Când ți-ai întrebat ultima oară copilul cum se simte?

Ne preocupă multe lucruri legate de copil. Ce a mâncat la grădiniță. Dacă a dormit. Cu ce copii se joacă. Dacă a purtat căciulă. De ce e murdar pe haine când mergem să-l luăm. Dar cum s-a simțit el la grădi și cum se simte acum, știm? Vrem să aflăm? Ne pasă? Normal că ne pasă, doar că, prinși cu alte detalii nesemnificative, uităm esențialul. Și eu uit și-mi pare rău, teribil de rău, dar lucrez la asta.

Mereu când întreabă cineva pe părinți ce speră pentru copilul lor, toți spun că vor să-i vadă adulți fericiți, liberi, siguri pe sine. Perfect, e important să ai un copil matur fericit. Însă nu e important să fie fericit și acum, cât e mic? Sau poate simțim că asta vine de la sine, by default, e copil, normal că e fericit, copilăria e perioada de aur.

Vorbeam acum câteva zile cu o prietenă despre o tabără de copii organizată de ea mai de mult. Exact același lucru mi-l spunea: Ioana, când îi întrebam pe unii dintre copiii ăștia minunați cum se simt, mă priveau ca pe extratereștri! Nu înțelegeau întrebarea… mi-a spus.
Eu una mă simt grozav când mă întreabă cineva cum mă simt. Uau, cuiva îi pasă de sentimentele mele, oricum ar fi ele! Îmi place că am un prilej de a mă uita în mine. În plus, mă ajută să vorbesc despre cum mă simt, îmi clarifică lucruri, găsesc mai ușor soluții pentru nevoile mele.

Cred c-ar trebui să ne întrebăm mai des copiii cum se simt.
– Puiul meu, cum te simți? Ce spune inima ta acum?

Acest dialog îl ajută pe copil să-și dezvolte vocabularul emoțional, dar și să înțeleagă cât de importante sunt emoțiile pentru el și pentru cei care îl iubesc. Copilul se simte valorizat, simte că este văzut, ascultat, înțeles, simte și că toate emoțiile sunt bune, chiar și furia sau frica. Le acceptăm pe toate, apoi pe cele care ne dor, lucrăm să le preschimbăm în ceva care ne face să ne simțim bine.

Ajută mult să îi povestim copilului cum ne simțim noi, și acum nu mă refer la detalii practice, gen cum am băgat cheia în ușă. E esențial să folosim cuvinte din vocabularul emoțional, pentru a-i oferi și lui un model, de exemplu:
– Azi la birou am fost foarte speriată, pentru că nu reușisem să termin la timp ce aveam de făcut și m-am temut că o să se supere șeful meu, dar am avut noroc și m-a ajutat o colegă să termin și m-am simțit atât de ușurată și de fericită! Apoi mi-a fost foame, doamne, ce foame mi-a fost și îmi era poftă de o salată de roșii și m-am grăbit să merg la masă și atât de mult m-am bucurat de salata de roșii proaspete pe care mi-am cumpărat-o! Iar apoi am venit nerăbdătoare să te iau de la grădi, îmi era foarte foarte dor de tine! Iar acum sunt tare fericită că suntem împreună! Tu cum te-ai simțit azi? Te-a supărat ceva? Te-a speriat ceva? Ai reușit ceva ce ți se părea dificil?

Când sunt mici, la 1, 2, 3, 4 ani, îi puteți ajuta să-și indentifice și să numească emoțiile pe care le simt:
– Văd că zâmbești, îți place să te dai în leagăn, așa-i? Ești fericit?
– Știu că ești trist că trebuie să plec la serviciu, e normal, și eu sunt tristă, dar ne vom revedea când te trezești după somnul de prânz și atunci vom fi amândoi tare bucuroși!
– Văd că nu vrei să te apropii de aspirator. Ți-e teamă de el, e normal face zgomot mare și atrage toate obiectele din jur, și eu mă temeam de el când eram mică.

Ajută mult și să îi vorbiți despre emoțiile altora, atunci când ele se manifestă sub ochii copilului:
– Uite, tati este furios acum, pentru că nu reușește să prindă raftul acela drept.
– Sora ta este supărată, plânge și țipă și aruncă pe jos creioanele, pentru că nu a reușit să deseneze ce și-a dorit.
– Pisica miorlăie așa pentru că îi este sete, mergem să îi punem apă proaspătă?

Cred că e foarte util pentru confortul lor emoțional de acum, dar și pentru cel de mai târziu, să aveți aceste discuții despre emoții în fiecare zi. Unele pot fi în joacă, altele serioase, de la suflet la suflet. Pe noi ne ajută mult discuțiile pe personajele din cărți, le arăt cine e supărat sau speriat sau fericit sau rușinat, sau îi las pe ei să ghicească. Alteori ne jucăm de-a măștile: eu spun emoția, iar ei trebuie să facă o moacă ce o exprimă cel mai bine. Sau fac eu diverse fețe și ei trebuie să ghicească ce emoție am mimat.

În majoritatea serilor discutâm câteva minute (nu vreau să devină o corvoadă pentru ei, ci un lucru plăcut, pe care-l așteaptă cu nerăbdare) despre cele mai frumoase momente ale zilei și despre cele mai dificile. Încep eu, le povestesc, ei mă ascultă cu maaare interes, apoi îi întreb și eu pe ei și Sofia e tot mai vorbăreață, Ivan e încă destul de rezervat. Acesta e și un moment bun să îi ajut să învețe să găsească singuri soluții pentru situațiile dificile.

De exemplu, dacă ea îmi povestește că s-a supărat la grădiniță că prietenele ei nu au inclus-o în joaca loc, o întreb:
– Și te-ai simțit tristă, nu? Și lăsată pe dinafară? Știu, e dureros. Dar oare ce ai fi putut tu face ca să nu te mai simți tristă? Ai fi putut să faci singură ceva ce îți place mult, de exemplu, să colorezi? Sau ai fi putut să te joci cu un alt copil? Sau ai fi putut să mergi la ele să le propui un joc care sigur le place? Sau poate pur și simplu ai fi putut să te duci să le spui că vrei și tu să te joci cu ele? Ce s-ar fi întâmplat? Ai vrea să încerci unul dintre lucrurile astea data viitoare când se mai întâmplă să fii tristă și singură la grădiniță?

Nu întotdeauna e ușor. Uneori, copilul ne poate spune lucruri dureroase pentru noi. Că a simțit că nu sunt o mamă bună. Că s-a înfuriat și a vrut să mă lovească. Că i s-a părut o altă femeie mamă mai bună cu copiii ei. Cei mici pot fi dureros de sinceri uneori, dar cred că merită să ne expunem tirului lor, să fim vulnerabili și să-i lăsăm și pe ei să fie.

Faceți acest efort programat, o vreme, chiar dacă nu vă e la îndemână. Nici noi, ca adulți nu ne descurcăm prea grozav cu discuțiile despre emoții, e normal, nu am crescut în spații care să valorizeze emoțiile, și e păcat, pentru că este atât de vindecător când o facem! Cred că va fi minunat peste câteva luni de discuții despre emoții cu copiii, pentru ei, dar și pentru noi, să devină acesta un mod firesc de a ne cunoaște unii pe ceilalți, de a ne gpsi sprijin și rezolvare fiind sinceri cu noi și cu copiii noștri, iar ei fiind sinceri cu noi, pentru că se simt în siguranță, nejudecați, pentru că învață că sentimentele lor contează.

Cum se simte copilul meu acum? Cum i-a fost azi? Atât de simplu.

Sursa foto: copil discutând cu părintele via Shutterstock.com

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Primul meu roman a ieșit în lume! Detalii despre lansarea lui, despre conținut și despre cum îl puteți comanda, aici.
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::