Ia să vedem, ce cuvinte vă vin în cap când citiți aici cuvântul BĂȘICĂ?
Încep eu: Au! Usturime. Durere. Imposibilitatea de a merge. Nevoia stringentă de a da foc pantofilor care mi-au cauzat usturimea și durerea. Nervi. Dublu au! Blesteme. Leșin. Ciudă că iar m-am rănit. Niciodată nu mai pun piciorul în blestemații ăia de papuci. Mă duc să stau cu picioarele în sus restul zilei. Au!
Cel mai adesea fac bășici din cauza încălțărilor noi, care, în mai puțin de 15 minute îmi rod pielea în așa hal că răsare imediat la locul faptei o adorabilă bășică. Se mai întîmplă să fac bătături de la semnat autografe. Da, știu, grea viața de autor, ce să zic, nu vreau să mă victimizez aiurea, dar în primele zile după lansările cărților, am semnat și cinci sute de cărți într-o zi și am făcut bășică pe degetul mijlociu. Altă dată am făcut de la dat mere prin răzătoare pentru o plăcintă. La fiecare nouă întâlnire cu plaja, fac rană de la șlapi. Mai sunt și bătăturile din talpă, alea vechi, pe care calc de cel puțin un deceniu și care, în unele zile, dor.
Problema principală cu bășicile e că ustură ca naiba. Te ard pe suflet, nu alta. Și se vindecă greu, nu mai poți atinge pielea aia cu zilele. A doua problemă principală e că puțini dintre noi au luxul de a sta cu picioarele bășicate în sus până se repară pielea complet. Și să pui un alt pantof pe călcâiul acela care a născut o bășică pentru a se apăra de următorul pantof, nu, nu e ceva ce psihicul și fizicul nostru îmbrățișează cu bucurie. Și, de cele mai multe ori, lumii nu îi pasă de bășica noastră.
Te doare de simți infarctul la colț? Ne pare rău, însă trebuie să dansezi în continuare. Trebuie să ții prezentarea aia în ședință, trebuie să ajungi acasă pe jos, trebuie să rămâi la nuntă, să iei copilul de la grădiniță, toate astea pe picioarele tale bășicate și bătătorite. Nu contează că te doare, că rana se adâncește, că ți-ai da tot portofelul și jumătate din regat doar să poți ridica picioarele din pământ. Faci ce ai de făcut și apoi, poate, diseară târziu de tot, îți oblojești rana. Iar a doua zi, alți pantofi, aceeași durere.
Bășicile sunt printre cele mai oribile chestiuni ale vieții, vă spun. Le urăsc și le doresc dispariție ireversibilă. Din păcate, pantofi care să ne roadă, mere de dat prin răzătoare și cărți de semnat vor exista întotdeauna (sper).
Acum câteva zile am aflat că există o soluție minune pentru bășici, bătături și piele îngroșată. Mai că nu mi-a venit a crede, așa că am luat la încercat plasturii pentru flictene (acesta e cuvântul elegant pentru bășici) de la Urgo. Poftiți de priviți picioarele mele în noile mele sandale pentru vacanță. Cine vede plasturele sau bășica primește un premiu!
Despre Urgo am mai scris, e prieten de nădejde nelipsit din geanta mea, dar și din trusa noastră de vacanță, copiii sunt campioni la julituri, soțul mereu repară ceva cu prețul propriilor degete, eu fac bășici. Ei, cu aceste produse despre care vă zic mai jos m-au câștigat de client fidel!
Plasturii aceștia au o maaare calitate: calmează durerea! Dar pe bune, nu doar așa, puțin. Iau durerea cu plasturele, cum ar veni. Așa că te poți întoarce la sarcinile tale fără să urli șoptit de durere. Poți păși mai departe, chiar în nemernicii de pantofi care ți-au cauzat prejudiciul. Ce mai fac ei e că grăbesc refacerea pielii. Și sunt invizibili! Ceea ce înseamnă că nimeni nu-ți va vedea suferința secretă, chiar dacă porți încălțări decupate sau dacă rana e pe degetele de la mâini. O să uiți și tu că ai bășici, pentru că n-or să te mai doară!
Care e secretul, vreți să știți, sunt sigură. Acești plasturi au la bază o tehnologie nouă, numită tehnologie hidrocoloidala, prin care un polimer numit carboximetilceluloză se absoarbe imediat în rană și formeaza un gel alb în loc de o crustă, iar această reacție chimică generează condițiile perfecte din punct de vedere al PH-ului, temperaturii și umidității pentru a grăbi procesul de vindecare.
O altă parte faină e că acești plasturi vin în multe variante de formă și dimensiune: găsiți variante pentru călcâi, dar și pentru degete mici. Toate pansamentele se prind foarte bine, deși au margini mici, pentru a acoperi cât mai mult din rană. O dată ce le-ai pus, nu se mai mișcă de-acolo, chiar dacă le pui în locuri care sunt supuse unor actiuni de frecare deosebit de intense, cum sunt călcâiele, de exemplu.
Am pus mai jos o scurtă descriere a celor cinci produse din gama Urgo Lifestyle (unde stil de viață vrea să spună de fapt viață lipsită de chinul bășicilor și bătăturilor), vi le prezint ca să știți ce să cereți la farmacie. Prețurile sunt decente, produsele se găsesc în majoritatea farmaciilor din România și străinătate.
1. URGO calozități (adică zone de piele îngroșată):
Ei ajută la îndepărtarea acestor zone de piele îngroșată, pe care o înmoaie. Plasturii calmează durerea pe loc și ajută la izolarea zonei în cazul în care punem presiune pe zona afectată (marginea unui pantof, de exemplu).
Mod de utilizare: Se aplică pe pielea curată și uscată, prin poziționarea pastilei anti-presiune direct pe zona afectată. Plasturele nu se îndepărtează, trebuie lăsat pâna când se desprinde singur, în 2-3 zile. Odată ce plasturele s-a desprins, se îndepărtează pielea în exces, se curăță zona și se plasează un nou plasture, dacă e necesar.
2. URGO bătături:
Sunt ideali pentru îndepartarea delicată a bătăturilor, calmează durerea și hidratează bine pielea.
Mod de utilizare: Se aplică pe pielea curată și uscată, prin poziționarea pastilei anti-presiune direct pe zona afectată. Plasturele nu se îndepărtează, trebuie lăsat pâna când se desprinde singur, în 2-3 zile. Odată ce plasturele s-a desprins, se îndepărtează pielea în exces, se curăță zona și se plasează un nou plasture, dacă e necesar.
3. URGO flictene (adică bășici) pentru degete:
Au o formă specială, pentru a putea fi aplicați pe bășicile apărute la degete. Au margini subțiri, pentru o mai bună adezivitate și izolează perfect bășica de presiune și frictiune. Nu se deplasează, este invizibil, calmează durerea, protejează zona de bacterii, dar o lasă să respire. Partea și mai bună e că acest plasture este
impermeabil.
Mod de utilizare: Îndepărtați folia protectoare transparentă, marcată cu săgeți). Încălziți plasturele între palme înainte de a îndeparta hârtia de pe partea adezivă a plasturelui. Se aplică pe pielea curată și uscată, poziționând zona centrala direct pe bășică. Neteziți cu grijă marginile pentru a optimiza aderența plasturelui. Plasturele se va desprinde singur dupa 2-3 zile, este recomandat să așteptați să se desprindă singur.
Acești plasturi nu pot fi aplicați pe răni infectate și nu sunt recomandați diabeticilor.
4. URGO flictene discret mediu:
Au aceleași proprietăți ca plasturii de la nr 3, dar acoperă o zonă mai mare (cei de mai sus au formă optimizată pentru a fi aplicați pe degete).
Mod de utilizare: Îndepărtați folia protectoare transparentă, marcată cu săgeți). Încălziți plasturele între palme înainte de a îndeparta hârtia de pe partea adezivă a plasturelui. Se aplică pe pielea curată și uscată, poziționând zona centrala direct pe bășică. Neteziți cu grijă marginile pentru a optimiza aderența plasturelui. Plasturele se va desprinde singur dupa 2-3 zile, este recomandat să așteptați să se desprindă singur.
Acești plasturi nu pot fi aplicați pe răni infectate și nu sunt recomandați diabeticilor.
5. URGO flictene sport:
Plasturi aceștia sunt foarte rezistenți, au toate proprietățile de mai sus și sunt recomandați persoanelor active, care practică mult sport. Calmează durerea pe loc, grăbesc vindecarea, țin bacteriile la distanță, te ajută să reiei activitatea sportivă imediat după ce i-ai aplicat.
Mod de utilizare: Îndepărtați folia protectoare transparentă, marcată cu săgeți). Încălziți plasturele între palme înainte de a îndeparta hârtia de pe partea adezivă a plasturelui. Se aplică pe pielea curată și uscată, poziționând zona centrala direct pe bășică. Neteziți cu grijă marginile pentru a optimiza aderența plasturelui. Plasturele se va desprinde singur dupa 2-3 zile, este recomandat să așteptați să se desprindă singur.
Acești plasturi nu pot fi aplicați pe răni infectate și nu sunt recomandați diabeticilor.
Recomandarea mea este să aveți cu voi mereu un astfel de plasture, unul special pentru sportivi, dacă alergați sau mergeți des la sală, sau unul pentru bășici la degete și altul pentru zonă mai mare (cel de la punctul 4), nu știi niciodată când o să te bată un papuc sau îți sare cafea fierbinte pe deget, Doamne ferește.
Forma de ambalare a acestor plasturi Urgo e foarte simpatică, sunt practic niște cutiuțe colorate, mici și ușoare, care încap în orice geantă sau rucsac și care se deschid foarte simplu, prin glisare, am făcut un mic clip, click play.
Eu sunt tare bucuroasă că trăim în vremuri în care tehnologia a mers atât de departe încât putem ignora cu desăvârșire apariția unei bășici care înainte ne afecta serios calitatea vieții, ne strica ziua, nunta, petrecerea, întâlnirea. Plasturii ăștia chiar sunt o minune!
Sursa foto: bășică la picior via Shutterstock.com
Pe degetul al doilea de la piciorul drept?
Îmi plac oja și sandalele.
Zilele trecute chiar mă gândeam să caut postarea ta precedenta despre plasturi, asta a venit la fix, merci, Ioana.
Se pune ca am vazut plasturele? Picior drept, al doilea deget (dupa degetul mare), in partea de sus – ochi vigilent ☺
Si premiul meu, e chiar aici (vorba reclamei) ?
Si pe piciorul stang, in spate 🙂 Dar vazut doar dupa cautare atenta! 🙂
Dar sandalele… de unde sunt sandalele…?
Neata, sandalele sunt de aici, super comode: https://funkyfain.ro/sandale-c-23/
Sunt foarte frumoase si la preț decent sandalele, o să îmi comand si eu 🙂 Mulțumim pentru pont!
Multumesc!
Nu-mi vine să cred că tocmai am citit un articol atât de lung despre băşici. :))))))))))))))))
You add value to Urgo.
Esti minunata, femeie! Urasc basicile, plasturii care cad repede dar lasa un lipici care arata a jeg si se ia doar cu peria de sarma de pe picior.
Nu aveam habar de plasturii astia, noi folosim plasturi cu super eroi si la durerile de burta ale copilului si se pare ca au efect.
Ma duc sa imi cumpar sandale si o cutie de plasturi noi 🙂
Plasturii sunt rezidenti permanenti in geanta mea si nu plec niciunde fara ei, mai ales pe perioada verii. Cum da caldura, toate incaltarile ma rod prin locuri nebanuite si pana linistesc eu toate bataturile, s-a si facut septembrie si am ocazia sa ma roada toti pantofii :)))
Mi s-a parut SF sa citesc despre plasturi care stau lipiti 2-3 zile ???. Nu zic ca nu, dar parca sunt din filme, asa. O sa iau sigur. Fac basici si cand schimb incaltamintea la fiecare sezon, chiar daca in urma cu cateva luni o purtam fara probleme.
Best article ever!
Mbine, eu mi-am cumparat sandale :). Pfuai cat de misto arata, sper sa fie si comode! Sa n-am nevoie de plasturi, ca tocmai ce-am scapat de niste basici!
am vazut 3 plasturi, primesc premiu?:)). sunt experta in ros pantofi , din pacate. Plasturii sunt viata mea. O sa incerc si Úrgo.
Ăăă, tu primesti premiu pentru cretivitate, plasturi is numa doi! 🙂
Am vazut ambii plasturi 🙂
Se spune ca facem basici atunci cand purtam pantofi care nu ne vin. Ati incercat un pantof facut la comanda, pe calapodul vostru. Costa tot cat unul cumparat dintr-un magazin de fite dar este infinit mai comod. Asta ca peambul la basici. Bine ca a ajuns si la noi tehnologia asta. Ca am luat din Germania acum 15 ani niste palsturi la fel, cu analgezic.
Tehnologia asta a ajuns la noi de mult. Eu de ani buni folosesc compeed, mai ales la munte cand ma rod bocancii.
daca fac o basica la calcai, port slapi. nici o tragedie. pun destul de rar leucoplast ca`s mai hardcore de felul meu. in plus, am impresia ca se vindeca mai greu daca zona aia sta acoperita.
Vine o reporteriţă să îi pună câteva întrebări lui Summer Glau în timpul filmărilor şi la un moment dat trage o înjurătură din pricina rosăturilor şi băşicilor.
Summer Glau o întreabă foarte inocent: dacă pantofii, în general, te rod şi nu-ţi plac, de ce insişti să îi porţi / să stai în ei tot timpul? 🙂
Compeed le folosesc in ture de o zi sau doua pe munte, le pun pe talpa chiar daca nu fac basici in talpa. Nici nu se observa….zici ca este piele,nu plasture aplicat. Ti le recomand , vad ca la dona si la majoritatea farmaciilor sunt in jur de 22 de lei,deci cam la pretul celor de la urgo, singura farmacie unde ai putea sa le gasesti la jumatate de pret este farmacia tei {chiar nu mi dau seama de ce este diferenta asta de pret} .Incearca le si lasa , te rog , o parere despre ele…Salut !