Singurul motiv pentru care-mi place sezonul rece e că am scuza perfectă să umblu îmbrăcată ca un urs. Că pot trage peste mine pături și pilote groase fără să ridice careva vreo sprânceană, chiar dacă în casă sunt peste 25 de grade. E rece afară, explic eu cu convingere, mi-a intrat frigul în oase… și parcă o aud pe bunica mea cum spunea exact același lucru tuturor, toamna, iarna și primăvara.
Se spune că cine-i născut iarna, iubește zăpada, frigul, ninsoarea și cerul greu de decembrie, iar cine scoate nasul la lumină vara, preferă soarele, marea și căldura. Înseamnă că mama a greșit cu vreo cinci luni ziua mea de sosire în lume, pentru că eu clar ar fi trebuit să mă nasc la început de iulie, nu pe 1 decembrie. Îmi place iarna, nu zic nu, dar doar dac-o privesc din casă, bine înfofolită în pilote moi, cu nasul gâdilat de aburi fierbinți de ceai sau ciocolată caldă, cu picioarele îngropate în șosete groase de lână și șapte cojoace unele peste altele în spinare. Mie mi-e frig și la 20 de grade afară, dacă adie vreun firicel de vânt. Mereu am picioarele reci și simt că mă trage curentul pe la ceafă.
La mine-acasă, cum se încheie oficial sezonul cald, se deschide cel al colțului meu de citit de la fereastră. Dau la o parte toate jucăriile copiilor, care în tot restul anului invadează micul meu loc special, pun un maldăr de perne moi și-o pilotă uriașă, care-mi ține loc de pătură, sprijin, salteluță și prieten dornic de îmbrățișări, fac stoc de cărți noi în rafturile cele mai apropiate ale bibliotecii, pregătesc cana pufoasă cu iepure, papucii moi și sunt gata să încep hibernarea. Îmi propun să lucrez acolo, să mă odihnesc acolo, să citesc și să scriu acolo. Nu-mi iese în nici un an, desigur. Imediat ce mă așez, vin peste mine întâi pisica, apoi și copiii, care aduc cu ei plușuri, lego, plastilină și curând oaza mea de liniște devine un loc de joacă super aglomerat și gălăgios în care eu abia încap, înghesuită într-o margine, cu copii în brațe și pisică torcând pe picioare. Adevărate #momentedeviata de familie! Și e chiar mai bine așa, pentru că sigur sigur n-o să-mi fie frig în aceste condiții!
Pregătiți-vă să mă vedeți la conferințe și lansări în rochii elegante cu căptușeală din pilotă și cu pantofi din blană artificială de urs dublați de lână merinos! 🙂
Până atunci însă, iată colțul meu luminos de stat la cald când e frig afară.
Anul acesta, colțul meu de liniște hibernală a fost amenajat cu produse TEX. Pilota cea ușoară și pufoasă este atââât de moale și de maaare, încăpem sub, în și pe ea toți cinci fără probleme. Varianta 200 X 200 cm costă 140 de lei, o găsiți în hypermarketurile Carrefour alături de o mulțime de alte obiecte călduroase și moi, precum halate de baie super fluffy și colorate (87 de lei), prosoape vesele, lenjerii de pat din bumbac, cu imprimeuri foarte frumoase, perne decorative sau pentru somn, toate de cursă lungă și la prețuri bune! Puteți răsfoi catalogul colecției de toamnă pentru casă aici, nepărat să fiți atenți la toate produsele din catalog, sunt o grămadă de comori ascunse pe-acolo!
Pozele sunt realizate de Magda Constantin. Machiajul și coafura inexistente sunt realizate de mine. 🙂
Gata, mă duc să hibernez sub pătură, vă rog insistent să mă treziți pe 14 aprilie, să-i fac rost Sofiei de un tort. Până atunci, comunicăm prin vălătuci de ceai fierbinte, de sub pilote pufoase!
De vis ce se întâmplă acolo, și pt ca tot ne-am mutat vara aceasta în casa noua, încep sa ma gândesc pe unde pot sa ma aciuez și eu cu o astfel de pilota 🙂
eu zic ca pilota asta-i numa’ buna de intetit jocuri pe ea, doar cat sa nu te traga frigul pe jos. O vad frumos decorata de plusuri, lego si plastilina, de doi copii si o pisica 🙂
Intotdeauna mi-am dorit genul asta de pervaz pentru citit, dar nu cred ca as mai avea loc de cainele meu care este disperat dupa privitul pe geam. Eu cum vine vremea rece nu mai ies din halat :))
Produsele astea de la tex sunt bune, dar exista si mai bune, insa….cum le descrii tu zici ca sunt cel mai mare lux. Nu as citi reclame la tex nici daca m-ai ruga frumos, dar articolele tale despre produsele astea sunt absolut minunate. Au mare noroc cu tine 🙂
Eu sunt invers, umblu si iarna in tricou si eventual imi iau o gecuta in masina daca am de mers mai mult de 4-5 strazi cand cobor!
P.S. Faina tare poza a patra!
Ai dreptate legat de comori, eu am gasit o minunatie de jacheta Tex saptamana trecuta (cea de la pagina 17 din catalog). E tare faina!
Printesa urbana, esti preferata mea. Ador sa iti citesc postarile, mereu ma binedispun. Acum mi-ai facut chef de hibernat si de citit, insa sa vedem daca ma lasa al meu print de un anisor ^_^. Hihi…acum doarme pe mine invaluit intr-o pilota si tare frumos cred ca viseaza. 🙂 Te pup, Ioana. Esti o super-bloggerita.
Mno, dupa ce am nascut mi-a fost rusine de fii-mea sa mai port sosete noaptea. :)))
Asta e belgianca rau. Aseara 19 grade in camera ei. La inaltime. Banuiesc ca la nivelul patului erau vreo 18. A refuzat cu inversunarea celor aproape 80 de cm sa ii pun bluza de pijama peste bodyul cu maneca scurta. A dormit cu body si pantaloni de pijama, bineinteles ca fara sosete. Eu mai aveam un pic si trageam doua pilote pe mine. Sosete nu mai poarta noaptea de pe la 9 – 10 luni. Iar daca incerc sa o bag in pijama intreaga, cred ca e in stare sa ma ia la cearta.
Misto rau pilota! Poate o cer cadou de Craciun. 😀
Si eu sunt nascuta tot pe 1 decembrie…si la mine chiar se potriveste zicala din batrani caci iarna e anotimpul meu favorit….ador iarna!!!
Arata super pilota si pare calduroasa. Faci o reclama foarte buna celor de la TEX, asa cum spunea cineva mai sus, exista produse mai bune dar fara endorser ca tine…ghinion. 🙂
Daca esti intr-adevar atat de friguroasa si ai membrele reci iti recomand sa inghiti Ginkana, sunt pastile din planta de Ginko Biloba, ajuta atat circulatia cat si memoria, cele de 80 mg varianta mai forte, sau varianta de 40 mg. Pe mine ma ajuta foarte mult desi dupa a doua nastere mi s-a schimbat metabolismul si nu mai sunt asa friguroasa.
Ce frumos ar fi intr-o tara mediteraneana pe timp de iarna, nu-i asa? Ba asa-i. 🙂
O sa incerc suplimentul, ms de pont!
Si eu prefer sezonul rece de cand m-am indragostit de sot. Nascuta in aprilie, iubesc iarna, nici la mine nu se potriveste 🙂 Cat despre pilota…nu ies de sub ea nici vara.
Si mie imi plac produsele tex, le pandesc la reduceri cand facui afaceri bune.
In rest, coltul tau la geam mi se pare minunat. Creeed ca o sa imi improvizez si eu unul asa – buna inspiratia!.
In rest, vad ca amai primit tot felul de sfaturi. Eu cand ma simt infrigurata fac niste exercitii fizice. Si nu, nu iti zic cate grade am in casa, ca te sparii 😀 , dar 25 consider ca e mult, anuleaza mecanismele de adaptare ale corpului la iarna si la temp. joase.