Părinți iresponsabili, copii fără vină

157 comentarii

1. Vezi, îţi înveţi copilul să nu muşte, să nu scuipe, să se poarte civilizat, de îţi vine tot muşcat şi scuipat de alţii care au sărit peste lecţia asta. Deci care e limita? Unde se termină empatia şi unde începe autoapărarea?

   • Pai in situatia de fata, ar fi trebuit sa-i spun Sofiei „data viitoare cand te mai scuipa, sa il scuipi si tu inapoi” si respectiv „data viitoare cand te musca, il musti si tu inapoi sau ii dai cu ceva in cap”?

     Eu nu cred ca tu iei in calcul varianta asta, asa cum nici noi nu o luam.

     Eu am invatat-o deja pe Sofia tehnici de auto-aparare: sa spuna stop, sa se extraga din situatie daca nu merge si sa caute asistenta unui adult daca nici asta nu merge. Mi se pare ca s-a descurcat ok ieri in parc.

     Acum, intrebarea ta poate fi reformulata si asa: incerci sa fii un om bun si corect sau mai bun si mai corect in timp ce in jurul tau ceilalti oameni nu dovedesc aceeasi straduinta ca si tine, cu efectul ca obtin niste avantaje in detrimentul tau.
     Ce faci? Unde se termina straduinta de a fi bun si unde incepe apararea interesului propriu?

     La intrebarea nr. 2 toata lumea ar trebui sa aiba un raspuns, pentru ca toata lumea adulta a fost nevoita deja sa decida cum doreste sa-si traiasca viata.
     Avand in vedere ca e aceeasi intrebare sub alta forma, se poate folosi raspunsul de la intrebarea nr. 2 si pentru intrebarea ta initiala.
     E un raspuns individual, pe care si-l da fiecare pentru el.

   • Bai nene, dar am ajuns sa nu mai citesc comentariile din cauza ta. Esti peste tot, raspunzi primul, te certi cu muierile, pai de ce nu comentati voi intre voi acasa?

   • Nu prea inteleg asta cu „te certi cu muierile” – e ca si cum ar fi degradant pentru un barbat sa aiba discutii in contradictoriu cu femei.
     Sunt subiecte care ma preocupa mai mult decat altele si aici marea majoritate sunt cititoare, deci asta e.

     Dar ok, am inteles indemnul, o sa ma abtin pe viitor.

   • Ok….deci daca e bărbat trebuie sa nu se bage „între muieri”…..atitudinea asta am vazut-o doar pe la țară la bunica mea…Si cred ca nu te obligă nimeni sa citesti

   • ok, ROBO, deja vad ca ati inceput sa adoptati stilul Sofiei, fiindca dna MARI,v-a agresat verbal, in afara de agresiunea fizica , agresiunea verbala este mult mai periculoasa decit agresiunea fizica, fiecare are dreptul sa-si exprime parerile , oriunde si oricand, ca cineva nu este de acord asta este strict problema sa, dvs. luand atitudinea de a ¨^ va abtine pe viitor¨¨nu faceti altceva decat sa va retrageti in felul dvs. politicos din discutie; iar in ceea ce priveste limita dintre autoaparare si bun simt, poate exista o autoaparare nonviolenta , verbala, incercam , ca parinti sa suplinim lipsa fizica cu abundenta materiala si lipsa educationala.fara sa impunem limite , fara sa responsabilizam, transformand copii in regi si regine. Vom avea generatii de labili psihici, o rata a sinuciderilor in randul adolescentilor din ce in ce mai mare. O agresiune fizica (nu sunt de acord cu asta, dar ma refer la cate o palmuta din cand in cand, nu strica si nici nu v-a strica si se va uita, o agresiune psihica , transforma copilul intr-o leguma si nu va uita toata viata) dar asta tine de o alta discutie si nu este cazul sa o dezbatem aici.

   • Eliza, nu mai inteleg nimic, poate ma luminezi tu : „in afara de agresiunea fizica , agresiunea verbala este mult mai periculoasa decit agresiunea fizica”. Pai daca zici ca „in afara de agresiunea fizica”, deci am scos-o din discutie, cum o compari tot cu ce ai scos din discutie? Si apoi, te intreb eu, cand iti da unu una peste cap de te baga cu traume in spital, care e mai periculoasa: aia fizica sau aia verbala ?? Agresiunea fizica naste automat si trauma psihica! Adica, daca te injura unu treci mai usor peste decat sa te trezesti agresat fizic!!, de ti-e teama sa mai te apropii de cineva nu cumva sa ti-o mai iei. Poate nu am inteles eu ce ai vrut sa spui….
     Referitor la copii care musca, scuipa …. intr-adevar, majoritatea sunt cu parinti sau bunici lipsiti de orice atitudine, adica mai pe inteles iresponsabili sau prea slabi sau tonti ca sa ia o atitudine. Si ne mai miram de ce comportamente vor da dovada mai tarziu …
     O zi buna sa aveti!

   • Mie imi place cum comenteaza Robo, are puncte de vedere interesante, corect argumentate si, de multe ori, amuzante.
     Doi la mana, sunt si copiii lui, ar fi normal sa aiba dreptul la o opinie.
     Trei la mana, cum stam cu libertatea de exprimare?
     Patru la mana, cu muierile nu te poti certa, sau nu ai voie sa vorbesti, asa, in general?
     In concluzie, eu am ajuns sa citesc comentariile tocmai pentru raspunsurile lui Robo 🙂

   • Bai nene, pe mine a inceput sa ma enerveze Printesa asta de scrie aici. E nasoala, uneori se cearta si cu muierile si cu masculii. N-ar putea sa se abtina de la scris/comentat ? :)))

     P.S. Sper ca nu e nevoie sa precizez ca glumesc. Dar nu m-am putut abtine 🙂

   • Da Robo! Si parerea ta conteaza. Si te felicit daca participi activ in cresterea copiilor tai! Continua sa ai pareri si nu iti fie frica sa le scrii public! „Muierile” mai citesc si astfel de pareri! Mersi!

   • Din cate am observat eu, Robo o ajuta pe Ioana cu comentariile pe blog… In ultimul timp el comenteaza pe blog, in timp ce ea raspunde la comentarii pe fb, eu asta am sesizat. Sigur ca gusturile nu se discuta, dar daca nu iti place cum comenteaza cineva, sari peste, nu ii sari omului in cap sa taca din gura….

   • da, exista zile ca cea de astazi in care doar eu aprob comentariile pt ca Ioana nu are timp si sunt multe si nu pot sa le las sa stea cu orele.
     daca trebuie sa le aprob, trebuie sa le si citesc.
     iar daca le citesc, uneori e greu sa ma abtin sa zic si eu ceva.

     deci exista intr-adevar un motiv pentru care pare ca sunt peste tot si acela e ca chiar sunt peste tot :))
     si va rog sa ma credeti ca este foarte greu sa ma abtin sa ii arat fiecarui comentator cand greseste si sa impartasesc din vastele mele cunostinte ca sa il aduc pe calea cea dreapta.
     asa ca eu zic ca ar trebui sa fiti multumiti ca nu explic fiecaruia in parte ce greseste!

     cum ar fi ca sub fiecare comentariu sa fie un comentariu de-al lui Robo, fie contrazicand total ce-a zis comentatorul, fie cand comentatorul are totusi dreptate sa scrie ceva gen „Robo approves this”, „Asa e, ai zis bine!” sau „Dap” sau „Me too” sau „Ideea e buna, dar mai trebuie sa lucrezi la argumentatie”” sau etc etc

     🙂

   • Ar fi misto rau sa fie asa! ?

   • Sunt convinsa ca unora nu le plac comentariile tale, mai ales alea pe teme religioase sau de discriminare, dar asta pentru ca sunt greu de desfiintat. E ca un debate bazat pe logica, nu toti fac fata si probabil fac spume. E foarte fain de urmarit. 😀

   • Couldn’t have said it better myself..

   • Esti deplasata…eu chiar vanez comentariile lui Robo. Intotdeauna are un punct de vedere pertinent si extrem de bine argumentat…totusi sper ca Robo sa nu se abtina de la comentarii din cauza unei afirmatii stupide…

   • ştii care e problema, că unii oameni nu înţeleg decât limbajul violenţei. Copii şi părinţi deopotrivă. Fiindcă asta vorbesc ei acasă. Jocurile reflectă asta, ei nu ştiu că au făcut neapărat ceva greşit. Iar mai târziu, asta se transformă în violenţă verbală în viaţa de adult sau ceea ce se numeşte bullying.
     Felul în care tu (re)acţionezi ca adult e foarte diferit de cum ştie să se poziţioneze copilul tău în grupul lui de joc, în poziţie de putere sau nu. Chestiile astea chiar pot fi învăţate? Sunt foarte curioasă dacă Sofia se va juca din nou cu acel băiat scuipăcios ori cu cel muşcător.

     Iar eu aş zice să nu te abţii pe viitor, farmecul blogului stă şi în comentarii, aici cresc ideile, aici e interacţiunea. Hai să ne mai certăm şi alte dăţi! 😉

   • Vai, dar cita empatie la Robo asta…Nu cumva tu o facusesti cu ou si cu otet pe o doamna al carei ciine latrase FIIND IN CURTE? Adica pentru niste giboni ai intelegere si toleranta cind nu-si educa plozii dar esti foc si para in situatii derizorii. Fii mai consecvent in manifestari.

   • Nu o facusem cu ou si cu otet, doar am inceput o discutie cu ea.
     In al doilea rand, ieri eu nu am fost prezent in parc, deci nu se stie cum as fi reactionat.
     In al treilea rand, eu nu-mi invat copilul sa fie violent pentru ca nu cred ca e bine pentru el, nu din motiv ca as avea mai multa empatie pentru alti parinti fata de posesorii de caini.
     Am inteles insa: tu ai un dinte impotriva mea pt ca am o problema cu anumiti posesori de caini.

   • Robo, esti prea sensibil. N-am nici un dinte impotruva ta, dar am observat ca reactionezi disproportionat.

   • Nu toti copii sunt violenti pentru ca sunt invatati sau asta vad acasa ! O spun pentru ca al meu copil in parc are momente …desi sunt un parinte care constant muncesc cu mine insami sa fiu cea mai buna varianta a mea :). Spre ex la ea s a declansat pe fond emotional ( o problema in familie)…. Asta am observat eu ! Ii explic neobosit ce este bine si ce nu …si cum accesele se declanseaza numai in parc adica in contact cu alti copii este greu sa o tin in frau acolo in acel moment intre atatia factori „stresori” :)! Ideea este ca unii copii sunt asa si fara sa zic asa „absenta” sau neimplicarea parintilor ! Sper sa fie doar faza de todller si sa treaca ! Eu ii voi explica la fel chiar daca evident simt ca de multe ori nu am cui pentru ca stiu si cred ca este o faza emottionala! Este diferit fata de ce pare a fi un copil needucat desi la prima vedere asa pare !! Cat poti vorbi despre ce inseamna un copil „educat” la 2 ani jumate ! Din pacate prea putin :). Este o munca ce oarecum „abia” incepe ….

   • Frumos articol si ceea ce este in articol se intampla multor copii. Sa va spun si eu o intamplare asemanatoare. Nepotica la gradinita noua, facand 3 anisori in ianuarie a fost primita la o grupa mai mare, dar era destul de dezvoltata. Dupa 2 luni imi spune ca un copil o trage de par, unul o impinge, altul o strange de mana si tot asa, explicandu-i sa-i spuna doamnei educatoare, vorbind si cu educatoare cand eu, cand sora mea dar nimic pana cand a venit la un ochi vanata, normal un copil o lovise cu pumnul. Vorbim cu doamna educatoare, ca n-a vazut ca nu se mai intampla s.a.m.d. „asta e sunt copii”. atunci am zis STOP. si am intavtat-o ca in momentulu in care un copil da in ea sa dea si ea, nu stiu daca a fost bine dar a dat rezultate si cred ca este si corect. DE CE? In primul rand. Am luat-o de la gradinita si doamna educatoare a zis sa vorbim cu fata ca bate copii, ZAU. ok pe cine a batut? pai pe o fetita X, ok sa vorbesc si eu cu ea. si atunci am intrebat-o pe fetita X cine a dat prima, normal ca nu ea, dar nepoata a dat toate detaliile cum s-a intamplat si de atunci fata nu mai este batuta pentru ca si ceilalti in momentul in care da in ea si ea riposteaza data viitoare nu mai da pentru ca stie ca poate sa fie lovit, eu cred ca este o chestie de supravietuire, orice adult care este batjocarit zi de zi la un moment dat nu mai suporta. Si eu cred ca si in padure este acelasi lucru ca in societate adica, daca intri pe teritoriul altcuiva(animal) si nu ai avut voie poti fi mancat daca nu ripostezi.

   • As vrea si eu o parere daca se poate.Fetita mea de 9 ani este agresata fizic si verbal de mai multi copii dintr-o familie, am incercat sa vorbesc si cu copii respectivi si cu parinti lor dar degeaba .cand intreb copii de ce au dat in ea si au vorbit urat raspund agresiv si urat chiar si mie iar la parinti le spui si degeaba.Oare ce ar trebui sa fac ?Exista vr-o metoda legala prin care sa ii atentioneze politia sau vr-un mod sa imi lase copii in pace.

   • În societatea actuală este dificil sa educi un adult, pt ca daca adultul este prost crescut nu are cum să-și educe mai departe proprii copii.ma oripilează multe gesturi ale părinților in parcuri si in locuri aglomerate.iar referitor la certuri si gesturi urâte ale copiilor contra celorlalți copii eu nu accept ca copilul meu sa fie tratat urât.platesc cu aceeași monedă.sa nu ma înțelegeți greșit.pe copilul meu,nu îl învăț să facă la fel dar îi atrag atenția atât copilului respectiv cât mai ales părintelui.si intr-un mod educat dar dur.nu accept comportament agresiv de la nimeni fata de copilul meu.cum eu îl cert dacă nu se poarta frumos,am pretenția respectului si din partea celorlalți,chiar de îl uita acasă deseori.dar nu permit să fiu călcată în picioare,nici eu si nici copilul meu.nu mă interesează părerea celorlalți, sunt ca o leoaică si nu permit nimic.pai în locul dumneavoastră mă luam grav atât de bunica cât și de tatăl acela.de ce copilul meu sa fie mușcat,impins etc..? Lor le-ar fi plăcut dacă era invers? Trăim oare în junglă? Trebuie cineva să le atragă atenția chiar de se lasă cu ceartă si neînțelegeri.si ca poate nu rezolvi nimic cu asta,dar personal nu las să treacă de la mine acest tip de comportament,indiferent de rezultate.

   • E ok sa il inveti numai de bine, autoaparare i se dezvolta de la sine la un moment dat ?. Rezultatul: copii cuminti, cu bun simt, empatici si cu personalitate. Evident ca pentru rezultatul acesta ecuatia are mai multi termeni insa ei se regasesc in conceptul educatiei oferit de parintele care este el in primul rand, „om”. ☺

2. In urma cu ceva timp , pe cand copilul meu avea 1an si ceva a fost izbit cu capul de trotuar de un copil cu bicicleta , care imediat dupa asta a fugit!!!!cateva secunde am ramas blocata. Apoi la un loc de joaca, un copil lasat de parinti singur venea in mod repetitiv la copilul meu si il lovea fara nici un motiv. Toate astea m-au revoltat , am incercat sa gasesc raspunsuri pt mine ca sa pot sa accept.
   Apoi a urmat un episod in parc cand copilul meu a cazut de pe bicicleta din dotare ,si de fiecare data eu astept sa vad cum se descurca cu situatia( daca nu e grava). Cateva secunde dupa , un tata binevoitor care ma vede ca nu reactionez la suferinta copilului ma face nesimtita.
   Si acum cand am citit articolul tau , inca incerc sa gasesc niste raspunsuri pt mine ca sa pot sa exist in acest context , in acest oras, in aceasta tara….?

   Ps: m-as linisti mult mai usor sa fiu eu nesimtita si ei responsabilii parinti

3. Aveti perfecta dreptate, mi-ar placea ca mai multi oameni sa-si dea seama ce fel de oameni lasa in urma.

4. Din pacate, nu prea avem ce sa facem.
   Important este sa ne facem educatia in propria familie, iar mai apoi, copiii sa isi educe propria familie.
   Mai dureaza ceva pana vom avea bunul simt al celor din vest.
   Si eu sunt socata de comportamentul unor oameni, dar ce poti sa faci?

   Chiar azi eram cu al meu in masina, pe centura si, pe langa noi a trecut un sofer, cu viteza , care avea fiica in spate (nu avea mai mult de 7 ani, asa am estimat), cu capul scos pe geam. Geamul era jumatate lasat, iar copilul era afara cu capul. Cand a ajuns la sensul giratoriu, a pus o frana brusca iar copila a dat cu tampla de marginea usii si s-a retras imediat inapoi.
   Nu prea era nimic de facut, din partea noastra, mai ales ca noi am facut stanga iar ei si-au continuat drumul inaine, dar nu cred ca a invatat nimic din asta si pun pariu ca cea mica a scos capul pe geam, din nou, 5 minute mai tarziu.
   Oricum eram amandoi indignati de situatie.

   Si inca un exemplu de lipsa de educatie: Eram, tot cu al meu, la un magazin de bricolaj si stateam la coada. In fata noastra, era un domn care si-a lasat carutul cateva secunde, cat sa mai ia ceva. In timpul ala s-a pus o tanti langa carut, asadar nu am ripostat, credeam ca este cu el. In fine, ajunge domnul la casa, iar femeia se pune in spatele lui. Abia atunci am realizat ca se bagase in fata noastra si nu era cu el. Ciudat era ca ea, nu avea niciun produs in mana, nici cos, nici carut.
   Cateva minute mai tarziu, dupa ce termina domnul din fata ei, o vad ca ii face cu mana unui barbat, care era la o alta casa, stand la coada, cu carutul burdusit de saci de ciment.
   Si zic (inainte sa imi dau seama ce vreau sa faca):
   -Haideti, nu inaintati?
   -Pai stati sa vina sotul.
   -Cum adica?
   -Pai are carutul plin, asta e.
   -Doamna, dar nu va e rusine asa putin? Daca imi pun si eu familia la fiecare casa si apoi ma bag in fata, e ok?
   -Eeeeee asta e acum!
   -Chiar nu aveti niciun pic de bun simt? (deja lumea se uita la noi).
   -Eeee asta e acum!
   -Daca va iau putin de coada si sterg putin pe jos si zic „asta e acum, e ok?”
   -Dar cum va permiteti?
   -Uite asa cum ti-ai permis si tu sa te bagi in fata.
   Sotul ei tacea malc si facea ca nu vede, al meu era amuzat si imi zicea sa am grija numai sa nu ii fac vanatai, ca nu are chef sa piarda seara pe la politie :)) Bineinteles ca nu am astfel de apucaturi, nu m-am batut in viata mea, dar a zis-o mai mult ca sa o sperie pe aia si sa ma faca pe mine sa par mare si tare :)))))

   5 minute mai tarziu, sotul ei scapa un sac de ciment direct pe pantofi, sac care s-a si spart.
   Kharma….
   Nu m-am deranjat sa rad in gura mica si sa ridic din umeri, in semn de „asta e”, cand am trecut pe langa ei. Spre surprinderea mea, radeau si paznicii care au asistat la scena, cat si ceilalti clienti din spatele meu.

   Ca o concluzie, nu putem sa educam pe ceilalti. Oricat am vrea. Oricat iti vine sa il iei la bataie pe ala care se poarta ca un mitocan, nu poti sa faci asta pentru ca… exact! Esti educat.
   Tot ce poti sa speri e sa astepti de la Kharma sa isi faca treaba. Ea e mereu acolo, mai devreme sau mai tarziu.

   PS: Te rog eu, nu te muta in padure. Si asa sunt facute praf padurile de la noi, din cauza imobiliarelor.
   Stiu ca nu te muti, oricum. Pentru ca esti educata. Si daca ai face-o, casa ar fi intr-un copac, cu dotari eco, care sa nu afecteze mediul, proiectata in asa fel incat sa nu fie taiat nici macar o creanga de copac 🙂

   • Eu m-am mutat deja in padure si recomand calduros. In ceea ce o priveste pe fiica-mea, am pregatit-o sa supravietuiasca in tara asta. Pe scurt, i-am zis sa nu vina sa se planga la mine daca o bate vreun copil, sa nu dea ea prima niciodata, dar daca e lovita sa dea inapoi cu pumnul in nas si cu piciorul la tibie. La 9 ani am trimis-o un an la arte martiale. La 18 ani a prins un hot care a vrut sa ii fure telefonul ziua in amiaza mare. Nu am avut vreodata conflicte cu alti parinti.

   • Nu-mi pot imagina cum ar fi fost şi cum m-aş fi simţit dacă propria mea mamă mi-ar fi spus să nu mă duc la ea să mă plâng dacă mă bate vreun copil …

   • e tot un soi de legea junglei 🙂 nu te-ai simti prea prost ca copil, iti spun sincer ca asa mi-a spus si mie mama, de fapt nu asa, ceva mai rau… adica stia ca sunt baietoaica, mai mica fiind imi bateam fratele si el nu riposta, apoi lua bataie de la mama ca tot eu plangeam, asta pana m-a prins in fapt, si tot l-am batut dar n-am mai plans 🙂 asa ca m-a trimis mama la scoala cum mergeam noi cu cheia de gat si mi-a spus doar atat: sa nu-mi vi batuta acasa ca te bat si eu… batuta n-am venit, nota la purtare n-am avut-o nicicand scazuta, cu alti parinti probleme nu au fost, dar ma bateam cu toti baietii. Culmea ironiei, fiica mea cea mica musca, trage de par, da cu palma si cu pumnul, in general pe sora-sa, pe alti copii doar daca este provocata, adica altul se da primul la ea, dar asta cred ca o face instinctiv, cu sora ei, alta poveste si o cunoaste oricine are frati/surori

   • Ma scuzi, nu vreau sa provoc o discutie in contradictoriu si nici sa trollez, dar daca e sa vorbim despre educatia adultilor felul in care ai ales tu sa o faci chiar nu e o solutie. Semeni vant, culegi furtuna. Nu ameninti pe nimeni cu bataia, oricat de nesimtit ar fi, pentru ca astfel te cobori la nivelul lui si in plus ii provoci reactia normala, psihologica, de autoaparare, si atunci chiar ca nu mai reuseste sa inteleaga ce a facut rau. Inteleg ca ai zis-o ca sa o sperii, dar tot nu e o scuza.

5. Da, si copilul meu a fost pus in niște situații asemănătoare. Știți, el poarta ochelari asa ca pentru unii e ținta perfecta. Anul trecut, un coleg de-al sau de grupa (mare, la grădinița) i-a smuls ochelarii in repetate rânduri in condițiile in care fără aceștia fiul meu nu vede (are dioptrii destul de mari). I-am explicat celui pe care-l educ eu sa-i spuna celuilalt ca pentru el e inconfortabil si poate ieși mult mai rău. Desigur, colegul mai rău si mai urat a reacționat asa ca m-am decis sa-i sun mama pentru a o ruga sa discute cu cel pe care, teoretic, il educa dansa. Si sun, ii explic, ii dau de înțeles ca având in vedere ca de cele mai multe ori scena se petrece in toaleta unde e ud pe jos e si mai periculos. Eh, si ce credeți ca-mi raspunde „mama”(cadru medical de altfel): „Si au pățit ceva ochelarii, s-au rupt?” Si din păcate am foarte multe astfel de povesti: un coleg care l-a împins de i-a curs sânge din nas, același coleg l-a împins in curtea școlii de asta mic al meu a făcut rana in palma, piedici etc, etc. Dar eu prefer sa cred in continuare ca ei sunt minoritate, ca ceilalți părinți folosesc aceleași metode ca mine si ca pentru noi toți e important sa creștem oameni.

   • Draga Alexandra,

     Nu ma pot abtine sa nu comentez. Sunt un adult de 40 ani care in anumite privinte nu si-a revenit niciodata de pe urma hartuirii de catre ceilalti copii pe niste chestiuni de diferenta corporala. Parintii mei, de altfel foarte iubitori, nu au stiut niciodata ce se intimpla cu copilul lor in afara casei, iar mie imi era rusine sa spun. Empatizez enorm cu copilul tau si sper sa aiba forta sa treaca peste umilinte. Poate niste cursuri de autoaparare ar fi binevenite, nu atat ca sa sara la bataie, ci cat, la nivel psihic, sa-i dea siguranta ca de fapt nu e lipsit de aparare (eu ma simteam permanent in nesiguranta oriunde mergeam), si ca isi poate permite la o adica sa ramana impasibil, dar sa stie ca are un backup.

     cu drag

   • Buna. In primul rând, mulțumesc! Din fericire, am luat in calcul tot ce tu îmi spui. Din păcate, cursurile de karate nu i-au plăcut si nu am vrut sa-l oblig sa facă nimic. Dar el știe ca noi suntem acolo pentru si doar pentru el, inclusiv in centrul familiei extinse e in centrul atenției. Totuși, activează intr-un club sportiv, e un copil sociabil ( din 33 de colegi, 20 l-au invitat la aniversari) si a învățat sa evite „viermii din fructe”. Știm cum sa gestionam situația pentru ca si noi am fost in papucii tai, adică si eu si soțul. Dacă fiul meu mi-ar da de înțeles ca e cazul însă de mutat munți, as face-o fără sa ezit.

6. Ingrijorator e faptul ca treburile astea se intampla doar in Ro. Eu doar cand vin acolo vad episoade de genul asta si sincer asta e motivul pentru care, la ultima vizita, am evitat orice loc de joaca. Copii care scuipa, imping, lovesc, injura. Clar e o problema de educatie si clar e comportament copiat de acasa. Altfel nu imi explic. De ce doar copiii romani fac asa ceva? Pentru ca in alte parti, daca un copil loveste un alt copil (scuipatul si injuratul nici macar nu exista ca notiuni), parintele reactioneaza imediat cu scuze si e vizibil rusinat, apoi isi retrage din proprie initiativa copilul din grup. Evident ca dupa cateva astfel de episoade, acel copil nu mai loveste. Dar in Romania, puterea pumnului in gura face legea la orice varsta.
   Te admir Ioana pentru calmul de care dai dovada. Sincer nu stiu ce-as face daca copilul meu ar veni la mine scuipat si lovit.

   • „Ingrijorator e faptul ca treburile astea se intampla doar in Ro.”

     Nu, nu se intampla doar in Romania, te asigur ca cel putin intr-o alta tara se intampla la fel. Nu tot timpul, bineinteles (sint si multe persoane educate si foarte ok), dar cand se intampla eu una sint bulversata, pt ca se bat in cap in cap ceea ce ai trait tu, ceea ce ai facut tu, ceea ce face celalalt, ceea ce vede copilul tau, ceea ce vrei sa-l inveti, etc E o furtuna in mine la faze din astea.

   • Nu se intampla doar in România.Eu locuiesc in alta tara si sunt si aici copii cu astfel de comportamente.Nu la fel de multi ca in Romania,dar sunt.

   • Pe bune doar în România? Nu, nu se întâmplă doar în România. Noi locuim în Franța și văd zilnic faze de genul în parc. Ies cu copilul din dotare în parc și nu îl pot lăsa să zburde singur tocmai din cauza asta. Si aici sunt care mușcă, tipă si bruschează de toate națiile. Copilului i s-a întâmplat de multe ori să împrumute vreo mașinuța sau motor de împins cu picioarele și să se trezească că vin alți copii proprietari sau nu ai jucăriei care îl smulg efectiv cu violență . Și nu de multe ori era să ajungă cu capul de asfalt dacă nu interveneam . El nu are obiceiul să lovească. Este la vârsta la care imită absolut tot .Şi de fiecare dată când observ că ar vrea să facă ce vede în jur sau să răspundă cu aceeași monedă intervin și îi explic că nu este ok ce face celălalt copil și că nu trebuie să îl imite .

   • Nu te contrazic,mai ales ca au mai scris si alte fete ca se întâmplă si in alte tari.Fetita mea merge pe 8 ani si nu a fost atinsă niciodata de un alt copil si am trait in mai multe tari ,de la occident si tari ale lumii a treia si acum intr-o tara din Europa de Est (non EU).Poarte a avut ea noroc , o sa ziceti, dar am si un băietel de aproape 6 ani si nici el nu a fost scuipat ,zgariat,impins etc.Si nici de copiii colegilor/prietenilor nu am auzit.Nu zic ca nu se întâmplă niciodată , dar e excepția ,nu regula si de obicei sunt copii de imigranți(cum spui chiar tu…de toate natiile) din tari unde se trece cu vederea asa ceva si părintii nu reactionează.Eu nu am vazut pe nimeni sa faca pipi si kk prin parcuri (culmea ca nici in Ro nu am vazut asta cand eram mica , eu si copiii cu care ma jucam cand eram mica , nu făceam asta dar am vazut in ultimele vizite in RO chiar si in curtea Episcopiei, daca puteti crede asa ceva). La scoala exclus pt ca scoala e răspunzătoare pt copii cat sunt in grija lor iar comportamente de genul descrise mai sus cu smulsul ocharilor s-ar fi lasat cu exmatricularea /sau excluderea pe o perioadă a copilului respectiv.In nici un caz nu e ceva ce se rezolva la telefon intre părinti. Referitor la incidentul din parc, permite-mi sa-ti spun Printeso ca ai gresit tu.In alte tari ( occidentale mai ales ) o mamica nu s-ar duce niciodată să vorbească cu copilul de 3 ani indiferent cate de vinovat ar fi.Se discuta numai cu adultul ce il insoteste si sincer nu as fi de acord sa imi iei copiii la intrebari Printeso…..atata timp cat eu sunt acolo discutii cu mine ..Cu mana pe inimă iti zic ca daca se intampla intr-o tara occidentală , tu ai fi fost „personajul negativ” -chit ca aveai dreptate si nu copilul si nici bunica „care se uita la tine ca la vierme”.Gândeste-te ca un străin s-ar apropia de copilul tau si ar vb ceva cu el fara ca tu sa auzi ce si apoi copilul ar pleca val vartej (poate ar si plânge intimidat de un adult,mai ales daca ar fi luat la intrebari de un bărbat)….Iti zic ca eu una as chema politia (nu, nu in RO ca ar râde de mine …).pt ca nu stiu ce i-ai zis sau ce vroiai sa ii faci…Intr-in fel te inteleg
     .. si părintii mei făceau asa daca ma supăra cineva pe la bloc , dar în alte tari eu nu am vazut adulti sa ceara explicatii copiilor de 3 ani prin parcuri.Poate dati exemple cele care ati vazut asa ceva , mentionati va rog si tara.

   • Asta ce presupune, ca aceste „alte tari” sunt un etalon de bine suprem si adevar absolut? Oamenii sunt oameni, in alte tari sau in tara noastra, traim intr-o lumein care avem acces la informatii in aceeasi masura ca si restul lumii. Ba chiar avem acces la internet si viteze mai mari decat restul Europei. Nu mai suntem inchisi si lipsiti de informatii, asa ca nu vad rostul comparatiei obsesive cu „alte tari”. A fost, s-a dus. Astea sunt reminiscente din epoca comunista si post decembrista. Am vazut parinti si copii de toate natiile si de pe toate continentele si garantez ca toti sunt la fel.

   • Eu sunt profesoara si din instict ii cert pe toti copiii care au abateri grave de comportament…apoi le tin si o prelegere parintilor cum sa-si educe copiii…Problema este ca obraznicia este prezenta la orice categorie…Sa-mi fie cu iertare , dar i-as spune parintelui care ar fi suparat de interventia mea( de bun simt) ca daca nu stie sa-l educe ii voi oferi eu aceste lectii!

   • Super, nu se vb cu copilul de 3 ani, ca tu chemi politia si dupa ce copilul tau l-a capsat bine pe al meu, tot tu faci scene de isterie. Atunci imi invat si eu copilul, tot de 3 ani, ca daca (si numai daca) este agresat primul si agresat tare, sa-i dea un pumn in fata cat poate ea de tare copilului tau. Am si invatat-o deja asa, pentru ca eu nu stau cu miau, miau, de ce ai muscat tu puisor, si i-am explicat clar ca daca la agresiune puternica loveste cat poate ea de tare nu ii poate face nimeni nimic (nici macar Politia, hihi), ca doar are 3 ani, si apoi mai sunt si eu acolo si ii tin spatele…si toate astea fara sa-ti iau la intrebari copilul ??? Mai misto asa, nu?!

   • L, da, si in Olanda, daca m-as fi dus eu sa vorbesc cu copilul altuia as fi fost personajul negativ. Mi se pare la fel de nepotrivit ca needucarea propriului copil. Dar contextul descris de Ioana il inteleg perfect. De cand am plecat din tara copilul meu nu a mai fost NICIODATA lovit, imbrancit, scuipat, jignit, etc. Nicaieri. Nici pedepsit, pus la colt, buline negre si din astea. De 2 ani. Eu nu ma mai intorc niciodata de buna voie in Romania. Atat.

   • bine ai zis, in tara in care sunt eu e considerat abuz sa faci morala copilului altuia si chiar este, chiar daca tu consideri ca moderezi o situatie , daca celalalt parinte sau considera ca a fos o amenintare pentru copilul lui sau ca i-ai hartuit copilul te poti aleg e cu amenda

     eu daca nimeresc intr-un loc unde exista fie si un singur copil ‘agresiv’ imi iau copilul si plec

     daca fiica mea s-ar comporta agresiv fata de vreun copil, as lua-o si as pleca

     nu i-as face morala nici ei nici altui copil in public si nici nu le-as da altora lectii de cum sa-si educe copii

     chiar m-a enervat cand am fost in vacanta in Bucuresti intr-un decembrie, cand din cele 10 zile nu am avut una sa nu se ia careva de noi pe strada, ba ca nu are manusi, ba ca nu are caciula (la o coada la supermarket o bunicuta i-a indesat o caciula pe cap, pe care fiemea a smuls-o in secunda 2), ba ca de ce plange si ce ii facem de plange (avea 2 ani), ba ca sa ii facem ceva sa taca, ca nu suporta ei sa auda copil plangand,razand, vorbind, cantand etc,

     bomboana de pe coliva a fost recomandarea sa luam taxiul daca vrem sa mergem la cumparaturi cu copilul in carucior, ca ocupam prea mult spatiu in autobuz (asta in conditiile in care doamna respectiva era cocotata bine merci pe un scaun si noi ocupam spatiul destinat carucioarelor), iar prin magazine si piete numai vorbe de bine ne-am auzit referitor ca abuzam copilul luandu-l la cumparaturi (cu tot cu carucior, ca daca tarasti de el sau il cari in brate nu e o problema)

     comentarii de genul cara copilul cu caruciorul pentru confortul ei personal, e lenesa, la 2 ani copilul e destul de mare sa mearga pe propriile picioare

     il forteaza sa tina suzeta in gura, pentru confortul lor personal (al parintilor, desigur), urmat de ”nu imi dai mie suzeta ta?” adresat copilului…eu ca parinte eram piesa de decor

   • Dă-mi voie sa te contrazic, Mădălina! Asta nu se întâmplă doar în Ro. Locuiesc în Italia, am un nepoțel de doi ani cu care mai merg în parc și observ des comportamente violente intre copii, arunca cu pietre, îmbrânceli, urlă, „fura” jucăriile celorlalti; și părinți care dau din umeri sau sunt prea ocupați cu „smartphonul” pt a-și observa odraslele, nu multi, dar sunt. Și nepoțelul meu are porniri de gen, evident noi îi spunem mereu ca nu se face și îl oprim, însă după doua minute face din nou ceea ce fac ceilalți. Copie, ca asta fac copiii până la o anumita vârstă. Apoi mai este ceva, depinde de reacția ta, când sunt asa mici nu prea au noțiunea de bine și rău, iar el acționează pt a provoca anumite reacții. Spre exemplu una dintre mătușile nepoțelul uitat meu găsea amuzant și râdea când acesta pălmuia, drept urmare, de fiecare data când o vedea îi ardea cate una peste obraz, și ea râdea. Făcând asta mereu, pt el aceasta manifestare a devenit un limbaj prin care comunica cu ea. El palmuieste și ea rade, pai dacă rade e ok, nu? Și ar mai fi exemple…
     Lucrez în restaurant, și avem des zile onomastice cu multi copii, avem și animatoare care de multe ori cu greu reușește sa stăpânească o ceata de 20, 30 de copii, și nu e ok, și multi părinți dau din umeri, nu toți, dar multi. ” eh…sunt copii…” Într-o seara aproape ca m-a apucat plânsul, aveam vreo 30 cu vârste cuprinse intre 7 și 13 ani, mari sa poată înțelege, fac distincția intre bine și rău. Când am intrat în sala sa le servesc pizza au sărit efectiv pe mine, îmi smulge farfuriile din mână, la fel cu apa și Coca Cola, fluierau la mine și la colega mea pt a cere ce vor, făceau comentarii prostești la adresa noastă în gura mare ca noi oricum suntem străine și nu înțelegem, s-au bătut cu pizza, am văzut un copil care punea bucăți de mâncare în paharele de apa, când l-am întrebat de ce face asta, a dat din umeri și mi-a întors spatele și a continuat, țipau, săreau peste mese, dărâmau scaune iar la un moment dat au deschis usita de la soba pt încălzire și au umplut toată sala de fum, toate astea sub ochii unui părinte „supraveghetor” care ridica neputincios din umeri și părea chiar amuzat de bătaia lor cu pizza. Când i-am spus sa încerce să-i potolească puțin mi-a zis râzând să-i las sa se distreze ca doar e petrecere. La mine acasă nu supraveghetori petrece asa iar bătaia cu mâncare sau diatrugerea decorului nu face parte din distracție…
     Părinți ignoranți, obosiți, plictisiți sau care pur și simplu atât știu atât fac, sunt peste tot. Nu exista pădure fără uscaturi.
     Asa ca te contrazic draga Mădălina, nu numai în Ro se întâmplă.

   • Dă-mi voie sa te contrazic, Mădălina! Asta nu se întâmplă doar în Ro. Locuiesc în Italia, am un nepoțel de doi ani cu care mai merg în parc și observ des comportamente violente intre copii, arunca cu pietre, îmbrânceli, urlă, „fura” jucăriile celorlalti; și părinți care dau din umeri sau sunt prea ocupați cu „smartphonul” pt a-și observa odraslele, nu multi, dar sunt. Și nepoțelul meu are porniri de gen, evident noi îi spunem mereu ca nu se face și îl oprim, însă după doua minute face din nou ceea ce fac ceilalți. Copie, ca asta fac copiii până la o anumita vârstă. Apoi mai este ceva, depinde de reacția ta, când sunt asa mici nu prea au noțiunea de bine și rău, iar el acționează pt a provoca anumite reacții. Spre exemplu una dintre mătușile nepoțelului meu găsea amuzant și râdea când acesta pălmuia, drept urmare, de fiecare data când o vedea îi ardea cate una peste obraz, și ea râdea. Făcând asta mereu, pt el aceasta manifestare a devenit un limbaj prin care comunica cu ea. El palmuieste și ea rade, pai dacă rade e ok, nu? Și ar mai fi exemple…
     Lucrez în restaurant, și avem des zile onomastice cu multi copii, avem și animatoare care de multe ori cu greu reușește sa stăpânească o ceata de 20, 30 de copii, și nu e ok, și multi părinți dau din umeri, nu toți, dar multi. ” eh…sunt copii…” Într-o seara aproape ca m-a apucat plânsul, aveam vreo 30 cu vârste cuprinse intre 7 și 13 ani, mari sa poată înțelege, fac distincția intre bine și rău. Când am intrat în sala sa le servesc pizza au sărit efectiv pe mine, îmi smulgeu farfuriile din mână, la fel cu apa și Coca Cola, fluierau la mine și la colega mea pt a cere ce vor, făceau comentarii prostești la adresa noastă în gura mare ca noi oricum suntem străine și nu înțelegem, s-au bătut cu pizza, am văzut un copil care punea bucăți de mâncare în paharele de apa, când l-am întrebat de ce face asta, a dat din umeri și mi-a întors spatele și a continuat, țipau, săreau peste mese, dărâmau scaune iar la un moment dat au deschis usita de la soba pt încălzire și au umplut toată sala de fum, toate astea sub ochii unui părinte „supraveghetor” care ridica neputincios din umeri și părea chiar amuzat de bătaia lor cu pizza. Când i-am spus sa încerce să-i potolească puțin mi-a zis râzând să-i las sa se distreze ca doar e petrecere. La mine acasă nu se petrece asa iar bătaia cu mâncare sau distrugerea decorului nu face parte din distracție…
     Părinți ignoranți, obosiți, plictisiți sau care pur și simplu atât știu atât fac, sunt peste tot. Nu exista pădure fără uscaturi.
     Asa ca te contrazic draga Mădălina, nu numai în Ro se întâmplă.

   • Nu se intampla doar in Rom. Noi evitam parcurile si locurile cu multi copii tocmai din cauza asta. Suntem intr-o tara cu natalitate crescuta si vad des cate un singur parinte/au pair cu minim 4 din care unu nou nascut deci nici o sansa sa ii poate supraveghea sau educa pe ceilalti 3 care distrug locul de joaca sau lovesc alti copii.
     Si nu am vazut nici un parinte rusinat, toti dau din umeri si isi vad de butonat la telefoane in continuare. Aici regula de baza e „copii isi rezolva singuri conflictele”. Daca intervin intre 2 copii, ca in exemplul Ioanei, sunt privita ciudat si am sanse sa cheme politia.
     La cresa sunt invatati de mici sa se apere, daca un copil il loveste ii dai si tu una mai tare sa se invete minte.

   • Aaa, suna a Israel! ????Normal ca la cresa ii dai si tu una mai tare sa se invete minte, altfel peste 15 ani cand inca n-ai fost in IDF dar arabii de 9-13 ani deja incearca sa te injunghie sau omoare cu pietroaie cum o sa faci fata?! Si bineinteles te contrazic, faptul ca noi, romanii nu suntem in stare decat sa fim parintii cate unei Emma sau cel mult ai unei Sofia si unui David in acelasi timp nu inseamna ca alti oameni care au patru, cinci copii ‘nu au nici o sansa sa ii supravegheze sau educe’!

   • eu am reparat şi dinţi sparţi ai pruncilor englezi, după împinsături, muşcături şi alte cele. Cred că e o chestie care ţine de educaţie, nu de geografie.

   • Mai unde se inatampla chestsii astea, sincer pe la ce periferii în ce familii de chavs ( ca sa nu zic mai rau ) ca eu asa ceva nu numai ca nu vazut dar nici macar auzit în UK si am stat acolo aproape 10 ani.De fapt acolo avem domilciliul si suntem trimisi in diferite tari cu serviciul (toti colegii cu care suntem aici sunt tot Britanici) si majoritatea au copii , nu am vazut nici sa se certe macar de batut nici atat.Probabil ca depinde mult de mediu in care se invart ( părintii dar si copiii ) si de educație.Daca copiii au o mama mama (singura) care mai are 5 copii făcuti cu 5 bărbati de la 16 ani si de abia ridica din pat de beată si drogata , da… clar rezultatul va si cel pe care il descrii tu.Oamenii educati in nici un caz nu isi cresc copiii asa.Am auzit de părinti din astia si mai rau , la televizor dar continuu de cred ca ei sunt exceptia si nu regula.Avand 2 copii am fost la „n” play dates si petreceri de copiii si eu una sunt impresionată de cate „please” si „thank you” aud din gura unor copilași.Crede-ma ca nu am niciun interes sa mint si mi-as apara copiii ca leoaica ( in limitele legii bineinteles) daca i-ar abuza , sau lovi cineva …dinti rupti?? Asta e GBH …Daca ai stat în UK bănuiesc ca stii ce inseamna, nu mai stau sa traduc , chestia e ca de competenta politiei nu a au pair-ului.

   • Normal că ţine de mediu. Nu am zis că erau toţi aşa, Doamne fereşte! Dar nu-s numai românii noştri prost educaţi, asta voiam să subliniez.

   • Dar nu cred că a zis nimeni ca numai romanii sunt prost educati…ci ca doar ca numai in Romania ( evident comparatia se refera strict la tarile civilizate) se întâmplă anumite lucruri … gen pipi kk in parc etc.Si asta nu pentru ca occidentalii se „nasc” educati gata ci pur si simplu stiu ca risca amenzi usturătoare. Si nu de azi de ieri de cateva generatii.Asta e valabil si pt sofat si cam tot ce tine de respectarea unor reguli. E singura solutie , parerea mea.L

   • Traiesc in Anglia si copiii sotului meu, nascuti in Anglia, cetateni britanici, dar care au trait 5 ani in Romania, unde au inceput clasa I, mi-au spus ca atata bataie de joc cata se intampla in scolile din Anglia nu au intalnit in toti cei 5 ani in Romania, iar in Anglia ne-am intors de un an. Spuneau ca ei sau alti colegi sunt luati la misto pentru aproape orice, de la firma de adidasi la faptul ca mergi cu parintii la cumparaturi si nu cu prietenii etc, pentru toate esti tinta rautatilor unor copii prost crescuti.

   • Trăiesc și eu în Anglia de câțiva ani și, deși eu personal nu am copii, am avut și am încă experiențe de coșmar cu unii dintre ei. De când m-am mutat am avut probleme cu ei. Nu au mai mult de 8 ani fiecare, dar să-i auzi cum zbiară și se înjură intre ei, te sperii. Vin și ne bat la ușă ș-apoi fug, trântesc poarta, aruncă cu papuci și pietre în geam, ne strigă pe stradă, ba chiar își și bat joc de noi. Așa ceva eu nici nu-mi închipui sa se întâmple în România. Am încercat și cu frumosul, i-am și ignorat, nimic. Ei chiar se simt imuni, ca au dreptul sa facă ce fac. Și ca dovadă, am chemat poliția până la urma, că nu mai știam ce să facem. Când au auzit părinții au tăbărât la ușa noastră, „ce ai tu cu copilul meu? Copilul meu nu a făcut nimic. Tu să-l lași în pace ca te bag în închisoare.”. Deci absolute mayhem. Și cu toate ca situația e mai calmă deocamdată, tot nu s-a schimbat mare lucru. Doar frecventa cu care se întâmplă.

     Cunosc, de asemenea, adolescenți englezi care mereu se plâng de hărțuirile dintre copii la școală, iar profesorii, din ce zic ei, par să nu se prea deranjeze.

     Sunt conștientă că e probabil problema de „class difference” și ca probabil am nimerit fix în „chav city”, din păcate, dar am zis sa împărtășesc și povestea mea, ca dovadă ca nu e o problemă strict românească. Ba, uite, câteodată chiar poate fi mult mai rău în vest unde copilul se pare ca nu greșește niciodată.

   • Hmmm Pai asta e cu totul altceva. Iar in Ro nu li s-a intamplat probabil pt ca ori erau prea mici (ca sa conteze marca de incaltaminte sport) ori au fost la scoala privata. Copila vorbea de dinti sparti, nu de sicanari din astea ( eu una nu as tolera, sincer as vorbi cu scoala este o forma de bullying).Oricum e imposibil in orice scoala din lume sa nu existe anumite conflicte în intre copii…totul e să se solutioneze civilizat.
     Citesc mai jos ca , copii de 8 ani bat la usile vecinilor si fug..Eu nu am vazut copii de 8 ani singuri la joaca (sunt sigur din UK Copii aia ?).Ca si in cazul colegilor copiilor tai vitregi , copiii din scoala nu sunt neapărat britanici…Eu am avut copiii la scoala de stat numai 1 an si peste jumătate din clasa erau din alte tari…Si clar nou veniti pt ca nu vorbeau engleza bine …deci normal ca au venit cu obiceiurie lor.Nu ridic in sclavia Anglia si nici nu am experienta crescutului copiilor în Ro).Eu am spus numai ce am remarcat in vacante (facutul nevoilor in parcuri , incidente nu am avut).Pana la urma fiecare cu parerea si experienta lui, citint aici nu pot sa ma bucur ca a mea e fericita !
     P.S constat ca totul e rău în România pana vineri cineva si spune ca in alta tara stau lucrurile altfel….

7. Mai dragilor, eu in situatia asta sunt pentru autoaparare. Adica daca cineva ma loveste sterg cu el pe jos fara niciun regret. La fel i-am invatat si pe cei mici. Empatie si respect cu cine merita, daca esti in pericol lupti. Pana acum n-am fost probleme, l-am luat odata pe cel mare, de 5 ani de pe un baiat de vreo 10 pe care il pusese la pamant si il imobilizase dupa ce l-a lovit ala. Al meu zicea ca sa vina parintii lui sa-l vada ca a fost obraznic si de asta l-a pus jos sa se calmeze. M-am prapadit de ras. Am uitat sa zic, cei mici ai mei iau lectii de autoaparare, sau de interactiune cu nesimtitii cum le zicem 🙂

   • Da, in jungla actuala si eu voi proceda la fel cand voi avea odrasle.Problema e alta la metoda asta : bun, il invatam autoaparare, sa dea al doilea, da’ cum reusim sa-i facem sa-nteleaga sa nu-l provoace pe altul sa dea primul numa’ ca sa se poate „apara”.Ai mei tot pe principiul autoapararii m-au indrumat si de fiecare data cand nu-mi convenea de cineva atata il stresam pana ceda si sarea la mine.Si atunci…potopul.Cu chestia asta chiar am emotii!

   • La noi nu au fost astfel de probleme. Le-am explicat de mici ca puterea inseamna mai ales responsabilitate, ca o poti folosi si pt bine si pt rau, etc. Cei mari (5 si 7 ani) o antreneaza cu tot dragul pe cea mica de aproape 3 ani. Poate asa le e firea, dar niciodata nu s-au batut intre ei sau cu alti copii (adica sa inceapa ei, ca de aparat se apara, insa nu prea lovesc, mai degraba imobilizeaza agresorul si il fac de ras)

   • Auto apărarea nu merge de la orice vârstă. Cum ar fi 2 ani de exemplu când ei imită absolut totul . Nu o să stie să facă diferența.

   • Autoapararea, asa cum o descrii tu, nu ia in calcul riscul (destul de mare) de a avea in fata ta pe cineva mai puternic si mai putin educat decat tine. In plus, mai ales in cazul copiilor (care nu constientizeaza intotdeauna diferenta de forta / statura, etc) oricand se poate intampla un accident cu urmari grave.

   • Pai doar nu-s singuri, sunt mereu prin preajma si de obicei ii despart. Pana acum ai mei nu si-au furat-o deloc, se pricep f bine. Nu-ti imagina ca ii las sa-i cafteasca pe altii, chiar daca uneori as fi tentata. Dupa cum am zis, ai mei in general ii imobilizeaza pe agresori si ma striga sa le laud isprava :). De altfel m-au vazut si pe mine punand un hot de buzunare la pamant si chemand politia in timp ce-l tineam jos (erau si ceva trecatori total indiferenti)

   • Da, procedezi corect, Lia. Daca ne invatam copiii de mici sa se apere, sa reactioneze si sa aiba incredere in fortele proprii, poate asa vor fi si la maturitate. Sa nu mai confundam teama de a reactiona cu , vezi, doamne, buna educatie.

8. Eu din cauza asta evit parcurile.
   Nu e cea mai buna solutie, dar decat sa vin cu nervi si frustrari de fiecare data, prefer sa calc cat mai rar prin ele.

9. Ioana, concluzia mea de parinte de Sofie empatica si complet inofensiva de 9 ani este ca nu exista speranta pentru generatia asta si urmatoarele 10 din punctul acesta de vedere…Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte, viata e o jungla and other stuff…
   Sunt diferente ATAT DE MARI………….
   Nu ne ramane decat sa ne retragem, noi suntem diferiti, majoritari sunt ceilalti…Ata ete, stam pe margine.

   • Stai pe margine si accepți scuipatul de pe obraz si urmele de dinti pe braț? Eventual cu lacrimi șiroind pe fata? Hm… Eu as investi in niste cursuri de autoapărare. De fapt, chiar asta o sa fac atunci cand vor avea copiii vârsta necesară. Mitocani sunt peste tot, iar daca o vorba anapoda poate fi ignorata, agresivitatea fizică nu. Cel puțin nu pt mine.

10. Uite de asta eu evit cat pot aglomerarile de copii. nici asa nu e bine, insa eu nu prea sunt diplomata atunci cand copila mea e agresata 🙁 nici nu vreau sa ma gandesc cum va fi cand o voi da la gradinita in toamna …

11. Cum sa nu ia in calcul ce fel de adulti vor rezulta? Sigur ca iau, niste adulti perfect adaptabili la societatea romaneasca. Adica, cum sa iti pui o astfel de intrebare a doua zi dupa alegeri? Cand deja stii cati puscariasi, puscariabilu, manelisti, analfabeti, nesimiti si tupeisti vor fi primari in toata colturile tarii, inclusiv capitala? Cand fix in capitala unei tari cica europene cetatenii au avut treburi mult mai importante decat sa iasa la vot? Care e masura succesului la noi? Ca mai avem asa, cate un zvac, dar trece repede. Civilizatie e undeva dincolo de granita. Eu una nu mai astept nimic bun in aceasta tara. De cate ori ma intreaba copilul de ce i se intampla lucruri nedrepte ii raspund ca e din cauza ca mama a fost prea comoda si lasa si nu a putut sa o creasca intr-o tara normala- nu perfecta, doar normala.

    • Deea, mi s-a parut ca esti cumva resemnata. Eu iti spun sa nu renunti, si nu cred ca esti lasa.

12. eu cred foarte tare in faptul ca acei copii care sunt violenti, sunt copii ai caror parinti au fost/sunt violenti cu ei…

    • Eu nu cred că este o regulă. Este vorba de instinct şi de lipsa de empatie a copiilor mici.

    • Ba este o regula! Empatia se invata din familie, instinctele se educa de catre parinti. Sunt copii empatici de la natura si altii la care trebuie sa muncesti mai mult. De acord! Dar asta nu e o scuza pentru parintele care renunta usor.
      Si niciodata nu e vina copilului! Copilul e o pagina alba, este format de mediul in care traieste (parinti, bunici, vecini, scoala, copii din parc). Atunci cand copilul tau da un alt copil cu capul de asfalt sa stii ca e vina ta si nu al lui!

    • Am impresia că nu ai citit comentariul la care am răspuns.

    • Eu cred foarte tare ca nu stii ce spui.

    • ce simplu sa contrazici, fara un argument…

13. Din pacate daca copilul nu invata sa se apere tot timpul o sa sufere agresiunea celorlalti.Mi-am invatat fetita sa nu impinga,sa nu loveasca,sa nu ia ce nu este al ei.Cu ce o ajuta?Cu nimic.Este tot timpul speriata ca din nou o sa o loveasca cineva,ca din nou o sa ramana fara jucarie.Nu spun ca era bine sa o invat altfel dar cred ca am gresit undeva.Chiar ieri un baietel mai mare a lovit-o si a trantit-o cu fata de podea(eram la un loc de joaca).Baietelul a fugit.Fetita mea a plans si a inteles cu greu ca nu a fost lovita intentionat si ca probabil nu a vazut-o.Surprinsa am fost ca parintele a plecat fara sa intrebe nimic.Si vazuse situatia.Daca asta este ce ii invatam,avem probleme grave.Noi am locuit si in alta tara.Si acolo copii lovesc sau iau jucaria altui copil.Intotdeauna parintii intervin.Dar intotdeauna.Eu cred ca toate sunt din lipsa de bun simt a parintilor.Si da nu este corect sa spun asta dar asa cred.

14. Din motivele enumerate de tine, eu si sotul am decis ca baietelul nostru va invata tehnici de auto aparare de la varsta frageda iar mai tarziu arte martiale bazate pe tehnici defensive si nu atac. Din pacate traim intr-o tara in care altfel nu se poate, legea junglei e la fiecare pas…iar eu doresc sa-l stiu pe baietel perfect capabil sa se apare, sa nu fie niciodata o victima neputincioasa si mai mult sa-i apere pe cei mai slabi. Vom munci mult in a-l educa sa nu fie niciodata primul care da, sa nu provoace neintelegeri doar pt ca stie sa se apere/loveasca….vom vedea cu timpul, insa eu nu accept ideea de a sta pasiv in timp ce un alt copil il scuipa, musca, loveste…etc.

15. Ma dezarmeaza complet cand vad parinti rai cu copiii lor – smucituri, cuvinte urate, judecati nedrepte, etc, toate in vazul tuturor in parc (nu vreau sa imi imaginez ce se petrece acasa la ei) si apoi ii vad pe copilasii lor aplicand acelasi tratament copiilor din jurul lor. Privirea plina de rautate a parintilor o regasesc identica si la copilasii lor. Copiii aceia nu au nici o sansa sa devina oamenii drepti, buni, prietenosi pe care ni-i dorim prietenii/colegii copiilor nostri. Copiii se nasc buni, noi ii invatam sa fie altfel.

16. nu uita, copilul face ce vede! Copie nu ce spune mama, ci mai ales ce face mama.

    • Mm, ma indoiesc. Adica, e asa cum spui, dar pana la o varsta. Mi-a venit copilul de la scoala cu cateva gesturi si expresii, care te asigur, nu la mine (sau in familie) le-a vazut sau auzit.

      Cand sint mai mari incep sa spuna si sa faca si ce vad in jurul lor, si ce fac ceilalti si cum fac ceilalti, incep sa raspunda „pe moment” conform momentului, incep sa faca lucruri manati de „spiritul de echipa”, sau din dorinta de „a nu mai prejos”.

      Cert este ca pe masura ce cresc se complica treaba :))

17. Ma bucur ca ai abordat aceasta tema, ma framanta si pe mine de ceva timp. Incerc sa-i explic fiului meu ca asta nu-i face copii rai pe acei copii care se manifesta asa, ci doar au o problema pe care nu stiu s-o rezolve. Ceea ce ma ingrijoreaza este ca vazand atat de multi copii manifestandu-se asa, va incepe si el (3 ani) sa imite, chiar daca in familie nu exista astfel de comportament si il incurajam sa-si manifeste altfel nemultumirea sau oboseala sau disconfortul… Sper sa gasim o cale.

18. Am si eu un baietel, pe care l-am crescut departe de nebunia asta urbana. Am plecat cu el la munte si 3.5 ani l-am tinut in curte singur sa se joace asa cum si-a dorit. Ne-am intors acum 3 luni in Bucuresti pentru ca isi dorea foarte mult sa se joace cu copii si am constatat (nu numai eu) ca este cel mai cuminte, cel mai linistit copil – poate prea cuminte? Aici a vazut pentru prima oara cum este sa patesti lucruri ca cele descrise in povestea asta. Acum sunt dezorientata. Mai avem 2 saptamani si ne intoarcem la munte. Am facut bine sa il pun in fata acestor fapte? A invatat ceva bun/rau? Am schimbat ceva? A meritat experienta? Eu am inteles ca exemplul e un factor important, dar mai important e mediul. Noi putem face ceva pentru ei. Dar, tot timpul in viata este posibil sa se intalneasca cu astfel de situatii, iar acestea pot soca. Cum va trebui sa se comporte?

19. E trist. Noi inca nu ne-am confruntat cu conflicte între copii, insa sunt sătulă de mizeria de prin parcuri si locuri de joaca. Așa părinți așa copii. Chiar aseară eram la locul de joaca presărat pe jos cu coji de seminte, bete de la inghetata, ambalaje de tot felul, aruncate si de copii, loc care fusese renovat acum înainte de alegeri si care arată chiar bine, Parintii stăteau cu cutia de bere pe margine la taclale cu altii scuipand cojile de la seminte. Când ii vad îmi vine sa ma duc undeva departe intr-o lume altfel. Dar unde o fi aia? De câte ori Ieșim la joaca îmi rămâne un gust amar de la ce poți vedea acolo. Inca o data e trist, foarte trist de ceea ce vine din urma!!!

20. Exact cum spun fara incetare, din pacate, parintii sunt imposibil de civilizat! Iar cand un mitocan sau o nesimtita sunt parinti, „educa” si sunt exemple pentru copiii lor, ne paste haosul! Cam cat vom rezista adunand gunoaie dupa altii, facand observatie in van, explicand cuvinte obscene, evitand cercuri violente etc? Pentru ca nu este un efort sustinut, din pacate, si nu se intrevad schimbari notabile de atitudine.

    • Nu sunt imposibil de civilizat, doar ca trebuie creat contextul necesar. Uite, noi locuim in Abu Dhabi, este cel mai curat loc in care am fost eu vreodată, in parc nu vezi o scamă pe jos, fumatul si accesul animalelor sunt interzise. E adevărat ca exista si o armata de oameni care fac curat si încă una de agenți de securitate. Populația este foarte mixtă sunt oameni din toate colțurile pamântului, ponderea fiind asiatici si fără sa supăr pe nimeni ei nu sunt cei mai Civilizați oameni de pe planeta, in condițiile in care in India oamenii își fac nevoile pe strada. Aici însă nu arunca nimeni o guma pe jos ca risca sa ia amenda. Ca sa dau un exemplu si din Romania, in orașul din care sunt eu a făcut primarul curatenie foarte ușor, a pus polițiștii comunitari sa dea amenzi oamenilor care arunca gunoi pe jos si a fost nevoie doar de câțiva amendați ca acum sa nu mai arunce nimeni nici măcar un chiștoc. Din păcate Civilizația se face cu legea, eu asa cred,sunt prea puțini cei care se vor civiliza din principiu.

21. 🙂 Tara normala, copii empatici, buni….oameni buni, noi facem normalitatea, nu vine din cer, nici de la guvern, nici de la organizatiile mondiale!!!
    Avem copiii asa cum ni i crestem! E f simplu! Nici in tarile ultra dezvoltate, nu ti garanteaza nimeni lipsa conflictelor! Ele sunt parte din viata, ca e parc sau alta colectivitate. Evitarea, fuga sau condamnarea sistemului nu cred ca ajuta pe nimeni. The wheels of the bus go round and round…u know?!
    Mi se pare asa trist ca ne dorim mereu schimbare in bine, dar nu suntem dispusi sa facem nimic pentru asta. Nici macar pentru copiii nostri….Vrem masa pusa gata si cred ca si atunci, tot nu ar fi destul. Niciodata nu i destul de bine. Si statul e de vina.
    Da, statul nostru degeaba…:|

22. Eu cred ca ai reactionat civilizat si mai mult nu puteai face. Parintii, bunicii sau oricine are in raspundere un minor si care considera ca daca copiii lor nu musca si nu scuipa acasa (decat in situatii exceptionale) si pretind ca asta inseamna niciodata, au probleme grave la cap. Mereu copilul poate sa faca ceva nou pentru ca de regula ei imita si experimenteaza. In fine… Cu educatia e mai greu in Bucuresti. Aici e doza cea mai mare de inculti, oameni care traiesc intr-o ignoranta si autosuficienta zilnic….
    Zic sa facem un parc cu intrare bazata pe legitimatie in care sa intre doar cei ce rezoneaza cu bunul simt si educatia 🙂 ce bine ar fi !

23. Este trist ceea ce povestesti, pentru ca a fi parinte este inainte de toate un privilegiu, privilegiul de a educa, de a modela, de a lasa ceva din tine posteritatii, acest privilegiu trebuie tratat cu responsabilitate chiar si atunci cand grijile ne depasesc. A fii parinte nu e un hobby si nu e doar o distractie, e ceva sacru. Nu inteleg cum acesti parinti vor ca in urma lor sa ramana explemplare de creaturi umane mai rele decat au fost ei…

24. De foarte foarte multe ori ma gândesc ca nu mai avem nicio speranța. Ma doare sufletul când vad cât e de blândă și mica și empatica mandra mea. Și speriata de copii. În înțelepciunea ei de 2,3 ani a ales sa ocolească toți copiii necunoscuți decât sa mai fie împinsă, muscata, zgâriata. 🙁

25. Suntem in vacanta intr o alta tara. Fetita mea tocmai a facut o criza de toata frumusetea pe plaja. Sunt putin depasita de situatie dar o las sa se consume. Isi revine relativ repede. Apoi apar,nu stiu de unde,2cupluri de romani binevoitori care sa imi explice ca aceste crize se rezolva numai cu bataie. Ca ei au copii mari si nu mai fac crize pt ca i au altoit din greu. Nici prin cap nu le trece ca aceste crize oricum dispar cu varsta. Eu zic ca trebuie sa mai treaca niste generatii pana ne vom destepta

    • …isi revine relativ repede, dar cat de repede isi revin cei din jur?! Ca tocmai despre asta se discuta, bunul simt, picul de respect fata de celalalt. La o criza ‘de toata frumusetea’ nu poate fi si ea luata in brate si dusa undeva mai retras, unde nu sparge urechile nimanui?!

    • Da, putea sa o bage cu capul sub apa, mai retras, sa nu dea peste cap vecinii de cearsaf… really, tu te dai peste cap daca plange un copil langa tine pe plaja, iti ia timp sa-ti revii? stii tu ca nu a luat-o in brate, unii tipa si cand sunt luati in brate… unde te duci mai retras cand esti pe plaja?

26. Asa se educa oamenii needucati, pentru care e ok sa faca ceva stupid, rau, nemilos si sa minta ca nu au fost ei.
    Parintii lor le dau acest exemplu, si ce e si mai rau e ca in situatiile in care copii au acelasi comportament acasa, fata de parinte, parintele il bate, ca sa-l educe.
    Si atunci copilul e confuz, e ok sa musc o fetita de mana si sa spun ca nu am fot eu, dar nu e ok sa sparg vaza acasa si sa spun ca nu am fost eu?

27. Offf, credeam ca sunt singura care nu se simte confortabil la locurile de joaca…pe de alta parte imi doresc sa interactioneze mai mult cu copii din jur (are 3 ani)
    Pana acum nu am avut astfel de accidente insa ma gandesc serios sa il trimit la ceva arte martiale, ca sa invete sa se apere pentru ca nu o sa fiu mereu in apropiere. Uneori am senzatia ca sunt eu exagerata ca sunt langa el mereu in parc si intervin in situatii in care el nu vrea sa dea o jucarie sau vrea sa ia o jucarie care nu e a lui…in marea lor majoritate parintii, bunicii stau pe banca si ii lasa sa se descurc, ba chiar sa ajunga in situatii periculoase (urcati pe acoperisul toboganului intr-un picior)

28. Fraza asta nu am inteles-o: „E vina mea că mă deranjează alții, și că ai mei copii sunt deranjați de ei și de copiii mei.” In rest, cam inteleg de ce inca ne zbatem in iresponsabilitate, inconstienta, intoleranta… pacat…

29. problemele de mai tarziu cred ca pot fi si mai grave. Exista cica un cuvant nou cica Bullying, denumeste o activitate care se practica prin scoli. In principiu alti copii jignesc, bat , exclud din grup alt copil. Eu in liceu am vazut asa ceva de foarte multe ori si nimeni nu facea nimic. Profesorii stiau de copii amenintati cu bataia in afara scolii ( cica in afara scolii nu se bagau ca nu e domeniul lor), am vazut copil ( in fine adolescent) alergat prin clasa cu un scaun cu care se dorea a fi izbit in cap ( nu , nu erau glume proaste, nu era joaca, era agresivitate , doi baieti alergau o fata mai timida, uratica, tocilara si doreau sa o pocneasca cu un scaun) si nimeni nu facea nimic . Am vazut N batai in curtea scolii. Eu in clasa a 5-a in curtea scolii am fost batuta din senin de alta fata de aceiasi varsta. Nimeni nu a luat atitudine. Daca fata era lovita cu scaunul ala in cap? Daca eu ma loveam cu capul de ciment in curtea scolii? Acesti copii/adolescenti invata de mici ca agresivitatea e ok. La 4 ani in parc musca si lovesc, mama si bunica dau din umeri, si uite asa au unda verde sa creada ca e firesc sa maltratezi pe cine vrei cand vrei , in functie de cum iti convine tie.

30. Nu, nu ti se pare. Chiar nu mai avem nici o speranta. Tocmai de aceea nu am intentionat sa fac copii, mi se parea ca nu am dreptul de a condamna o noua fiinta la aceasta viata mizerabila. Dar acum, daca tot am facut unul, lupt cat pot pentru a-l creste moral in acest ocean de prostie rauvoitoare. Ii sunt datoare cu asta.

31. Eu as fi dus copilul agresiv la apartinator si as fi cerut socoteala. Nu m-as fi luat eu de copil pentru ca nu as fi rezolvat nimic, poate mai rau ar fi escaladat problema fiind vazuta luand la rost un copil.

32. e simplu. adulti cocalari produc copii cocalari. tu educa`i in continuare pe Sofia si Ivan asa cum o faci, ca e bine.
    tot respectul pentru tine ca nu te`ai pus sa te certi cu parintii copiiilor muscatori si scuipatori, ca se ajungea ca la usa cortului si nu dadeai un exemplu bun copiiilor tai, probabil nici nu faceai fatza la atata nesimtire.

33. Pt.toate pericolele care sunt in lumea asta,eu am sa-mi dau fetita la curs de auto-aparare!Cred ca s-ar schimba multe daca ar stii copilul sa reactioneze,nu lovind ci „fentand” pumnul venit din senin 🙂

34. Trist și adevărat!

35. Din pacate aceste lucruri nu se intampla numai in parcuri. De curand cineva mi a spus de un baietel care l a impins pe altul pe scari la scoala. Eu sincer imi pun problema de scoala particulara unde copiii sunt mai bine paziti.

    • Nu neapărat…am o prietenă care și-a dus copilul la o grădi particulară și la scurt timp începuse să viseze urât, să plângă și să țipe că nu vrea să mai meargă acolo, dar nu spunea motivul..

36. „Nu a vrut să se întoarcă la locul de joacă. Am mers pe iarbă, printre copaci, unde ne-am jucat singuri de-a Elsa, apoi ei au descoperit un copac cu scorburi și s-au jucat acolo mai bine de jumătate de oră, singuri, cu crengi, pietre, pâmânt.”

    Legat de asta, pt Ioana, pt Robo, si pt oricine doreste sa raspunda, am doua intrebari:
    1. Procedand asa nu cresc frustrari in copiii nostri? Intreb pt ca si noi am ajuns sa frecventam locuri mai linistite, pt ca in parcul mai mare de joaca, intotdeauna sint copii mai mari care „taie fața” copiilor mai mici, care, cum vad intentia unuia de a se duce la leaganul sau toboganul liber, imediat o zbughesc si il ocupa, stand acolo pana ceilalti isi pierd rabdarea sa-si mai astepte „randul”. Ma intreaba de ce ceilalti pot face asa si el nu, de ce altii pun stapanire pe locul de joaca desi (dupa cum i-am spus) parcul de joaca este un loc public si fiecare copil are dreptul sa se joace. El se plange de situatie, eu ii explic, si, desi intelege, am convingerea ca in sufletul lui raman lucruri care „nu se leaga”.

    2. Procedand asa nu cumva le dam „mana libera”, nu cumva tacit aprobam acest comportament? Daca eu ajung sa nu mai merg intr-un parc de joaca pe motiv de copii needucati, nu „castiga” ei?

    • Ba da. Cred că problemele trebuie înfruntate, nu evitate!

    • Da, dar pt a le infrunta ar trebui sa ai o armata cu tine… ca singur (sau singura, in cazul meu) chiar vorbesti in zadar (daca nu escaladeaza problema).

    • @Feedback,

      Stiti niciodata nu am inteles dorinta parintilor de a interveni in joaca copiilor, in mod special in parc. Am o fetita in varsta de 3 ani, e un copil bland (nu se pune problema de violenta sub orice forma verbala sau fizica) si in parc imi place sa o las sa se joace dupa bunul plac. Are un obicei se suie sus in varful toboganului si ramane acolo, nu vrea sa alunece pe el dar nici sa sa intoarca. Nu ramane mult timp acolo deoarece un parinte intervine in 100% din cazuri si ii spune ”Hai, trebuie sa te dai la o parte” sau daca sta pe un leagan si nu se da tot un parinte vine si o intreaba “Daca nu te dai, las-o pe ea/el”.
      Ok, acum nu inteleg: eu credeam ca copii sunt acolo sa se joace liber, nu dupa instructiuni. Se pare ca parintii sunt in parc ca sa isi instruiasca copii in ale jocului: acum te dai in tobogan, apoi in leagan, nu asa tare, nu acolo etc Si vesnicul “Joaca-te frumos” – ce o fii insemnand asta pt. copil? Copii pot discuta intre ei, uneori cu rezultate alteori nu, parintii ar trebui sa-i lase sa faca lucrul asta, mai ales la locul de joaca

    • Si pe mine cel mai mult ma deranjaza interventiile parintilor/buncilor in parc. De fiecare data nu aud decat instructiuni „da-te asa, fa invers, hai aici etc”.
      In ceea ce priveste violenta este din cauza parintilor. Aud in jurul meu expresii” hai ca iti dau doua” sau „daca nu….ti-o iei” si altele,spuse la copii de la 1 an in sus, deci parintii sunt de vina, cred in continuare ca o palma la fund nu e bataie ci educatie.

      Nu sunt de acord nici cu cei care spun ca trebuie sa-i invatam cu autoaparare, adica sa dea al doilea ca altfel nu razbesc in jungla asta. Am intalnit copil educat asa si este violent.
      Autoapararea cum o vad eu:
      – l-am invatat ca cei care lovesc sunt slabi, ca nu stiu sa comunice altfel;
      – cel mai bine e sa incerce sa vorbeasca cu ei sau sa gaseasca un adult (eu, educatoarea etc) daca e in continuare violent;
      – cei puternici pleaca daca nu au cu cine vorbi deoarece e pierdere de energie;
      si restul regulilor de baza nu vorbim cu strainii; nu mancam de la nimeni in afara de familie pe strada; nu mergem nici unde fara cineva din familie chiar daca cunoastem persoana; si altele

      Daca suntem in parc si intra in anumite conflicte nu am incercat niciodata sa explic celuilalt copil sau parintelui, ii explic lui ceea ce a fost gresit si ii spun chiar lui ca unii parinti nu explica ceea ce e rau in a lovi. De multe ori ma aud si ceilalti si devin mai rusinati decat le-as fi spus-o lor in fata. Oricum adultilor care cresc copii asa, nu le place sa l-i sa spuna ce sa faca, stiu ei mai bine.

      P.S.”Chiar nu i-ai dat nici una nicio data?” ma intreaba lumea:)

    • Cand parcul e aglomerat si este evident faptul ca sunt copii care ar vrea si ei sa foloseasca toboganul, balansoarul etc., a permite copilului tau, in numele libertatii de a se juca „cum vrea”, sa puna stapanire pe el nu e departe de a-i permite sa muste…

    • Corina,

      Eu spuneam altceva, iar ca sa intelegi ce spuneam voi crea un exemplu luand cazul tau. Tu ai o fetita de 3 ani, mergi in parc la joaca, iar cand ajungi vezi ca un grup de copii (care la cat de mari sint, e si greu parca sa-i mai numesti copii) care, abia observa intentia unui copil sa se urce pe tobogan, de ex, se cocoteaza acolo si butoneaza telefonul, uitandu-se la tine si la copilul tau ranjind. Si asa fac toti copiii mari cu toate jocurile de acolo (inclusiv leaganele pt copii mici). Ca sa nu spun cu ce viteza alearga prin fatza un copil care abia inceapa sa mearga. Tu ce faci atunci, sau… ce ar trebui sa faci? Cum te simti tu (nedorind sa intervii si chiar daca ti-ar trece prin cap sa o faci, realizezi ca in fatza atatei nesimtiri nu prea ai avea sorti de izbanda) si cum s-ar simti fetita, vazand ca nu are acces la nimic? Si cum ii explici ca desi e un loc public si un loc de joaca, ea nu se poate juca cum ar vrea?

      „Ok, acum nu inteleg: eu credeam ca copii sunt acolo sa se joace liber, nu dupa instructiuni. ”

      Da, dar cu instructiuni sau fara, trebuie totusi respectate niste reguli, si trebuie totusi respectati cei de langa noi.

    • @Feedback,

      Acum se contureaza mai bine ceea ce ai vrut sa spui in primul comentariu. Inteleg desigur ce vrei sa spui, sincer nu am experimentat pana acum astfel de situatii. Am vrut doar sa subliniez ca uneori copii se pot cocota undeva (tobogan,leagan) nu din rautate sau pt. a bloca accesul ci asa….nici eu nu stiu de ce, poate le place, habar n-am. Bineinteles eu am facut referire la copilul meu care are doar 3 ani si mai face asa cateodata. Inteleg acum de la tine ca sunt si alti copii mai mari care o fac in mod intentionat. Personal, cred ca as incuraja-o sa se duca sa le spuna: vreau si eu sa ma dau, vreau si eu sa trec etc. etc. Daca nici asa nu functioneaza iar copilul spune ca are nevoie de ajutorul meu, i-as aborda in mod prietenos pe copii “problema”. Sunt optimista ca va functiona.
      Imi plac regulile, nu cred ca putem exista fara ele si nu traiesc decat respectandu-i pe cei de langa mine.
      Cineva spunea mai sus ca a-i permite copilului “in numele libertatii” – ce pompos suna, ma si amuza, mai ales ca vorbim de joaca in parc – sa se joace cum vrea si sa puna stapanire pe el nu e mai departe de a-i permite sa muste. Este exact ceea ce am vrut sa subliniez, parintii nu vad joaca copiilor in parc ca pe o distractie copilareasca, ei sunt acolo pt. ca copii sa se dea pe tobogan de 3 ori, apoi in leagan de 4 ori samd. Doamne fereste sa stea vreun copil asezat in leagan si sa nu se dea continuu in el. Si partea cu muscatul nu am inteles-o, eu ma refeream la joaca nu la violenta sau agresivitate.
      Scuze, m-am lasat dusa de val si am deviat de la subiectul pe care l-ai adus tu in discutie.

    • Nu inteleg, ce speri sa faca ceilalti, sa stea la coada asteptand sa se decida fetita ta daca se da sau nu?
      si a mea are obiceiul sa se aseze cateodata pe partea de jos o toboganului si sa mediteze sau sa-si spuna povesti :)))
      mi se pare firesc sa ii spun sa se dea la o parte sa dea si alti copii, de-aia e toboganul, sa aluneci pe el. E chiar culmea sa ti se para si asta deplasat. Una e ca un parinte ii dicteaza copilului cu ce viteza sa se dea in leagan, ce urmeaza dupa leagan si de cate ori sa se dea pe tobogan, si alta e cand un copil (al tau propriu sau al altuia) se suie pe tobogan fara intentia de a aluneca blocand accesul altor copii

    • Bingo, ati inteles perfect: exista in toate un bun mers al lucrurilor, exista un mod de a folosi lucrurile astfel incat sa optimizam experienta de joaca, interactiunea dintre copii, atmosfera la locul de joaca. Si exact, Dvs. sunteti acolo tocmai pentru a o invata cum sa se dea pe tobogan (nu il ocupi o vesnicie pentru ca nu poate avea fiecare copil toboganul lui, nu te urci invers cu picioarele, etc.), cum sa se dea in leagan, si tot asa. Si cam cat ati avea Dvs. pretentia ca ea sa rapeasca din timpul de joaca al altor copii ocupind varful toboganului ca un huhurez?!

    • In sitautii gen aia cu leaganul, daca nu intervine adultul insotitor al copilului care il ocupa, eu una intervin eu. Politicos, dupa ce fi-miu s-a rugat de copil de nshpe ori sa-l lase si pe el si acela l-a ignorat. Ii spun frumos „uite, baietelul de langa tine (adica al meu) te-a intrebat ceva, ai vrea s-ai raspunzi?” Dupa prima tacere, insistand pe ton frumos, in 99% din cazuri celalalt copil il lasa si pe al meu si se termina cu bine.
      Uneori merge asa.
      In orice caz, desi mi-e lehamite de locurile de joaca, il incuranjez sa mearga, chiar si dupa ce are loc un conflict incerc sa nu-l „extrag” din peisaj. Pt ca nu doresc sa invete/creada ca solutia este fuga.
      Din pacate va creste in aceasta societate, iar copiii de acum vor creste adulti ..va dati seama ce fel de adulti..Iar al meu va trebui sa stie sa se descurce si cu asa ceva. Incerc sa il las -deja- sa inteleaga ca viata nu-i mereu o fondanta roz..Nu, nu ma bucura asta, mi se pare cateodata prea mic pt a intelege toate astea, dar…nu-l pot creste in clopot de sticla..

37. Așchia nu sare departe de trunchi…Sper că micuța ta e bine acum și nu a rămas cu vânătaie în urma mușcăturii.

    • Din experiența mea de spart lemne, am văzut niște așchii sărind la distanțe impresionante. 🙂 Cel mai ușor e să arunci vina pe cineva. Părinții sunt de vină, școala, copiii de la grădiniță, dar el, temperamentul lui, bagajul lui genetic n-au nici un cuvânt de spus?

    • Sunt de acord. Fiecare copil are propriul lui temperament.

      Citeam si la insemnarea despre caini cum parintii ii fac pe copii sa se teama de caini etc. Mie mi-a fost mereu groaza de caini, oricat ar fi fost ei de mici. De cand am nascut, am avut grija sa o iau pe fetita mea pe sus de cate ori s-a apropiat vreun caine de noi, sa fiu ingrozita de orice caine in lesa sau nu, fara ca asta sa aiba nici cel mai mic efect asupra copilului. Dupa 4 ani, nu am avut de ales si trebuie sa accept ca fetita mea adora cainii. Asa ca neavand de ales, tot stand in preajma lor, am inceput si eu sa ii accept, sa ii mangai (obligata de ea :))) ) etc

    • Corect. Un copil poate avea un comportament urit din rautatea specifica virstei ( da, nu sint niste fiinte angelice toti), din curiozitatea de a vedea ce se intimpla daca provoaca o situatie, din dorinta de a fi pe plac altor copii. Daca ar fi stiut ai mei ce prostii gindeam si faceam in copilarie, i-ar fi apucat disperarea.

38. Eu inteleg ca educatia data de parintii e de vina pentru acest comportament violent, dar am vazut copii mai mari care stiau sigur sigur ca ce faceau nu era ok, pentru ca li s-a spus si li s-a explicat. Cu toate astea, ei insistau sa bata alti copii, sa rupa flori si copaci, sa arunce mizerie peste tot, sa chinuie animale etc. Eu cred ca exista copii violenti cu deviatii de comportament, care sunt asa pentru ca au mostenit acel material genetic , parintii lor sunt tot la fel de violenti si indolenti. De aia nici nu as putea spune ca imi plac toti copiii. Ca si copil, am dat peste copii teribil de rai. 🙁

39. Si eu sunt pentru autoaparare. Deja nu mai putem vorbi despre educatie in aceste circumstante. Lipsa de educatie se poate invoca atunci cand se manifesta la un procent mic al populatiei. Adica daca o data pe an vine aia mica plangand… pot spune ca acel copil nu a fost educat. Dar cand se intampla de trei ori pe zi… deja este jungla. O jungla urbana si asa cum iti inveti copilul sa supravietuiasca in jungla reala si sa se fereasca de animale, tot asa eu il invat pe al meu sa traiasca printre animale. Am ajuns sa schimb trei locuri de joaca din cauza unor copii cu parinti needucati. Inainte de a pleca m-am asigurat ca ceilalti parinti imi cunosc punctul de vedere. Am vazut apoi, cum cei vizati au fost exclusi din activitatile celorlalti si acum stau stingheri in coltul parcului. Asta pentru ca atunci cand le-am atras atentia, mi-au ras in nas zeflemitor. Zilnic ma intreb cum sa fac sa promovez educatia aia buna catre acesti parinti.

40. Eu nu cred că e așa simplu. Cred că problema violenței la copii, e mult prea complexă s-o rezolve omenirea acum. Un copil când mușcă are un motiv. Are el o problema sau poate doar testează limite sau descoperă o nouă forță asupra altora, naiba știe ce e în capusorul lor. Și cred că majoritatea păriniților fac măcar efortul ăsta a le spune copiilor că nu e ok să [orice act de violență], cel puțin de ochii celorlalți. Mie așa mi se pare. Deci nu cred că e așa de simplu: „părinții sunt de vină” Cred că toți părinții fac și ei ce pot mai bine. Și acum arătați-mi părintele ăla perfect.

    • Sigur nu e simplu, e un amestec de „nature” si „nurture”. Avem spitalele de boli nervoase si inchisorile pline cu sociopati, psihopati si schizoizi, oameni care au trecut si ei prin copilarie, lasand urme diverse celorlalti copii.

      Altfel, fiecare copil are limita lui de frustrare, limita care creste cu varsta, dar la unii e mai mare sau mai mica – sau mediul in care cresc le-o umple mai repede sau mai incet. E chiar posibil ca parintii (bunicii) sa nu realizeze modul in care se comporta copilul lor cu alti copii, din simplul motiv ca sunt orientati mai multi pe ei insisi, pe reducerea la minim a efortului parental. Educatia traditionala exclude o abordare proactiva, o monitorizare permanenta a starii de spirit a copilului – parintii traditionali sunt cel mult reactivi, mergand in ambele sensuri (supracompensare / pedeapsa excesiva).

      Dar da, nu e simplu si nu e o tema unde se poate intinde mana si identifica un vinovat fara urma de tagada.

    • Nu, nu cred ca toti parintii fac ce pot ei mai bine ci unoeri fac ce le e mai comod. Iar daca situatia ii depaseste, se pot informa sau pot cere ajutorul unui psiholog. Solutii exista, trebuie ca tu, parintele, sa fii responsabil si sa le cauti (daca nu le stii deja) si sa le aplici.

41. Eu vreau doar sa stiu cum sa rezolv problema cu pipi in parc… cu caca am inteles, daca nu se poate si nus e poate avem punguta si servetele (ca la catei) dar cu pipi ce sa fac? Char caut o solutie civilizata 🙂

    • Pai tot aia: olita portabila, aleza, scutec, punguta, toaleta ecologica daca e mai marisor copilul, toaleta de la vreun local (am folosit des, au fost foarte de treaba), orice numai nu nisipul de la locul de joaca 🙂

    • Oau, hai din dragoste pentru natura si ecologie sa faca Bebe pipi in punguta (care este din plastic si polueaza) in loc de sub vreun copac, intr-un loc mai ferit! Are you guys for real?!

    • Nu are nicio treaba cu dragostea de natura si ecologie, ci cu igiena, notiune pe care unii n-o prea inteleg. Cam la fel cu bunul-simt. Ai vazut cati copii sunt intr-un weekend in parc? Sa zicem ca fac toti sub copaci, eventual de cateva ori ca stau mult. O sa miroase ecologic parcul de la km distanta, nu? Si de ce doar copiii? Si al adultilor e la fel de aromat si ecologic! Obiceiurile, bune sau rele, se formeaza de mic. Cat despre pungile poluante, le putem arunca in locurile alea pt gunoi de plastic, poate le recicleaza careva, desi nu cred.

42. Fina mea a fost mușcată de obraz și de burtă, până la sânge, la grădiniţă. Mama băieţelului s.a supărat pe educatoarele care mi.au confirmat că cea mică se juca liniștită, și băiatul a mușcat.o din senin.
    În iarnă am luat.o cu mine la munte, cu o gașcă mare de prieteni, unii cu copii. Dacă mă întorceam cu spatele o secundă, gemenii unor prieteni o băteau. Palme, pumni, ciupituri și lovituri de picioare. Nu doar ea mânca bătaie, ci și restul copiilor. Părintii gemenilor se amuzau. Ăla a fost momentul în care i.am zis să se apere. Că îi dau voie să riposteze. De atunci, n.a mai fost lovită la grădiniță sau în parc. Nu e un copil violent, când simte că ceva nu.i în regulă, se retrage, nu a început niciodată o bătaie, dar se apără, ceea ce mi se pare normal. Sincer…dacă mă agresează cineva, nu stau să.l întreb motivul…ci mă apăr cum pot mai bine.

43. Generatii de MONSTRII!

44. C’môn. Din experienta mea, daca i-se intampla de mai multe ori aceluiasi copil ceva in parc, atunci copilul face ceva de vreme ce toti ceilalti il resping, scuipa, musca. Nu zic ca e normal, but it takes two to tango. Bebe meu e galagios si cand e fericit tipa. Are doar 1 an si 8 luni, dar incerc totusi sa ii explic ca nu e voie. Ce am observat insa e ca nu prea intelege si ii cam sperie pe copii in parc. Nu e agresiv sau sa muste pe vreun copil, insa din cauza mea ca il pupacesc pana il enervez, cateodata se apara muscandu-ma. Sunt constienta ca va face asta si cu vreun copil care il va bazai de aceea incerc sa ii explic ca nu e frumos. Acum, daca fetita a fost muscata, poate a facut si ea ceva ce a condus acolo. Ca ea a zis ca nu, e la latitudinea ta sa crezi sau nu, dar tu insuti vorbesti de parinti care isi invata copii sa minta. Crezand orbeste in tot ceea ce ea iti spune fara a cauta cauza si a incerca sa vezi daca nu face si ea ceva provocator, va conduce eventual la un copil care minte, care nu isi va cauta niciodata responsabilitatea…

    • Nu i s-a mai intamplat niciodata asa ceva in parc, in trei ani de cand mergem zilnic in parcuri in Bucuresti. Nu a fost vina ei, ea alerga de colo colo sa se catere, si spun asta pentru ca sunt cu ochii pe ea 90% din timp (are tendinta de a se rataci).

45. Eu am observat la mulți cei care au copii ca violența este percepută ca o joacă. Sigur ați văzut scene gen „vai, uite ce mă loveste Maria-zicand cu zâmbetul pe buze – vai, ce mă doare.” Și apoi râd împreună.
    Sau când un copil mic vrea să adune ceva de pe jos, poate un aliment scăpat, i se dă întâi peste mână și apoi îi spune că nu e voie.
    Cred că prea se ia în joacă violența fizică. Violența e violență. Trebuie clar explicată copilului.

46. Bebe al meu are astazi un an si jumatate,este agresiv,zgarie si bate si culmea asta il distreaza desi noi incercam sa-i tot spunem ca nu e bine.Am inca doi baieti de 12 si respectiv 20 de ani ,nu am avut aceeasi problema cu ei,nu intelegem de unde vine aceasta nevoie a lui de a lovi.Il supraveghem mereu cand se joaca in preajma altor copii si-i avertizez sa fie atenti chiar daca sunt mai mari sa nu se intample sa-i loveasca.Pe mine ma intriga parintii care ascund greselile copiilor si ii apara ,le da un exemplu negativ si mereu vor gresi stiind ca sunt aparati ! Si eu am primit sfaturi de la adulti sa-l lovesc peste manute cand el loveste sau o palmuta la fund,nu dragilor,eu nu o sa-mi lovesc copilul,nu se educa un copil cu violenta,o sa reusesc sa-l fac sa renunte la agresivitatea lui cu vorbe .

47. Poate ca este momentul sa introducem si noi cursurile pentru parinti obligatorii. In tarile nordice familia care urmeaza sa aiba copii si nu merge la aceste cursuri de weekend pierde unele gratuitati, la fel si cu copilul ce urmeaza sa mearga la scoala!

48. luca are 6 ani. i s-a intamplat asa curand. a fost scuipat si lovit in parc. era cu taica-su. daca o fi fost din greseala, nu stiu. mi-az is cand a ajuns acasa. l-am invatat de mic ca, dc i se intampla asa, sa plece in alta parte. nu stam la discutii si nici nu incep sa fac procese pt ca lumea in care traim este una mizerabila. l-am invatat, insa sa nu se smiorcaie. sa nu faca un caz decat daca curge sange sau il doare extreb de tare. discutam despre asta, dar nu plangem. mi se pare esential ca in ziua de azi sa cresc un barbat puternic si nu un miorlait. pur si simplu ma uit si vad cum sunt barbatii din jurul meu. au sort de izbanda doar cei care sunt puternici, psihic.
    ok…cat despre parinti impasibili si educatie proasta…ma dau batuta…cu cei doi baieti ai mei nu am putut sa aplic nici50 la suta din principii mele de viata. zilnic lupt, uneori cu morile de vant si ma las invinsa, sperand ca vor creste totusi niste adulti responsabili, vazandu-ne pe noi.

49. Buna,

    Ilinca la 3 ani a fost impinsa la gradinita, a cazut si baietelul respectiv a sarit pe ea si a muscat-o de spate. Nu am vrut sa cred, in prima faza. Mi se parea atat de „animalic”. La sedinta cu parintii am intrebat soptit (chiar daca nu sunt genul) cine este mama baiatului… si, s-a ridicat o doamna care nici macar nu a mai asteptat sa auda ce aveam de spus, dooarece mi-a transmis din start ca a incercat toate metodele, inclusiv control la psiholog. Se vedea ca este disperata si pur si simplu nu am stiut ce sa-I mai spun.
    Ii „spun” ca Ilinca a ramas marcata de gestul copilului, ca se integreaza chiar si acum foarte greu (6 ani), ca prefera sa se joace singura. Imi spune ca nu ii plac copii, deoarece sunt rai si ii este bine singura.
    In continuare, le invat sa fie tolerante, dar cateodata stau si ma intreb daca intotdeauna toleranta le va aduce siguranta si cat de linistita voi fi cand „toleranta” invatata acasa va deveni arma impotriva lor?
    Pana atunci, incerc doar sa inteleg si sa constientizez lumea cu care interactionez ca numai noi, parintii, putem schimba mediul in care traiesc copiii nostri. Prin ei, prin ce le transmitem.

    • Poate că copilul respectiv nu ar fi trebuit dat la grădiniţă ?!? Adică în situaţia în care este un pericol pentru cei din jur şi are nevoie de supraghere 1:1 …

50. Ana a scris urmatorul comentariu dar l-a postat la alt articol

    „Sunt indignata sa citesc comentariile atator parinti care isi „invata” copiii sa riposteze prin violenta. Dragilor in ce lume vreti sa va cresteti copiii? Cum isi vor gestiona conflictele la 12 ani cand hormonii sunt la cote maxime, sarind la bataie?
    Da si mie mi se rupe suflet ul cand copilul meu este impins de unul mai mare. Dar de asta sunt langa el sa intervin si sa ii spun ca nu e ok. Sa ii spun ca astfel de copii vor exista mereu insa daca nu se simte ok langa ei…sa plece. Si nu e vorba de fuga rusinoasa ci de observarea unui pericol si preintampinarea unui accident ca sa nu spun tragedie. Si nu e vorba de a nu-ti cere dreptul… pt ca intr-o astfel de situatie nu e cazul de asa ceva. E pur si simplu vorba de … ignorarea si ulterior izolarea persoanelor fara bun simt!”

    • Nu ca as fi de acord cu violenta, dar oare doamna respectiva va fi mereu alaturi de copilul ei? Chiar si atunci cand e mare? Chiar si atunci cand e mare si-l bully-este seful sau colegii de munca? Eu cred ca trebuie sa inveti un copil sa riposteze – si nu neaparat cu pumnul sau cu alergatul la mamica. Pentru ca pur si simplu astea nu sunt solutii viabile in viata.

51. problema asta am avut-o cred ca destui. eu mi-am invat copii sa bata. dar nu o palma… asa usor… nu tata. sa sara singele. iar copii mei nu bat. decit daca sint provocati. traim in tara lui „scuza-ma” fara nici o consecinta.
    da, au venit citiva parinti la mine la usa… si-au plecat batindu-si odraslele.
    acum ai au trecut de 14 ani… si sint copii normali la cap, care stiu ca violenta este daunatoare si nu reprezinta o solutie, dar care nici nu se lasa calcati in picioare.
    iti dau in scris ca intr-o clasa in care toti stiu sa se bata, nu se bate nimeni. pentru ca nu stii cind ti-o furi si nu vrei sa ajungi acasa ca friptura de vita: in singe.
    capul plecat, sabia nu-l taie, il omoara jugul mai tirziu. mai terminati cu „zen”-ul. iti garantez ca daca iti cafteste vreun adult copilul, il rapui ca fat-frumos pe zmeu. uiti de cit de rea e violenta si de orice si vezi negru in fata ochilor. in plus, sint copii si trebuie sa invete sa se descurce. sa fuga la mamica dupa explicatii nu e o solutie, mai tirziu vor deveni frustrati si nevrotici, incapabili sa ia decizii si vor trai intr-o anxietate continuua.
    e problema ta cum ii educi, dar nu uita ca lumea reala nu e film si binele nu invinge intotdeauna.

    • „capul plecat, sabia nu-l taie, il omoara jugul mai tirziu.”

      Asa este. La asta ma refeream mai sus cand spuneam ca se cumuleaza frustrari. Adica, inghiti azi una, maine alta, si tot asa pana… cand? Si pt ce? Si cu ce efect pe termen lung.

    • doamne, grea viata mai traiesc unii de-si invata copiii sa bata pana da sangele, „doar cand sunt provocati”. Eu merg pe 40 de ani si cred ca am trait intr-o bula zen (doamne, ce bine) si acolo ii cresc si pe copiii mei – nu am avut nevoie sa ma bat cu nimeni, nici ca adult nici in copilarie…
      chiar m-a socat comentul asta, iar autorul sorry nu suna a persoana echilibrata…

    • Da, nici eu nu am nevoie să mă bat cu nimeni. Nici măcar nu s-a pus problema.
      Probabil că este de vorba şi de mediul în care „vieţuieşti”, dar mediul ţi-l mai şi alegi.

52. Eu nu mai sunt cu un pas in spatele fetei mele cand merg la parc, dar stau pe banca si-s cu ochii pe ea. cand nu o vad, imi schimb locul sa vad TOT! Si cand s-a intamplat asa ceva, am certat copilul. Nu l-am luat de manuta la parinti, caci aia nu au vazut ce si cum a fost ! Eu am vazut! Si……acei copii nu s-au mai comportat asa fata de ea! Si culmea culmilor: prima data cand a fost impinsa (aproape sa cada), am prins-o eu. Ea, crezand ca asa se face cu copiii ( avea 2-3ani), sa dus si impins alta fetita! Mi-a fost greu sa o dezvat, caci numai asta vedea si patea de la unii copii! La un moment dat a trb sa cert ceilati copii si i-am spus ca plecam acasa dc face ce fac ceilalti copii si nu face cum spun eu. A inteles.

53. Frumos articol, adevarat si dureros. Uneori si eu simt ca nu mai avem nici o speranta… Eu am facut un lucru de care nu ma mandresc f tare, dar nu stiam ce sa mai fac in acele momente. Baietelul meu venea destul de des de la gradi cu ciupituri de unghii pe obraji…ciupituru atat de adanci incat si acum dupa 2 ani mai are urme. Prima data am zis ok, sunt copii, sunt mici etc. A doua oara am vb cu educatoarea, a inteles si stia ce se intampla, a vb cu parintii etc. Ii era rusine dar si ea avea in grija peste 20 de copii…e greu. A treia oara m-am enervat atat de tare (era si ciupitura cea mai urata la nivelul ochiului) incat, dupa o discutie cu fiul meu, efectiv l-am indemnat sa-l indeparteze ( impinga la propriu) pe copilul care ii lasa semne pe fata, ori de cate ori acesta de apropia de el. Toate agresiunile aveau loc la nivelul fetei, de la obraji inspre ochi. M-am speriat…copilul a plecat din grupa si am scapat si noi. Dar nu e firesc. Acum sa intelegem, toti mai au manifestari nervoase la un moment dat, dar tr vb, explicat. Problema este cand manifestarile sunt repetitive.

54. Acum fix un an, fiul meu de 3 ani si jumatate era cu sindrom nefrotic (adica afectiune nashpa rau a rinichilor, nu detaliez, cine vrea poate citi despre..)-tratat cu cortizon.Eram de doua luni in medical cu el, eram in parc. Un copil de aprox 7 ani i-a carat picioare in spate(fix in zona rinichilor) la toboganele mari din Kisselef. Alea rosii, tuburi..Eu eram jos, Andrei tipa si plangea si striga „lasa-ma, te rog” , iar eu jos eram incremenita si-i stigam sa se dea mai repede (ca sa scape de agresor, caci altfel nu puteam interveni acolo sus) M-a auzit si s-a aruncat pe tub, ala s-a dat dupa el si TOT TRASEUL DE COBORARE I-A ARS PICIOARE IN SPATE. A ajuns jos , unde-l asteptam cu inima cat un purce, urland si plangand in hohote…
    ––Mentionez si ca al meu fiu plange doar daca-i groasa, adica e genul de copil care se loveste des (deh, Sagetator..:)…) si nu zice nici pas. Dar cand urla stiu ca a durut rau ce a patit. ––––-

    Agresorul a iesit imediat si a luat-o la fuga, iar eu am fost ocupata sa-mi tin puiul in brate (va jur ca am plans –fara sa ma vada A– si ca-mi tremurau genunchii de frica.. Repet, copilul avea o serioasa problema cu rinichii, tocmai trecusem la mustata pe langa un blocaj renal, iar un copil tocmai il lovise in zona afectata..) DAR L-AM VAZUT UNDE S-A DUS. LA CINE S-A DUS. Si cu toata furia aia din mine mi-am bagat picioarele in toate regulile pe care mi le impusesem anid e zile la aceste gradini zoologice numite locuri de joaca. Nu, n-am alergat dupa copil sa-l bat, nu, nici macar nu i-am vorbit copilului. M-am dus la tatal lui si l-am intrebat (eram cu fi-miu inca plangand in brate..si vocea mea tremura de furie/frustrare/indignare..) „vi se pare normal ca al dvs fiu sa imi loveasca pe tobogan copilul?”. Intrebat de tata daca asa a facut , a zis ca nu; eu i-am ridicat tricoul lui fi-miu si i-am aratat ca era ROSU unde-si luase picioarele in spate :(( Pustiul n-a mai zis nimic… Ei, bine, aici incepe partea si mai socanta decat prima(sau poate nu..) tatal l-a plesnit pe copil de i-a mutat capul din loc. Si a inceput sa urle la el. Si sa-i spuna cate n-o sa mai aibe voie sa facda. Ala tacea si plangea…si ta-su continua sa-i traga palme peste ochi…
    Fi-miu amutise. Cred ca era socat, iar e eram la fel ca el..stateam ca proasta ..pana cand..din nou..mi-am bagat picioarele in ele de reguli autoimpuse si i-am zis „Acum stiu sigur de unde a invatat fiul dvs sa loveasca. Acum stiu sigur ca o va face la fel in secunda in care va pleca de langa dvs la joaca. Pt ca-l abuzati si pe ca el, la randul lui abuzeaza pe altii”.
    Finalul..ca sa scurtez..a inceput domnul sa ma …???..sa zuicem boscorodeasca..caci nu stiu ce spunea..vorbind o limba arabica…

    Acea intamplare mi-a schimbat mult optica. De cate ori mi-o aduc aminte am gol in stomac si-mi vine sa plang. Si, da, e foarte fina linia de demarcatie intre „De unde..pana unde”
    Cum zicea Robo…”Unde se termina straduinta de a fi bun si unde incepe apararea interesului propriu?”. Eu stiu sigur ca pe al meu am inceput sa-l invat si asta!!!
    Empatia are limite. Cand aluneca spre extrema poarta alt nume. No offense. Sau..daca doriti..va puteti ofensa. It’s my point of view!

55. Din păcate, pot să îți spun că am un copil care dă, da’ dă nene.

    Nu îi spune nimeni că e bine sau voie. Ba din contră. Explicații, paraexplicații… Dă în noi, în cine prinde. Nu își înțelege forța. Acum am o vânătaie pe față, ptr că ne-am jucat ieri și mi-am luat un picior de puști nervos. Brusc așa, râsul s-a schimbat…

    El e furios, clar din cauza mea (că nu stau cu el, că eu lucrez, iar tati nu). Dar cumva noi nu reușim să gestionăm asta și să îl ajutăm

    Ce vreau să spun e ca extrapolezi destul de mult… Explicăm gen „ce ție nu-ți place…”, traversăm corect (:D) șamd. Din păcate, nu ne iese așa perfect…. Nu înseamnă că toți suntem iresponsabili. Depășiți de situație – asta clar!

    Eu cred că e asemănător cu mâncarea. Al meu nu mănâncă! O dată pe zi plus chinuieli. Și un singur fel! Nu se plictisești! Iar vărul sau mai mic mănâncă orice și oricât și oricând. Nu avea dinți și „rădea” o pulpă de pui întreagă.
    Așa sunt unii. Reacționează cu pasiune 😀

56. Mai! Noi eram asa cand eram mici? Eu nu tin minte sa fi fost asa sau sa fi avut astfel de probleme cu alti copii. E adevarat si faptul ca atunci cand eram noi mici nu eram dusi in parcul de joaca, precum niste catei, nu aveam ore de jucat – in fata blocului sau la bunici si aia era, mult mai spontan, mai putin organizat si fara atat de multa supraveghere parentala. In fata blocului tin minte ca era o altfel de ierarhie. Copiii mari aveau grija de copiii mici, cei violenti erau exclusi din grup, parca totusi era alta dinamica a jocului. Doar mie mi se pare sau si voi tineti minte la fel?

    • Eu tin minte multe episoade de semi-bataie incasate la gradi cat eram mica, multe jocuri foarte violente in fata blocului, eram toti cu capete sparte, beliti de sus pana jos, numa parintii nu bagau de seama…

    • Jocuri violente tin si eu minte. Ne loveam si ne juleam in joaca, dar nu venea nimeni la mine sa ma scuipe si sa ma muste din senin. Ne jucam ca niste pui de catei, nu ca niste viitori criminali in serie. Tin minte si cativa bullies, dar cum am spus, dispareau rapid din peisaj.

      Eu tot timpul am fost o fetita cu o putere fizica mai mare decat a altor copii (in ciuda faptului ca eram mica de inaltime si greutate) si din cauza asta atunci cand ma jucam cu ei ii raneam fara sa vreau. Cand aveam vreo 7-8 ani ma jucam cu prietena mea cea mai buna – prinselea sau eu mai stiu? – si am impins-o, fata a cazut si si-a rupt piciorul. Am bocit o saptamana pe tema asta. Dupa aia am insistat sa merg la ea in fiecare zi, ii citeam povesti si ne jucam cu papusile. Este prima problema majora de constiinta din viata mea (iar dupa aia am si refuzat sa joc jocuri de provocare fizica cu fetele, ele pareau sa cada cel mai des, am pastrat prinselea si fotbalul numai pentru baieti). Dar sa fac vreodata intentionat un act de violenta fizica? Nu, nici eu si nici copiii cu care ma jucam.

    • Intr-un anume sens, Moldoveanca are dreptate; nu pentru ca era neaparat totul mai spontan, nici neorganizat (culmea, era organizat, dar de catre cei mici) cat pentru ca era un grup mai coagulat, cu o componenta mai constanta, cumva copiii „de pe strada” sau „de la bloc” aveau la dispozitie, in aceeasi formula, o coordonata „timp” mai generoasa (luni, ani) in care sa-si echilibreze conflictele sau ierarhiile, in care parintii sa se cunoasca, sa se certe, in care toti sa se viziteze, samd. Azi, in fata blocului sau in spate sunt zeci de masini care circula iresponsabil, gropi sau alte cele, asa ca parcul devine un spatiu de agregare unde copii sunt dusi in functie de programul parintilor si au loc n combinatii surpriza 🙂
      Pe de alta parte, nu era totul altfel „pe vremuri” – tin minte cum in spatele blocului am incasat odata un sut in fund si altadata un scuipat la care am raspuns pasiv, cu o perplexitate imensa, eu nici nu stiam ca asa ceva exista si, oricum, vocea educatiei primite imi spunea ca nu e frumos/nu se poate sa lovesti, sa vorbesti urat, sa jignesti (niciodata!) asa ca orice reactie imi era blocata (eram si mai pirpirie). In clasa a doua, unui coleg i se nazarise ca ma „iubeste” si pentru ca nu raspundeam defel, m-a caftit cu o teava de fier peste picioare. Desigur, n-am ripostat altfel decat fugind si miorlaindu-ma, nici macar nu am fost in stare sa-i spun vreo doua (nu doar pentru ca ‘nu era frumos’, nici n-as fi gasit vreun cuvant jignitor in vocabularul meu).
      Cumva, aceste cateva experiente de fraiera (educata, dar timida si perplexa) ma fac sa vreau pentru fiica mea un soi de „next level” (sa invete sa-si selecteze prietenii, sa
      inteleaga stupizenia violentei, sa ceara vocal ajutor la nevoie dar, daca e chiar luata la bataie si nu sunt parinti in preajma, autoaparare – in varianta imobilizarea adversarului, fara insa a-i varsa pumni in cap).
      Mai pe romaneste, mi-as dori ca in fata violentei sa aiba o atitudine inteligenta, dar in varianta dispretuitoare si activ-curajoasa, nu doar evitanta.

57. Bună. Sunt fericita mama a 2 fetite gemene de 2 ani și 2 luni și ca și ceilalți copii și părinți, și noi mergem în parc și ne lovim de comportamentul unor copii/ pagini needucați. Spre ex una dintre fetitele mele avea obiceiul sa impinga (o împingea chiar și pe sora ei), dar nu ca sa facă rău unui copil și din dorința de a fi prima, dar de fiecare data am certat-o și am pus-o să-și ceara scuze copilului pe care l-a împins, altfel nu mai are voie sa se joace. Urăsc părinții acre nu își supraveghează copiii și ii lasă să faca ce vor doar pe ca „sunt copii”. Eu una nu o să-mi învăț niciodată copiii sa răspundă la violenta tot cu violenta, ci pur și simplu sa evite situațiile de genul asta, sa se sustraga din astfel de situatii. Se gândește cineva la cate accidente se pot întâmpla? Accidente care din pacate au dus chiar la paralizie sau la moarte… Cum mai poți sa trăiești după o astfel de întâmplare, ce fel de om mai ești? Sub nicio forma nu sunt de acord cu agresiunea sau cred ca as înnebuni sa știu ca cineva un copil sau un adult (educatoare, învățătoare) îmi lovește copiii, dar nu le-aș învață să bată. E o situație f delicata, dar violenta nu e soluția. ..

    • Scuze pentru greșeli, am scris pe fuga și nu am mai avut timp sa corectez. Sper ca se înțelege totuși ce am vrut sa spun… Multumesc. Paula

58. Buna. De obicei nu comentez, dar subiectul asta ma atinge. Am un baietel de 1 an si 5 luni. Este bunatatea intruchipata: primul lucru pe care l face cand ajunge in parc este sa imparta toate jucariilepe care le are in dotate celorlati copii. Problema intervine in momentul in care vrea si el sa se joace cu jucariile lui sau ale altora: este impins, se tipa la el, ii sunt smulse jucariile din mana. Mereu incerc sa i atrag atentia apre altceva, sa i dau alta jucarie disponibila, sa-i explic ca acum nu se poate cu ce vrea el. In sinea mea ma umplu de nervi imi vine sale smulg jucariile din maini, sa-mi iau copilul si sa plec. Dar ma abtin. Aici intervine conflictil meu interior. Oare fac bine educandu mi copilul sa fie bun, respectos, iubitor, sa respecte reguli? In conditiile in care pot sa numar pe degete putinele ocazii in care am intalnit copii carora parintii incearca sa le insufle aceleasi valori? Nu va deveni in adolescenta tinta batjocurilor celorlalti? Nu va aduna frustrati din cauza asta? Pt ca ne place sau nu, in opinia mea marea majoritate vor deveni niste adulti fara principii, fara notinuea de regula, vor crede ca totul li se cuvine, vor apela la violenta verbala, fizica, la umilirea celui pe care l considera mai slab, doar pt ca a fost educat sa nu raspunda violentei cu violenta. Candcesti bun esti luat de prost, asta e cruda realitate. Inainte sa raman insarcinata, eram ferm convinsa ca lucrurile se vor schimba in bine odata ce copii generatiei noastre vor ajunge mari,pt ca noi in mod sigur ii vom creste frumos. Asta a fost inainte sa intru in contact cu persoane necunoscute, carora li s -a dat in maini o responsabilitate mult prea mare: formarea unui OM. M am inselat amarnic. Va fi mai rau decat acum. Cum sa – mi cresc copilul astfel incat sa faca fata acestor viitori adulti neslefuiti? Probabil la un moment dat imi va ajunge cutitul la os, ma voi satura sa fie agresat si-l voi invata sa riposteze.

    • Este mic copilul, nu cred ca e cazul sa-ti faci atatea probleme.
      Pe la 2 ani, copiii devin constienti de ei insisi, isi descopera individualitatea si implicit incep sa fie mai egoisti, deci s-ar putea ca la anul pe vremea asta sa ti se para prea egoist 🙂

      Deci parerea mea e ca ce zici tu poate fi o dilema, dar inca e prea devreme. Daca la varste mai marisoare va face la fel, s-ar putea sa fie un semn ca doreste mai mult sa fie acceptat de ceilalti decat sa aiba el jucaria.
      Iar asta poate sa insemne ca nu primeste suficienta atentie de la tine si compenseaza cautand atentie si acceptare de la altii.
      E doar un subiect de gandit, nu sunt psiholog sau ceva.

    • Da, sunt constienta ca lucrurile se pot schimba radical in privinta asta. Tocmai de asta incerc sa fiu impaciuitoare si ma abtin :). De atentie nu se pune pb. Este un copil dorit, asteptat, beneficiazaa de atentia mea 24/24 deocamdata, primul neopt al bunicilor din ambele parti… ce sa mai. Cred ca da pe afara :))) Asta din nou, poate fi o pb. Nu cred ca o astfel de calitate ar avea ceva ascuns. Sunt ferm convinsa ca ne nastem cu anumite… bagaje emotionale sa spunem. Ideea e ca am observat mai multe chestii rele decat bune vis a vis de educatia copiilor. Toti facem greseli, e imposibil sa fim perfecti, dar un minimum de reguli de conduita in societate suntem datori sa le imsuflam. Sunt convinsa ca fiecare parinte vrea ce eate mai bun pt copilul sau, dar nu poti sa ceri unui om ce nu are. Un om.violent, fara prea multi ” ani de acasa” nu are cum sa si educe copilul in alt mod… Dar, nu avem decat sa traim cu speranta ca o sa le fie bine si sa ne dam silinta sa-i pregatim cat mai bine pt viata… Atat cat ne duce capul pe fiecare.

59. Eu am o limita de toleranta. Nu e vina mea ca un parinite este lipsit de omenie, dar este obligatia mea sa-mi apar copilul in astfel de situatii. Accept sa fie lovita din greseala sau intentionat si mustruluit de catre parinti (cum am patit ieri), dar nu am acceptat si nu voi accepta niciodata sa fie lovita intentionat pe principiul care e mai tare. Am invatat-o sa spuna bubaa de fiecare data cand e lovita. Cat mai tare, ca sa atraga imediat atentia celor din jur.

    Eu am probleme cu copii care vor sa-i zmulga jucariile din mana. Parintii sau bunicii stau si se uita pe principiul citez „lasa-l draga sa se descurce”. Norocul meu ca fata are o priza foarte buna in degete. Nu poti sa-i iei nimic din mana daca ea nu vrea. Ala urla. Fata mea tipa. Bubaa. Cand ceilalti vad ca situatia degenereaza vor sa intervina. Ei bine, atunci intervin si eu si nu le permit. Lasati-l sa invete ca sunt si alti copii mai puternici ca el. Unii inteleg. Altii isi iau odraslele si pleaca.