La finele anului trecut, multe săptămâni am stat o grămadă în casă, eu și copiii (urăsc frigul, așa că oricât m-au rugat să ieșim în parc, am refuzat să mă sacrific, lasă că o să ieșim iarna următoare, sper să se inventeze până atunci costumul de cosmonaut cu blană de oaie. dublat cu lână merinos).
Omul era la serviciu sau alerga cu treburi, noi seara și în weekenduri ne făceam de treabă prin casă. Și constat cu uimire că e tot mai ușor. Nu e ușor, n-am zis asta, nu desfaceți sticlele cu șampanie, tot tre’ să pun pe masă mâncare de două-patru ori pe zi și să strâng și să deretic (minimal, dar na), însă ceva s-a schimbat. Copiii nu-s mari, deci nu poate fi asta, în continuare mi-e extrem de greu să-i conving să FACĂ și ei ceva. Micuții își dau silința, nu mă înțelegeți greșit, dar știți cum e, după ce fac ei curat, trebuie să mă suflec și s-o iau de la capăt de parcă mai bine era dacă făceam eu din prima.
Alaltăieri am făcut curat în cărțile lor. Se adunaseră undeva la peste o mie de cărți în română și engleză, de la toate editurile și pentru toate vârstele. Am trecut prin toate și le-am organizat: cele care ne plac și sunt potrivite pentru acum, în biblioteca lor, care e pe podea. O cutie pentru verișorul bebeluș, trei cutii pentru bibliotecile din provincie, o cutie cu cărți pentru când or fi mai mari. Evident că la fiecare carte pe care-o scoteam, ei doreau s-o citim. Apoi fiecare își trăgea din maldăr câte-o carte, s-o citească singur. Stăteam ca popândăii pe căpițe de cărți, săpând printre ele, arătând unii altora câte-un desen sau o amprentă de suc de roșii (oricât m-am chinuit să păstrez cărțile intacte, au mai fost și accidente). A durat aproape o jumătate de zi tot procesul, însă am învins chiar când se făcuse ora de culcare. Acum avem o bibliotecă ordonată, cu vreo 200 de cărți pe care le citim des. Procesul a fost plăcut și util pentru toată lumea și acum un an n-am fi reușit performanța asta.
Cu o săptămână înainte am făcut curat în camera Sofiei. Toți trei, cu muzică de la radio, dansând, am ales sacul de donat, sacul de păstrat pentru la vară, tancul de haine pentru acum. Am constatat cu tristețe că nu-i mai vine nimic din primăvară, iar jumătate dintre perechile mele de ciorapi erau la ea în sertar, atât de apropiate suntem la dimensiuni în ochii ușor miopi ai doamnei Mia.
Tot așa am făcut curat și la mine în garderobă. Eu scoteam lucruri, ei mi le arătau, eu le spuneam unde să le pună: la spălat, la donat, la păstrat. Într-o oră, dulapurile mele erau țiplă!
Acum câteva zile am făcut o selecție și printre jucării. Am luat la lansarea romanului o cutie plină cu plușuri și jucării donate de ei doi copiilor care vor veni la lansare și vor dori să ia cu ei ce-au găsit în sală. A mers bine.
Altfel, ne facem de lucru împreună și e tot mai ușor. În unele seri am putut chiar semna cărți și face colete, tot cu „ajutorul” lor. Alteori facem de mâncare împreună. Sau doar ne jucăm. Ne costumăm și ne alergăm sau ei sunt doctorii și eu pacienta (prilej cu care pot trișa și zac pe canapea în timp ce ei mă vindecă).
Sau citim. Asta e plăcerea lor cea mai mare de multă vreme. Își alege fiecare orice carte, eu le citesc, ei comentează sau rostesc înaintea mea replici întregi. Din fericire, cărțile mele sunt printre preferatele lor, iar asta, normal, mă umple de bucurie. Să-l aud pe Ivan cum spune că totul e bun dacă pregătim împreună, pfff, makes my day!
Sofia colorează des, a fost încântată de ideea de a vinde desenele ei ca să strângem bani pentru cineva în nevoie. Avem deja șase desene gata de vânzare. Ivan e pasionat de foarfece și perforatoare, stau mereu cu ochii pe el să nu-mi perforeze telefonul sau buletinul. Sau vreun deget de-al lui!
Apoi a fost vacanța, de fapt încă mai e, că e mama la noi și eu dorm ziua până după ora 9, ceea ce nici nu îndrăzneam să visez anul trecut pe vremea asta. Am stat degeaba o grămadă, am scris un sfert de carte, ei s-au jucat în jurul meu sau pe mine, e ok, nici nu mă deranjează așa de tare, câtă vreme stau jos.
Ce voiam să zic e că resimt tot mai puțin lipsa de pauză, că îmi găsesc odihna cumva tot alături de ei, că parcă ăia zece ani pe care-i mai am de așteptat până când o să mă pot trezi și eu la 11 dimineața par mai suportabili. 🙂
Copiii au: Sofia, 4 ani și 8 luni, Ivan 2 ani și 5 luni. La anul pe vremea asta pot să plec de-acasă cinci zile și nici n-or să observe. Glumesc. 🙂 Glumesc și sper.
Sursa foto: timp frumos cu copiii via Shutterstock.com
Eu am o problema de sanatate serioasa si drept urmare a trebuit sa il deprind pe fii-miu cu mici activitati de la varste mici mici. Ducea hartii la gunoi, punea vase la spalat, ma ajuta sa strang jucarii, aseza carti impreuna cu mine, aranja papucii si indesa haine in masina de spalat la cea mai mica rugaminte. Nu i-am cerut niciodata sa faca un lucru peste puterea lui si nici sa duca la bun sfarsit ce am observat ca il plictiseste, dar l-am stimulat spunandu-i ca ma ajuta mult si nu am uitat sa „ne jucam cu toata treaba”. Am stabilit sa imi spuna daca nu are chef si sa ma anunte daca a obosit. Pana in prezent e perfecta intelegerea noastra. Doar intre haine ma reped singura, daca ii cer ajutorul risc sa ma stric de ras asistand la un bal mascat fara sa fac nimic din ce mi-am propus.
Imi place atat de tare sa va stiu si pe voi asa, parca va si vad zumzaind si trebaluind peste tot.
Și eu am constatat ca la 3 ani se poate sta în casa și ne înțelegem. In seara asta am adunat amandoi jucariile, venea cu masina cu platforma si lua fiecare jucarie si o ducea la locul ei. A durat ceva pana a strans toate jucariile , dar el a fost tare fericit ca ma ajuta.În iernile trecute nici nu concepem sa stau după-masa acasă, eram când la mama, când la soacra.
Ieri m-a ajutat cel mic (6ani) prin casa, el a dat cu aspiratorul, dupa ce am terminat de spalat vasele….am dat si cu aspiratorul 🙂
Aseara au venit ei cu propunerea (deci e grav grav) sa facem ordine in jucarii, sa mai dam la copiii care nu au, mi-e teama de aceasta operatiune, nu stiu daca ma inham la asa ceva sau sa o las pe alta zi cand nu sunt ei acasa.
@Roxana
Imi permiti un sfat? Nu da din jucarii cand nu sunt acasa. Eviti niste mici drame, sau mari, in functie de cat de iubita e jucaria data altor copii. Cel mult faci ordine fara ei si apoi ii pui pe ei sa selecteze ce pastreaza. Bafta!
Subscriu. Am facut gresala sa il conving sa faca cadou o jucarie la care tinea mult (am considerat ca e mare deja pt ea ) si inca isi aminteste si sufera dupa ea. Nu am reusit sa o inlocuim cu nimic si nu pot nici sa o cer inapoi…am facut-o cadou gradinitei la care mergea. Cel putin am invatat lectia: nu mai dau nimic fara acordul lui.
Eu sunt la a nu-stiu-cata noapte aproape nedormita, noroc cu Magne B6 si cu tine, so there is hope. Multumesc, Ioana.
Super. Ce ma bucur pentru voi si astept si pe la noi sa vina timpuri din astea. Victor are doar 1 an si 4 luni si deocamdata ajutorul lui consta in a imprastia cat mai multe lucruri/jucarii/cartii si eventual in a le baga tacticos si metodic sub pat daca incap.
Printesa draga, am citit in loc de „verișorul bebeluș”, „viitorul bebelus” si ma gandeam ca uau! asa ne anunti ca veti fii 5? 😀
Haha, ce dragut, no way, multumesc frumos! 🙂
De ce?
de ce nu mai fac copii? mno, chestiuni personale.
1 an si 11 luni, mascul, energic. Doua ore am alergat astazi sa-l imbrac. Sper la ziua cand voi simti acelasi lucru.
Foarte dragut ca reusiti sa faceti „treaba” impreuna. Asta cred ca presupune si multa rabdare din partea ta si asteptari scazute pentru rezultat.
Eu am constatat ca ai mei copilasi s-au obisnuit cu un anumit nivel de dezordine si atunci cand gasesc ordine deplina scot cateva jucarii si el imprastie, si le lasa asa. Nici macar nu se joaca cu ele, doar le lasa asa. Cred ca e din vina noastra ca le-am tot lasat si acum vrem sa fie ordine 🙁
Sunt si diferente destul de mari intre baiat (4.5 ani ) si fata (2.5). Cu fetita chiar pot sa fac ceva treaba, are rabdare sa ma ajute sa intind toate rufele, sa bag vase la spalat sau sa le scot etc. Baiatul se apuca dar nu are rabdare si nici interes sa faca mai nimic in casa. Mai gatim impreuna uneori cand cea mica doarme. Oricum, treaba in casa ramane o provocare cu copiii prin preajma, dar intr-adevar este mai usor decat acum un an. Pana incep sa se bata/certe 🙂
Desigur, asteptarile minime sunt intotdeauna solutia! 🙂
Nu cred că e neapărat vina voastră. Unii oameni aşa sunt, prin fire: se simt mai bine cu un anumit grad de dezordine în jur.
confirm. eu si sotul suntem asa. eu nu suport deloc ordinea perfecta. Nu gasesc nimic in ordine perfecta. Sotul e indiferent. Maya ori va ajunge sa aiba ocd in legatura cu ordinea, ori va fii ca noi :))
Asta simt si eu de cand cea mica a implinit un an. Acum are aproape doi si nici nu stiu cand a trecut timpul. Cel mare este baietel energic si destul de solicitant. Intre ei este o diferenta de 1,6luni. Viata noastra s-a simplificat mult de cand mezina a inceput sa mearga si sa manance singură (de pe la 1,4 luni). Acum e in perioada in care este fermecata de fratior, se joaca destul de mult impreuna. Desi ea a fost o mare surpriza pt noi, acum nici nu imi pot imagina cum ar fi fost viata lui fara o surioara. Din nou Dumnezeu ne-a cunoscut mai bine nevoile! :-)))
P.S : nici noi nu prea iesim pe afara, desi este primul an la curte. Nici eu nu sunt fan frig, dar cel mai mult ne incurca organizarea si jonglatul cu treburile gospodaresti. Totul dureaza in continuare mult, insa nu la fel de mult precum anul trecut! 🙂
Ce frumos!! Multumim ca ne incurajezi. Eu as vrea sa te intreb daca poti sa ne shareuiesti lista de carti pe care o aveti pt citit.
Multumesc anticipat
Daca dai un search pe blog dupa carti vei gasi multe recomandari pe care le-am facut de-a lungul timpului. De asemenea, poti urmari si canalul meu de youtube, unde postez saptamanal lecturile cartilor noastre preferate.
https://www.youtube.com/ioanamacoveiciuc
Eu sunt foarte mulțumită și cu unul de 3 luni și unul de 2 ani și 3 luni… Cel mic este încă foarte cuminte iar cu cel mare este tot mai ușor… Ieri am fost de-a dreptul surprinsa ca și-a pus masinutele la loc în cutie. Ba chiar am avut timp sa citesc cat au dormit ei. Îmi place la nebunie cu ei acasă!
La noi e pe dos. Dacă nu ieșim două zile din casă, cineva o ia razna. De obicei eu, pentru că asta mică zice într-una să plecăm, să facem să dregem. Oricâte activități ar avea acasă, pentru o ieșire lasă totul baltă. Cu orele afară în orice anotimp. Așa că în această vacanță de iarnă am ieșit cu amândouă, zilnic, de două ori. Săniuș, distracție la zăpadă, plimbări că dacă nu ieșeam mă mâncau de vie :). Cel mai frumos era când o apuca pipi la derdeluș pe mezină, scoate geaca, dă jos salopeta, pune geaca, dă jos colanții de sub salopetă…repetat operatiunea la -.. grade după terminare.
Dar totuși, felicitări celor care rezistă fără să iasă.
Nu mai ai decat 2-3 ani (optimist vorbind) pana cand poti dormi pana la 11. Noi am experimentat in vacanta asta cum e sa doarma ambii parinti pana la 11 cu doi copii de 7 si 5 ani in casa jucandu-se impreuna :D. N-as fi crezut.