ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI
Câți dintre noi nu am visat, măcar o dată pe zi sau pe săptămână, că ne dăm demisia? Șefi indiferenți la talentele noastre, directori de HR care ne tratează ca pe sclavi pe plantație, același salariu de ani de zile, posibilități de promovare zero… Vă sună cunoscut?
Am 35 de ani, sunt mamă doi copii minunați (un băiat și o fată) și până ieri am avut un job care, din exterior, părea de vis. Multinațională din top 10 pe segmentul ei de piață, sediu într-o zonă superbă a orașului, birouri ca în filme, titlu de manager și un salariu foarte bun, dacă e să judec după ce aud de la prietenii mei că se practică prin alte companii. Totuși, nu eram deloc fericită. Mereu obosită, frustrată că nu reușesc să petrec decât vreo 2-3 ore seara cu copiii, timp în care numai de joacă nu-mi ardea, pentru că aveam o mie de alte lucruri de făcut: mâncare, spălat vase, baie, pregătiri pentru a doua zi etc. După o lungă perioadă de chin, într-o dimineață m-am trezit liniștită și oarecum „luminată” și mi-am spus: „Azi imi dau demisia”. Zis și făcut! Am ajuns la birou, am scris mult-visata informare de demisie, am dus-o la HR și asta a fost. A, mi-am facut și poze semnând hartia, cu un zâmbet larg pe față și scântei de fericire în ochi. Recunosc că mă gândeam de ceva vreme la demisie, dar nu am avut curaj, însă în ziua aceea am simtit că, în sfârșit, a venit momentul.
Am avut tot timpul sprijinul soțului meu, am stabilit împreună că vom încerca să ne descurcăm doar cu salariul lui și că în următorii câțiva ani cel mai bine este să petrecem cât mai mult timp cu copiii noștri (încă nu sunt la școală), timp în care voi încerca să am colaborări, să găsesc joburi mai flexibile care să îmi permită să lucrez de acasă. Sigur că simt că am făcut un salt în gol fără plasă de siguranță, eu fiind obișnuită să lucrez încă de când eram în liceu (făceam traduceri din engleză în română). Sigur că mă mai gândesc din când în când că îmi va fi greu sa găsesc un job stabil peste câțiva ani, când voi fi deja „bătrână” pentru angajatori. Sigur că mi se face un ghem în stomac când mă gândesc că nu-mi va intra un salariu fix pe card la început de fiecare lună.
Dar cel mai sigură sunt de faptul că toate astea nu contează. Cu adevărat important este faptul că voi sta mai mult timp cu copiii mei, chiar dacă vom cumpăra mai puține jucării (hei, castanele sunt gratis toamna și te poți juca o zi întreagă cu ele), vom încerca să ne organizăm mai bine cu cumpărăturile săptămânale pentru a face economii și nu ne vom mai cumpăra lucruri de care nu avem neapărată nevoie. În schimb, ne vom juca mai mult, vom citi, vom învăța și vom călători mai des, toate astea cu mintea liniștită și „focusată” (detest acest cuvant în romgleză folosit prin corporații) pe copiii mei.
Nu regret deloc această decizie, știu că ne așteaptă ceva frumos. Cunosc oameni mai în vârstă decât mine, cu funcții importante și copii deja mari, care regretă enorm ca nu au petrecut mai mult timp cu ei. Știu că nu toată lumea își permite să renunte la un job stabil și să trăiască după aceea din colaborări sporadice, dar, dacă puteți face acest lucru, nu ezitați! Veți fi cu siguranță mai fericiți și mai liniștiți, iar copiii voștri – pentru că de dragul lor faceți asta – vor simți din plin această schimbare.
M.
Sursa foto: demisie via shutterstock.com
Felicitari!
Cea mai bună investiție e în copiii tăi. Felicitări, ai început bine!
Ești o norocoasă că-ți permiți, știi asta, nu? Și că soțul te sprijină.
Daca ai fi fiica mea acum as plange. Iti dai seama ce faci? Ai idee cate femei fac asta si dupa aceea regreta?
Si eu o facusem dar n-apucasem sa semnez demisia cu stelute in ochi cum povestesti tu.
Aveam 17 ani de casnicie, cu bune si rele, cu realizari materiale si cu cea mai importanta realizare: EL, superb, pufos si frumos, avea 2 ani cand mi-a cazut cerul in cap si nu mai pridideam sa ma pup de fericire ca n-am apucat sa semnez demisia aia.
De Craciun acum 2 ani, cu cateva luni inainte de marea demisie, de incununare a tuturor discutiilor: „da iubito, sa vezi ce fericiti vom fi, tu te vei ocupa de copil, eu voi avea grija sa nu ne lipseasca nimic, stai linistita, asa e cel mai bine pt copil si vei fi si tu mai linistita, bla bla bla” am deschis calculatorul lui. Din greseala …. al meu era in geanta si mi-a fost lene sa il scot. Era 1 decembrie, tin minte momentul ca si cum ar fi fost adineauri, cred ca o sa ma bantuie toata viata. Am vrut sa scriu google dar autocomplete-ul mi-a deschis gmail. Nu ii citeam mail-urile dar de data aia am deschis. Ceasul bun pisica alba! Si in loc de adresa lui conectata pe gmail era o femeie. Si avea la mail-uri…. ohooo. Ei ii spunea pisi si gabenus. Si eu nu eram „iuito” in mai-urile alea. Eram „asta” sau „aia”. Nu am citit tot. Dupa un Craciun cum puteti sa va inchipuiti, in care am plans si am tremurat de frica cum nu mi-a fost niciodata gandindu-ma la viitor am inceput sa evaluez ce am si cum sa o iau de la capat.
Primul lucru pe care l-am gasit a fost meseria si job-ul. Si ghici ce? Meseria de parinte e superba dar e pe gratis. Nu pune mancare pe masa in fata copiilor.
Fetelor, sunt patita. Si eu aveam incredere in el , nu il cunosteam de 2 aptamani, trecusem prin multe impreuna dar fara independenta mea azi ii spalam chilotii ca sa nu rada pisi de mine ca nu il ingrijesc :)))))
Independenta conteaza. Nu pentru cand e bine, ci pentru cand e rau. Am invatat-o de la mama si desi nu aveam nevoi materiale nu am renuntat la ea cu toate ca ma pisa de mult si desi aproape ma ametise am avut noroc. Sa o iei de la capat nu e asa usor, job-urile nu asteapta femei de varsta mijlocie care stau acasa sa fie mame. Si si-asa e greu sa fii o mama singura dar sa trebuiasca si sa o iei de la capat cu job-ul…. brrr!!!
Nu zic ca tuturor li se poate intampla, mai sunt si barbati cinstiti dar … better safe then sorry!
Cam da. Pe o perioada limitata, dar sa stiti amandoi ca e limitata, merge, dar sa renunti la independenta si sa sari in gol nu as sfatui pe nimeni. Nu neaparat de ce zici tu, dar de ex in anturajul meu un tip de varsta mea, sanatos, s-a culcat seara si nu s-a mai trezit dimineata. A facut atac cerebral. Trei copii mici in urma. ..
Si sotul de 36 de ani al unei colege a murit in vara. A iesit de la dus, s-a asezat pe pat sa se odihneasca putin si a facut atac de cord. Ea lucra part-time la noi la birou pentru ca are 2 copii mici si isi permitea. A trecut pe program intreg dar a avut norocul sa i se accepte asa ceva. Sunt rare astfel de intamplari dar exista.
O doamnă are pune punctul pe I. Independenta e buna nu atunci cand e bine ci ma ales atunci cand e rau. E de tinut minte. O altă poveste de viață este cea a bunicii mele care a rămas văduvă pe neașteptate, cu copii încă mici. Nu vreau sa mă gândesc ce s-ar fi ales de ea și de copiii ei dacă nu ar fi avut serviciu. Atât material cât și psihic.
Same story here.
Independenta mea mi-a dat puterea sa nu cad atunci cand el a „uitat” sa mai gandesca in doi.
Da, e greu sa fii o mama singura dar macar am sansa corecta la fericire.
Bravo! Copiii vor fi foarte fericiti si asta e cel mai important lucru!
Visez de 3 ani ca nu mai merg la servici, ca arunc hartia si imi vad de copii, DAR oricat de frumos ar fi, oricata susținere as avea din partea sotului meu, nu voi pleca pana nu voi avea o alta slujba, care sa îndeplinească o parte din cerintele mele ( flexibilitate, program mai scurt), chiar dacă mai putin platita, dar sa fie. Nu stiu ce se poate intampla, nu trebuie sa divorțez, se poate produce o tragedie, sau copii vor creste si nu vor mai avea chef de mine in preajma lor, poate sotul meu își pierde slujba, o independenta financiara asigura confort si de ce sa nu o zic pe aia dreapta e nevoie si de stimulare intelectuala nu numai dadaceala. Ador sa stau acasa cu ele, dupa ce mi se termina CIC, imi caut o slujba mai flexibila, ca sa ii pot oferii si celei mici, timp cu mine, dar nu voi renunta sa lucrez. Voi avea nevoie de bani pentru calatorii cu ele, sa le arat lumea, sa le cresc frumos, sa le dezvolt talentele. Daca reusesti sa gasesti un echilibru intre familie si job, se gaseste si timp de calitate, chiar daca mormanul de vase e cat zidul chinezesc……eu mi-am luat masina de spalat vase ;).
Fiecare situatie este particulara si din pacate niciodata nu stii cum ar fi fost mai bine in cealalta situatie. Important e sa iti asumi o decizie si consecintele ei. Eu am intrat in somaj dupa indemnizatie si acum sunt casnica si incerc sa pun pe picioare ceva sa mai castig si eu un ban. Personal, cel mai greu a fost, cum spune si in articol, sa stau fara o sursa de venit sigur dupa multi ani. Depinde foarte mult de sot si de relatia voastra… Sper sa nu ne trezim cu surprize ca Monica, cam asta e cosmarul oricarei femei. Dar si in cazul asta, te poti angaja apoi. Poate nu pe super bani si pozitie, dar nu te leaga nimeni de stalpul casei. Femeie independenta nu esti doar daca ai serviciu…. Succes noua, mamelor, indiferent ca suntem casnice sau „lucratoare”!
Da, dar ea nu renunta la job-ul ei, doar va lucra bazat pe proiect. Adica e un risc mai mic si de ce nu, o oportunitate sa inveti lucruri noi si sa te dezvolti profesional in directia in care vrei (sa inveti un nou limbaj de programare, o noua limba straina etc).
Eu nu inteleg de ce tb sa ti dai demisia,de ce ca sa ai salariu ok trebuie sa lucrezi peste program si sa nu ti vezi copiii. La mine in companie sefii dau decline la sedinte dupa ora5. Eu nu sunt sefa dar mi am facut program de la7 la16.00. lumea s a invatat cu programul meu si nu zic nimic. Mai devreme nici nu are sens sa vin acasa caci copilul doarme.
unde lucreeeeeezi?❤️
Multinationala germana. In Germania cand am fost toti cu copii veneau la6dim cand nu era trafic si plecau la3. La filiala din Romania,daca iti alegi programul 7-16 nu se uita nimeni stramb. Daca dai decline la sedinte dupa ora 5 nu te da nimeni afara si nici nu ti scade salariul. Eu zic sa incercati
o inteleg perfect exact asa simteam si eu insa inainte de a lua o decizie atat de radicala ar fi fost bine sa ia in calcul si alte optiuni.cum ar fi sa-si caute ceva cu un program mai mic sau sa castige pe cont propriu binisor…exista si alte variante inainte de a lua o decizie atat de drastica…sau ar fi putut cauta pe cineva sa-i faca curatenie si mancare si ea sa petreaca timp cu copii cand vine de la servici…variante sunt e vorba de cum iti gestionezi timpul si care iti sunt prioritatile
Depinde de fiecare. Eu mi-am dorit dintotdeauna sa fiu casnica, adica sotie si mama. Nu a fost sa fie pentru ca mureau ai mei de rusine daca nu faceam o facultate, daca nu-mi gaseam un serviciu, etc. Iar pana m-am maritat si am facut copiii deja eram prea prinsa in capcana materialismului. Am putea trai bine cu un singur venit, numai ca eu m-as gandi mereu la cat de mult mai bine ar fi cu doua, asa ca nu pot renunta la serviciu. Nu e pentru independenta, nu simt deloc nevoia de asta, doar ca m-a prins febra asta de a avea tot mai mult, de a face calatorii tot mai scumpe, etc. Cand nu ai curajul sa faci ce iti doresti la momentul potrivit, trece momentul si apoi e prea tarziu. Felicitari autoarei ca a stiut ce vrea si a avut curaj sa obtina.
Cand ai copii faci compromisuri, nu putine. Rezonez cu multe comentarii de mai sus. Am si eu o mama care mereu mi-a spus sa tin cu dintii de cariera, de serviciu, sa nu stau la mana barbatului. A vazut ea si a auzit multe. La randul meu vad si aud multe, inclusiv barbati care recurg la tot felul de tertipuri sa nu plateasca pensie alimentara pentru copii. Am prietene ce au ajuns, dupa divort, sa stea efectiv prim vecini, cu copil hranit cu cartofi fierti la mic dejun, pranz si cina. Si aveau serviciu, doar ca nu unul foarte bine platit. Nici copii crescuti de bunici/bone, cu parinti stresat, nervosi, dar din pacate banii chiar conteaza. Castanele din parc pot fi suficiente un timp, dar apoi totul costa.
Frumos cand ai sprijinul partenerului. Cand nu il ai, si duci tu casa si cheltuielile si tot… iti cam vine sa lasi si jobul si sotul… dar nu o mai scoti la capat dupa aia… haul e prea mare.
Felicitari pentru decizie, ai facut o super alegere, te asigur. Colaborari vor veni, oportunitati vor veni, dar timpul cu copii tai este cea mai buna investitie, atat ii ai, sa te bucuri de ei cat sunt mici, apoi pleaca pe drumul lor. Si raman amintirile, si sunt mai de pret decat orice job, cariera etc.
Mi se pare trist ca o mama a decis sa ia o pauza de la cariera, ca sa le fie aproape copiiilor in anii astia atat de importanti, si sunt atatea femei care ii critica decizia. Nu o sa spun nimic legat de lipsa totala de incredere in oamenii de langa noi, alaturi de care am decis sa facem si copii, poate sunt eu naiva. Dar da, nu stim niciodata ce ne aduce viata. Poate peste doi ani nu isi va mai permite sa stea acasa cu cei mici. Dar nu este tocmai asta un motiv ca, daca acum circumstantele ii permit, sa profite de timpul pe care nu i-l va da nimeni inapoi? Poate peste doi, trei, patru ani se intoarce la serviciu. Poate la un serviciu mai prost. Dar eu cred ca timpul petrecut alaturi de copii merita.
exact asta cred si eu! nu e un capat de tara, anii trec si nu mai vin inapoi… banii se fac.
Ești naivă…. aș vrea să nu fie adevărat, dar sunt prea multe situațiile din jurul meu (inclusiv a mea), ca să nu îți spun asta 🙁
Ai perfecta dreptate. Eu aveam o afacere de succes cand am ramas gravida, visul ideeal al oricarei femei. Insa am preferat sa imi cresc copilul si sa ma bucur de el. Jur ca nu regret nici o secunda alegerea facuta. De ce sa ma agit sa fac bani ca sa imi creasca altcineva copilul? Nu ii vad logica. Eu mi-am demonstrat ce pot si am o incredere in mine atat de puternica ca nu e necesara sa fie validata de o cariera, stiu ca oricand pot sa o iau de la zero. Din fericire cu banutii luati pe afacere am cumparat un teren la un pret foarte bun pe care il pot vinde oricand la nevoie, dar tati are si el afacerea lui si ne permite sa stam acasa. Fiecare caz e diferit, nu judec mamicile care se duc la munca imediat dupa ce nasc, e alegerea fiecaruia, dar nici nu accept vreo critica la decizia mea.
E scenariul perfect in cazul in carenu depinzi de barbat. In ziua de azi , barbatii nu sunt de incredere. Nu lasa vrabia din mana pe cioara de pe gard, ca el s ar putea sa o faca , si nu vb despre job( v ati prins , nu?) . Ideea e ca e minunat sa stai acasa si sa ti vina banii si sotu sa faca miile de euro pe luna si sa traiti happily ever after.Fiecare le stie pe ale lui, si fiecare e liber sa si traiasca viata in felul lui. Nu critic , nu judec. Nu e vb despre noi aici, femeia a povestit ce a facut ea.ca vb aia , in caz de divort primeste pensie alimentara pt cei 2 copii , nu?
Primeste dar nu toata viata. Pana ce implinesc copiii 18 ani iar daca majorul isi continua studiile doar el va putea sa-si actioneze parintele in judecata pentru continuarea platii pensiei alimentare. Iar cand el va fi major , ea cu putin noroc va avea undeva la 40 sau 40 +ani si sansele sa-si gaseasca un job nou vor fi mai mici.
Fiecare face cum crede mai bine… Daca mama are program de 12 ore pe zi e aiurea… Nu prea reusesti sa faci nimic altceva… O situație de compromis ar fi un part-time, mai ales daca iti place job-ul tău si nu esti ti se potrivește sa stai acasă toată ziua… Pentru ca eu cred ca trebuie sa fii făcută sa stai acasă cu copiii si sa fii happy… Nu ma refer aici la primul an ci mai incolo… Nu as sfătui pe nimeni sa se arunce in gol asa.. Mai ales cum descrie ca era un job bun.. Independența financiară e foarte importanta pentru o femeie si job-uri bune nu sunt pe toate gardurile….as încerca întâi sa obțin un part-time.. Copiii au nevoie de atenție nu doar la 1 an, 2 ci si la 6, 7 si mai incolo.. Pe mine sincer m-ar speria dependentă financiară completa de soț a mea si a copiilor. Nu neaparat pentru situații ca si in cazul Monicăi ci pur si simplu ce se întâmpla cu noi daca se întâmpla ceva cu el? Lucrez in mediu medical si vad tragedii zilnice. O data ce ai copii e absolut necesar sa te gândești la asta. Si situația e mult mai complicata decat a substitui jucăriile scumpe cu castane din parc in cazul in care tragedia lovește. O idee buna pentru oricine in situația asta sunt asigurările de sanatate si dizabilitate… Nu stiu cum funcționează in Romania, dar aici peste ocean a fost unul din primele lucruri la care m-am uitat cand am rămas însărcinată.. Si merita investiția…
Dia, cu tot cu asigurare, noi avem, in caz de doamne fereste, ipoteca se acopera, noi primim pana la varsta mea de pensionare echivalentul pensiei lui, etc, eu lucrez. Part time, dar nu depind de barbat sa-mi iau o pereche de chiloti, vorba aia. E prea multa responsabilitate pe umerii lui daca eu as sta acasa sa culeg castane si ne permitem sa. Nu mi se pare fair fata de el. De curand am stat de vorba cu doi amici (separat ) , nevestele lor una s-a saturat de munca, una nu mai vrea pur si simplu, si desi le inteleg si le sustin ei nu sunt ok cu situatia. .. la noi macar el stie ca intr-o zi daca isi pierde jobul sau nu mai poate si il apuca demisia, traim din salariul meu si din economii o vreme. Mai studenteste asa, dar traim. Iar mie imi place sa muncesc, sa fiu si femeie, nu numai mama. Fiecare isi stie propria situatie, dar eu nu incurajez pe nimeni sa nimic
Diana, eu sunt de acord cu tot ce ai spus. Lucrez si eu si asa simt ca e cel mai bine pentru toti. Ce ziceam de asigurări e ca in special in situațiile care doar un părinte lucrează ar trebui investit in asigurări.. Ideal ar fi si in cazul in care amândoi părinții lucrează, in cazul in care se întâmpla ceva cu unul, celelalt părinte sa poată sa își permită sa stea acasă măcar o perioada cu copiii…
*asiguare de viața, nu sanatate, scuze
Am stat acasa in total 4 ani si ceva(2 in CIC si 2 si ceva pentru ca m-am autopropus pt disponibilizare,nu imi mai suportam serviciul si ajusesem sa visez noaptea ca imi dau demisia).Din punctul meu de vedere nu este cea mai buna solutie(o spun din experienta),acum m-am reangajat si nu e usor dar nici statul acasa nu e usor!
Eu ajunsesem sa devin un robotel casnic:curatenie,mancare(zilnic altceva),spalat rufe(aproape zilnic bagam masina),spalat vase….Eram plina de nervi pe care mi-i varsam pe sot si pe copil.Nici nu apuca barbate-miu sa intre pe usa ca il luam in primire:ai intrat incaltat,nu mananci te duci sa iti faci dus,de ce ai lasat cumparaturile in sufragerie adu-le in bucatarie…si multe alte motive cautate de cearta.Copilul la fel,il terorizam cu scrisul literelor de la 5 ani(imi intrase mie in cap ca daca nu stie sa scrie si sa citeasca pana il duc la scoala,va fi sigurul copil din clasa care nu stie sa scrie in clasa 0 si va ramane in urma :((( ).
Asa ca sotul meu mi-a cautat serviciu la el la firma si mi-a explicat ca nu am vocatie de casnica, si ca voi fi mult mai fericita daca muncesc!A avut dreptate:sunt mult mai calma si mai linistita,chiar daca petrec mai putin timp cu copilul,timpul pe care il petrec este de calitate,nu il mai pisez toata ziua,acum vb,povestim,chiar daca facem lectii,raman rabdatoare,nu mai tip la el!
Sunt mai obosita pt ca tot eu fac si treaba in casa,dar nu mai am stacheta ridicata atat de sus,am inteles ca si maine e o zi si ca treburile casnice mai pot astepta!Fac ce este urgent si restul raman pe data viitoare(cand o fi asta :))) )
Nu am un job foarte bine platit(cum a fost celalalta la care am renuntat) dar nici nu este foarte complicat ceea ce fac,este ceva simplu si care nu necesita atat de mult timp si nici atat de multa atentie.Tot sotul meu aduce mare parte din bani in casa asa ca daca vreau sa demisionez o pot face oricand,dar nu cred ca se va intampla prea curand!
Daca ma intrebi pe mine sa nu ai job si sa stai acasa nu e o idee buna,dar poate la tine va fi altfel,poate esti altfel construita!
M-a impresionat mult Monica…
Multumesc… S-a terminat cu bine. M-am descurcat, job-ul m-a ajutat si material si prin faptul ca m-a deconectat intr-o oarecare masura.
Zicea cineva mai sus de pensie alimentara…. Asa este, avem dreptul dar pana primesti dreptul ala daca tatal nu vrea sa il dea sau vrea sa o pedepseasca pe femeia care pleaca jignita si inselata, in 99% din cazuri se va folosi de bani pentru asta.
La mine nu a fost cazul tocmai pentru ca financiar eram la adapost. Pana ne-am inteles cu partajul si cu pensia alimentara a durat vreo cateva luni, cateodata dureaza cu anii.
Plus ca altfel negociezi cand ai nisipuri miscatoare sub picioare si altfel cand ai o stanca.
Si o observatie in urma experientei avute: in RO custodia este comuna. Domiciliul minorului se poate stabili la unul dintre parinti. Daca tatal vine si zice: „onorata instanta, eu am bani, am o slujba stabila, le pot oferi copiilor educatie si mancare si haine, ea a stat ca o capusa in spinarea mea, etc etc” o sa fiti uimiti cati tati primesc domiciliul copiilor. Si cat de putini judecatori se lasa impresionati de meseria de mama….
Si ca sa pun bomboana pe coliva: domiciliul. Daca tu cu sotul si cei 2 copii aveti un apartament comun si el obtine sa stea copiii cu el tu zbori din casa chiar daca este si a ta. Continua sa fie a ta dar atata timp cat copiii locuiesc acolo, poti sa incepi sa-ti cauti chirie.
Recunosc ca vad lucrurile in negru din punctul asta de vedere dar n-as mai paria a 2a oara cartea increderii si nici nu as sfatui pe nimeni sa faca asta.
Monica, am recitit experienta ta, cele 2 comentarii.
Nu ti-a fost usor deloc ! dar admir maturitatea si linistea si degajarea cu care vorbesti! eu nu stiu daca as fi la fel de matura ca tine, si din pacate cunosc persoane care au facut circ urat, copilul suferind…da, toate argumentele tale se intampla prin romania, unde unii oameni nu stiu sa se desparta fara cearta si victimizare si santaj.
Oare ai vrea sa scrii un articol detaliat pt printesaurbana, cu toate astea?
Multumim!
Multumesc pentru empatie. Eu sunt copil de-ala crescut pe vremea lui Ceausescu, intr-o famlie in care parintii ar fi vrut sa fie oriunde numai acolo nu. Si s-a vazut. Stii cum e, fiecare vrea ca el sa faca mai bine. Sa nu isi treaca si copilul prin ce a trecut el. Asa ca eu am jurat ca nu o sa-mi fac copilul sa asiste la certuri si scandaluri iar la noi in casa nu o sa fie atmosfera incarcata.
Si pana acum am reusit. E liniste si Doamne, cat iubesc linistea asta! 🙂
Cat despre un articol, povestea e lunga si se intinde pe vreo 20 ani iar eu talent narativ n-am.
Important e ca fiecare sa fie multumit de alegerile sale! Felicitari autoarei ca a facut o alegere care sa o faca fericita! Mie una imi place mult la birou, imi place ce fac si abia astept sa ma intorc, dar dupa cei 2 ani de concediu. Sper sa gasesc varianta cea mai buna sa imbin jobul cu mamicia!
Si eu o felicit si o invidiez totodata pe doamna… si serviciul meu foarte stresant si as vrea sa am tot timpul din lume pentru copilul meu, sa mai fac unul, sa înlătur stresul care ma afectează pe mine si pe cei din jurul meu. Dar nu ma pot întreba, cat de mult trebuie sa câștige „întreținătorul” familiei ca sa iti poti permite luxul asta?! Doamnelor, voi știți?
Am impresia ca tipa asta incearca sa se convinga pe ea ca a facut o alegere buna cu articolul asta. Mi se pare o mega tampenie sa iti lasi jobul ca sa stai cu copilul acasa.. mai ales daca nu ai nici un venit..sa apelezi mereu la sotul tau si sa fie el singurul om care aduce bani in casa e trist!
Idem! Cumnatul si a dat demisia considerand ca daca lucreaza in IT o sa curga ofertele. Si ghici de 6luni sta acasa,a papat toate economiile familiei. Mai bine isi cauta jobul ideal si dupa ce l gasea sa si dea demisia.
Am facut treaba asta acum 1 an, nu la 35 de ani, la 34, nu mi-am facut poze semnand demisia, nu am fost bucuroasa in ultimele zile, mereu am fost trista cand am parasit un job, pentru ca, nu stiu prin ce minune, mereu am gasit oameni buni de care m-am atatsat, nu este deloc o mega tampenie sa iti lasi jobul, nici macar o tampenie, este ceea ce trebuie sa faci daca asa simti.
Nu este deloc, dar deloc!! trist sa aduca sotul bani in casa, este chiar minunat, desi sunt o persoana care a inceput sa castige bani inainte sa intre la liceu si am avut banii mei de cand ma stiu. Sa renunt la asta, sa il las pe sotul meu sa fie singurul care aduce bani, a fost greu, a fost pentru mine un exercitiu de a lasa deoparte controlul si de a ma ocupa doar de ceea ce conteaza in acest moment, greu exercitiu, n-am ce zice, foarte greu sa te lasi pe mana cuiva, sa renunti la control, sa te incredintezi cuiva, sa ii acorzi incredere deplina.
Been there, done that! Acum ma ocup de afacerea mea, care este inca la inceput. Muncesc 3- 5 zile pe saptamana cate 4-5 ore pe zi. Este ideal si unca nu imi vine sa cred ca este adevarat, deoarece toate s-au intamplat foarte repede. De 3 sapt sunt pe cont proprìu si imi place extraordinar de mult. Inca sunt sceptica si usor tematoare financiar dar mi.am dat un ragaz cateva luni sa functioneze micuta afacere.sunt increzatoare si stiu ca se poate si altfel. Copiii sunt mai importanti! Mult succes! Doamne ajuta!
andrada ne poti spune ce afacere ai inceput?
Felicitari!! Si eu sunt fix in aceeasi situatie: mi -am dat demisia tot pentru a acorda mai mult timp copiilor (nu sunt la scoala nici ei inca). Si ma simt excelent de impacata, copiii sunt ff fericiti si asta conteaza. Cariera poate fi facuta oricand, ca e acelasi domeniu sau altul. Insa anii acestia petrecuti cu copiii nu se vor mai intoarce.
Am stat 2 ani cu baietelul acasa, in crestere copil. In ianuarie m-am intors la serviciu si am gasit multe lucruri schimbate. Sunt cateva luni de cand am constientizat importanta experientei si cat de mult te ajuta sa cresti si sa fii mai bun in ceea ce faci. 2 ani de stat acasa te scot din ritmul profesional, desi pe plan personal cred eu ca o femeie evolueaza substantial. Exista plusuri si minusuri. Am tras mai tare, iar acum ma simt din nou la un nivel bun si am incredere in capacitatea mea profesionala. Pe de alta parte, sunt din nou insarcinata si ma gandesc cum sa echilibrez timpul pe care il voi aloca copiilor cu cel alocat profesiei mele. Mi se pare o idee buna un job lucrat de acasa, dar fara un minim ajutor, viata familiei devine amestecul nedorit de nervi si haos. Cred ca asta isi doreste si autoarea articolului, sa echilibreze viata ei de familie, fara sa se duca intr-o extrema sau alta. Un job de acasa e o solutie pe care merita sa o testam, vremurile in care traim ne permit asta. M. nu a spus ca va fi casnica, ci ca va incerca sa obtina venituri intr-un alt mod, care sa o aduca mai aproape de copiii ei. Eu o inteleg si sper ca va reusi.
Felicitari pentru curaj! Sper sa am si eu destul curaj sa fac asta cand va fi cazul.
e genial sa lasi asa comentariu si sa semnezi cu numele locului de munca :))
Eu mi-am dat demisia pentru ca era un job care imi facea nervi zilnic pentru ca sefii erau niste inutili cu aere. Nu neg ca m-am simtit eliberata dar si cu teama ca nu mai urmeaza salariul. Munca de acolo as face-o si acum dar atmosfera ca la gradinita cu barfe nu era de mine. Nu am pierdut nici mare lucru de salariu ca desi eram laudata ca sunt cea mai buna maririle de salariu si primele le luau altii. Eu numai ce era mai greu de lucru. Stateam suplimentar daca voiam si eram platita. Iar daca as avea copil mi-as cauta un job inainte cu ce as vrea eu. Ma gandesc ca trebuie sa ii asiguri o casa copilului si la noi unde toate sunt nesigure nu m-as baza pe un salariu.
Visez de ceva ani ca imi dau demisia. Am facut calcule si am incercat sa ne descurcam fara salariul meu (si sa il pun tot deooarte): mi-e imposibil (chiar daca nu am tv, nu am masina, renunt la concedii, etc). Daca salariul meu s-ar putea recupera din eliminat jucarii si gradi privata si mancarea scumpa (cum spune sus autoarea), atunci ar fi altceva.
Apoi mai e contributia la pensie: se cere pe viitor sa avem 40 ani contribuiti si implinirea de 67 de ani, dar vreau si sa am contributie la pensie privata.
Dupa ce consolidez situatia financiara actuala ( sa am o suma deoparte, la 1 an dupa achizitia aprt. planuiesc o plata anticipata si apoi o renegociere de scadere a dobanzii) si voi discuta la munca scaderea programului. daca nu va fi de acord cu program de 6 ore, voi cauta alt job.
In rest, depinde de fiecare. Eu sunt o persoana activa, imi place sa fac lucruri si sa cunosc oameni, nu m-a implinit doar viata acasa (spalat, calcat, gatit etc).
Eu o inteleg pe autoarea articolului daca jobul parasit este genul in care stai la birou – pentru ca nu ai incotro ca sa poti duce la bun sfarist tot ce ai de facut – minim 10-14 h pe zi. Sunt multe persoane in aceasta situatie.
Ideal ar fi fost pentru cineva ca mine de exemplu sa am deja un nou job – poarte part-time, poate de la 07:00 la 16:00 sau alta varianta avantajoasa pentru viata de familie – in momentul in care mi-as fi dat demisia de la cel anterior.
Sunt multe situatii in viata in care barbatul isi paraseste familia, mai am o prietena cu 2 copii foarte mici, sotul cunoscut in scoala generala deci de o viata intreaga la cei putin peste 30 pe care ii avem acum – tocmai a anuntat-o ca vrea sa copilareasca pentru ca relatia cu ea inceputa din frageda „pruncie” l-a facut sa nu simta ce inseamna sa fii singur. De cand a nascut copilul nr 2 doar ea se ocupa de ambii copii – aflati sub varsta la care ar putea merge la gradinita – dar domnul este in permanenta nemultumit de cum arata casa, de faptul ca nu apuca mereu sa gateasca etc. Concluzia: se intampla rar, dar si cand se intampla…exact ca in cazul Monicai.
Pentru doamnele divortate totusi sa stiti ca exista si varianta in care se poate mege la executorul judecatoresc cu decizia de divort (chiar si notariala) si pe baza aceleia daca exista un procent trecut clar din salariu pentru pensia alimentara se obtine poprire pe contul de salariu + angajatorul ca si tert poprit este obligat sa transfere lunar banii in contul executorului ce mai departe ii vireaza mamei. Vorbim de angajatori normali, cu salariile reale trecute pe contract.
Distractie placuta cu cei mici autoarei.
Scuze pentru literele inghitite si celelalte aflate in plus pe unde nu trebuie + greselile de exprimare. Ma grabesc si nu recitesc ce scriu. 🙂