Suntem în parc, copiii se joacă pe iarbă, eu îndes înapoi în rucsac ape și haine de schimb și scutece și etc-uri. Dintr-odată, îi aud pe amândoi urlând. Lacrimi curg șiroaie pe moacele lor mici, aleargă spre mine cu brațele întinse. Mă așez pe vine să-i îmbrățișez cumva pe amândoi deodată, în astfel de situații e vital să nu fie nici unul primul.
– Ce-ați pățit, moțoțoilor, așa din senin?
Încă niște urlete.
Îi caut de sânge. Nimic. Erau întregi. Curgeau doar lacrimi.
– V-ați lovit? Ce aveți?
Urlete. Se întreceau în zeci de decibeli, cum tăcea unul, ălălalt urla mai tare, imediat recupera și celălalt. Totul în brațele și urechile mele. Mi-am cântat un cântecel vesel în cap și am așteptat să li se termine resursele. A durat un minut, unul foarte lung.
– Pot să aflu și eu care-i drama?
– Mami, să știi că l-am îmbrățișat pe Ivan! se tânguiește Sofia, ștergându-și mucii de gulerul meu.
– Serios? Ce drăguț, mă bucur! Și, așa rău a fost?
– Păi el s-a dezechilibrat și a căzut pe spate.
– Ivan, te-ai lovit când ai căzut?
– Nu m-am tutic.
– Te-a lovit Sofia?
– Nu m-a tutic Fofia.
– Atunci de ce plângi?
– Pupu că pânge Fofia.
– Superb, și tu, Sofia, de ce plângi? Ai căzut și tu?
– Nu, doar m-am enervat că eu am vrut să-l iubesc și el a căzut și a stricat tot.
– Puiule, probabil l-ai dezechilibrat când l-ai strâns în brațe, nu e vina lui, nu e nici vina ta, a fost un moment frumos cu final neașteptat. Așa e în viață uneori.
– Să știi că eu n-o să-l mai îmbrățișez pentru că uite ce se întâmplă. Plânge toată lumea.
– Eu râd! Sunt bucuroasă că ai vrut să-l îmbrățișezi! Și Ivan e bucuros, nu, Ivan!
– Da! confirmă ăsta micu.
– Acum ne putem întoarce la distracția obișnuită din parc?
– Eu primaaaa! a sărit și a dispărut în tunel.
Ce voiam să vă zic e că OMG l-a îmbrățișat spontan! N-a durat decât doi ani! Între timp s-a mai repetat figura, ocazional şi fără urlete, ceea ce mă face aproape să sper ca va veni o vreme când vor fi aproape prieteni. 😛
…and the best is yet to come. 😉
Deci,se poate! 🙂 Am ras cu pofta!Tare haiosi si simpatici sunt!
Asta imi da sperenta si mie, hi, hi!
Cat exista speranta, am de ce sa ma agat! Atat de groaza mi-e ca o sa fie greu la inceput si ca n-o s-o accepte pe sora-sa …Dar sper sa fie greu doar la inceput, asa maxim 2 ani :)).
OMG! :)) am râs bine de dimineață, mulțumesc de ocazie. Ma bucur că se arată vremuri mai iubitoare.
Ce bine! Semne bune si la noi- azi s-au luat de mana!
Super. E frumos ca vrea sa-l iubeasca.
Visez si eu la acest moment!
Dar cred ca mai trebuie sa astept!
Acum au 3 respectiv 1 an. Tipetele si certurile su plans sunt zilnic, vor aceeasi jucarie etc
Si eu sunt in aceeasi situatie. 2 baieti de 1 si 3 ani. Se bat si se imping si ce are cel mic in mana ii trebuie musai celui mare…Sper ca intr-o zi sa-i vad si eu imbratisati si complici la…pozne!
Eu inca mai astept aceasta minune, n-au trecut decat vreo 6 ani de cand se cunosc 🙂
Sunt gravida cu nr2. Am unele emotii la intalnirea dintre frati.as dori un survival guide pentru prima perioada:) am auzit tot felul de povesti gen mamica nu putea sa l alapteze pe bebe pt ca cel mare statea pe capul ei.
Complet offtopic si imi cer scuze, dar am zis ca aici sunt sanse mai multe sa fie vazut mesajul, articolul fiind recent. Am dat azo peste asta :http://www.bbc-shop.ro/studiu-despre-sistemele-tip-scut.htm
Par studii facute pe bune si rezultatele ar fi ca scaunele tip scut nu-s tocmai ok. Eu pusesem ochii pe asa ceva, pretul ma cam impiedica dar am zis ca fac un efort. Acum nu stiu ce sa cred, avand in vedere ca aceste scaune pot face mai mult rau decat bine cred ca ar trebui aprofundat subiectul. Are cineva mai multe detalii? Poate in alte tari exista deja discutii, controverse?
Verific si eu si revin.
Eu am doua fetite de 2 ani si 5 luni respectiv 1 an si o luna… si deocamdata se inteleg asa cum mi-as dori sa se inteleaga toata viata. Dar poate sunt mici inca,nu stiu…
holy crap.
adica, multumim Deea.
mie mi s-au parut ciudate scaunele astea de la inceput, dar am zis ca nu imi plac pentru ca nu mai vazusem inainte si deci e o chestie emotionala/ nejustificata.
dar nu m-am gandit ca la acest tip de scaun este posibil ca copilul sa scape din scaun in caz de accident – chestia asta ma sperie.
Si pe mine ma ingrozeste, logic. Adica, una e sa vezi studii ce zic ca e posibil ca nu-stiu-ce salteluta pentru patutul copilului poate predispune la alergii si alta e ….asta. Noi am avut doar scaune clasice dar cea mare ura centurile, incerca mereu sa „evadeze”, o apucau durerile de burta, mancarimi etc. Scaunul asta mi s-a parut o mare chestie. Nu cred sa ma fi gandit vreo secunda ca nu e in siguranta copilul.
Eu nu inteleg de ce apare stirea asta abia acum, vad ca testele sunt din 2013-2014. Noi am cautat scaun in 2014 si testele aratau foarte bine (am cautat pe site-urile oficiale NCAP si restul). Si mai sunt vreo doua propozitii ciudate in pdf-ul ala, una zice ca acum ca testele au iesit asa de bine, sigur va creste numarul de scaune de acest tip vandute. Ceea ce e fix invers fata de concluziile testelor.
Vor fi aproape prieteni! Cine nu are un frate sau o sora nu poate intelege! Genial!
Eu am frate mai mare și nu m-am înțeles cu el în copilărie așa cum nu mă înțeleg cu el nici acum, la maturitate. Eu asta înțeleg.
eu am un frate mai mare cu 5 ani si am fost apropiati toata viata. din aceasta cauza nu concep ca baitelul meu de 1 an si 9 luni sa nu se inteleaga cu surioara care este „pe drum”. va fi o diferenta de 2 ani si o luna intre ei. ce am citit pe aici m-a speriat putin, dar sper sa revin cu vesti din cele mai bune.