Plictiseala e ceea ce simți atunci când nu ai nimic interesant de făcut. Când ești lipsit de motivație, de chef și pasiune. Dar te simți totuși vinovat că nu faci nimic, și asta te frustrează. Când nu ai control asupra timpului tău, deci nici nu poți să te ridici și să pleci (pentru că ești la job sau în sala de așteptare la dentist). Când secundele trec foarte greu și nu știi ce să faci nici cu ele, nici cu tine. Când caști de-ți trosnesc fălcile și-ți lăcrimează ochii. Plictiseala sună groaznic și te simți cumva obligat să fugi de ea ca de ciuma bubonică, pentru că pare că dacă doamne ferește ajungi să te plictisești, îți moare spiritul (sau ceva). La fel și când vine vorba despre copiii tăi: dacă ei ajung să se plictisească, e clar că ești un părinte groaznic, iar ei vor da bani grei la terapie pentru că s-au plictisit când au fost mici.
Nu?
Păăăi, nu. Am citit în ultima vreme multe articole pe tema asta și m-am gândit să vă povestesc cum simt eu plictiseala, dar și ce studii am găsit apropo de asta, ca să vă conving că plictiseala poate fi chiar plăcută și cu efecte pozitive asupra tuturor celor implicați.
De fapt, plictiseala e chiar faină! Ne ajută să fim mai atenți la noi, mai creativi și mai implicați social!
Tendința generală e să fugim de plictiseală, așa că ne umplem timpul cu lucruri care, de fapt, sunt mult mai rele ca plictiseala. Plictiseala înseamnă să nu faci ceva care să te bucure. Să stai degeaba, în timp ce mintea ta stă degeaba și ea. În loc de asta, ne apucăm să facem orice numai să nu cumva să ne cuprindă plictiseala, de parcă asta ar fi egal cu moartea. Stăm nonstop cu ochii în telefoane, verificăm Facebookul la fiecare trei secunde, chiar și când conducem sau mergem pe stradă, iar asta chiar ar putea să ne omoare, în timp ce despre plictiseală n-am auzit încă să facă vreo victimă. Serios acum, ați auzit vreo știre cum că vreun om a murit vreodată de plictiseală? Cetățean de 40 de ani găsit mort în apartamentul său. Concluzia autopsiei a fost clară: omul s-a plictisit de moarte, și a și murit.
Eu cred că, de fapt, plictiseala trebuie încurajată! Câtă vreme nu o resimți ore la rând în fiecare zi, caz în care clar e semn că trebuie să schimbi ceva în viața ta, câteva minute de plictiseală ici și colo sunt chiar OK! Și am și argumente, vedeți mai jos câteva studii în acest sens.
Se pare că plictiseala are efecte pozitive! E drept că uneori poate scădea productivitatea muncii, însă tot ea poate inspira oamenii să fie mai altruiști, mai empatici și să se implice în proiecte sociale.
„Oamenii care se plictisesc des simt că acțiunile lor sunt lipsite de scop și de sens, așa că sunt motivați să se implice în activități sociale și umanitare”, spune Wijnand van Tilburg, profesor la Universitatea of Limerick, co-autor al lucrării „O ipoteză pragmatică a comportamentului plictisit pro-activ” (sursa). „În mod paradoxal, plictiseala poate fi extrem de motivantă, cei care se plictisesc sunt mai dispuși să se implice în activități neplăcute, dar care pot fi de ajutor altora, cum ar fi să doneze sânge, de exemplu”, arată cele șapte studii diferite desfășurate de autorii studiului.
Adrian Savage, editor la www.lifehack.org crede că „atunci când ești plictisit, ai contact mai bun cu sinele și ai mai mult chef să reflectezi. Când ești pe fugă, nu ai timp de gândit. Când însă te plictisești, nu ai nimic de făcut decât să te gândești” (sursa).
Aici subscriu în totalitate, în orele în care stau cu copiii la somn, de exemplu, îmi vin cele mai bune idei! Nu am nimic de făcut, e întuneric, nu pot aprinde telefonul că îi trezesc, așa că stau pe întuneric și mă plictisesc. Fie mă odihnesc, negândindu-mă la nimic, fie îmi las mintea să zburde unde vrea ea (și asta e super relaxant), fie mă gândesc la diverse și îmi vin idei de cărți, texte, evenimente. Pentru mine, plictiseala e o super muză!
Plictiseala la serviciu merită un capitol separat.
Deși majoritatea dintre noi (și cu siguranță șefii noștri) credem că e de rău să te plictisești la serviciu, un studiu din 2013 arată că visatul cu ochii deschiși la job crește creativitatea și productivitatea!
E chiar recomandat să te plictisești din când în când la serviciu!
Dr. Sandi Mann și Rebekah Cadman de la University of Central Lancashire au finalizat două studii care arată că după ce faci activități plictisitoare și pasive (gen participat la ședințe, copiat cifre sau citit), ești mai creativ decât după ce te implici în activități mai solicitante (gen scris, vorbit etc) sursa
Un alt specialist, Dr. Teresa Belton, profesor la University of East Anglia, a declarat pentru BBC că plictiseala este esențială pentru dezvoltarea stimulilor interni ai fiecăruia, aceștia fiind esențiale pentru procesele creative.
Încă din 1993, Adam Phillips, psiholog, a scris că „plictiseala este șansa noastră de a contempla viața în loc să alergăm prin ea” (sursa) “Plictiseala face parte din procesul fiecăruia de a trăi în ritmul lui. A obliga un copil să fie mereu interesat de ceva pune prea multă presiune pe copil, care trebuie lăsat să aleagă singur ce îl interesează și ce nu”.
Și dacă tot a venit vorba despre copii, eu cred că n-ar mai trebui să ne speriem de clipele lor de plictis. Nu vin cu voi, că se plictisește ăsta micu’. Și ce dacă? Foarte bine dacă se plictisește, asta înseamnă că-și va inventa singur ceva interesant de făcut sau, dacă nu, va sta și se va gândi. Sau, dacă nu, va sta pur și simplu degeaba, plictisindu-se. Mai ales că iată, acum știm că după plictiseală se nasc ideile bune! 🙂
Mami, mă plictiseeeesc! Da? Ce bine! Plictiseala e super faină!
În plus, dacă ne chinuim prea mult să ținem copiii ocupați, cu ateliere și cursuri și înot și balet și jucării și playdates, nu le mai lăsăm deloc timp să decidă ei singuri ce vor să facă, să aleagă ei ce îi interesează, ce le place. Cu toții avem nevoie de pauze, inclusiv copiii. De timp liber, în care să putem alege dacă facem ceva sau nu facem nimic.
Copiii au nevoie să stea degeaba, să viseze cu ochii deschiși, să facă doar ce vor, dacă găsesc în ei motivația să facă ceva. Dacă nu, nu. 🙂
Imaginația începe să lucreze cel mai bine în aceste momente de respiro. De asta sunt eu atât de împotriva tabletelor și televizorului la copii foarte mici, pentru că le dă totul pe tavă, nu-i lasă să se gândească la ce văd, nu-i lasă să construiască nimic cu mintea lor, doar îi asaltează cu stimuli vizuali și auditivi puternici, înghesuind imaginația ca să facă lor unor imagini violente, stereotipuri, replici nepotrivite și fără sens.
Vă las cu un citat din Bertrand Russell, parte din materia obligatorie la facultatea de Jurnalism pe care am absolvit-o acum un secol (sursa). Pasajul face parte din cartea În căutarea fericirii, publicată în 1930 (se găsește și tradusă în română).
“Copilul se dezvoltă cel mai bine când este lăsat netulburat, în mediul pe care îl cunoaște bine. Prea multe călătorii, prea mulți stimuli nu sunt prea buni pentru copilul mic și îl vor face incapabil mai târziu să îndure monotonia, care poate fi atât de productivă”.
Ia să vedem, voi vă temeți de plictiseală?
sursa foto: oameni plictisiți via Shutterstock.com
Hehehe, pe la începutul lui ianuarie și eu am scris despre plictiseala necesară a copiilor, e drept că fără citate, dar tot asta era ideea 😀
Aha, deci si tie iti place sa te plictisesti, ce bine, suntem tot mai multi! 🙂
Eu aș vrea să mă plictisesc, deocamdată le las copiilor acest privilegiu 😀
Mie, in contextul zilelor noastre, plictiseala mi se pare un lux, in sensul că nu prea avem timp sa ne plictisim.Eu văd plictiseala că și timp cu noi înșine, că și conectare cu gândurile și emoțiile noastre.Mie, una, îmi place să mă plictisesc, multe răspunsuri mi le găsesc atunci. Deci da, 1 vot pentru plictiseala și de la mine 🙂
* ca și timp
*ca și conectare
Cu astea doua zile Liberec, e numai bun Articolul asta. Si noi avem momente de plictisesc, si observation ca atunci vin cele mai faine idei, cu adevarat…Cea mica a mea e intr-o pauza de la inot in asteptarea unei operatii, iar cand am dus-o pe cea mare la inot, chiar n-aveam nicio idee ce am sa fac cu asta mica…Nimic planuit, nimic de facut…Eu asteptam momentele alea fix ca sa ma…plictisesc (imi place sa am momente de astea de…respiro) si atunci am venit Acasa si am zis sa strang si eu de prin jur…putina ordine (timp in care copilu’ nu facea nimic)…Si am vazut ca s-au adunat o gramadaaa de mere de la gradinita…Si mai bune si mai imbatranite…Si atunci am zis…Sa mergem sa dam la baza hipica merele si cea mica a fost tare incantata ca a hranit caii…Apoi cu o paine, am fost si a hranit lebedele de pe lac…Si uite asa am umplut ceva timp, intr-un mod folositor datorita catorva momente de plictiseala.
Hmm nu prea cred ca e ok ca un copil sa se plictiseasca. Tin minte si acum cele 3 luni pe an petrecute vara la bunici cand eu si sora mea ne plictiseam groaznic. Bunicii stateau la oras , cu putini copii in jur, aveam foarte putine de facut, putine jucarii. M-am simtit abandonata 3 luni de catre ai mei. Ai mei fiind profesori, deci si ei erau in vacanta, chiar nu intelegeam de ce ne lasau acolo. Preferam in alea 3 luni sa stau cu ai mei, sa ma duc la ceva cursuri de limbi straine, sah, orice. Ca sa nu mai zic ca preferam la munte , la mare dar ai mei nu prea ne-au dus.
Cred ca problema nu era ca nu aveati ce face, ci ca va lipseau parintii.
Când eram mică și mergeam la mama sa ii spun ca ma plictisesc ea îmi zicea ” prinde-te de fund și sări în sus” :)) cica asa îi zicea și ei mama ei când se plictisea…
Mă rog, cert e ca acum, cu doi copii mici și cu casa în grijă, am zero timp de plictiseală, în schimb pe copii îi mai las asa,plictisiți, ca oricum n-am ce sa le fac când e foarte multă treabă de făcut!
şi mie îmi spunea la fel! :))))))
Incepand cu vara trecuta i-am lasat sa se plictiseasca, greu nene cu chestiile astea, parca imi vorbeste un spiridus in ureche: ce faci mai femeie, cum ii lasi asa, nu vezi ca se plictisesc, scoate un joc, o carte, fa niste tumbe pentru ei!
Duminica e ziua noastra de nefacut nimic, nu stiu cine a instituit-o (cred ca sotul si copiii), imi place si mie, dar tot vin piticii aia si imi zic ca ar trebui sa facem ceva 🙂
Sa știi ca eu momentan sunt ușor invidioasa pe oamenii care au timp sa se plictisească. As vrea si eu, dar nu am cum…
Fetita mea de 2 ani si 2 luni, cand a terminat de facut un joc (puzzle, constructie, etc) si nu mai stie ce sa faca, ma intreaba: °si ce face eu acum?°. Buna intrebare, ca nici eu nu prea stiu ce sa fac in cele 5 minute de plictiseala pe zi 🙂 Am uitat cum e sa te plictisesti, cred ca trebuie sa-mi reamintesc cum era…
„We don’t get motivated and then do something. Instead, we do something and then get motivated. Motivation does not precede performance. Rather it is just the opposite. Performance precedes motivation. It is in the doing of the act that we discover the motivation” („Motivating your intelligent but unmotivated teenager”, Denis Bumgarner)
Plictiseala in sine nu favorizeaza gasirea vreunei motivatii. In schimb, plictiseala este un mecanism (destul de bun, as zice insa ca depinde de la caz la caz) care poate contribui la inceperea actiunii. De abia dupa ce apar primele rspunsuri pozitive (care sa-i ofere o satisfactie), copilul / adultul isi gaseste motivatia sa continue in directia respectiva.
Cred ca acest lucru este valabil indiferent de varsta, pe mine m-a ajutat sa inteleg mai bine ce trebuie sa fac pentru a incuraja o schimbare de comportament in cazul copilului meu.
De aceea nu ma plictisesc eu niciodata! Suna atat de acuzator acest „ma plictisesc” si eu nu simt ca as avea ceva de reprosat cand, chipurile, ma plictisesc. Sunt momente pretioase pe care le petrec cu mine insami si le apreciez de cand ma stiu. E o liniste de care am nevoie, cum as putea sa ma plang!?
Atat imi trebuia in copilarie sa zic ca nu am ce face – ca ma si trimitea tata sa mai fac niste probleme de matematica din culegere, asa ca oricat de tare ma plictiseam nu ziceam niciodata asta.
dupa partea aia cu plictisitul in sedinte, pot sa zic: ajung sedintele plictisitoare pentru a ma gandi daca mai vreau sa stau la jobul asta sau sa fac altceva 😀
Cand eram studenta si faceam baby-sitting in timpul liber, am avut grija de doua fetite de 3 si 6 ani. Mama lor mi-a spus ca vrea ca eu mereu sa pregatesc jocuri, activitati etc. Bun. Dar apoi a continuat ca in general un copil nu trebuie lasat sa se plictiseasca ci ca cineva trebuie mereu sa ii distreze, stimuleze. Cat eram eu acolo mi se parea firesc sa le tin ocupate ca nu eram platita sa ma uit pe pereti si era mai placut si pentru mine.
Ce nu mi se pare tocmai ok e sa cresti un om care asteapta ca mereu cineva sa fie acolo la dispozitia lui, sa il amuze, stimuleze, distreze… Care cand ramane singur cu gandurile proprii devine speriat si nu stie cum sa isi caute activitati interesante singur, fara sa ii fie servite mereu. Cred ca e dificil pentru orice persoana sa astepte mai apoi ca altii sa ii faca existenta placuta si sa o tina ocupata, dar care sa nu stie ce inseamna introspectia.
Foarte frumos ai spus, si eu cred ca copiii nu trebuie crescuti cu ideea ca cineva e dator sa-i amuze.
Pentru ca in viata adulta s-ar putea sa aiba ideea ca altcineva decat ei (adica partenerul) e dator sa-i faca sa se simta bine, sa-i faca fericiti. Eu am intalnit asemenea persoane.
Si eu! Si mi se par aproape monstruosi oamenii de genul ala. Brrrr!
Foarte fain spus! Rezonez cu ce ai scris.
Un vot si de la mine pentru plictiseala = cele mai bune idei. Visatul cu ochii deschisi e una din activitatile mele preferate ?. Multumesc pentru articol!