ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI
E un adevăr general valabil ca toată viața ni se schimbă după ce apar copiii în familiile noastre. În bine, bineînțeles :)! Însa e și dificil uneori. De multe ori, de fapt, dar hai sa nu-i speriem prea tare pe cei care încă nu sunt părinți.
E dificil uneori și pentru că noi, ca părinți, vrem sa hotărîm tot în ceea ce-i privește pe ei, copiii noștri. Dar și copiii vor sa decidă (și mi se pare normal) ce se întîmplă în viata lor. Aș vrea să povestesc puțin despre ce are voie sa decidă un copil, din perspectiva mea de mama de băiețel de 6 ani. E pur și simplu experiența mea, nu sunt expert în parenting.
Spunea cineva la un moment dat că dacă în casa nu e șef copilul, atunci ceva nu funcționează bine acolo. Eu nu sunt neapărat de acord cu asta. Ce cred eu este că trebuie să existe respect și înțelegere de ambele părți. De la copil spre părinți și invers, părinții să-și respecte copiii. Și să ia în calcul și dorințele lor.
De exemplu, îmi spunea o prietenă ca băiețelul ei (elev în clasa întâi) era supărat că nu are putere de decizie într-un anumit moment (nu mai știu exact despre ce discutau). Și mama a încercat să-i explice că părinții hotărăsc etc. Băiețelul a răspuns: „Eu nici măcar nu pot să hotărăsc ce fel de sandwich o sa am azi în pachetul pentru școală”!
Atunci prietena mi-a spus ca i s-a luat așa un văl de pe ochi (și i s-a și aprins un beculeț în cap) și a realizat cîtă dreptate are fiul ei. Într-adevăr, ea făcea pachetul cu mîncare aproape automat, seara , după ce dormeau copiii , îl punea în frigider în cutia lui de plastic (era prea aglomerată dimineața și așa mai economisea timp) încă de când era puștiul la grădiniță. Și nu s-a gîndit niciodată să-l întrebe pe el ce fel de sandwich ar vrea. Este un exemplu super simplu, aproape banal, dar de atunci copiii noștri decid ce sa conțină pachețelul pentru școală. A fost o inspirație și pentru mine .:-)
Și e mult mai bine asa. Pentru că acum nu mai vin acasă cu o jumătate de sandwich nemîncat și cu mărul mușcat în două locuri. Mănînca tot tot (că doar a fost alegerea lor). Bineînteles, nu au voie dulciuri (pâinea cu nutella e exclusă), așa e regulamentul școlii. Nu au voie nici sucuri, fiecare elev are în ghiozdan o sticluță de plastic cu apă. Când se termină apa, sticluța se umple de la robinet, din școală.
Discuția aceea cu prietena mea m-a pus pe gînduri un pic. Am înțeles ca uneori nu-i dau mai multă putere de decizie copilului meu (are 6 ani), în cazuri în care ar fi mai bine să decidă el pentru el. De exemplu, ce cravată să poarte (are una roșie și una albastră) la ziua Emiliei.
Ce alte decizii are voie să ia puștiul care locuiește în casă cu noi :
1. Decide singur ce conține pachețelul pentru prînz (care are 2 sandwich-uri, un fruct și o legumă (morcovi tăiați bucațele, castraveți, ardei)
2. Decide singur cu ce se îmbracă la zilele de naștere ale colegilor de școală (aici e simplu de ales, că are doar 2 cămăși mai fancy și 2 cravate. Are și un papion albastru, dar ăla nu se pune, că e doar pentru seara de Crăciun.
3. Decide singur dacă merge la școală pe bicicleta , pe trotinetă sau pe jos (iarna cu sania sau la pas prin nămeți)
4. Decide singur ce carte citim seara împreună
5. Decide singur dacă se tunde acum sau mai târziu
6. Decide singur în weekend dacă mergem în parc sau la lac să aruncăm pâine la rățuște (sau orice altceva ce presupune aer liber).
7. Decide singur ce sport sa facă sau alte activități extrașcolare.
Și ce decidem noi, părinții din casa puștiului :
1. Ora de culcare (ora 20 zilele cu școală, ora 21 vineri și sâmbăta)
2. Nu i-pad sau x-box sau alte jocuri la pc în timpul săptămânii. În weekend are voie , dar limitat (am un ceas de bucătărie, pe care îl fixez la 30min sau o oră (și când suna punem i-pad-ul deoparte și ne jucam altceva (lego, jocuri cu zarul, eu cu el de obicei, uneori toți 3), cu magneții etc.
Decidem mult mai multe, bineînțeles, nu am cum sa le înșir aici, dar ideea acestui text e că și copiii au nevoie sa simtă ca au control uneori asupra lucrurilor din viata lor.
P.S.: După cum vedeți, puștiul nostru decide 7 chestii, noi doar 2 🙂
Ina
Sursa foto: Băiețel simpatic via Shutterstock.com
Cred ca e foarte bine asa!
parintii de minori ai anului 2016 au „uitat” sa seteze limite. de fapt, nu le place si le e lene pentru ca educatia cere un model, explicatii constante si timp. cand te decizi sa ai un copil n-ai voie sa nu ai timp de dat educatie. si parintele e in primul rand parinte, nu neaparat prieten. de asta s-a ajuns in ziua de azi la o generatie de monstri. iata primele „rezultate” se vad: cei crescuti dupa ultima rasina de parenting „modern”, lasati in voia lor si ajunsi azi adolescenti se cred buricul pamantului, sunt nerespectuosi si agresivi desi nu s-a folosit violenta in educatia lor, isi caftesc iubitele, se iau de oameni pe strada, si sunt mult mai prosti decat generatiile precedente si predispusi la golaneala si infractiuni. de fapt, asta se vrea – bagati parenting modern la greu, tampiti-i dreacu mai rau decat sunt, cand ajung adulti vor fi o masa de manevra numai buna pentru oricine le gadila ego-ul. pacat de copiii buni care vor trai printre ei, ca mai sunt si parinti care se ocupa de copii, le-as spune sa fuga cat ii tin picioarele, eventual pe o insula pustie unde se intra pe baza de educatie si IQ.
Eu cred ca cei despre care spui tu nu sunt roadele niciunui parenting modern, ci a unor parinti iresponsabili, care exista dintotdeauna, indiferent de ce studii si metode exista. Parintii acestor copii nu urmeaza vreun curent, pur si simplu nu i-au educat si atat.
ba da, urmeaza parentingul modern, unde copiii fac ce vor si orice limita inseamna ingradirea libertatii, ba chiar abuz. un fel de n-am chef de ei, asa ca o bag pe asta cu „il las liber” ca explicatie pentru proasta crestere. este deja un fenomen, nu cazuri izolate.
Pai.. de unde stii? Acu 15 ani cand adolescentii aia erau mici, ma indoiesc ca parintii lor rupeau in doua blogurile de attachment din strainatate.
De ce te îndoieşti?
Exact. Acum 15 ani, incepuse sa fie la moda, plecatul la munca, in strainatate si lasat copilul de capul lui, cu fratii mai mari, cu diverse rude, eventual cu bunicii. Iar in unele cazuri, acestia nu isi bat capul cu copiii.
Sau goana dupa bani, ii face pe unii sa isi neglijeze copiii. Multi parinti prefera sa munceasca mai mult, sa nu stea pe acasa si ajung sa compenseze lipsa prin bani si facutul de pofte non stop. Iar acei copii ajung, asa cum ii stim: fara dragostea de parinte, ajung de capul lor, niste needucati. Apoi parintii se intreaba cu ce au gresit.
Vezi Boureanu, e cu una cu 4 ani mai mare decat fie-sa, a cunoscut-o prin cluburi, atunci cand aia era de varsta fiica-sii (ma indoiesc ca s-au cunoscut la bibilioteca) si acum nu ii convine ca fie-sa umbla prin aceleasi locuri prin care umbla gagica-sa la 16 ani.. adica acu vreo 3 anisori cand s-au cunoscut ei :)))
Si cazuri din astea sunt foarte multe, cunosc, personal, o familie foarte bogata, unde copilul a fost lasat doar pe mana bonelor. Parintii plecati non stop pe la evenimente, intalniri de afaceri, probleme de munca. Acum, copilul are 17 ani, nu are minimul de educatie al igienei si al bunului simt (mama a fost menajera acolo, dar si-a dat demisia pentru ca se saturase. Spun ca, cunosc personal situatia, pentru ca am fost sa o iau cu masina de cateva ori de acolo) ex: prezervative folosite, pline de…. lasate sub pat, chiloti murdari de… chestii, lasati in mijlocul camerei, isi facea nevoile cu usa deschisa si nu tragea apa, desi mama era prin casa si facea curat. Punctul culminant, care a facut-o sa plece, a fost atunci cand, baiatul respectiv a tipat la mama ca nu a terminat curatenia intr-o ora (vila are 2 etaje), ca „tre’ sa vina una la mine sa o fut si tu ma incurci si am sa le zic la ai mei sa iti taie leafa ca esti o puturoasa”.
Pe de alta parte, acum lucreaza la o familie foarte faina, unde se cunoaste ca parintii se ocupa de copii. Si da, exista parenting modern, cat se poate de civilizat. Acei copii sunt educati in stil modern, nu au fost batuti, parintii ii intreaba si pe ei daca doresc x sau y lucru, stiu sa isi duca singuri rufele la cos, sa arunce gunoiul la cos, stiu sa spuna daca doresc sa li se faca/ nu li se faca curat intr-un anume loc, stiu sa spuna „buna ziua”, „va rog frumos”, „multumesc”.
Deci, draga Deea, in orice padure exista uscaturi. Si orice metoda are neajunsurile ei. Un copil care creste intr-o casa unde se face militarie (bataie, reguli stricte impuse cu forta si parinti obtuzi in fata carora, copilul nu are voie sa sufle), la maturitate, cand devine liber, poate ajunge rebel, isi varsa frustrarile, devine violent, face doar ce vrea, satul de militaria de acasa.
Iar altul poate considera ca parintii au facut bine ca l-au batut.
Cel mai important, intr-o casa, este sa realizezi ca este copilul tau, parte din tine, ca este un om, ca este persoana pe care o vei proteja, pe care o iubesti. Si care are nevoie de indrumare in viata. Intr-un mod civilizat. Sa il tratezi asa cum vrei si tu sa fii tratata.
Cat despre necivilizati, stai tu linistita, mereu exista selectie naturala. Eu abia astept sa vad, peste vreo 30 de ani, asa, ce se alege de beizadelele astea. Sau astia rasfatati, in general. Caci mami si tati vor fi batrani si putere de munca ioc, copilul nu a invatat sa faca nimic toata viata si banii vor fi fost tocati de mult…
Georgi, sunt perfect de acord cu raspunsul tau. Parintii trebuie sa se ocupe de copiii lor. Sa-i cunoasca. Iar ca sa-ti cunosti copilul trebuie sa petreci timp cu el, sa va jucati impreuna, sa va descoperiti unii pe altii.
Din pacate multi parinti petrec 3-4 ore pe zi impreuna cu cei mici.
Dupa 8 ore la servici iti iei copilul de la after scool sau de la bona , pregatesti cina si faci lectiile si imediat e ora de culcare. Majoritatea parintilor nu au timp fizic sa -si cunoasca proprii copii. E foarte trist. Insa macar cele 4 ore/ zi impreuna, trebuie sa fie de calitate. Sa-i imbratisam, sa-i iubim, sa vorbim cu ei uitandu-ne in ochii lor, ascultandu-le problemele si incercand sa le rezolvam, sa ne jucam cu ei.
Daca le punem in brate i-pad-ul sau pc-ul, nu cred ca avem sanse sa-i cunoastem. Pur si simplu apelam la ‘ bona gadget ‘.
stai putin, 3-4 ore ti se pare putin? ca adult normal la cap dupa o ora de vorbit cu un copil si de jucat/colorat cu el imi vine sa ma dau cu capul de toti peretii de plictiseala. Al meu acum e mic dar ma gandesc cu groaza la ce urmeaza, dus luat de la gradinita scoala, socializare fortata cu alti parinti si copii… groaza groaza
As vrea sa iti pot da like 🙂
„mult mai prosti decat generatiile precedente” – nu ai discutat foarte recent cu un copil de 4-13 ani, asa-i? Imi pare rau, dar parerea mea e ca sunt mult mult mai inteligenti decat, de exemplu, generatia mea (si nu te gandi ca-s chiar pui primavaratec)
ma refer la toate mediile de provenienta, nu numai cei cat de cat dotati. probabil ai discutat cu cativa mai rasariti, si dintr-un caz, doua, particulare, ai generalizat.
eu am generalizat vazandu-i pe strada si in mediile sociale diverse cat de needucati sunt, totul sub umbrela parentingului modern. comparativ cu generatia mea (anii 90) astia nu stiu nici sa-si lege sireturile, de fapt, unii dintre ei nici nu se sterg singuri la cur si le pica mainile daca aduna o scama de pe jos. oamenii nu sunt foarte inteligenti, priveste in jur. sa presupunem ca sunt la fel de prosti ca si generatiile precedente, educatia asta cu „lasa-l liber” ii face si mai prosti. copiii n-ar trebui sa se exprime liber daca sunt prosti, ci ar trebui corectat comportamentul prin educatie.
Deea, iarta-ma, dar bati campii. 🙂 Amesteci notiuni pe care nu le stapanesti cu prejudecati si generalizari, mai esti si foarte pornita. Am inteles, nu-ti place parentingul modern de acum 2 decenii. S-a notat.
Se pare ca tu esti aia pornita… de ce? argumente 0, in schimb comentarii inadecvate despre mine. eu doar am raspuns comentariului de dinainte. s-a notat?????????????
Deea, parentingul modern n-are nicio legatura cu „lasa-l sa faca ce vrea”. Da, sunt lasati sa creasca mai liber decat am fost noi si rezultatele se vad. Ai mei nu m-ar fi intrebat niciodata cu ce haine vreau sa ma imbrac, copilul meu isi alege singur din dulap si iesim asa chiar daca nu-i ies mereu cele mai reusite combinatii. Alege in ce parc sa mergem, la ce optionale sa mearga si multe altele. Ba da, copiii ar trebui sa se exprime liber, oricate prostii ar spune. Fix de acolo incep sa invete lucruri in viata. Sunt curioasa ce inseamna pentru tine „parinti care se ocupa de copii”.
Pe de altă parte noi ne jucam in stradă, singuri, fără teamă. Copiii noștri nu prea mai ies singuri afară din casă
In orasele mici si la tara ies, acolo unde viata e la fel ca acum 30 de ani.
Deea eu sunt nascuta in ’88 dar am impresia ca gandim total diferit. Copiii din ziua de azi sunt foarte inteligenti si spre deosebire de noi au curajul sa spuna ceea ce simt si ceea ce vor, noi nu aveam aceasta libertate. Chiar nu stiu cu ce copii ai intrat tu in contact, eu am lucrat inclusiv cu copii din centrele de plasament si mi s-au parut foarte ok. Cred ca ai tu niste prejudecati si poate niste frustrari.
‘Ai de capu’ meu, pe blogul asta daca ai o parere diferita ba esti frustrat, ba ai prejudecati, fie bati campii etc. Lipsa de argumente si atac la persoana. tipic romanesc dar cu pretentii moderniste. Vreau sa vad si eu macar un comentariu de-al meu in care am facut atac la persoana sau am jignit pe cineva de aici. Macar unul. Deh, fiecare cat poate, dupa buget… pardon, biblica.
S-a notat si asta sau n-am voie nici sa dau replica la mizeriile adresate mie anterior?
citeste-ti primul comentariu/ exact asta faci si tu. faci atac generalizat la adolescentii de acum. si te cam inseli. nu e cazl de generalizari, pt ca sunt si copii inteligenti si mi putin nteligenti, insa nu parentingul modern e e vina, ci parintele fiecaruia prin felul de a se raporta la propriul copil.
corect
Eu ma intreb doar atat: tu oare cum ai fost crescuta pentru ca ai un limbaj si o gandire foarte agresive.
Totul incepe din simplul principiu de a considera copilul un membru cu drepturi egale in familie. Egal la opinii (care se pot lua in considerare sau nu), dar mai ales egal in bun simt si inteligenta. Evident, nu egal in self-regulation sau time management. Si noi avem probleme cu astea…
Îmi place ca alege dintre doua camasi. Si eu ii dau cam aceeasi marja de manevra băiețelului meu si toti suntem fericiti.
teoretizam, teoretizam, dar de ce pustiul nu-si face sandwich-ul singur? Cum vrea el, cu ce vrea el. Probabil ca-l va manca cu si mai multa placere.
Vorbim despre luarea deciziilor, deci si responsabilizare. Eu tin minte ca mama ne dadea sa ne spalam din cand in cand batistele (nu erau de hartie pe vremea aia) si sosetele. Mai stateam pe langa ea si la bucatarie, asa am invatat (teoretic) sa gatesc. Nu eram mai mare decat pustiul asta. Si inainte sa sariti cu „Vai ce abuz, punea copilul la munca, ar trebui decazuta din drepturile parintesti!”, eu va pot garanta ca mi-au fost de folos lucrurile astea. Nu aveam noi foarte multe variante vestimentare (uniforma la scoala + haine de casa + haine de afara), dar din momentul cand am putut sa ne imbracam singuri, am facut-o, n-a mai stat mama dupa fundul nostru.
Lasati copilul sa-si faca singur sandwich-ul. De cu seara, daca nu e timp dimineata. Nu cred ca e o activitate extrem de grea pentru varsta de 6 ani, cand, de altfel, butoneaza orice device electronic cu cea mai mare indemanare.
Ai dreptate, ar putea sa-si pregateasca singur sandwich-ul pentru scoala. Si probabil vom incerca in curand, multumesc de sugestie.
Cat despre responsabilizare, sa stii ca ma ajuta destul de mult pentru varsta lui. Cand mergem la cumparaturi duce si el o plasa cu mancare ( evident mai usoara ), ma ajuta la curatenie ( spala sticla de la cabina de dus , sterge praful, duce gunoiul). De asemenea gatim uneori impreuna, cel mai mult ii place sa ma ajute la waffle sau muffins.
In alta ordine de idei, am scris acest ‘ articol ‘ de pe telefon,pur si simplu la sfarsit mi-a venit ideea de titlu, 7 la 2 . Asta nu inseamna ca el decide mai mult decat noi, in nici un caz. Cred ca suntem in echilibru de cele mai multe ori.
Il lasam sa ia unele hotarari in ceea ce-l priveste , insa asta nu inseamna ca el e dictator in casa la noi.
Ai dreptate, ar putea sa-si pregateasca singur sandwich-ul pentru scoala. Si probabil vom incerca in curand, multumesc de sugestie.
Cat despre responsabilizare, sa stii ca ma ajuta destul de mult pentru varsta lui. Cand mergem la cumparaturi duce si el o plasa cu mancare ( evident mai usoara ), ma ajuta la curatenie ( spala sticla de la cabina de dus , sterge praful, duce gunoiul). De asemenea gatim uneori impreuna, cel mai mult ii place sa ma ajute la waffle sau muffins.
In alta ordine de idei, am scris acest ‘ articol ‘ de pe telefon,pur si simplu la sfarsit mi-a venit ideea de titlu, 7 la 2 . Asta nu inseamna ca el decide mai mult decat noi, in nici un caz. Cred ca suntem in echilibru de cele mai multe ori.
Il lasam sa ia unele hotarari in ceea ce-l priveste , insa asta nu inseamna ca el e dictator in casa la noi.
s-ar putea chiar sa ii faca mare placere si sa se distrezefacand combinatii 😀
singurul lucru cu care nu sunt de acord la articolul de mai sus este concluzia – cele doua decizii ale parintilor sunt doua doar pentru ca atat a fost scris; in rest, parintii decid multe alte lucuri cu sau fara aprobarea copiilor: de exemplu, meniul pentru pranz sau alte mese – nu scrie nimic despre el mai sus; ce haine cumparam, ce jucarii le luamd e ziua lor/de sarbatori…..da, intrebam copiii „ce ai vrea….?”, dar decizia finala e a noastra; in plus – faza cu tunsul – ok, il lasi sa decida, daca asta nu il afecteaza – daca lui ii intra bretonul in ochi si asta incepe sa il afecteze, nu il duci la tuns ca el vrea mai tarziu?!?
anyway, principiul articolului l-am inteles si sunt total de acord cu el – copiii trebuie lasati sa decida atat cat este posibil pentru varsta lor. asta nu inseamna ca trebuie sa aiba mai multe decizii decat parintii, ca trebuie sa fie intr-un fel sau altul, ci doar ca fiecare parinte trebuie sa faca asta in mod constient, gandindu-se bine la implicatii si respectand copilul. Daca il lasi sa faca totul de capul lui fara sa te implici nu inseamna ca ii dai lui puterea de decizie; inseamna doar ca esti indiferent la ce se intampla cu el. Copiii au nevoie de reguli si de norme – totul in limita a ceea ce e confortabil pentru fiecare.
Felicitari! Cel mai bun comentariu de pana acum.
Sigur ca parintii decid mult mai mult decat 2 lucruri din viata copilului. Am putea sa scriem pagini intregi despre cate decizii luam noi, ca parinti, in fiecare zi.
Insa din pacate, in unele familii, copiii nu prea au voie sa aleaga. De aceea a fost concluzia 7-2 , probabil un pic exagerata.Dar intentia a fost de a da de gandit parintilor , de a-i lasa pe cei mici sa -si puna in practica unele dorinte . Bineanteles , care sa nu le afecteze sanatatea ( sigur ca nu-l las cu breton lung doar ca asa vrea el , iar in cateva luni sa cumparam ochelari).Era vorba de exemplu daca-l tund acum sau peste o saptamana, nu peste o jumatate de an. Cat despre jucarii, noi facem lista pentru ziua lui si Craciun si mi se pare corect sa aleaga el ce-si doreste.In restul anului cumparam carti si haine. Hainele de obicei le aleg eu.Bunica il duce in oras inainte de inceperea anului scolar si atunci el isi alege ce hainute vrea.
Ceea ce am vrut sa subliniez este ca atunci cand lasam si copiii sa decida, este mai bine pentru toti cei implicati. Cunosc multe familii in care cei mici nu au nici un cuvant de spus. Ceea ce e trist.