Scria cineva de curând că la naiba, împlinește 30 de ani și se simte groaznic. Pff, am împlinit și eu 30 de ani. Acum ȘASE ANI! Am 36 de ani. Treizeci și șase!
Când aveam 20 de ani, mi se părea că oamenii de 36 de ani nici măcar nu există. Vedeam mulți tineri în jurul meu, cum era și normal, mai vedeam părinți, oameni la 45 de ani, vedeam bunici de 70 de ani și cam atât. Nu observam nici copii mici, nici oameni de 36 de ani. Nu-mi făceam planuri despre ce-o să fac la 36 de ani, pur și simplu n-aveam idee ce fac oamenii de 36 de ani, care e viața lor, dacă e bine sau rău să ai 36 de ani. Nu-mi păsa. Aveam 20 de ani, îmi păsa de băiatul blond care mă plăcea și el (yeeey), de felul în care-mi venea rujul negru (oribil, aș zice acum, atunci însă mi se părea că-s sexy as fuck) și dacă am luat note suficient de mari să-mi păstrez bursa (și, implicit, camera de cămin).
Mie mi-a fost greu când am împlinit 24 de ani, dar a fost pentru că eram într-un moment dificil al vieții mele. Eram într-o relație tristă, care mă strângea de gât și de suflet, trăiam într-o casă murdară și ponosită, îmi era dor de familia mea, de care eram departe, aveam un serviciu oribil într-un subsol sinistru, trăiam din pachetele cu zacuscă de la mama, aveam prieteni puțini. Atunci mi-a fost greu să împlinesc ani. Dar n-a fost vârsta, a fost viața. Am împlinit apoi 30, 33, 35, 36. Greu nu mi-a mai fost niciodată. Poate o să-mi fie la 40, înțeleg că e un prag decisiv acolo.
Sigur că vreau să dau timpul înapoi, n-aș mai face o grămadă de tâmpenii, n-aș mai pierde vremea cu o mulțime de lucruri inutile, ridicole, aș repara lucruri, relații. Dar nu m-aș întoarce în timp ca să mă bucur de ceva anume, pentru că acum mă bucur mai mult, cu toate simțurile și cu mintea, de ce am și ce sunt acum. Și până la urmă, dacă n-aș fi irosit timp și mine în toate lucrurile trecutului, n-aș fi avut parte de prezentul care-mi place atât.
Întotdeauna am spus (și am crezut) că mă aflu în cel mai bun loc dintre cele posibile, chiar dacă n-a fost un loc confortabil. Dar acum e chiar bine bine de tot! Mă simt bine cu mine, râd mult, fac multă mișcare în aer liber, călătorim, scriu mult, mai mult ca niciodată, sunt inspirată, am ajuns să mă accept, să mă iert, ceea ce mă ajută enorm. Sigur, sunt epuizată, mi-aș da un picior întreg pentru o zi în care să dorm până la prânz sau pentru un drum la toaletă fără doi omuleți care-mi țin companie, e atâta gălăgie în capul meu, răsună atâția de Mami maaaami că nici nu mai știu ce zi e uneori. N-am spus că sunt în cel mai ușor moment al vieții mele, ci că sunt în cel mai frumos! 🙂
Na, c-am făcut și un selfie, să vă dovedesc! 🙂
Aşa că draga mea T., o fi rău la 30, dar stai liniştită, la 36 e muuult mai bine!
Voi cum sunteți cu vârsta voastră? Prieteni sau dușmani?
Unele „antrenamente” iti cresc muschi pe care nici nu stiai ca ii ai. Eu te-am vazut o femeie puternica si matura. Asta asa, sa stie toata lumea!
Ce bine ca trece timpul 😉
La multe sarbatoriri pline de zambet 🙂
Eu fac 38 anul asta. Ma sperie gandul, desi in oglinda sunt aceeasi pustoaica baietoasa, poate o idee mai carunta si mai incercanata.
Dar e bine, e tare bine
Multi inainte! Eu asa o vad pe mama mea, la 38. Parca acolo s-au oprit anii.
Si eu o vad pe mama la 47, de muuuulti ani, de vreo 22……..
Sa îți trăiască mama, să te bucuri de ea sănătoasă încă 47!
Și la 63 tot așa să îți fie! 🙂
Eu sunt prietena buna cu varsta mea. De fapt, de vreo 3 ani (coincidenta sau nu, de cand am nascut prima oara :D) trebuie sa socotesc in cap varsta la care ma aflu. Fac 32 de ani peste o luna. Ma simt cam de 25-26. Lumea care nu ma cunoaste ma ia la pertu si cu apelativul „domnisoara”
Cred ca daca as lua cifrele astea mai in serios, e posibil sa inceapa sa se vada si pe fața mea. Dar cum pentru mine ele nu conteaza, ….. 😉
Eu am 30 de ani. O simt ca pe cea mai frumoasa vârstă, cea mai implinitoare. Mă simt ca și cum recent m-am trezit dintr-un somn, dintr-o stagnare, sunt mai conștientă de mine, mă văd mai frumoasa și mai grozava. Mă bucur de feminitatea mea, am mai multa răbdare cu mine și cu ceilalți, zâmbesc mai mult. În coltul ochilor mei se vede asta. Dacă ar fi sa mă gândesc când a început procesul ăsta, m-as întoarce în timp cu doi ani, atunci când l-am născut pe băiatul meu. El a știut sa fie minunat și sa mă redea pe mine mie. Pana la el viața m-a trăit pe mine mai mult decât am trait-o eu pe ea. Copiii au extraordinarul dar de a ne lua de mana și a ne purta prin viață către noi. Ce bine!…
Eu 40 peste 4 luni. Inca o viata traiesti intre 39 si 40. Dar e vesel…daca te tin nervii. Tot cu doua maimutzele atarnate ma duc si eu la toaleta…ce e drept, macar au eleganta sa se atarne de mine pe rand…e fun, nu mi se pare vreun mare prag 40-ul. Sper ca pana atunci, totusi, sa mai plec inca o data in lume de capu’ meu, doar cu sotzu’, ceea ce doresc tuturor celor care isi doresc ceva similar:)
Am 39 de ani si o fetita de 6 luni! Sunt mai inteleapta si mai fericita decat in urma cu 10 ani!??
Cea mai frumoasa perioada pt. o femeie mi se pare ca incepe abia dupa 30 de ani…sau poate dupa 40? Nu stiu inca, pt. ca si eu am doar 36 si-i bine! 😀
Eu am implinit 30 de ani acum cateva zile si toata lumea care ma suna sa imi ureze la multi ani adauga si cate un „nu fi suparata”, de parca varsta asta ar veni la pachet cu depresia. Eu nu ma simt foarte diferita, m-am impacat cu gandul de mult. Am inceput insa sa fiu mai motivata sa fac toate lucrurile alea pe care le-am amanat toata viata pentru ca „am timp”.
Sper ca la 36 sa fiu la fel de multumita de viata mea ca tine 🙂
Vai ce m-am regasit in cele scrise de tine, pana la 29 de ani eram blocata la 21, noroc ca ma ajuta si fata. Dar la 30 de ani am plecat la Budapesta sa trec pragul departe de toti cei care imi spuneau „30 de aniiiiiii, nemaritata, vaiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!” si bine a fost.
Acum am 33, aproape 34 si-s mandra de varsta mea, lipseste un bebe ca sa completeze tabloul…
Ma regasesc intru totul in cele spuse de tine. Asa ma simt si eu la 36 de ani si cam asa cum descrii tu ma simteam la 24, chiar daca era alta situatie.Nu varsta ne aduce fericirea, ci modul de a gandi si atitudinea in fata vietii.
Prietenie frumoasa as putea spune 🙂 cum te simți si cum te accepți pe tine, asta face diferența… Eu chiar nu ma simt de 31, pur si simplu sunt tânără si oleacă mai înțeleaptă atâta tot :)))
Cautam pe aici printre comentarii daca mai este cineva de 34 ani, nemaritata si fara copii. :)))
Si eu ma simt mai bine decat acum 10 ani, mi se spune ca si arat mai bine. Si chiar ma simt mai bine. Doar ca presiunea societatii e acolo, in carca. Iti trebuie ceva nervi si diplomatie la toate intrebarile de genu’: „nu te mariti?”, „cand faci nunta?”, „nu faci ‘macar’ un copil?”
🙂 subscriu 38 ani, nemaritata si fara copii ..atitudinea e totul 🙂
felicitari! atit timp cit dmv sunteti bine cu dmv,restul e ppoveste
Adriana draga, cum spuneam, nu-ti trebe nici nervi nici diplomatie in a para mojiciile. Daca ma mai intreaba lumea – si ma intreaba – ii intreb eu pe ei „da de ce vreti sa stiti?”, hehehe, sa vezi cum tac. 🙂 N-am mai pomenit in alte societati decit in cea romaneasca atita mirlanie, sorry ca zic. Is romanca si nu ma dezic veci de tara si poporu meu, da vai cite mai avem de invatat pe calea spre un popor politicos.
Adica no, nu stiu toate societatile de pe lume, cit procent de mirlanie au 🙂 da noi uneori avem :))
Nu pot sa înțeleg din ce minți vin aceste întrebări ( de ce nu te măriți, când faci un copil, etc).
Când eram tânără și mergeam la epilat, cosmeticiana mai în vârstă ma tot certa :”nu mai transpira! Ca nu se lipește ceara”. Nu am reușit niciodată sa nu mai transpir la comanda, și cred ca asa e și cu „mărită-te și fa copii”. Sunt chestii care nu țin numai de tine și mi se pare de prost gust sa intrebi asa ceva pe un abia cunoscut (că dacă e foarte cunoscut, bănuiesc ca știi exact situația și de ce nu se mărită sau nu face copii, nu trebuie sa intrebi).
Multumesc. O s-o incerc si eu pe asta cu „Da’ de ce vreti sa stiti?” Mereu sunt in cautare de raspunsuri noi care sa-i faca sa taca. :))
Eu anul acesta implinesc 30 de ani…mai exact la sfarsitul lunii iunie..
Nu ma simt batrana, chiar deloc, insa gandul ca voi schimba prefixul parca ma face sa ma gandesc ca …nu mai sunt de 20 de ani si ca deja incep alta etapa a vietii.
Cand eram la inceputul celor 20 de ani, consideram oamenii peste 30 de ani in varsta :))) nu mai zic de cei peste 40, 50…
Acum s-a schimbat situatia, nu mai vad lucrurile asa deloc.. si nu pentru ca urmeaza sa implinesc eu 30, ci probabil pentru ca m-am mai maturizat. La fel ca si tine, nu observam copilasii mici, iar de cand am devenit mama (1 an si 2l) ii observ peste tot si parca imi vad fetita in fiecare bebe 🙂
Te pup!
Eu anul asta fac 50!!!! Si sunt in perioada cea mai limpede din viata. Nu m-as intoarce la anii ’20 sau ’30. Poate as sta undeva la 45-50 daca s-ar putea. Abia acum ma pun pe mine pe primul loc (nu intotdeauna, dar inainte nu o faceam niciodata pentru ca ma apuca vinovatia). Nu simt ca am 50 de ani, dovada ca citesc blogul unei femei de 36 🙂 , nu sunt in ton cu femeile de varsta mea, am cu totul alte preocupari, citesc ca in adolescenta, imi plac oamenii cu umor, sunt copilaroasa, nu m-am schimbat prea mult, doar oasele mai scartaie cateodata 🙂
Ce faina esti, Mia! Multi inainte, tot mai buni 🙂
Mulți înainte cu aceeași gândire sănătoasă!
Ooo,m-ati descris pe mine..
Si eu, si eu tot in aceeasi generatie. 🙂 Multi ani frumosi si sanatosi inainte, Mia!
Nici eu nu sunt in ton cu femeile de varsta mea (mi-a placut rau de tot formularea aceasta). Sunt inconjurata de oameni tineri si frumosi, citesc pe unde apuc (casa, tramvai, sali de asteptare), dansez de rup cand am ocazia, gradinaresc (o pasiune mai noua), si vreau sa fiu la zi cu tot ce se intampla nou prin lume. A, si-mi place sa calatoresc. 🙂 Si nu am copii. Am vrut 3, dar n-a fost sa fie. 🙁 Si m-am casatorit la 34 de ani (foarte tarziu pentru vremea aceea). 🙂
Dar, vazand comentariul Adrianei, care spune ca nu este casatorita la 34 de ani si simte presiunea societatii, as completa prin a-i spune ca pe mine, la 24 de ani (1990) ma etichetau ca fiind „fata batrana”, si toata lumea se intreba ce defecte am de nu ma casatoresc. 🙂 Iar eu pur si simplu nu voiam, probabil ca asteptam omul bun si drag, langa care sunt si in ziua de azi, si sper sa mai stam asa muuuulti ani de acum inainte. 🙂
Buna,
Am 40 de ani, azi, in vara voi avea 41 de ani. Am 3 copiii superbi si inca o minune vine in curand. M-am gandit de multe ori ca as dori sa ma intorc in timp sa iau alte decizii sau…. nu :), dar imaginea copiilor mei este mai puternica decat dorinta tineretii.
As putea spune ca mi-e teama de ceea ce ne asteapta, ca ar trebui sa acord mai multa atentie copiilor, ca ar trebui sa am mai multa grija de mine, de el, dar……nu cred ca putem controla asta. Cred ca trebuie sa ne bucuram de orice clipa. Greu de realizat, dar merita incercat.
Eu fac 28 de ani luna aceasta. De cand am trecut de 25 de ani am o mare problema cu varsta mea si de multe ori ma apuca plansul cand ma gandesc sau daca fac prietenii misto de mine (eu chiar sufar din cauza asta, iar ceilalti nu prea reusesc sa ma inteleaga). Problema asta o am din cauza ca intotdeauna mi-am dorit sa fiu mamica tanara si mi se pare ca deja mi s-a cam dus timpul. Imi e teama ca din cauza unor probleme de sanatate o sa dureze mult pana o sa raman insarcinata (inca nu ne-am apucat de lucru) si varsta deja nu mai e in avantajul meu. Cred ca daca la 30 ani o sa fiu tot fara copil, o sa plec 2 saptamani in concediu si o sa imi inchid toate telefoanele 🙁
Sunt nebuna? Mai am vreo sansa de recuperare? :)))
Când am împlinit 20 de ani mi-am dorit ca pana la 30 sa ma căsătoresc si sa am 4 copilași ca sa fiu mama tânara. M-am căsătorit la 27, iar primul copil l-am născut la 31, pe al doilea la 33 si sunt mama super tânara, chiar mai tânara ca la 20. Succes in ceea ce ți-ai propus!
Eu voiam primul copil la 30,mi se părea mie ca e un moment asa simbolic. Dar cum se spune, spune-i lui Dumnezeu de planurile tale dacă vrei să-l faci sa râdă.
Acum am 36 de ani și am copil de abia 8 luni. Însă cred ca e mai bine așa. Sunt mai matura, mai calma, mai răbdătoare, mai puțin convinsă de adevărurile mele, în total cred ca sunt o mamă mai buna acum decât aș fi fost la 30 de ani.
În plus, ca un făcut, intre 30 și 36 am trăit mai multe aventuri și experiente noi decât am făcut-o pana la 30. Asta ca sa nu regret nici o secunda ca am copil și „nu îmi mai pot trăi viața”.
Sfatul meu e sa iei viata asa cum e zi după zi, și sa te bucuri de prezent, pentru ca poate e mai bine pentru tine așa cum e acum. Niciodată nu știi ce îți rezerva viitorul.
Asa e. Foarte frumos ai zis-o. 🙂
Bravo, Printesa! Am 57 si ma iubesc mai mult decat oricand! Sunt senina, calma, linistita si iubesc viata. Imi iubesc fiica minunata pe care mi-a dat-o Dumnezeu cat cerul! Pai ce-mi trebuie mai mult????
Pentru mine varsta nu a fost niciodata importanta……nici la 18…nici la 21 si nici la 30 recent facuti. In familia mea te simti bine cu tine si gata. probabil mai tarziu la 40 de ani o sa simt o oarecare panica dar…..se poate sa nu simt. Daca ma intreaba cineva tot imi vine sa spun 21 sau 25…nu stiu de ce, poate atunci m-am simtit cel mai bine:))) mda si eu regret cateva lucruri dar ….. nu m-as intoarce in timp. Acum am tot ce vreau asa ca de ce m-as intoarce cand nu aveam aceste impliniri?
Tot ce imi doresc din trecut e pielea de la 20 ani:)))))
Eu una n-am nici o problema. Vine 36-le peste mine, il las sa vina. Nu prea-mi place cum suna, e drept, dar n-am nici ganduri negre din cauza asta. E drept, uneori ma trezesc … visand. Mi-as dori sa retraiesc 25-ul cu mintea de acum… dar imi trece repede 🙂
Cred ca fiecare varsta e frumoasa daca culegem frumosul si bucuriile din ea.
Mor dupa fustita si tricoul tau. Ne spui si noua sursa?
Si la 40 e bine! 🙂 Experimentez eu de doua luni.
De fapt, e bine la orice varsta, atat timp cat te simti bine cu tine, cu ceea ce faci in viata.
Multi an inainte Printesa frumoasa!! ce e mai frumos nici nu a venit inca! Nu stiu dar asa cred!! Eu am facut 39 si nu mi-e bine deloc cu mine. vad ca au trecut anii : am albit!!! da da, mult inainte de vreme, dantura mi s-a demolat cu totul, au „cazut” multe pe mine dar (that’s life!! Mergem tot inainte! M-am reapucat de sport si pentru ca este mai usor de accesat si mai ieftin decat orice alerg! dar ce sa vezi nici genunchii nu is punctul meu forte: scartaie si dor uneori. mmmmmm sa vedem! da mai e capul care functioneaza inca in parametrii dar nu stiu cat de optimi sunt ei ( 2 bucati maimute de 8 si 4 ani s intelege restul). dar cum tocmai am iesit de la o eco de San si totul este PERFECT!! Hai ca e frumos si la 39
Am 30 de ani, varsta la care ma simt cu adevarat implinita! Am un sot minunat, un bebelus in burtica, un serviciu satisfacator si un zambet mereu pe buze. Nu m-am simtit niciodata atat de bine cum ma simt acum, iar acest lucru se vede in exterior! De ce sa te panichezi de o cifra? Le luam pe toate asa cum vin si incercam sa gasim optimism in fiecare clipa! Sunt etape in viata! trebuie sa le traim cu intelepciune si fara pareri de rau, sa ne bucuram de ele si sa profitam de momentele frumoase. Acum imi astept cu nerabdare baietelul iar urmatorii ani ii voi trai din plin alaturi de el, de sot si de caine, voi iubi si voi face totul sa fim fericiti ca familie si ca suflete, impreuna! In octombrie implinesc 31, e doar o cifra care nu ma sperie. Important este cum te simti tu in interior si ce transmiti celo din jur!
Multi ani inainte, la fel de frumosi si activi!
Eu anul acesta implinesc 32 de ani si ma simt excelent! Am doi copii minunati, de care ma bucur din plin, si imi place viata mea unde si cum este acum. Tin minte ca la 18 si 20 de ani parca mi-a cazut cerul in cap, era varsta aceea la care oamenii de 24 de ani ti se par batrani.
Insa la 30 de ani am simtit nevoia sa fac o petrecere mare, frumoasa, cu stil, impreuna cu cei mai buni prieteni, sa sarbatoresc aceasta minunata etapa din viata mea. Nu m-am simtit aiurea nici macar pentru o clipa. Dovada ca la 31 de ani am sarit cu parasuta (visul meu din copilarie) si as mai vrea, iar probabil la 40 de ani imi voi face cadou un curs de parasutism, sa simt ca traiesc mai intens ca oricand 🙂
Mi-am dat seama ca nu varsta conteaza, ci cum te simti. Daca ai 50 de ani, dar te simti ca la 30 si te bucuri de orice zi care vine, traiesti mai intens decat un pustan de 20 de ani.
Ceea ce scri e perfect valabil si pentru mine…Am 33 de ani, si de curand parca m-am trezit dintr-o visare lunga…m-am apucat din nou de sport, ma ocup de mine, si parca e cea mai frumoasa varsta ever….Viata nu e cum mi-as dori-o, am multe care nu imi plac, dar le iau pe rand, varsta e cel mai mic inconvenient, de fapt, nici macar nu e…decat un numar fabulos, care va fi urmat de altii, la fel de fabulosi…Cred ca e asa cum ne facem noi, bine sau rau…depinde doar de fiecare sa isi asigure varsta, fericirea si impacarea sufleteasca
La multi si sanatosi ani! eu credeam ca omul traieste pana pe la 40 de ani… Acum am 43 ani si ma simt mai bine ca niciodata! Pentru mine conteaza alaturi de cine pasesti in viata, si bineinteles, micii omuleti care ma gasesc oriunde in casa in 3 minute( chiar daca m-am dus sa beau un pahar cu apa).
52….si ne am imprietenit! 🙂 ma surrprind gandind,simtind ca la 25,ma trezeste imaginea din oglinda care desi mi e draga nu e cea pe care ma astept sa o vad…. 🙂 desi inaintarea in varsta are inconvenientele ei,nu m as intoarce in timp,sunt curioasa in privinta celor ce vor veni….
Eu nici nu stiu cati ani am :)). Inainte sa implinesc 30 de ani, stiam tot timpul si ma gandeam cu un pic de groaza la pragul de 30. Acum, nu mai stiu. Adica stiu, am 33 imediat, dar ma simt muuult mai tanara, mai bine decat oricand. Varsta e doar o cifra. Nu spune nimic.
Mai este cineva care greseste varsta atunci cand este intrebat cati ani are…? Fac 34 anul acesta si abia de cateva saptamani mi-am dat seama ca raspundeam cu 32 cand eram intrebata varsta…. :))
Important e ca ma simt implinita dar si ca am unde sa mai cresc, asta imi da aripi.
asa am facut eu anul trecut la nunta fratelui meu. o ruda de-a cumnatei l-a intrebat cati ani am, eu am auzit si am zis in gand 25, apoi l-am auzit pe el….27. parca mi-a dat o palma peste cap cand l-am auzit, desi pana atunci chiar imi spuneam varsta corecta :)))
Abia ce am implinit 30 de ani, pe 29 aprilie. Dar nu ma simt de atatia, ci de mai putin. Si am un copil de 2 ani. Cred ca noi decidem cum ne simtim.
Frumos scris. Pentru mine varsta nu are si nu a avut nicio importanta (cel putin pana acum la 32 de ani). e doar o cifra pe care o pun pe tort 🙂 atat. Trecerea timpului inseamna in schimb foarte mult: o familie mai mare, inseamna mai multi oameni cunoscuti, mai multe locuri vazute, mai multe carti citite, inseamna o noua viziune si perspectiva de a vedea lucrurile, de a vedea viata.
Felicitari draga prietena, esti o voce pentru un mare grup…te pupam!
Cu o fusta asa frumoasa, cine nu s-ar simti magnific, indiferent de varsta?! Ne spui si noua unde o putem gasi? Multumiiiiim!
Fusta e de aici: https://www.facebook.com/byruxwithlove/?fref=ts
Tricoul e de aici: http://www.zestre.ro/
La multi, multi ani, cu sanatate si fericire pentru intreaga familie! Cum e la mine aniversarea? Paaartyyy 3 zile! De cand ma stiu. O seara cu familia, o seara cu prietenii, si una cu colegii. E grozav sa fie ziua mea. Toata lumea ma iubeste, ma pupa, primesc cadouri! Ca poate sa fie mai frumos de atat? Niciodata nu m-am gandit ca imbatranesc, ci doar ca mai implinesc un an, cu intelepciune si minte mai multa! 🙂
La multi ani cel putin la fel de frumosi ca si acum!! Recent am fost in vizita la o prietena care are 45 de ani si mi-a zis ca e cea mai frumoasa varsta, la fel si matusa-mea. Tot ce pot sa afirm din proprie experienta este ca la aproape 30 de ani constientizez mai mult ce frumoasa este viata si ca trebuie traita – cu siguranta bebelusa mea de 2 luni are multa influenta in aceasta noua viziune a mamicii sale despre lucruri.
36 si aici, si la fel de bine. E varsta la care simt ca am prins superputeri, imi implinesc toate visele…3 copii, o cariera care sa ma implineasca si care sa ma stimuleze zi de zi, un sot mega-super-fantastic, o familie si o casa in care imbratisarile si pupici fac parte din meniul zilnic! Si da, nu e usor sau confortabil de cele mai multe ori..dar e cu zambet cam de fiecare data. Nici nu mi-as fi putut imagina un 36 mai „pumos”.
Care e secretul?Eu am aproape 32, un copil minunat de un an si un pic, un sot bun dar nu sunt impacata deloc cu mine si cu varsta mea?Desi fizic nu imi arat anii, mi-e frica mereu ca sunt prea batrana pentru sot si prea prinsa de rutina ca sa ma mai iubeasca, as mai vrea un bebe dar nu am curaj…pfaii cumva va invidiez
Eu zic sa nu invidiezi pe nimeni.
Aproape toata lumea e o super-mama si super-femeie cu o viata absolut minunata (copii minunati si destepti, sotul ideal, jobul de vis, calatorii, casa mereu luna etc) pe social media. Forumurile de discutii nu sunt diferite.
La 32 ai viata inainte, te poti concentra pe problemele pe care le ai, dar in nici un caz nu te compara cu altii ( si mai ales cu necunoscuti de pe net). Astea sunt chestii de citit la cafea si atat 🙂
Eu am invatat lectia pe un forum de discutii pt copii mici (nu vrei sa stii ce poate si stie sa faca un copil de 5-6 luni… oricum nu te poti compara)
Secretul este in tine! Care iti sunt prioritatile in viata? Nu putem opri timpul in loc, dar il putem trai frumos! Fa din sotul si copilul tau rutina ta! Faptul ca ii ai langa tine, ca sunt buni si minunati, trebuie sa te incarce de optimism! Ia-ti momente de respiro, care sa-ti reactiveze feminitatea (o baie calda cu un gel de dus parfumat/ o sesiune de epilat/ o coafura noua/ un masaj pe spate de la el 🙂 etc.) si mai ales, comunica cu el despre ce-ti doresti sau ce ai nevoie, sigur te va sustine. Oricat de buna vrei sa fii ca mama, el te vrea femeie. Asa te-a cunoscut, iar cand te-a luat stia ca nu vei fi vesnic tanara, deci nu varsta e/va fi problema. Si… a propos: esti inca atat de tanara!
Mie nu mi se mai pare „presiunea societatii” cu maritatu si copiii, e mai degraba prostia si neciopleala societatii, ma ertaz. Si revenind la virsta, cred ca pentru mine 30’ul a fost mai stresant decit viitorul 40, tre’ sa te obisnuiesti cu ideea ca „holy cow, da chiar n-o sa am 20 pentru totdeauna??? fenomenaaal”. Anul trecut, la 37, aniversare trista: cred ca mi s-a cerut ultima oara buletinul la cumparat vin (si tigari, da nu pentru mine)… 🙁 + 🙂
Deja 40’ul cred ca va fi super cool. La multi ani gagici, fiti misto la creier, ala daca ramine tinar am rezolvat orice nacaz!
Eu anul asta implinesc 40 de ani.Am doi copii (8 si 3 ani).Mersul la baie si dusul intotdeauna cu cea mica.Da sunt uneori obosita si as da orice sa dorm pana la pranz ?,macar in weekend!No way..,poate la pensie?.In rest ma simt frumoasa,sexi mandra de ceea ce sunt si constiienta de ceea ce pot.
Felicitari pentru pozitivismul de care dai dovada! In esenta asta este experienta vietii. Nu ne pregateste nimeni si nimic pentru a intelege. Sa ne acceptam si sa ne iertam, ai expus cele doua lucruri necesare pentru a trai frumos. Eu iti multumesc pentru raza de soare!
Eu am 51 de ani si singurul gand care ma preocupa este ca nu o sa apuc sa fac tot ce mi-am propus, mi-ar mai trebui încă pe atâția 🙂
Dacă ești sănătos, fericirea vine la orice vârstă.
La muuulti aaaani! Fruntea sus! Viata deabia acum incepe, pana acum doar te-ai antrenat pt asta 🙂 !
Eu am 34 de ani si nu-I asa bine. Nu am nici o problema cu varsta mea, mi se pare ca sunt tanara, am doi copii minunati de 2 si 4 ani dar imi dau seama ca in ultimii 4 ani copiii au fost paravanul meu. M-au ascuns dupa ei, cu ei burta, cu ei purtati, cu ei in brate, nu m-am mai vazut pe mine. Iar acum incep sa ma vad si observ ca am ramas in urma. Ca nu ma mai aranjez, ca silueta mea ar avea nevoie de imbunatatiri (stiu, toate ne plangem de asta, dar eu n-am facut o ora de sport in cei 4 ani), ca nu am timp si chef sa fac lucruri pentru mine iar asta imi da un sentiment neplacut.
Ma simt bine ca mama, stiu ca fac lucruri bine, incerc sa le fac si mai bine pe unele, stiu ca am scapari si stiu exact ce am de imbunatatit ca mama, dar ca femeie…am ramas in urma. Si parca nu stiu de unde sa o apuc ca sa imi revin. Sa ma simt frumoasa.
Copilasii astia scot tot ce e mai bun in noi, dar si ce e mai rau. Tot citind despre cum sa ii crestem sa aiba stima de sine, sa fie independenti, sa fie fericiti…imi dau seama ca de fapt copilaria mea pe care o credeam perfecta, nu a fost chiar asa. Mereu incercam sa o multumesc pe mama, eu eram cea „cuminte” si renuntam mereu la diverse lucruri ca sa fie bine. Iar acum fac la fel pentru copii si pentru familia mea. Si incep sa realizez ca nu sunt fericita asa.
Nu stiu de ce am scris asta aici, cred ca ma ajuta sa spun cu „voce tare” , dar cumva sa imi sa ma ascund. Si paote mai sunt mamici care gandesc asa.
Si ca sa revin la subiect, nu varsta e problema, varsta mi se pare minunata, inteleg viata si lucrurile din jur mult mai bine decat la 20 si ma bucur de asta. Eu cred ca varsta tine doar de mentalul nostru. Cunosc personae de 60 care spun ca gata…de acum nu mai conteaza, si cunosc personae de 70 de ani care pleaca in vacante, lucreaza ca ghid, isi fac planuri pe termen lung.
Problema e ca parc m-am pierdut pe mine pe drum. Am descoprit o noua varianta a mea, dar alta a ramas ascunsa undeva si nu stiu cum sa ajung la ea.
Mămică, eu am 36 de ani și știu ce zici. Dar sa știi ca sunt perioade și perioade în viața noastră. Poate mâine ai o epifanie, te apuci de sport, mergi la un stilist bun (da ești în București știu eu unul care face minuni), te hotărăști sa dai banii unui psiholog o data pe săptămână în loc sa iei încă un pachet de țigări sau o sticla de cola, și uite asa în no time o sa te trezești din nou la viata cu tine și o sa spui „e foarte bine așa”.
Nu toate suntem fericite tot timpul, sunt suișuri și coborâșuri mereu, important este să menții un echilibru. Și nu îți pierde speranța, niciodată nu știi ce îți rezerva viitorul.
Am 38 de ani si mi-e biiiiiiiiineeeeeeeeeee 😀 Mai bine decat mi-a fost vreodata.
M-am nascut a doua oara si-am inceput sa traiesc pe 6 noiembrie 2013 cand am semnat divortul 🙂
Nu am o relatie stabila (committed) si nici nu-mi doresc, nu am copii si nici nu-mi doresc (sunt din categoria femeilor pentru care copiii sunt plozi). Sunt libera si independenta si ma bucur din plin de libertate si independenta. Sa fac ce-mi trece prin cap, cand imi trece prin cap, sa plec cand vreau si unde vreau, sa vin cand vreau, fara sa cer parerea nimanui si fara sa dau raportul nimanui… pentru mine asta e fericirea.
Sa stiti ca nu doar la romani exista marlania de care vorbeau unele comentatoare mai sus (cand faci copii? Cuuuuum? Esti singura si nu mai vrei sa te mariti? Nu vrei copii?!!!!!!!! Tz, tz, tz….) Traiesc intr-un mediu foarte cosmopolit si se trezesc multi, de diverse nationalitati, sa-mi dea sfaturi, cu aere de superioritate, de uite-ce-fericit(a)-sunt-eu-cu-familie-si-copii, sa-mi gasesc pe cineva, sa ma recasatoresc, sa fac macar un copil. Daca sunt in toane bune ii ignor, daca nu, ma exaspereaza si mi-e greu sa ma abtin.
Mamei i-am spus in repetate randuri sa-si ia gandul de la nepoti, ca n-o sa-i aiba de la mine (sunt singura la parinti :D) si sa accepte ca nu exista standarde si tipare pentru fericire si pace interioara. Daca ei si altora le-a fost si le este bine cu familie si copii, nu inseamna ca tuturor ne este bine la fel. A renuntat sa-mi mai tina predici, dar cred ca tot se mai roaga sa-mi gasesc si eu un om, sa fac un copil etc.
Iar eu chiar nu cred ca relatia de cuplu, familia, mi se potrivesc. Imi este prea bine singura 🙂
Iar la anul, cand voi face 40, imi voi face cadou o vacanta de lux, in Bali. De una singura, bineinteles, doar eu imi sunt cel mai bun companion 😛
Foarte tare! Have fun in Bali!
Eu am 39 de ani acum. Pana la 22 de ani n-am avut complexe legate de vârstă. Eram tânără, nici nu aveam motive. La 23 m-am simtit pt prima oară bătrână. Acum uitandu-ma în urma mi-e foarte limpede de ce: terminasem facultatea, aveam un job care efectiv nu-mi placea, nu era nimic din ce visam eu, ba mai făceam si o naveta criminală si bineinteles eram si jalnic plătită. Colegii de facultate de risipisera si ei care încotro pe drumul lor, canci bairame si alte chefuri si in general adio viața dulce din facultate! Intrasem in câmpul muncii, în rutina zilnică, ma simteam bătrâna si deprimata:( La 24 m-am căsătorit cu omul cu care sunt si-n ziua de azi,în dragoste si-n căsnicie am avut noroc! La 26 de ani mi-era rusine sa spun ca am 26; când eram întrebată spuneam 25, mi se părea mie ca sună mai bine:))). Presiunea socială am resimtiti-o si eu din plin, nu atât legat de maritis (ma casatorisem totusi la o vârstă acceptabilă) ci legat de copii ( pe care nu-i am nici acum la 39, whoooa va dati seama ce inseamna asta pt societatea în care trăim!) si de aspirațiile mele în viața ( presiuni sa stau la jobul ala prost dar mai sigur decât sa visez la cai verzi pe pereți). Copii, asa cum spuneam, n-am facut. La vârsta la care ar fi trebuit biologic vorbind viata mea era un dezastru! Nu eram mulțumită absolut deloc de ceea ce trăiam si nu mi-am dorit aparitia unor copii pe fondul frustrărilor neimplinirilor mele! Nu stiu daca am gresit sau nu, stiu ca atunci asa simteam. Si va dati seama ce enervante puteau fi toate aceste presiuni pt ca din exterior totul parea în ordine: ma maritasem, de bine de rău aveam un job (altii nu-l au nici p-ala) asadar ce mai asteptam?? Asteptam..sa schimb radical macazul si implicit viața mea! Si am facut-o la aproape 30 de ani! La 29 mi-am băgat picioarele în toate jocurile prost plătite aducătoare de nervi si zero satisfacții! Societatea din nou si-a dat ochii peste cap, ba mi s-a sugerat mai mult sau mai putin subtil ca mi-am pierdut mintile. Am inceput sa-mi urmez inima si pasiunile si rezultatele nu s-au lăsat mult asteptate! Implicit am inceput sa castig mult mai bine (când faci ceea ce-ti place banii devin o consecinta si nu un scop în sine ) si rând pe rand am bifat tot ce nici nu visam în tinerețe: casa, masina, vacante in locuri superbe…poate ca sunt lucruri normale intr-o viata insa daca trăiam încorsetata in sabloanele sociale n-as fi ajuns prea curand (sau poate nicicand) sa le am. Asadar după 30 am inceput s-o duc muuult mai bine. Si sa fiu din ce in ce mai mulțumită de viata mea. Odată cu aceste satisfacții au dispărut ca prin farmec si complexele legate de varsta: am împlinit si 32 si 35 si 39 fără sa ma mai afecteze, dimpotrivă ma bucur ca sunt sănătoasă si ca o duc în general bine, ma trezesc zilnic cu recunoștință in gand pt tot ceea ce sunt si ce am! Mai sunt si unele voci care încă ma mai întreabă de copii..voci din ce in ce mai slabe ca, deh, am o vârstă de-acum:) (desi, la cat de nonconformist mi-am trait ultimii ani, daca ar fi mai fie, as avea tupeul sa-l fac la 40 de ani!) Le răspund cu vorba aia clasica românească ” cine are,sa-i traiasca, sa fie sănătoși si sa le aducă numai bucurii!Cine nu, sa nu-i dorească si sa fie si ei la rândul lor sănătoși. Si unii si ceilalți sa fim suficient de înțelepți cat sa ne vedem fiecare se ograda proprie:))
am 34 🙂 si imi e mult mai bine decat la 24…incomparabil mai bine. Atunci nu eram fericita, acum sunt. Atunci eram plina de complexe, acum ma simt bine in pielea mea, ma simt frumoasa. Acum sunt si mult mai educata si mai inteligenta. Am evoluat frumos ce sa zic :). Traiasca 30+
Cică ar fi zis unul, Cristi Borcea: „când aveam 18 ani, nu îmi imaginam ce e aia să ai 46 de ani”.
(De ce e important: dai o căutare cu Google şi afli ce a făcut acel Cristi Borcea la 18 ani. Înainte de afaceri, gaze, fotbal, procese şi mişculaţii.)
implinesc 36 de ani sunt singura si ma simt perfect!Pana la urma daca implinesc 36 de ani de ce varsta sa-mi fie dusman imi este prietena!