– Mami, ăstia nu-s pantalonii mei cu Elsa! îmi spune Sofia super enervată ieri, când s-o ambalez de grădi.
– Ei na, arată exact la fel, de unde știi că nu-s ai tăi?
– Ai mei erau rupți în fund, iar ăștia-s crăpați la genunchi!
– Iar i-ai încurcat cu ai Emei?
– Nu, cu ai Evei. Că ai Emei nu sunt rupți nicăieri, ea nu se cațără!
Ioi. Csf ncsf, vorba aia. Toate fetițele au haine la fel, doar locurile în care „crapă” variază, și nici acela mereu.
În afară de cazul (puțin probabil) în care sunt singura ghinionistă de pe planetă, sigur aveți și voi pe-acasă multe haine care nu mai arată grozav. Găuri, pete, zone scămoșate, desene de pix. Le-ai arunca, dar parcă ți-e milă de banii pe care i-ai dat pe ele. Ai lua altele, dar parcă ți-e milă de banii pe care îi pusesei deoparte pentru altceva.
Ca să nu mai zic de hainele care dispar pe la grădi sau în vestiarul de la școală. Scămoșate, pătate, rupte sau nu, sunt hainele noastre, de care ne simțim atașați, le vrem înapoi! Ce te faci însă când toate fetele de la grădi au pantaloni cu Elsa identici? De unde știi care-i scămoșatul tău? Care e ruptul tău în genunchi?
Pentru aceste probleme textile, vă propun o soluție simplă, simpatică, ușor de aplicat, cu costuri mici și rezultate de durată. Ca să salvăm hainele care ne plac de la aruncare și rătăcire fără investiții uriașe. Mai ales că acuș încep grădi și școala și iar o să ne învârtim pe holurile instituțiilor de învățământ precum muștele fără cap în căutarea hăinuțelor pierdute. Click play.
Etichetele și accesoriile termoadezive, căci despre ele e vorba, sunt o soluție foarte practică atunci când vrei să prelungești viața unei haine la care nu te înduri să renunți. Poți aplica peste pete sau zone deteriorate accesorii simpatice sub formă de personaje Disney, mesaje simpatice, fluturi, flori, există și variante sportive sau military pentru bărbați.
Benzile cu etichete sunt extrem de utile când vrei să marchezi hainele de școală și grădiniță ale copiilor.
Kitul de etichetă conține banda de etichete, din care tai cu foarfeca ce lungime dorești, un pix special cu care scrii pe bandă numele copilului, eventual și un număr de mobil al unui părinte, de exemplu, sau un mesaj simpatic pentru puști (gen Te iubesc, să zicem) și un șablon de cifre și litere, dacă ți se pare că scrisul tău de mână nu e dintre cele lizibile. 🙂
Procedura e extrem de simplă:
- Pe haina curată așezi eticheta scrisă sau accesoriul decorativ, după ce ai dezlipit de pe el ambalajul
- Deasupra pui o bucată de pânză sau bumbac curată
- Așezi peste fierul încins la maximum și apeși pentru 30 de secunde
- Ridici fierul și pânza și aștepți 1 minut să se răcească.
- Oferi haina la purtat.
Etichetele și accesoriile termoadezive rezistă la spălări succesive la mașină dacă spălați la maximum 40 de gr. C. Scrisul nu se spală. Când călcați haina, nu insistați prea mult pe etichete și accesorii, să nu se dezlipească de la temperatura mare.
Găsiți multe modele de etichete și accesorii termoadezive în orice magazin Carrefour, la raionul Mercerie. Au prețuri super accesibile, eu zic că merită! Și uite-așa or să poarte zânele noastre pantalonii cu Elsa inclusiv la liceu, doar că atunci vor fi deja retro! 🙂
La fix articolul 🙂
Am o serie de haine pregatite pentru reconditionat si am niste chestii funny de lipit pe unde este nevoie, tot termoadezive, cand reusesc operatiunea, o sa fac si eu un post (numai daca imi iese ok, ca am 2 maini stangi). Dar postul tau cu etichete este super util, pana acum nu vazusem decat din cele cu diverse figurine.
Merci
Chiar ca la fix. Ed începe gradi (nu-mi vine sa cred) și am înțeles ca trebuie sa ii pun etichete pe hăinuțe dar habar nu aveam de existenta celor care se lipesc. Deja ma vedeam cum cos la etichete in miez de noapte :)). Maine sunt la Carrefour, yeee :D.
Oare merg si pe lana/matase? Ca tocmai are un gauroi in pantaloni, s-a desirat materialul 🙁
etichetele sunt chiar folositoare, sper sa reziste totusi la spalat pentru ca am mai folosit si eu din astea, nu de la CRF ce-i drept dar dupa maxim 5 spalari s-au dezlipit….si erau de buna calitate….
da, sper sa tina, o sa urmaresc si eu.
Super, chiar ma gandeam unde sa comand online etichete. Maine ma duc la Carrefour (sper sa gasesc in Orhideea) sa iau.
Aș propune să se fabrice și ceva modele mai fără Cenușăreasa și mai potrivite pentru hainele flăcăilor mai mari, care fac pasiuni pentru anumite piese de îmbrăcăminte și refuză descotorosirea de acestea. Știu eu vreo câțiva clienți… 😉
Suuunt! Chestii army, acvile, din astea.
Sau chestii music-related (logo-uri a diverse trupe si alte stuff aferente) 🙂
Rareori citesc posturile marcate cu P dar acesta mi-a mers la inimă; f utile etichetele termoadezive, am folosit acum 2 ani pe o rochie nouă care s-a agățat în clanță și a primit o gaură de toata frumusețea… era simplă, neagră, acum are un fluture alb si e mult mai interesantă!
Atentie. In general etichetele termoadezive devin tari cu timpul, deci posibil incomode daca sunt la at, in spate la pantalon sau alt loc in contact cu pielea. Daca vreti doar sa etichetati hainele e mai bine sa scrieti cu pixul de textile direct pe eticheta de la tricou/pantalon/etc…
eu i-am scris numele pe haina, ca atare, cu pixul, pe interior.
Nu stiam de etichetele termoadezive de reconditionat! fiecare pata sau ruptura am „carpit”-o cu floricele cusute sau cu petice.
De ex. acum am 15 blugi rupti in genunchi de baietelul prieten bun cu noi ( recolta de pe ultimile 6 luni, zic 😀 ) dati la peticit 🙂 . Tot ce pot recupera vor merge la cazurile umanitare, asa ca mama lui nu se mai enerveaza cand ii rupe si pe urmatorii 😀
Vezi de ce mi-am luat eu masina de cusut? Si-n plus cam toate hainele fetitei mele sunt deja personalizate de catre mine, deci, din toamna, cand intra la gradi, sigur nu le va incurca, insa chiar o sa-mi cumpar cateva etichete dintr-astea ca am vazut la mercerie, dar n-am luat pana acum si ssper sa-i fac o bucurie ca si ea are personajele ei preferate 🙂
Eu nu am copii, dar tot recurg la varianta asta cand mi se rup hainele preferate :)). Ivan si Sofia sunt niste nume absolut superbe!
De cand caut! Am adus asa ceva din Germania dar le-am terminat. Or fi avand si banda dubla pentru tiv?
Și eu folosesc și sunt mare!
?
Le-am descoperit acum ceva ani, dar pe negru. Sunt frumoase cele colorate, unele haine chiar merita reciclate!
Mai exista si etichete autoadezive personalizate. Eu le folosesc de ceva timp pentru a marca hainele si obiectele personale ale copilului pentru gradinita. Sunt ca niste actibilduri mici care se lipesc foarte usor pe haine, incaltaminte, obiecte de tot felul (jucarii, cutii de alimente, sticle cu apa), nu se iau la spalat, nu patesc nimic la calcat, rezista foarte bine in timp. Cand le comand, pot alege culoarea, forma, marimea etichetelor, o imagine vesela in functie de gusturile copilului (in cazul nostru un camion de pompieri) si bineinteles textul (numele copilului si ce mai doreste fiecare). Primesc o folie cu cateva zeci de actibilduri pe care le folosesc atunci cand am nevoie. Mi se pare cea mai simpla si eficienta solutie (spun asta dupa ce am folosit si etichete termoadezive scrise de mana), posibil sa fie putin mai scumpa. Eu locuiesc in Belgia; doar ca sa va faceti o idee, iata site-ul unde imi comand eu etichetele: https://www.mynametags.be/FR. La o simpla cautare pe Google, gasesc oferte asemanatoare si in Romania, dar prefer sa nu mentionez un site netestat.
Multumesc!
Stiu ca e un articol mai vechi, dar ai idee daca exista astfel de etichete care merg lipite si pe o geaca din fas? Am incercat variante precum cele cu personaje din prezentarea ta, dar din pacate nu au prins :(. Multumesc!
Nu, nu cred ca merg pe fas, din pacate.