Acum două săptămâni în parc, spre Sofia a venit un băiețel de 3 ani și jumătate, poate 4 ani, cu o sabie mare de plastic în mână:
– Te tai! i-a urlat Sofiei, deși vă jur că n-avea nici un motiv pentru care să dorească s-o taie.
Sofia l-a privit cu o sprânceană ridicată. Sigur se gândea că e vreun joc și nu era hotărâtă dacă vrea să-l joace și ea.
– Te tai, îți scot ochii și ți-i mănânc!!! a urlat ai departe cel mic.
Sofia a început, desigur, să plângă. S-a ascuns după mine și a jelit minute bune, până a priceput de la mine că e doar un joc. N-a priceput și ce e amuzant în jocul acela, și nici eu. Băiețelul a încercat apoi să ne tragă câte o sabie în cap, dar ne-am ferit și am mers în cealaltă jumătate de parc, unde am scăpat netăiați.
Unii copii mici lovesc ocazional. Alții lovesc des. Unii, calmi și pașnici, deodată sar și mușcă un coleg până la sânge. Unii bebeluși de un an pocnesc mama cu sticla de apă în cap. Alții trag de păr. Unii o fac la furie, alții de curiozitate, mulți nici nu-și dau seama ce fac. Evident, părinții lor își doresc nespus ca acest comportament nedorit și periculos să înceteze cât mai repede. E neplăcut să fii lovit. E și mai neplăcut să vezi cum ceilalți părinți își îndepărtează copiii de al tău, ca să-i apere. E înfricoșător să te gândești că aceste comportamente vor dura la nesfârșit, că puiul tău adorabil se va transforma în bătăușul clasei, că va ajunge la pușcărie din cauza violenței sau mai știu eu ce scenarii dureroase se nasc în minți epuizate de părinți care nu înțeleg de ce copiii lor lovesc și nu reușesc să-i convingă să înceteze.
Întâi de toate, nu e corect să credeți despre un copil mic că e agresiv. Agresivitatea presupune intenție de a răni, iar ei nu au așa ceva. Ei lovesc, mușcă, trag de păr și împing pentru că nu știu ce să facă uneori cu corpul lor. Ei nu lovesc pentru a produce suferință. Copilul mic nu vorbește, nu scrie, nu poate inventa încă jocuri terapeutice. Tot ce are la îndemână pentru a se exprima e corpul lui. Îl folosește pentru a exprima orice emoție, de la supărare (se face arc și se trântește pe jos), la bucurie (râde, aplaudă, sare), furie (lovește, se dă cu capul de lucruri, smulge aruncă), spaimă (plânge, tremură, face pe el).
Mulți copii au etape mai violente, la unii durează un an, la alții cinci, la alții o lună. La fiecare atelier despre conectare și empatie cu Monica Reu în țară a fost măcar o întrebare pe acest subiect, dacă nu mai multe.
Ce a explicat Monica de fiecare dată este că ei nu vor să facă rău, vor doar să se exprime. Ce putem face pentru a corecta acest comportament nedorit?
În primul rând, ne folosim puterea fizică pentru a proteja copilul, pe alți copii sau pe noi înșine, niciodată pentru a lovi înapoi (și asta e ceva ce trebuie arătat și exemplificat și copiilor mai mari, apropo de ce să facă atunci când sunt loviți). Îi prinzi ușurel de mâini, nu-l lași să lovească, îl ții la distanță, dacă încearcă să arunce lucruri în tine te ferești, îl prinzi de mâini, îl iei în brațe și-l scoți dintre copii, dacă vezi că rănește și pe alții.
În tot acest timp, îi repeți cu calm că lovitul e dureros pentru celălalt, că nu rănim pe alții.
E foarte important să accepți și să auzi frustrarea lui și să-i comunici și lui asta, în feluri cât mai concrete: Știu, văd că ești foarte furios și nu știi cum să arăți asta, îmi pare foarte rău, hai să vedem ce putem face să te calmezi.
Repetăm acest scenariu la fiecare episod, o lună, două. Fără excepții. Nu îl lăsăm niciodată să lovească sub ochii noștri, nu lovim niciodată înapoi (nici la fund, nu tragem de păr, de haine). Despre de ce nu lovim înapoi am scris deja aici.
Uneori, copiii se manivestă violent pentru că ascund o mare suferință de care uneori reușesc să uite, dar apoi apare un alt copil care-i aduce aminte de durerea lui și atunci vede negru și sare să lovească. În aceste cazuri, e foarte important ca părintele să nu trateze cu ușurință situația, trebuie să caute suferința copilului și s-o aline. Cu multă atenție, iubire, jocuri și povești vindecătoare, poate cu o evaluare la un terapeut, dacă problema pare a fi mai complicată.
Sau poate lovesc pentru a primi atenție şi timp cu mama sau cu tata, un alt tip de sursă de suferință…
Alteori, copiii lovesc în joacă, dar acest comportament este cel mai ușor de modelat, cu discuții alături de cel lovit despre cum s-a simțit, de ce e important să n-o mai facă (pentru că o lovitură doare, pentru că stârnește frică și strică prietenia, dar și întrerupe joaca și bucuria cu plâns și stânjeneală).
În descărcarea energiei lor uriașe, ajută mult jocurile fizice: alergatul, trântitul, bătaia cu perne, săritul pe canapea, alergatul îmbrățișat, jocurile de-a animalele, sunt jocuri de contact care îi ajută pe ce mici să descarce impulsurile violente fără a răni pe cineva.
Ah, și aveți grijă și la ce desene animate se uită, ce jocuri pe tabletă joacă, ce discuții au cu prietenii lor, uneori fac gesturi violente pe care nici nu le înțeleg, doar le repetă pentru că le-au văzut la TV sau în vreun joc și sunt curioși cum ar fi dacă ar avea ei puterea aceasta, să taie, să omoare…
Este o etapă pe care o vor depăși în cele din urmă, dacă le dăm suficiente motive să o facă și dacă privim cu răbdare și înțelegere imposibilitatea lor de a se controla tot timpul.
Sursa foto: copil care mușcă, via Shutterstock.com
Eu cred ca e o forma de a-i atrage atentia parintelui, de a-l face sa-i pese.
Lipsa de atentie e o mare sursa de suferinta. 🙁
Nu cred ca vor atentie, a mea ma musca numai pe mine si e violenta numai cu mine. Daca nu-i place un copil, pleaca de langa el, nu a fost violenta cu copiii. Cumva pe mine se descarca ca se stie in siguranta. Ca sa o fac sa inteleaga consecintele am inceput sa o pedepsesc, desi eram impotriva pedepselor: Cat timp mi se vede muscatura pe mana (aprox 2 zile) ea nu are voie desene. In cazul nostru a functionat, 2 zile nici nu a mai cerut desene si isi cerea scuze fara sa fi insistat eu. Acum spune ca nu o sa ma mai muste niciodata, dar nu prea cred. Cu timpul trebuie sa o invat sa se calmeze singura, citesc cartea „Calatoria pentru copii” insa multe metode mi se par pentru copii mari, nu de 3 ani…
zici tu ca a functionat?
nu era mai bine sa te intrebi, in primul rand, de ce te musca numai pe tine, de ce este violenta numai cu tine? de ce nu a cerut deloc desene si de ce isi cere scuze?
parca nici nu are legatura cu atentia, parca!
Raspunsul era ca era nervoasa. I-am interzis ceva, ea era obosita si atunci m-a muscat. Se vedea ca vroia sa se descarce si nu a stiut cum.
Trebuie pedepsiti cu asprime pentru astfel de comportamente. Am vazut mame care isi scuza copii pentru astfel de comportamente. Nu e voie sa lovea sca alt copil sau oricine. Ce le place Mai mult si Mai mult trebuie taiat. Am vazut copii care isi fac parintii sac de box si li se gasesc scuze.
Da, si eu sunt de acord cu pedeapsa pentru violenta la copiii peste 3 ani. Pedeapsa insa trebuie corelata cu gravitatea faptei si nu trebuie sa includa si ea violenta.
Sora mea a fost impinsa cu gatul in calorifer de un astfel de copil violent. A stat 3 saptamani in stare grava in spital. A fost o trauma pentru familie. Nu, la Violenta nu se raspunde la Violenta. In clasa pregatitoare fetita mea a avut un workshop despre abuz si Violenta verbala fizica, atac la nationalitate, la trasaturi fizice, greutate etc Nu, copii au invatat sa raspunda sa chestioneze persoana Violenta. Trebuie sa II spui ca nu e un comportament normal. Cunosc o mama care isi lasa copilul fara restrictii sa faca ce vrea si el tipa, loveste… Ca e copil.
stiu ca e greu de crezut, insa nu prea conteaza „subiectul” violentei, problema este aceeasi – ea cauta atentie….. Si mie mi-a fost greu sa cred ca fiul meu facea tot felul de trasnai pt ca voia atentie…..eu credeam ca ii dau toata atentia mea – ne jucam impreuna, citeam, povesteam, petreceam timp impreuna oricand eram amandoi in acelasi spatiu….. Insa, a fost necesar ca un terapeut sa imi „deschida” ochii si apoi lucrurile s-au schimbat – se pare ca, uneori, copilul e ca in vorba aia romaneasca „degeaba dai de pomana toata saptamana saracului daca nu ii dai si duminica…”; el vrea atentie atunci cand simte el nevoia de atentie, de apropiere, de regasire si reconectare, si nu ii pasa ca ai stat toata ziua cu el si acum vrei 10 min libere sa speli vasele…..el acum are nevoie de atentie si acum o cere….
Asa ca si in cazul tau tot nevoia de atentie ar putea fi cea care o face sa muste….
Dar stii ca si sunt copiii care se lasa loviti sau provoaca pe altii pe altii sa ii loveasca, tot pentru a atrage atentia si grija?
Cred ca este foarte importantă si alegerea jucăriilor potrivite de către părinți. De ce sa ii cumperi unui copil mic pistoale, săbii, mitraliere, praștii, in general arme? Cred ca se pot inventa jocuri ok si cu acest gen de jucării, dar pt copiii mai mari care inteleg anumite limite si scopul acestora.
Cu siguranța puterea exemplului conteaza, depinde mult de ce vad in jur cei mici, mai ales ca in primii ani este in natura lor sa imite.
Tatiana, uite un articol referitor la ingrijorarea ta (care nu are, daca este sa luam in considerare ceea ce spun spun expertii, nicio baza stiintifica)
http://www.webmd.com/parenting/features/toy-guns-do-they-lead-real-life-violence#1
Pe scurt:
„There’s no scientific evidence suggesting that playing war games in childhood leads to real-life aggression. Through imaginary games, children learn how to control impulses, delay gratification, think symbolically, and view things from another’s perspective. Play also allows children to act out their fears and aspirations”.
Din experienta personala (baiat, 10 ani), confirm cele spuse mai sus. Avem acasa sabie de muschetar, katana de ninja, bete de bambus pt kung-fu, arc cu sageti inspirat din Robin Hood si, bineinteles, vreo 2 sabii-laser din Star Wars. Se joaca cu ele, isi imagineaza ca e in „mijlocul actiunii” salvand lumea / saracii / printesele… si cam atat. Ieri ma intreba daca noi (parintii lui) credem ca este las, asa il numesc unii colegi pt ca nu riposteaza atunci cand e provocat. Nici pomeneala sa initieze el un conflict, sa loveasca ati copii.
Cu siguranta conteaza si firea lui, materialul genetic. Daca dai unui pacifist o sabie, taie branza cu ea, daca dai o sabie unui razboinic, taie capete in parc, deh…
Probabil conteaza si firea. Insa jocul de-a… personajul preferat (cu „arma” din dotare) mi se pare chiar inofensiv in comparatie cu situatiile in care parintii / bunicii incurajeaza agresiunea. Pe principiul „te iau drept prost / esti un pampalau” daca nu aperi sau daca nu-ti faci dreptate cu pumnul.
Imi amintesc de un taximetrist care mi-a descris cum l-a invatat pe nepotul lui sa se bata. Era atat de mandru de chestia asta, se umfla in pene in timp ce-mi povestea cum pustiul reusise sa-l puna la „respect” pe un copil mai mare decat el („i-a dat un cap in gura de l-a umplut de sange”). Nepotul era de varsta baiatului meu, la momentul respectiv avea in jur de 7-8 ani. Pur si simplu, m-a scocat seninatatea cu care spunea chestia asta.
Baietelul meu incepe sa ne loveasca cand nu ii dam atentie. E clar o forma de a ne atrage atentia ca are nevoie de noi. Incerc sa il iau in brate si sa il calmez, dar uneori nu merge. Singura solutie care functioneaza e harjoneala. 🙂
Pe mine ma ingrijoreaza acum aruncatul cu obiecte. Poate vei scrie si despre subiectul asta. Multumesc!
Dar cum procedam cand, la 1 an, trage de par (pe altii) sau se da cu capul de masa, covor etc?
La fel. Il opresti si ii explici de ce il opresti.
Trebuie oprit imediat si pedepsit. Explicat de ce e pedepsit. Ce II place Mai mult trebuie taiat si explicat de ce. Unii copii sunt agresivi din fire.
http://familist.ro/disciplina-copiilor-de-ce-ar-trebui-parintii-sa-renunte-la-pedepse
Da, foarte frumos dar pana una alta madam Kohn a crescut copii in familie si domnul Kohn era cu teoria pe hartie. Nu cred ca s- au agatat copii de el si nu cred ca s-a trezit de 12753 ori pe noapte ca pare relaxat. Am incercat sa explic, am vorbit frumos, am verbalizat cat am putut. Am citit toate cartile de psihologie si toate curentele si am decis ca nu voi aplica pedepse niciodata.dar niciodata! Minunat! Fetita mea care nu ducea lipsa de verbalizare, de afectiune si Asa Mai departe se apuca sa tipe, sa stea intinsa pe jos la cluburile de copii unde mergeam. Saptamanal mergeam in diferite locatii la cluburi de spus povesti sau de cantat. Nu era obosita sau ceva. I- am spus ca nu e frumos sa tipe sau se intinda pe jos precum demonstrantii anti- globalizare. Am avut toata empatia, am explicat, am facut sceneta si I- am aratat cum face. Am fost foarte intelegatoare pana cand am realizat ca eu pana la urma eu trebuie sa cresc un copil cu buna crestere si nu un monstru si le dau dracu toate Kohni si alti specialisti. I- am spus clar ca nu vreau si nu sunt obligata sa II suport iesirile. E simplu: daca nu respecti regulile de bune maniere nu iesim. Am iesit si a facut din nou fara motiv. Am luat decizia si am anulat invitatia primita la petrecerea unei prietene, am taiat televizorul si in general toate iesirile care II faceau placere explicand de ce. A functionat spre surprinderea mea. Eu cred ca cei care scriu articole de genul asta nu au gestionat prea multi toddleri.
Eu cred ca daca explici frumos si des si fara enervare Mai ales in cazuri din acestea grave de lovit alt copil e posibil sa mearga si sa inteleaga. Dar in cazul in care explici frumos si continua comportamentul agresiv impotriva altor copii e datoria parinte lui sa intervina ca de aia se numeste educatie si bune maniere.
Ar fi atat de frumos sa existe carte cu reteta perfecta cum sa iti cresti copilul. Dar, precum este celebra vorba, „viata bate filmul”, in cazul nostru cartile. Din punctul meu de vedere, asa cum noi adultii avem consecinte la comportamente neadecvate, asa si ei ar trebui sa aibe. Nu vad ce e gresit in a-i lua dintr-un loc dorit daca li se explica de acasa cu frumosul si cu blandete regulile si ei nu le urmeaza. Data viitoare vor fi mai atenti si vor sti ca daca nu asculta, exista consecinte. Pentru copiii care inteleg doar din explicatii, pantomima, demonstratii, jos respectul. Al meu e gigi contra care isi incearca limitele de multe ori, insa inainte de a face ceva se uita la mine pentru confirmare. Daca eu ii spun de ce nu este voie, nu face pentru ca am actionat atunci cand a fost cazul.
Asta inseamna ca inteles explicatiile (ceea ce e de dorit), nu ca a functionat pedeapsa. Pedepsele nu functioneaza pe termen lung, strica relatia parinte-copil si nu invata pe copil ce e bine si ce e rau, ci doar ca parintele are puterea, pe care si-o exercita dupa cum doreste.
Isabella, ai spus cuvantul de aur. EDUCATIE. Poate mi se pare mie, dar in ultimul timp, in toate metodele astea de parenting modern, tocmai asta lipseste. Si nu vad de ce s-ar exclude reciproc. Ca doar educatia nu se face cu bataia. Dar nici transformand parintele intr-un pres pe care copilul isi sterge picioarele.
De fapt, ce am primit majoritatea dintre noi nu se numeste educatie. educatia nu se face cu pumn, palma, pedepse, vorbe urate, comparatii etc. Astea duc doar la un viitor adolscent traumatizat si un viitor adult cu problema mai mult sau mai putin grave. Intreaba copiii cae mereu erau pedepsiti si comparati, nici macar lacei batuti.
Aveți foarte mare dreptate!
Baietelul meu nu loveste dar e uneori nervos, strange din pumni, da replici usturatoare, arunca prin casa cu diverse obiecte. Asta deoarece in inconstienta sa, tatal lui de care sunt divortata, m-a lovit , scuipat, injurat in prezenta copilului 🙁 I-am explicat de atatea ori ca ce vede baietelul la el, va face la fel acum si mai tarziu, cand va creste. Nu l-a impresionat acest lucru si in continuare face la fel.
Nu am un raspuns la intrebare, dar vreau sa te felicit ca ai iesit dintr-o relatie violenta!
Multumesc. Tatal copilului inca se manifesta asa dar facem terapie si eu si cel mic. Am incercat sa ii spun sa mearga si el la consiliere psihologica (plus alte masuri, pentru binele copilului)dar m-a acuzat ca vreau sa il „scot nebun”..
Mie mi s-a parut ca povestirea expusa de tine din parte duce la o sfera a violentei diferita de ceea ce ai detaliat mai jos. Scena din parc pe care ati patit-o m-a facut sa ma gandesc imediat la un copil care are acces la TV la niste chestii mult prea violente si la niste jucarii inadecvate. Adica e un pic altceva fata de violenta aia in care simte nevoia sa-i traga una cuiva care i-a produs o nemultumire sau care nu-i acorda atentie. Adica nu a venit cu scopul vadit de a face rau, ci de a juca un joc exagerat de agresiv, cu niste replici memorate de undeva (sper totusi ca macar sa fie de la TV, sa nu le fi auzit direct de la parinti) pe care nici nu cred ca le intelege pana in capat.
Am avut niste prieteni in copilarie de care mi-a amintit baietelul asta: numai jocuri din acestea voiau sa joace, isi confectionau arme din orice bucata de lemn gasita pe afara, plus pistoalele de plastic din dotare si mereu foloseau replici si gesturi din desene si/sau filme cu arte martiale. Nu erau agresivi deloc cu ceilalti copii, nu au facut rau nimanui, nu loveau de-adevaratelea cu sabiile (doar simulau), erau chiar copii draguti si buni, dar cat erau „in caracter” ziceai ca-s bestii :)) Nu stiu cum au ajuns dupa ce au crescut.
Eu cred ca o mare importanta au si desenele animate, pe langa jucarii. Ma ia cu racori cand vad ce personaje diforme si violente se perinda pe ecran…
Problema este ca nu se respecta recomandarile de varsta pt ceea ce vizioneaza copiii. Sunt multe canale de desene animate unde majoritatea filmelor au bulina de 6+.
Noi am interzis desenele violente, chiar daca le e greu sa nu ii las, nu ii las si gata ii rog sa schimbe dca nu schimb eu, fara desene violente, de cele mai multe ori ori stau cu ei in camera cand se uita la desene ori ascult din bucatarie la ce se uita si nu ii las mai mult de 1 ora sa se uite. eu am doi copii 3 si 6 ani, ce merge la 6 ani nu merge la 3 asa ca sunt ff atenta in special ca cel mic baiat „bataus”!!
fiica mea a fost lovita, amenintata ca o omoara de un baiat. Zi de zi, timp de un an. Am disuctat la scoala, am discutat cu persoane adecvate, am discutat cu mama copilului: copilul era lovit acasa de parinti, zilnic, temeinic, in numele educatiei, si li se parea normal !!.
Deci da, nu scoateti din calcul si faptul ca un copil bataus e un copil abuzat.
Am si eu un baietel de 3 ani ,ce va pot spune nu bate alti copii nu arunca nu vorbeste urat dar are o mare problema cand se enerveaza vine si ma loveste doar pe mine si pe o nepotica de 5 ani nu este tot timpul eu tot ii explic ca nu este voie ma doare cum il doare si pe el dar mi se pare ca vorbesc in zadar .Se joaca tot timpul in curte la tv doar cand vrea el jucari daca ii zic mami nu am banuti intelege deci de pedepsit nu pot ca nu are nimica in care sa fie dependent.Problema mra este ca nu am idee cum sai mai explic pentru a nu mai lovi ii dau peste manute sa vada ca doare cand este si el lovit sunt o persoana foarte calma cu el.Ceva sfaturi
Deci vorbeste clar intelege absolut tot cand il cert se supara in legea lui acolo si isi cere scuze bun ii zic ce mai am de zis zice ca nu mai face iar dupa o ia de la capat dupa cateva zile.Nu mai stiu ce sai fac si ce sai explic sa ma pot intelege cu el.Doresc sfaturi
Un subiect care ma doare si pe mine, la propriu :). Copila mea nu loveste, nu se tranteste, nu da cu capul de perete, dar musca. Mai ales pe mine. Am observat ca musca si atunci cand se bucura, si atunci cand o frustreaza ceva, si atunci cand se joaca. Are abia un an si patru luni si nu vorbeste, si realizez ca pentru ea este o modalitate de a-si exprima emotiile. De fiecare data, incerc sa o opresc cu blandete, sa ii ofer alternative („cand te bucuri, poti sa chiui”,”cand ne jucam, poti sa ma pupi, nu sa ma musti”, etc.), dar pana acum nu am observat progrese. Si sunt tot mai acoperita de urme de dintisori stirbi. S-ar putea sa o faca si atunci cand o dor dintisorii, nu stiu… Mai are cineva sugestii sau idei de abordare?
La fel si la noi, aceeasi varsta, aceleasi manifestari: ne musca si ne zgarie! Uneori pentru atentie, alteori de bucurie sau suparare!
Este clar o forma de comunicare, inca nu verbalizeaza prea mult, dar vine spre mine strigand „mama, mama, mama, mama” (sau tata, dupa caz) si ma musca sau ma prinde cu degetele sa ma zgarie de vad stele verzi! Niciodata nu stiu exact la ce sa ma astept cand se apleaca sa ma pupe 🙂
Ce vad eu „pozitiv” in asta este ca se exprima (asa cum reuseste ea, dar se exprima) si are suficienta incredere in noi doi incat sa isi manifeste „excesul” de emotii, asa cum il simte. Am observat ca eu si sotul suntem principalele „victime” ale ei, si chiar daca acum doare si lucram la alte metode de expresie a emotiilor, as vrea sa creasca cu convingerea ca isi poate manifesta emotiile liber fata de noi, ca le acceptam si nu judecam, si mi se pare un bun exercitiu pentru noi, parintii, modul cum acceptam manifestarile astea acum, la varste mici, pentru alte forme de manifestare si exprimare a emotiilor cand a creste (nu vreau sa anticipez prea mult cum va fi viata cu o adolescenta care stie exact ce vrea si stie sa isi impuna vointa inca de la 1 an) 🙂
Da, ai dreptate, e bine ca isi exprima sentimentele. Eu incercam sa ii ofer alternative de exprimare, potrivite varstei, nu imi doresc nici eu sa o inhib in vreun fel. Dar este destul de evident ca, macar pentru moment, muscatul ramane preferatul ei.
Nu cred ca e nimic grav. Pana incep sa vorbeasca copii exploreaza lumea tactil sau cu gura. De aceea baga tot in gura. E un gest normal de explorare. Daca musca ei nu realizeaza ca provoaca discomfort. Mamiferele se joaca si exploreaza lumea asa.
e o forma de comunicare, una instinctuala, animalica, in subconstient. In timp va invata sa verbalizeze. Trece.
doamnelor, foarte interesant atat atricolul de baza, cat si comentariile, sfaturile, experientele dvs.
Copilul meu – 4 ani, baiat – nu a fost si nici nu este violent, cand il lovesc copii accidental sau intentionat in parc sau la gradi, el vine si spune – mie, educatoarei etc.- dar nu se razbuna. daca celalalt copil spune ca ii pare rau, gata, a trecut.
Insa ce te faci cand mergi la un loc de joaca, vine un copil – si culmea, FETITA!!! – la mama ei care sta pe margine si se plange ca a lovit-o alta fetita, iar mamica – o lady, nimic mai mult – ii spune foarte senina „pai, tu de ce nu ai dat?? daca te mai loveste, sa o lovesti si tu?”
personal am ramas ca traznita, nici nu am stiut cum sa reactionez deoarece nu am vrut sa dau nastere unui scandal………….voi ce ati face???
Am avut surpriza sa aflu de la doua educatoare (de la gradinite diferite) ca asa ii indeamna pe copii la gradinita. Daca vine vreunul lovit de un altul, este sfatuit sa loveasca inapoi. Am ramas fara cuvinte…
Ce poti face atunci cand un copil de 1 an si 3 luni nu loveste dar tipa cand vrea ceva? Sau mai degraba urla cand nu faci fix ce vrea el?
Baietelul meu de un an ma loveste cand e foarte entuziasmat, cand e la san sau cand ne jucam…de cele mai multe ori ii prind mana si-l opresc, ii explic ca ma doare si nu-mi place dar el continua imediat ce ii dau drumul. Intotdeauna ma loveste cu zambetul pe buze in joaca. Uneori imi fac griji pentru comportament, alteori ma gandesc ca e prea multa bucurie pe care nu stie cum sa o exprime. Nu a vazut la nimeni cum se loveste, deci nu e ceva invatat…
Buna am o fetita de 2 ani 9 luni si incerc zilnic sa i spun ca nu e bine sa lovește. Poate gresesc ca sunt momente in care ma pierd si ridic tonul. Are momente in care înțelege perioade in care nu . In parc ieri : se juca la tobogan, erau alți copii langa ea si daca nu o lăsau pe ea acolo , sau se băgau langa ea sa o dea la o parte da cu palma; i am explicat ca nu i frumos, ca nu se da cu palma ca doare;
A mai făcut asa in continuare ;
Cum sa reactionez; atentie are tot timpul, eu in parc stând numai pe lângă ea .
Multumesc
Am si eu un baietel de 3 ani ,ce va pot spune nu bate alti copii nu arunca nu vorbeste urat dar are o mare problema cand se enerveaza vine si ma loveste doar pe mine si pe o nepotica de 5 ani nu este tot timpul eu tot ii explic ca nu este voie ma doare cum il doare si pe el dar mi se pare ca vorbesc in zadar .Se joaca tot timpul in curte la tv doar cand vrea el jucari daca ii zic mami nu am banuti intelege deci de pedepsit nu pot ca nu are nimica in care sa fie dependent.Problema mra este ca nu am idee cum sai mai explic pentru a nu mai lovi ii dau peste manute sa vada ca doare cand este si el lovit sunt o persoana foarte calma cu el.Ceva sfaturi
Deci vorbeste clar intelege absolut tot cand il cert se supara in legea lui acolo si isi cere scuze bun ii zic ce mai am de zis zice ca nu mai face iar dupa o ia de la capat dupa cateva zile.Nu mai stiu ce sai fac si ce sai explic sa ma pot intelege cu el.Doresc sfaturi
Si eu am nevoie de aceasta carte. Am o fetita de 2 ani pe care o iubesc ca pe ochii din cap.Nu mi-am lovit niciodata copilul pana la varsta asta. Vorbesc mult cu ea, ii explic mereu ce e bine si ce nu, cum sa interactioneze cu copiii, ea iubind mult sa fie in preajma copiilor din parc, pt ca de cate ori ajungem acolo, ii ia in brate si ii mangaie. Dar cu mine are o problema. Desi o dragalesc tot timpul, ii acord f multa atentie, il atentionez pe tatal ei cand ridica tonul la ea si o mai zdruncina, ma trezesc uneori ca imi da o palma de vad stele verzi, din senin. Prima data am luat-o in gluma, a doua si a treia oara i-am explicat calma ca nu e bine ce face, ca ma raneste, ba chiar mi-au dat lacrimile, dar a patra oara, am rabufnit, din pacate, si am lovit-o cu o palma la fund. Si asta s-a repetat de 2 ori. Eu imi critic mama, pt ca imi amintesc de niste palme din adolescenta, dar eu nu vreau sa imi educ fetita abordand aceeasi metoda, a violentei. Am gresit, am plans de ciuda ca am reactionat asa, mai ales ca fetita m-a luat in brate si m-a linistit. Teoria o stim toate, dar cand vine vb de practica, putine reusim sa fim mame perfecte. Citesc orice imi cade in mana despre relatia copil parinte, dar din pacate, sunt momente cand reactionam negativ si nu stim de ce am ales acea cale.
Băiețelul meu de 4 ani ia spus bunicii ca, el nu o asculta pe mami când vorbește și se poarta frumos, mentionez ca are momente in care lovește copiii și momente in care se joaca foarte frumos, i- am explicat tot timpul ce se poate întâmpla in momentul in care lovește alt copil, îmi promite in acel moment ca nu va mai face dar pana data viitoare uita și o luam de la capăt, am încercat sa folosesc toate metodele, fără rezultat…
[…] de a mușca al copilului mic (mulțumesc Adriana Maria Potor pentru că l-ai semnalat) – Copilul meu lovește. Cum îl opresc? – Sunt mamă de copil care lovește – Cum îmi învăț copilul să se apere de copiii […]
Baietelul meu are 1 an si 1 luna, loveste cu palma pe toti cei din casa. Fratele lui geaman, sora 12 ani, pe mine, tata. Rafala de palme e urmata de dorinta de a ne pupa. Incerc sa inteleg ce declanseaza acest comportament, dar nu prea reusesc.
Nu cauta motive rationale, ele nu exista. Copiii atat de mici nu au dezvoltata partea din creier care le permite sa se controleze, asa ca reactioneaza foarte fizic, organic, la emotii puternice, cum sunt entuziasmul, iubirea, furia, frica, fac si ei ce pot, se reped, lovesc, musca, pupa. Il prindeti de manute de fiecare data, ii spuneti cu blandete si clar Nu te las sa ma lovesti, ma doare, si aveti rabdare. Pe masura ce creste va avea mai mult control. Acum pur si simplu nu poate.