Later edit: Prima câștigătoare este Simona Marica, al doilea nu-mi răspunde, check your emails pls!
Amintirile mele legate de școală n-au prea mult de-a face cu condițiile în care învățam patru-șase ore pre zi. Îmi amintesc perfect așezarea în bănci, eram 47 de elevi la B, dintre care șapte stăteau în bănci puse pe laterale, altfel nu mai era loc. Ne strecuram cu greu printre bănci, era foarte puțin loc, clasa era prevăzută pentru 30 de locuri în bănci, nu pentru 47.
Îmi amintesc perfect cum profesorul de istorie își punea piciorul pe prima bancă în timp ce preda, iar noi râdeam pe înfundate de ciorapul lui găurit pe gleznă. Îmi amintesc cum am fugit toți la ștrand de la ora de muzică, pentru că nu ne plăcea deloc de doamna noastră profesoară. Îmi amintesc și că eram vecină de bloc cu trei colege de clasă, așa că dimineața mergeam la școală împreună, ne întâlneam în spatele blocului și ne duceam singure, deși n-aveam mai mult de opt ani. Îmi amintesc băile și curtea în care ne petreceam pauzele alergând, sala de sport în care ne bălăngăneam pe spaliere. Îmi amintesc și parchetul sălii de clasă, pe care-l măturam pe rând, elevii de serviciu din ziua cu pricina. Mirosul de burete umed, pudrat cu cretă.
Nu-mi aduc aminte nimic despre culoarea pereților, despre cât de curat era la toaletă, despre igrasie sau lipsa ei. Pentru mine, atunci, lucrurile astea nu existau. Existau prieteni, lecții, teme, uniformă, sport, lucrări de control, excursii și tabere.
Mama însă are alte amintiri despre anii mei de școală. Ea spune că iarna era foarte frig în clasă. Că mă îmbolnăveam des. Că stăteam cu șosetele ude la ore de dimineața până seara după ce ne băteam în zăpadă. Că învățătoarea ne dădea cu capul de tablă (asta țin și eu minte) când nu răspundeam corect.
Curând încep copiii mei școala și nu mă simt foarte confortabil cu acest gând. În primul pentru că va deveni și mai clar că au crescut, și nu-s pregătită să am copii mari, abia mă obișnuisem cu ei mici. Sunt temătoare, pentru că mi-e teamă că școala o să-i îngrădească, o să-i țină fixați în bănci, când ei vor doar să alerge, o să le dea teme pentru acasă, când ei vor doar să se joace. Sunt și încrezătoare că vor întâlni pedagogi buni, care-i vor ajuta să-și descopere talente și pasiuni, că noile reguli îi vor inspira să devină ei înșiși mai organizați (eu nu sunt deloc bună la a-i învăța asta, fiind o fire atât de haotică). Mi-ar plăcea să nu am griji legate de căldura în sala de clasa, de pereți mucegăiți, toalete imposibil de folosit, cumva văd lucrurile astea ca pe detalii a căror grijă n-ar trebui să le poarte părinții sau elevii. Pesemne am uitat în ce țară trăim…
Citeam de dimineață că jumătate dintre școlile din București nu au aviz de la Inspectoratul Situațiilor de Urgență, ceea ce înseamnă că în caz de incendiu sau cutremur, de exemplu, copiii și profesorii din acele școli nu pot fi evacuați în siguranță. Există atât de multe școli care stau să se dărâme, în care nu există toalete cu apă curentă, cu pereți mucegăiți, acoperișuri sparte, fără căldură, în care totuși copiii merg cu drag, pentru că pentru ei contează alte lucruri. Se îmbolnăvesc des, sunt în pericol zi de zi, dar ei nu știu asta. Noi știm.
Din fericire, încet încet se găsesc oameni și companii care să facă o diferență. Se strâng fonduri, se adună voluntari și se renovează școli, pentru ca niște sute de copii să meargă la școală în siguranță.
Azi vă povestesc despre proiectul „O școală nouă, un viitor mai bun”, finanțat de ENGIE Romania și implementat de Habitat for Humanity România. Școala Gimnazială nr. 125 din sectorul 5, București a fost complet reabilitată și eficientizată energetic în timpul vacanței de vară, urmând ca 300 de copii și 50 de profesori care își desfășoară activitatea în această școală să se bucure de condiții decente de predat și învățat.
Așa arăta școala înainte de renovare: parchet vechi, putrezit și rupt, pereți plini de igrasie, care erau spălați zilnic cu clor, pentru a împiedica extinderea mucegaiului, un miros puternic de mucegai și clor în toată școala, tavane crăpate și scorojite, acoperișul era foarte deteriorat, iar atunci când ploua, apa se infiltra până în sălile de clasă. Mobilierul școlii era, de asemenea, foarte vechi și devenise chiar periculos pentru copiii cu vârste între 3 și 14 ani care frecventează această școală. Mulți dintre copii se îmbolnăveau des din cauza condițiilor improprii, și din păcate, nu toți părinții și-au permis să mute copiii la o școală mai nouă, aflată la mai mare depărtare de casa fiecăruia.
Cu ajutorul celor 150 de voluntari, internaționali și angajați ENGIE Romania, școala a fost complet renovată și izolată termic, pentru ca cei 300 de copii să poată începe azi școala într-o clădire demnă de scopul ei: să-i facă mari pe micii oameni! Așa arată școala acum, azi, când cei 350 de suflete încep un nou an de descoperiri împreună!
Prin proiectul “O școală nouă, un viitor mai bun”, ENGIE continuă proiectele de renovare și eficientizare energetică în parteneriat cu Habitat for Humanity România, Energie pentru fapte bune. Între 2013 și 2015, cele două organizații au renovat și eficientizat energetic o școală din comuna Băleni și cele 12 case sociale din cadrul SOS Satele Copiilor România. Parteneriatul face parte din platforma de responsabilitate socială a companiei ENGIE Romania Energie pentru Fapte Bune.
Pentru că vreau să ne amintim cu drag de școală azi, când atât de mulți copii încep un nou an alături de învățători și profesori, vă invit la concurs. Am două premii acordate prin tragere la sorți, care constă în câte-un voucher de 450 de lei pentru achiziționarea de rechizite. Pentru a participa la concurs, vă rog să-mi povestiți o întâmplare duioasă legată de școală. Ceva simpatic alături de un coleg sau un profesor, să suspinăm împreună de drag și dor. Concursul se încheie pe 19 septembrie la ora 22.00, când voi anunța cei doi câștigători.
Sursa foto: Habitat for Humanity Romania
…la scoala, pentru ca… : http://mcscrib.blogspot.ro/2016/09/homo-sapiens-non-urinat-in-ventum.html
…Numa’bine si tie, Printeso !………..
Buna. Nu vreau sa povestesc nicio amintirea dintr-ale mele. Mi-as dori mai degraba sa continuam lantul de fapte bune si sa ajutam noi/ tu sa creeam amintiri frumoase pt alti copii. Citeam azi pe FB ca Valeriu Nicolae face o colecta de rechizite si cele trebuincioase pt inceperea scolii, pt niste copii saracai din Ferentari- https://www.facebook.com/valeriu.nicolae.39?fref=ts
Citez:
„Ce am mai avea nevoie pentru inceputul de an scolar
– 27 rucsacuri (2nd hand daca sunt in stare buna)
– 15 penare (nu roz va rugam – avem indeajuns)
– 15 blocuri de desen
– 29 stilouri (nu roz)
– 30 gume de sters
– 28 ascutitoare
– 22 picuri
– 14 seturi geometrie
– 15 compasuri
– 5 pasta corectoare
– 15 foarfece
– 14 lipici (stick)
– 24 de seturi carioci
– 9 de seturi creione colorate
– 10 caiete type 1
– 10 caiete type 2
– 20 de seturi vopsea tempera
Daca doriti sa donati si sa le cumparam noi va rog sa imi scrieti mesaj in privat. Daca strangem bani indeajuns vom lua incaltaminte pentru cei care au nevoie. Pentru fiecare leu primit voi pune si eu unul ( in limita de 2500 de lei). Daca doriti sa le aduceti direct rechizitele ne vedem sambata la scoala 136 si organizam impreuna ghiozdanele ( noua ne-ar place cel mai mult asa). Va rog trimite-ti ce puteti aduce lui Călin Darie el e seful pe logistica. Daca avem prea multe o sa ii ajutam si pe pustii de pe Pirita (Baia Mare) acolo sefa e Claudia Costea.”
Eu as dona cu bucurie voucherul tau pt copiii astia.
Multumesc.
Cristina
Imi amintesc de prima zi de scoala, cum am primit jumatate din marul lui, de la un baietel, pentru ca nu aveam pachet la mine. Suntem prieteni si azi, la fel si copii nostri.
Scoala… ce frumos!
Eu imi amintesc cu drag de scoala, am fost prima generatie a invatatoarei noastre: avea 18 ani si terminase liceul pedagogic si noi eram PRIMII.
Eram 42 in clasa – da! – enorm de multi.
Eram colega de clasa cu un vecin de bloc si cu inca 30 din cartier.
Imi aduc aminte ca invatatoarea ne-a asteptat in prima zi cu Abecedarul, o floare si o ciocolatica din aceea ca un lingou de aur.
Ne-a invatat franceza in cantece si jocuri, ne canta la flaut si ne-a invatat sa invatam!
Careul din curtea scolii, iar noi bobocii din clasa 1 am intrat in scoala pe sub tunel de flori facut de cei din clasele mai mari.
Cea mai frumoasa amintire e ziua in care am fost facuta pionier: in grupa 1 de pionier, locatia era salina de la Slanic Prahova – cum a rasunat „Salut voios de pionier” in ecoul salinei!
… multumesc pentru evocarea acestor amintiri!
Fotbal cu moneda pe catedra. Si biletelele trimise colegilor in timpul orelor.
Oracolul pe care il completa mereu prima, colega de banca. Tot ea avea si titlul de best friend.
Eu sunt dintr-un mic orășel unde exista un orfelinat de fete. În clasele primare și gimnaziu am avut foarte multe colege din fetele de acolo. Mă înțelegeam de minune cu ele. Le chemam cu randul la mine acasă cu o jumătate de ora înainte de ora de plecat la scoala sa mancam impreuna, mă salvau de toate supele/ ciorbele pregătite de mama pentru masa de pranz. 🙂 În timpul orelor de educație tehnologica făceam cheta și cumparam 1-2 pâini pe care le coceam pe godinul din clasa și le împărțeam frățește. În liceu condițiile erau mai bune și cele mai frumoase și trainice prietenii acolo le-am legat.
Amintiri deja. Acum mamica cu un copil la 27 ani, am rememorat momente din copilarie si nu numai. Asa vii. Referitor la scoala ei bine… sunt multe di nu toate frumoase desi am fost un copil eminent.
aveam si noi un stimat domn profesor de istorie, extraordinar, enciclopedie ambulanta, dicta ca la facultate, nu tineam sirul. Apoi ne scotea langa perete, alinia vreo 10 si ne asculta. Primul spunea juma de lectie, al doilea un sfert, al treilea un sfert, apoi de la capat:-))) evident nu ajungea la ultimul dar era distractie maxima.
Alta amintire wow din liceu:
-eram in liceu, aveam anatomie. Profesoara preda, eu citeam pe sub banca o carte cu vampiri ( mai tz am urmat litere de acolo gustul pt beletristica). M-a prins, desi erau altii super galagiosi in clasa, dar na i s-a pus pata pe mine. M-a scos la tabla: ia deseneaza tu vampirul rinichiul si explica-ne :-)) talent la desen da aveam de explicat ba. Asa ca nota 4:-)) . Notele la anatomie au fost 4, 10, 4, 10. Era incredibila doamna profa cu.mine. incredibil de fixista sa ma supere :’))) dar rad cand imi amintesc.
Si multe altele. Viata era mai frumoasa fara telefoane smart 🙂
Imi amintesc ca am avut 4 invatatoare diferite in cei patru ani de scoala primara si una mi-a fost atat de draga incat atunci cand a venit o data sa ne viziteze in anul urmator a fost pentru prima data in viata mea cand am plans de fericire.
Imi amintesc cu drag noptile nedormite din cauza emotiilor, din prima zi a anului scolar, grija cu care mama imi calca seara de seara uniforma, bucuria din ochii tatalui cand isi vedea fetita cu coronita pe cap la sfarsit de an. Sutele de pagini cu raspunsuri din oracole, biletelele cu cereri de prietenie („da”,”nu”,”nu stiu” :))), petrecerile din sala de sport, prima iubire, excursiile cu clasa si mersul cu colindul acasa la profesori.
Îmi amintesc ca în clasa a 5-a aveam ora de muzica și în clasa aveam un pian-pianina care de obicei era incuiat, iar profesoara noastră avea cheia știa sa îl utilizeze. Eu eram fascinata de muzica și pian. Nu am avut norocul sa iau lectii de pian și îmi doream atât de mult sa „apăs” și eu un cântecel încât mi-am luat inima în dinți și i-am cerut voie. Profesoara credea ca eu chiar știu sa cant. Când am ajuns în fata pianului nu mi-a venit sa cred câte clape are și nu știam unde este Do, bineînțeles ca am intrebat-o și mi-a arătat mirata. Am cântat „do e prima nota-n gama” cu entuziasm și un singur deget, tare mandra m-am simțit ca am făcut asta și încă îmi amintesc cu mare drag. Nu au contat reacțiile ulterioare, pt ca toți colegii se așteptau ca eu sa știu sa cant la pian. Eu știam toate notele muzicale sa le citesc. Ei nu.
In clasele primare, aveam cea mai buna colega de banca. O chema Leia. Cu ea imparteam nu numai chicotelile din timpul orelor, ci si masa cu faianta rece si dulcele drum spre scoala. Intr-o dimineata ploioasa, o masina – una dintre putinele de atunci – a trecut pe langa noi, ne-a stropit zdravan si ne-a lasat in urma cu fetele grave si dresurile „pictate”. Ne-am continuat drumul spre scoala, tinandu-ne de mana si sperand ca Victor, preferatul nostru din prima banca, nu va observa tinuta noastra plouata. Tare ne-am bucurat cand am ajuns in curtea scolii si am vazut ca restul colegilor erau in curte, alergandu-se si topaind… prin balti. Ne-am alaturat lor si am uitat de toate, in zambete, rotiri si fuga. Asta pana s-a sunat.
Eu am să povestesc cum am ajuns să retrăiesc zilele de școală, curiozitatea pentru noii descoperiri, dar și pentru joc, mergând sâmbetele la școala 136 din Ferentari, unde minunatul domn Valeriu Nicolae are în ingrijire zeci de copii fără posibilități, dar care, cu susținere, pot ajunge departe. Nevoia lor imediată este de a avea cu ce începe școala, așa cum a scris și Valeriu pe pagina lui de facebook. Ce bine ar fi să câștige acești copii!
O amintire duioasa… buchetelul de ghiocei pe care l-am gasit ascuns in pupitrul băncii într-o zi de primăvară timpurie înainte de ora de matematică 🙂
Au fost primele flori pe care le-am primit de la un băiat 🙂
Eu imi amintesc de colegul meu de banca, mi-a facut si mie o foaie cu mediana, bisectiarea si care mai erau ca nu le mai stiu, dar eu am zis ca deja am…. Doar ca o uitasem acasa :)))) asa ca a luat un alt coleg 10 la mate, am ratat sansa de la un orgoliu prostesc de uituca nebuna :))))
Nu-mi dau năvală musai duioasele, dar le inventariez așa: mama cu părul făcut permanent pentru prima mea zi de școală, gladiole de un metru și costumul ei albastru lucrat cu andrele și ghiozdanul meu cu semne mari de circulație. Apoi când am lipsit toată clasa vro două ore pentru că se găsise un fetus în canal și noi aveam de căscat gura – e singura dată când îmi amintesc că ne-o bătut învățătoarea cu cantul linei de lemn pe palmele întinse. Îmi mai amintesc de pauzele în care ne strângeam la leagăne să ascultăm ce-o mai făcut vrăjitoarea: aveam o colegă în al cărei beci trăia o vrăjitoare. Uneori lângă școală venea bâlciul și atunci iară pauzele erau prea scurte.
Ora de geografie, clasa a-8-a. Un profesor fain pe care l-am indragit tare, la fel si materia. Proful explica, cele 4 mandre din ultimele 2 banci susoteau (printre care si eu). Proful striga la noi, noi eram cufundate in discutie, moment in care proful striga si mai tare „Heeei, Consiliul Babelor!” Normal ca toata clasa s-a pus pe ras, inclusiv proful.
Cea mai frumoasa amintire de la scoala este de anul trecut. Cand a venit fii-mea cu carnetul de note la semnat pentru prima data. M-au trecut fiori pe sira spinarii. Atunci mi-am dat seama ca ne-am facut toti mari. M-am simtit tare ciudat sa semnez eu acolo in ultima coloana. I-am dat si sotului meu sa semneze cateva note sa vada si el cum el…si a avut aceeasi senzatie.
Nu stiu cum sa fac cinste mai mare învățătorului care ne-a fost alaturi din clasa 1. Un om mai ceva ca Domnul Trandafir. Prima.si ultima zi de școală au marcat o perioadă foarte frumoasa. Băncile scorojite au fost infrumusetate în prima zi de școală cu abecedarul, o garoafa rosie si un cub frumos desenat,din carton, care conținea o nuca aurita, o bomboana si un bilețel de bun venit. La finalul clasei a 8a, desi dupa 4 ani care trecuseră de când nu ne mai era învățător, acesta ne-a dăruit tuturor un dosar cu toate desenele noastre din primii ani ai școlii, împreună cu scrisoarea trimisă dansului de fiecare din noi la finalul clasei a 4a. Încă le am. Iar scrisoarea e încărcată emoțional. Simt fiecare cuvânt scris atunci. O dovadă în plus a intensității sentimentelor unui copil.
In clasa a saptea baiatul care imi placea, m-a luat de mana pe sub banca. Eram rosie la fata si foarte fericita 🙂
Aproape toate amintirile mele din ciclul gimnazial sunt legate de profesorul de matematica si de profesoara de franceza, sot si sotie si vecinii mei de bloc 🙂 Ii apreciam foarte tare si ii respectam pe masura: nu stiu exact motivul, dar refuzam sa bat mingea in fata blocului (unde aveau ei geamurile) si ma refugiam in spatele blocului. Ma gandeam daca nu ar fi mai bine sa fac ceva exercitii suplimentare din culgerea albastra sau sa repet verbele, decat sa ma joc 🙂
Si o alta amintire care ma bantuie: orele de lucru manual….Doamne, ce chin: sa crosetez, sa cos pe etamina si cate si mai cate?! Dna Georgescu, o preoteasa indemanatica, cu un coc imens avea pretentia sa fim perfecte. Eu nu ratam nicio ocazie sa ii spun ca nu voi avea niciodata nevoie de acele cunostinte…si am avut dreptate 🙂
O intamplare ce mi-a ramas in minte, din clasele primare, e ca aveam in clasa 3-4 tigani. Si unul din ei, pe care il chema Ilie era foarte bun la matematica. Intotdeauna lua 10. Si invatatoarea noastra, ii spunea intotdeauna:-Iliuta draga, ce usor e pentru tine la matematica! Daca ai veni zilnic la scoala, ti-ar fi mai bine in viata! Cateodata ma intreb, oare ce s-o fi ales de el?
Imi amintesc prima zi de scoala de parca ar fi fost ieri!Uniforma albastra si cordeluta cu moate era tinuta noastra pentru zilele ce urmau!De la mic la mare in curtea scolii nu stiam incotro sa o luam cu buchetele de flori in mana mai mari ca noi si ghiozdanele uriase in spate parca erau cutii de lemn!Dar a fost frumos si imi amintesc cu drag de acea perioada!
Si eu imi amintesc cu drag de scoala!Imi vin in minte in special tonele de nazbatii ce le faceam cu fiecare ocazie!Cum mai alergam in pauze de nu ne puteam opri!Sau cum am luat rigle la palma toata clasa ca nu ne-am oprit din joaca dupa ce s-a terminat pauza 🙂 Dar nu am fost suparata deloc,chiar am simtit ca le-am meritat deplin!Sper si fiica mea sa aiba amintiri asa de frumoase!Multumesc pentru ocazia de a-mi aminti aceste lucruri!
Amintiri frumoase din scoala am destule, desi eram genul de copil cuminte, silitor si care mergea la olimpiade. De departe cele mai distractive perioade din anul scolar erau iernile la noi. Fiind in zona rece, ningea mult, iar bulgareala era la ordinea zilei in timpul pauzelor. Era o adevarata aventura si cursa cu obstacole sa incerci sa mergi linistit ca omul prin curtea scolii. Era imposibil sa nu ajungi in clasa cu cel putin 2 bulgari de zapada in cap 😀
Prima amintire cu scoala este de fapt despre coronita cu fundele acelea albe si mari. Mi se pareau monstruoase. Uniforma imi placea. Imi amintesc de doamna invatatoare, de colegi si am o poza de atunci si le vad fetele nevinovate si imi vine sa rad. Dar, mai ales si ianinte de toate, prima zi de scoala mi-a adus o prietena, cea mai buna prietena. Am stat impreuna in banca, am fost impreuna timp de 8 ani pentru ca apoi sa mergem la licee diferite. Dar tot ne intalneam, ne sunam, mergeam acasa la cealalta si ne distram. Pentru facultate, fiecare a crezut ca cealalata e la Bucuresti si, de fapt, eram amandoua la Iasi. Anii de facultate i-am petrecut tot impreuna, acum suntem amandoua insarcinate, la 2 saptamani diferenta, si abia asteptam sa ne intalnim iar sa vorbim numai asa cum stim noi, de data asta alaturi de copiii nostri. Pe langa invatatura, lucrurile noi pe care le descoperi la scoala, prietenia aceasta este cel mai bun care s-a intamplat. 22 de ani de prietenie si mergem mai departe.
Una din amintirile de scoala mi-e foarte draga. In clasa a treia, cand am intrat in clasa, pe fiecare banca era teancul de carti, noi noute si cate un trandafir. Stiam ca trandafirii sunt din gradina invatatoarei noastre. Dar in clasa I-a si a II-a am gasit cartile grupate pe materii, in teancuri inalte, carti care trecusera prin mainile altor elevi, si fiecare am trecut pe rand prin fata teancurilor si ne-am ridicat cate un exemplar pentru fiecare materie… Invatatoarea noastra se gandise se sarbatoreasca faptul ca avem manuale noi si a facut-o intr-un mod festiv, cu manualele deja asezate pe fiecare banca si trandafiri… care ne-a emotionat cam pe fiecare din noi… Mirosul cartilor noi, mirosul trandafirilor, mi-a dat o emotie de care imi amintesc cu mare drag de multe ori, una copilareasca de bucurie imensa…dar .. una extrem de draga
Ce spui tu cu „datul cu capul de tabla”imi amintesc perfect:invatatoarea m a lovit de 2 ori si de 2 ori mi a sarit cercelul din ureche.Mi am strans cercelul de pe jos,mi am inghitit lacrimile si acasa am gasit alinare in bratele mamei,care a povestit tot directorului.A fost ultima data cand educatoarea m a lovit..am crescut si am devenit politista.Am fost la Reuniunea de 10 ani de scoala generala..ce crezi?Invatatoare si-a cerut scuze pt atunci si mi a spus ca nu credea ca voi deveni politista..am iertat-o,s-a prescris fapta!Azi am la scoala,pe clasa 0, fetita..un nou parcurs scolar,oare ea ce va tine minte?
Politista! Ce fain, felicitari! S-a prescris, deci. :))
Am predat la scoala nr. 125. Cumplit! Se incalzeau clasele cu sobe, care nu faceau fata. Nu aveau biblioteca. In fine, greu… Ma bucur pentru ca s-au modernizat!
Eu imi amintesc momentul in care mi-am bagat un deget intr-o gaura din banca (aveam banci vechi, cu scrijelituri si gauri) si nu l-am mai putut scoate. Dupa 10-15 minute de incercari esuate, colega mea de banca l-a anuntat pe domnul invatator, care a reusit cu greu sa imi scoata degetul vanat din gaura. Intamplarea a fost povestita si repovestita apoi de multe ori, inclusiv la sedinta cu parintii 🙂
Imi doresc tare mult voucher-ul pentru a le cumpara rechizite copiilor din Valeni, jud Constanta care traiesc intr-o saracie lucie. Avem acolo o actiune organizata la sfarsitul lunii septembrie.
Si eu imi amintesc cu drag de scoala, mai ales de iernile geroase in care stateam cu randul langa soba, cate o saptamana fiecare sa nu ne suparam. Era frig aveam degetele inghetate dar nu am fost niciodata atat de bolnava incat sa nu merg la scoala.
Si o alta intamplare din clasa a 8 a cand sa prabusit o parte din tavanul clasei peste noi, dupa ce ne-am revenit din sperietura eram foarte bucurosi ca am scapat de ora de romana 🙂
Noi aveam un pian in minunatura sus pe un dulap. Era destul de subred, cu un picior rupt, dar atat de frumos, o bijuterie. In fiecare zi il admiram. Si o data, am fost lasati sa „cantam” la el. Colegii mei au atins cate o clapa, dar eu am „cantat” cu ambele maini, cum am vazut eu ca se facea in emisiunile lui Iosif Sava.
Din pacate multe intamplari fericite de pe bancile scolii nu am…cel putin din scoala primara. Dar imi aduc in mod special aminte de mirosul de toamna, mirosul cartilor noi, a copertilor din plastic, a calimarii de cerneala. Mi-e dor sa fiu inca in scoala
Imi amintesc cu drag de scoala! Imi amintesc de domnul invatator cel care ne-a îndrumat primii pași spre tainele învățăturii cel ne-a facut sa intelegem tainele naturii, misterele cifrelor O amintire frumoasa din clasa I-a noi fetele, de 1 martie am primit un buchetel de ghiocei din partea domnului invatator.
Un momente de neuitat!
Eram la liceu, a 10-a sau a 11-a si voiam sa ne fofilam sub pretextul ca e 1 iunie si vrem sa mergem in parc impreuna (evident, fiecare avea de gand s-o ia in alta directie). I-am sunat pe toti profii, le-am obtinut „binecuvantarea” si am pastrat the best for last. Adica pe proful de mate. Al mai dur si mai serios dintre toti. Douazeci de cruci mai tarziu, ne hotaram sa il sunam. A fost suspect de repede de acord. Bucuria nu a durat, ne-am trezit cu el in fata liceului, gata echipat de mers in parc. Si… am mers ca la gradi, noi, grupul de handralai si proful de mate :))) Dar a fost genial!
No news=good news
Am câștigat? 🙂
Cred ca e primul concurs la care verific daca am castigat sau nu. La asa premiu … 🙂
Pe cand se anunta castigatorii, oare?
Să înțelegem că s-a anulat concursul? sau cum să explicăm tăcerea ta?
Imi cer mii de scuze, unul dintre castigatori nu imi raspunde la email, am extras altul care tot nu raspunde, astept 3 zile pe fiecare si uite-asa nu mai am lista finala. Imi pare rau. Pana acum am validat un singur castigator, pe Simona Marica
Printesa, raspund eu la e-mail 😛 ma sacrific 😀
Multumesc mult, Ioana! Paula, imi pare rau 🙂
Ioana, in urma cu 2 saptamani m-ai anuntat ca sunt printre castigatori, dar nu am mai primit informatii despre voucher apoi. Sa ma-ngrijorez? 🙂
Mmmm, da, stai sa scriu agentiei.
Azi s-a rezolvat, Ioana! Cand imi luasem gandu o aparut:))