Tu mă ajuți să pot. Când nu mai pot, parcă mai pot puțin, dacă ești acolo și nu-mi ceri nimic sau îmi ceri tot puținul pe care-l mai am.
Pot trăi fără somn, mâncare, timp. Nu-mi place, dar pot. Noroc că nu-mi ceri asta decât uneori.
Tot tu mă ispitești să mănânc, mă adormi cu mirosul tău dulce de om proaspăt, mă faci să uit de mine și să n-am nevoie de nimic altceva decât de tine. Ești un drog perfect legal, moral și excepțional.
Tu mă ajuți să zâmbesc. Să trăiesc încă puțin, când simt că se scurge viața din mine.
Tu mă faci să scriu. Doar mă gândesc la moaca ta bucălată și-mi curg în cap poeme și romane, toate cu final fericit.
Tu mă faci să râd.
Să plâng de bucurie că sunt, că ești, că suntem împreună.
Să-mi accept furia și s-o transform în altceva: în cântece caraghioase, dansuri dezarticulate, țopăituri ridicole.
Tu mă faci să-mi înțeleg copilăria, să-mi fie dor de ea, de mama și de tata.
Tu mă aduci mai aproape de toți cei care mă iubesc, pentru că mă faci să mă tem cu adevărat de moarte.
Tu mă faci să mă iert, pentru că tu mă ierți, iar tu știi atât de mult mai bine ca mine ce merită iertat.
Tu mă faci puternică, pentru că știu că de-acum suntem o echipă.
Tu mă vindeci, deși nu de-asta te am. Te am pentru că am simțit că nu pot trăi fără tine, te-am chemat și tu ai venit, alb, mic, frumos și vesel, să umpli golurile, să speli tristețile, să pui în loc doar iubire și speranță.
Tu mă înveți. Dragoste, putere, speranță, joc, bucurie.
Iubirea mea, viața mea, sufletul meu și minunea mea. Copilul meu.
Cu tine simt că pot trăi pentru totdeauna. Ce avem noi împreună nu poate și nu trebuie să se sfârșească niciodată.
PS: Poza aceasta este făcută acum o săptămână la munte de un puști genial de patru ani și jumătate. Îl cheamă Ștefan Orzu și este, alături de fratele lui mai mare, drogul legal și moral al unei frumoase Marii. Mulțumim pentru amintirea grozavă! Căram de mulți kilometri un pufos adorabil, la fiecare pas simțeam că o să mor, la următorul îmi dădeam seama că mai am resurse nebănuite. Pentru el! Textul de mai sus este, desigur, perfect valabil și pentru sora lui. Pentru și cu ei, pot orice. Ca și voi pentru ai voștri, prezenți sau viitori. Ce noroc nebănuit avem!
Cat de frumos!!! Emotionant!!!!
cata frumusete si adevar in randurile scrise de tine!! multumesc! 🙂
Superbă poza! Pe măsura vorbelor. Stay happy! ❤
da
Cat de minunat!
Ioana, m-ai facut sa plâng! Mulțumesc
Parca mi-ai citit in suflet si ai asternut pe ‘hartie’ ceea ce eu nu pot scrie atat de frumos! Imi spun des, cei care nu vor copii, habar nu au ce pierd! Nici eu nu am stiut, ca daca stiam, nu asteptam 30 de ani..
Foarte frumoasa poza! Cuvintele au ilustrat perfect sentimentele unei mame. Felicitari !
Dragostea iti da mereu puteri nebanuite, te face sa gasesti resurse pe care nu credeai ca le ai. Copilasii nostri sunt niste comori iar noi suntem cu adevarat bogate.
Minunate rânduri și sentimente! Emoționant!
Am recitit articolul, asa ar trebui s simtă fiecare mama! Mi-au dat lacrimile!
Ai cu adevărat mare talent la scris, și eu mă bucur să fiu mămică și de băiețel și de fetiță. Ei sunt comorile mele și, într-adevăr, de când îi am am zis de multe ori, nu mai pot, dar, de fiecare data, m-am ridicat și mai puternică. Pentru ei. Ei merită totul, iar noi facem tot ce putem pentru un singur zâmbet pur al lor, ei ne fac zi de zi mai buni, sunt mici dar își știu drepturile, știu că pot cere de la noi totul, iar noi trebuie să le dăm pentru că noi i-am vrut, noi i-am adus pe lumea asta și acum trebuie să-i învățăm să se descurce, zi de zi și când ei vor avea 35 de ani, de exemplu, și atunci vor avea dreptul să ne ceară totul, să ne ceară să-i ajutăm cu propriii lor copii, și noi va trebui s-o facem pentru că, vezi, tu, obligația asta a noastră de parinți care trebuie să-și crească și educe bine copiii nu se stinge niciodată, ne înnobilează de fapt și ne asigură nemurirea, iar când vom fi bătrâni, înainte de a închide pentru ultima oară ochii, vom păși fericiți pe lumea cealaltă pentru că vom privi în urmă mulțumiți de ceea ce lăsăm.
Mie mi se pare f multa tristete in articol. Si eu am fost chemata sa umplu goluri, tristeti si nu e o bucurie. Va spun din proprie experienta, e greu sa cari/umpli golurile si trisetile altora.
Fara cuvinte, absolut genial!
Ooo, foarte frumos spus, drogul legal al unei frumoase Marii 🙂
Intrebare: copii tai sunt BLW-isti? Maria pe mine clar m-a convins si a mea pustoiasca este!
Nu, ai mei nu.
Tare textul!!!
Ma identific, a multa oara cand il recitesc cu ochii in lacrimi :).
„Blow-isti”?
Ma scuzati…
După primele rânduri din articol am crezut ca este vorba despre soț.
Poza mi se pare de revista.
Si eu la fel?
Sincer, eu am crezut ca-n poza e Shakira:)) Si ea are 2 pusti din cate stiu iar în poza asta semanati izbitor…
Superb! M-a emotionat pana la lacrimi, imi face o placere nemaipomenita sa-ti citesc blogul.
Din nou văd cît de diferit te raportezi la ei. Cum îi scrii lui Ivan faţă de cum îi scriai/scrii Sofiei (da, ştiu, textul e şi pentru ea, şi pentru toţi copiii, dar lui i l-ai scris).
E normal să îi iubeşti diferit, nu-i o critică, Doamne fereşte. E doar o observare 🙂
E normal sa ma raportez diferit, ei sunt diferiti, eu am relatii diferite cu ei, nici un om nu se raporteaza identic la altii. De iubit insa, ii iubesc la fel de mult. 🙂
Pana la Jupiter si inapoi. 🙂
Din suflet iti multumesc pt ca iti faci timp sa împarți cu noi sentimentele si trăirile astea. Cred ca uneori ne face bine sa le vedem materializate in cuvinte scrise negru pe alb, ca sa ne amintim cât de multă putere avem pt Omuleți. Te imbratisez, sănătate si bucurie in casa voastră!