru nu din cauza bebelusei mici ci din cauza geloziei celui mare. Au mai fost vacante de atunci, cele mai reusite au fost cele in care au fost si alti prieteni cu copii cu noi si astfel am putut respira un pic, am putut sta fiecare cu cate un copil fara sa ne plictisim.
Cred ca daca ar fi bani mai multi am pleca mai des. Vara trecuta, desi nu ne asteptam deloc la asta, cu un copil de 1 si altul de 3 ani, cel mai bine ne-am odihnit toti 4 in concedii!
Mai zic ca noi am fost de la cele 3 luni jumate ale Pernuțului la mare la noi la Eforie Nord? Și că la 6 luni și un pic ale sale am văzut Sfinxul și Babele și am urcat cu telecabina? Cu el în Ergo, bineînțeles.
Ei, acum, la 2 ani, 2 săptămâni și 2 zile planificăm vacanța la mare. Și musai Grecia, ceva. Că prea mult litoral neaoș ne ajunge.
Bravo, felicitari! Asta as vrea sa conving toti parintii de bebelusi: ca e usor de calatorit cu ei. Profitati la maxim!
Un prieten cumpara bilete de avion bebelusului cam cu 3 luni inainte de nastere..ca erau preturile bune! L-am crezut usor dus dar a avut omu dreptate.
Cand cresc si inca obosesc repede si nu mai incap in carucior si incep sa aiba pareri si idei proprii si foarte fixe …atunci iti mananca nervii in concedii :))) Dar e doar o perioada si trece repede!
Trec printr-o faza existentiala si m-am hotarat ca n-o sa strang bani pt copil, o sa-i cheltui toti pe vacante si o sa-i ofer amintiri si experiente. Daca vrea casa si masina sa-si cumpere singur! :))))
eu fusei cu copilul peste tot. Am fost cu ea si la doctor, si la mare, si in strainatate. toate activitatile de familie le decidem impreuna si copilul face parte, sa fie echilibru pentru toti. Am optat pentru drumuri scurte, nu cu masina (mi-e rau mie, copilul nu statea locului), pt zboruri aproape si mult tren, pentru locuri pentru copii (ok, sa stiti ca am si mici scapari ca o data am nimerit cazare langa plaja de nudisti, dar cum era extrasezon, nu era multa lume ).
Drumul maximum a fost de 4 ore. Malvine si Thailanda lasam la adolescenta :))) cat si cocotzatul pe muntzi (desi vazui copilasi si pe munte in tinereturi) ,cred ca avem multa istorie de vazut in europa asta batrana, dar si in romania!
Daca ai sange de calator in tine, normal ca mergi si cu copilul. Nu e asa usor cum era inainte, dar clar e mult mai frumos, nimic nu se compara cu bucuria lui cand aude „azi mergem in excursie” 🙂
E drept, n-o sa mai fac creasta Fagarasului 7 zile, n-o sa mai merg la Vama Veche cu un cort si un pachet de tigari in buzunar, astea au facut farmecul adolescentei 🙂
Noi am inceput de cand avea baietelul o luna jumate (ca mai repede n-am putut eu) si l-am tot plimbat peste tot cu noi. Asa a inceput sa-i placa si lui.
Recunosc, am pornit cu o oarecare groaza spre Anglia cand el nu avea nici 2 ani, urmand ca acolo sa inchiriem masina si sa vizitam Tara Galilor de jos pana sus, 8 zile. Dar a fost mult mai bine decat ne asteptam, ne-am adaptat unii dupa altii perfect si a iesit o vacanta de vis 🙂
Daca nu ai asteptari prea mari, n-ai cum sa fii dezamagit sau sa-ti para rau ca ai luat copilul cu tine. Eu una nu ma vad plecand nicaieri fara pitic, oricat de mare sau mica ar fi excursia.
Pentru mine pana acum calatoriile au insemnat: colindat pana cedau adidasii si picioarele de oboseala, adrenalina in parcuri de distractii, cozi la muzee si astfel de obiective turistice. Sper ca nu sunt singura mama care nu e de acord cu mersul in vacanta cu bebelusul de pana intr-un an. Si eu „am profitat” de anii dinaintea venirii copilului, cat am putut, de ceea ce inseamna capitale europene cu muzee, castele, parcuri de distractii si alte obiective turistice renumite. Insa odata ce puiul meu a aparut am zis Stop pentru 1 an. Are 1 an si aproape 3 luni si ne pregatim de prima vacanta la munte, aceasta fiind varsta la care eu consider ca pot incepe a-i arata si explica, ce inseamna cu adevarat o calatorie.
Asta nu inseamna ca am tinut copilul in casa. nici vorba. am facut o multime de vizite bunicilor de la tara, prietenilor care au casa la curte, ne-am plimbat in parcuri.
Insa, cu un copil nealaptat la san, caruia trebuie sa-i sterilizezi cel putin 6 biberoane pe zi, castronele si tacamuri, caruia vrei sa ii diversifici alimentatia cu mancare proaspata samd, si caruia vrei sa-i asiguri o rutina de somn pentru a dormi cat de cat linistit fara 1001 de treziri nocturne, nu am vazut sensul unei calatorii…
w
w
Merita efortul.. Felicitari pentru minunatele calatorii ! 🙂
Eu si acum caut superofertele si la bilete de avion si la cazari, atunci cand calatoresc cu familia mea compusa din 2 adulti si 2 copii. Veniturile sunt asa cum sunt, astfel incat daca vrem sa calatorim trebuie sa ne incadram intr-un anumit buget. Mancam la impinge tava impreuna, cateodata si din supermarket, pe o banca in parc..ne simtim bine ca suntem sanatosi si suntem impreuna..restul..sunt mofturi!
Si noua ne plac mult calatoriile, mai ales la munte. Inainte sa apara bebe am colindat destul de des muntii patriei. Apoi cu bebe mic cate putin la mare si la munte. Din pacate pe la 10 luni a inceput sa aiba rau de masina. Acum la 1 an si 6 luni deabia daca rezista 10 min in masina fara sa verse. Am incercat multe variante, scos din scaun, tinut in brate, in picioare pe bancheta din spate, uitat pe geam. Stiu, e extrem de periculos 🙁 dar am zis sa incercam (prin oras la viteza mica) poate nu i se mai face rau. Inainte de asta juram ca nu o sa scot copilul din scaun pentru nimic in lume. Oricum nu am reusit nimic..rau si iar rau. I-am dat si Cocculine, nici un efect. Acum evitam la maxim iesirile cu masina. Din pacate reteaua de tren la noi are mult de suferit si nu poti ajunge peste tot sau in conditii decente. Aveti ceva sfaturi legate de raul de masina?…am ajuns cam disperati. Incercam sa ne adaptam la situatie dar vacantele noastre s-au transformat in chin 🙁
A incercat cineva sa isi faca un itinerar vazut prin ochii copilului? Eu inca ma intreb cum sa ii multumesc pe toti. Hai ca, perechea poate fi intrebata si… din cate vad incearca sa imi satisfaca apetitul de muzee si mancare stradala pe unde ajungem. Cum aflam unde vor sa mearga cei mici? Dam cu banul? Il asezam pe harta lumii si asteptam?
Noi cu primul copil, cand avea 1 1n si 3 luni, am calatorit prin jumatate de Franta in manduca. Se poate lauda ca a mers cu aproape toate mijloacele de transport: avion, vaporas, metrou, autobuz, bule (un fel de telecabina), TGV. L-am luat cu noi in toate excursiile si calătoriile noastre si cred ca ne seamana in directia asta. Abia asteptam sa calatorim si cu pitica noastra. Sunt mai faine vacantele in 4!
Si eu cred ca daca ai furnici in talpi nu iti trec subit cand ai copii. din fericire am un sot inebunit la fel ca mine dupa calatorii si care daca sta acasa un week-end e deprimat. Inainte sa aveam copii ne luam cainele peste tot iar cand a aparut primul copil am stat primele 3 luni in zona judetului pt ca era iarna si frig.la 10 luni mergeam in lefkada.cand a aparut fetita eram deja f relaxati, asa ca la 4 luni facea baie in marea egee. marea majoritatea a concediilor le-am facut in grecia, cu masina, pe distante intre 1000 si 1500 de km, cu mers max 5 ore si alea cu pauze de cafea si loc de joaca. plecam la 5 dim cand ei inca dorm si pe la 10 ajungem la cazari. temele sunt f bine facute de acasa, eu sunt agentul de turism al familiei.stam la apartamente cu chicinete ca sa le putem pregati o ciorba copiilor. dim ne luam de la supermarchet sau din piete produse specifice zonei.eu am un aparat de la avent, o cana, de facut mancare pt copii, f practica, imi ia max 20 de min sa le gatesc ceva. cel mai usor mi-a fost cand avea fetita 4 luni si era alaptata exclusiv.si eu stau in spate intre ei, ma joc cand cu unul, cand cu celalalt, atunci cand nu dorm. eu din scaune nu-i scot, consider ca merita orice eforta din partea noasta ca parinti siguranta lor. n-a fost mereu usor asta, dar pe masura ce cresc e mai usor. acum cel mare cand ajung acasa prima data ma intreaba „unde mergem azi?”.
eu cred ca copii mei sunt fericiti acolo unde noi parintii suntem fericiti