Ne băgăm cu toții în pat, e vremea pentru somnul de prânz. Sofia în dreapta, la margine, eu la mijloc, Ivan în stânga mea, la perete. Se cuibăresc fiecare pe câte-o mână de-a mea, iar eu încep să le spun o poveste. Le inventez ceva cu niște legume care merg pe lună, ei mă tot întrerup să mă întrebe lucruri, eu îmi pierd ideea, pic de somn și ei nu dau semne că ar adormi curând, deși cască la foc automat.
– Di ci peacî iegumele pi lunî? întreabă Ivan.
– Ivan, taci, nu mai vorbi, ascultă povestea, se repede Sofia. Apoi întreabă și ea: De ce se duc, mami, legumele pe lună?
– Pentru că sunt curioase să vadă ce e pe-acolo.
– Mami, dar legumele de unde au bani să-și cumpere rachetă? întreabă tot ea.
– Da, mami, di uni? insistă și Ivan.
– Păăăi cred că au făcut un credit la bancă, răspund și-mi dau seama că trebuia să rămân la povestea cu legumele din grădină.
– Gata, le zic, continuăm diseară, acum vă rog să faceți liniște și să închideți ochii, mor de somn.
Sofia se foiește, își mută perna de colo colo. Ivan se învârte la subțioara mea ca o sarma în palmele bucătăresei. Primesc genunchi și coate adorabile în coaste, icnesc, îi rog să se potolească odată.
– Bre, dar ne culcăm și noi?
– Mami, tu știi că eu am nevoie să mă foiesc puțin, se explică Sofia.
– Cunosc, dar puținul acela a trecut acum 10 minute.
Ivan se ridică în fund să vadă peste mine ce face soră-sa. Se ridică și Sofia. Stau ca doi popândăi pe întuneric.
– Fofia?
– Da, Ivan.
– Ci faci?
– Bine, tu ce faci?
– Eu nu domn.
– Nici eu nu dorm.
– Da, și nici eu, intervin nervos. Marmotelor, vă mănânc nasul, hai, la culcare.
Mi se închid ochii. Lor, nici vorbă.
Se prăbușesc pe rând fiecare pe perna lui. Foiala continuă. Ivan mă pigulește de mână, mă mângâie, mă ciupește. Sofia s-a așezat pe burta mea, pe care n-o mai simt sub cele 17 kg de prințesă. Aproape am ațipit.
Ivan izbucnește în râs. Sofia râde și ea.
– Ce e așa amuzant?
– Io nu viau să domn, zice Ivan.
– Dar eu vreau, am avut o dimineață lungă împreună, așa că te rog să păstrezi râsul pe mai târziu.
– Bini, mai tâziu, confirmă el.
Se întinde la loc și reia pigulitul. Întorc capul spre Sofia, aproape adormită.
– Undi peci, mami? Ivan îmi trage fața spre stânga.
– Mami, să nu te întorci spre el. Sofia îmi trage fața spre dreapta.
– Eeei, ia lăsați-mă, măi mormolocilor, să dorm, că acum vă ronțăi cu totul.
Se liniștesc. N-au trecut decât 30 de minute de când ne-am întins. Of, ce-aș fi dormit eu tot timpul ăsta…
Sofia mai mormăie:
– Dar mie nu mi-e somn deloc…
Două secunde mai târziu, sforăie pe mâna mea.
Ivan oftează fericit, adoarme și el imediat. De când dormim cu toții la prânz, adorm amândoi deodată. Târziu, dar deodată.
Perfect, îmi zic acum e rândul meu. Plescăi mulțumită. Închid ochii. Ce bine e. Întuneric, cald…
Doar că sforăie, mă. Amândoi. Stereo. Tare. Îmi vibra burta sub nasul unuia și mâna sub nasul altuia. Am adormit în cele din urmă, legănată de motorașele lor. A fost un somn obositor. Dar bun, mai bun decât nici un somn. Scurt, că Fofia se trezește brusc după fix o oră. Dar totuși, somn.
Faină viața la Piatra, văd că Ivan se adaptează rapid la accent 😉
A, nu, il are dintotdeauna. 🙂
Nu stiu cum se face dar cred ca toti copiii romani – cel putin 3 ai mei si inca vreo 3 apropiati – sunt intai putin moldovieni. Foarte tare!
Cu somnul confirm, cel putin la gemeni daca raman eu seara sa ii adorm se lasa cu plans pentru „de ce te intorci spre X, intoarce-te spre mine” si au trecut de 3 ani. Plus cel mare care din camera lui isi negociaza cu mare atentie numarul de pagini de citit din fiecare seara.
Scuze pentru mancatul virgulelor. Graba strica treaba la fel ca si scrisul pe forumuri/ comentarii.
eu îmi amintesc de când dormeam cu ai mei că îmi plăcea să stea cu spatele, să nu sufle pe mine :))) însă probabil e altfel când simți că suflă pe altcineva :)))
Hahaha, e cumva rasul-plansul. Si eu ma pun in pat moarta de somn si uneori pana adoarme el imi sare somnul.
Felicitari pentru somnul obositor! Si eu adorm de obicei prima. Dar in rutina fiica-mii intra un moment de revolta chiar cu 2 minute inainte de a reusi sa adoarma in care striga „Nu vreau sa dorm” etc etc.; apoi se intoarce pe partea cealalta si adoarme :)). Doar ca eu, care atipisem de 5 minute, ma trezesc – fresh. Si imi e imposibil sa mai adorm.
Si asta se repeta si la somnul de seara.
Visul meu cel mai fierbinte e sa am macar o seara pe saptamana in care sa adorm si adormita sa raman pana dimineata :)) .
Problema e ca daca dormi calumea, te simti mai obosita. Vad eu asta de cand o mai laspe Maya la mama peste noapte.
Cand dorm 8, 9 ore pe noapte ( legate chiar), urmatoarea zi nu sunt buna de nimic, iar cand dorm 5 ore in 3, 4 reprize sunt mai fresh ca oricand.
Sa zici mersi ca nu ai fost sigura acasa cu amandoi cat era Ivan bebelus. Imagineaza-ti cum ti-ar fi fost atunci: unul de cateva luni si o capra de peste doi ani in plina lupta pentru independenta si….nesomn la pranz!
Am fost singuri si atunci si n-a fost nenorocire. Dont panic!
Asa se foiesc si ale mele de ma adorm si pe mine cat stau sa ma prefac ca dorm. Eu imi fac o gramada de planuri pentru ,,timpul liber” si, de cele mai multe ori, nu se implinesc ca ma ia somnul!
Lasă, că vine şi vremea când or să stea cuminţi lângă tine… doar până adormi tu. şi apoi se ridică la joacă :))
Offff…Ioana, și noi avem aceeași problema . Al meu bebe, după 1 h de foiala adorme de obicei. Ăsta e momentul în care simt ca îmi pierd controlul, îmi bag pumnul în gura, îmi mușc limba…ca sa nu tip la el. Om sunt și eu, după 1 h cedez nervos. Cum facem sa ne păstrăm calmul totuși? Nu e vina lui ca nu poate adormi, nu s-ar chinui atât mititelul dacă ar putea adormi mai repede.
pai iti spun cum fac eu, ca si eu am aceeasi problema cand il adorm pe asta micu: ascult audio book-uri sau podcast-uri pe telefon, altfel ma apuca gaia dupa jumatate de ora iar lui ii ia cam 1 ora sa adoarma seara; eu nu sunt atat de rabdator ca nevasta.
ma gandeam si la un kindle, nu cred ca o sa fie interesat de un ecran pe care nu se intampla nimic.
sa citesc cu veioza aprinsa nu merge.
Eu imi rulez in cap texte, idei pentru carti, planuri, vacante, orice sa nu fiu cu mintea acolo ca altfel clar o iau razna.
Lucky you! La noi de pe la 3 ani si un pic nu mai exista somn la pranz :D.decat la gradi sau in masina, in scaunel. Atat! Imagine that!
Eu stau la fel între ei , doar ca am neșansa să adoarmă pe rând și atunci când zic : ” în sfârșit , o sa pot dormi si eu !” se trezeste primul adormit !!!