De fiecare dată când scriu despre importanța empatiei și blândeții în relație cu ceilalți, cineva îmi scrie înapoi că da, empatia e drăguță, dar uneori chiar trebuie să spui ce te deranjează! Iar eu spun: eu cred că e foarte important să spui ce te deranjează (copilului, soțului, părinților, prietenilor, colegilor), dar că poți face asta într-o manieră blândă, non-conflictuală, care sigur va aduce nu doar rezolvarea lucrului care te supără, ci și o relație frumoasă, încredere, respect. Iar dacă avem relații frumoase, suntem fericiți, o spun experții, o spune și experiența noastră de viață.
Și ca să depășim împreună acest blocaj care ne spune (pentru că am crescut cu această credință falsă) că nu putem fi sinceri și de partea noastră decât dacă suntem tranșanți și la atac, m-am gândit să scriu despre câteva feluri în care putem semnala celor dragi ce ne supără într-o manieră blândă, deloc falsă, complet autentică și mult, mult mai eficace decât veșnicele certuri în care ne aruncăm acuze (majoritatea false) unii altora, suntem mereu în defensivă, strigăm, jignim, vorbim mult despre cât de greșit e celălalt, când de fapt emoțiile sunt ale noastre.
A fi blând nu este sinonim cu a fi bleg, ci cu a fi inteligent emoțional. Trebuie să gândești pe termen lung. Când arunci invective și sentințe, te simți mai bine fix secundele acelea și poate încă un minut, apoi însă devine destul de clar că nu ai câștigat nimic valoros pentru tine sau pentru relația voastră.
Dimpotrivă. Te simți vinovată că ai fost rea, te simți mincinoasă că ai spus ceva ce nu crezi cu adevărat, pierzi teren pentru că, deși aveai argumente valide, ai recurs la jigniri și de aici nivelul conversației a scăzut, te mai jignește și el (e normal, e o reacție instinctivă), e clar că nu veți ajunge curând la nici un consens, unul dintre voi va pleca trântind ușa, se rostesc cuvinte grele gen divorț, părăsire, avocați. Iar pe termen lung, relația se erodează. Ambii parteneri vor pierde încrederea că celălalt le poate îndeplini nevoile, că poate fi ascultat, înțeles. Iar prăpastia asta e greu de umplut la loc.
Mușchiul blândeții, la fel ca cel al empatiei, poate fi antrenat. E nevoie de efort, multora dintre noi lucrurile astea nu ne vin ușor, pentru că am crescut cu modele greșite. Mereu am auzit despre conflicte fie că trebuie evitate (ceea ce e imposibil, dacă vrei să fii onest și autentic), fie să pleci capul, ca să nu iasă scandal, fie să te impui, ca să fie clar cine e șeful. Ori conflictele sunt oportunități minunate de a întări cuplul, dacă practicăm blândețea și sinceritatea față de noi înșine și încetăm să mai ținem scor.
Primul lucru de făcut este să ne focalizăm discursul interior, dar și pe cel rostit către cel cu care avem o problemă, pe EU în loc de TU. Pentru că e foarte greu să fii blând și empatic când ești supărat, ajută mult să te întorci spre tine.
Eu sunt supărată când… Mă simt abandonată și nervoasă de fiecare dată când… Am nevoie să...
în loc de
Tu mereu întârzii… Tu niciodată nu te grăbești acasă… Tu ești așa și pe dincolo…
Să luăm o situație ipotetică, să ne fie mai ușor. Soțul iese cu prietenii seara (nu e o excepție, se întâmplă des, în loc de asta pot fi jocuri pe calculator sau deplasări în interes de serviciu, orice în acelaşi registru), deși tu ai avea nevoie să-ți ia copiii de pe cap, să îi spele, să îi culce el, că tu ai făcut asta toată ziua și nu mai poți, ai nevoie de o pauză. De obicei, după ce el vine acasă, mult mai târziu decât sperai tu, în loc să adormi, ești în bucătărie, pregătită de scandal. După ce tu faci pe supărata, el întreabă, complet ingenuu, ce ai, iar tu spui de 100 de ori că nimic, apoi el se duce să se culce, iar tu abia atunci explodezi cu tot ce ai acumulat în orele în care ai strâns după copii și apoi l-ai așteptat făcându-ți tot felul de scenarii. Îmi imaginez o conversație pe ton tot mai răstit, care decurge cam așa:
– Mereu vii la târziu de la serviciu, nu dai doi bani pe mine, știi că-s obosită!
– Știai doar că ies azi cu colegii.
– Și ce, tu nu știi cât de obosită sunt de atâția ani? Chiar nu poți să renunți nici măcar o dată la plăcerile tale egoiste pentru mine?
– Spui tâmpenii.
– Mă faci tâmpită?
– Nu-mi pune cuvinte în gură.
– Ce stil de doi lei ai să întorci cuvintele cum îți convine.
– Mă duc să mă culc, nevastă.
– Normal, totul e despre tine.
Și mergeți fiecare în camera lui, trântind ușile. Amândoi sunteți supărați pe celălalt, nu s-a rezolvat nimic, n-o să se schimbe nimic, probabil a doua zi meciul va continua de la prima oră, după o noapte de perpelit.
Conversația de mai sus putea să decurgă și altfel, dacă de exemplu tu ai fi scris o scrisoare în orele acelea de așteptare, să verși furia oriunde numai asupra lui nu. Pentru că oricât de mult ai vrea să-l pedepsești, să se simtă și el la fel de rău cum te simți tu acum, asta nu va ajuta pe nimeni pe termen lung. Unul dintre voi trebuie să înceapă să facă lucrurile altfel. Tu sau el, ideal ar fi s-o faceți amândoi. În scrisoarea asta (pe care nu ai de gând să o arăți nimănui) poți face două lucruri: întâi scrii tot ce te-a supărat, apoi după o pauză și-un pahar de vin, scrii tot ce iubești la el, de ce te-ai îndrăgostit de el, de ce simți că el e omul potrivit pentru tine. Asta te va ajuta să schimbi mindsetul din ceva negativ, axat pe nevoi neîmplinite, frustrări și acuze, în ceva pozitiv, bazat pe nevoi împlinite, calități și apreciere. Practic, gândește-te care sunt motivele pentru care nu l-ai omorât încă! 🙂
Supărarea poate fi exprimată și altfel decât prin acuze și injurii la adresa celuilalt, iar discursul la persoana intâi rezolvă această problemă:
– Măi, soțule, măi, seara sunt extenuată după 14 ore de alergat după ei, strâns în parc, ar însemna enorm pentru mine să mă ajuți în unele seri, să mai stai și tu cu ei, așa aș reuși și eu să fac ceva pentru mine, asta mi-ar da putere, dar m-ar și face să mă simt iubită, importantă pentru tine, protejată, răsfățată. M-aș bucura mult ca mâine să ajungi acasă ceva mai devreme și să speli tu copiii.
Un alt lucru care ajută mult e să te gândești cine e cu adevărat responsabil de neîmplinirea nevoii tale în acel moment. Tu ești frustrată că el a plecat la bere și a ignorat nevoia ta de pauză. Cine e vinovat pentru asta? Poate și el are nevoie de o pauză. Poate de fapt tu ești supărată pe părinții și socrii tăi, care nu vă ajută atât cât ați spera. Sau poate ești supărată pe tine însăți, că ai ales să renunți la serviciu de tot ca să stai cu copiii. Sau poate ești supărată pe soț, dar nu pentru că întârzie, ci pentru că a vrut copii mai mult decât tine și acum ție îți e mai greu decât lui. Ai nevoie de validare, de apreciere și de o pauză de relaxare.
Înainte de a porni la atac, ia-ți puțin timp să mergi la sursa supărării tale.
– De ce sunt nervoasă acum?
– Pentru că bărbatul meu iar a întârziat.
– De ce mă enervează asta?
– Pentru că sunt obosită și am nevoie de o pauză.
Sau
– Pentru că viața lui e mereu mai ușoară decât a mea.
– Și asta ce nevoie arată că ai neîmplinită?
– Nevoia de fi răsfățată.
Sau nevoia de a fi apreciată pentru tot ce fac.
Sau nevoia de o pauză.
Și tot așa.
Apoi, după ce afli, îi comunici și lui, dar doar concluzia, nu tot procesul. Uite, faptul că nu ești cu mine seara mă face să mă simt furioasă, pentru că aș avea nevoie de ajutorul tău etc etc
Eu văd cinci motive importante pentru care merită să te exprimi blând chiar și atunci când ești supărat/ă:
1. Ai șanse mai mari să convingi când ești rațional și te arăți vulnerabil, pentru că cel din fața ta nu va fi nevoit să se apere, va putea asculta ce spui și va simți compasiune și dorința de a te ajuta
2. Arăți compasiune și înțelegere și iubire față de cel din fața ta atunci când nu sari să-l ataci și să-l jignești
3. Capeți încredere în tine când vezi că reușești să îți ții în frâu furia și să te porți civilizat, te simți un partener bun, care luptă pentru relația sa
4. Pui cărămizi serioase la baza relației voastre de iubire
5. Îi dai un exemplu minunat de comportament partenerului, la modul cel mai autentic cu putință
Așadar, ca să sumarizez, pentru că iar m-am întins mai mult decât mi-am propus, ca să reacționezi cu blândețe când ești supărat:
– gândește-te bine care este nevoia din tine care a rămas neîmplintă
– pune pe hârtie sau în cap supărările, cuvintele grele, nu le rosti, nu i le da celuilalt să le citească
– pune pe hârtie sau în cap lucrurile bune la partener
– când începi să vorbești, vorbește doar despre tine, nevoile tale, emoțiile tale
– formulează o rugăminte cu blândețe
– fă asta de fiecare dată când simți că iei foc
Poți fi autentic/ă și dacă nu insulți, strigi și ameninți. De fapt, nu furia este sentimentul care merită exprimat, aceea trece. Ce vrei să exprimi este tristețea și dorința de a primi altceva de la partener, iar acestea sunt la fel de autentice ca furia. Alege să le exprimi pe ele, cu calm, ai șanse foarte mari să primești ce cauți, să fii privit cu admirație și respect și mai multă iubire de partener, să te bucuri în timp de o relație mai solidă, de un partener mai atent și mai autentic, de mai multă încredere în tine și in cuplu.
Sursa foto: cuplu mindful via shutterstock.com
Direct la inima mea au mers aceste rânduri. Direct către imprimanta, printat și de citit atunci când se acumulează prea mult.
Exteriorizarea în unele momente nu mă ajută. Dar calmul încerc mereu sa-l am cu mine. Poate ca nu reușesc mereu sa-l scot la iveală, dar și jumătatea noastră ar trebui să-și dea seama de unele lucruri. Cum noi putem…..
Cata dreptate ai! Daaar…ce greu e sa aplici ce spui tu!
E greu atat timp cat iti spui ca e greu! Cel mai important e sa decizi ce vrei si incet incet si de la zi la zi sa mergi in directia a ce vrei. Consecventa pentru binele tau! Analiza a ce simti, cum arata si Ioana, si apoi decizie! Cum te simti tu e responsabilitatea ta si doar a ta! Cand ne vom asuma asta in totalitate, vom vedea lucrurile altfel! Intre timp, cel mai frumos e sa constientizezi ca nu ne dorim nimic altceva decat sane simtim bine si avem in fiecare secunda sansa minunata sa alegem cum ne simtim! Starea de bine ne-o inducem singure prin focaliZare 2,3 min pe ceva ce iubesti! Cu cat mai des faci asta cu atat mai repede devine obisnuinta . Si de la asta pana la miracole in viata ta, e doar o clipire!:) iti doresc numai bine si poate cuvintele rezoneaza cumva in tine si iei o decizie!
Multumesc Ioana!
Am avut un weekend in care n-am fost blanda cu nimeni, nu cu sotul, nu cu copilul, nu cu mine, a venit la fix articolul tau, incat sa nu fie toata saptamana cum mi-a fost week-endul.
Ma bucur pentru tine ca ai ajuns sa te echilibrezi, sa te descarci, sa fii bine cu tine.
Eu nu reusesc (ce nasol suna).
Sunt mereu nervoasa pe copii, pe sot, pe mine, pe toti. Mai nou si copiii sunt nervosi si agitati si imi propun sa iau masuri. am facut cateva sesiuni de coaching, au avut effect pe termen scurt, dupa o vreme revin iar la tipete.
Poate ar trebui sa imi iau o hartie si sa fac exercitiul tau, cred ca mi-ar prinde bine!
Multumesc ca impartasesti cu noi toate astea
Buna,
Comentariul meu e off topic,si nu e menit sa ma faca pe mine sa par desteapta. Vreau doar sa inteleg o schimbare a limbii romane.
De ce tu, cat si marea majoritate a oamenilor, publici sau nu, folositi „ca” atunci cand vreti sa faceti o compaeatie. Eu am invatat ca se spune „mai buna decat”, nu „mai buna ca”. Cea din urma varianta ar suna ca e mai buna decat ai acum si la fel de buna ca a celorlalte persoane.
Am tot vazut ca se scrie si se vorbeste astfel si vreau sa inteleg de ce.
Multumesc.
Daca intrebarea mea deranjeaza, te rog sa o stergi.
din ce stiu eu, sunt corecte ambele variante. eu o folosesc pe asta ca mi se pare mai fireasca, mai naturala.
Dar tu de ce faci pleonasm, folosind expresia „marea majoritate”?
Rade ciob de oala sparta…
Nu este pleonasm marea majoritate. Uite: http://www.pruteanu.ro/4doarovorba/emis-s-026-lustratie+maj.htm
N-are cum sa fie pleonasm atat timp cat exista mai multe feluri de majoritati, inegale intre ele.
O majoritate de 99% e o majoritate mare, o majoritate de 51 e mica.
Majoritate inseamna doar partea cea mai mare a unui intreg (vezi dex). Poti sa ai si majoritate de 40% (adica sub jumatate) daca intregul e impartit in 3 parti (40% vs 30% vs 30%).
Edit: ok, vad ca in esenta am repetat ce a zis pruteanu, deci am scris un comentariu inutil :-))
Multumesc de raspuns.
Am ramas eu, se pare, cu impresia gresita privind comparatiile. Voi mai studia problemuta, pt ca ceva din ce stiam acum „imi da cu virgula”.
Nu sunt ironica.
Daca „marea majoritate” e pleonasm, imi cer scuze pt greseala, nu am pretentia de a pretinde ca sunt maestra limbii romane. Intrebarea mea a fost pusa strict din dorinta de a cunoaste forma corecta.
Foarte tare sinteza asta! Multumiri, Robo!
Ioana, subiectul asta ma doare maxim, dar trebuie pus degetul pe rana. Il iau ca pe o provocare. Tinanad cont de punctul in care am ajuns eu in relatia mea, cred ca voi avea multe de povestit cand voi incepe sa culeg roadele! Sunt si eu una din cele care mai intai spun ca greu, dar, la fel de bine, sunt sigura ca va merita efortul! Articolul tau a venit la momentul oportun pentru mine. Multumesc! Imbratisari stranse!
Dacă tot se vorbește de gramatică, eu aș corecta și „Ori” din sintagma „Ori conflictele sunt oportunități… ” cu „Or”, care este varianta corectă în respectivul context. „Ori” înseamnă „sau”, ceea ce nu se potrivește aici, „Or” înseamnă „însă” și despre asta este vorba.
Dincolo de asta, articolul este foarte util, comunicarea empatică, chiar ajută și face ambii parteneri de conversație să se simtă respectați și egali.
M-am regasit in prima discutie ?! Sunt foarte bune sfaturile, o sa tin cont de ele. Ce am mai observat ca ajuta cand avem noi certuri este sa nu punem niciodata relatia la indoiala, adica niciodata nu trebuie spus: divortez, te parasesc, etc. Ci: te iubesc, vreau sa fiu cu tine, deocamdata „we agree to disagree”, si parcam discutia pana ne calmam. Cand trece furia, altfel putem vorbi; iar acele amenintari provoaca nesiguranta si pot slabi legatura dintre cei 2 parteneri – „daca ea/el vrea sa divorteze doar fiindca am intarziat, eu pentru ce sa imi mai dau silinta?”
Foarte bine documentat. O sa pun in aplicare, dar mai intai o sa-i rup capu’. :))
Bune sfaturi, draga, Ioana dar greu de pus in aplicare. Eu sunt omul care ca explodez si dupa aia imi dau seama ca imi pare rau:)) Intre timp am ajuns sa fac psihoterapie si lucrurile s-au mai imbuntatit dar tot e greu!
Bune sfaturi Ioana draga!!..cate zile nu vorbeam cu sotul tocmai pentru ca el era plecat mult timp si eu singura acasa cu copiii explodam. Ma enervam din orice. Daca facea ceva ma enerva daca nu facea..la fel. Doamne, greu a fost..mult timp… Dar nu stiam cum sa fac altfel…greu a fost..a trecut..am noroc ca sotul meu e un om deosebit..altfel…nu stiu cum se termina povestea noastra.
Dupa ani de zile in care am incercat (intr-o forma sau alta, deliberat, empatia, am procedat exact cum spui tu, scriind pentru mine, cenzurandu-mi nervii) mi-am dat seama ca nu ma simt bine asa. Si este si ineficient pe termen lung. Sau la fel de ineficient ca si scandalul. El tot indolent a ramas, de fiecare data cand ma plang ca mi-e greu cu copiii, imi ofera sfaturi si solutii mai bune, desi el nu a schimbat vreun pampers ever, in loc sa imi spuna doar ca ma intelege sau sa isi ofere sprijinul. Asa ca am incetat sa mai ma automodelez. El este indolent si egoist, se gandeste prioritar la burta lui si la somnicul lui, eu sunt irascibila si imi vine sa ii crap capul frecvent, insa ma rezum la a zbiera la el sau, mai curand, sa ii fac reprosuri. Stiu ca ai dreptate si ca, teoretic, ar trebui sa functioneze reteta ta. Si ma bucur mult daca la tine merge. Ori ai fost tu mai buna, ori sotul tau mai sensibil decat al meu. La mine nu a dat rezultate. Dar, cel putin pana acum, suntem un cuplu bine sudat, fiecare asumandu-si propriile defecte: el stie in inima lui ca e nesimtit, eu stiu ca sunt isterico-colerica. Daca ne mai iubim? Nu stiu. Stiu ca oricat m-ar enerva, astept cu nerabdare sa vina acasa, mi-e dor tare de el si nu mi-as putea inchipui ca as mai respira o secunda daca ar pleca. Si cred ca si el simte la fel. Nu am renuntat inca la parentingul pozitiv, cel invatat de la Haim Ginott si de laAlfie Kohn si Laura Markham. Dar observ ca fi-mea (careia i-am oferit dragostea aia neconditionata, fara pedepse, cu discutii constructive, pe care am ferit-o de orice discutie contradictorie cu sotul) nu prea si-a insusit disciplina pozitiva. Mai incerc…:))) Nu ma criticati. Chiar nu am reusit:)
nu stiu daca sunt eu mai sensibil, dar scutece am schimbat si inca schimb. plus multe altele.
mama oricum va face aproape in toate familiile mai multe lucruri legate de copii decat tatal, asta e clar si la fel e si la noi. (nu pentru ca asa trebuie, ci pentru ca de obicei tatal e cel plecat mai mult de acasa si pentru ca copii mici sunt natural mai legati de mama).
dar de la a face mai multe lucruri pana la a le face pe toate e o diferenta semnificativa.
Mi se pare un comentariu realist. Şi în acelaşi timp foarte frumos. 🙂
Nu cred că e de criticat, ci de apreciat că nu ai renunțat imediat ce ți-a fost greu. Mie chiar mi se pare că îl iubești tare mult dacă ți-e dor și îl aștepți cu nerăbdare fără ca el să depună efort pentru voi.
Personal, nu aș fi stat deloc lângă un bărbat care să nu se implice în treburile casei sau educația și creșterea copiilor, aș fi considerat că nu dă doi bani pe mine sau cuplu, că nu e un exemplu pentru copii și că-mi pierd vremea degeaba. Dar poate că e mai bine să fii răbdător, împăciuitor și să faci lucrurile să meargă cumva.
De ce? De ce? De ce ai ales sa faci copii cu un barbat nesimti si lenes (citat din comentariul tau)? Nu o spun cu rautate te rog sa ma crezi doar mor de curiozitate. Care sunt celelalte motive care te tin asa de indragostita?
Am mai vazut cazurile astea prin familie, printre prieteni si nu inteleg…
Ca la mine dragostea provine taman din faptul ca suntem o echipa si muncim cot la cot. Daca asta s-ar schimba l-as lasa fara sa clipesc!
Poate că între ei există „chimie” ?!? Adică din comentariu eu aşa înţeleg.
Eu am inteles ca vrea sa-i crape capul frecvent 🙂 Asta e „chimia” ?
Acum serios: cum poti sa-l mai iubesti pe omul de langa tine cand prioritatile lui sunt egoiste? De unde „chimie” cand tu muncesti de crapi si el da sfaturi fara sa ridice un deget? Undeva trebuie sa se echilibreze: e un amant fantastic, aduce o caruta de bani in casa, are o voce divina, stie bancuri bune, ceva…
Pentru mine personal este extrem de important ca in familie responsabilitatile sa fie egale. Asta e singurul motiv de cearta la noi, cand balanta se dezechilibreaza nitel, desi, citind comentariile, ar trebui sa tac din gura si sa ma consider norocoasa.
Sunt foarte, foarte, foarte putine chestii pe care un tata nu le poate face in comparatie cu mama (din motive fiziologice) si ma deranjeaza enorm cand vad mentalitati invechite cu barbatul care admira de pe margine cum femeia ii creste copii.
Presupun ca uneori daca ai apucat sa te indragostesti, asa ramai si de aceea continui sa il iubesti orice ar face/oricum ar fi.
In al doilea rand, desi nu asta ai intrebat, daca te-ai casatorit, nu pleci cand dai de greu.
Femeile vor copii si eventual, se rezuma doar la unul daca sotul nu ajuta.
Corect, marea majoritate a femeilor vor copii și se rezuma la unul din cauza ca nu au sprijin cel puțin în soț. Eu o am pe mama aproape, o iubesc fiindcă e mama și vreau sa trăiască 150 de ani dar nu o suport ? adică sa ne vizitam mai des de o data pe săptămână ar fi bomba. De aceea ma bazez pe soț, fiindcă el e jumătate din ADN-ul copiilor, el e cel ales de mine dintr-o multitudine de motive. Când aud ca soțul nu ajuta daaaar o am pe mama/soacra ma super enervez. Fac pariu ca 98% dintre bărbații ăștia obosiți și care ajung târziu acasă au un job de corporație. Nu-s nici medici, nici șoferi pe ambulanță și nici biznis meni din aia bazați care țin în cârcă afaceri de milioane și nu pot, bre, sa lipsească. Restul sunt delasatori și JUR ca nu înțeleg. Adică o vezi pe dragostea vieții tale inecandu-se și tu fumezi o țigară pe margine? Care-i frate deal-ul cu bărbații? Las’ ca și pe mine m-a alintat mama și nu m-a trimis nici după pâine și știu ce am de făcut în viata, nu mai dați vina pe mame. Ei sunt vinovați de nesimțire, indolenta, lene… Aaa, și tot ăștia cu umerii aduși și putina burtica vor femei sexi, care să-i incite ? ce dai la schimb, boss?? Și citești articole din astea în care un om binevoitor te învață să fii empatica și înțeleaptă. Pai e corect?
Buna Ioana,
Știu ca in articolele anterioare ai menționat și cărțile pe care le-ai citit despre comunicarea pozitivă și NON-violenta, dar nu mai rețin in care. Poți sa-mi recomanzi cateva? Sau un autor care scrie bine despre acest subiect? Eventual in engleză? Mulțumesc din suflet!
Superb articol. Am învățat în ultimii ani cât de importante sunt empatia și dialogul calm, rațional, după ce aproape am făcut greșeala de a mă căsători cu un bărbat care „rezolva” orice conflict, oricât de mic sau de mare, urlând și dând cu pumnii în pereți. Mă bucur enorm că nu mai sunt cu el, atmosfera era mereu tensionată.
Actualul logodnit este un om incredibil de calm și mă calmează și pe mine. Nu ne-am certat niciodată, nu ridicăm vocea, ne contrazicem cu voce calmă și încercăm pe cât posibil să aducem argumente pertinente și să ne înțelegem unul pe altul când suntem obosiți, stresați. Sper să nu ne schimbăm atitudinea în timp.
Pe mina articolul ma duce cu gandul la cartile lui Harriet Lerner, recent citite:Dansul furiei si Ghidul casniciei( cu multe sfaturi practice care pot fi folosite atat in relatia cu partenerul , dar si copii sau colegi la locul de munca ).
Frumos articol, sunt multe de spus pe subiect, dar pana la urma daca astfel de abordari nu reusesc , nu poti ramane la infinit in relatii care se definesc doar prin certuri si strigate…parerea mea