Pentru mine, hainele de vară trebuie să fie ușor de împachetat, cât mai puțin șifonabile, colorate, cu volum mic și mesaj optimist. Vara nu știi niciodată cum îți vine cheful să dai o fugă până la mare, la munte, la deal sau într-un city break chiar și numai până la Călărași. Toată garderoba mea de vară încape într-o valiză, în care nu intră nicicum și stația de călcat. Și oricum, cine pierde vara călcând?
Vă invit la o excursie prin centrul Capitalei. Port haine ușoare din bumbac sau in, în care mă simt bine, în care nu transpir, pe care le îmbrac în viteză și le pot combina oricum. Mă amestesc printre turiști și concitadinii mei ca un călător de pe alte meleaguri care descoperă Bucureștiul la pas.
Alerg pe stradă, aștept un taxi care nu mai vine, ies în căutarea lui. Mă plimb, privesc, adulmec, constat, fac poze mentale. Ocazional zbor, râd, mă opresc să respir.
Toate hainele de mai sus sunt din colecția de vară a hypermarketului Carrefour. Au prețuri decente și nu cred că greșesc spunând că sunt de calitate, am multe lucruri luate din Carrefour pe care le port de ani mulți și sunt în stare foarte bună. După cum vedeți, sunt toate cu croieli simple, relaxate, din materiale ușoare, cu imprimeuri vesele, pantalonii au talie ajustabilă și șireturi, pentru a fi cât mai comozi indiferent de siluetă.
Găsiți toate hainele pe care le-am purtat la ședința foto în hypermarekturile Carrefour, pe acestea și multe alte modele. În plus, dacă veți lăsa un comentariu la orice articol de pe blogul Carrefour până pe 29 mai, puteți descărca apoi un cod de reducere de 20% pe care-l puteți folosi până pe 1 iunie la cumpărături de minimum 100 de lei în produse din gama textilă Carrefour.
Accesoriile sunt din cutia mea personală cu minuni, machiajul este realizat de subsemnata, în mare viteză, printre copii, ca de obicei.
Buclele absolut fabuloase (care au ținut cinci zile, apropo) au fost realizate în 30 de minute de Monica Stîngă și Jean Sotir de la Hair Stage.
Mulțumesc, Magda Constantin, pentru pozele minunate. Magda face poze de familie nemaipomenite, v-o recomand cu încredere.
Vă doresc o vacanță comodă, însorită și colorată! 🙂
Printesico, esti asaaaaa de frumoasa!!!! 🙂 🙂 🙂 Cel mai mult imi place cred rochita in dungi. Si ia. Si panta’ scurti. Si restu.
Ai luff iu! (ok, is oleaca invidioasa pe picioarele alea frumoase, da numa un pic – invidie pozitiva, atita cit sa ma puna pe bicicleta) 🙂
Fix asa bijutrii si haine am si eu in dulap si is cele mai frumoase! 🙂
Io m-am indragostit de Tex, de cand imi trimitea cumnata din Spania pentru fii-mea. Nu au moarte hainele alea, le-am spalat de 100 de ori si tot au fost in stare excelenta pentru donat. Acum ca avem si in Timisoara Carrefour, cred ca am treaba pe acolo zilele astea 😀
Dojo, comentariile tale mi se pare intotdeauna pertinente si la obiect. Dar ma scoate din minti faptul ca scrii „io” in loc de „eu”. Atat de tare, incat imi irosesc 3 min din viata scriind acest comentariu.
He he, personal style, draga 😀
Glumesc, asa-mi vine uneori sa scriu. Cam tot asa scriu si pe bloaga, deci e boala veche.
Aaa, deci ai „bloaga”? Cum se numeste? (pe mine nu ma deranjeaza „io”, ca-s din Oradea:))
Pai da click pe DOJO si vei ajunge la mirobolanta expresie a personalitatii si inteligentei mele 😀
Nu stiu unde se zice in mod normal io, am facut niste cursuri de specialitate la faculta, dar abia am luat un 5. Am zis ca ma tampesc de tot cu regionalismele lor, ca aveau pretentia sa le stii pe toate si pe ala de le-a zis primul.
Multumesc de apreciere insa, uite ca m-am luat cu comentatul si am trecut peste lauda. Mi-a picat bine 😉
Click pe numele ei, acolo e blogul 🙂
p.s. mie-mi place că scrii aşa, parcă se numeşte „oralitatea stilului”, nu? 😉
Unde mai exact? eu nu am vazut…sau nu am mai fost de mult pe acolo.
In mall-ul nou din Sagului. 🙂
Multumesc! o sa merg sa vad 🙂
Mie salopeta-mi place cel mai mult. Vreau şi un model de picioare pe care să le asortez la ea 😉
p.s. Sincer, nu aş fi crezut că sunt de la Carrefour. O surpiză plăcută. Şi nota 10 pentru poze. Sunt de revistă!
*par
Arati super! 🙂
Sandalele sunt tot de acolo? Nu le-am gasit pe site. Multumesc frumos!
Da, tot din Carrefour!
De unde mai exact? Din Carrefour, sau de la vreun magazin din incinta Carrefour?
Eu le-am luat din Carrefour Colosseum, care e in Chitila. Acolo, la raionul textile, pe mijloc era o insula cu cutii de incaltari, in mijloc cumva. Mi-au atras atentia imediat.
Serios acum, ce e cu sandalele acelea care sunt de negasit pe site? Arata exceptional de bine in poze si par a fi foarte comode.
P.S. Trebuie sa imi bat din nou tatuajul sub forma de fluture si vazandu-l pe al tau, m-am convins ca o sa ii adaug si culori. Arata superb
Sunt foarte comode si au fost pana in 100 de lei, 90 sau 95 de lei parca! Le-am luat din Carrefour Colosseum, care e in Chitila. Acolo, la raionul textile, pe mijloc era o insula cu cutii de incaltari, in mijloc cumva. Mi-au atras atentia imediat.
Din pacate, la Iasi nu se gasesc sandalele. Asa a fost si cu pantofii rosii din catifea din colectia trecuta…In rest, tinutele arata extrem de bine.
Sandalele arata minunat! Si pozele! dar sandalele…:)))
Nu stiu de ce, dar imi imaginez o scena intr-un magazin ca in filmele din U.S. unde se cearta femeile pentru acelasi produs vestimentar. Cam asa o sa fie si la Carrefour, dupa articolul asta 🙂
Haha, ar fi amuzant!
Sandalele sunt foarte faine, si comode, si sexy asa… Mi-as dori sa vad multe picioare in ele pe strada… 😛
Tot de sandale am vrut sa intreb si eu. Sa speram ca se gasesc si in alte „sucursale” Carrefour in afara de cea mentionata de tine.
Tex am pentru copii, se tin bine chiar si dupa multe spalari si preturile sunt foarte decente.
Sandalele le-am gasit in Auchan, in interior. Din pacate cel mai mic numar pe care il aveau acolo era 37 si imi erau mari. La tine s-a potrivit numarul?
Super pozele!
Esti tare frumoasa, Ioana. Hainele nu-s mare branza dar pe tine arata foarte bine.
esti mai frumoasa ca niciodata! felicitari
Cat de fain iti sta cu bucle!
Arata sensational pozele si tinutele si n-as fi ghicit nici intr-o mie de ani ca sunt de Carrefour. Pentru fata mea gasesc mereu hainute frumoase acolo, dar pentru mine nu-mi gasesc niciodata ceva wow. Cred ca trebuie sa ma uit mai cu atentie, desi in perioada asta ar trebui sa caut de fapt haine de gravida :))
Pfuai, cat de frumoase sunt pozele. Poate il conving pe sotu’ sa ma duca si la shopping daca tot o sa fim la capitala :).
OOo, da, sigur, ar fi grozav!
Super fotografii! Imi plac mult tinutele, sunt exact pe gustul meu, pline de culoare si vesele.
Foarte frumoase toate ținutele,dar accesoriile sunt fabuloase!Pe unde le gasesti?
Pai, pe Facebook. 🙂 Iar margica cu vulpe e de la Praga. 🙂
Ioana, esti frumoasa dar schimba rapid hairstylist-ul. Nu-mi place blondul ala ( iti sta bine blonda dar nu suvitele alea invechite) bretonul lipit, ondulat aiurea etc.
Te pup
Ooo, dar mie imi place mult cum imi sta parul acum! No way schimb stilistul, dimpotriva, planuiesc sa merg mai des! 🙂
Haha, pai tocmai, chiar voiam sa scriu ce bine iti sta parul te avantajeaza, pari(esti:) o adolscenta asa:)
Ioana, daca nu ii place lui D parul, neaparat sa faci ceva in privinta asta!
Sunt de acord cu faptul ca stilul asta de suvite e demodat si in general imbatraneste (si mie una mi-a si stricat parul). De ce nu incerci balayage? si cu blond mai rece, platinat poate. Cat despre bucle, cele pe care ti le faci tu singura arata mai bine 🙂
Pozele sunt foarte faine si pline de viata, o sa merg si eu sa vad hainele de la TEX ca m-ai facut curioasa.
Ai 19 ani, hai maxim 20… 🙂 Esti maxim de frumoasa in pozele astea. Imi vine un chef nebun de vacanta si de soare…cand ma uit la ele.
Si eu am cumparat haine Tex si sunt foarte ok. Calitative si la preturi foarte decente.
Pupici!
Ce publicitate frumoasa, Ioana! De saptamana trecuta de cand am vazut la Dana Rogoz si Laura Cosoi produsele te asteptam :)) Esti minunata!
Wow!! Ce model superb 🙂 parca esti nascuta sa faci astea!! Felicitari, sotul si copii trebuie sa fie mandri!!
Si hainutele sunt superbe, am sa le caut si eu!
Mie imi place coafura…iti vine f bine. Esti frumoasa. As putea spune ca nu vad nicio diferenta intre aceste poze si oricare alta cu top modele.
❤️❤️❤️❤️❤️
Top model!
Bluza cea alba este foarte frumoasa iar acesoriile tale ma scot din minți !
Hainele sunt f comode si nu se scamoseaza usor,si noi avem atat pentru copii cat si pentru noi de la Carrefour TEX . Desi au preturi accesibile,recunosc ca eu mereu astept reducerile,si atunci….rup :))) dar ma bucur de fiecare articol in parte 🙂 acum 2 luni ii dadeam celei mici salopeticile de la cea mare -toata lumea zicea..sunt noi,sunt noi ? eu-nu,sunt la al2lea copil…si nu ma credea nimeni. deci nota 10 Carrefour TEX.
acelasi feedback de la mine.
Sandalele si geanta sunt minunate!!! Vreau si eu 🙂
Printeso,
Ai innebunit lumea cu sandalele tale. Da-mi, te rog, codul de produs (sper sa-l mai ai), ‘ca sa nu mai caut ca nebunul… :-)))
Merci
Nu mai am eticheta, dar o sa rog pe Carrefour sa mi-l dea. Revin. 🙂
Ce se mai aude cu sandalele? 🙂 Din moment ce nu apar pe site-ul Tex, presupun ca sunt produse de alta firma cu care colaboreaza Carrefour. Asadar, vreo sansa de a pune in vanzare articolul asta si in provincie, sau mai bine sa ne luam gandul de la ele?
Am vorbit la Carrefour, ei mi-au zis ca nu au toate produsele puse online si deci nu pot urmari ce stoc e unde. Va incurajeaza sa mergeti sa le cautati in hypermarket, ca ar trebui sa fie.
Multumesc! O sa mai incerc!
Nu se gasesc sandalele. Asa mi le-as fi dorit, am fost pe 8 iunie la Carrefour Baneasa/ Feeria si nu erau. As vrea si eu codul sau ceva sa le pot fi identifica. Nu cred ca sunt TEX, ar trebui sa scrie pe ele, pe interior. Pe talpa nu scrie nimic? As aprecia mult un raspuns.
Din pacate am aruncat eticheta inainte de poze, iar colegii de la Carrefour nu au toate produsele marcate in sistem, nici ei nu m-au putut ajuta sa identific codul de produs. Poate le gaseste cineva si ne da si codul?
Multumesc mult de tot pentru raspuns. Sunt foarte frumoase, chiar daca am sandale destule, tot le-as cumpara. Nu am gasit niciodata sandale cu asa toc sa fie si comode.
Frumoase poze și pline de culoare!
Imi plac super mult pozele si imi plac si tinutele, multe dintre ele, doar ca … legat de ce ziceau alte comentatoare mai sus ca nu par a fi din Carrefour.. atunci cand ai mai avut campanii si am mers in magazin si am gasit hainele pe care le prezentai, in realitate nu aratau la fel de bine. Nu ma refer la calitate, ca nu am testat asta, doar ca par … cum sa zic … mai banale in realitate, pe cand in poze arata de 1000 de ori mai bine. O sa caut oricum rochita in dungi si salopeta scurta sa vad daca arata la fel de dragute ca aici in poze imi plac mult.
Fata, te faci tot mai frumoasa pe zi ce trece! parca ai descoperit tineretea fara batranete <3 imi place!
Mie-mi plac hainele Tex..de cand le vad pe tine. 🙂
De cate ori le vad la raft nu-mi spun nimic. (Ma refer la cele de adulti, fiului meu i-am mai luat de la ei.) Asta inseamna ca publicitatea cu tine ca model are efectul scontat:))
Iar pozele sunt bestiale! Pun in valoare si hainele si modelul:P
La cum arata Ioana cred si eu k arata bine hainele. Saci de rafie de erau probabil aratau bine. Cand esti slaba si ai si personalitate totul arata bine !
Mie imi place rochia galbena; aproape ca imi pare rau ca n-am cum sa ajung la un magazin ca sa-mi iau o ‘sifonata’.
De unde e colierul cu bilutele bleu simpatice de-mi vine sa le mananc??! Arata f faina textura!
Bonbons by Monica Rădulescu sunt colierele dacă nu ma înșel….
Te felicit si te iubesc pentru promovarea elegantei chiar si in timpul vacantelor. Cred ca grotescul si uratul nu trebuie confundat cu comodul si ca exista o cale de a fi frumoase chiar si in timpul liber!
Frumoase haine si poze, si accesorii, si tu!!!
Cu siguranța pun si eu Carrefour pe lista…:)
Dar Ceasul de unde e?
Din aeroportul din Viena. 🙂 cadou de la sot.
Eiiii, cu asta m-ai dat gata, vream si eu unul ca e tare frumos… poate gasesc ceva asemanator altundeva, ce marca e?
Bune gusturi are Robo, normal, doar te-a ales pe tine 🙂
OMG!!!! Cat de bine arati, te invidiez asa de mult. De pe mine nu se mai duc kilele. Tot am auzit legende cum ca, daca alaptezi slabesti mai usor bla bla =))). Au uitat sa mentioneze partea cu muritul de foame de la alaptat si bagat in gura orice iti pica. Am deviat, arati incredibil de frumos, iti vin superb outfit-urile si totul arata bine pe tine. Poate intr-o alta viata o sa ma pot imbraca si eu cu orice
Tinuta e foarte frumoasa! E simpla dar chic!
Salutari de la MissGrey Romania – http://bit.ly/1sqexaT
foarte frumoase hainele, si pozele. Eu intotdeauna am zis ca e important sa te simti bine, ca sa arati bine.